Fond funciar. Decizia nr. 750/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 750/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 750/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursului civil privind pe recurentele reclamante F. M. și N. E., domiciliate în localitatea Prundeni, ., împotriva sentinței civile nr. 2359 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Vulturești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în localitatea Vulturești, județul O. și C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în localitatea Slatina, județul O., având ca obiect - fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pentru acest termen de judecată, a fost depusă la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă, formulată de recurentele reclamante.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere și solicitarea de judecare în lipsă formulată atât de recurente cât și de comisia locală funciară, instanța reține cauza pentru soluționarea recursului promovat de reclamante.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2359 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, iar pe fond s-a respins cererea formulată de reclamantele F. M. și N. E. – în contradictoriu cu pârâtele C. Locala Vulturești și C. Județeană O., ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, ca neîntemeiată.
P. a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat referitor la excepția autorității de lucru judecat că, în speță, nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză cerută de art. 1201 Cod civil, în sensul că în cauza anterioară obiectul a fost nulitatea unui titlu de proprietate și a unui proces verbal de punere în posesie eliberate anterior în beneficiul altor persoane și obligarea Comisiei Județene
O. să elibereze alte titluri, iar în cauza de față obiectul constă în obligarea celor două comisii la punerea în posesie a reclamantelor asupra a două terenuri ce totalizează 1,50 ha, respectiv: 10.000 m.p., cu vecinătățile: N - R. A., E- salcâmi Primărie/De 323, S - Marinei A., V - DCL 74 și 5.000 m.p., situat în intravilanul comunei Vulturești, satul Dienci, punctul „Sub pădure", cu vecinătățile la N - C. S. F., E - De, S -L. I., V - DCL 74.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantele au solicitat să fie puse în posesie pe cele două terenuri, motivat de faptul că dreptul lor de proprietate pentru suprafața totală de 1,50 ha a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 1225/12.07.2007 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, iar terenul solicitat ar reprezenta vechiul amplasament al autorilor lor.
S-a constatat că prin decizia civilă nr.1225/12.07.2007 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, nu s-a dispus cu privire la amplasamentul suprafeței totale de 1,50 ha, arătându-se doar generic că terenul urmează să fie reconstituit pe raza comunei Vulturești.
Așa fiind, a reținut instanța de fond că, în speță, C. L. Vulturești nu poate fi obligată să pună în posesie reclamantele pe anumite amplasamente, deoarece ele nu sunt specificate în decizia civilă invocată de acestea.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora amplasamentul indicat de reclamante (respectiv 10.000 m.p. cu vecinătățile: N - R. A., E - salcâmi Primărie/De 323, S - Marinei A., V - DCL 74 și 5.000 m.p. cu vecinătățile la N - C. S. F., E - De, S - L. I., V - DCL 74) reprezintă vechiul amplasament al autorilor săi, instanța a reținut că în cauza anterioară (dosar nr._ ), s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ (titular C. I.) pentru o suprafața de 5.000 mp și nulitatea procesului verbal de punere în posesie eliberat la 14.07.1994 în beneficiul lui P. M. pentru o suprafață de 0,75 ha.
Aceste terenuri au fost identificate în cauza anterioară prin expertiza tehnică agricolă efectuată în cauză ca având 5.000 mp și, respectiv, 10.000 mp, iar în cursul prezentei cauzei, reclamantele au precizat că terenurile pentru care solicită a fi pus în posesie sunt exact aceste două terenuri.
Analizând cererea prin care se solicită constatarea nulității titlului de proprietate nr._ (titular C. I.) pentru o suprafața de 5.000 mp și nulitatea procesului verbal de punere în posesie eliberat la 14.07.1994 în beneficiul lui P. M. pentru o suprafață de 0,75 ha (în realitate 1,00 ha conform expertizei), instanțele anterioare au stabilit cu putere de lucru judecat că cele două acte au fost emise în mod legal.
În aceste condiții, instanța de fond a arătat că, chiar în eventualitatea că terenurile reprezintă vechiul amplasament al autorilor reclamantelor, atâta vreme cât pe cale judiciară s-a constatat că titlurile emise altor persoane pe aceste amplasamente sunt legale, reclamantele nu pot obține punerea în posesie, deoarece, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 247/2005, se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foștilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care s-au eliberat
titluri de proprietate sau procese verbale de punere în posesie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele reclamante F. M. și N. E., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, iar pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În motivare, recurentele arată că, în mod greșit, instanța de fond a constatat că nu pot primi terenuri în proprietate pe vechile amplasamente pentru că prin decizia invocată nu s-a dispus nimic cu privire la acestea, singura obligație a comisiei fiind de a le atribui terenul conform hotărârii de validare.
Astfel, terenul pentru care recurentele dețin act autentic de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică anterior cooperativizării este situat în zonă colinară, iar punerea în posesie în această zonă s-a făcut pe vechile amplasamente, iar C. L. Vulturești nu a respectat dispozițiile Legii 18/1991, atribuind terenul altor persoane.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, tribunalul urmează să constate că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 24 al.2 din Legea 1/2000, astfel cum acesta a fost completat prin Legea 247/2005, sunt exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, terenurile atribuite foștilor proprietari pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese verbale de punere în posesie altor persoane împuternicite.
În plus, în cauză s-a stabilit cu putere de lucru judecat că amplasamentele solicitate s-au reconstituit legal altor persoane.
Astfel, prin sentința civilă 5578/6.11.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina, menținută prin decizia civilă nr.219/2010 s-a statuat că titlul de proprietate nr.828/2004 emis pe numele titularului C. I. și procesul verbal de punere în posesie din 14.07.1994 emis în beneficiul numitului P. M. sunt legale și temeinice, cererea reclamantului N. G. privind anularea titlurilor de proprietate emise celor doi beneficiari ai Legii 18/1991 și obligarea comisiei locale de a-i elibera acte de punere în posesie pentru amplasamentele solicitate și prin prezenta acțiune, fiind respinsă ca neîntemeiată.
P. aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă temeiurile de fapt invocate și analizate prin prisma art.304 pct.9 cod procedură civilă și nu există vreun alt motiv de casare de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 cod procedură civilă, în temeiul art. 312 al.1 teza a II-a cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentele reclamante F. M. și N. E., domiciliate în localitatea Prundeni, .,
împotriva sentinței civile nr. 2359 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Vulturești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în localitatea Vulturești, județul O. și C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în localitatea Slatina, . nr.12, județul O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 Septembrie 2013, la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, I. D. |
Grefier, M. R. |
Red.ID/SM
JF.D.L.
Ex.2
19.09.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 710/2013. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 895/2013. Tribunalul OLT → |
---|