Pretenţii. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 730/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 730/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 730/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător V. V.

Grefier A. D.

Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul reclamant . prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SPRL cu sediul în C., .. 36, Județul D. împotriva sentinței civile nr.931din 9 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât D. C. I., domiciliat în .,având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat S. I. pentru intimatul pârât D. C. I., lipsă apelantul reclamant . prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SPRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Avocat S. I. pentru intimatul pârât D. C. I. având cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.

Cu privire la cererea de probatorii, solicitate de apelantul reclamant . prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SPRL, prin cererea de apel solicită respingerea.

Instanța respinge cererea de probatorii, solicitate de apelantul reclamant . prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SPRL, prin cererea de apel, ca fiind neutile cauzei.

Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.

Avocat S. I. pentru intimatul pârât D. C. I. având cuvântul solicită în principal respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, iar în subsidiar solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanței de fond.Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.931din 9 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și pe fond s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .. B., reprezentată prin administrator special ing. C. I., prin administrator judiciar Casa de insolvență GMC SPRL, împotriva pârâtului D. C. I., ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. S. S.A. B. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. C. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să-l oblige pe acesta la plata sumei de 1.600 lei, reprezentând pretenții, sumă ce urmează a fi actualizată până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 20.10.2011, la halda de zgură B., ce aparține S.C. S. S.A., se efectuau lucrări de modernizare în vederea ecologizării acesteia, fiind depozitate materiale de construcții – fier beton, fier striat, ciment etc., precum și două utilaje – un excavator și un buldozer.

La aceeași dată, serviciul de pază la halda de zgură a fost asigurat, din partea firmei de pază .., de către agenții M. N. și D. Comin I..

În dimineața zilei de 21.10.2011, la ieșirea din tură, agentul de pază D. C. I. a refuzat să predea agentului M. N., materialele și utilajele pe care le preluase la . vreo justificare.

Agentul M. N., efectuând un inventar al materialelor, a constatat lipsa a 12 bare de fier striat cu diametrul de 12 mm și lungimea de 12 m, cu o valoare totatlă de 510 lei.De asemenea, s-a constatat absența celor doi acumulatori ai excavatorului existent la halda de zgură, valoarea lor fiind de 1.090 lei.

Prin ordonanța din data de 22.03.2012 a fost soluționată plângerea penală formulată de reclamantă, iar reprezentanta parchetului a stabilit vinovăția pârâtului, însă a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni de sine stătătoare, motiv pentru care a dispus aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, în cuantum de 1.000 lei.

În drept se invocă dispozițiile art. 1.349 și 1.357 Cod civil.

În susținerea cererii a fost depusă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 22.03.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria B. în dosar nr.1095/P/2011.

Analizând excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța reține că acțiunea promovată de reclamantă este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, potrivit art.2.517 C.civil, care, potrivit art.2.523 C.civil, începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În speță, reclamanta a cunoscut producerea prejudiciului la data de 21.10.2011, când agentul de pază M. N., efectuând un inventar al materialelor, a constatat lipsa a 12 bare de fier striat cu diametrul de 12 mm și lungimea de 12 m și absența celor doi acumulatori ai excavatorului existent la halda de zgură, iar acțiunea civilă a fost promovată la data de 04.03.2015.

Reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului, însă nu s-a făcut dovada că s-a constituit parte civilă. Faptul formulării plângerii penale nu este motiv de suspendare a prescrierii dreptului la acțiune și nici motiv de întrerupere a acestui drept. Potrivit art.2.537 pct.3 C.civil, prescripția se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale, iar reclamanta nu a făcut dovada acestui fapt.

În consecință, instanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă ., cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive cu privire la dreptul la acțiune, cererea de chemare în judecată fiind depusă la instanță anterior împlinirii termenului de prescripție, apelanta luând cunoștință de săvârșirea faptei și producerea prejudiciului la data de 21.10.2011.

Susține apelanta că de la momentul constituirii ca parte civilă a acesteia termenul de prescripție a fost întrerupt,începând cu curgă un alt termen de prescripție la momentul soluționării dosarului penal, prin Ordonanța din 22.03.2013 care a fost comunicată apelantei la data de 20.04.2012, deși nu aceasta este data de la care începe să curgă un nou termen de prescripție ,ci unul ulterior, la care Ordonanța rămâne definitivă prin neatacare, se poate observa că și în cazul in care s-ar considera ca noul termen de prescripție începea să curgă de la data de 20ș04.2012- data comunicării - și chiar data emiterii – 22.03.2012, cererea de chemare in judecată a fost formulată cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani ,aceasta fiind înregistrată la instanță la adat de 04.03.2015- mult înainte de împlinirea termenului de 3 ani.

Solicită astfel să se constate că excepție prescripției a fost în mod greșit admisă,și admițând apelul să fie anulată sentința 931/2015 pronunțată de Judecătoria B. la data de 09.06.2015 in dosarul nr._ .

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului ,anularea sentinței iar pe fond admiterea cererii formulate și obligarea intimatului la plata sumei de l600 lei actualizată până la data plății efective.

În drept invocă dispoz. arz 77 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de 23 iulie 2015 intimatul pârât D. C. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, iar în subsidiar solicită, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate în raport dispozițiile art. 476 și urm. din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Este reală susținerea apelantei reclamantei privind greșita admitere de prima instanța a excepției prescripției dreptului la acțiune, pe motiv că apelanta nu s-a constituit parte civilă, câtă vreme chiar din cuprinsul plângerii aflată la fila 11 din dosarul penal nr. 1095/P/2011, a Parchetului De Pe Lângă Judecătoria B., atașat prezentei cauze, rezultă in mod evident că apelanta reclamantă s-a constituit parte civilă cu suma de 510 lei reprezentând c/v a unui număr de 12 bare de fier striat și cu suma de 1090 lei reprezentând contravaloare a doi acumulatori ai excavatorului existent la halda de zgura, in total suma de 1600 lei, exact cât s-a solicitat prin cererea de chemare in judecată.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 2537 alin.1 pct.3 prima teza C.civil” Prescripția se întrerupe:prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau in fata instanței de judecată pana la începerea cercetării judecătorești”

Având in vedere că prin întreruperea prescripției extinctive se înțelege acea modificare a cursului ei constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerii unei alte prescripții extinctive. De sigur cauzele întreruptive produc efectul prevăzut de lege dacă ele intervin după ce prescripția a început să curgă, întrucât dacă intervin înainte ca prescripția să fi început să curgă efectul produs va fi de întârziere a începutului prescripției. Totodată dacă intervenirea cauzelor întreruptive se produce după împlinirea termenului de prescripției, atunci acestea sunt lipsite de efecte, deoarece dreptul la acțiune era deja stins.

In cauza dedusă judecații cazul de întrerupere a intervenit după ce prescripția a început să curgă și astfel își produce efectul prevăzut de lege, de aceea in mod greșit instanța de fond a excepția prescripției extinctive cu privire la dreptul la acțiune al apelantei reclamante, aceasta constituindu-se parte civilă in dosarul penal 1095/P/2011, însă P. De Pe Lângă Judecătoria B., prin Ordonanța din 22.03.2012, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D. C. I.( pâratul intimat din prezenta cauză), pentru infracțiunea prevăzuta de art. 249 C.penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ –amenda in cuantum de 1000 lei .

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează ca in conformitate cu prevederile art. 480 alin. Codul de procedură civilă, să admită apelul, să anuleze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul reclamant . prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SPRL cu sediul în C., .. 36, Județul D., împotriva sentinței civile nr.931din 9 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. C. I., anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Președinte,

S. O.

Judecător,

V. V.

Grefier,

A. D.

Red VVTehnored MS

Ex. 4/2015,JUD.FOND. D.L

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul OLT