Pretenţii. Decizia nr. 895/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 895/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 895/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 895/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător O. M. P.
Judecător M. V.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant M. S. - P. P. M., cu sediul în S., ., județul O., împotriva sentinței civile nr.6291/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S., împotriva sentinței civile nr.6291/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. V., cu domiciliul în P., . O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin cererea de recurs recurent reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoz prev de art.242(2) cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și reține cauza în pronunțare:
TRIBUNALUL:
P. sentința civilă nr. 6291 din 31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu și s-a respins cererea, formulată de reclamantul M. S. – prin primarul municipiului, cu sediul în S., .. 1, județul O., în contradictoriu cu pârâta C. V., cu sediul în localitatea P., . O., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei S. la data de 08.02.2013, sub nr._, reclamantul M. S., reprezentat prin primar a chemat in judecata pe parata Cintarelu V., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 937,16 lei, compusă din 468,58 lei, chirie restantă pe perioada iunie 2008 - decembrie 2008 și 468,58 lei, majorările aferente perioadei iunie 2008 - decembrie 2008, debit acumulat de pârâtă - aceasta folosindu-se în continuare de imobilul închiriat potrivit contractului de închiriere nr. 916/14.01.2003, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Analizand cu prioritate excepția invocată din oficiu, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond cu caracter absolut, astfel că poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu. De asemenea, în ceea ce privește efectele sale, excepția prescripției dreptului material la acțiune reprezintă o excepție peremptorie, putând împiedica, în caz de admitere, judecata pe fond a cauzei, astfel că, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., analiza ei se impune a fi făcută cu prioritate.
Raportat la data încheierii contractului de inchiriere nr. 916/14.01.2003, sunt incidente dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod Civil, anume dipozițiile Decretului nr. 167/1958. Astfel, excepția prescripției dreptului material la acțiune poate fi invocată și din oficiu de către instanță.
Din înscrisurile depuse (f. 10-11), rezultă faptul că pârâta datorează suma 468,58 lei, reprezentând chirie restantă pe perioada iunie 2008 - decembrie 2008. Pentru această sumă s-a calculate suma de 468,58 lei, reprezentând majorări aferente perioadei iunie 2008 - decembrie 2008.
Aceste aspecte au fost recunoscute și de către reclamantă în cererea introductivă.
Or, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, 08.02.2013, instanța constată că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani de zile prevăzut de art. 7 alin. 3 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă s-a împlinit.
Reclamanta nu a invocat niciun motiv de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției extinctive, deși a fost citată cu mențiunea de a arăta dacă pârâta a mai achitat, după decembrie 2008, vreo sumă din debitul datorat, data la care s-a achitat, cu depunerea dovezilor în acest sens. În acest sens, reclamanta a depus înscrisul de la fila 27.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, a respins cererea ca fiind prescrisă. Pe cale de consecință, în temeiul art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, care prevede că o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, instanța a respins ca prescrisă și cererea accesorie de acordare a penalităților calculate la sumele restante solicitate.
D. fiind că pârâta nu a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța a respins, totodată, și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant M. S. - prin P. M., considerând-o nelegală și netemeinică.
Instanța de fond prin sentința recurată a respins acțiunea formulată de M. S. în contradictoriu cu pârâta C. V., ca neîntemeiată.
Reclamantul M. S. a solicitat instanței de fond ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 937,16 lei compus din 468,58 lei chirie restantă pe perioada iunie 2008 – decembrie 2008 și 468,58 lei majorări aferente acestei perioade, debit acumulat de pârâtă – aceasta folosindu-se în continuare de imobilul închiriat potrivit contractului de închiriere nr. 916/14.01.2003.
Consideră incorectă aprecierea instanței de fond că, în cauză față de data introduceri acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 7 rap.la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă s-a împlinit.
Solicitarea recurentei privind plata acestui debit prin introducerea cererii de chemare în judecat la data de 08.02.2013 este întemeiată, aceste sume reprezentând venituri publice, astfel că în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, durata termenului de prescripție fiind de 5 ani.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond să se admită acțiunea și să fie obligată pârâta la plata sumei de 937,16 lei .
În drept, s-au invocat dispoz.art. 304 pct. 9, art. 304/1 și art. 242 alin. 2 cod pr civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată cele ce se succed:
Recursul vizează un singur aspect și anume calificarea dată de instanța de fond creanței în discuție, respectiv chiria solicitată de recurenta reclamantă și, evident prescrierea dreptului material la acțiune privind creanța aferentă perioadei iunie 2008- decembrie 2008.
Chiria pe care reclamanta recurentă o solicită s-a născut în urma unui raport contractual de închiriere, nefiind o taxă stabilită de autoritatea publică, în ceea ce privește cuantumul ei, așa cum este stabilit de către codul fiscal cuantumul taxelor de natură fiscală. Mai mult decât atât, codul fiscal nu prevede chiria ca fiind o creanță fiscală.
Părțile nu sunt într-un raport de drept fiscal, contractul de închiriere încheiat fiind unul bilateral sinalagmatic, dând naștere la drepturi și obligații reciproce, care nu pot fi considerate taxe sau impozite, în speță nefiind vorba de o creanță fiscală ci, de sume rezultând dintr-un contract civil,obligația contractuală fiind supusă normelor de drept privat.
În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act care se numește generic titlu de creanță emis de organele competente, iar colectarea creanțelor fiscale se realizează direct executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanțelor de judecată.
Titlul de creanță fiscală este un act de impunere și are natura unui act unilateral de drept financiar public, ori în cauza de față actul nu este nicidecum unilateral ci este o convenție.
Așadar, în mod temeinic instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, potrivit cărora termenul de prescripție este de trei ani și care, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, a fost considerat împlinit.
Pe cale de consecință, reținând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, urmează ca, în temeiul art. 312 Cod proc.civ, recursul formulat împotriva acesteia să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant M. S. - prin P. M., cu sediul în S., ..1, județul O., împotriva sentinței civile nr.6291/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S., împotriva sentinței civile nr.6291/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. V., cu domiciliul în P., . O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Octombrie 2013.
Președinte, C. C. | Judecător, O. M. P. | Judecător, M. V. |
Grefier, D. S. |
Red. M.V
Tehnored/CM
Jf: VM D.
Ex.2/06.11.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 750/2013. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 857/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
