Fond funciar. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 988/207/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 47/2015
Ședința de la 21 ianuarie 2015
Complet specializat în litigii de fond funciar, constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelant reclamant S. L., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2144 din data de 11 august 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. L. și D. M., ambii domiciliați în ., C. L. Scărișoara și C. Județeană O. ambele de aplicarea legilor fondului funciar, având ca obiect- litigiu de fond funciar.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării de la acel termen, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în baza art. 396 alin. 1 C.p.c., a amânat pronunțarea hotărârii în data de astăzi, pentru când, în aceeași compunere, a decis:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2144 din data de 11 august 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. L., domiciliat în localitatea Scărișoara, jud. O., ca neântemeiată.
S-a respins excepția lipsei de interes a reclamantului S. L., ca neântemeiată. S-a admis excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâții D. L., domiciliat în . și D. M., domiciliată în ..
S-a respins acțiunea reclamantului S. L., împotriva pârâților C. Județeană O. pentru stabilire dreptului de proprietate asupra terenurilor – Prefectura O., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din ., D. L. și D. M. (moștenitoarea autorului G. A.), întrucât exista autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului O., Secția a- II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul S. L., a chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană pentru stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și Forestiere din cadrul Prefecturii O. și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere Scărișoara, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea celor două comisii să modifice titlurilor de proprietate nr._/44 in suprafață de 0 ha 1141 m.p. la 0,50 ha din intravilanul comunei Scărișoara deținut de G. A., nr._/47 de la suprafața de 1141 mp. la suprfața de 0,50 ha deținut de D. L., nr._/62 de la suprafața de 5055 m.p. la 6555 m.p. deținut de S. L., potrivit sentinței civile 138/1992 pronunțată de Judecătoria Caracal, nr.267/22 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul O..
La data de 16.12.2013 C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere de pe lângă Instituția Prefectului - Județul O., prin reprezentantul său legal - Prefect C. Ș. R., în calitate de Președinte, în temeiul art.205 C.P.C., formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului O..
Potrivit prevederilor art.94, alin. 1, lit.h, C.P.C., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual.
S-a susținut că reclamantul își întemeiază cererea introductivă pe prevederile art.13 și art.24 din Legea nr.554/2004, din care relevanță în prezenta speță are doar articolul 24 care stipulează că "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."
Ori, analizând dispozitivul hotărârilor judecătorești invocate de reclamant, se observă faptul că prin acestea este instituită obligația Comisiei Locale Scărișoara de a-1 pune în posesie pe reclamant cu diverse suprafețe de teren, fără a se dispune modificarea sau înlocuirea vreunui act administrativ.
În aceste condiții, pârâta a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile legale invocate de reclamant, acțiunea introdusă de acesta fiind de competența judecătoriei și nu a tribunalului.
Pentru aceste considerente, se solicită să admiteți excepția invocată și să declinați soluționarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Caracal.
Pe fondul cauzei, pârâta a invederat următoarele: Conform prevederilor art.5 coroborate cu prevederile art.34 și art.36 din H.G. nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, C. L. de fond funciar Scărișoara are atributul exclusiv de a întocmi actele premergătoare scrierii titlului de proprietate, de a stabili mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, de a propune alte amplasamente și de a consemna în scris acceptul rostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane.
De asemenea, punerea în posesie, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptățite să primească terenul, precum si completarea fișelor de punere în posesie este tot atributul exclusiv al Comisiei Locale de Fond Funciar Scărișoara.
A precizat că atribuțiile, atât ale Comisiei Locale, cât si ale Comisiei Județene, sunt foarte clar delimitate în cuprinsul H.G. nr.890/2005.
Astfel, conform prevederilor art.36, alin.l din H.G. nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și fucționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, "Pe baza documentatiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie si schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform I modelului prezentat în anexa nr.20.
Documentațiile se trimit în două exemplare, dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Titlul de proprietate se semnează de prefect, secretarul general al instituției prefectului, ca secretar, și de jrectorul general al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară."
Din analiza acestor prevederi legale reiese foarte clar faptul că C. Județeană O. nu are atribuții legale privind intocmirea actelor premergătoare scrierii titlului de proprietate.
De altfel, ca urmare a petițiilor adresate de către reclamant pe această temă, numai în anul 2013, prin adresele nr._/12.08.2013, nr._/07.06.2013 și nr._/25.03.2013, C. Județeană O. a solicitat Comisiei Locale Scărișoara ca, în regim de urgență, să analizeze situația creată și să stabilească măsurile care se impun pentru respectarea legalității.
În concluzie, C. Județeană O. va putea proceda la emiterea unui eventual titlu de proprietate numai după ce C. L. Scărișoara va înainta documentația necesară care cuprinde anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schitele terenurilor.
La termenul din 05.03.2014, instanța a pus in vedere reclamantului să-și precizeze în mod clar obiectul cererii de chemare în judecată ,acesta arătând verbal că înțelege să solicite numai modificarea titlurilor de proprietate ,în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată,arătând că în ceea ce privește scutirea de plata a impozitului pe perioada l992-2014 urmează să se adreseze in acest sens Primăriei comunei Scărișoara.
Față de cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și prin răspunsul la întâmpinare, (fila 57 dosar),instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială, raportat la preved. art 131 pct 1 și art 130 pct 2 din noul cod de procedură civilă, pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Legea nr.18/1991 cu modificările și completările ulterioare nu conține nici o dispoziție care să prevadă competența materială a instanței de contencios administrativ în rezolvarea unor aspecte litigioase legate de aplicarea sa și, cum competența acestei instanțe cu caracter special decurge numai dintr-o reglementare expresă, în raport cu prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, titlurile de proprietate a căror modificare –anulare se solicită, nu pot fi atacat pe calea contenciosului administrativ, în condițiile în care potrivit art. III alin 2 din Legea 169/1997, competența de soluționare aparține instanțelor judecătorești de drept comun ,respectiv Judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul ce face obiectul actelor de /reconstituire/constituire a dreptului de proprietate.
În cauză nu se poate reține nici incidența prevederilor art. 24 din legea 554/2004, având în vedere că din analiza dispozitivului hotărârilor judecătorești invocate de reclamant,este instituită obligația comisiei locale Scărișoara de a-l pune în posesie pe reclamant cu diverse suprafețe de teren, fără a se dispune obligarea vreunei autorități să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ.
Cum în speța de față terenul este situat în raza de circumscripție a Judecătoriei Caracal, Tribunalul urmează să admită excepția și să decline competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.
Prin sentința civilă nr.267 din 5.03.2014 s-a admis excepția de necompetență materială formulată de C. Județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole din cadrul Prefecturii O., în contradictoriu cu reclamantul S. L. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.
Cauza a fost reânregistrată la Judecătoria Caracal sub nr._
Pârâții D. L. și D. M., au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii formulată de reclamant privind modificarea titlurilor de proprietate emise pe numele acestora, D. L. TP nr._/47/21.06.2005 pentru suprafața de 1141 mp, teren intravilan și 3859 mp, teren extravilan și a TP nr._/44/22.05.1995 emis pe numele G. A., pentru supraf.de 1141 mp, teren intravilan și 3859 mp, teren extravilan.
De asemenea au fost invocate de către pârâți: excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a formula cerere pentru modificarea titlurilor de proprietate emise pe numele D. L. și G. A., întrucât acesta nu este parte în actul juridic a cărui modificare o cere și pe cale de consecință nu are calitate procesuală activă; excepția lipsei interesului de a promova cererea de modificare a T.P enunțate având în vedere că reclamantul a primit întreaga suprafață de teren la care avea drept în calitate de moștenitor al autorilor S. N. și S. P., așa cum rezultă din adeverința nr.2920/6.09.2012, emisă de Primăria ..
Pârâții au invocat o excepție în sensul că până la eliberarea titlurilor de proprietate a căror modificare se cere nu au fost contestate actele premergătoare eliberării titlurilor de proprietate conform legii nr.18/1991.
S-a invocat și excepția autorității de lucru judecat, pârâții susținând că reclamantul a mai formulat 2 cereri de modificare – anulare a T.P emise pe numele pârâților, cereri care au fost respinse definitiv și irevocabil față de care există autoritate de lucru judecat, conform art.431 cpc.
În acest sens au fost invocate următoarele hotărâri: s.civ. nr.1804/1999 a Judecătoriei Caracal, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.3650/15.11.1999 a Tribunalului O. și prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.2564/29.03.2000 a Curții de Apel C.; s. civilă nr.898/5.04.2006 a Judecătoriei Caracal, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1034/22.06.2006 a Tribunalului Județean O..
Instanța a analizat aceste excepții care fac de prisos cercetarea fondului cauzei.
În ce privește excepția lipsei calității procesule active a reclamantului și lipsei interesului de a promova cererea de modificare a T.P mai sus menționate, instanța urmează să respingă aceste excepții motivat de faptul că atât calitatea procesul activă cât și interesul în promovarea acestei acțiuni, rezultă din faptul că acesta urmărește valorificarea drepturilor subiective dobândite în baza s. civile nr.138/14.01.1992 pronunțată în dos.4014/1991, a deciziei civile nr.1147/16.09.1992 pronunțată în dosar nr.1372/1999 precum și a s. civile nr.267/22.06.1998 în sensul că până în prezent reclamantul nu a reușit să fie pus în posesie cu suprafețele de teren la care este îndreptățit conf.hotărârilor judecătorești menționate.
Referitor la excepția ridicată de pârâți în sensul că Titlurile de proprietate nu au fost contestate până la eliberarea acestora a căror modificare se cere și nici actele premergătoare, instanța apreciază că aceasta este o apărare de fond.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța a admis această excepție și a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâților privind modificarea T.P întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat deoarece această solicitare a reclamantului a făcut obiectul s. civie nr.1804/1999 pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.3650/15.11.1999 a Tribunului O., și prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.2564/29.03.2000 a Curții de Apel C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant S. L., susținând că cererea de chemare în judecată a formulat formulată contra comisiei locale Scărișoara județul O. și a comisiei județene Slatina jud.O., să fie obligate ca pe baza hotărârilor judecătorești nr. 138/(1992, decizia civilă nr. 1147/1992, decizia civilă nr. 267/1998, decizia civilă nr. 802/A/1998,proces verbal nr. 124/1996 prin care sentința civilă nr. 138/1992 a fost pusă în executare cu întreg titlul executoriu de 0,15 ha fiind autoritate de lucru judecat. Cele două comisii să fie obligate să elaboreze documentația de modificare a titlurilor de proprietate în intravilanul comunei cu vecinătățile menționate în hotărârile judecătorești. Nu să se judece din nou cu familiile Gisca A. și fiica D. M. și ginerele D. L., cum a procedat instanța de fond motivând autoritate de lucru judecat fără a menționa cele două comisii ca instituții administrative ale județului O. care au emis aceste titluri fără să introducă suprafața de 0,15 ha teren agricol conform hotărârilor judecătorești.
Arată că în ambele hotărâri judecătorești îi revine suprafața de 0,15 ha ca moștenitor definitiv și irevocabil în intravilanul comunei Scărișoara jud.O..
Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea celor două comisii să modifice aceste acte administrative, ca în titlurile de proprietate să fie introdusă suprafața de 0,15 ha teren agricol situat în intravilanul comunei Scărișoara conform hotărârilor judecătorești și procesului verbal nr. 124/11.07.1996.
La data de 29 septembrie 2014, D. L. și D. M. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de apelantul S. L. și menținerea sentinței instanței nr. 2144 din 11.08.2014 ca legală și temeinică.
Chiar dacă în motivele de apel, apelantul arată că nu înțelege să se mai judece cu ei, în cererea de chemare în judecată solicită anularea titlurilor de proprietate pentru suprafețele de teren din respectivele titluri emise pe numele D. L. – T.P._/47 din 21.06.2005, T.P. nr._/44 din 22.05.1995 pe numele lui G. A..
În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat, în acest sens s-a invocat sentința civilă nr. 1804/1999 a Judecătoriei Caracal rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 3650 din 15.11.1999 a Tribunalului O. și prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 2564 din 29.03.2000 a Curții de Apel C. și sentința civilă nr. 898 din 05.04.2006 a Judecătoriei Caracal rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1034 din 22.06.2006 a Tribunalului O..
La data de 21 octombrie 2014, S. L. a depus la dosar „întâmpinare”, solicitând admiterea apelului, susținând că din acțiunea promovată în contenciosul administrativ reiese clar că el s-a îndreptat către instituțiile statului care trebuie să respecte hotărârile judecătorești și procesele verbale de punere în posesie cu întreaga suprafață de teren de 0,15 ha conform deciziilor civile nr. 138/1992, nr. 1147/1992 prin care G. A. și ginerele D. L. au dreptul la 0,10 ha formând o singură gospodărie drept pentru care li s-a respins recursul ca nefondat.
În data de 4 septembrie 1996 familia D. L. împreună cu executorul judecătoresc R. V. a încălcat dispozițiile hotărârilor judecătorești, inclusiv pe acelea prin care instanța de judecată explică clar că decizia civilă nr. 2307/1992 nu se poate aplica peste decizia civilă nr. 138/1992, decizia civilă nr. 1147/1992,decizia civilă nr. 2745/1995, decizia civilă nr. 1862/1995, inclusiv procesul verbal nr. 124/1996.
La aceeași dată, executorul judecătoresc revine și îi ia din n ou 0,10 ha, acesta rămânând ca în procesul verbal 729/1993 cu 0,05 ha în loc de 0,15 ha, deja fiind anulat de către instanță.
Apelantul mai arată că a făcut nenumărate adresa către comisia comunală de aplicare a legilor fondului funciar cât și comisia județeană O., deși comisia județeană îi solicita clar primarului Primăriei Scărișoara în calitate de președinte al comisiei să respecte decizia civilă nr. 267/1998 și decizia civilă nr. 802/1998, dar primarul C. M. refuza în mod abuziv punerea în executare a hotărârilor judecătorești și întocmirea documentației pentru modificarea celor trei titluri de proprietate.
Titlul de proprietate G. A. nr._/44 de la suprafața 1141 la suprafața de 0,05 ha.
Titlul de proprietate D. L. nr._/47 de la 1141 la 0,05 ha .
Titlul de proprietate S. L. nr._/62 de la 5055 la 6055.
S-au depus la dosar înscrisuri și s-a timbrat legal apelul.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente tribunalul reține că acesta este nefondat.
În mod corect s-a reținut de judecătorul fondului că în cauză există autoritate de lucru judecat deoarece această solicitare a reclamantului a făcut obiectul sentinței civile nr.1804/1999 pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.3650/15.11.1999 a Tribunului O., și prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.2564/29.03.2000 a Curții de Apel C..
Astfel, prin sentința mai sus menționată a fost respinsă irevocabil cererea apelantului reclamant formulată în contradictoriu cu D. L., D. M., G. A., C. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Scărișoara și C. Județeană de aplicare a Legii 18/1991 O. privind anularea titlului de proprietate nr._/62/1995,_/44/1995 și_/47/1995, în sensul scoaterii suprafeței de 0,15 ha teren de pe titlul de proprietate al pârâților și menționarea în titlul reclamantului a acestei suprafețe de teren.
De asemenea, în aceeași cauză, prin precizarea din 14.04.1999 reclamantul a solicitat obligarea comisiilor de aplicare a Legii 18/1991 să emită noi titluri de proprietate în favoarea acestuia și a pârâților, cu modificările respective.
În cauza supusă prezentului apel, prin cererea înregistrată sub nr._, , reclamantul S. L. a chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană pentru stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și Forestiere din cadrul Prefecturii O. și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere Scărișoara, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea celor două comisii să modifice titlurilor de proprietate nr._/44 in suprafață de 0 ha 1141 m.p. la 0,50 ha din intravilanul comunei Scărișoara deținut de G. A., nr._/47 de la suprafața de 1141 mp. la suprfața de 0,50 ha deținut de D. L., nr._/62 de la suprafața de 5055 m.p. la 6555 m.p. deținut de S. L., potrivit sentinței civile 138/1992 pronunțată de Judecătoria Caracal, nr.267/22 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul O..
Prin precizare de acțiune formulată la data de 04.04.2014 acesta a precizat faptul că înțelege să se judece în contradictoriu și cu G. A. și D. L..
Aceleași sentințe de care s-a prevalat reclamantul în promovarea acțiunii au fost avute în vedere și la promovarea acțiunii soluționată conform sentinței civile nr.1804/1999 pronunțată de Judecătoria Caracal.
Potrivit dispozițiilor art. 431alin. 1 cod pr. Civilă ,, Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.” A.. 2 prevede faptul că ,,Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia.”
În consecință, reținând că Judecătoria Caracal a pronunțat o sentință temeinică și legală, în temeiul art. 480 alin. 1 cod pr. Civilă se va respinge ca nefundat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant S. L., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2144 din data de 11 august 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. L. și D. M., ambii domiciliați în ., C. L. Scărișoara și C. Județeană O. ambele de aplicarea legilor fondului funciar.
Se va lua act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 ianuarie 2015, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. D. | |
Grefier, M. R. |
Red. CT
Tehnored.CM
Jf: M.I.
Ex.7/09.03.2015
← Pretenţii. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul OLT | Validare poprire. Hotărâre din 15-01-2015, Tribunalul OLT → |
---|