Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 30-06-2015, Tribunalul OLT

Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 6750/311/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 503/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător I. M.

Grefier M. T.

Pe rol, soluționarea apelului civil promovat de apelanta contestatoare O. E. I., domiciliată în Piatra O., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 7643/11 .07.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul N. M. Ș., domiciliat în Slatina, ., . . B, ., având ca obiect ordonanță președințială - restituire cauțiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 95 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina .

Din oficiu, invocă excepția perimării apelului și, constatând cauza în stare de soluționare, o reține pentru pronunțare.

TRIBUNALUL

Având în vedere că de la data de 11.11.2015, când s-a suspendat cauza, în temeiul art. 411 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, a trecut mai mult de o jumătate de an, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 416 pct.1 Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia ”Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare,.., se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”

Cum apelanta contestatoare nu a dovedit existența unei cauze independentă de orice culpă a sa pentru lăsarea în nelucrare a judecății apelului, se constată că excepția perimării este întemeiată.

Conform art. 420 aliniat 1 și 2 Noul Cod procedură civilă: ” Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate….perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.”

Față de cele reținute precum și față de dispozițiile art. 416-420 alin.1 Noul Cod procedură civilă se constată că excepția perimării este întemeiată .

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, urmează ca excepția perimării să fie admisă și pe cale de consecință să constate că judecata apelului s-a perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul civil declarat de apelanta contestatoare O. E. I., domiciliată în Piatra O., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 7643/11 .07.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul N. M. Ș., domiciliat în Slatina, ., . . B, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2015.

Președinte,

I. B.

Judecător,

I. M.

Grefier,

M. T.

Red. I. B.

Dact. M.T. 08 Iulie 2015

J. fond L. A.M.

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 30-06-2015, Tribunalul OLT