Partaj judiciar. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 59/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 59/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător I. M.
Judecător S. O.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea A. A.-M., domiciliată în Scornicești, ., împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Slatina, la data de 04.06.2013 și a deciziei civile nr. 235/21.05.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. I. Ș. A., domiciliat în Pitești, Rovine, nr. 14, ., ., B. E., domiciliată la familia Ș. D., în Pitești, Calea Craiovei, nr. 64, Județul Argeș, K. M. L., domiciliată în B., ., ., Ș. D. și Ș. M., ambele domiciliate în Pitești, Calea Craiovei, nr. 64, Județul Argeș, intimat având ca obiect - partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurist A. I., pentru contestatoarea A. A.-M., asistat de avocat S. Z. și intimata Ș. D. personal și asistată de avocat J. E., lipsă intimata Ș. M., fiind reprezentată de avocat J. E., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța acordă cuvântul asupra cererii de suspendare formulată de avocat S. Z., apărător al contestatoarei A. A.-M., la termenul anterior.
Avocat S. Z., solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea dosarului civil nr._/311/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, în procedură prealabilă, având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate nr._/3/2003, pentru suprafața de 5,45 ha, reconstituit după autorul pârâților, având în vedere și motivarea deciziei contestate nr. 235/2014, în care se vorbește de nulitatea acestui titlu de proprietate. Arată că la data soluționării recursului, nu se formulase o astfel de cerere.
Avocat J. E., având cuvântul, solicită respingerea cererii de suspendare, întrucât soluția ce se va pronunța în contestația în anulare nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate, mai ales că nu suntem în prezența unui recurs declarat împotriva unei sentințe pronunțate de instanța de fond, ci într-o contestație în anulare.
Instanța, deliberând cu privire la cererea de suspendare, respinge cererea, cu motivarea că suntem într-o cale de atac extraordinară și constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. Z., având cuvântul pentru contestatoarea A. A.-M., solicită admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecând recursul, să se dispună admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Contestația în anulare, de față, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, dezlegarea pricinii fiind rezultatul unei greșeli materiale, respectiv sentința civilă nr. 820/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 235/2014, a fost pronunțată cu interpretarea greșită a art. 13 din Legea 18/1991, având în vedere că autorul S. I., este singurul acceptant al succesiunii autorului său S. M. I., prima instanță stabilind eronat că și pârâții au calitate de moștenitori, în cote egale, având în vedere că aceștia din urmă au renunțat expres la moștenire.
Astfel, în mod greșit prima instanță a admis cererea pârâților de reconstituire a dreptului de proprietate, o astfel de cerere fiind inadmisibilă în această situație.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat J. E., având cuvântul pentru intimații S. D. și Ș. M., solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, formulându-se critici cu privire la modul de soluționare al recursului. Nu se face dovada existenței vreunei omisiuni a instanței de judecată, de a cerceta motivul de recurs privind aplicabilitatea dispozițiilor legii fondului funciar, care se refereau la situația moștenitorilor renunțători la succesiune.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 05.05.2006, sub nr. 5497/2006, reclamanta A. A. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Betiu E., S. Ș. A., Naspris L., Naspris M., Naspris G., S. A. și S. N., completarea masei succesorale rămase de pe urma autorului S. I. cu suprafața de 8 ha, conform titlurilor de proprietate anexate.
S-a arătat că potrivit adeverinței nr.6838/05.06.2003 moștenitorul corect al defunctului S. I. este S. I..
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Prin încheierea de ședință de la data de 17.02.2011 pronunțată în dosarul_ instanța a constatat că cererea de completare a masei succesorale a autorului S. I. formulată de reclamanta A. A. M. cu terenurile cuprinse în cele trei Titluri de Proprietate depuse la dosar, emise pe numele defunctului S. I., impune dezbaterea succesiunii autorului S. I., întrucât până la acest moment nu au fost individualizate "tunurile ce ar reveni autorului S. I. de pe urma autorului său tată S. I..
De asemenea, instanta a constatat că cererea de dezbatere a succesiunii a autorului S. I. nu reprezintă o cerere de completare a masei succesorale în sensul dispozițiilor art. 673 indice 7 C .pc întrucât din cele trei succesiuni dezbătute in dosarul_ nu s-au omis moștenitori sau bunuri care trebuiau supuse împărțelii, astfel ca față de dispozițiile art. 165 C. instanta a dispus disjungerea cererii privind dezbaterea succesiunii de pe urma autorului S. I. și formarea unui nou dosar.
In sedința publică de la data de 17.02.2011 instanta a pus în discutia părtilor exceptia necompetentei teritoriale a instantei.
Prin sentinta civilă nr. 1526 pronuntată la data de 17.02.2011 s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei P. și s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.03.2011 sub nr._ .
La data de 10.05.2011 reclamanta A. A. M. a depus la dosar precizare prin care a arătat că prin cererea de completare a masei de bunuri succesorale depusă la Judecătoria Pitești în dosarul nr. 489/2007, a solicitat majorarea drepturilor ce i se cuvin după tatatăl său S. I. din bunurile tatălui dumnealui S. M.I., așa cum rezultă din actele depuse la dosar.
1. Față de aceasta înțelege să se judece cu fratele său S. I.S. A., care se face vinovat de neincluderea în cererea de succesiune a părinților S. I. I. și S. I. L. a bunurilor ce au aparținut bunicului S. M.I.. Cu viclenie a ascuns si și-a însușit mai multe acte cu privire la patrimoniul bunicului lor, incluzând în cererea de succesiune alte persoane care nu au avut nici o vocație succesorală cum ar fi C. M..
2. B. E.-sora sa, domiciliată în Canada, pentru care deține procură, pe care și-a revocat-o. Așa fiind solicită admiterea acțiunii așa cum a fost depusă la Judecătoria Pitești.
La data de 19.09.2011 S. D. a depus la dosar cerere de interventie în interes propriu solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului in suprafața de 5,45 ha reconstituit prin titlul de proprietate nr._/3/09.06.2003.
In motivarea cererii de interventie s-a arătat că prin cererea de completare a masei succesorale formulata in acest dosar de reclamanta, A. A. -M., s-a solicitat ca in masa succesorala a autorului, S. I., sa fie introdusa si suprafața de 8 ha conform titlurilor de proprietate anexate.
Prin titlul de proprietate nr._/3/09.06.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,45 ha, rămasa de pe urma autorului, S. I., pentru moștenitorii, S. I., S. N. si S. A..
Succesiunea autorului comun, S. N., s-a dezbătut la notariat, conform certificatului de moștenitor nr. 84/20.05.2008, prin care s-a stabilit componenta masei succesorale, calitatea lor de moștenitoare legale fata de acest autor, precum si cotele legale ce le revin.
Prin urmare, culeg prin retransmitere cota succesorala de 1/3 a autorului, din terenul in suprafața de 5,45 ha reconstituit prin titlul de proprietate menționat anterior, iar reclamanta culege cota succesorala de 1/3 ce ii revenea autorului sau, S. I., cealaltă cota de 1/3 revenind moștenitoarei autorului, S. A..
Intervenienta a învederat ca din masa succesorala rămasa de pe urma autorului reclamantei, S. I., nu fac parte suprafețele de teren de 1 ha si 1300 mp reconstituita prin titlul de proprietate nr._/2/21.08.2001 si nici suprafața de 1,25 ha reconstituita prin titlul de proprietate 7149/81/19.03.2011, deoarece autorului acesteia nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile de proprietate menționate mai sus.
Solicita ca partajarea terenului in suprafața de 5,45 ha sa se facă in cote de 1/3 pentru ei si respectiv cate 1/3 pentru fiecare din moștenitorii autorilor, S. A. si S. I. .
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 alin. 2 cpc.
Prin încheierea pronuntată la data de 17.10.2011 s-a dispus suspendarea ceuzei în baza art.1551 C.p.civ având în vedere că reclamanta prin procurist nu și-a îndeplinit obligația procesuală dispusă de instanță de a depune la dosar fotocopii de pe certificatele de naștere ale paratilor B. E. și S. Ș. A..
La data de 11.11.2011 reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol.
La data de 09.01.2012 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței de fond să constate că dosarul a fost disjuns de Judecătoria Pitești, să constate că fratele său S. Ș. A. a renunțat la drepturile succesorale de pe urma autorilor S. I. și S. L. părinții lor decedați așa cum rezultă din declarația autentificată depusă la dosar, că se constate că intervenientele în nume propriu Ș. D. și Ș. M. nu au vocație succesorală, drepturile acestora fiind prescrise și cererea tardivă, să se acorde cheltuielile de judecată constând în taxă judiciară timbru, timbru judiciar și cheltuielile efectuate pentru obținerea și depunerea la dosar a actelor cu nr 5892/29.09.2011 BNP C. V., certificat 540/16.10.1969 a fostului Notariat De Stat O., încheiere nr 392/10.10.2011 al BNP A.I N.,
certificat nr 2396/30.09.2011 al camerei NOTARILOR PUBLICI C., certificat_/14.10.2011 INFO NOT, cheltuielile cu prezența în instanță în total 2610 lei.
La data de 06.04.2012 intervenientele S. D. și S. M. au depus la dosar precizare la cererea de intervenție in interes propriu in sensul ca solicita ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate deschisa succesiunea autorului comun, S. N., dezbătută la notariat conform certificatului de moștenitor nr. 84/20.05.2008; sa se constate ca intervenientele au calitatea de moștenitoare legale fata de acest autor, conform certificatului de moștenitor; sa se constate ca masa partajabila se compune din 1/3 din terenul in suprafața de 5,45ha, reconstituit autorului prin titlul de proprietate nr._/3/09.06.2003.
In motivare intervenientele au arătat că succesiunea autorului comun S. N. a fost dezbătută la notariat conform certificatului de moștenitor nr. 84/20.05.2008 prin care s-a stabilit calitatea de moștenitoare legale fata de acest autor.
Prin titlul de proprietate nr._/3/09.06.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 5,45 ha pentru moștenitorii autorului S. I., respectiv S. N., S. I. și S. A., fiecăruia dintre moștenitori, revenindu-le cota de 1/3.
In locul moștenitorilor post-decedati ai autorului S. I., prin retransmitere succesiunea este culeasă astfel: intervenientele S. D. și S. M., în locul lui S. N., în calitate de sotia supravietuitoare și respectiv descendenta gradul I, S. S. A., Betiu E. și A. A., în locul lui S. I., în calitate de descendenti gradul I și Krauss L., în locul lui S. A., în calitate de descendent gradul I.
Prin urmare intervenientele culeg prin retransmitere cota succesorală de 1/3 ce îi revine autorului comun, S. N., din terenul în suprafată de 5,45 ha, având în vedere că în cadrul moștenirii legale transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii la persoanele în ordinea și în cotele determinate de lege.
La data de 22.10.2012 reclamanta a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 471/2009 emis de B.N.P. I. F. și I. D. F..
Reclamanta a arătat că nu solicită anularea certificatului de moștenitor nr. 540/16.10.1069 emis de B.N.S. Judetean O..
Asa fiind Krauss Larilena L. și intervenientele S. D. și S. M. nu sunt cu vocatie de moștenitoare.
La termenul din 22.01.2013 mandatarul reclamantei a aratat ca dosarul de la Judecatoria Pitești nu a fost încă soluționat, dar solicita ca terenul de pe urma autorului S. I. după S. I. sa fie atribuit moștenitorilor A. A., B. E. în coproprietate și S. Ș.-A.. Solicita anularea în totalitate a certificatului de moștenitor.
La data de 02.04.2013 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că eredele S. I. A. a cedat drepturile sale ce i se cuveneau după tulpina S. I. IUE, fratelui său, S. I. I., care de asemenea este erede, declarație ce există la dosarul cauzei care este supus judecății;
Se învederează că prin certificatul de moștenitor întocmit de fostul Notariat de Stat O. existent la dosar eredele S. I. A. a renunțat la succesiunea după tulpina S. I. I., tatăl său.
2.Potrivit Codului civil K. M. L. erede la tatăl său S. A. nu are acces la moștenire la tulpina S. I. I. decât cu aprobarea justiției.
Certificatele de moștenitor sunt întocmite fără respectarea solemnităților impuse de Legea nr. 36/1995 astfel că instanța Judecătoria Slatina bine a dispus ca eu să plătesc taxa de timbru și timbru judiciar pentru anulare.
Așa fiind solicită admiterea acțiunii așa cum a fost completată până la data de astăzi prin respingerea cererii intervenientelor în nume propriu Ș. D. și M..
La termenul din 03.04.3013 mandatarul reclamantei a precizat ca s-a stabilit la Judecatoria P. și s-a consemnat ca odata acceptata succesiunea, nu se mai poate renunța. În cauza de față nu solicita si iesirea din indiviziune a celor trei moștenitori ai autorului S. I., ci solicita numai a se stabili partea care li se cuvine. Depune precizare in care indica motivele de drept ale nulitatii certificatului de moștenitor pentru Krauss L., din care înmâneaza un exemplar avocatei J. E. și mai depune un exemplar pentru comunicare.
Apărătorul intervenientelor a solicitat sa se stabileasca cota autorului lui Ș. N. și ieșirea din indiviziune a intervenientelor corespunzator cu cota ce li se cuvine, conform certificatului de moștenitor.
La data de 04.06.2013 a fost pronuntată încheierea de admitere în principiu prin care s-a admis respins cererea formulata de reclamanta A. A. M. privind anularea certificatului de mostenitor suplimentar nr. 42/2009 emis in dosarul succesoral 47/2009 de BNP ISBASOIU F. si ISBASOIU D. F. ca neintemeiata.
S-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul A. M. A. in contradictoriu cu paratii S. S. A., Betiu E. si Krauss L. M..
S-a admis cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientii S. D. si S. M. in contradictoriu cu reclamanta A. M. A. si paratii S. S. A., Betiu E. si Krauss L. A..
S-a constatat ca din masa succesorala ramasa de pe urma autorului S. M I. face parte si suprafata de 5,45 ha potrivit titlului de proprietate_/3 din 09.06.2003;
S-a constatat ca mostenitori ai autorului S. M I. pentru suprafata de 5,45 ha din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 sunt:
- S. I., cu o cota de 1/3 in calitate de descendent de gradul I, decedat la data de 28.05.1995, masa succesorala urmand a fi culeasa prin retransmitere de mostenitorii acestuia;
- S. A., cu o cota de 1/3, in calitate de descendent de gradul I, decedat la data de 08.01.1988, masa succesorala urmand a fi culeasa prin retransmitere de mostenitorii sai, Krauss L. M. si S. I.;
- S. N. cu o cota de 1/3 din masa succesorala, in calitate de descendent de gradul II (nepot de fiica predecedata), care vine la succesiune autorului S. M I. prin reprezentarea lui S. V., descendent de gradul I, decedata la data de 20.03.1960, masa succesorala urmând a fi culeasa prin retransmitere de moștenitorii săi S. M. si S. D..
S-a respins cererea reclamantului de a se constata ca autorul S. I. este mostenitorul lui S. I. pentru suprafata de 1,13 ha din titlul de proprietate_/62 si pentru suprafata de 1,25 ha din titlul de proprietate_/330 si titlul de proprietate nr. 7849/61 din 19.03.2001 si de partajare a acestor terenuri ca neintemeiata.
S-a respins cererea reclamantului de a se constata ca intervenientele S. M. si S. D. nu au vocatie la mostenirea autorului S. I. pentru terenul de 5,45 ha din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 ca neintemeiata.
S-a constatat ca asupra cotei de 1/3 ce i se cuvine lui S. N., au dreptul intervenientele S. M., descendent de gradul I, cu o cota de 3/4 si S. D., sotie supravietuitoare, cu o cota de 1/4.
S-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea agricultura in vederea identificari, evaluarii terenului si formularea unor propuneri de lotizare pentru suprafata de 5,45 ha teren din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 dupa cum urmeaza:
- C. de 4/12 ce i se cuvine lui S. I., urmand a fi atribuita mostenitorilor acestuia (reclamanta A. M. A., S. S. A. si Betiu E.)
- C. de 4/12 ce i se cuvine lui S. A., sa se atribuie lui Krauss L. A. si S. I.;
- C. de 1/12 sa i se atribuie lui S. D.;
- C. de 3/12 sa i se atribuie lui S. M..
A fost depus la dosar raportul de expertiză efectuat în cauză de expert agricultură, G. N. (f . 251-255).
Analizând actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Prin incheierea de admitere in principiu din data de 04.06.2013 a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul A. M. Angel in contradictoriu cu paratii S. S. A., Betiu E. si Krauss L. M. a fost admisa cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientii S. D. si S. M. in contradictoriu cu reclamanta A. M. A. si paratii S. S. A., Betiu E. si Krauss L. A., fiind respinsa cererea formulata de reclamanta A. A. M. privind anularea certificatului de mostenitor suplimentar nr. 42/2009 emis in dosarul succesoral 47/2009 de BNP ISBASOIU F. si ISBASOIU D. F. ca neintemeiata.
S-a constatat ca din masa succesorala ramasa de pe urma autorului S. M I. face parte si suprafata de 5,45 ha potrivit titlului de proprietate_/3 din 09.06.2003, s-a constatat ca mostenitori ai autorului S. M I. pentru suprafata de 5,45 ha din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 sunt:
-S. I., cu o cota de 1/3 in calitate de descendent de gradul I, decedat la data de 28.05.1995, masa succesorala urmand a fi culeasa prin retransmitere de mostenitorii acestuia;
-S. A., cu o cota de 1/3, in calitate de descendent de gradul I, decedat la data de 08.01.1988, masa succesorala urmand a fi culeasa prin retransmitere de mostenitorii sai, Krauss L. M. si S. I.;
-S. N. cu o cota de 1/3 din masa succesorala, in calitate de descendent de gradul II (nepot de fiica predecedata), care vine la succesiune autorului S. M I. prin reprezentarea lui S. V., descendent de gradul I, decedata la data de 20.03.1960, masa succesorala urmând a fi culeasa prin retransmitere de moștenitorii săi S. M. si S. D..
Totodata a fost respinsa cererea reclamantului de a se constata ca autorul S. I. este mostenitorul lui S. I. pentru suprafata de 1,13 ha din titlul de proprietate_/62 si pentru suprafata de 1,25 ha din titlul de proprietate_/330 si titlul de proprietate nr. 7849/61 din 19.03.2001 si de partajare a acestor terenuri ca neintemeiata, a fost respinsa cererea reclamantului de a se constata ca intervenientele S. M. si S. D. nu au vocatie la mostenirea autorului S. I. pentru terenul de 5,45 ha din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 ca neintemeiata.
De asemenea s-a constatat ca asupra cotei de 1/3 ce i se cuvine lui S. N., au dreptul intervenientele S. M., descendent de gradul I, cu o cota de 3/4 si S. D., sotie supravietuitoare, cu o cota de ¼ si s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea agricultura in vederea identificari, evaluarii terenului si formularea unor propuneri de lotizare pentru suprafata de 5,45 ha teren din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003 dupa cum urmeaza:
-C. de 4/12 ce i se cuvine lui S. I., urmand a fi atribuita mostenitorilor acestuia (reclamanta A. M. A., S. S. A. si Betiu E.)
-C. de 4/12 ce i se cuvine lui S. A., sa se atribuie lui Krauss L. A. si S. I.;
-C. de 1/12 sa i se atribuie lui S. D.;
-C. de 3/12 sa i se atribuie lui S. M..
Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut ca autorul S. M I., decedat la data de 01.06.1969 a avut ca descendenti (ce intereseaza cauza de fata) pe S. I I., decedat la data de 28.05.1995, fila 18, S. A., decedat la data de 08.01.1988 si S. V., decedata la data de 20.03.1960. (filele 67-69).
Succesiunea de pe urma lui S. M I. s-a dezbatut pe cale notariala, fiind emis certificatul de mostenitor 540/16.10.1969 (fila 58) potrivit caruia sunt renuntatori S. A. si si S. T N., acesta din urma fiind descendent de gradul I al autoarei S. V., predecedata lui S. M I., si care ar fi venit la succesiunea acestuia prin reprezentare. (fila 66).
S. I I. a decedat la data de 28.05.1995 iar succesiunea sa face obiectul dezbaterii in dosarul inregistrat la Judecatoria P. sub nr._, prin incheierea de admitere in principiu stabilindu-se ca au calitatea de mostenitori S. S. A., Betiu E. si A. A., toti trei descendenti de gradul I si S. L., in calitate de sotie supravietuitoare. (fila 210)
S. A. a decedat la data de 08.01.1988, succesiunea acestuia fiind dezbatuta pe cale notariala, ocazie cu care a fost emis certificatul de mostenitor 458/1988 si certificatul de mostenitor suplimentar 42/2009 (fila 144) potrivit caruia mostenitori sunt: K. L. M., fiica, si S. I., sotie. (fila 145).
S. N. a decedat la data de 10.12.2007 (fila 44), iar potrivit certificatului de mostenitor 84/20.05.2008 mostenitori au ramas S. D. si S. M.. (fila 20).
Titlurile de proprietate ce fac obiectul cauzei de fata sunt:
-_/3 din 09.06.2003 pentru suprafata de 5,45 ha, emis pe numele S. I., S. N. si S. A., ca mostenitori ai autorului S. M I.. (fila 5 dosar Judecatoria P.);
-_/62 din 21.08.2001 pentru suprafata de 1,13 ha emis pe numele lui S. N. si S. A., ca mostenitori ai autorului S. M I.. (fila 6 dosar Judecatoria P.);
- 7849/61 din 19.03.2001 pentru suprafata de 1,25 ha, emis pe numele S. I N. si S. A., ca mostenitori ai autorului S. I. (fila 7 dosar Judecatoria P.), titlu anulat prin sentinta civila 397/23.01.2009 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul_, fiind emis titlul de proprietate_/330/06.06.2011 pentru aceeasi suprafata, pe numele S. T N. si S. I A., ca mostenitori ai autorului S. I.. (fila 94-96)
Reclamanta considera ca in ceea ce priveste terenurile de mai sus, acestea fac parte din masa succesorala ramasa de pe urma lui S. I. si se cuvin autorului lor, S. I., descendent de gradul I, deoarece S. A. si S. N. nu au vocatie succesorala, dreptul lor fiind prescris, motiv pentru care si certificatul de mostenitor nr. 42/13.03.2009 este nelegal emis.
Instanța a considerat ca in ceea ce priveste terenurile incluse in titlurile de proprietate emise in temeiul legii 18/1991, acestea fac parte dintr-o masa succesorala cu regim juridic distinct, fiind o exceptie de la principiul indivizibilitatii actului de optiune succesorala.
Potrivit Legii 18/1991, mostenitorii sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii, care se considera acceptata prin cererea adresata comisiei locale.
Dreptul stabilit in procedura legii fondului funciar se stabileste direct in patrimoniul persoanelor inscrise in titlul de proprietate, fiind fara relevanta optiunea anterioara a acestora privind succesiunea autorului, actul de proprietate fiind prezumat ca legal.
F. de aceste aspecte, cum S. I. nu este inscris in titlurile de proprietate_/62 din 21.08.2001 si_/330/06.06.2011 el nu este indreptatit la terenul inscris in aceste acte, ci doar la cel din titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003, unde figureaza alaturi de S. A. si S. N..
Din aceasta perspectiva, nu prezinta relevanta actele anterioare referitoare la succesiunea lui S. M I., (nici chiar declaratia sub forma unui inscris sub semnatura privata data de S. A., fila 151 dosar, care se refera la alte bunuri si nu poate semnifica o transmitere unui drept asupra terenului, care se realizeaza in forma autentica) partajarea terenurilor inscrise in titlurile de proprietate emise in temeiul legilor fondului funciar realizandu-se dupa reguli distincte: doar intre persoanele inscrise in titlul de proprietate, potrivit cotelor dreptului comun, persoanele neinscrise in titlu, nefiind indreptatite a primi bunuri, indiferent de calitatea acestuia si de raportul de rudenie cu autorul.
In acest sens sunt dispozitiile Legii 18/1991, art. 13 alin. 2 si 3 (2.moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei. (3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.) precum si art. art. 8 alin. 3. (Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere)
In consecinta, cata vreme autorul acestuia figureaza in titlurile de proprietate emise in temeiul legii 18/1991, nu exista motive de nulitate a certificatului de mostenitor nr. 42/2009 emis in dosarul succesoral 47/2009 de BNP ISBASOIU F. si ISBASOIU D. F., K. M. L. dobandind dreptul de proprietaet asupra terenurilor ca apartinand lui S. I. mostenitoare a tatalui sau S. A., inscris in titlurile de proprietate_/62 din 21.08.2001 si_/330/06.06.2011. In aceasta situatie, dreptul de proprietate s-a nascut direct in patrimoniul lui S. A. si nu al lui S. I., astfel ca argumentele reclamantului nu pot fi primite.
In concluzie, s-a constatat ca din masa succesorala ramasa de pe urma lui S. I. face parte si terenul in suprafata de 5,45 ha inscris in titlul de proprietate_/3 din 09.06.2003, ce a fost impartit in 3 parti, S. I., o cota de 1/3, descendent de gradul I, S. A. o cota de 1/3, descendent de gradul I si S. N., descendent de gradul II, o cota de 1/3, care vine la succesiune prin reprezentarea lui S. V., predecedata.
Cum persoanele inscrise in titlul de mai sus sunt decedate, cotele ce li se cuvin potrivit dreptului comun vor fi culese de mostenitorii lor, pentru S. A., conform certificatului de mostenitor 42/2009, fila 144, K. L. M. si S. I. (decedata in prezent) iar pentru S. N., S. M D. si S. M., acestea din urma fiind inscrise in certificatul de mostenitor 84/20.05.2008 cu o cota de 1/4 respectiv 3/4. (fila 20).
In ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu, aceasta este intemeiata, intervenientele, S. M D. si S. M. avand dreptul de a culege cota ce s-ar cuveni autorului lor, S. N., persoana inscrisa in titlul de proprietate_/3 din 09.04.2003, in calitate de mostenitoare ale acestuia.
S-a constatat ca in cauza s-a efectuat raportul de expertiza agricolă de către expert G. N., având o varianta unica de lotizare, depus la dosar la filele 251-255, la care nu s-au formulat obiecțiuni de către părți, mai mult acestea solicitând ieșirea din indiviziune în varianta propusă de expert.
Raportat la prevederile art. 728 cod civil prevede: „ Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune,” art. 673 indice 5 Cod procedură civilă „Dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții….”având în vedere opțiunea părților, instanța va dispune ieșirea din indiviziune în varianta de lotizare reținută în cuprinsul expertizei întocmite în cauză de expert G. N., respectiv va atribui
Lotul nr. 1 către A. M. A., S. S. A. și B. E., compus din:
T13P40 Suprafața=1300mp, N = D. D-tru, E=Ds 26, S=G. P., V = B. C. M.. Valoare apreciată =1.950 lei.
T266 P91 Suprafața-4.800 mp din totalul de 14.400 mp
N = L. nr. 3/1- Ș. M., E=Ps-92, S = L. nr. 2-K. L.-M., V = De-3153.
Valoare apreciată=2.880 lei
T275 P205/2 Suprafața= 5.100 mp din totalul de_ mp
N = S. I., E = Pr. Negrișoara, S = L. nr. 2-K. L.-M., V = Lv-205/l
Valoare apreciată = 3.060 lei.
T275 P205/1 Suprafața = 2.833 mp din totalul de 8.500 mp
N = Ps-Primărie, E = S. I., S = L. nr. 2- K. L.-M., V = T-2I8/1
Valoare apreciată=424,95 lei.
T185 P23/1 Suprafața=2350 mp din totalul de 4.700 mp. pădure
N = S. I., E = IAS-C., S = L. nr. 2-Krans L.-M., V=IAS C.
Valoare apreciată=3.525 Iei
T177 P54 Suprafața = 483,27 mp din totalul de 5.900 mp
N = S. I., B= IAS-C., S = L. nr. 2-K. L.-M., V = IAS-C.. Valoare apreciată = 724,90 lei .
Valoare apreciata lot =_,85 lei.
L. nr. 2- K. L.-M.
T266 P91 Suprafața=-4.800 mp din totalul de 14.400 mp
N = L. nr. l-A. M.-A., S. Ș.-A. B. E., E = Ps-92, S = FIoreaN. I., V = De-3153
Valoare apreciată = 2.380 lei
T275 P205/2 Suprafața = 5.100 mp din totalul de_ mp
N = L. nr. l-A. M.-A., S. Ștefen-A., B. E., E = Pr. Negrișoara, S = L. nr. 3-Ștefanescu D.„ V = Lv-205/1 .
Valoare apreciată = 3.060 lei
T275 P205/1 Suprafața=2.833 mp din totalul de 8.500 mp
N = L. nr. 1 -A. M.-A., S. Ș.-A., B. E.. E = S. I.. S = L. nr, 3-Ștefanescu D., V = T-218/1
Valoare apreciată = 424,95 lei
T266 P92 Suprafața=2.400 mp
N = P. C-tin, E = valea Ursoaia. S = F. N.I., V = A 91
Valoare apreciată = 360 lei
T185 P23/1 Suprafața =2350 mp din totalul de 4.700 mp pădure
N = L. nr. I -A. M.-A., S. Ș.-ApostoJ, B. E., E = IAS-C., S = A. E. V = IAS-C.
Valoare apreciată = 3.525 lei
T177 P54 Suprafața =1543,36 mp din totalul de 5.900 mp pădure
N = L. nr. I -A. M.-A., S. Ș.-ApostoJ, B. E., E = IAS-C., S = L..nr.3/1 S. D., V = IAS-C.
Valoare apreciată = 3.315,04 lei
Valoare apreciată lot=_,99 lei.
L. nr.3-Ș. D.
T266 P91 suprafața = 1200 mp din totalul de_ mp
N = P. C., E = Ps-92, S = Lotnr.3/l-S. M., V = De-3153
Valoare apreciată = 720 Iei
T275 P205/2 Suprafața= 1.275 mp din totalul de 15.300 mp
N = L. nr. 2- K. L.-M., E = Pr. Negrișoara, S = L. nr. 3/1-Ș. M., V= Lv-205/1.
Valoare apreciată = 765 lei
T275 P205/1 Suprafața=708,25 mp din totalul 8500 mp
N = L. nr. 2- K. L.-M., E = A-205/2, S = L. nr. 3/1-Ștefanescu M., V = T 218/1
Valoare apreciată = 106,23 lei
T266 P178 Suprafața = 1.300 mp din totalul de 2.600 mp
N = D. P. M., E = Valea Ursoaia, S = L. nr. 3/1-Ștefanescu M., V = Intravilan Bircii
Valoare apreciată = 195 lei
T177 P54 Suprafața =923,37 mp din totalul de 5.900 mp
N= L. nr. 2- K. L.-M., E = IAS-C., S = L. nr. 3/1-Ștefânescu M., V = IAS-C.
Valoare apreciată = 1.385,05 lei
Valoare apreciata lot = 3.171,28 lei, va da sulta lotului nr. 3/1-Ștefanescu M. suma de 30 lei.
L. nr. 3/1-S. M.
T266 P91 Suprafața=3.600 mp din totalul de 14.400 mp
N = L. nr. 3-Ștefanescu D., E = Ps-92, S = L. nr. 1-A. M.-A., S. Ș.-A., B. E., V = De-3153
Valoare apreciată = 2.160 Iei
T275 P205/2 Suprafața =3.325 mp din totalul de 15.300 mp
N = L. nr. 3-Ștefanescu D., E = Pr. Negrișoara, S = Ștefanescu T., V = Catianu I..
Valoare apreciată = 2.295 lei
T275 P205/1 Suprafața = 2.124,75 mp din totalul de 8.500 mp
N = L. nr. 3-Ș. D., E= A-205/2, S = Catianu I., V = T-218/1
Valoare apreciată = 313,71 iei
T266 P178 Suprafața = 1300 mp din totalul de 2.600 mp
N = L. nr. 3-Ș. D., E = Valea Ursoaia, S = D. C-tin, V = Intravilan Bircii
Valoare apreciată = 195 lei
T177 P54 Suprafața =2.950 mp din totalul de 5.900 mp
N = L. nr. 3-Ștefanescu D., E = IAS-C., S = M. A., V = lAS-C..
Valoare apreciată = 4.425 lei
Valoarea apreciată lot= 9393,71 lei, va primi sultă de la lotul nr.3-Ș. D. suma de 30 lei.
In ceea ce priveste cererea depusa de parata Betiu E. privind iesirea sa din indiviziune cu A. M. A. si S. S. A., instanta a retinut ca in speta, cererea de chemare in judecata a avut ca obiect partajul judiciar de pe urma autorului S. M I., al carui descendent- S. I., este autorul reclamantei si al paratilor S. S. A. si Betiu E., cota cuvenita fiind atribuita mostenitorilor acestuia prin reprezentare succesorala. Ori, unul dintre efectele reprezentarii succesorale este ca, in toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpini, adică reprezentanții unei persoane, indiferent de numărul lor vor lua din moștenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viață la deschiderea moștenirii. In cauza partile, in calitatea de reprezentanti ai autorului S. I., au primit partea ce s-a cuvenit acestuia, formulând o cerere de iesire din indiviziune, cerere cu care instanta nu a fost investita.
Cu privire la cererea de compensare a cheltuielilor de judecata, instanța, raportat la prevederile art. 276 din C.proc. civ., a admis, față de cuantumul cheltuielilor făcute de reclamantă, fiind obligați pârâții către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, după cum urmează: pârâții S. S. A. și B. E. la câte 126 de lei fiecare, pârâții K. L.-M., S. D. si S. M. la câte 189 de lei fiecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantă A. A. M., considerând-o netemeinică și nelegală, în dispozitivul sentinței se folosește numele de A., în loc de A., așa cum bine se folosește în considerente.
Netemeinic și nelegal au fost admise cererile intervenientelor care nu au vocație succesorală, întrucât prin decesul mătușei sale S. V. prin căsătorie Ș. V., preoteasă fiind a primit la căsătorie foaie de dotă pe care sunt în curs de a o obține de la SJU O. și care se va depune în termenul legal.
Netemeinic și nelegal a fost admisă la partaj verișoara sa fiica lui S. A. care a cedat drepturile sale fratelui său S. I., așa cum rezultă din declarația aflată la dosar.
În speța de față încheierea de admitere în principiu este dată cu încălcarea puterii judecătorești întrucât a nesocotit certificatul de moștenitor autentificat de Notariatul de Stat O., știut fiind că actele autentificate sunt imprescriptibile.
Cu privire la valoarea suprafeței de 1300 m.p. teren intravilan a fost supraevaluată.
Intimatele interveniente in interes propriu S. D. si S. M., au formulat întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa dispună respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere următoarele:
In ceea ce priveste primul motiv au invederat că acesta este nefondat in raport de dispozițiile art. 281 indice 2 cpc, potrivit cărora îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului .
Faptul invocat de recurenta-reclamanta constituie o eroare materiala care poate fi îndreptată numai in condițiile art. 281 cpc.
In ceea ce privește motivul de recurs prin care se aduc critici privind admiterea cererii de intervenție in interes propriu au apreciat că instanța de fond in mod corect a admis cererea de intervenție in interes propriu formulata de S. D. si S. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut in vedere faptul ca cele doua interveniente in interes propriu au calitatea de moștenitoare legale fata de autorul comun, S. N., conform certificatului de moștenitor nr. 84/20.05.2008, căruia i s-a reconstiuit dreptul de proprietate alături de S. I. si S. A. pentru suprafața de 5,45 ha, conform titlului de proprietate nr._/3/ 09.06.2003 . Cele doua intimate- interveniente culeg prin retransmitere cota succesorala de 1/3 ce-i revenea autorului comun al acestora S. N..
Este nefondat si ultimul motiv de recurs, prin care se fac obiectiuni privind valoarea suprafeței de 1300 mp teren intravilan, care in opinia recurentei ar fi fost supraevaluata, intrucat pe de o parte obiectiunile nu au fost formulate la instanța de fond după depunerea raportului de expertiza, iar pe de alta parte terenul a fost corect evaluat de către expert, avandu-se in vedere prețul de circulație practicat in zona respectiva .
In drept a invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 cpc.
Intimata pârâtă BETIU E., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat de către A. A. M. împotriva sentinței civile nr. 820/28.01.2014 ca fiind neîntemeiat.
În motivare se arată că cererile întervienentelor S. D. si S. M. sunt întemeiate intrucat S. V. prin căsătorie S. V. este moștenitoare legală asa cum sunt S. A. si S. I., toți trei fiind moștenitori legali (fiica si fii) ai autorului S. I..
In ceea ce privește foaia de dota primita de S. V., poate sa existe deoarece fiecare dintre copiii lui S. I. au primit o dota la căsătorie.
Pământul tatălui său, S. I., este tot dota de la autorul S. I., autorul lor neachziționând pamant nicodata.
Terenul inclus in titlul de proprietate nr._/3/09.08,2003 al autorului S. I. aparține urmașilor sai (S. A., S. I. si .S. V.). In locul moștenitorilor post-decedati, ai autorului S. I., prin retransmitere succesiuneae ste culeasă astfel: inervenientele S. D. si S. M., in locul lui S. N. - decedat, fiul lui S. V., S. Ș. A., Betiu E. si A. A. M., copii lui S. I., si Krauss L., fiica lui S. A..
În consecința, in ceea ce privește admiterea la partaj a fiicei lui S. A., Krauss L., aceasta este total întemeiata.
S. A. a cedat dreptul sau, tatălui său /fratelui acestuia, S. I., numai asupra casei si terenului aferent acesteia când tatăl meu (S. I.) s-a hotărât sa se stabilească in Bircii si sa reconstruiască casa ce aparținuse părinților, nu a pornit acțiunea de reconstruire a casei pana când nu s-a întâlnit si întrebat pe fratele sau S. A. daca este de acord cu aceasta. A fost decizia lui S. A. sa dea fratelui sau S. I. (tatăl său) împuternicirea si renunțarea dansului la dreptul la casa părinteasca. La data când s-a făcut acest act, tot pământul care aparținuse autorului S. Iiie era cedat la stat sau parte din CAP.
Declarația de renunțare aflata la dosar se refera la dreptul lui S. A. asupra casei părintești, asa cum s-a menționat mai sus.
Asa cum se poate vedea, reclamanta A. A. M. prin mandatarul ei A. I. încearcă se dezmoștenească pe toți urmașii autorului (bunicului) S. I..
Recurenta reclamantă A. A. M., a depun concluzii, privind admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare.
1. Instanța de fond s-a dezinvestit de cauză fără să-și manifeste rolul activ privind dezlegarea întinderii proprietății moștenitorilor de drept, conform actelor și înscrisurilor de la dosar.
Netemeinic și nelegal nu și-a manifestat rolul activ în cercetarea scriptelor, astfel că se impune ca la dosarul cauzei să se ataseze copiile certificate ale registrului agricol cu proprietățile funciare ale autorilor S. ILJE și Ș. T..
A invederat că se impune clarificarea acestui aspect întrucât cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă in numele tatălui său S. I. și înreg. sub nr. 1415/03.1991, la Consiliul Popular al . depusă și semnată de o persoană necunoscută așa cum rezultă din fotocopia pe care o atașează la prezenta, iar pentru posibilitatea comparării specimenului de semnătură a tatălui său S. I., depune procura judiciară autentificată sub nr. 654/1993. Astfel, din actele disjunse de Judecătoria Pitești și pronunțarea Judecătoriei Slatina există o diferență mare de întindere de proprietate.
Tot netemeinic și nelegal instanța de fond nu a observat certificatul de moștenitor autentificat de fostul Notariat de Stat O. cât și voința lui S. A., înscrisa în declarația aflată la dosar prin care drepturile sale le cedează fratelui său S. I. care de altfel l-a despăgubit.
Intervenientele nu au vocație succesorală întrucât Ș. N. pe care îl moștenesc nu a declarat succesiune, ba mai mult a renunțat la ea așa cum rezultă din certificatul de moștenitor autentificat de Notariatul de Stat O., care se află la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 235/21.05.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, s-a respins recursul formulat de recurenta reclamantă A. A. M., împotriva sentinței civile nr. 820 din data de 28 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Ș. A., B. E., K. M. L., intimații intervenienți în nume propriu Ș. D. și Ș. M., ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor recurentei și prin prisma art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reținut următoarele:
O primă critică adusă sentinței vizează menționarea greșită a numelui său, astfel în loc de A. s-a menționat A., aspect ce poate fi soluționat pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale întemeiată pe dispozițiile art. 281 c.p.c, nefiind un motiv care poate duce la modificarea sau casarea sentinței recurate.
O a doua critică vizează reținerea ca moștenitoare a intervenientelor, care nu au vocație având în vedere mătușa lor S. V. prin căsătorie Ș. V. a primit la căsătorie dota.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de teren de 8 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile de proprietate nr._/3/09.06.2003,_/62/21.08.2001și 7894/61/19.03.2000.
Prin cererea de completare formulată după declinarea competenței de la Judecătoria Pitești la Judecătoria Slatina a formulat o nouă precizare prin care a înțeles să cheme în judecată pe fratele său și sora sa B. E..
La data de 19.09.2011 Ș. D. și Ș. M. au formulat cerere de intervenție prin care au învederat că sunt moștenitoare prin retransmitere de pe urma autorului Ș. N., la rândul său moștenitor al autorului Ș. I..
Acestea au mai arătat că din masa succesorală a autorului Ș. I. nu fac parte suprafața de teren de 1 ha și 1300 mp reconstituită prin titlul de proprietate_/2/21.08.2001 și nici suprafața de 1,25 ha reconstituită prin titlul de proprietate nr._ deoarece autorului acestuia nu i s-a reconstitui dreptul de proprietate prin aceste titluri.
Cererea de intervenție a fost precizată la data de 06.04._ în sensul că s-a solicitat deschiderea succesiunii și de pe urma autorului Ș. N..
Reclamanta a formulat o precizare prin care a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenurilor din titlurile de proprietate depuse la Judecătoria Pitești.
Din cele mai sus expuse s-a constatat că terenurile supuse împărțelii sunt terenuri pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura legilor fondului funciar, astfel prin titlul de proprietate nr._/3/09.06.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 5 ha și 4500 mp, beneficiarii reconstituirii fiind S. I. autorul reclamantei recurente și pârâților S. Ș. A. și B. E., S. N. și S. A. de pe urma autorului S. I..
Prin titlul de proprietate_/62/21.05.2001 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorului S. I., autorilor Ș. I. N. și S. A. iar prin titlul de proprietate nr. 7849/61/19.03.2001 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 2500 mp beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate fiind S. N. și S. A..
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă și certificatul de moștenitor, instanța a constatat că beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate sunt decedați, venind la succesiunea acestora S. S. A., Betiu E. si A. A., toti trei descendenti de gradul I si S. L., in calitate de sotie supravietuitoare, de pe urma aurtorului S. I. (fila 210); K. L. M., fiica, si S. I., sotie, de pe urma autorului S. A. (fila 145) și S. D. si S. M., ca mostenitoare a autorului S. N.. (fila 20).
În atare situație s-a constatat că intervenientele vin la moștenirea autorului S. I. prin retransmitere de la autorul S. N., motiv pentru care nu are nicio relevanță existența unui act de dotă în favoarea numitei S. V., îndreptățirea acestuia la reconstituire, fiind lămuriră in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.
In consecință instanța a constatat că și această critică de nelegalitate este nefondată.
In privința faptului că instanța nu a ținut cont de certificatul de moștenitor și a faptului că fiica lui S. A. nu poate veni la moștenire întrucât a cedat drepturile succesorale fratelui său S. I., iar intervenientele nu au vocatie la moștenire intrucât autorul lor a renunțat la succesiunea autorului comun, instanța a reținut următoarele:
Pentru terenurile pentru care s-a solicitat ieșirea din indiviziune s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura instituită prin legea fondului funciar.
Față de dispozițiile art. 11 alin. 3 și art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991 care prevăd că stabilirea dreptului de proprietate se face la cererea persoanei îndreptățite, respectiv moștenitorul care nu și-a dovedit această calitate este considerat că a acceptat succesiunea prin cererea pe care o face comisiei.
Titlul de proprietate în procedura instituită prin legile fondului funciar se eliberează pe numele tuturor moștenitorilor care au formulat cerere de reconstituire, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
Bineînțeles că de acest efect al repunerii pot benefica moștenitorii care au acceptat succesiunea, nu și renunțătorii care nu pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, care dacă au fost trecuți în titlul de proprietate, aspect însă care ar fi putut fi invocat numai în calea unei acțiuni în constatarea nulității titlului de proprietate în condițiile art. III din Legea 169/1997.
Cum reclamanta recurentă nu a solicitat nici pe cale separată, nici pe calea partajului nulitatea titlurilor de proprietate, instanța a constatat legalitatea titlurilor de proprietate în care figurează și S. A. si S. N., renunțător la moștenirea autorului său.
Având în vedere cele mai sus expuse în lipsa nulității acestor titluri, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut îndreptățirea autorului S. A. și a lui S. N. la succesiunea autorului său S. I..
Cu privire la calitatea de moștenitor a numitei K. L. ca urmare a declarației pe care autorul său S. A. a dat-o și prin care a înțeles să renunțe la dreptul său în favoarea fratelui S. I., instanța a constatat că o astfel de manifestare de voință chiar dacă anterioară emiterii titlurilor de proprietate care stau la baza cererii de ieșire din indiviziune, nu poate produce efecte asupra cererii de iesire din indiviziune asupra unor terenuri, pentru care s-a verificat îndreptățirea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate, astfel cum am expus mai sus, astfel că prin prisma celor mai sus expuse instanța de fond în mod corect a apreciat că nu produce nici un efect asupra cererii de ieșire din indiviziune și a atribuirii bunurilor.
In ceea ce priveste critica privind evaluarea suprafeței de teren de 1300 m.p, instanța a constatat că recurenta prin mandatar nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea agricolă cu privire la valoarea stabilită de expert, astfel că însușindu-și raportul de expertiză sub toate aspectele, această critică formulată în recurs a fost respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește motivele care au fost invocate prin cererea formulată la data de 19.05.2014, instanța nu le-a acordat eficiență având în vedere că acestea au fost depuse peste termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Pentru cele mai sus expuse instanța a dispus respingerea recursului ca nefondat.
Împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina și a deciziei civile nr. 235/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a formulat contestație în anulare contestatoarea A. A.-M., contestație motivată pe dispoz. art. 317-321 din Vechiul cod de procedură civilă cu mențiunea că formulează această contestație pentru a nu se emite titlul executoriu de care ar beneficia netemeinic și nelegal K. M. L., Ș. D. și Ș. M., care cu viclenie au beneficiat de asistență juridică netemeinică și nelegală.
În motivarea contestației se arată că instanța trebuia să cerceteze motivul invocat de contestatoare privind aplicabilitatea dispozițiilor legii fondului funciar nr. 18/1991 așa cum a fost modificată privind situația moștenitorilor renunțători la succesiunea anterior anului 1991.
Se menționează că instanța a respins cererea sa prin care se solicita să se constate că tatăl său S. I. este singurul care a acceptat succesiunea autorului său S. M. I., stabilind în mod eronat că și pârâții au calitate de moștenitori ai autorului în cote egale.
Potrivit art. 317-321 din Vechiul cod de procedură civilă, hotărârile instanțelor mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau admițând-o numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate.
În acest sens „greșeala materială” înseamnă greșeală de ordon procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba de aceea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.
Pe de altă parte, contestația în anulare prev. de art. 317-321 din Vechiul cod de procedură civilă este o contestație specială care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură (citarea părților) și nu cele referitoare la problemele de fond, urmărindu-se repunerea părții în dreptul care i-a fost nesocotit sau încălcat.
Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Cum în contestația în anulare formulată de contestatoare nu sunt cuprinse motivele expres prevăzute de lege, în art. 317-321 din Vechiul cod de procedură civilă, tribunalul urmează să respingă contestația în anulare, ca nefondată.
În baza art. 274 C.pr.civ. contestatoarea va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. A.-M., domiciliată în Scornicești, ., împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Slatina, la data de 04.06.2013 și a deciziei civile nr. 235/21.05.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. I. Ș. A., domiciliat în Pitești, Rovine, nr. 14, ., ., B. E., domiciliată la familia Ș. D., în Pitești, Calea Craiovei, nr. 64, Județul Argeș, K. M. L., domiciliată în B., ., ., Județul B., Ș. D. și Ș. M., ambele domiciliate în Pitești, Calea Craiovei, nr. 64, Județul Argeș, ca nefondată.
Obligă pe contestatoare să plătească intimatelor Ș. D. și Ș. M. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.02.2015.
Președinte, I. B. | Judecător, I. M. | Judecător, S. O. |
Grefier, M. T. |
Red.IB
Tehnored.IM
Ex.2/2.03.2015.
← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Hotărâre din 14-10-2014, Tribunalul OLT → |
---|