Ordin de protecţie. Decizia nr. 36/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 5146/204/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 36
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - M. C. A.
- E. C. D.
GREFIER - E. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova reprezentat de Procuror - A. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta –reclamantă C. F. cu domiciliul în localitatea B., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.3155 din 08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. M. D. cu domiciliul în localitatea B., ..100B, jud. Prahova.
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns personal recurenta – reclamantă asistată de avocat S. I. și personal intimatul – pârât asistat de avocat U. Miralena.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că în timpul ședinței de judecată prin intermediul serviciului registratură, apărătorul recurentei a depus o cerere de strigare a cauzei după ora 13.00, după care,
Tribunalul constată că cererea formulată de apărătorul recurentei – reclamante a rămas fără obiect având în vedere prezența acesteia la strigarea cauzei.
Părțile prezente arată având cuvântul pe rând arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în apărare, sens în care solicită cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în apărare, tribunalul acordă ambelor părți prin apărător cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei – reclamante având cuvântul, solicită să se dispună admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Precizează că s-a început urmărirea penală față de intimatul – pârât și a rudelor acestuia care au pătruns în casa recurentei și i-au distrus bunurile, menționează că intimatul are un comportament agresiv atât față de aceasta cât și față de minoră, fiica acestora, care a asistat la mai multe scene conflictuale întrucât intimatul nu ținea cont de prezența minorei și că apelantei îi este frică atât de intimat cât și de rudele acestuia să mai locuiască la fosta locuință.
Față de cele susținute și învederate în motivele de recurs, recurenta – reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Depune un înscris constând într-o adresa emisă de C.I. Av. I. S. înregistrată sub nr.5009.807/21.12.2012.
Apărătorul intimatului – pârât având cuvântul, solicită să se ia act că apărătorul recurentei – reclamante a depus înscrisul după acordarea cuvântului în dezbateri, totodată arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestui înscris. DE asemenea solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Se precizează că afirmațiile recurentei reclamante potrivit căreia fostul soț al acesteia o agresa pe acesta și pe fiica lor, nu sunt reale și ca dovadă stau declarațiile fetiței din care rezultă că nu a văzut niciodată personal ca tatăl ei să o fi lovit-o pe mama sa și că nu s-a putut face nicio altă dovadă cu privire la persoana și comportamentul intimatului. Față de cele învederate solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța în original în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la nr. 5146/ 204/2012, reclamanta C. F. a solicitat emiterea unui Ordin de protecție împotriva pârâtului C. M. D..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că este căsătorită cu pârâtul din data de 24 februarie 2001, din căsătoria acestora rezultând minora C. I., in vârsta de 8 ani. Pe fondul consumului de alcool pârâtul a devenit agresiv verbal și fizic, iar agresivitatea verbală și-o manifestă și față de minoră, care a asistat la mai multe scene conflictuale de aceasta natură. În urma unor discuții in contradictoriu, la data de 11.08.2012, pârâtul a părăsit domiciliul comun, iar la data de 21.08.2012, a pătruns cu forța in imobilul proprietatea părinților reclamantei, unde a fost agresată. Tot la acea data, pârâtul a distrus bunurile din fostul domiciliul comun și a luat o parte din acestea. Violentele s-au manifestat și ulterior acestei date, constând în telefoane și SMS-uri de amenințare, minora fiind terorizată, timorată și foarte tulburata de prezenta tatălui la școală.
În drept, a invocat disp. art.23 alin.1 lit.d, e, f, h și urm. din Legea nr.217/2003.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind instituirea ordinului de protecție ca neîntemeiată.
În fapt, pârâtul a arătat, în esență, că afirmațiile reclamantei referitoare la comportamentul și profilul său moral sunt neadevărate, că nu a lovit-o niciodată și nu i-a dat telefoane sau mesaje pentru a o amenința sau jigni, cu atât mai mult pe minoră. A mai învederat că reclamanta este cea care încearcă continuu să îl provoace sub orice forma, în speranța că va răspunde acestor provocări. Totodată, a arătat că de reclamanta a înțeles să își facă un iubit dintr-un "prieten de familie", în persoana martorului C. R. F., situație pe care i-au adus-o inițial la cunoștința apropiați ai anturajului lor comun și pe care ulterior a verificat-o personal și a constatat ca este reală. In ceea ce privește relația cu fiica sa, pârâtul a arătat că aceasta a fost foarte apropiată până la despărțirea in fapt de reclamantă, după care aceasta din urmă nu i-a mai permis in nici un fel să aibă legături cu minora.
În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, proba cu interogatoriile părților și proba testimonială cu martorii C. R. F., V. I.-C., S. R. M. și S. I..
Prin sentința civilă nr. 3155/08.11.2012 Judecătoria Câmpina a respinge cererea privind emiterea unui ordin de protecție, ca neîntemeiată iar onorariul avocatului din oficiu, U. Miralena, în cuantum de 200 de lei a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că părțile sunt căsătorite, iar din relațiile lor a rezultat minora C. I., în vârstă de 8 ani, care în prezent locuiește cu reclamanta.
Soții C. sunt despărțiți în fapt din data de 11.08.2012 și în proces de divorț, cerere care a fost promovată de pârât și care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că există o relație tensionată, între reclamantă și rudele acesteia, pe de o parte și pârât și rudele acestuia, pe de altă parte.
În soluționarea prezentei cauze instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate e pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri - obligații sau interdicții.
Totodată, a reținut că un ordin de protecție se poate emite doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: 1. se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi: verbal, psihologic, fizic, sexual, economic, social sau spiritual; 2. actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei; 3. actul este unul de violență în familie.
Raportând acestea la speța de față, a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții anterior menționate pentru emiterea ordinului de protecție, în sensul că unele din actele de violență în familie nici nu au fost dovedite, în plus, probele administrate nu au conturat existenței stării de pericol pentru viața, integritatea sau libertatea reclamantei, aspecte față de care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Din declarațiile martorilor V. I.-C., S. R. M. și S. I., a rezultat că pârâtul nu este o persoană violentă și nu consumă excesiv băuturi alcoolice. Au mai relatat martorii că nu l-au văzut niciodată pe pârât lovind-o pe reclamantă, adresându-i cuvinte jignitoare sau amenințând-o, că este atașat de copilul său, față de care se comportă foarte frumos și pe care nu l-a pus în stare de pericol. Martorul V. I.-C. a mai relatat că în iunie anul acesta a fost la mare cu părțile, că a fost foarte frumos și că nu i-a venit să creadă când a aflat că soții s-au despărțit. Totodată, martorul a relatat că lumea „pe stradă” vorbește că reclamanta ar avea o relație cu martorul G. R. F..
Din declarația martorului C. R. F. a rezultat că a asistat la discuții aprinse între părți, dar niciodată la vreun incident când pârâtul să se manifeste violent fizic față de reclamantă. A mai relatat martorul că a asistat când pârâtul i-a spus reclamantei că o va distruge dacă se urcă în mașină cu el și o să-i arate el ce-i va face.
În ceea ce privește relația pârâtului cu minora, declarațiile martorilor sub acest aspect se coroborează cu declarația învățătoarei minorei și adresa nr. 2713/17.10.2012 emisă de Liceul teoretic „A. V.”, din care reiese că pârâtul se interesează de situația școlară a minorei și de starea ei de sănătate, că vine frecvent la școală în timpul pauzelor, stă de vorbă cu minora cu acordul și în prezența doamnei învățătoare, iar prin prezența sa la școală nu a deranjat buna desfășurare a procesului de învățământ.
Minora, audiată fiind în camera de consiliu, a arătat că părinții săi nu au bătut-o și nu au amenințat-o niciodată și că știa că tatăl său nu vroia să –i facă rău.
Referitor la acte de violență la care ar fi fost supusă de către pârât, instanța de fond a reținut că reclamanta invocă un singur incident ce a avut loc în data de 21.08.2012, iar din declarațiile reclamantei date în dosarul penal nr.3257/P/2012 rezultă că aceasta a fost lovită atât de pârât cât și de tatăl acestuia.
Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă că actele de violență în familie invocate au fost de natură să-i pună în pericol viața, integritatea sau libertatea, iar existența certificatul medico-legal nr. 1730/ 22.08.2012 nu poate constitui o probă în sensul că agresorul reclamantei a fost pârâtul, în lipsa coroborării cu alte dovezi certe.
Referitor la susținerile reclamantei privitoare la amenințarea sa, s-a constatat că, singura probă în acest sens este declarația martorului C. R. F., din care rezultă că pârâtul i-a spus reclamantei că o va distruge dacă se urcă în mașină cu acesta și o să-i arate el ce-i va face. A reținut instanța de fond că, aceste acte de violență verbală nu sunt de natură să justifice luarea unei măsuri de instituire a unui drept de protecție, reclamanta nefăcând dovada stării de temere invocate și a existenței pericolului concret pentru viața, integritatea sau libertatea sa, cu atât mai mult cu cât din ansamblul probelor rezultă că pârâtul nu este o persoană violentă. Totodată, din planșele foto aflate la filele 54-58 cuprinzând mesajele trimise de reclamantă pârâtului pe telefonul mobil, anterioare incidentului din data de 21.08.2012, se observă limbajul jignitor folosit de reclamantă la adresa soțului său, precum și o atitudine provocatoare a acesteia.
Instanța de fond a reținut că nu sunt indicii temeinice referitoare la temerea reclamantei în ceea ce privește siguranța sa și a minorei, din probele administrate în cauză rezultând fără dubiu că pârâtul nu i-a cauzat nici un prejudiciu copilului său și nu l-a pus în stare de pericol.
Pe cale de consecință, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, constatând că reclamantei și fiicei acesteia nu le-a fost pusă în pericol prin acte de violență exercitate de către pârât, viața, integritatea fizică și psihică sau libertatea, instanța de fond în temeiul disp. art.23 și urm. din Legea nr.217/2003, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței civile atacate și reținerea cauzei spre rejudecare în fond, arătând că in mod greșit instanța de fond a analizat probele administrate la soluționarea cauzei pe fond, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.23 din legea nr. 217/2003, respectiv comiterea unui act de violență în familie care să pună în pericol viața integritatea sau libertatea victimei.
Consideră recurenta reclamantă că instanța de fond a analizat în mod greșit probele administrate în cauză, pentru că la dosar au fost depuse dovezi certe, din care reiese că a fost agresată și nu că ar fi căzut peste o bicicletă aflată în curte, așa cum a susținut pârâtul, și că dacă ar fi căzut, în mod cert nu ar fi putut să afecteze ficatul, splina, ambii rinichi, ovarele, organe situate în poziții total diferite în corpul uman, instanța de fond trebuia să analizeze cu atenție documentele medicale depuse de aceasta și nu să dea crezare tuturor afirmațiilor făcute de pârât prin apărător, deși nu au fost dovedite.
Menționează recurenta reclamantă că fiica sa a arătat exact care era comportamentul tatălui său în casă, și nu se poate susține că un copil de 8 ani își poate imagina ceea ce a descris în fața instanței și s-a consemnat în procesul verbal din data de 29.10.2012, aflat la fila 114 dosar fond.
Menționează recurenta reclamantă că intimatul pârât vorbea foarte urât la adresa sa și a copilului, în data de 21.08.2012, a pătruns cu forța în imobilul părinților săi Catea I. și Catea S., unde a agresat-o, iar sora sa - Catea M., a fost agresată fizic și verbal de tatăl acestuia. Tot la acea dată, împreună cu membri ai familiei sale, intimatul pârât a pătruns în imobilul din B., ., jud.Prahova, care a fost domiciliul comun, a distrus bunurile din casă, și a luat o parte din acestea, în urma acestui eveniment, atât recurenta cât și părinții săi, formulând plângeri împotriva pârâtului, constituindu-se pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina dosarul nr. 3257/P/2012, având ca obiect infracțiunile de lovire și distrugere.
Violențele asupra sa și a copilului s-au manifestat și ulterior acestei date, în sensul că îi dădea telefoane, SMS-uri, prin care o amenința cu moartea, îi spunea că-i va da foc la casă, el și familia sa, mergând la școala unde învață fiica acestora, unde o denigrează în fața copilului și îi spune că o va lua să locuiască împreună la domiciliul său actual, împreună cu bunicii paterni, copilul fiind terorizat de această atitudine agresivă.
Menționează recurenta reclamantă că fiica sa nu se mai comportă normal la școală, este tot timpul timorată de ceea ce i s-ar putea întâmpla, de faptul că poate fi luată de tată fără voința sa, are un randament scăzut la învățătură, este neatentă, fapt ce a determinat-o să apeleze la consiliere psihologică, evaluarea psihologului, arătând că aceasta prezintă o stare de anxietate, îngrijorare față de situația conflictuală existentă între ea și pârât.
Aceeași concluzie s-a desprins și cu ocazia audierii minorei de către instanță, arătând că minora s-a speriat și a suferit foarte tare când a văzut-o pe mama sa lovită, motiv cu care a venit ambulanța și a fost dusă la spital, astfel că minora nu mai vrea să își vadă tatăl, și nici să mai locuiască în imobilul care a fost devastat de acesta, așa cum se poate observa și din planșele foto depuse de reclamantă la dosar.
De fiecare dată când o sună, copila plânge și îl roagă să o lase în pace, să nu mai vorbească urât la adresa mamei sale, să nu mai folosească expresii indecente, întrucât acesta nu o sună decât pentru a-i spune că acesta o va lua la el, face afirmații cu privire la reclamantă, care nu pot fi spuse în fața instanței, le adresează injurii și le amenință.
Mai arată recurenta reclamantă în motivare că pârâtul, de câte ori venea acasă sub influența alcoolului, spărgea lucruri din casă, vorbea foarte urât, iar copilul nu își putea face temele, închidea ușile și dădea televizorul la maxim pentru a nu mai auzi ceea ce spunea tatăl său, care adresa cuvinte obscene și injurii atât lor, cât și membrilor familiei reclamantei.
Toate aceste aspecte au fost relatate chiar de către minoră, și, din descrierea exactă a acestor episoade de violență petrecute în familie, se poate desprinde clar ideea că aceasta nu putea să redea aceste scene dacă nu le-ar fi văzut, în condițiile în care aceasta are numai 8 ani, iar instanța și-ar fi putut da seama cu siguranță, dacă fetița ar fi fost învățată să declare anumite lucruri, așa cum a spus pârâtul.
În drept a invocat disp.art. 304 pct.8,9, art. 3041, art.312 alin.3,4 C.pr.civ., art. 30 alin.1 din Legea 217/2003 republicată, privind prevenirea și combaterea violenței în familie.
Intimatul pârât a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din căsătoria părților a rezultat minora C. I., în vârstă de 8 ani, minoră care în prezent se află la mama reclamantă.
Părțile se află în prezent în proces de divorț, pe rolul Judecătoriei Ploiești fiind înregistrat dosarul nr._ .
Susținerea recurentei reclamante în sensul că instanța de fond a interpretat probele în mod greșit, este nejustificată, având în vedere depozițiile martorilor audiați în cauză au fost în sensul că intimatul pârât nu este o persoană violentă, nu consumă excesiv băuturi alcoolice nu îi adresează cuvinte jignitoare sau de amenințare la adresa acesteia, .
Totodată, din declarația învățătoarei minorei și adresa nr. 2713/17.10.2012 emisă de Liceul teoretic A. V. a rezultat faptul că intimatul pârât s-a interesat de situația școlară a minorei și de starea de sănătate, în timpul pauzelor vine și stă de vorbă cu minora, cu acordul și în prezența învățătoarei.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 217/2003, statuează că pentru emiterea unui ordin de protecție este necesar să se constate comiterea unui act de violență, verbal, psihologic, fizic, sexual, economic, social sau spiritual; actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei, actul este unul de violență în familie.
Conform art. 3 alin.1, în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003[5], „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre” măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege.
Din înscrisul intitulat „ referință”, emis de Banca Românească SA, Sucursala Câmpina, aflat la fila 53 dosar fond rezultă că, intimatul pârât este angajat în sistemul bancar din anul 1991 și întotdeauna a fost apreciat pentru munca prestată.
Așa fiind, tribunalul constată că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 217/2003, aspect reținut în mod corect de instanța de fond, sens în care, tribunalul va respinge recursul ca nefondat potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
În baza disp. art. 274 C. pr. civ., va obliga recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către către intimat, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta –reclamantă C. F. cu domiciliul în localitatea B., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.3155 din 08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. M. D. cu domiciliul în localitatea B., ..100B, județul Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. NinetaMihăilescu C. A. E. C. D.
GREFIER,
G. E.
Operator de date cu caracter personal 5595
Redactat/Tehnored. CN
2 ex./01.02.2013
Df._ Judecătoria Câmpina
Jf. L. A.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 165/2013.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 250/2013.... → |
|---|
