Contestaţie la executare. Decizia nr. 46/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 2099/204/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.46
Ședința publică din data de 10.01.2013
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - M. C. A.
- E. C. D.
GREFIER - G. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – contestatori O. M. V. și O. V., ambii cu domiciliu în municipiul Câmpina, ..184, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2254/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații B.E.J. N. E. M. cu sediul în Vălenii de M., ., județul Prahova, A.N.A.F. BUCUREȘTI prin D.G.F.P. PRAHOVA cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, D. C. M. F. domiciliat în București, sector 3, . – 19, .. 1, ., J. G. domiciliat în Sector 2, ..19A, București și D. A. domiciliată în Popești Leordeni, Fermei, nr.119, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata Descultu A. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței: lipsa taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar aferente căii de atac exercitate în prezenta cauză, precum și că lipsa de procedură cu intimata D. A. se acoperă prin prezenta acesteia personal în instanță, după care,
La intepelarea instanței intimata D. A. arată că adresa actuală de domiciliu a acesteia este în localitatea Popești Leordeni, ., ..
Tribunalul ia act de cele învederate de intimată și dispuse rectificarea citativului cu adresa de domiciliu actuală a acesteia, respectiv localitatea Popești Leordeni, ., ..
In timpul ședinței de judecată se depune la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere formulată de recurentul contestator O. M. V., prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivând faptul că la data de 10.01.2013 are un alt dosar, respectiv dosarul nr._ .
Tribunalul pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul contestator O. M. V..
Intimata Descultu A., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cererii.
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.
Intimata Descultu A., având cuvântul, solicită admiterea excepției și arată că este de acord cu anularea recursului, ca netimbrat
Tribunalul, având in vedere actele și lucrările dosarului, precum și susținerile intimatei, rămâne in pronunțarea asupra excepției netimbrării recursului, invocată din oficiu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 10.01.2013, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenții-contestatori O. M. V. și O. V. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța constată că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurenților-contestatori O. M. V. și O. V. obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in cuantum de 97,00 lei si un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Cum recurenții-contestatori nu s-au conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecată stabilit, din data de 10.01.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de aceștia împotriva sentinței civile nr.2254/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Practic, sumele stabilite în sarcina recurenților contestatori cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii extraordinare de atac exercitate, nu are un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu si va anula recursul declarat de recurenții-contestatori O. M. V. și O. V. împotriva sentinței civile nr.2254/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurenții – contestatori O. M. V. și O. V., ambii cu domiciliu în municipiul Câmpina, ..184, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2254/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații B.E.J. N. E. M. cu sediul în Vălenii de M., ., județul Prahova, A.N.A.F. BUCUREȘTI prin D.G.F.P. PRAHOVA cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, D. C. M. F. domiciliat în București, sector 3, . – 19, .. 1, ., J. G. domiciliat în Sector 2, ..19A, București și D. A. domiciliată în Popești Leordeni, Fermei, nr.119, ., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publica azi 10.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. N. M. C. A. E. C. D.
GREFIER,
G. E.
Operator date cu caracter personal 5595
Red./tehnored. E.G.
2 ex./14.01.2013
Dos.rec._ - Judecătoria Câmpina
J.f. E. D.
← Întoarcere executare. Decizia nr. 1074/2013. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 337/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|