Fond funciar. Decizia nr. 1022/2012. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-11-2012 în dosarul nr. 1022/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1022/2012
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. R. H.
Judecător M. V.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta revizuentă C. Județeană P. A. L. Fondului Funicar O., împotriva sentinței civile nr. 1111/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Instituția P. Orașului C., C. Locală de Fond Funciar C. și P. Măruța cu domiciliul în C., ., județul O. având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința s-a prezentat consilier juridic F. V. pentru intimații Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Fond Funciar C., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Consilier juridic F. V. depune la dosar împuternicirea de reprezentare nr._ din 09.11.2012.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Consilier Juridic F. V. pentru intimații - Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Fond Funciar C. având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la instanța de fond .
În temeiul dispoz. art. 167 C.p.civ.,instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la instanța de fond apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau exceptii de invocat și procesul se află în stare de judecată s-a acordat cuvântul pentru soluționarea cauzei pe cererea de recurs.
Consilier juridic F. V. pentru intimații - Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Fond Funciar C., având cuvântul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că actele de proprietate erau cunoscute de către revizuentă, fiind emise de aceasta .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecãtoriei C. sub nr._ /04.05.2012, revizuenta C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 280/29.02.2012 pronunțată Judecătoria C. în dosarul nr._ .
In motivarea in fapt a cererii, revizuenta a arătat că Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Aplicare a L. Fondului Funciar C. au chemat în judecată pe numitii P. Măruța și C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea titlului de proprietate nr._/98/2004 în sensul că urmeaza sa se mentioneze ca suprafața de 0,4514 ha teren extravilan este amplasată în . 178 în loc de . solă, iar suprafața de 1,5274 ha teren extravilan este amplasată în . 178 în loc de . solă.
Prin sentința civilă nr. 280/29.02.2012 Judecătoria C. a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/98/2004 în sensul celor solicitate.
Revizuenta a menționat că pentru a pronunța această sentință instanța a avut în vedere doar probele depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, respectiv procesul-verbal nr. 3182/1992 prin care Asociația Familială „Independența” a fost pusă în posesie în sola nr.178, tabelul nominal cu proprietarii din sola nr. 178, act întocmit de către reclamantă, si fișa tehnică premergătoare emiterii titlului de proprietate, act care nu este semnat și datat de către beneficiarul reconstituirii, fără a mai solicita în virtutea rolului activ în soluționarea speței și alte probe pentru a preveni orice greșeală în cauză.
Revizuenta a apreciat că instanța de fond, în virtutea rolului activ, trebuia să solicite Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară O. situația juridică a parcelei nr. 36 din sola nr.178, respectiv dacă sunt emise titluri de proprietate pe această parcelă de teren, iar în caz afirmativ, cine sunt proprietarii, urmând ca în funcție de răspunsul acestei instituții să fi pusă în discuție necesitatea efectuării unei expertize topo-cadastrale.
Revizuenta a precizat că prin sesizările adresate Instituției Prefectului O. și înregistrate sub nr. R273/2012, R285/2012, R289/2012, S.C DUNĂREA S.A, prin reprezentantul sau C. D., a arătat faptul că printr-o . sentințe pronunțate de către Judecătoria C., prin care s-au stabilit amplasamentele unor suprafețe de teren, este posibil să se fi realizat o . suprapuneri ale mai multor proprietari pe aceeași suprafață de teren.
Revizuenta a arătat că în urma acestor sesizări Primăria Orașului C. prin adresa nr. 4968/2012 a comunicat către Instituția Prefectului – Județul O. că la nivelul Orașului C., C. Orășenească de Fond Funciar nu dispune de rezervă de teren, adică nu mai există teren liber care să poată fi atribuit, ceea ce înseamnă că suprafața de 0,4514 ha teren extravilan amplasată în . suprafata de 1,5274 ha teren extravilan amplasata in . din sola nr.178 nu sunt libere.
Revizuenta a mai arătat că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., prin adresa nr._/04.04.2012, a comunicat Instituției Prefectului-județul O. că în tarlaua nr.178 sunt emise titluri de proprietate, unele fiind chiar dublate, iar în ceea ce privește parcelele din această . iar altele nu există. Din această adresă și din verificările pe care le-a efectuat a reieșit că . 178 figureaza atat in titlul de proprietate nr._/100/2004 emis pe numele P. I. I., P. L. si P. D., cat si in titlul de proprietate nr._ emis pe numele P. I. I., P. L. si P. R., in timp ce . 178 figureaza in titlul de proprietate nr._/71/1996 emis pe numele C. E..
Revizuenta a învederat că înscrisul nou este adresa nr.1572/2012 emisă de către Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., înregistrată la Instituția Prefectului-Județul O. sub nr._/04.04.2012.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322, pct. 5, art. 324, alin.1, pct. 4, art. 323, alin. 1 și art. 327, alin. 1 din C. proc. civ.
In dovedire au fost depuse în fotocopie următoarele înscrisuri: adresa nr. 1572/04.04.2012 emisă de către Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., titlul de proprietate nr. 7981/100/05.07.1995, titlul de proprietate nr._/100/27.07.2004, si titlul de proprietate nr._/71/05.03.1996.
Intimatele Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Aplicare a L. Fondului Funciar C. au formulat întâmpinare la cererea de revizuire solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă și ca tardiv formulata, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că revizuenta critică soluția instanței de fond susținând ca aceasta a apreciat greșit valoarea probatorie a înscrisurilor pe care le-au depus reclamantele în cauză. Formularea de critici și apărări cu privire la cererea de chemare în judecată este inadmisibilă deoarece revizuentă deși a fost legal citată nu a formulat o asemenea critică cu ocazia judecării cauzei, nedepunând întâmpinare și neexercitând calea de atac a recursului.
Intimatele au mai sustinut că tabelul nominal cu proprietarii din sola nr.178 este întocmit de către C. Locală de Aplicare a L. Fondului Funciar C. având în vedere că stabilirea mărimii și amplasamentul suprafeței de teren ce urmează a fi atribuite este una din competențele comisiilor locale de fond funciar conform art. 6, lit. c din Regulamentul aprobat prin HG nr.131/1991, prevedere preluată ulterior prin art. 5, lit. c din Regulamentul aprobat prin HG nr.1172/2001 și art.5, lit. c din HG nr. 890/2005.
În ceea ce privește fișa tehnică premergătoare emiterii titlului de proprietate intimatele au precizat că revizuenta nu a observat că aceasta concordă cu amplasarea proprietarilor în sola nr.178, că pârâtul a fost de acord cu acțiunea formulată și că revizuenta nu a depus o altă fișă tehnică premergătoare emiterii titlului semnată de către pârât.
Intimatele Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Aplicare a L. Fondului Funciar C. au subliniat că revizuenta în calitate de parte în litigiul de fond și mai ales de for tutelar al OCPI O. avea posibilitatea să ceară relații în timpul procesului de la respectiva instituție și, în funcție de actele comunicate, să-și facă propria părere. Titlurile de proprietate sunt emise de către revizuentă, fiind una din atribuțiile sale, astfel că de existența unor titluri de proprietate revizuenta are cunoștință în calitatea sa de emitent, conform art. 6, lit. f din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, prevedere care se răgăsește și în reglementările anterioare.
Intimatele au mai învederat că societății agricole „Dunărea” C. i-a fost repartizată în sola nr.178, suprafața de 40 de ha, amplasată în două loturi: 18 ha la limita de N a solei și 22 ha la limita de sud a solei și că acest fapt este notoriu și recunoscut de către respectiva societate prin adresa nr.106/17.08.1995.
Intimatele au arătat că în temeiul art.27 din Regulamentul aprobat prin HG nr.131/1991, republicată și art.24, alin.1 din Regulamentul aprobat prin HG nr.1172/2001, titlurile de proprietate ale membrilor acestei societăți trebuiau emise pentru loturile de teren repartizate societății de către comisia locală de fond funciar. Împrejurarea că au fost emise titluri de proprietate pentru membrii societății agricole „Dunărea” C. pe un alt amplasament, situat în mijlocul solei nr.178, altul decât cel repartizat de către comisia locală conform adresei nr.106/17.08.1995 este imputabil atât societății în cauză cât și revizuentei în calitate de emitentă a titlurilor de proprietate.
Intimatele au precizat că societatea agricolă „Dunărea” C. nu a formulat cerere de intervenție în interes propriu sau accesorie în nici unul din dosarele existente pe rolul instanțelor de judecată.
Intimatele au precizat că, în ceea ce privește admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322, pct.5 C.proc.civ, așa cum a statuat Inalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 5730/29.06.2005, „ ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri nu constituie o împrejurare de necunoaștere a existenței înscrisului, mai presus de voința sa, ci o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării”. În speța de față, înscrisurile invocate de către revizuentă, respectiv titlurile de proprietate, nu au fost necunoscute de către aceasta deoarece revizuenta este chiar organul emitent al acestora, având cunoștință de el de la chiar data emiterii acestora. Nu se invocă și nici nu există un caz de forță majoră care să fi împiedicat revizuenta să le depună cu ocazia judecării cauzei pe fond la Judecătoria C..
Intimatele au arătat că potrivit art. 324, alin. 1, pct. 4 termenul de o lună de introducerere a cererii de revizuire, calculat din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, este în mod vădit depășit având în vedere că revizuenta nu a descoperit înscrisurile în anul 2012 ci cu ocazia emiterii lor.
În drept, intimatele și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.322, alin.1, pct.5 și art.324, alin.1, pct.4 C.proc.civ.
In dovedirea sustinerilor din intampinare intimatele au depus la dosar adresa nr. 106/17.08.1995 si plan de incadrare in zona .
Instanța a dispus atașarea dosarului Judecãtoriei C. nr._, în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.
La solicitarea revizuentei și intimatelor instanța de judecată a încuviințat proba cu înscrisuri și a încuviințat efectuarea unei cercetări la fața locului. În cadrul probei cu înscrisuri instanța a dispus emiterea unei adrese către Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară O. în vederea comunicării situației juridice a parcelelor nr. 39 si 54 din sola nr.178, respectiv dacă sunt emise titluri de proprietate pe aceste parcele de teren, iar în caz afirmativ, cine sunt proprietarii. Relațiile solicitate au fost depuse la dosarul cauzei la data de 13.06.2011(f.24-30).
Cercetarea la fața locului a avut loc la data de 06.09.2012, rezultatul constatărilor fiind consemnat în procesul-verbal întocmit cu ocazia deplasării în teren.
La termenul de judecată din 19.09.2012 instanța de judecată a pus în discuția părților excepția inadmisibilității și excepția tardivității formulării cererii de revizuire, excepții invocate de către intimate prin întâmpinare.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanța urmează a cerceta cu prioritate excepțiile care fac de prisos cercetarea cauzei pe fond, excepția tardivității formulării cererii de revizuire de către revizuenta C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată fiind peremptorie, de procedura si absoluta.
Asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de către intimatele Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Aplicare a L. Fondului Funciar C., fata de înscrisurile depuse la dosar in susținerea revizuirii, precum si pe baza dispozițiilor legale incidente instanța a retinut în fapt următoarele:
Potrivit art.322, pct. 5:
„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
Iar, în baza art. 324 alin. (1), „termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:
4. în cazurile prevăzute la art.322, pct.5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se evocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
Revizuenta a investit instanța cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiata pe disp.art.322, pct. 5 Cod proc. civila, conform mențiunilor exprese existente în cuprinsul cererii .
Potrivit art.324, alin.1, pct 1 termenul de revizuire este de o lună de zile si se calculează, pentru cazul prevăzut de art.322, pct.5 din ziua când s-au descoperit înscrisurile invocate.
Articolul 101 alin. 3 C.pr.civ. stabilește ca termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare . Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii. Alineatul 5 al aceluiași articol prevede ca termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare
În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire invocată prin raportare la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct.4 și 322 (1) pct.5 C. proc. Civ instanța a constatat că revizuenta-pârâtă a luat cunoștință de existența înscrisurilor pretinse „noi”, în speță titlul de proprietate nr._/100/2004, titlul de proprietate nr._, titlul de proprietate nr._/71/1996, la data de 04.04.2012 prin adresa nr.1572/2012 emisă de către Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., înregistrată la Instituția Prefectului-Județul O. sub nr._/04.04.2012 iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Judecătoria C. la data de 04.05.2012, astfel că termenul de o lună de zile pentru formularea prezentei cereri de revizuire a fost respectat motiv pentru care s-a respins excepției tardivității formulării cererii de revizuire.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii cererii de revizuire invocata de intimate prin intampinare, instanta a apreciat ca revizuenta nu a formulat apărări noi cu privire la cererea de chemare in judecata in cadrul cererii de revizuire, motiv pentru care a respins aceasta exceptie.
Analizand actele si materialul probatoriu existent la dosarul cauzei cu privire la cererea de revizuire, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin sentința civilă nr. nr. 280/29.02.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele Instituția P. Orașului C. și C. Locală C. de Fond Funciar în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului O. – C. Județeană O. de Fond Funciar si P. Măruța, și s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/98/27.07.2004 eliberat pe numele autorului Malageanu I. în sensul că: - suprafața de 0,4514 ha teren extravilan este amplasată în . sola 178 și nu în . 178, - iar suprafața de 1,5274 ha teren extravilan este amplasată în . sola 178 și nu în . 178. Au fost menținute restul dispozițiilor din titlurile de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri nu au formulat recurs pârâtele, hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare.
Potrivit art.322 alin.1 pct.5 teza I C.proc.civ., „revizuirea unei hotarâri ramasa definitiva în instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere daca, dupa darea hotarârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor”, fiind necesar ca cele patru conditii de admisibilitate sa fie îndeplinite cumulativ.
Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
b)înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
c)înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;
d)înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată;
e)înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.
Din interpretarea textului de lege menționat instanța reține că exercitarea căii extraordinare a revizuirii pentru acest motiv presupune invocarea de către partea care promovează o astfel de cerere a unui înscris doveditor care a fost descoperit după darea hotărârii judecătorești ce se atacă, dar exista la momentul pronunțării acesteia, înscris ce are un caracter determinant și nu a putut fi înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă, pentru că a fost reținut de partea potrivnică, sau din cauza unei împrejurări mai presus de voința pății .
In cauza, înscrisurile invocate drept acte noi sunt titlul de proprietate nr._/100/2004, titlul de proprietate nr._, titlul de proprietate nr._/71/1996, care dublează titlul de proprietate modificat cu privire la ..178.
În speță, instanța reține că înscrisurile noi invocate de revizuentă nu îndeplinesc condițiile cerute de textul citat.
Așa cum a statuat Inalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.5730/29.06.2005, „ ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri nu constituie o împrejurare de necunoaștere a existenței înscrisului, mai presus de voința sa, ci o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării”. În speța de față, înscrisurile invocate de către revizuentă, respectiv titlurile de proprietate, nu au fost necunoscute de către aceasta deoarece revizuenta este chiar organul emitent al acestora, având cunoștință de ele de la chiar data emiterii acestora. Nu se invocă și nici nu există un caz de forță majoră care să fi împiedicat revizuenta să le depună cu ocazia judecării cauzei pe fond la Judecătoria C..
Revizuenta în calitate de parte în litigiul de fond și mai ales de for tutelar al OCPI O. avea posibilitatea să ceară relații în timpul procesului de la respectiva instituție și, în funcție de actele comunicate să-și facă propria părere. Titlurile de proprietate sunt emise de către revizuentă, fiind una din atribuțiile sale, astfel că de existența unor titluri de proprietate revizuenta are cunoștință în calitatea sa de emitent, conform art.6, lit.f din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, prevedere care se regăsește și în reglementările anterioare
Împrejurarea că revizuenta nu are o evidență a actelor pe care le emite nu poate constitui un motiv de revizuire pentru că nimeni nu își poate invoca propria culpă în susținerea pretențiilor sale, principiu reținut de către Curtea Constituțională prin decizia nr.614/27.05.2008.
Prin sentința civilă nr. 1111/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire si exceptia inadmisibilitatii cererii de revizuire, invocate de către intimatele Instituția P. Orașului C. și C. Locală de Fond Funciar C..
S-a respins cererea de revizuire formulata de revizuenta C. J. O. pentru S. D. de Proprietate Privata Asupra Terenurilor, in contradictoriu cu intimatii I. P. Orașului C., C. L. C. pentru A. L. Fondului Funciar, si P. Măruța, privind sentinta civila nr. 280/29.02.2012 pronuntatata de Judecatoria C. in dosarul nr._, ca neintemeiata.
S-a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta revizuentă C. Județeană pentru A. L. Fondului Funciar O., considerând-o netemeinică și nelegală.
Recurenta revizuentă susține că pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că înscrisurile noi, respectiv titlurile de proprietate nr._/100/2004, nr._ și nr._/71/1996, nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I C.p.civ., motivat de faptul că aceste înscrisuri nu au fost necunoscute întrucât, pe de o parte, în calitate de for tutelar al OCPI O., au obligația ținerii unei evidențe exacte a titlurilor de proprietate pe care le emite, iar pe de altă parte, în calitate de emitent, aveau cunoștință de existența acestor titluri de proprietate.
Arată că, potrivit prevederilor art. 36, alin. 2 din HG 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora părțile detașabile ale titlului de proprietate, semnate, se transmit comisiilor comunale, orășenești sau municipale, care se înscriu în registrul agricol, după care sunt înmânate sub semnătură titularilor, iar partea nedetașabilă a titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva oficiului județean de cadastru și publicitate imobiliară, deci OCPI O. fiind singura instituție care are evidența și arhiva titlurilor de proprietate emise la nivel jud.O..
Din aceste considerente, arată că OCPI O., prin adresa nr. 1572/2012 le-a comunicat faptul că în tarlaua nr. 178 sunt emise titluri de proprietate, luând astfel la cunoștință de faptul că . sola nr. 178, figurează atât în titlul de proprietate nr._/100/2004 al numiților P. I., G. L. și P. D. cât și în titlul de proprietate nr._ al numiților P. I., G. L. și P. R., în timp ce în . această solă, figurează în titlul de proprietate nr._/1996 al numitei C. E..
Mai arată că sentința recurată este criticabilă și din punct de vedere al probatoriului administrat.
Astfel, arată că au solicitat efectuarea unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., prin care să se solicite situația juridică a parcelelor nr. 39 și 54 din sola nr. 1578, respectiv dacă există titluri de proprietate pe aceste parcele de teren, iar în caz afirmativ, cine sunt proprietarii, urmând ca în funcție de răspuns, să fie pusă în discuție necesitatea efectuării unei expertize topo-cadastru.
Solicită a se observa că instanța a dispus efectuarea unei adrese către OCPI O., care prin răspunsul transmis le-a confirmat susținerile dar în loc să pună în discuție efectuarea unei expertize topo-cadastru, lucrare absolut obligatorie având în vedere natura litigiului, a considerat oportună efectuarea unei cercetări locale. Apreciază că prin administrarea acestei probe nu se poate lămuri pe deplin situația exactă din teren, respectiv dacă prin modificarea amplasamentului suprafeței de 0,4514 ha. teren extravilan, din . . sola nr. 178, și a suprafeței de 1,5274 ha teren extravilan, din . . sola nr. 178, s-a realizat sau nu, o suprapunere a doi proprietari, ambii cu titluri de proprietate, pe aceeași suprafață de teren.
Consideră că pentru lămurirea pe deplin a tuturor împrejurărilor de fapt ale prezentei spețe, se impune efectuarea unei expertize topo-cadastru.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
In drept, au fost invocate prevederile art. 328, art. 304/1, art. 312, alin.1, alin. 3 și alin. 5 C.p.civ, iar în baza art. 242 alin. 2 C.p.civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 16.10.2012 intimații Instituția P. Orașului C., C. L. C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
In fapt, au aratat că titlurile de proprietate nu erau necunoscute pentru revizuentă, întrucât aceasta este chiar organul emitent al respectivelor titluri.
Mai mult, în ceea ce privește titlul de proprietate nr. 7981/100/5.07.1995 eliberat pe numele lui P. I., P. E. și P. L., au solicitat modificarea numărului parcelei din sola 178, cerere ce face obiectul dos. nr._ .
Au mai sustinut că ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri, nu constituie o împrejurare de necunoaștere a existenței înscrisului mai presus de voința sa, ci o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării.
În ceea ce privește adresele Primăriei C. și respectiv ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară O., aceste două înscrisuri nu existau în momentul pronunțării sentinței civile nr. 282/2012.
Mai mult, adresa Primăriei C. depusă la dosarul cauzei nu are legătură cu speța de față, deoarece comunica situația rezervei de teren ulterior aplicării legii 18/91, terenul în litigiu din sola 178 nefăcând parte din rezerva de teren, conform art. 3 din legea nr. 1/2000, deoarece sunt eliberate adeverințe de proprietate pe acest teren.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 18/1991.
Analizând recursul declarat prin raportare la disp. art. 304 pct.9 C.p.c și 304 ind 1 C.p.c., tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Prin primul motiv de recurs, se precizează că recurenta nu putea să aibă cunoștință de înscrisurile noi – respectiv T.P. nr._/100/2004,_ si_/71/1996- invocând dispozițiile art. 36 alin 2 din HG nr. 890/2005, potrivit cărora părțile detașabile ale titlului de proprietate se transmit comisiilor comunale, orășenești sau municipale,...iar partea nedetașabilă a titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva oficiului județean de cadastru și publicitate imobiliară.
Potrivit dispozitiilor art.129 alin.1 teza finala C., ”părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să-și probeze pretențiile și apărările”.
De asemenea, art.1169 din Codul civil de la 1864, inca aplicabil, arata ca, ”cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Tribunalul reține, astfel, că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită care să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului cât și a intimatului.
În cauză, revizuenta nu au făcut o asemenea dovadă, arătând doar că a luat la cunoștință de înscrisul nou, la data de 04.04.2012, din conținutul adresei nr. 1572/2012, înaintate de Oficiul de Cadastru și Publicitate O. si inregistrate de I. Prefectului Judetului O. sub nr._/04.04.2012.
Susținerea recurentei că acest înscris nu putea fi cunoscut de aceasta în cursul procesului, deoarece părțile detașabile ale titlului se transmit comisiilor locale, iar partea nedetașabilă a titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva OCPI, nu poate fi primită, atâta timp cât emitentul actului este chiar recurenta. Chiar dacă ulterior emiterii titlului de proprietate, acesta se înaintează comisiilor locale în vederea înscrierii în registrul agricol nu se poate presupune că emitentul titlului nu are cunoștință despre acesta. Pe de altă parte, chiar dacă partea nedetașabilă a titlului de proprietate se reține și se depozitează la arhiva OCPI, recurenta ar fi putut, în cadrul judecății pe fond, să facă demersuri în vederea înaintării acestuia.
Față de cele arătate, Tribunalul reține că, în mod corect instanța de fond a stabilit că titlul de proprietate invocat în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod proc.civ.
În al doilea motiv de recurs, hotărârea este criticată și sub aspectul probatoriului administrat, în sensul că în cauză nu trebuia administrată proba cu cercetarea la fața locului ci proba cu expertiză in specialitatea topografie-cadastru. Insă, Tribunalul reține că recurentul nu critică probatoriul administrat în soluționarea cererii de revizuire, ci pe cel administrat în cursul soluționării cererii pe fond, astfel că nu va analiza acest motiv, deoarece nu vizează hotărârea recurată.
Având în vedere faptul că, în mod corect prin hotărârea recurată s-a reținut că în speță nu se regăsește ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 Cod proc.civ, niciuna din criticile formulate de recurent nefiind întemeiată, instanta de recurs urmează sa respinga recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta revizuientă C. Județeană pentru A. L. Fondului Funciar O., împotriva sentinței civile nr. 1111/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Instituția P. Orașului C., C. Locală de Fond Funciar C. și P. Măruța cu domiciliul în C., ., județul O., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2012.
Președinte, C. C. | Judecător, M. R. H. | Judecător, M. V. |
Grefier, A. D. |
Red.CC
Tehnored.
Jf:E.L.
Ex.2/19.12.2012
← Fond funciar. Decizia nr. 1048/2012. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1033/2012. Tribunalul OLT → |
---|