Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2602/2013. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2602/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 36/105/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2602

Ședința publică din data de30 Octombrie 2013

PREȘEDINTE - C. - A. M.

GREFIER - M. - D. B.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, ce are ca obiect „despăgubiri – Legea nr. 221/2009”, formulată de reclamantul M. C., domiciliat în Ploiești, Al. Varbilau, nr.2, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5.

Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și, pune în discuția reprezentantului Parchetului această excepție.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea acestei excepții.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedura efectuat în cauză a avut loc la data de 03 septembrie 2012, când cauza a fost suspendată, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.

Potrivit art. 248 cod proc. civilă, orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin un an.

Întrucât, în speță, termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat la data de 03 septembrie 2012 s-a împlinit la data de 03 septembrie 2013, instanța, în baza art. 252 cod proc. civilă raportat la art. 248 cod proc. civilă, urmează să constate perimarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul M. C., domiciliat în Ploiești, Al. Varbilau, nr.2, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica azi, 30 octombrie 2013

PREȘEDINTE: GREFIER:

C.-A. M. B. M. – D.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. B.M.D./ Tehnored.B.M.D.

2 ex./25.11.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2602/2013. Tribunalul PRAHOVA