Pretenţii. Hotărâre din 03-09-2013, Tribunalul OLT

Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 745/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 745/2013

Ședința publică de la 03 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător I. B.

Judecător I. M.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât C. A., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 767/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., domiciliat în . și cu intimat pârât C. G. N. - S., cu sediul în S., .. 44, etaj 1, județul O., având ca obiect - pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: avocat Ș. D. reprezentând pe recurentul pârât C. A. și avocat R. M., substituind pe avocat R. I., reprezentând pe intimatul reclamant A. I., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat R. M. depune la dosar împuternicire avocațială de substituire.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

La interpelarea instanței cu privire la probe, avocat R. M. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar și cu un alt înscris reprezentând practică judiciară.

Instanța acordă cuvântul asupra probei solicitate.

Avocat D. Ș., apărător al recurentului pârât C. A., arată că nu se opune la cerere. Arată că nu mai are alte probe de solicitat sau cereri de formulat.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 cod procedură civilă și avocat R. M. depune la dosar un înscris constând în Hotărâre CEDO – decizia de inadmisibilitate,din 15.01.2013, cazul C. contra României.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat Ș. D., având cuvântul pentru recurentul pârât C. A., solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 87 pct.2 cod procedură civilă, 114(1) și 112(1), în sensul că nu a pus în vedere reclamantului să precizeze acțiunea, în sensul indicării corecte a persoanei de drept privat cu care înțelege să se judece, citând astfel eronat această parte, respectiv G. N., care este denumirea ziarului editat de către ., aceasta fiind persoana de drept privat ce poate sta în judecată și care dispune de capacitatea de folosință.

Pe fondul cauzei, critică de asemenea sentința recurată, arătând că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală, încălcând dispozițiile art. 30 pct.8 și art. 31 pct.4 din Constituția României.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent având în vedere renunțarea la judecată a reclamantului, din data de 11.02.2013, față de G. N..

Arată că nu solicită cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Avocat R. M., având cuvântul pentru intimatul reclamant A. I., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 767/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea reclamantului A. I., in contradictoriu cu pârâții C. A. și C. G. N. –S..

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2500 lei reprezentând daune morale către reclamant.

S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecată împotriva pârâtei C. G. N. S..

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului C. A., să publice pe cheltuiala sa hotărârea definitivă și irevocabilă, pronunțată in cauză.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul A. I., a chemat în judecată pe pârâții C. A., P. F. - jurnalistă la G. N., in solidar C. G. N. – S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

l. - obligarea pârâtului C. A., la plata sumei de 5.000 lei,cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat de grave atingeri aduse demnității,onoarei și imaginii sale publice din culpa acestei persoane.

2.-obligarea pârâtei P. F., în solidar cu cotidianul G. N. S., la plata sumei de 5.000 lei,cu titlu de daune morale pentru prejudiciul grav și atingerea adusă prin faptele personale ale acestora onoarei și demnității și imaginii sale publice,

3.-Obligarea pârâților să publice pe cheltuiala lor,in cotidianul G. N. și într-un alt cotidian de interes național, hotărârea definitivă și irevocabilă,pronunțată in acest dosar, cu cheltuieli de judecată, deoarece in cotidianul G. N. din S., s-a publicat un articol prin care i s-au adus grave prejudicii morale și de imagine, care i-au știrbit prestigiul și încrederea de care se bucură in rândul concetățenilor săi,fiind un articol prin care pârâta și exprimat in mod public opinia despre conduita sa ca persoană publică,despre calitatea sa de politician și candidat .,negându-i aceste calități,prin folosirea unor expresii jignitoare și calomnioase, fără ca ele să fie argumentate prin idei,informații și comentarii critice provenind de la surse credibile și verificate.

Reclamantul a solicitat daune morale atât de la ziarista P. F.,in solidar cu C. G. N. S.,cât și de la pârâtul C. A.,acesta fiind persoana care a făcut declarații ziaristei, in sensul că reclamantul A. I. contracandidatul său la funcția de primar „nu este la primul incident de instigare și violență”.

La termenul din data de 3.dec.2012, pârâtul C. A.,prin apărătorul său a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârtei P. F., având in vedere faptul că aceasta decedat conform certificatului de deces . /_/3l.aug.2012, emis de Cons.local al Mun.S., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. A..

Instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P. F. având in vedere faptul că aceasta a decedat și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. A., întrucât aceasta a fost persoana care a făcut declarații către ziarista P. F., așa cum rezultă din conținutul articolului apărut in publicația G. N.,unde este nominalizat C. A..

Prezenta la instanță la termenul din data de ll.03.2013, reclamantul a declarat că renunță la judecată împotriva pârâtului cotidianul G. N. S..

Pârâtul a solicitat interogatoriu reclamantului A. I.,iar in cauză au fost audiați martorii P. T. și S. Nicușor,.propuși de reclamant,precum și martorii B. G. și S. C.,propuși de pârât,ale căror depoziții se află atașate la dosarul cauzei.

Martorii propuși de reclamant,au declarat faptul că in scandalul care a avut loc la data de 27.mai 2012, intre membrii ai PP DD și PNL, A. I. nu a avut nici o implicare.

De asemenea, din depozițiile martorilor propuși de reclamant,rezultă că pârâtul C. A. a informat ziarul despre scandalul din data de 27 mai 2012, precum și faptul că A. I. a instigat anumite persoane,să agreseze membrii ai PNL,susținătorii pârâtului, întrucât pârâtul și reclamantul erau candidați la funcția de primar in .> Analizând depozițiile martorilor B. G. și S. C.,propuși de către pârât, rezultă că din discuțiile pe care el-au avut cu S. N., nu a rezultat că informația de la ziar a fost dată de către pârâtul C. A.,

Martorul B. G.,apreciază că aceasta a fost o știre de presă,specifică campaniei electorale.

In drept,instanța apreciază că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte,

Potrivit art.l357 cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu,printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție,este obligat să-l repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale in ceea ce-l privește pe pârâtul C. A.,întrucât acesta a declarat ziaristei P. F., în calitate de președinte al PNL și candidat la primărie,faptul că A. I.,contracandidatul său la primărie din partea PP DL „nu este la primul incident de instigare și violență,făcând referire la incidentul din noaptea de 26/27 mai 2012, in timpul campaniei electorale,când a avut loc o altercație intre membrii PNL și PP DL, considerând că aceste afirmații au avut ca scop denigrarea contracandidatului său, în timpul campaniei electorale,cu scopul împiedicării de a accede la funcția de primar in ..

Apreciază instanța că prin afirmațiile făcute la adresa reclamantului,menționate in conținutul articolului,in care se indică că pârâtul a făcut aceste declarații, reclamantului i s-au adus prejudicii de natură morală și de imagine,prin care s-a adus atingerea prestigiului și încrederii in rândul cetățenilor,inducându-se ideea că este o persoană certată cu legea,care instigă oamenii la violență, situație care nu a fost probată in nici un fel de pârât, în sensul că reclamantul a avut implicații de acest gen in timpul campaniei electorale, sau că ar fi o persoană care are probleme de natură penală,sau o moralitate îndoielnică..

In răspunsul la interogatoriu luat reclamantului aflat la dosar, la întrebarea nr.l7, reclamantul a răspuns că in urma acestui articol,a fost sunat de mai multe persoane-prieteni și cunoștințe - care îl priveau altfel.

In ce privește dreptul la liberă opinie și exprimare, acesta trebuie exercitat in limitele sale firești,neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

. prevede legislația CEDO in privința unui om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi,dată fiind calitatea sa de persoană publică, decât in cazul unui om obișnuit.

Omul politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale.

In cazul său dreptul la reputație,trebuie pus mereu in balanță,interesului publicului de a fi informat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. A., considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece apreciază că renunțarea reclamantului să se judece cu cotidianul „G. N.” a intervenit după . fond, fără învoiala celorlalte părți, încălcându-se astfel dispozițiile procesual civile.

Apreciază că analizând pe fondul cauzei, în contextul în care gazetarul ar fi fost în viață, intimatul reclamant nu ar fi renunțat la judecata în contradictoriu cu cotidianul „G. N.”.

Pe fondul cauzei, arată că instanța trebuia să analizeze condițiile de existență ale răspunderii civile delictuale cu raportare la art. 74 din Noul Cod civil care descrie modalitățile și formele atingerilor aduse vieții private ale unei persoane.

Arată că nimic din conținutul articolului scris și publicat de P. F. nu este de natură a aduce atingere vieții private a reclamantului.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, dar și art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate că recursul este fondat.

În articolul 74 din Noul Cod civil, sunt descrise faptele care pot fi considerate ca atingere a vieții private, iar art. 75 alin. 1 din același cod precizează că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar la alin. 2 se precizează că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Față de aceste prevederi legale și analizând cererea de chemare în judecată, tribunalul constată că reclamantul nu descrie în mod concret cuvintele și expresiile care au dus atingere onoarei, demnității sau vieții private ale intimatului reclamant A. I..

Din cuprinsul cererii, cât și din articolul publicat nu reiese faptul că s-au folosit cuvinte, expresii jignitoare sau afirmații care să aducă atingere vieții private.

Articolul publicat în C. G. N. este o știre referitoare la campania electorală desfășurată în . degenerat în violență.

În cuprinsul articolului se afirmă că A. C. – recurentul pârât, a fost agresat de trei membrii ai organizației PP-DD, iar președintele acestui partid i-a instigat pe unii din ai lui să lovească membrii PNL.

De asemenea, arată că A. C. – președintele PNL Deveselu, candidat la primărie a declarat că unul dintre ei are fractură la mâna cu care s-a apărat, pentru că unul din agresori ridicase ranga să-l lovească, altul are câteva coaste fisurate, iar acest A. nu este la primul incident de instigare și violență.

Pe de altă parte, reclamantul A. I. a fost candidat la Primăria comunei Deveselu, iar potrivit CEDO, în privința unui om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi dată fiind calitatea sa de persoană publică decât în cadrul unui om obișnuit.

Omul politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale, în cazul său, dreptul la reputație trebuie pus mereu în balanță cu interesul publicului de a fi informat.

În acest caz dreptul la informare a fost exercitat în mod rezonabil și fără a da verdicte sau a face caracterizări persoanei respective, nefiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Simpla afirmație de presă în sensul că împotriva unei persoane se fac acte de cercetare penală, nu echivalează cu o sentință de vinovăție dată de ziarist.

Prejudiciul cauzat reclamantului este inexistent, iar simpla discuție purtată în privat cu un ziarist nu echivalează cu o față ilicită.

Constatând că prin articolul respectiv nu a fost adusă atingere vieții private a reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată de intimatul reclamant A. I., în contradictoriu cu recurentul pârât C. A..

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul pârât C. A., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 767/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., domiciliat în . și cu intimat pârât C. G. N. - S., cu sediul în S., .. 44, etaj 1, județul O..

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de intimatul reclamant A. I., în contradictoriu cu recurentul pârât C. A..

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 Septembrie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

S. O.

Judecător,

I. B.

Judecător,

I. M.

Grefier,

M. T.

Red. IB

Tehnored.BA

J.f. M.I.

Ex. 4

20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 03-09-2013, Tribunalul OLT