Rectificare carte funciară. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 149/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 149/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă . SRL prin asociat F. MARTI APOLINARIO, cu sediul în C., .. 50, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 2841/24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. DE C. ȘI PUBLICITATE I. O., cu sediul în Slatina, ., Județul O., P. D. prin P., C. L. DE A. A LEGII FONDULUI F. - P. D., ambele cu sediul în ., P. ȘOPÂRLIȚA prin P., C. L. DE A. A LEGII FONDULUI F. - P. ȘOPÎRLIȚA, ambele cu sediul în ., având ca obiect - rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat P. V., reprezentând pe intimatele pârâte P. Șopârlița prin P. și C. L. de aplicare a legii fondului funciar - P. Șopîrlița, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 95 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului, conform art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat P. V., având cuvântul pentru intimatele pârâte P. Șopârlița prin P. și C. L. de aplicare a legii fondului funciar - P. Șopîrlița, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Motivând, arată că niciodată suprafața achiziționată de apelantă nu s-a suprapus cu terenul proprietatea intimatelor, fapt ce rezultă din actele și modalitatea de reconstituire a acestei suprafețe, primului vânzător.
Arată că elementele de identificarea ale suprafeței de teren, pretins a se afla pe raza UAT Șopîrlița, nu sunt identice și nu corespund cu elementele de identificare ale izlazului comunal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că acestea le va solicita pe cale separată.
INSTANȚA
P. sentința civilă nr. 2841/24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis excepția ridicată de OCPI O. privind lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea reclamantei . SRL prin asociat și administrator F. Marti Apolinario împotriva OCPI O., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Șopârlița prin P., ca neîntemeiată.
S-a respins excepția de necompetența materială a Judecătoriei Caracal, ca neintemeiată.
S-a respins acțiunea reclamantei . SRL, prin asociat F. Marti Apolinario, împotriva paratelor UAT D. prin P., UAT Șopârlița prin P., C. Comunala de A. a legii 18/1991 R din ., C. Comunala de A. a legii 18/1991 R din . privind obligarea OCPI O. să rectifice (actualizeze), informațiile tehnice din cartea funciara a imobilului cu număr cadastral 256 al UAT D., jud. O., în sensul actualizării suprafeței de la_ mp la_ mp și înscrierea în cartea funciara a suprafeței de_ mp teren situat pe UAT Șopârlița, precum și anularea documentației cadastrale întocmite pentru imobilele cu nr. cadastral 176, 175, 174, 173, 172, 195, 196, 178 si 179 documentații întocmite de PFA F. C., pentru imobilele cu nr. cadastral 197, 199 si 245, documentații întocmite de PFA P. M. si a documentației cadastrale întocmită pentru imobilul cu număr cadastral_ al UAT Șopârlița, documentație întocmită de PFA L. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtii O. de C. și P. I. O., P. D. prin P., P. comunei Șopârlița prin P., C. L. de A. a Lg F. F. - P. D., C. L. De A. a Lg F. F. -P. Șopîrlița, solicitând instanței obligarea OCPI O. să rectifice (actualizeze), informațiile tehnice din cartea funciara a imobilului cu număr cadastral 256 al UAT D., jud. O., în sensul actualizării suprafeței de la_ mp la_ mp și înscrierea în cartea funciara a suprafeței de_ mp teren situat pe UAT Șopârlița, precum și anularea documentației cadastrale întocmite pentru imobilele cu nr. cadastral 176, 175, 174, 173, 172, 195, 196, 178 si 179 documentații întocmite de PFA F. C., pentru imobilele cu nr. cadastral 197, 199 si 245, documentații întocmite de PFA P. M. si a documentației cadastrale întocmită pentru imobilul cu număr cadastral_ al UAT Șopârlița, documentație întocmită de PFA L. S..
Potrivit art. 248 alin. 1 noul cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
OCPI O. a ridicat prin întâmpinare exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, exceptie care a fost admisa de catre instanță, având in vedere Decizia nr. 72/15.10.2007, publicată în M.O nr. 685 din 07.10.2008, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si a stabilit ca in cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciara întemeiate pe dispozițiile art. 60 din Legea nr. 7/1998, republicata, O. de C. si Publicitate Imobiliara nu are calitate procesuala pasiva, precum și disp. art. 32 din Legea nr.7/1996 a cadastrului si publicității imobiliare, republicată, modificată și completată, care prevede că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciara, a acțiunii in justificare tabulara, in rectificare, precum si prestație tabulara se face fara citarea oficiului teritorial.
Instanța a respins lipsei calității procesuale pasive a UAT Șopârlița prin P., întrucat reclamanta a stabilit cadrul procesual, iar hotararea care s-a pronunțat este opozabila UAT Șopîrlița.
De asemenea, s-a respins excepția de necompetența materială a Judecătoriei Caracal, ca neîntemeiată, întrucât instanța si-a verificat competenta, apreciind ca este competentă să judece cauza pe fond.
Instanța de fond a respins actiunea reclamantei împotriva UAT D. prin P., UAT Șopârlița prin P., C. Comunala de A. a legii 18/1991 R din ., C. Comunala de A. a legii 18/1991 R din ., ca neîntemeiată.
Astfel, analizând continutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1222/19.06.2008, încheiat intre M. L., M. C. pe de o parte si . SRL, pe de altă parte, rezultă că suprafața de 500.000 mp din act și 499. 975 mp din măsurători, se afla situata in . mp din acte și 7304 mp din masuratori amplasat in T8, P6, avand nr. cadastral provizoriu 255 și inscris in CF 111 al localitatii D.; 492.700 mp din act și 492.671 mp din masuratori amplasat in T 7, P 1,5 și 6 avand nr. cadastral provizoriu 506 și înscris în CF 110 al localitatii D..
Rezultă că, întreaga suprafața de teren cumpărata de reclamanta se afla situata pe teritoriul .), iar linia de hotar a fost confirmata si de procesul verbal nr. 1077/2.02.2011 incheiat intre UAT Șopîrlița și UAT D., care a stabilit si faptul ca intre aceste unitati administrativ teritoriale nu exista litigii generate de amplasamentul suprafetelor pe care le detin acestea, instanța apreciind ca reclamanta nu este îndreptățită să solicite teren care apartine unei alte unitati administrativ teritoriale, in speță UAT Șopârlița de pe raza căreia nu a fost cumpărata nicio suprafața de teren de catre reclamantă, aceasta situatie fiind rezolvata de catre UAT D. in ceea ce priveste punerea in posesia efectiva a reclamantei, raportata si la alte constituiri sau reconstituiri a persoanelor îndreptățite.
De asemenea, a apreciat instanța ca se impune repozitionarea din oficiu de către ODCPI a suprafetei de teren deținuta de reclamanti, pe raza comunei D. și cu aceasta ocazie s-a verificat daca suprafetele cumpărate de teren corespund in totalitate cu documentația cadastrală care a fost întocmită și a stat la baza încheierii actului de vânzare-cumpărare.
În situatia in care, suprafata de_ mp teren proprietatea reclamantei se suprapune cu documentatia cu nr. cadastral_ proprietar . în CFN nr._ UAT Șopârlița, se impune o actiune in revendicare a acestei suprafete de teren având in vedere actele de proprietate detinute de părti.
De asemenea, s-a avut in vedere faptul că suprafața de_ mp mai sus mentionată se află în domeniul privat al comunei Șopârlița avand categoria de izlaz comunal, suprafața evidențiată în anexa nr. 16 la Legea nr. 18/1991, facând parte din suprafata totala reconstituita la nivelul .-a desprins . 2005 prin reorganizarea . se afla amplasata pe T 51, 52 care fac obiectul litigiului, care face parte integrata din suprafața de 48 ha izlaz aflata pe raza . baza procesului verbal de schimb nr. 941/09.04.1992 incheiat intre . O. și satul Șopârlița, . Șopârlița).
Impotriva sentinței a declarat apel apelanta reclamantă . SRL prin asociat F. Marti Apolinario, apreciind că instanța de fond a analizat simplist cauza dedusă judecății, ignorând aspectele esențiale care țin de dispozițiile legale aplicabile speței de față cât și normele procedurale și probatoriul administrat.
Nu au fost respectate dispozițiile art. 22 din noul cod de procedură civilă în sensul că judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Se apreciază că nu se impunea introducerea din oficiu a celor două comisii de aplicare a legilor fondului funciar raportat la obiectul cererii cu care a fost investită instanța.
Instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză, analizând numai contractul de vânzare-cumpărare, potrivit căruia apelanta a cumpărat suprafața de teren extravilan de 500.000 mp. și 499.972 mp. rezultat din măsurători pe raza comunei D. fără să analizeze și să compare data înserată în cuprinsul acestui act de vânzare-cumpărare raportat la data înserată în cuprinsul procesului verbal nr. 1077 încheiat între UAT Șopârlița și UAT D..
La data de 19.06.2008 apelanta a cumpărat suprafața de 500.000 mp. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1222, suprafață de teren care a fost înscrisă în cartea funciară conform încheierii OCPI nr._/2008.
Această suprafață de teren a fost folosită până în anul 2012 iar după încheierea procesului verbal nr. 1077 din 2.02.2011 între cele două UAT-uri, i s-a îngrădit dreptul de proprietate obținut conform contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Nu s-a avut în vedere că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 2008, obiectul contractului consta în întreaga suprafață de teren fără să se aibă în vedere că suprafața de teren menționată depășește limita teritorial administrativă a comunei pe raza căreia figura.
Apelul este nefondat.
P. cererea de chemare în judecată apelanta a solicitat obligarea OCPI O. să rectifice (actualizeze) informațiile tehnice din cartea funciară a imobilului cu nr. cadastral 256 al UAT D. în sensul actualizării suprafeței de 492.671 mp. și înscrierea în cartea funciară a suprafeței de 31.752 mp. teren situat pe raza UAT Șopârlița, precum și anularea documentației cadastrale întocmite pentru imobilul cu nr. cadastral 172, 173, 174, 175, 176, 178, 179, 195 și 196 documentații întocmite de PFA F. C., pentru imobilele cu nr. cadastral 197, 199 și 245, documentații întocmite de PFA P. M. și a documentației cadastrale întocmită pentru imobilul cu nr. cadastral_ al UAT Șopârlița, întocmită de PFA L. S..
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1222/2008 încheiat între vânzător și cumpărătoarea apelantă rezultă că suprafața de 500.000 mp. și 499.975 mp. din măsurători se află situată pe raza comunei D.. Această suprafață de teren a fost înscrisă în cartea funciară și rezultă că este amplasată efectiv pe raza acestei comune.
Faptul că se găsește amplasată pe raza comunei D., linia de hotar este confirmată și de cuprinsul procesului-verbal nr. 1077 din 2.02.2011 încheiat între UAT Șopârlița și UAT D..
Intre cele două unități administrative nu există litigii cu privire la amplasamentul suprafețelor de teren deținute de aceștia.
Cererea reclamantei nu face obiectul dispozițiilor legii 7/1998, iar așa cum s-a stabilit și de instanța de fond, se impune repoziționarea suprafeței de teren deținută de aceasta raportat la suprafața de teren cumpărată, verificându-se documentația cadastrală care a fost întocmită și care a stat la baza încheierii actului de vânzare-cumpărare.
Nu s-a făcut dovada unei suprapuneri efective între suprafața de teren menționată în contractul de vânzare-cumpărare, existentă pe raza comunei Dobun cu teren aflat pe raza comunei Șopârlița.
Intrucât în cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile legii 7/1998, sentința instanței de fond fiind pronunțată în baza probelor administrate în cauză, urmează ca în baza art. 480 cod procedură civilă să se respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă . SRL prin asociat F. MARTI APOLINARIO, cu sediul în C., .. 50, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 2841/24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. DE C. ȘI PUBLICITATE I. O., cu sediul în Slatina, ., Județul O., P. D. prin P., C. L. DE A. A LEGII FONDULUI F. - P. D., ambele cu sediul în ., P. ȘOPÂRLIȚA prin P., C. L. DE A. A LEGII FONDULUI F. - P. ȘOPÎRLIȚA, ambele cu sediul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.02.2015.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.I.M.
Tehnored.IM
Jf: M.I.
Ex.6/4.03.2015.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 58/2015. Tribunalul OLT | Partaj judiciar. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul OLT → |
---|