Pretenţii. Hotărâre din 24-03-2015, Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 1394/311/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 204/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă L. A., domiciliată în Slatina, ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 9245/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți U. I., domiciliat în Slatina, ., ., Județul O., U. F. C., domiciliat în București, sector 6, ..3A, ., . și N. M. A., domiciliată în București, sector 6, ..10, ..3, ., având ca obiect - pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează și că apelanta pârâtă L. A. nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 23,5 lei deși a fost legal citată cu această mențiune.
De asemenea, la dosarul cauzei s-a depus o cerere de amânare din partea apelantei pârâte, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, cu motivarea că nu se poate prezenta, din motive medicale.
Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, respinge cererea de amânare și din oficiu invocă excepția netimbrării apelului, reținând că deși apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, obligație ce nu a fost îndeplinită, până la acest termen de judecată și văzând cererea de amânare, se apreciază că apelanta a avut cunoștință de această obligație, reține cauza pentru pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 9245/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând impozit achitat anterior datei de 24.04.2011.
S-a constatat prescris dreptul material la acțiune al pârâtei-reclamante L. A. în privința sumelor reprezentând impozitul aferent anilor 2009, 2010 și 2011.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții-pârâți U. I., U. F. C. și N. M. A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. A..
A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 466,91 lei reprezentând contravaloare arendă aferentă anului 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.
S-a admis în parte cererea formulată de pârâta-reclamantă L. A. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți U. I., U. F. C. și N. M. A..
Au fost obligați reclamanții-pârâți la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 21,56 lei reprezentând impozit aferent anului 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.
A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamanții-pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 44 lei reprezentând taxă de timbru în cuantum de 39 lei și contravaloare furnizare date statistice în sumă de 5 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.3397/27.03.2013, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/311/2011 având ca obiect partaj judiciar, Judecătoria Slatina a stabilit că în lotul reclamantului U. I. este inclusă suprafața de 2980 mp, în lotul reclamantului U. F. C. este inclusă suprafața de 5210 mp, iar în lotul reclamantei N. M. A. este inclusă suprafața de 5210 mp.
Potrivit considerentelor deciziei civile nr.944/2013 pronunțată de Tribunalul O. în același dosar, în anul 2007, pârâta-reclamantă L. A. a încheiat cu . contractul de arendare a suprafeței agricole de 2,86 ha, suprafață din care fac parte suprafețele mai sus indicate ca aparținând reclamanților-pârâți.
Astfel cum rezultă din adeverința nr.1/04.02.2014 emisă de . (fila 6), în temeiul contractului de arendă nr.603/29.08.2007, pârâta-reclamantă a ridicat cu DP/28.07.2012, suma de 1.007 lei reprezentând contravaloare arendă pentru anul 2012.
Potrivit art.550 alin.1 C.civ. dreptul de proprietate îi conferă titularului său, printre altele, atributul culegerii fructelor.
Față de cele arătate în precedent, instanța a admis cererea reclamanților-pârâți, și proporțional cu suprafețele aflate în proprietatea acestora, instanța a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 466,91 lei reprezentând contravaloare arendă aferentă anului 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.
Instanța nu a putut reține apărarea pârâtei reclamante în sensul că reclamanților-pârâți le revine cota cumulată de 3/16 din valoarea de 1.007 lei, întrucât aceasta reprezintă cota pe care reclamanții au deținut-o din masa partajabilă, iar nu din terenul arendat de pârâta-reclamantă.
Sub aspectul cererii reconvenționale, instanța a avut în vedere următoarele:
Astfel cum rezultă din chitanța . nr._/28.03.2012, pârâta-reclamantă L. A. a achitat la data menționată suma de 284 lei reprezentând impozit pentru teren aferent anului 2012. Pârâta a arătat că din această sumă, valoarea de 21,56 lei le revenea reclamanților-pârâți în calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului.
Față de dispoz. art.1354 C.civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, în considerarea faptului că impozitul pe teren cade în sarcina proprietarului acestuia, în considerarea efectelor retroactive ale partajului în lumina Vechiului codul civil, instanța a admis în parte cererea formulată de pârâta-reclamantă L. A. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți U. I., U. F. C. și N. M. A. și a obligat reclamanții-pârâți la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 21,56 lei reprezentând impozit aferent anului 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.
Potrivit dispozițiilor art. 453 C.proc.civ., cheltuielile de judecată efectuate de reclamanții-pârâți cu acțiunea introductivă de instanță vor fi suportate de pârâta-reclamantă pe temeiul culpei sale procesuale, astfel încât pârâta-reclamantă a fost obligată la plata către reclamanții-pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 44 lei reprezentând taxă de timbru în cuantum de 39 lei și contravaloare furnizare date statistice în sumă de 5 lei.
Instanța a luat act că pârâta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentințe a formulat apel denumit întâmpinare pârâta L. A., prin care critică sentința pronunțată în cauză, arătând că după ce a fost trei termene în sala de judecată și interogată, au fost admise cererile reclamanților.
Analizând apelul formulat, tribunalul urmează să-l anuleze ca netimbrat.
Potrivit art.33 din Ordonanța de Urgență privind taxele de timbru nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat cu excepțiile prevăzute de lege.
In alin. 2 al aceluiași articol se precizează că, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere în condițiile art. 20 alin. 2 teza I din codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
In cauză, apelantului i s-a comunicat prin adresa din 18.12.2014, că în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, are obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 23,5 lei.
Prin aceeași adresă i s-a comunicat că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.
Apelantul nu a timbrat cererea în termen legal și nici nu a formulat cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, astfel că tribunalul va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul declarat de apelanta pârâtă L. A., domiciliată în Slatina, ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 9245/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți U. I., domiciliat în Slatina, ., ., ., Județul O., U. F. C., domiciliat în București, sector 6, ..3A, ., . și N. M. A., domiciliată în București, sector 6, ..10, ..3, ., ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.I.B.
Tehnored.IM
Jf. N.S.
Ex.2/30.03.2015.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 185/2015. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|