Pensie întreţinere. Decizia nr. 738/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 17593/281/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.738
Ședința publică din data de 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte - C. R.
Judecător - L. C. D.
Judecător - A. M. L.
Grefier - V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul G. G., domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței civile nr._/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. E. G., domiciliat în Ploiești, . B, ., jud. Prahova și asistat de mama E. R. L. – Ploiești, . B, . și autoritatea tutelară C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, . jud. Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat A. D. pentru intimatul-reclamant, lipsind recurentul-pârât și autoritatea tutelară.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul intimatului-reclamant asupra probatoriului.
Avocat A. D. pentru intimatul-reclamant depune la dosar înscrisuri reprezentând extras de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova din care reiese că la momentul actual recurentul-pârât este asociat unic al firmei Midogab Georg P. SRL .Arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Instanța ia act de cererea intimatului-reclamant, constată cauza în stare de judecată.
Avocat A. D. pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. În mod greși a fost obligat intimatul-reclamant la plata către recurentul-pârât a unei pensii de întreținere în cuantum de 25% neluând în considerare că mai are un copil minor în întreținere. Depune concluzii scrise la dosar și solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.137/01.02.2013 în cuantum de 300 lei pe care o depune în original la dosar.
Instanța rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus admiterea cererii având ca obiect pensie întreținere formulată de reclamantul G. E. G. personal și asistat de mama sa, E. R. L., în contradictoriu cu pârâtul G. G. și Autoritatea Tutelară - C. L. Ploiești, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere lunare de 25% din venitul net realizat în favoarea minorului, de la data introducerii cererii, 12.08.2011, până la majorat, precum și obligarea pârâtului în favoarea reclamantului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, E. R. L. este mama minorului G. E. G., născut la 14.03.1998, are vârsta de 14 ani, acesta din urmă fiind fiul pârâtului G. G..
Pârâtul este salariat al . și realizează venituri în cuantum de 670 lei lunar și nu sunt indicii la dosar în sensul că ar mai avea în întreținere vreun copil.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a ținut cont de actele depuse la dosar – certificatul de naștere pentru filiație, adeverințele de la locul de muncă.
În drept, conform art. 499 c. civ. părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul minor, precum și pe cel devenit major, acesta din urmă dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar potrivit art. 529 alin. 2 raportat la art. 530 alin. 3 c. civ. când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net, pentru doi copii, o treime și pentru trei și mai mult de trei copii la jumătate din venituri și poate fi stabilită în cotă procentuală.
Reclamantul are nevoie de susținere financiară pentru efectuarea cheltuielilor legate de instrucție, cele legate de acoperirea cheltuielilor obișnuite, curente, precum și cele privind împlinirea altor nevoi decât cele determinate de viața de zi cu zi.
Față de nevoile minorului, de achiesarea făcută în ședința publică de astăzi și de mijloacele pârâtului, acesta fiind încadrat în muncă, și limita impusă de lege până la care se poate acorda pensie de întreținere, instanța va stabili pensia la un cuantum maximal admis de lege, respectiv 25% din venitul net lunar.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 c. pr. civ., pârâtul urmează să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 300 lei, conform chitanței atașate la dosar, onorariu avocat.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs pârâtul, susținând că aceasta este netemeinică și nelegală, întrucât la stabilirea cuantumului pensiei se a fost fixată în favoarea minorului instanța de judecată nu a ținut cont de împrejurarea că acesta mai are un copil în întreținere, respectiv G. R., născut în 1992, căruia de asemenea trebuie să-i asigure existența și pregătirea profesională.
În plus, recurentul-pârât a mai menționat că la doar a atașat copia certificatului de naștere al celui de-al doilea copil, precum și că nu este de acord nici cu plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat către reclamanta E. R. L., întrucât pentru o astfel de acțiune nu se impunea să-și angajeze apărător.
În fine, recurentul-pârât a mai solicitat a se avea în vedere că venitul pe care-l realizează în cadrul societății la care este angajat este de numai 6.700 lei.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29.10.2012.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Cu privire la pensia de întreținere la plata căreia recurentul a fost obligat prin hotărârea atacată, tribunalul învederează că nevoile beneficiarului și posibilitățile de plată ale debitorului sunt criteriile legale (prevăzute de art. 529 alin. 1 C. civ.) care trebuie avute în vedere, în mod cumulativ, cu ocazia fixării cuantumului pensiei de întreținere, copiii având dreptul să se bucure de condiții materiale corespunzătoare nu numai nevoilor lor, ci și posibilităților materiale ale părinților.
Potrivit aceluiași text de lege, atunci când pensia de întreținere este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net.
Creditorul obligației de întreținere în această materie nu poate fi decât un copil minor, căruia părintele îi asigură întreținerea de bună voie sau în baza unei hotărâri judecătorești ori un copil devenit major, care se află în continuarea studiilor, față de care părinții sunt obligați, potrivit art. 499 alin. 3 C. civ., să îl întrețină până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În lumina dispozițiilor legale evocate, tribunalul constată că, în afară de minorul G. E. G., recurentul mai are un copil, respectiv pe G. R., născut la data de 25.08.1992, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 9182/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/2005 (fila 39).
Însă, prin sentința civilă menționată anterior, recurentul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului G. R., începând cu data de 20.10.2005 și până la majoratul acestuia – hotărâre care și-a încetat efectele la data de 25.08.2010, când copilul în favoarea căruia s-a stabilit pensia de întreținere a devenit major.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care să reiasă că recurentul a fost obligat pe cale judecătorească la plata unei pensii de întreținere către fiul său G. R. ori că acesta se află în continuarea studiilor, iar tatăl său îi asigură întreținerea de bunăvoie, tribunalul constată că în mod corect s-a reținut de către judecătorul fondului că recurentul nu mai are alte persoane în întreținere.
Continuarea studiilor de către copilul devenit major este o condiție obligatorie, prevăzută în termeni imperativi de art. 499 alin. 3 C. civ., pentru ca acesta să fie îndreptățit să beneficieze de întreținerea părinților săi, în caz contrar prezumându-se că acesta nu se află în nevoie, deoarece se poate angaja și poate obține venituri prin care să-și asigure singur cele necesare traiului.
În atare condiții, bonurile fiscale și mandatele poștale depuse de recurent la dosarul cauzei (filele 40-44) nu pot dovedi decât îndeplinirea de către acesta a unei obligații morale față de copilul său major, care însă nu poate aduce atingere ordinii în care se datorează întreținerea, statornicită de lege în termeni imperativi.
Cu alte cuvinte, faptul că recurentul ar întreține de bună voie un copil major, care nu se află în continuarea studiilor și față de care nu este obligat în mod legal ori pe cale judecătorească, nu se poate răsfrânge asupra dreptului celuilalt copil al acestuia care, după cum s-a reținut în mod corect de către instanța de fond, se află în nevoie (în înțelesul art. 525 C. civ.), fiind îndreptățit să ceară întreținere de la părinții săi.
Conchizând, tribunalul constată ca fiind just stabilit cuantumul pensiei de întreținere la plata căreia recurentul a fost obligat prin hotărârea atacată.
Raportat la critica recurentului privind cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat prin sentința civilă recurată, tribunalul învederează că, din interpretarea dispozițiilor art. 274 C.p.c. reiese că fundamentul juridic pentru acordarea acestor cheltuieli îl constituie culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
În speță, culpa procesuală aparține recurentului care, având calitatea de pârât la judecata în fond, ar fi putut evita promovarea acțiunii având ca obiect majorarea pensiei de întreținere prin plata acesteia, de bună voie, proporțional cu veniturile pe care le realizează.
Cât privește conținutul cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârea atacată în sarcina recurentului, trebuie observat că art. 274 alin. 3 C.p.c. prevede dreptul părții care are câștig de cauză la recuperarea onorariului de avocat pe care l-a avansat în scopul susținerii acțiunii sale ori în scopul apărării, fără să condiționeze acest drept de natura litigiului care a ocazionat aceste cheltuieli.
Cu alte cuvinte, dreptul unei persoane de a beneficia de asistență juridică nu poate fi limitat în funcție de natura sau complexitatea cauzei, un astfel de criteriu neputând decât să determine reducerea onorariului de avocat, dacă s-ar constata că acesta este nejustificat de mare.
Față de raționamentul expus în precedent, tribunalul apreciază că în mod corect recurentul a fost obligat la plata către intimată a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, dovedit prin chitanța depusă la dosarul de fond.
Concluzia tribunalului este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, prin decizia pronunțată în cauza C. contra României, a statuat în sensul că partea care a câștigat procesul este îndreptățită la rambursarea cheltuielilor de judecată, dacă se constată realitatea (dovedită în speță prin chitanța de la fila 210 dosar fond) necesitatea (care rezultă din dreptul universal al oricărei persoane de a apela la ajutorul unui profesionist al dreptului pentru susținerea pretențiilor sale) și caracterul lor rezonabil (onorariul de 300 lei fiind echitabil pentru munca depusă de avocat).
Prin urmare, pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul va respinge recursul declarat de către pârât împotriva sentinței civile nr._/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
În plus, în baza art.274 alin.1 c.pr.civ., aflându-se în culpă procesuală, recurentul-pârât va fi obligat la plata către intimatul-reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul G. G., domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței civile nr._/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. E. G., domiciliat în Ploiești, . B, ., jud. Prahova și asistat de mama E. R. L. – Ploiești, . B, ., jud. Prahova și autoritatea tutelară C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, . jud. Prahova, ca fiind nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013.
Președinte, Judecători,
C. R. L. C. DuțuAna-M. L.
Fiind transferată la Tribunalul București,
semnează președintele instanței
Grefier,
R. V.
Fiind promovată la Curtea de Apel Ploiești,
semnează prim grefier
red./tehnored. A.M.L.
2 ex./20.06.2013
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Jud. fond N.-A. C.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1645/2013. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
