Legea 10/2001. Sentința nr. 133/2012. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 133/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-01-2012 în dosarul nr. 133/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 133/2012
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Grefier I. C. G.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanții I. G. prin procurist I. C., cu domiciliul în Caracal, .. 60, județul O., și Ș. M. - decedat, prin moștenitori Ș. M. (soție supraviețuitoare) cu domiciliul în . și Ș. C., cu domiciliul în . (decedat), în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - DGFP O., cu sediul în Slatina, ., județul O. și chematul în garanție: G. I., cu domiciliul în Caracal, .. 17, județul O., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei, care a învederat instanței că la dosar s-a depus o notă din partea numitei Ș. M. prin care a arătat că din motive de sănătate nu se poate prezenta în instanță și a atașat acte medicale în dovedirea celor susținute, după care:
Instanța în baza dispoz. art. 248 și art. 252 C.proc.civ. invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționare pe această excepție.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul O., reclamanții I. G., Ș. C. și Ș. M. au chemat în judecată S. R. prin M. de Finanțe București și pe chematul în garanție pe G. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la despăgubiri pentru lipsa beneficiilor de care au fost lipsiți pe perioada 1948-2004, pentru moara naționalizată prin Legea 119/1948, ce le-a fost restituită în baza Legii nr.10/2001, pentru distrugerile aduse morii de către pârâtul G. I. și la cheltuielile de judecată efectuate începând cu anul 1994, în procesele anterioare.
Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.10/_ și ale legii civile.
P. sentința civilă nr.743 din 2 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul O. a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanți, reținând că procuratorul I. C., pentru reclamantul I. G., a precizat că există proces verbal prin care i-a fost retrocedată moara cu peste 3 ani în urmă, dată în raport de care a expirat termenul de prescripție prevăzut pentru exercitarea dreptului la acțiune.
S-a mai reținut că moștenitorii proprietarului aveau posibilitatea să solicite despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001, în termenul prevăzut de lege, și având în vedere că aceștia se află în posesia morii de peste 3 ani, nu se mai impune acordarea de despăgubiri.
P. decizia nr.359 din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel C. – secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de I. G. prin procurator I. C., a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O., reținând, în esență, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, respectiv asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, analizând acțiunea numai în raport cu cererea privind acordarea de despăgubiri și reținând că acțiunea este prescrisă; că instanța avea obligația să pună în discuția părților temeiul juridic al acțiunii pentru fiecare capăt de cerere în parte, să stabilească cadrul procesual pentru fiecare cerere, să determine obiectul și valoarea pretențiilor în raport de care să-și stabilească competența și că, în raport de temeiul juridic al cererilor, avea obligația să stabilească incidența în cauză a dispozițiilor legale privind timbrarea acțiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I. G., Ș. C., Ș. M., intervenientul I. C. și chematul în garanție G. I..
Reclamanții I. G., Ș. C. și Ș. M. și intervenientul în interes propriu I. C. prin criticile formulate au susținut că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât judecătorul D. S. nu mai putea să judece pricina pentru că s-a pronunțat într-o altă cauză în dosarul cu nr._/2000.
De asemenea, s-a mai arătat că instanța nu și-a exercitat rolul activ în analizarea cauzei sub toate aspectele și că în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, cu motivarea că nu îndeplinește cerințele art.50 (1) din Codul de procedură civilă, deoarece aceasta s-a făcut înainte de începerea dezbaterilor, iar art.51 Cod procedură civilă prevede că o astfel de cerere se poate face și în recurs.
P. recursul său, chematul în garanție G. I. a criticat decizia pentru nelegalitate, în sensul că este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că instanța de apel, în mod greșit a apreciat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, deoarece instanța de fond a pus în discuție atât pretențiile reclamantului, precum și cheltuielile de judecată.
S-a mai arătat că instanța de apel, în mod greșit, a permis reclamantului I. G. să depună în fața instanței de apel calculul sumelor ce priveau despăgubirile, deoarece estimarea trebuia făcută la instanța de fond, respectiv la Tribunalul O..
P. decizia nr.8810 din 29 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală – a respins, ca nefondate ambele recursuri.
Instanța de recurs a motivat că nu există situația de incompatibilitate a judecătorului S. D. – nefiind întrunite cerințele art.24 Cod procedură civilă întrucât în speță pricina nu a parcurs decât un singur ciclu procesual iar incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza în apel se poate analiza numai în raport de judecata în primă instanță și judecătorul D. nu a judecat cauza în primă instanță.
În privința criticii din recursul reclamantului privitoare la lipsa de rol activ s-a motivat pe de o parte că reclamanții nu au indicat probele care în opinia lor trebuiau administrate în cauză, iar pe de altă parte că, față de prevederile art.129 Cod procedură civilă, rolul activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a părților.
S-a înlăturat și motivul de recurs referitor la nemotivarea deciziei, instanța de recurs reținând că hotărârea este motivată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar.
S-a reținut că este legală soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în nume propriu formulată de I. C. – fiind corect aplicate dispozițiile art.50 alin (1) Cod procedură civilă față de opunerea chematului în garanție la formularea cererii în faza apelului.
A mai motivat instanța că nu sunt incidente dispozițiile art.51 Cod procedură civilă indicate de recurentul intervenient întrucât acestea privesc intervenția accesorie și nu intervenția în nume propriu.
Recursul declarat de chematul în garanție, privitor la greșita aplicare a art.297 alin ( 1 ) Cod procedură civilă, s-a respins cu motivarea că într-adevăr prima instanță nu a soluționat toate cererile reclamanților nepronunțându-se asupra capătului de cerere prin care se solicită cheltuielile de judecată.
S-a reținut a fi neîntemeiată și susținerea potrivit căreia reclamantul avea posibilitatea să-și precizeze cuantumul pretențiilor numai în fața primei instanțe. Argumentând instanța de recurs că față de faptul că la prima instanță nu li s-a cerut reclamanților să facă o asemenea precizare pentru determinarea valorii obiectului acțiunii, aceștia puteau să precizeze valoarea și în apel.
La Tribunalul O. dosarul s-a înregistrat sub un nou număr_ .
P. întâmpinarea formulată de Direcția Generală a Finanțelor P. O. – pentru M. Finanțelor P. – s-a invocat necompetența materială a Tribunalului O. de a soluționa acțiunea – întrucât reclamanții au formulat o acțiune în pretenții care se judecă de către instanța de drept comun în primă instanță, respectiv de judecătorie.
A invocat intimata și excepția netimbrării precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a susținut că acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamanții nu indică temeiul de drept al pretențiilor și nu justifică prin dovezi cheltuielile de judecată efectuate în litigiul anterior pentru restituirea morii.
P. sentința civilă nr.312 din 29 martie 2010, Tribunalul O. a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.
A motivat tribunalul că în primul ciclu procesual – în faza apelului – reclamanții au precizat valoarea pretențiilor solicitate de la S. R. la suma de 460.000 lei iar cele solicitate de la chematul în garanție G. I. ca fiind de 100.000 lei și nu și-au modificat ulterior acțiunea sub acest aspect.
În raport de dispozițiile art.2 lit.b din codul de procedură civilă a motivat că revine Judecătoriei Caracal competența de soluționare în primă instanță a acțiunii.
A mai motivat că acțiunea formulată de reclamanți nu îmbracă forma unei acțiuni în conformitate cu legea specială privind retrocedarea proprietăților – Legea 10/2001 ci a acțiunii de drept comun pentru acordarea unor despăgubiri pentru perioada în care reclamanții au fost deposedați de bunurile din proprietatea lor.
Împotriva sentinței de declinare a declarat recurs reclamantul I. G. prin procurator I. C., invocând art.304 pct.9 Cod procedură civilă și susținând că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
A argumentat recurentul reclamant că acțiunea sa se întemeiază pe Legea 10/2001, care la art.31 alin.2 prevede că asemenea acțiuni se judecă de secția civilă a tribunalului .
A mai susținut că instanța a interpretat eronat prevederile Legii 10/2001 și a solicitat judecarea cu celeritate a acțiunii cel puțin în privința petitului privitor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. O. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului considerând corectă soluția de declinare a competenței către judecătorie ca primă instanță.
P. decizia civilă nr. 773/07.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost admis recursul promovat de recurentul I. C. procurator pentru reclamantul I. G., a fost casată sentința civilă nr. 312 din data de 29 martie 2010, pronunțată de Tribunalul O. și trimisă cauza Tribunalului O. pentru judecată în primă instanță.
Pentru a pronunța această decizie instanța a avut în vedere faptul că delimitarea competenței de primă instanță între tribunal și judecătorie în cazul litigiilor evaluabile în bani se face după criteriul valorii obiectului litigiului, iar potrivit art.2 alin.(1) lit.b Cod procedură civilă, Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei (RON) cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererile în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar.
Rezultă că în privința litigiilor în materie civilă în care pentru determinarea competenței materiale este avut în vedere criteriul valorii obiectului pricinii, competența de primă instanță a judecătoriei s-a redus numai la pricinile al căror obiect are o valoare de până la 500.000 lei inclusiv.
Valoarea obiectului litigiului este stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată, potrivit art.112 pct.3 Cod procedură civilă.
Dacă s-a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere principale, pentru a se stabili valoarea litigiului, se cumulează sumele invocate prin fiecare cerere.
Soluția se impune deoarece toate cererile fiind principale, nici una nu poate să atragă o anumită competență.
În speță, litigiul are o natură civilă – întrucât reclamanții solicită despăgubiri pentru beneficiul de care au fost lipsiți prin exploatarea morii în perioada în care au fost deposedați, ca urmare a naționalizării, despăgubiri pentru distrugerile aduse imobilului și, printr-un alt petit, cheltuielile de judecată ocazionate de litigiul anterior având ca obiect restituirea imobilului întemeiat pe Legea 10/2001 – neacordate în acel proces, toate petitele acțiunii fiind cereri principale.
Reclamanții nu au stabilit cuantumul pretențiilor și al cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată conform art.112 pct.3 C.pr.civ., ci doar în faza apelului în primul ciclu procesual – la cererea instanței conform filei 44 din dosarul_, precizând că valoarea totală a pretențiilor este de 560.000 lei, din care 460.000 lei datorate de S. R. și 100.000 lei datorate de chematul în garanție G. I. – iar a cheltuielilor de judecată de 150.000 lei.
Or, în raport de valoarea totală a obiectului litigiului și chiar doar a primului petit al acțiunii – conform art.2 lit.b c.pr.civ. – competența de primă instanță în judecarea pricinii revine tribunalului și nu judecătoriei.
Cum valoarea obiectului litigiului este mai mare de 500.000 lei – competența în primă instanță de soluționare a cauzei revine Tribunalului O. .
Dosarul a fost trimis la Tribunalul O. în vederea soluționării cauzei în primă instanță și a primit termen de judecată la data de 30.08.2010, când cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 243 alin.1pct. 1 C.p.civ. până la introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului decedat Ș. C..
P. cererile formulate la data de 07.09.2010, reclamanta Ș. M. și I. C., în calitate de procurist al reclamantului I. G., au solicitat instanței repunerea pe rol a prezentei cauze, ce a fost suspendată la data de 30.08.2010.
Reclamanții au precizat că Ș. C. a decedat în luna mai 2010 și că are trei copii domiciliați în Râmnicu V., Iași și Onești, a căror adresă aceștia nu o cunosc.
Din lucrările dosarului, instanța a reținut că prin încheierea din data de 30.08.2010, prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 243 pct.1 al. 1 c.p.c., ca urmare a decesului reclamantului Ș. C..
Potrivit dispozițiilor art. 245 pct.2 c.p.c., cauza poate fi redeschisă cu arătarea moștenitorilor părții decedate precum și a domiciliilor acestora, în vederea introducerii în judecată. Din conținutul cererilor formulate de reclamanți, nu rezultă numele și adresa moștenitorilor reclamantului decedat, pentru a se putea relua judecata, așa încât cererea de repunere pe rol a fost respinsă, ca nefondată prin încheierea din 09.09.2012.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen și motivat, reclamantul I. G., prin procurator I. C..
Criticile sunt în esență următoarele: în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 245 alin. 2 și 243 Cod procedură civilă. Fiecare parte este obligată să-și urmărească mersul procesului și nu celelalte părți. Apreciază că în mod eronat s-a suspendat cauza conform art. 243 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă. Susține că în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată – Lg.10/2001, competent cu soluționarea acesteia este tribunalul, nicidecum judecătoria.
A solicitat repunerea pe rol a cauzei și acordarea unui termen cât mai scurt.
P. decizia civilă nr. 1264 din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, s-a respins recursul formulat de reclamantul I. G., prin procurator I. C. împotriva încheierii din 9 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți moștenitori Ș. M. și Ș. C. - decedat, intimatul pârât S. R. – M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. O..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că reclamanta Ș. M. și I. C., în calitate de procurist al reclamantului I. G., au formulat cerere de redeschidere a judecății, prin care nu s-a contestat decesul reclamantului Ș. C., ci s-a confirmat că a decedat în luna mai 2010, s-a arătat că acesta are trei descendenți, domiciliați în orașe diferite, moștenitori ale căror adrese nu pot fi precizate.
Or, în lipsa indicării unor elemente clare și complete, privind numele și domiciliile moștenitorilor părții decedate în cursul procesului, pentru o conceptare și citare corespunzătoare a acestora, potrivit art. 85 Cod procedură civilă, procesul nu poate continua.
P. urmare, tribunalul a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente, prevăzute de art. 245 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, după caz, a părții interesate, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute de art. 243.
per a contrario, judecata nu reîncepe în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 243 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, când una din părți a murit, dacă nu s-au indicat moștenitorii, prin nume și domicilii, pentru a fi introduși în judecată.
Așadar, în mod judicios s-a respins cererea de redeschidere a judecății, formulată fără respectarea cerințelor legale enunțate în precedent.
Nesubzistând cazul de recurs, de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă și neexistând cazuri de recurs de casare de ordine publică, ce se ridică și din oficiu de instanță și se pun în dezbaterea părților, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs, nr.1264 din 18 noiembrie 2010, a formulat contestație în anulare, recurentul reclamant I. G., prin procurator I. C., contestație înregistrată la Curtea de Apel C., sub nr._ .
În motivarea contestației s-a arătat că, în mod nelegal, s-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile pe care reclamantul le solicită încă din 2003. Contestatorul solicită plata a 150.000 lei cheltuieli de judecată, susținând, în esență, că, în condițiile în care, după mai mulți ani de judecată, perioadă în care a avut mari cheltuieli, la mai multe instanțe, i s-a restituit moara, este îndreptățit și la acordarea cheltuielilor de judecată. S-a arătat, de asemenea, că și în dosarul contestat i s-a spus că nu a precizat numele și adresa urmașilor lui Ș. C., obligație care însă nu cade în sarcina sa.
S-au depus la dosar mai multe note de ședință, de către procurator I. C., prin care s-a făcut trimitere la dispozițiile art.317 și art.318 c.pr.civ., ca fiind incidente în cauză.
Intimata D.G.F.P. O. pentru M. Finanțelor P., în numele Statului R., a formulat întâmpinare la contestația reclamantului, motivând, în esență, că nu sunt întrunite cerințele art.317 și 318 C.proc.civ. pentru promovarea contestației în anulare, față de motivele invocate de reclamant, în contestația în anulare.
P. decizia nr. 614 din 20.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, contestația în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată, Curtea reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.317, 318 C.pr.civ..
P. decizia supusă contestației, nu s-a soluționat pe fond litigiul, apreciindu-se că, la acea dată, măsura de suspendare a judecății, până la introducerea în cauză a moștenitorilor și, respectiv, de respingere a cererilor de repunere pe rol, dispusă de Tribunal, este legală.
Nefiind soluționată pe fond cauza, nu se putea face nici aplicarea dispoz.art.274 c.pr.civ., privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât, potrivit art.274 c.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ceea ce presupune că cel care solicită cheltuieli de judecată, trebuie să fi avut câștig de cauză, respectiv să-i fi fost recunoscute pretențiile, în acel litigiu.
P. urmare, Curtea constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.317, 318 c.pr.civ., în raport de motivele invocate de contestator și reglementarea contestației în anulare, în dreptul intern, ce are natura unei căi extraordinare de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, a respins contestația în anulare ca neîntemeiată.
Dosarul a fost repus pe rol la data de 07.12.2011 la Tribunalul O. în urma referatului întocmit de grefa instanței propunându-se în baza dispozițiilor art. 248 C.p.c. să se constate perimarea cererii.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.”
Se constată că de la data suspendării 30.08.2010 până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 07.12.2011 cauza a fost lăsată în nelucrare timp de un an fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.
Conform art. 252 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: ” Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de aspectele reținute instanța a invocat din oficiu excepția perimării conform art. 248-252 alin. 2 Cod procedură civilă, excepție pe care o găsește întemeiată în lipsa oricăror justificări obiective ale părților, ce nu au stăruit în judecarea cauzei, respectiv nu au indicat moștenitorii și adresele reclamantului decedat Ș. C..
Față de cererile formulate la data de 07.09.2010, de reclamanta Ș. M. și I. C., în calitate de procurist al reclamantului I. G., prin care au solicitat instanței repunerea pe rol a cauzei, cereri ce au fost respinse ca neîntemeiate și față de deciziile pronunțate de instanța de control judiciar( decizia civilă nr.1264 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ și decizia civilă nr.614 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ ) cu privire la încheierea de ședință din data de 09.09.2010, tribunalul reține că acestea nu constituie acte de întrerupere a termenului de perimare, soluția dispusă prin încheierea de ședință din 30.08.2010 fiind menținută prin următoarele hotărâri pronunțate în cauză până la indicarea moștenitorilor reclamantului decedat Ș. C. și a adreselor acestora.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus urmează a se admite excepția perimării cererii invocată din oficiu și în baza dispozițiilor art. 248 și art. 252 C.proc.civ. să se constate că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii invocată din oficiu.
În baza art. 248 și art. 252 C.proc.civ. constată din oficiu perimarea acțiunii civile formulate de reclamanții I. G. prin procurist I. C., cu domiciliul în Caracal, .. 60, județul O., și Ș. M. - decedat, prin moștenitori Ș. M. (soție supraviețuitoare) cu domiciliul în . și Ș. C., cu domiciliul în . (decedat), în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - DGFP O., cu sediul în Slatina, ., județul O. și chematul în garanție: G. I., cu domiciliul în Caracal, .. 17, județul O., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2012.
Președinte, I. B. | ||
Grefier, I. C. G. |
Red. IB
Tehnored I.G.
6ex./31 Ianuarie 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 193/2012. Tribunalul OLT | Anulare act. Decizia nr. 485/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
