Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 247/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT ÎN MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 247/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător S. O.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă P. A. domiciliată în B., .. 207, ., . împotriva sentinței civile nr. 2550 din 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant L. G.,domiciliat în B., ., Județul O., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta pârâtă P. A. personal și asistată de avocat C. M., lipsă intimatul reclamant L. G. reprezentat de avocat L. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: se învederează instanței că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar la data de 24.03.2015 și la data de 07.04.2015 din partea apelantei pârâte P. Anișoara, o adeverința din care rezultă că este salariată la . B., dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și o caracterizare a minorului L. A. D. de la unitatea școlară din Baldovinești.
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cp. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză
Avocat C. M. pentru apelanta pârâtă P. Anișoara depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015, chitanța nr. 153/09.04.2015 ,concluzii scrise și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele de la dosar,dar și cele depuse la termenul de astăzi.
Avocat L. F. pentru intimatul reclamant L. G. depune la dosar adeverința nr. 397/09.04.2015 din care rezultă că intimatul reclamant este salariat la IAC B. și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele de la dosar,dar și cele depuse la termenul de astăzi.
Instanța în temeiul dispoz. art.479 alin. 2 Cod procedură civilă încuviințează cererea de probatorii, respectiva proba cu înscrisuri solicitate de ambele părți, prin apărători aleși.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat C. M. pentru apelanta pârâtă P. Anișoara având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat înscris la dosar, respingerea acțiunii formulată de intimatul reclamant ca inadmisibilă, iar pe fond, în situația în care se va respinge excepția inadmisibilității, solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Avocat L. F. pentru intimatul reclamant L. G. având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /26.05.2014, reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâta P. ANIȘOARA, a solicitat instanței modificarea măsurii privind pe minorul L. A.-D., stabilită prin sentința civilă nr. 1384 din 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în sensul stabilirii locuinței minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, la domiciliul tatălui.
In fapt, reclamantul a motivat că a prin hotărârea mai sus menționată s-a stabilit locuința minorului la domiciliul mamei-apartament care aparține părinților acesteia și unde s-a efectuat de fapt și ancheta socială .
Reclamantul a arătat că de la momentul pronunțării sentinței prin care s-a stabilit locuința minorului la mamă, s-au schimbat în mod radical împrejurările ce au stat la baza pronunțării acesteia, mama-pârâtă a plecat în Italia, iar minorul a fost lăsat în grija unor rude de-ale acesteia în com. Baldovinești, .. In hotărârea inițială s-a motivat că minorului îi este bine la adresa din B. a mamei pentru că acolo are condiții bune pentru creștere, efectuându-se în cauză și o anchetă socială la adresa respectivă și pentru că acolo se află în îngrijirea permanentă a mamei . Or, în situația actuală, minorul nici măcar nu se mai află la apartamentul bunicii materne din orașul B. și sub nicio formă sub supravegherea și îngrijirea mamei ci, la niște rude de-ale acesteia, la țară, unde condițiile nu sunt propice pentru o bună creștere și dezvoltare sub toate aspectele a minorului.
De asemenea, reclamantul a precizat că înainte de a pleca mama cu minorul din domiciliul comun, minorul a locuit efectiv timp de 3 ani și jumătate la locuința sa din B., ., unde dorește să-i fie stabilită locuința minorului, copilul fiind familiarizat cu acest mediu care este unul propice din toate punctele de vedere pentru o bună dezvoltare fizică, psihică, morală și educativă. A arătat că el este foarte atașat de minor, sentiment care este reciproc și a încercat sub toate formele să țină legătura cu minorul, mergând de nenumărate ori în ., unde se afla și se află minorul, pentru a-1 vedea și a-i duce diferite alimente și obiecte vestimentare, însă de fiecare dată a văzut copilul la poarta casei și numai în prezența rudei pârâtei, niciodată nelăsându-l singur cu copilul sau să-l lase în curte sau casă.
Reclamantul a precizat că pârâta mai are un copil dintr-o altă căsătorie care era lăsat în grija mamei sale, bunica paternă, pârâta contribuia cu bani pentru îngrijirea lui, iar în momentul în care nu a mai făcut acest lucru, bunica 1-a dat efectiv afară din casă pe nepot, stând chiar și la părinții săi câteva zile, pentru că nu avea unde.
Reclamantul consideră că în cauză s-au schimbat radical împrejurările ce au stat la baza pronunțării hotărârii prin care s-a stabilit locuința minorului la mamă atât timp cât minorul nu stă la domiciliul acesteia și mai ales că nu este în prezența mamei și aceasta nu se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului, iar el are, în afară de condițiile afective, morale și cele legate de locuință și condiții materiale bune pentru creșterea minorului, fiind angajat și are un venit lunar destul de bun și va fi ajutat în creșterea minorului și de părinții săi, cei în prezența cărora a și crescut minorul până în momentul în care a fost luat de către mamă.
In drept, reclamantul a invocat disp. art 403 N.C.C.
In susținerea acțiunii sale reclamantul a depus acte de stare civilă, acte de identitate, sent. civ. nr. 1384/07.10.2013, decizia nr. 203/28.06.2007 și a timbrat acțiunea cu suma de 20 lei taxă judiciară, conform chitanței POB_/21.05.2014.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului L. G. privind modificarea măsurilor luate cu privire la minorul L. A. -Daniei, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, pârâta a motivat că s-a stabilit domiciliul minorului L. A. -D. la domiciliul său din oraș B. .. 207, ., ., iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat doar modificarea măsurilor luate cu privire la minorul L. A. - D. în sensul stabilirii locuinței acestuia la domiciliul tatălui, fără a se solicita și acordarea pensiei de întreținere, astfel că, așa cum a fost formulată acțiunea apare ca inadmisibilă, deoarece instanța nu este investită și cu cererea de acordare a pensiei de întreținere, reclamantul neputând renunța la aceste drepturi ale minorului, atunci când solicită stabilirea domiciliului minorului la adresa sa.
Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că este neîntemeiată, deoarece condițiile de creștere și îngrijire ale minorului nu s-au modificat, deoarece și la momentul pronunțării hotărârii locuia împreună cu mama și tatăl sau la adresa din oraș B. .. 207, .. 1, etj. 2, . și, împreună cu aceștia mai deține o proprietate situată în comuna Baldovinești ..
Pârâta a precizat că a considerat că pentru interesul minorului, fiind în perioada de creștere și având nevoie și de alimentație sănătoasă, așa cum se poate obține din grădina și gospodăria proprie, este mult mai bine ca pentru perioadele cât mai muncește și în Italia, copilul său să beneficieze de tot ce este mai bun: este înconjurat de către membrii familiei sale, respectiv de mama și tatăl său, de mătușa sa T. F. și verișorul său și soția acestuia, astfel că, minorul nu și-a schimbat niciodată mediul familial, a fost înscris permanent la grădiniță, beneficiind de educare și îngrijire atât din partea sa și a familiei sale, cât și programul educațional al grădiniței . o frecventează zilnic.
Nici din punct de vedere al sănătății minorul nu a avut de suferit, așa cum rezultă din actele medicale anexate, fiind evident că minorul, atât la data pronunțării prin sent civ nr. 1384 din 07.10.2013, cât și în prezent este foarte bine îngrijit, nu a fost neglijat nici sub aspectul educației, iar în perioada în care ea lipsește, minorul nu rămâne nesupravegheat.
De asemenea, pârâta a arătat că în prezent a mai dobândit o locuință, astfel că minorului îi poate pune la dispoziție nu o locuință, ci chiar mai multe, fapt care reprezintă evident un avantaj, pentru siguranța și continuitatea activității asumate de creștere, îngrijire și educare minor.
Pârâta a menționat că afirmațiile reclamantului în sensul că minorul este împiedicat de ea să îl vadă sunt neadevărate, deoarece singurele momente în care reclamantul a dorit să îl ia pe minor acasă și nu a putut au fost acelea când a venit băut, iar minorul a refuzat să plece cu el, iar de la data stabilirii domiciliului minorului și până în prezent, copilul nu a fost decât 2 ori la domiciliul tatălui său, deoarece de alte 2 ori s-a prezentat în stare de ebrietate, acestea fiind singurele situații în care reclamantul a solicitat menținerea relațiilor personale cu minorul. Din cauza acestui comportament adoptat de către reclamant, respectiv prezentarea în fața minorului în stare de ebrietate, criticând activitatea sa și a părinților săi, folosind cuvinte jignitoare și calomnioase față de toate persoanele din jurul său, copilul nu mai este atașat de tatăl său, pe care îl percepe ca o persoană care îl amăgește cu diverse promisiuni pentru a se deplasa împreună la domiciliul acestuia, pentru ca ulterior să nu îi acorde atenția necesară unui minor, să nu reușească să desfășoare nici un fel de activități cu acesta, dimpotrivă reclamantul chiar s-a deplasat cu minorul la magazin pentru a-și cumpăra și consuma bere.
Pârâta a arătat că în mediul său actual, minorul este foarte atașat atât de ea, cât și de membrii familiei sale cu care se gospodărește împreună, reclamantul uitând să vină la minor, chiar în momentele principale: de crăciun, de revelion și nici chiar de ziua de naștere a minorului care a fost pe data de 06 martie și, pentru a încerca să facă o impresie bună, reclamantul s-a prezentat de 2-3 ori la domiciliul minorului, dar a ratat momentele importante din viața acestuia, important pentru reclamant fiind doar posibilitatea de a susține că a ținut legătura cu minorul, și nu faptul că trebuie să fie alături de acesta de ziua sa, în prima zi de grădiniță sau în alte momente festive importante ale anului. Nu este de omis nici faptul că reclamantul plătește pensia de întreținerea minorului cu întârziere, așa cum rezultă din plângerea formulată pentru abandon de familie, iar alocația minorului pe care reclamantul a încasat-o în perioada mai 2013 - decembrie 2013 nici până în prezent nu a restituit-o, fiind folosită de către acesta nu în interesul minorului, ci in interesul personal al reclamantului, ca sursa de venit.
În susținere, pârâta a depus adeverința medicală din 02.06.2014, adeverința nr. 1419/30.05.2014, adresa nr. 79/P/27.03.2014, ordonanța nr. 79/P/27.03.2014, procura nr. 218/26.02.2014, copie CI, copie act naștere și 4 planșe foto.
La solicitarea instanței de fond, s-au efectuat anchete psiho-sociale la domiciliile părților, fiind depuse cu nr. 8562/10.10.2014 și 8292/15.10.2014.
Reclamantul a depus adeverința nr. 18/26.06.2014 și adeverința nr. 344/12.06.2014.
S-a luat interogatoriu pârâtei propus de către reclamant și interogatoriu reclamantului propus de către pârâtă.
În cauză au fost audiați martorii D. M. G. și U. P. C., propuși de către reclamant și martora Țucureanu I., propusă de către pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 2550/25.11.2014 Judecătoria B. a admis acțiunea reclamantului, a modificat măsura stabilirii locuinței minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, dispusă prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013, și a stabilit locuința minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, la tatăl reclamant, locuință situată în B., ., jud. O..
Totodată, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 720 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 403 Noul Cod Civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Din probele administrate în cauză, respectiv răspunsurile părților la interogatorii, depozițiile martorilor, actele depuse și anchetele psiho-sociale a rezultat că s-au modificat împrejurările care au determinat luarea măsurii stabilirii locuinței minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010 la mamă, măsură dispusă prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013.
Deși, prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013 pronunțată în dosarul_, s-a dispus stabilirea locuinței minorului L. A.-D. la mamă, locuința acesteia fiind indicată la adresa din B., .. 207, .. 1, ., așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor și ancheta psiho-socială nr. 8292/15.10.2014, minorul a locuit la bunica maternă, în ., județul Ol, pârâta, respectiv mama minorului fiind plecată în Italia.
S-a făcut dovada că, înainte de a pleca mama cu minorul din domiciliul comun, minorul a locuit efectiv timp de 3 ani și jumătate la locuința reclamantului din B., ., copilul fiind familiarizat cu acest mediu care creează condițiile necesare pentru o bună dezvoltare fizică, psihică, morală și educativă.
Din depozițiile martorilor propuși de către reclamant a rezultat că reclamantul este foarte atașat de minor și că acesta, la rândul său, este atașat de tată și de bunicul patern. A rezultat că reclamantul a încercat sub toate formele să țină legătura cu minorul, mergând de nenumărate ori în ., unde se află minorul, pentru a-1 vedea, ducându-i alimente, jucării și îmbrăcăminte, însă de fiecare dată a văzut copilul la poarta casei.
Instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei, având în vedere că nu au fost dovedite, depoziția martorei Țucureanu I. fiind subiectivă, aceasta fiind mama pârâtei, fiind o probă singulară și care nu coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că nesolicitarea de către reclamant a obligării pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru minor nu conduce la inadmisibilitatea cererii de modificare a măsurii privind locuința minorului, această solicitare putând fi făcută și ulterior.
S-a apreciat că, în ceea ce privește locuința minorului, este în interesul superior al acestuia să locuiască cu tatăl său, acesta fiind interesat de creșterea și educarea minorului, dorind ca aceasta să locuiască împreună cu el, martorii audiați declarând că minorul s-a înțeles bine cu tatăl său cât a locuit la el, având în vedere și faptul că pârâta este plecată în Italia și mai are un copil dintr-o altă căsătorie. Chiar dacă din anchetele psiho-sociale a rezultat că ambii părinți au condiții materiale pentru creșterea și îngrijirea minorului, instanța de fond a apreciat că, având în vedere că reclamantul este în țară, stabilirea locuinței minorului la acesta, creează premizele unei formări corespunzătoare din punct de vedere moral, dată fiind frecvența legăturii și comunicării dintre tată și fiu.
In raport de aceste considerente si avand in vedere dispozitiile art. 403 din Noul Cod civil, instanta de fond a admis actiunea reclamantului, modificând măsura stabilirii locuinței minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, dispusă prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013 în sensul stabilirii locuinței minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, la tatăl reclamant, situată în B., ., jud. O..
Având în vedere că potrivit art. 456 (1) NCpc, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 720 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu pentru apărător.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelanta pârâtă P. Anișoara, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a intimatului reclamant, ca neîntemeiată, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește respingerea excepției privind inadmisibilitatea acțiunii deoarece reclamantul a solicitat numai modificarea măsurii stabilirii domiciliului minorului și nu s-a solicitat prin aceeași acțiune și obligarea părintelui necustodian la plata pensiei de întreținere, arată că instanța a respins această excepție cu motivarea că reclamantul poate formula această solicitare și ulterior, dar această solicitare nu s-a realizat până la închiderea dezbaterilor.
Se arată că, în cazul în care locuința copilului se stabilește la unul dintre părinți pensia de întreținerea urmează a se fixa din momentul în care s-a luat această măsură și nu de la data introducerii acțiunii, motiv pentru care apreciază că reclamantul nu ar fi putut formula cerere de modificare a măsurii de stabilire a domiciliului minorului decât odată cu cererea de acordare și a pensiei minorului.
Pe fond susține că instanța de fond nu a precizat in nici un fel care sunt împrejurările care au fost avute în vedere inițial și care în prezent sunt modificate de o așa manieră, încât să poată conduce la admisibilitatea cererii reclamantului.
Arată că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că mama sa deține în proprietate mai multe imobile, respectiv apartamentul cu 4 camere din orașul B. și imobilul casă de locuit situată în ., iar apelanta are în curs de renovare și o garsonieră proprie, ori în aceste condiții este evident că minorul beneficiază de mai multe proprietăți, fiind mult mai ușor să-și achite astfel obligațiile de creștere, îngrijire și educare față de acesta însă aceste aspecte nu au fost considerate suficiente pentru interesul superior al minorului.
De asemenea, arată că prin adeverințele și celelalte înscrisuri a făcut dovada faptului ca minorul este sănătos, bine îngrijit, că este preocupată de creșterea și educarea acestuia, lipsind doar pentru perioade scurte de timp, în care își desfășoară activitatea în Italia, cu contract de muncă pe perioadă determinată, în această perioadă fiind alături mama de ea, precum și întreaga familie, minorul fiind în același mediu familial, cu care este obișnuit.
Prin fotografiile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că minorul desfășoară activități specifice la grădiniță, dar la care reclamantul nu a participat niciodată, așa cum a recunoscut prin interogatoriu.
S-a reținut că minorul a locuit 3 ani și jumătate la domiciliul reclamantului, situație neadevărată deoarece minorul s-a născut în Italia, locuind în țara doar de la vârsta de aproximativ 1 an și până la despărțirea lor.
Un alt aspect foarte important și înlăturat de instanța de fond este dat de faptul că reclamantul nu își plătește pensia alimentară de 110 lei, dovada în acest sens fiind plângerea penală formulată împotriva acestuia pentru abandon de familie, insa prin cererea de chemare în judecată acesta afirmă că are venituri și poate asigura creșterea și îngrijirea minorului. Reclamantul, cu adeverința de salariat în care se precizează faptul că suma cuvenită acestuia cu titlu de salariat este de 178 lei face dovada veniturilor sale, însă cu astfel de venituri reclamantul abia poate acoperi pensia minorului, fără a se mai vorbi de cheltuielile cu celălalt minor, precum și cu cele personale.
Au fost invocate chiar propunerile Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora următoarele aspecte sunt considerate criterii în stabilirea locuinței minorului după divorț:
a. Disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt în deciziile legate de copii, criteriu care a fost ignorat de către instanța de fond deoarece a înlăturat recunoașterile reclamantului de a participa la activitățile minorului de la grădiniță, la ziua de naștere a acestuia, nefiind împiedicat de nimeni să vină cel puțin la grădiniță la serbarea de M. C. și alte activități desfășurate de minor cu participarea părinților.
b. Disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt accesul în locuința sa, arătându-se că i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minorul, cu excepția situațiilor în care acesta se prezenta sub influența băuturilor alcoolice, acesta a recunoscut parțial această situație, că a putut avea legături personale cu minorul. Cu toate acestea instanța ignoră recunoașterea reclamantului și consemnează că nu s-au permis legături personale decât la poarta casei.
c. Situația locativă din ultimii trei ai de zile a fiecărui părinte; dacă s-ar fi analizat și acest criteriu s-ar fi observat că situația sa este mult mai buna decât cea a reclamantului în ultimii 3 ani, prin actele depuse la dosarul cauzei și nai mult decât atât s-a îmbunătățit prin dobândirea și a unei garsoniere ce se află în curs de renovare, așa cum rezultă din ancheta socială.
d. Istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane: acest aspect nu a fost avut în vedere deși a formulat plângere penală împotriva reclamantului deoarece a exercitat violențe verbale și amenințări nu numai asupra ei, ci și a familiei sale, datorită consumului excesiv de alcool.
e. Opinia copilului, ținându-se seama de vârsta și gradul său de maturitate; acest aspect nu putea fi analizat de către instanța de fond, dar ar fi putut reține neimplicarea reclamantului în activitățile și momentele importante ale minorului, așa cum acesta a recunoscut prin interogatoriu.
f. Distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului ; din ancheta socială depuse la dosarul cauzei, precum chiar și din recunoașterea reclamantului prin întrebarea nr. 39 minorul este bine îngrijit . beneficiază de program școlar conform vârstei și este sănătos, toate aceste aspecte evidențiind faptul că minorul este bine îngrijit și educat.
g. Concluziile raportului de anchetă psiho-socială emis de către autoritatea tutelara; constatările anchetei sociale efectuată în această cauză au fost ignorate, deși s-a confirmat faptul că minorul beneficiază de condiții foarte bune, că este îngrijit și educat, precum și faptul că are condiții de locuit foarte bune.
În drept, au fost invocat dispoz. art. 468-471 C.p.civ.
Intimatul reclamant L. G. a formulat întâmpinare prin care în temeiul art 480 alin. 1 C.p.c. solicit respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată .
Se arată că apelul formulat de apelanta pârâtă este nefondat pentru următoarele:
1. În mod legal și temeinic instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de apelanta - pârâtă, apreciind că nesolicitarea de către reclamant a obligării pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru minor nu conduce la inadmisibilitatea cererii de modificare a măsurii privind locuința minorului, această solicitare putând a fi făcută și ulterior. Motivarea apelantei cu privire la momentul de la care ar putea curge obligația de plată a pensiei nu are nicio relevanță în analiza acestei excepții ce în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
2. Într-un mod total eronat apelanta invocă o pretinsă nemotivare a sentinței apelate, deși sentința este motivată pe parcursul filelor 3 și 4.
Se arată că sentința nr. 2550/2014 cuprinde atât motivarea în fapt cât și motivarea în drept. Instanța a reținut că potrivit art. 403 C.civ. instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori la cererea oricărui dintre părinți. Totodată, instanța a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv răspunsurile părților la interogatorii, depozițiile martorilor, actele depuse și anchetele psihosociale rezultă că s-au modificat împrejurările care au determinat luarea măsurii stabilirii locuinței copilului, măsură dispusă prin sentința nr. 1384/2013, iar în continuare instanța de fond își motivează dispoziția prin prisma probelor enumerate .
3. De altfel, apelul este chiar contradictoriu pe critica privind motivarea sentinței întrucât apelanta ba apreciază că sentința ar fi nemotivată, ba face o eronată critică a motivării aceleiași sentințe.
În mod corect în sentința apelată se reține că din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor și ancheta psiho-socială nr. 8292/15.10.2014, rezultă cu claritate că minorul a locuit în comuna Baldovinești, . minorului este plecată în Italia.
Din același probatoriu rezultă că copilul a locuit trei ani și jumătate în locuința tatălui său din B., . până la momentul la care mama - apelantă 1-a luat din domiciliul comun.
Din declarațiile martorilor propuși de intimatul - reclamant a rezultat că tatăl este foarte atașat de copil că acesta, la rândul său este atașat de tată și bunicii paterni. Reclamantul a încercat sub toate formele să țină legătura cu copilul său, mergând de nenumărate ori în . află minorul pentru a-i duce alimente, jucării și îmbrăcăminte, însă de fiecare dată nu i s-a permis să vadă copilul decât la poarta casei.
Nimeni nu a neglijat eventuala afecțiune dintre mamă și copilul său, afecțiunea dintre părinți și copii nefiind influențată de locul unde se stabilește domiciliul pentru minor.
4. În mod corect s-a apreciat că s-a făcut dovada pe deplin în sensul că interesul superior al copilului este să locuiască cu tatăl său, acesta fiind interesat de creșterea și educarea minorului, dorind ca copilul să locuiască împreună cu el, iar martorii audiați au declarat că minorul s-a înțeles bine cu tatăl său cât a locuit la acesta și trebuie să se aibă în vedere și faptul că mama - apelantă este plecată în Italia și mai are un copil dintr-o altă căsătorie pe care îl neglijează. Chiar dacă, din anchetele psiho-sociale rezultă că ambii prinți au condiții materiale pentru creșterea și îngrijirea copilului, instanța în mod corect a reținut că având în vedere împrejurarea că intimatul este în țară, stabilirea locuinței minorului la acesta creează premizele unei formări corespunzătoare din punct de vedere moral, dată fiind frecvența legăturii și comunicării dintre tată și fiu. Imobilele despre care vorbește apelanta în apelul său nu sunt proprietatea apelantei, iar garsoniera despre care amintește este dată cu titlul de locuință socială în folosință, garsonieră ce în acest moment este improprie locuirii.
5. Se arată că minorul A. deși a fost născut în Italia a fost apoi adus de mama - apelantă la vârsta de 7 luni la tatăl său, copilul fiind crescut de tatăl și bunicii paterni până la vârsta de 3 ani și jumătate când a fost luat de mama sa. Și în acea perioadă mama - apelantă a stat tot în Italia venind numai de două ori pe an să își vadă copilul..
Așa cum s-a dovedit cu probele administrate în cauză mama nu a locuit niciodată efectiv cu copilul, iar de la data de 26.05.2013 când 1-a luat de la tatăl său a dus copilul la un văr al său, respectiv Țucureanu din Comuna Baldovinești, . lăsat copilul la vărul său și a plecat din nou în Italia, de unde a venit numai la termenele la care i-a impus instanța de fond.
6. Se face o interpretare vădit eronată a răspunsurilor date de intimat la interogatoriu întrucât acestuia fiindu-i permise de vărul apelantei numai întâlniri la poarta gospodăriei acestora și în prezența acestor persoane, nu avea cum să se rețină o eventuală participare a tatălui la sărbători.
7.De altfel, apelanta recunoaște că își desfășoară activitatea în Italia, menționând însă eronat că minorul ar sta cu ea ori cu bunica maternă.
8. Mai arată că i-a achitat copilului nu numai pensia alimentară, dar de fiecare dată i-a dus alimente, jucării ori îmbrăcăminte. O singură dată a apărut un incident legat de această plată când tatăl a trimis pensia copilului la vărul apelantei unde știa că locuiește minorul, acea persoană însă returnând suma de bani cu mențiunea de a fi trimiși pe numele mamei.
Chiar și analizând invocatele propuneri ale CSM drept criterii pentru stabilirea locuinței minorului se observă cu claritate că acestea au fost respectate de instanța de fond prin măsura dispusă.
Este evident că mama - apelantă se opune implicării tatălui în deciziile legate de copil, sens în care nici nu 1-a anunțat pe tată când a dus copilul la vărul său din . i se stabilise domiciliul la domiciliul mamei sale în B., N. B., Nr. 207, ., .> De asemenea, susține că atât mama cât și vărul acesteia care se ocupă de copil nu i-au permis accesul în locuința unde stă copilul pentru a avea legături personale cu acesta.
Apelanta pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul reclamant, prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a intimatului reclamant, ca neîntemeiată, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Susține că de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1384/2013 prin care i-a fost încredințat minorul și până la data la care reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată nu s-au modificat împrejurările care au condus la pronunțarea acestei sentințe. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 201 alin. 2 N. C proc.civ.
În cauză, la cererea părților, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În mod legal a procedat instanța de fond respingând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de apelanta-pârâtă.
În această privință, tribunalul are în vedere faptul că legea nu condiționează în niciun mod formularea unei cereri privitoare la locuința minorului de formularea unei cereri accesorii privitoare la obligarea părintelui necustodian la plata pensiei de întreținere, astfel cum eronat consideră apelanta.
De esența obligației de întreținere este executarea ei de bună-voie, doar în situația în care părintele care datorează întreținere nu contribuie la cele necesare traiului și, după caz, la cheltuielile pentru educare, învățătură și pregătire profesională, se poate pune problema obligării sale, pe cale judecătorească.
Nu poate însă fi păstrată soluția adoptată de prima instanță cu privire la modificarea măsurii privind stabilirea locuinței minorului, dispusă prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013, definitivă prin neapelare.
Sub acest aspect, tribunalul reține că, de regulă, exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești se realizează într-un mediu familial care presupune prezența permanentă a părinților alături de copilul lor, în cadrul instituției căsătoriei.
Disoluția căsătoriei ca urmare a divorțului, separarea vieții foștilor soți duc la măsura încredințării copilului unuia sau altuia dintre ei, în speță minorului L. A.-D., născut la data de 06.03.2010, fiindu-i stabilită locuința la domiciliul mamei-reclamante (apelanta pârâtă în speță pendinte).
Tribunalul constată că în cauza de față se pune în discuție aplicabilitatea art. 403 N.C.civ.
Textul legal supra menționat statuează posibilitatea modificării măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea pe baza unei hotărâri judecătorești.
Criteriul după care trebuie să se călăuzească instanțele pentru a decide cu privire la modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori este interesul superior al copilului, astfel cum apare acest principiu reglementat de art.2 din Legea nr. 272/2004.
Noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama, are un caracter complex, instanța trebuind să aibă în vedere întregul context situațional, respectiv de împrejurări privind vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Tribunalul apreciază că probele de la dosar converg spre concluzia argumentată că este în interesul superior al copilului să nu fie modificată măsura stabilită prin sentința civilă nr. 1384/07.10.2013.
În acest sens, tribunalul observă că de la data pronunțării ultimei hotărâri cu privire la locuința minorului, respectiv 07.10.2013, și până la data formulării acțiunii de către intimatul reclamant, respectiv 26.05.2014, au trecut aproximativ 7 luni, interval de timp în care nu s-au identificat împrejurări de natură a justifica stabilirea locuinței la tată.
De altfel, instanța de fond nici nu arată, în concret, care anume aspecte avute în vedere la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1384/2013 s-au modificat, pentru că numai într-o asemenea situație se poate pune problema modificării măsurilor luate cu privire la copil, conform art. 403 C.civ.
Instanța de fond nu poate și nu trebuie să analizeze împrejurări anterioare pronunțării sentinței civile nr. 1384/2013, pentru simplul motiv că o procedură judiciară de natura celei pendinte nu este, în niciun caz, un mijloc de reevaluare a unor chestiuni asupra cărora instanțele judecătorești se pronunțaseră deja.
În consecință, înlăturând considerentele primei instanțe referitoare la faptul că minorul a locuit efectiv în locuința reclamantului timp de 3 ani și jumătate, precum și cele referitoare la faptul că mama a prestat muncă în Italia, tribunalul se va raporta doar la starea de fapt relevată de probele de la dosar, pentru perioada ulterioară lunii octombrie 2013.
Faptul că la data pronunțării sentinței civile nr. 1384/2013 apelanta pârâtă locuia în B., iar ulterior, pentru perioadele în care a prestat muncă în străinătate, minorul a locuit la părinții acesteia, în ., nu este suficient pentru admiterea cererii reclamantului.
Nu este obligatoriu, astfel cum lasă intimatul să se înțeleagă în cererea introductivă, ca părintele custodian să locuiască permanent la adresa la care locuia în momentul în care s-a pronunțat prima hotărâre judecătorească referitoare la locuința minorului. O asemenea interpretare ar duce la situația absurdă ca, pentru fiecare schimbare de domiciliu, părintele custodian să fie nevoit să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată, ceea ce nu este, în mod evident, intenția legiuitorului.
Chiar dacă mama a lipsit de lângă fiul său atunci când a fost plecată în străinătate, nu se poate aprecia că minorul a fost lipsit de grija și ocrotirea părintească, atât timp cât, chiar din depozițiile martorilor audiați la solicitarea reclamantului (D. M. G., U. P. C.), rezultă că în familia bunicii materne este bine îngrijit.
Astfel fiind, nu poate fi reținută aprecierea primei instanțe referitoare la formarea morală corespunzătoare de care minorul ar beneficia ca urmare a faptului că intimatul reclamant locuiește permanent în țară, atât timp cât nu s-au demonstrat carențe educaționale, dobândite de când copilul se află la mamă.
Este firească legătura de afinitate dintre tată și fiul său, împrejurarea că intimatul reclamant l-a vizitat pe minor, ocazie cu care i-a dus diverse mici cadouri, nu constituie o situație de excepție și nu poate fi apreciată drept argument pentru modificarea măsurii privind locuința minorului.
În concluzie, la acest moment cele mai bune condiții pentru creșterea și educarea minorului le oferă mama, considerentele avute în vedere la momentul încredințării fiind de actualitate.
Raportat la cele de mai sus, în temeiul art. 480 C.proc.civ., tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelanta pârâtă și să schimbe sentința în sensul respingerii cererii privind modificarea măsurilor luate cu privire la locuința copilului.
În temeiul art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe intimat să plătească apelantei suma de 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă P. A. domiciliată în B., .. 207, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2550 din 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. G.,domiciliat în B., ., Județul O., schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Obligă pe intimat să plătească apelantei suma de 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, 09.04.2015.
Președinte, V. V. | Judecător, S. O. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/26.05.2015
Judecător fond N. R.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul OLT | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 420/2015.... → |
|---|
