Pretenţii. Decizia nr. 151/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 151/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 151/2016
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. D.
Judecător C. C.
Grefier I. E. A.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul pârât R. I. – R.,domiciliat în comuna Vitomirești, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. F. Iudith, din C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4939/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M., domiciliat în C., .. 40, județul D., având ca obiect pretenții.
Constatând că dezbaterile asupra apelului promovat au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, instanța a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4939/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.
S-a admis cererea având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta S. T. și preluată de moștenitorul acesteia, reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâtul R. I. R.. A fost obligat pârâtul să-i predea reclamantului suma de 108.000 de lei reprezentând contravaloarea apartamentului vândut de pârât.
A fost obligat pârâtul la 3265 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ reclamanta S. T. a solicitat obligarea pârâtului R. I. R. să-i achite suma de_,00 lei, pe care a încasat-o în numele său cu titlu de preț la vânzarea apartamentului său din C., cartier Eroilor, ., ., apt.34, jud. D., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2727/12.11.2010.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 04 martie 2009, profitând de influența pe care o avea asupra sa în calitate de preot duhovnic și știind că dorește să vândă apartamentul de la etajul 8 și să cumpere unul la un etaj inferior, pârâtul R. I.-R. a determinat-o să-l împuternicească să vândă apartamentul său din C. cu adresa de mai sus.
Pârâtul, care o și vizita împreună cu soția, i-a promis că va avea grijă de aceasta, cunoscând că este bolnavă, singură, văduvă și fără copii.
Știind că este în imposibilitate de a se deplasa în C. pentru a căuta clienți pentru apartament, deoarece are 78 de ani și este aproape infirmă, deplasându-se cu ajutorul unui cadru și că practic, nu poate să părăsească domiciliul, pârâtul a convins-o să-l împuternicească să vândă apartamentul.
După ce i-a dat mandatul, l-a întrebat de mai multe ori pe pârât dacă a făcut vreun demers în acest sens și dacă fost contactat de vreun eventual cumpărător.
Deoarece pârâtul a susținut în mod constant că nu reușește să vândă apartamentul, deoarece este criză imobiliară și avea încredere în el, iar pe de altă parte, i s-a confirmat această situație a pieței imobiliare din emisiunile pe care le urmărea la televizor, a fost încredințată că acesta este adevărul.
Totuși, văzând că nici pârâtul și nici soția acestuia nu mai iau legătura cu reclamanta, aceasta a solicitat un extras de carte funciară, din care a aflat că proprietar al apartamentului său e intabulată o altă persoană, D. M., motiv pentru care a solicitat de la Camera Notarilor C. (fiind vorba de un notar decedat, anume S. C.) un duplicat al contractului de vânzare-cumpărare.
Din cuprinsul acestui contract, rezultă că pârâtul a încasat în numele său prețul de 108.000, 00 lei, preț pe care nu i l-a remis până în prezent.
În drept, au fost invocate dispoz art.1541 C civil din 1846.
In sustinerea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 5-11).
Pârâtul R. I. R. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, in principal ca fiind prescrisa si in subsidiar, ca neîntemeiata.
In motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că în conformitate cu prevederile art. 2512-2517 si art. 2019 din n. Cod civil, termenul de prescripție a dreptului material in cazul acțiunilor in pretenții izvorâte din contractul de mandat este de 3 ani, termen care curge de la data când obligația de plata era scadenta. Asa cum rezulta din actele depuse de reclamanta, suma de 82.300 lei a fost încasată la data de 12.11.2010, iar suma de 25.700 lei a fost încasată la data de 12.12.2010, termenele de prescripție pentru solicitarea acestor sume împlinindu-se la data de 12.11.2013 si respectiv 12.12.2013.
Înțelegerea pe care a avut-o cu reclamanta a fost ca el sa păstreze banii din vânzarea apartamentului iar reclamanta sa locuiască in imobilul proprietatea sa situat in Bals, ..94, jud O., urmând a o îngriji cu cele necesare pe durata vieții.
Pe reclamanta a cunoscut-o in anul 2007, când a devenit preot paroh in Bals. De atunci i se plângea ca are conflicte cu familia, ca s-a judecat cu fratele ei care vrea sa o lase pe drumuri.
In anul 2009, având datorii mari, i-a vândut o bucata din terenul unde locuia, situat in Bals, ..94. Tot cu aceasta ocazie s-a inteles sa vândă apartamentul proprietatea reclamantei situat in C., cart. Eroilor . . o intretină pe durata vieții si sa se ocupe de imbunatatirea imobilului situat in Bals, ..94 unde dorea sa locuiască pana la sfârșitul vieții.
Astfel, din vara anului 2009 si pana in toamna anului 2012 relațiile cu reclamanta au fost excelente, primind ingrijire zilnica din partea sa, suportând toate cheltuielile reclamantei, de ex: hrana, consultații medicale, cheltuieli spitalizare, cheltuieli de transport - ii asigura deplasările la cumpăraturi, procese, etc.
Reclamanta este o obișnuita a instanțelor, având peste 20 de procese din 2009 si pana in prezent, iar pana in 2012 a suportat costurile acestor procese, taxe timbru, onorarii avocați, experți, deplasări, etc.
La imobilul din Bals, ..94, care a fost si a rămas pana in prezent in folosința exclusiva a reclamantei a făcut, conform intelegerii, multiple imbunatatiri pentru confortul reclamantei, cum ar fi: împrejmuire noua din sarma si spalieri ciment, racord de apa la rețeaua publica, a betonat toate aleile din curte, a edificat o toaleta zidita, pod betonat la . locuinței (zugrăvit in lavabil camerele, montat tamplarie termopan), a construit si un depozit pentru lemne.
Din vara lui 2009, tot ce a cerut reclamanta a primit, pana in august 2012, când pârâtul a renunțat la preoție din cauza unor probleme de sănătate ale familiei sale.
Din septembrie 2012 bătrâna i-a spus ca nu mai vrea sa fie îngrijită de pârât, ca a găsit pe altcineva sa o ingrijeasca si nu mai are nevoie de serviciile sale.
In aceste condiții nu a mai putut continua lucrările de îmbunătățire si de construire a unei noi locuințe, pe care spera sa le reia din primăvara, când îi va permite vremea, dar, după ce a fost chemat in octombrie 2012 in procesul_/215/2012, a realizat ca reclamanta a "uitat" de intelegerea inițiala, ca el sa păstreze prețul apartamentului, iar dumneaei sa locuiască toata viata in Bals, ..94, primind îngrijirile sale si toate cele necesare.
De altfel si in prezent reclamanta locuiește in imobilul proprietatea sa situat in Bals, ..94, fara a fi deranjat-o vreodată, conform înțelegerii avute.
Prin încheierea pronuntată în sedința publică din data de 07.04.2015 instanta a luat act de modificarea cadrului procesual activ și a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamant pe numitul Armaselu M., moștenitorul autoarei S. T..
In cursul cercetării judecătoresti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială, sens în care au fost audiati martorii N. M. Ș. și C. D., propuși de pârât și martorii R. M. și D. Bratarina, propusi de reclamant.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 04 martie 2009, reclamanta l-a împuternicit pe pârâtul R. I.-R. să vândă apartamentul său din C. situat în cartierul Eroilor, ., ., apt.34, jud. D., filele 6.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2727/12.11.2010, pârâtul R. I. R. a vândut, pentru suma de_,00 lei, apartamentul reclamantei din C., fila 5.
Având în vedere excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, acesta considerând că pretențiile izvorâte din contractul de mandat sunt supuse prescripției în termen de 3 ani, termen care curge de la data când obligația de plata era scadenta, respectiv de la data încheierii contractului pentru suma de 82.300 lei, care a fost încasata la data de 12.11.2010, iar pentru suma de 25.700 lei de la data de 12.12.2010, când a încasat-o, instanța a reținut că obiectul acțiunii nu îl constituie obligarea pârâtului să execute mandatul, caz în care s-ar fi putut pune problema începerii termenului de prescripție de la data încheierii contractului de mandat, ci dreptul corelativ obligației de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, în virtutea căreia mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat.
Dreptul la acțiune al mandantului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terți în cursul executării mandatului nu se poate naște de la data încheierii contractului de mandat, ci prescripția începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) sau (3) din Decretul nr. 167/1958, de la data încetării contractului fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părți.
În legătură cu începerea curgerii termenului de prescripție de la data executării contractului, în doctrină și practica judiciară s-a apreciat că, întrucât problema nu poate fi soluționată în baza art. 7 din Decretul nr. 167/1958, se aplică art. 8 alin. (1) din aceiași decret, și anume calcularea prescripției din momentul în care mandantul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba ce i-a fost pricinuită de mandatar prin primirea sumelor de bani și nerespectarea obligației de a da socoteală.
Mandantul reclamant a susținut că nu a cunoscut dacă s-a încheiat sau nu contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a executat mandatul decât în vara anului 2012, iar pârâtul mandatar, deși a susținut că i-ar fi făcut cunoscut reclamantei faptul că a vândut apartamentul, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, sarcina probei revenindu-i, atât timp cât nu i se poate pretinde reclamantului să facă dovada unui fapt negativ, conform principiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat, astfel încât termenul de prescripție extinctivă nu s-a împlinit în cauză.
Convingerea instanței în acest sens rezultă, pe de o parte, din susținerile contradictorii ale pârâtului făcute pe parcursul procesului, iar pe de altă parte din faptul că, deși i-a fost încuviințată proba cu martori în dovedirea acestui fapt, peste opoziția reclamantei, nici prin această probă pârâtul nu a reușit să dovedească fără dubiu acest aspect.
În ceea ce privește susținerile contradictorii ale pârâtului, prin întâmpinarea depusă acesta a învederat că a avut o înțelegere cu reclamanta în sensul că el sa păstreze banii din vânzarea apartamentului iar reclamanta sa locuiască în imobilul proprietatea pârâtului situat în B., ..94, jud. O., urmând a o îngriji cu cele necesare pe durata vieții, filele 28, iar cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, file 80, a susținut dimpotrivă, că reclamanta a fost de față la încheierea contractului când a primit personal banii și ulterior i-a fost înmânat și restul de plată din prețul vânzării.
Această ultimă afirmație este reținută de instanță chiar ca ilogică, având în vedere că, din moment ce era prezentă la încheierea contractului, nu s-ar mai justifica în nici un fel încheierea actului prin procurator, reclamanta putând încheia personal tranzacția, scopul mandatării pârâtului fiind chiar imposibilitatea reclamantei de a încheia vânzarea personal.
De asemenea, afirmația martorului N. M. Ș. în sensul că reclamanta a fost prezentă la încheierea contractului va fi înlăturată având în vedere că susținerile acestuia potrivit cărora aceasta ar fi achitat după încheierea contractului unele restanțe la asociația de proprietari sunt nereale, aceste cheltuieli fiind achitate de pârât anterior încheierii contractului, așa cum rezultă din chiar conținutul alin. 4 al contractului de vânzare-cumpărare nr.2727/12.11.2010, filele 5.
În al doilea rând instanța a constatat că nici prin această probă pârâtul nu a reușit să dovedească fără dubiu faptul comunicării vânzării apartamentului către reclamantă.
Astfel, deși ambii martori audiați au susținut că au participat la transportul bunurilor reclamantei din apartamentul din C. în B., martorul N. M. Ș. a susținut că a efectuat această activitate împreună cu două persoane, G. și I., filele 81, fără a-l indica drept participant pe martorul C. D., audiat la același termen de judecată și care a susținut că și el a ajutat la transportul acestor bunuri, filele 82 și care, de asemenea, nu l-a menționat pe martorul N. M. Ș. ca fiind persoana care ar fi participat la transportul efectuat.
Contradicțiile dintre declarațiile martorilor poartă și asupra locului unde au fost depozitate bunurile reclamantei provenind din apartamentul vândut, martorul N. M. Ș. declarând că au fost duse la locuința altei persoane din or. B. iar martorul C. D. arătând că au fost transportate chiar la locuința reclamantei.
Față de contradicțiile evidente existente între aspectele relatate de cei doi martori, coroborat cu faptul că nicunul dintre ei nu a putut indica o perioadă mai exactă de timp în care s-au petrecut faptele relatate, decât perioada 2009- 2012, instanța de fond a constatat că pârâtul nu a făcut dovada că reclamanta ar fi avut cunoștință de încheierea contractului în încasarea sumei de bani reprezentând contravaloarea apartamentului mai devreme de luna octombrie 2012, când a introdus acțiunea ce a făcut obiectul dosarului_/215/2012, înregistrat la Judecătoria C. la 23.10.2012.
Având în vedere că din momentul reținut de instanță ca reprezentând data la care reclamanta a avut cunoștință de încasarea sumei de bani reprezentând contravaloarea apartamentului și implicit prejudiciul produs reclamantei, prin nepredarea acestei sume către ea și până la data introducerii prezentei cereri, 13.11.2014, au trecut mai puțin de trei ani, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.
Conform dispozițiilor art. 1541 C. civ., în urma actelor realizate în baza mandatului, pârâtul mandatar datorează reclamantei mandant prețul vânzării, având în vedere că acesta nu a dovedit că l-a predat, aspecte care au fost reținute de instanța de fond în considerentele mai sus expuse, cu ocazia analizei incidenței excepției prescripției dreptului la acțiune și care nu au mai fost reluate.
Pe de altă parte, instanța a reținut că pârâtul putea proba actul juridic al executării plății a ceea ce a primit în executarea mandatului către reclamantă printr-un înscris.
Se reține astfel, față de susținerile apărătorului reclamantei și opoziția acestuia la încuviințarea pentru pârât a probei cu martori, că prin forma în materia actului juridic civil, se desemnează însa nu numai cea care este ceruta pentru însăși validitatea, dar si forma ceruta pentru probarea actului.
În acest caz, o asemenea cerința se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si într-un fel si a principiului libertății actelor juridice civile pentru ca, deși valabil încheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sancțiunea imposibilității dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba.
Astfel, incidentei celor doua principii îi sunt fixate limite raționale care sa conducă la asigurarea certitudinii reținerii drepturilor si obligațiilor la care a dat naștere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligații.
În acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie, într-adevăr, interdicția de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depășește 250 lei sau împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.
Cum pârâtul nu a produs o astfel de probă, în condițiile in care prin întâmpinarea depusă a recunoscut că a primit întreaga sumă de 108.000 de lei în două tranșe, 82.300 la data de 12.11.2010 și_ de lei la data de 12.12.2010, filele 28 și, în calitate de mandatar, a refuzat sa dea socoteală și să predea tot ce a obținut în baza mandatului, instanța de fond a admis cererea având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta S. T. și preluată de moștenitorul acesteia, reclamantul A. M. și a obligat pârâtul R. I. R. să-i predea reclamantului suma de 108.000 de lei, reprezentând contravaloarea apartamentului vândut de pârât.
Totodată, raportat la prevederile art. 453 din C.proc. civ, a fost obligat pârâtul la 3265 de lei cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată:
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul pârât R. I. – R., considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii în pretenții formulată de către intimata-reclamantă S. T. și preluată de către moștenitorul acesteia intimatul-reclamant Armăselu M..
In motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond in mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Astfel, în temeiul art. 2512-2517 si art. 2019 din NCC apelantul pârât a invocat prescripția dreptului la acțiune, intrucat termenul de prescripție a dreptului material in cazul acțiunilor in pretenții izvorâte din contractul de mandat este de 3 ani, termen care curge de la data cand obligația de plata era scadenta.
In speța, suma de 82.300 lei a fost încasata de către apelant la data de 12.11.2010, iar suma de 25.700 lei la data de 12.12.2010, termenele de prescripție pentru solicitarea acestor sume implinindu-se la data de 12.11.2013, respectiv 12.12.2013.
Obiectul acțiunii nu îl constituie obligarea apelantului sa execute mandatul, „ci dreptul corelativ obligației de a da socoteala despre îndeplinirea mandatului, in virtutea căreia mandatarul este dator sa dea in primire mandantului tot ce i s-a predat in puterea mandatului pe care l-a executat", insa instanța de fond in mod eronat si fara a fundamenta, procedează la aplicarea art. 8 alin. (1) din Decretul nr.167 din 10 aprilie 1958 privitor la prescripția extinctivă, pe motiv ca aceasta ar fi practica judiciara corelata cu doctrina.
Chiar si in aceste condiții, art. 8 din Decretul nr. 167/1958 stipulează: prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea."
Instanța de fond nu analizează nici măcar sumar care ar fi fost fapta ilicita a apelantului pârât si nici nu se raportează in nici o formă la caracteristicile ce se cer imperativ a fi regăsite in contextul angajării răspunderii delictuale.
Astfel, faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii. Prin urmare, prin fapta ilicită înțelegem acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
Necesitatea existenței unei fapte ilicite ca element sau condiție distinctă a răspunderii civile în toate acele cazuri când un prejudiciu este cauzat printr-o conduită umană este prevăzută expres în art. 1357 alin. (1) care dispune cu valoare de principiu că cel care cauzează altuia un prejudiciu „printr-o faptă ilicită"" este obligat să-1 repare.
Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături sau caracteristici: fapta are caracter obiectiv sau existență materială, constând într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată; fapta este mijlocul prin care se obiectivează un element psihic, subiectiv, respectiv voința omului care a ales o anumită conduită; fapta este contrară ordinii sociale și reprobată de societate; reprobarea socială, din punct de vedere subiectiv, este legată de vinovăție, iar din punct de vedere obiectiv, își găsește expresia juridică în caracterul ilicit al faptei.
In condițiile în care între părți a intervenit un contract, răspunderea în legătură cu neexecutarea acestuia nu poate fi angajată pe plan delictual, dacă fapta cauzatoare de prejudiciu nu are caracter penal. Aceasta, deoarece răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogatoriu, partea contractantă prejudiciată putând obține despăgubiri numai în baza și în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părților.
In consecință, se solicită să se constate incidența răspunderii civile contractuale instituite in mod neechivoc prin mandatul special cu care apelantul a fost investit si, prin urmare dreptul material la acțiune in prezenta speța este prescris in temeiul art. 2512-2517 si art. 2019 din NCC.
Pe fondul cauzei, instanța nu a analizat înțelegerea existenta intre părți cu privire la cheltuirea sumei de bani reprezentând plata prețului apartamentului.
Apelantul învederează ca a cunoscut-o pe defuncta S. T. in cursul anului 2007 cand a devenit preot paroh in Bals, iar in cursul anului 2009 i-a vândut o bucata din terenul proprietate personala situat in Bals, .. 94, jud. O..
Totodată, in aceasta perioada părțile au ajuns la o înțelegere potrivit căreia prețul imobilului ce face obiectul prezentului dosar, compus din suma de 82.300 lei încasata de către apelant la data de 12.11.2010 si suma de 25.700 lei încasata la data de 12.12.2010, sa fie păstrat de către acesta, ca si contraprestatie in schimbul asigurării intimatei-reclamante S. T. a îngrijirii si a celor necesare pe durata vieții, precum si găzduirea acesteia in imobilul proprietatea apelantului situat in Bals, .. 94, jud. O., pe care urma sa il construiască si îmbunătățirea imobilului in care locuia aceasta.
Apelantul a respectat intrutot aceasta înțelegere, defuncta primind îngrijire zilnica si suportandu-i toate cheltuielile curente, cum ar fi: hrana, consultații medicale, cheltuieli de spitalizare, de transport- deplasări la cumpăraturi, procese (peste 20), costurile acestor procese (taxe de timbru, onorarii avocați, experți).
Totodată apelantul a procedat, in conformitate cu înțelegerea părtilor, la imbunatatirea imobilului din localitatea Bals aflat in folosința exclusiva a defunctei, in vederea sporirii confortului acestuia, efectuând o . lucrări dupa cum urmează: împrejmuire noua din sarma si spalieri ciment, racord de apa la rețeaua publica, betonarea tuturor aleilor din curtea interioara, edificarea unei toalete zidite, betonarea podului la . cu lavabil a camerelor, montare tamplarie termopan si alte lucrări de igienizare a locuinței, precum si construirea unui depozit pentru lemne.
In toamna anului 2012 defuncta a concluzionat ca nu mai este de acord cu înțelegerea părtilor si a procedat la chemarea in judecata a apelantului, prin dosarul înregistrat sub nr._/215/2012 având ca obiect pretenții si anulat ca netimbrat prin Sentința civila nr. 9153 pronunțata de către Judecătoria Slatina la data de 24.09.2013.
Astfel, suma de bani încasata ca urmare a executării mandatului a fost cheltuita pentru intimata-reclamanta S. T., la înțelegere cu aceasta, astfel incat pe de o parte, nu a existat nici o fapta ilicita săvârșita de către apelant, iar pe de alta parte nu mai datorează aceasta suma.
Pentru toate cele invederate anterior, solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii introductive de instanța având ca obiect pretenții.
Apelul a fost legal timbrat.
La data de 29 septembrie 2015, intimatul reclamant A. M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea, în principal, ca tardiv, iar în subsidiar, ca neîntemeiat a apelului declarat de pârât, cu cheltuieli de judecata.
In ceea ce privește excepția prescripției, apelantul susține că instanța de fond ar fi apreciat greșit că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8, al.l din Decretul Lege nr. 167/1958.
Se arata ca această susținere este neîntemeiată, având în vedere că apelantul pârât avea obligația, conform art. 1541 C.civ., să dea socoteală despre îndeplinirea mandatului încredințat, adică să-i aducă la cunoștință reclamantei că i-a vândut apartamentul și să-i predea un exemplar original al contractului de vânzare-cumpărare.
Numai în acel moment se putea prezuma că reclamanta a cunoscut despre vânzare și încasarea prețului și, în consecință, numai de la acel moment era în măsură să-i solicite prețul vânzării, atunci născându-se, deci, dreptul la acțiunea în predarea acestuia și, implicit, începând să curgă termenul prescripției dreptului la această acțiune.
De aceea, instanța de fond a apreciat că momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 8, al. 1 din Decretul nr. 167/1958, anume momentul la care reclamanta a cunoscut despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, nu este nelegală trimiterea la doctrina și practica judecătorească, astfel cum sugerează apelantul pârât.
Nu este adevărat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtului din întâmpinare, prin care invoca o pretinsă înțelegere între el și reclamantă, în sensul ca el a reținut prețul pentru întreținerea reclamantei.
Instanța le-a analizat și le-a găsit contradictorii în raport cu răspunsul pârâtului dat la interogatoriu (fila 80 dosar de fond), când afirmă un fapt total opus, anume că i-ar fi predat prețul reclamantei, care ar fi și fost prezentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Pe lângă faptul că instanța a considerat aceste apărări contradictorii, a observat și că sunt ilogice, de vreme ce, dacă reclamanta ar fi fost prezentă la încheierea actului, nu ar mai fi fost necesară și nici legală reprezentarea sa prin mandatar.
De asemenea, instanța a sesizat contradicții majore și între cele relatate de către martorii audiați la propunerea pârâtului, unul dintre aceștia, N. M. Ș. afirmând că reclamanta ar fi plătit restanțele la întreținere după încheierea actului, la care ar fi fost prezentă, deși în cuprinsul acestuia se menționează expres că restanțele au fost achitate de pârât înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Un alt martor, C. D., afirmă că mobila din apartament ar fi fost dusă la reclamantă acasă, iar martorul arătat mai sus, N. M. Ș., care pretinde și el, ca și primul, că a fost la acest transport, spune că mobila a fost dusă la locuința altei persoane din B..
Mai mult, instanța de fond a reținut și că martorii nici măcar nu și-au confirmat reciproc prezența la transportarea mobilei.
În raport de aceste contradicții flagrante care revelau nesinceritatea atât a pârâtului, cât și a martorilor, instanța de fond a concluzionat că afirmațiile acestora nu pot fi reținute la soluționarea cauzei.
Cu alte cuvinte, instanța de fond a analizat chiar în detaliu apărările pârâtului însă, le-a înlăturat ca fiind nesincere și ilogice.
La termenul din data de 04.02.2016 intimatul reclamant a renunțat la exceptia tardivității formularii apelului, invocata prin întâmpinare, raportat la înscrisurile depuse la dosar de catre apelantul reclamant si la conținutul relatiilor comunicate de Judecatoria Slatina.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozitiilor legale incidente in cauza si raportat la probatoriul administrat la fond, Tribunalul reține următoarele:
Relativ la prescripția dreptului material la acțiune invocata in speță de apelantul pârât:
Raportat la data încheierii contractului de mandat, 04.03.2010, potrivit încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurata in continutul procurii speciale autentificata sub nr.296 (filele 6,7 ds fd), si la dispozitiile art.6 din Legea nr.287/2009- Noul Cod Civil, se constata ca legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății este reprezentata de Codul Civil din 1864 si Decretul nr.167/1658 si nu art. 2512-2517 respectiv art. 2019 din NCC, invocate de catre apelantul pârât.
In condițiile în care între părți a intervenit un contract, respectiv contractul de mandat, incidentă in cauză este răspunderea civilă contractuală. In acest sens, Tribunalul retine că răspunderea în legătură cu neexecutarea contractului dintre părți nu poate fi angajată pe plan delictual, deoarece răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogatoriu, partea contractantă prejudiciată putând obține despăgubiri numai în baza și în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părților.
Pentru acest considerent, exceptia invocata va fi analizata prin prisma răspunderii civile contractuale, incidentă în cauză.
În speță, între părti s-a încheiat contractul de mandat aut. sub nr.296 din 04.03.2010, prin care defuncta S. T. l-a împuternicit pe apelantul pârât R. I.-R. să vândă apartamentul său din C. situat în cartierul Eroilor, ., ., apt.34, jud. D. (fila 6 ds fd).
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2727/12.11.2010, apelantul pârât R. I. R. a vândut, pentru suma de_,00 lei, apartamentul reclamantei din C. (fila 5 ds fd).
Prețul vânzării a fost încasat in două transe: suma de 82.300 lei, la data de 12.11.2010, iar suma de 25.700 lei - la data de 12.12.2010.
Din dispozitiile art.1539, 1541 C civil din 1864 se rețin obligatiile mandatarului, respectiv: obligatia de a executa mandatul, care este o obligatie de a face, și obligatia de a da socoteală. In temeiul acestei din urma obligatii, mandatarul este ținut să remită mandantului tot ceea ce a primit în baza mandatului, chiar si cele ce nu i se cuveneau mandantului.
Obligația de a da socoteală presupune în speță, pe de o parte încunoștiințarea mandantei despre faptul executarii mandatului, în concret despre vânzare si predarea contractului încheiat, iar pe de altă parte remiterea sumei de bani primită cu titlu de preț.
Numai de la data executarii obligatiei de încunostiinare a mandantei despre faptul efectuarii vânzării ia naștere dreptul acesteia la actiunea în pretentii pentru plata sumei încasate in executarea mandatului.
Se constată că în cauză apelantul mandatar si-a executat numai în parte obligatiile contractuale, respectiv a efectuat vânzarea, insa nu a facut dovada faptului ca ar fi încunoștiințat-o pe mandanta despre aceasta împrejurare. Este considerentul pentru care Tribunalul va aprecia, asa cum a făcut-o si instanța de fond, că data de 23.10.2012, când reclamanta a formulat cererea de chemare in judecata ce face obiectul cauzei nr.27._, este data la care aceasta avea cu certitudine cunostință de faptul efectuării vânzării si practic de la aceasta data curge termenul general de prescriptie de 3 ani, care in mod corect a retinut instanța de fond ca nu s-a împlinit.
În acelasi sens, un argument in plus: Tribunalul constată că apelantul pârât îsi invocă propria culpă contractuala, constând din neexecutarea obligatiei de încunostiintare a mandantei despre efectuarea vânzării, pentru a obține aplicarea sancțiunii prescripției dreptului material la acțiune în persoana acesteia.
Se are in vedere, in acest sens, caracterul de sancțiune civilă al prescripției extinctive, ce nu i se poate aplica reclamantei mandante, în lipsa vreunei culpe în executarea contractului.
Astfel, prescripția reprezintă acea sanctiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al unei situaii juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protectia juridică a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune.
Nu poate fi sanctionata reclamanta pentru neexecutarea (chiar si partiala) a contractului de catre apelantul pârât. Prescripția extinctiva in speță curge de la data la care s-a stabilit cu certitudine ca mandanta a avut cunostință despre efectuarea vânzarii, data de la care este îndreptățită să ceară remiterea prețului obținut.
Față de cele ce preced, văzând si dispozitiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, Tribunalul constată că motivul de apel privind incidenta in cauza a prescripției dreptului material la acțiune este nefondat, iar solutia instanței de fond de respingere a excepției este corectă, insa pentru considerentele evidentiate mai sus, intemeiate pe raspunderea civilă contractuală.
Pe fond:
Solutia instanței de fond este de asemena legala si temeinică, în conditiile în care apelantul pârât nu a facut dovada vreunei întelegeri ce a intervenit între acesta si defuncta S. T., în sensul ca pretul vânzării, in suma de 108.000 lei sa fie reținut de catre acesta, cu titlu de întreținere a mandantei, găzduire si imbunatatiri aduse imobilului in care locuia.
Apărările apelantului pârât sunt, asa cum s-a retinut și la fond, contradictorii: prin motivele de apel se arata ca suma reprezentând prețul vânzării a fost cheltuită pentru reclamanta, iar prin raspunsul la interogatoriu- f.80 ds fd, apelantul a arătat ca i-a remis integral suma reclamantei (fără a se depune in acest sens vreun inscris doveditor).
Nu se poate retine ca instanța de fond nu a analizat intelegerea dintre părti, ci dimpotrivă, s-a analizat fiecare apărare formulată de catre pârât, prin prisma probatoriului administrat, ajungându-se la concluzia logică si legala a temeiniciei acțiunii reclamantei.
Față de cele ce preced, Tribunalul, văzând si dispozitiile art. 480 al.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât R. I. – R., împotriva sentinței civile nr. 4939/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M..
În temeiul art.482 raportat la art.453 alin.1 C., Tribunalul va obliga apelantul pârât la plata către intimatul reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.26/11.12.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul pârât R. I. – R.,domiciliat în comuna Vitomirești, . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. F. Iudith, din C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.4939/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M., domiciliat în C., .. 40, județul D., ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 1000 lei către intimat, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2016
Președinte, M. I. D. | Judecător, C. C. | |
Grefier, I. E. A. |
Red. MID
Tehnored.CM
Jf: A. F. G.
Ex.4/12.02.2016
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 120/2016. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 153/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
