Fond funciar. Decizia nr. 857/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 857/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 857/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 857/2013

Ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător C. C.

Judecător O. M. P.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant Ș. R., cu domiciliul în Slatina, ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.2230/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. OPTAȘI-M., cu sediul în . O., C. JUDEȚEANĂ O., cu sediul în Slatina, județul O. și C. L. S.-M., cu sediul în . O., având ca obiect fond funciar

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, lipsă intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.

Recurentul reclamant Ș. R., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant Ș. R., având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul de a se include suprafetele de teren menționat în titlul de proprietate deși acțiunea formulată a fost de constatarea nulității a titlului de proprietate nr._/87/1995.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.06.2012 sub nr._, reclamantul S. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. Optași M., C. L. S. M. și C. Județeană O., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate nr._/87/30.03.1995 eliberat pe numele autoarei reclamantului, D. Andronica, pentru suprafața de 1,25 ha teren situat pe raza comunei Optași-M., satul Vitănești, județul O., în ceea ce privește suprafețele de 1,0845 ha teren arabil extravilan și 0,0500 ha teren pășuni intravilan, situate în T 70 P 6, respectiv T 35 P 1688.

În fapt, reclamantul a arătat că suprafețele sunt evidențiate în mod corect în carnetul cu titluri de proprietate aflat la Oficiul de cadastru și au fost întocmite conform situației existente în teren la data efectuării măsurătorilor de către comisia de punere în posesie.

In scop probator, reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: titlu de proprietate nr._/87/30.03.1995, certificate de naștere și de deces ale autoarei D. Andronica, act de identitate, adeverința nr. 868/27.03.2012 eliberată de Primăria Comunei S. M., declarație autentificată sub nr. 249/28.02.2011, certificat de moștenitor nr. 19/06.05.2011.

Pârâta C. L. a Comunei Optași-M. a comunicat prin adresa nr. 1257/2012 faptul că actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate au fost predate prin protocol comunei nou înființate S. M. în anul 2004, conform preved. Legii nr. 84/2004.

Prin încheierea din 01.10.2012 instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 242 pct. 2 C.p.c. având în vedere lipsa nejustificată a părților la acest termen, precum și faptul că niciuna din părți nu a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 12.10.2012 reclamantul a depus cerere de repunere a cauzei pe rol, iar la data de 07.11.2012 a depus o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La solicitarea instanței, C. L. S. M. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a înaintat, în copie, actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/87/30.03.1995: registrul agricol pe anii 1956-1958 pentru capul gospodăriei D. M., cererea de retrocedare formulată de numita D. Andronica, adeverința de proprietate nr._/15.01.1991, tabel nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați, care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate – anexa nr. 3, titlul de proprietate nr._/87/30.03.1995.

Prin adresa nr. 772/24.01.2013 a învederat că este de acord să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/87/30.03.1995 emis pe numele cetățenei D. Andronica, ca moștenitor al defunctei D. M., pentru suprafața de 1,25 ha teren, în sensul înscrierii corecte a suprafețelor de teren.

La solicitarea instanței, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O. a înaintat în copie fișa cu date pentru completarea titlului de proprietate.

Prin sentința civilă nr.2230/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Ș. R., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Optași M., C. Județeană O. și C. L. S. M..

S-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/87/30.03.1995 eliberat pe numele autoarei reclamantului, D. Andronica, pentru suprafața de 1,25 ha teren situat pe raza comunei Optași-M., satul Vitănești, județul O., în ceea ce privește suprafețele de 1,0845 ha teren arabil extravilan și 0,0500 ha teren pășuni intravilan, situate în T 70 P 6, respectiv T 35 P 1688.

S-a luat act de declarația reclamantului că nu solicită cheltuieli de judecată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a retinut următoarele:

Conform registrului agricol pentru perioada 1956-1958 autoarea D. M. figura inregistrata cu suprafata de 1,25 ha teren dintre care suprafata de 0,10 ha teren intravilan curti constructii.

La . Legii nr.18/1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma autoarei D. M. descendentul acesteia de gradul I, D. Andronica, pentru suprafata de 1,25 ha teren, cererea fiind inregistrata sub nr. 1132/15.03.1991.

In procedura reconstiuirii dreptului de proprietate de pe urma defunctei D. M. i s-a eliberat autoarei reclamantului adeverinta nr._/15.11.1991 pentru suprafata de 1,25 ha teren, conform tabelului nominal cu mostenitorii cooperatorilor decedati care solicita in scris stabilirea dreptului de proprietate,ulterior fiind intocmita si fisa cu date pentru emiterea titlului de proprietate, cu amplasamentele suprafetelor.

În ceea ce priveste titlul de proprietate nr._/87/30.03.1995 eliberat pe numele autoarei reclamantului, D. Andronica, pentru suprafata de 1,25 ha teren situat pe raza comunei Optasi Magura, instanta de fond a constatat faptul ca acest titlu nu respecta intinderea suprafetelor de teren trecute in tabelul nominal si fisa cu date pentru emiterea titlului, fiind inscrise in mod gresit suprafata de 1,0845 ha teren arabil extravilan situat in T 70 P 6 in loc de 0,9845 ha cat este inscrisa in fisa cu date premergatoare si suprafata de 500 m.p. teren intravilan pasuni situat in T 35 P 1688 in loc de 1500 m.p.

Avand in vedere obiectul cererii formulate de catre reclamant si in limita acestuia, instanta de fond a admis actiunea precizată formulată de reclamantul S. R. în contradictoriu cu pârâtele C. L. Optași M., C. L. S. M. si C. Județeană O. si a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/87/30.03.1995 eliberat pe numele autoarei reclamantului, D. Andronica, pentru suprafața de 1,25 ha teren situat pe raza comunei Optași-M., satul Vitănești, județul O., în ceea ce privește suprafețele de 1,0845 ha teren arabil extravilan și 0,0500 ha teren pășuni intravilan, situate în T 70 P 6, respectiv T 35 P 1688.

S-a luat act de declarația reclamantului că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant Ș. R., considerând-o netemeinică.

Arată că în sentința respectivă nu s-a menționat trecerea din extravilan a suprafeței de 1000 mp. în intravilanul localității S. M. la categoria de pășuni.

Astfel, titlul de proprietate nr._/87 din 30.03.1995, eliberat pe numele autoarei D. Andronica, pentru suprafața de 1,25 ha. teren trebuie să fie întocmit corect cu suprafețele:

- extravilan - teren arabil T.70.P6 – suprafața de 9845 mp.

- intravilan - teren pășuni T.35 P.1688 suprafața 1500 mp.

- teren arabil T.35 P.1689 suprafața 773 mp.

- curți, construcții T.35 P1690 – suprafața 382 mp.

Total general = 1 ha. 2500 mp., din care: arabil – 1.0618 ha., pășuni – 0,1500 ha., curți – 0,0382 ha.

În dovedire a depus, în copie, la dosarul cauzei titlu de proprietate nr._/87 din 30.03.1995 și adeverința nr. 868/27.03.2012 emisă de primăria S. M..

Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 C.p.c.

Recurentul critică soluția pronunțată de instanța de fond prin prisma faptului că nu s-a menționat în dispozitivul hotărârii trecerea din extravilan a suprafeței de teren de 1000 mp în intravilanul localității S.-M..

Analizând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant, Tribunalul constată că acesta nu a formulat un capăt de cerere prin care să solicite trecerea din extravilan a suprafeței de teren de 1000 mp în intravilanul localității S.-M., solicitând doar constatarea nulității parțiale a TP nr._/87/30.III.1995 în ceea ce privește înscrierea suprafaței de 1,0845 ha din extravilan, corect fiind 0,9845 ha, precum și a suprafeței de teren categoria pășune de 0,0500 ha din intravilan, corect fiind 0,1500 ha.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este principiul disponibilității părților.

Principiul disponibilității este cea mai importantă manifestare a voinței părților implicate într-un litigiu. Astfel, spre deosebire de procesul penal guvernat de principiul oficialității, procesul civil nu poate începe decât dacă instanța a fost învestită cu judecarea unei cauze.

Altfel spus, reclamantul este cel dintâi care recurge la acest principiu și își materializează intenția de a deduce judecății o anumită cauză. Din acel moment, prin punerea în mișcare a acțiunii civile, principiul disponibilității devine puntea de legătură dintre reclamant și pârât, precum și “cenzura” pe care ambele părți o pot opune activității instanței.

Părțile litigante trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că procesul civil nu este condus în mod exclusiv de instanță, ci în temeiul principiului disponibilității părțile pot trasa liniile directoare de desfășurare a procesului.

Instanța este obligată să se pronunțe doar asupra a ceea ce i s-a cerut și în limitele a ceea ce i s-a cerut de către părți, conform dispozițiilor art.129 alin.6 C..

În temeiul acestui principiu, se urmărește nu numai respectarea individualității și personalității procesuale, ci și responsabilizarea părților litigante. Acestea sunt chemate să răspundă unor situații concrete care pot determina rezultatul final al procesului, acțiunile sau inacțiunile lor fiind manifestarea modului în care înțeleg să se raporteze la importanța procesului civil.

Astfel, instanța de fond s-a pronunțat asupra a tot ceea ce a cerut recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, neavând posibilitatea legală de a se ponunța din oficiu și asupra trecerii din extravilan a suprafeței de teren de 1000 mp în intravilanul localității S.-M., cât timp recurentul-reclamant este cel care stabilește limitele judecății prin cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant Ș. R., cu domiciliul în Slatina, ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.2230/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Optași-M., cu sediul în . O., C. Județeană O., cu sediul în Slatina, județul O. și C. L. S.-M., cu sediul în . O., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013.

Președinte,

M. V.

Judecător,

C. C.

Judecător,

O. M. P.

Grefier,

D. S.

Red.CC

Tehnored.CC/IM

Jf:M.B.

Ex.2/16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 857/2013. Tribunalul OLT