Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 21/2016. Tribunalul OLT

Decizia nr. 21/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 21/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 21/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător I. B.

Grefier M. T.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă P. A., domiciliată în Comuna Brîncoveni, ., împotriva sentinței civile nr. 2553/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. F., domiciliată în ., ., Județul O., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă P. A. personal, lipsă fiind intimata pârâtă P. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la data de 02.12.2015, apelanta reclamantă P. A., a formulat cerere de repunerea cauzei pe rol.

Apelanta reclamantă P. A. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 89 lei, aferentă cererii de repunere pe rol și solicită admiterea cererii.

In temeiul ar. 415 alin.1 cod procedură civilă, instanța admite cererea și dispune repunerea cauzei pe rol.

Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 466 alin.1 Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

La interpelarea instanței cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac, apelanta reclamantă P. A., solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a o achita și pentru a-și angaja apărător.

Instanța, respinge cererea de amânare pentru angajare de avocat, având în vedere că apelanta a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător

Instanța respinge cererea de amânare pentru a achita taxa judiciară de timbru, întrucât apelanta reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, s-a mai acordat un termen în vederea achitării taxei judiciare de timbru și din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și o pune în discuție.

Apelanta reclamantă P. A., arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare al excepției invocate.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 04.04.2014 sub nr._, reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâta P. F., solicitând să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea cotei de 1/3 dintr-o casă de locuit construită din cărămidă și acoperită cu țiglă; Anexe gospodărești; Suprafața de 250 m.p., teren loc de casă.

Aceste imobile, vânzătoarea le-a dobândit conform certificatului de moștenitor nr. 1199/ noiembrie 1988, urmând să se pronunte o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

În motivarea cererii s-a arătat că în data de 20.05.2000, a cumpărat de la pârâtă bunurile imobile mai sus indicate, convenția fiind consfințită printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat „chitanță", cunoscând faptul că vânzătoarea este proprietara acestor bunuri, în baza certificatului de moștenitor mai sus indicat, achitând prețul vânzării, respectiv suma de 50.000.000 lei ROL (5.000 lei RON).

De la data vânzării a intrat în posesia bunurilor, pe care le stăpâneste liberă si netulburată de către nimeni .

Până la această dată nu a reușit întocmirea actului în formă autentică, deoarece vânzătoarea refuză sistematic deplasarea la notarul public în vederea perfectării vânzării-cumpărării, astfel că se află în imposibilitatea de a deține cu titlu legal bunurile pe care le-a cumpărat, pentru care a plătit prețul solicitat și pe care le are în posesie de la data cumpărării, respectiv data de 20.05.2000.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Potrivit înscrisului sub semnătură privată denumită ” chitanță” încheiat între părți la data de 20.05.2000, pârâta P. F., în calitate de promitentă vânzătoare a primit de la reclamanta P. A., în calitate de promitentă cumpărătoare suma de 5000 lei, reprezentând preț al vânzării-cumpărării a următoarelor bunuri imobile: cota de 1/3 dintr-o casă de locuit, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, anexe gospodărești și suprafața de 250 m.p, teren loc de casă.

Potrivit art. 5 alin. 2 din titlul X al legii nr. 247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții: promitentul vânzător să fie proprietarul bunului vândut; antecontractul de vânzare-cumpărare să fie valabil încheiat, beneficiarul cumpărător să-și fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau; promitentul vânzător să refuze să încheie contractul în formă autentică.

Prima condiție nu este îndeplinită.

Potrivit certificatului de moștenitor nr.1199 din 2 noiembrie 1988, eliberat de notariatul de Stat al Județului O., de pe urma defunctului D. M. (f.3), promitenta vânzătoare P. F. este proprietară pe cota de 1/3 din următoarele bunuri rămase de pe urma defunctului:250 m.p, teren loc de casă, cu o casă de cărămidă acoperită cu țiglă și anexe gospodărești, situate în ..

Prin antecontractul de vânzare cumpărare mai sus menționat, promitenta vânzătoare a vândut cota de 1/3 din casa de locuit, însă a vândut anexele în întregime precum și suprafața de 250 m.p în întregime, deși le deținea în coproprietate cu D. N. și D. D..

De asemenea, o condiție esențială de admisibilitate a acțiunii având ca obiect pronuntarea unei hotărâri care ține loc de act autentic este refuzul pârâtei de a încheia contractul.

Promitenta vânzătoare este mama promitentei cumpărătoare.

În cauză, a fost audiată martora T. I., la termenul de judecată din data de 18.03.2015. Aceasta a arătat că a semnat în calitate de martor înscrisul sub semnătură privată aflat la dosarul cauzei.

Prin acest antecontract P. F. a vândut lui P. A. o suprafață de teren intravilan aferentă casei de locuit, casa de locuit și anexele și un teren extravilan pentru suma de 5000 lei, sumă ce a fost achitată de promitenta cumpărătoare.

Părțile s-au înțeles să meargă la notar în termen de 90 de zile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar pârâta a refuzat să meargă la notar întrucât este bătrână.

Relatiile dintre cele două părți sunt bune, cele două părți locuind împreună.

Instanța apreciază că refuzul pârâtei de a merge la notar nu a fost dovedit.

Prin sentința civilă nr. 2553/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. Ana în contradictoriu cu pârâta P. F. (CNP:_), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta P. Ana, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii având ca obiect „acțiune în constatare”.

În motivarea apelului, se arată că sentința este nelegală și netemeinică întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă că pârâta refuză în mod categoric să meargă la notar în vederea întocmirii actului de vânzare-cumpărare.

Prin rezoluție, i s-a pus în vedere apelantei reclamante să achite suma de 177,5 lei, aferentă căii de atac a apelului, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru achitată la instanța de fond.

La data de 11.06.2015, apelanta reclamantă P. A., a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă întrucât nu a depus la dosar înscrisurile doveditoare potrivit art.14 din O.U.G. nr. 51/2008, privind. ajutorul public judiciar.

Împotriva acestei încheierii nu a fost formulată cerere de reexaminare de către apelantă.

La termenul din data de 06.10.2015, apelanta reclamantă a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru achitarea taxei judiciare de timbru, iar la data de 17.11.2015, cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 cod procedură civilă.

Apelanta reclamantă P. A., a formulat cerere de repunerea cauzei pe rol, la data de 02.12.2015, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.

Prezentă în instanță și interpelată cu privire la achitarea cuantumului de 177,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru pentru cererea de apel, apelanta reclamantă a solicitat din nou acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător și a achita taxa de timbru.

Cererea a fost respinsă și instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului.

Analizând în baza art. 248 Cod de procedură civilă, excepția netimbrării apelului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 1 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac conform art. 32 din aceeași lege.

În temeiul art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, i se pune in vedere apelantului, în condițiile art. 200 alin 2 teza I Cod procedură civilă, să achite suma datorată, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 470 alin.2 Cod procedură civilă, „la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru”, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității potrivit prevederilor de la alin. 3 al aceluiași articol.

În speța de față, prin adresa emisă la data de 29.05.2015 și primită la data de 03.06.2015 (f. 7) i s-a pus în vedere apelantei să achite taxa judiciară în sumă de 177,5 lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 lit. b din OUG nr.80/2013.

Întrucât apelanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, coroborat cu prevederile art. 470 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția netimbrării apelului și să anuleze apelul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta reclamantă P. A., (CNP:_), domiciliată în Comuna Brîncoveni, ., împotriva sentinței civile nr. 2553/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. F., (CNP:_), domiciliată în ., ., Județul O..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte,

I. M.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. T.

Red. I. M.

Dact.M.T. 22 Ianuarie 2016

4 ex.

J. fond. M.E C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 21/2016. Tribunalul OLT