Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 12599/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 339
Ședința publică din data de 21.02.2013
PREȘEDINTE - O. C. Ș.
JUDECĂTORI - A. P. A.
- C. A. M.
GREFIER - L. E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât T. S., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. L. V., domiciliată în B., Aleea Sporturilor, ., ., și intimații-intervenienți în interes propriu T. A. S., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură N. R., cu sediul în Ploiești, .. 33, ., și T. A. M., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la cele două strigări ale cauzei reprezentantul recurentului-pârât, avocat A. M., și reprezentantul intimatei-reclamante și al intimaților - intervenienți în interes propriu, avocat N. R..
Procedura de citare este neîndeplinită cu intimatul-intervenient în interes propriu T. A. S., dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită la dosar cu mențiunea „destinatar necunoscut”, însă lipsa de procedură se acoperă prin prezența apărătorului său în instanță.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 5 lei, conform chitanței nr._/21.02.2013, și timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat, după care
La prima strigare a cauzei, apărătorul intimatei-reclamante și al intimaților-intervenienți în interes propriu depune la dosar întâmpinare și, având cuvântul, indică domiciliul ales al intimatului T. A. S., respectiv la Cabinetul de Avocatură N. R., cu sediul în Ploiești, .. 33, ., jud. Prahova.
Tribunalul, pentru a da posibilitatea recurentului-pârât de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, apărătorul recurentului-pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat și 2 înscrisuri, respectiv copia cărții de identitate a reclamantei și copia rezoluției date în dosarul nr. 2217/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., câte un exemplar al acestora comunicând și intimaților, prin apărător.
Apărătorul intimatei-reclamante și al intimaților-intervenienți în interes propriu, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua la cunoștință înscrisurile comunicate de recurentul-pârât, prin apărător.
Tribunalul, apreciind concludentă și utilă soluționării recursurilor deduse judecății, proba cu înscrisuri noi solicitată de recurentul-pârât, prin apărător, în baza art. 167 alin 1 coroborat cu art. 305 cod proc. civilă, încuviințează proba cu înscrisurile noi depuse la dosar.
Apărătorul recurentului-pârât și apărătorul intimatei-reclamante și al intimaților-intervenienți în interes propriu, având cuvântul cu rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul în dezbateri, arată că părăsirea domiciliului comun a fost făcută de către reclamantă de bună voie, însă instanța de fond a apreciat că întreruperea folosinței intimatei a fost cauzată de un abuz al pârâtului, care nu putea fi înlăturat, abuz care, însă, nu a fost dovedit, în fapt această părăsire fiind o proprie voință a reclamantei, astfel că instanța de fond s-a aflat în eroare la admiterea ordonanței președințiale, întrucât nu a fost dovedită nici urgența, nici vremelnicia, reintegrarea reclamantei alături de pârât nefiind posibilă, în condițiile în care reclamanta a fost cea care a formulat acțiunea de divorț, și-a stabilit domiciliul în B. fără nicio presiune, a stabilit relații clare în raport cu pârâtul. Însă, instanța de fond preferă să se bazeze pe unele nuanțe, menționând că pârâtul și-a asumat obligația de a nu efectua nicio violență asupra reclamantei, fără a avea în vedere că situația actuală este alta, în condițiile în care plângerea penală a fost formulată cu mult timp după părăsirea domiciliului de către reclamantă, fără ca pârâtul să exercite acte de violență asupra acesteia, aprecierile instanței nefiind bazate pe probele administrate, respectiv că bunurile nu au fost predate reclamantei, întrucât aceasta nu s-a prezentat să le ridice, pârâtul deținând un drept de proprietate asupra apartamentului, astfel că se creează o situație foarte gravă, în sensul că deși s-au exercitat abuzuri asupra reclamantei, o pune să locuiască împreună cu pârâtul, ceea ce este o situație anormală, astfel că solicită admiterea recursului.
Apărătorul intimatei-reclamante și al intimaților-intervenienți în interes propriu, având cuvântul în dezbateri, arată că situația prezentată de apărătorul recurentului-pârât nu este cea reală, întrucât, la momentul părăsirii domiciliului comun, reclamanta a fost obligată să adopte o asemenea soluție, în condițiile în care pârâtul a schimbat yala de la ușă, a oprit bunurile personale ale reclamantei și ale copiilor, creează probleme reclamantei la serviciu, situația respectivă fiind precizată și prin cererea de intervenție formulată în cauză, din care reiese că la momentul expirării actelor de identitate ale copiilor tatăl nu a mai fost de acord să-i primească în spațiu (împrejurări recunoscute de pârât), reclamanta fiind nevoită, în aceste condiții, să apeleze la bunăvoința unor prieteni, mai ales că din răspunsurile pârâtului la interogatoriu reiese că imobilul este închiriat, astfel că nu este posibil să pleci dintr-un imobil de bunăvoie fără a lua măcar actele, acte care au fost restituite de pârât numai după formularea cererii de ordonanță președințială. De asemenea, arată că pârâtul nu locuiește în imobil tot timpul, datorită activității sale profesionale - cadru militar, fiind plecat mai tot timpul, însă reclamanta a fost nevoită să închirieze o locuință, mai ales pentru copii, care sunt la facultate, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul în replică, arată că cei doi copii au crescut alături de bunica paternă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti la data de 26.03.2012,reclamanta S. L. V. a formulat in conformitate cu dispozițiile art. 581 Cod procedura civila, pe cale de ordonanța președințiala, cerere prin care solicita in contradictoriu cu pârâtul T. S. reintegrarea in locuința a sa si a copiilor rezultați din căsătoria cu paratul, T. A., născuta la 21.10.1992 si T. A. S., născut la 02.11.1991, care se afla in continuarea studiilor si includerea in contractul de vânzare – cumpărare al imobilului situat in Municipiul Ploiești, . ..8,; solicită plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorita din 22.03.1991 si pana in 24.02.2010, când s-a pronunțat divorțul, cu pârâtul, căsătorie din care au rezultat doi copii, T. A. S. si T. A., aflați in continuarea studiilor. In anul 2007 împreuna cu paratul a cumpărat un apartament situat in Municipiul Ploiești, ., . de vânzare-cumpărare s-a încheiat doar pe numele paratului la momentul respectiv nu a considerat ca este un impediment, cunoscând prevederile Codului civil si anume ca orice bun cumpărat in timpul căsătoriei este bun comun.
A mai arătat reclamanta că după pronunțarea divorțului a convenit de comun acord cu paratul ca sa locuiască in continuare in apartament, dar de la data de 01.03.2012, paratul nu le mai permite accesul in locuința, i-a alungat din casa,le-a luat toate cheile, drept pentru care a depus reclamație la Secția 3 Politie Ploiești.
Reclamanta a solicitat totodată includerea in contractul de vânzare-cumpărare, pentru a putea schimba actele de identitate ale fiicei sale, ea fiind clasa a Xll-a la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești si neputând face acest lucru fără acordul paratului, conform Legii Evidentei Populației, iar fără acte de identitate fiica sa nu se poate înscrie in examenul de Bacalaureat . Considera reclamanta ca sunt necesare masuri urgente si cu caracter vremelnic pentru a preîntâmpina o paguba iminenta si pentru ca sunt lipsiți de dreptul la locuința, solicita admiterea acțiunii formulate pe cale de ordonanța președințiala .
In drept a invocat disp. art. 581-582, art. 82, 112 și art. 274 Cod procedura civila.
La data de 09.04.2012 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii .
In motivarea susținerilor sale arata ca intre părți a intervenit despărțirea in fapt cu mult timp înainte de pronunțarea divorțului, soția sa plecând la B., unde a domiciliat pana in prezent si așa după cum a afirmat si in cadrul procesului de divorț. In data de 01.03.2012 reclamanta s-a prezentat la domiciliul sau si a solicitat sa-i permită sa folosească apartamentul in care locuiește si urmare a refuzului sau a formulat plângere penala - care a fost înregistrata la Secția 3 de Politie Ploiești, sub nr._/2012, urmărirea penala fiind de-abia in faza actelor premergătoare. Mai arata ca apartamentul achiziționat in timpul căsătoriei i-a fost oferit ca locuința de serviciu si acesta este motivul pentru care nu apare decât el ca si cumpărător in contractul de vânzare-cumpărare încheiat in temeiul Legii 562/2004 modificata si completata prin Legea 357/2006 si nu a fost un act de rea credința din partea sa, omiterea de a trece numele soției in contract.
Astfel, fata de cele mai sus prezentate, solicita respingerea capătului de cerere privind reintegrarea reclamantei in domiciliu ca inadmisibil, reclamanta nefăcând in nici un mod dovada urgentei si nici a vremelniciei, iar fata de capătul ce cerere privind includerea reclamantei ca parte in contractul de vânzare-cumpărare al imobilului solicita respingerea ca inadmisibil in principal si ca nefundat in subsidiar.
La data de 14.05.2012 reclamanta a formulat o cerere de completare a cererii principale prin care solicita restituirea unor bunuri proprii.
La data de 18.06.2012 a formulat o cerere de intervenție in interes propriu, T. A. S., prin care solicita dreptul de a locui la adresa sus-menționată pană la soluționarea procesului de partaj dintre părinții săi.
In motivarea cererii s-a arătat că este copilul rezultat din căsătoria celor două părți implicate in acest proces, este major, dar se află în continuarea studiilor, fiind student la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității B. Bolyai din Cluj N., deci încă nu se poate întreține singur si nici nu are unde locui in vacante. Deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat doar pe numele tatălui sau, când i-a expirat cartea de identitate, acesta a refuzat sa semneze pentru a putea sa și-o schimbe astfel încât din noiembrie 2010 de când i-a expirat cartea de identitate pana in februarie 2011, nu a avut acte de identitate si pentru a putea susține examenele a fost luat in spațiu de o colega de serviciu a mamei sale si de aceea are domiciliul actual in actul de identitate, dar unde efectiv nu are cum sa locuiască.
In drept a invocat disp. art. 49-56, art. 482 si 112 și art. 247 Cod procedura civila.
La data de 18.06.2012 a formulat cerere de intervenție in interes propriu și numita T. A. prin care a solicitat de asemenea reintegrarea in fostul domiciliu comun al părinților săi .
In motivarea cererii a arătat ca este eleva, in continuarea studiilor, nu se poate întreține singura si nici nu are unde locui, iar tatăl a refuzat sa-si dea acordul pentru a-și putea schimba actul de identitate, astfel încât pentru a putea susține examenul de bacalaureat a fost luata in spațiu de o prietena a mamei sale, dar in mod efectiv nu are unde sa locuiască. Mai arata ca din 2 martie 2012 a fost alungata din domiciliul părinților săi de către tatăl pârât care i-a oprit si bunurile personale, fiind de acord doar cu mari insistente sa-i dea certificatul de naștere.
La data de 17.09.2012 au fost admise in principiu cele doua cereri de intervenție in interes propriu.
In cauza s-au administrat probe cu înscrisuri si interogatoriul pârâtului.
La termenul de judecata din 10.12.2012 reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata, in sensul ca solicita doar reintegrarea in fostul domiciliu.
Prin sentința civilă nr._/11.12.2012, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea precizata având ca obiect ordonanță președințială, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, a admis cererile de intervenție in interes propriu formulate de Temelia A. M. si T. A. S. în contradictoriu cu pârâtul T. S. și a dispus reintegrarea reclamantei S. L. V. si a intervenientilor Temelia A. M. si T. A. S. in apartamentul situat in Ploiești ., .. 8.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a constatat că reclamanta S. L. V. si pârâtul T. S. s-au casatorit la data de 22.03.1991, casatoria lor fiind desfăcuta prin sentința civila de divort nr. 2083/24.02.2010 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in dosarul nr._/281/2009, iar din casatoria părtilor au rezultat doi copii, in prezent majori, respectiv intervenienții in interes propriu T. A. S., nascut la data de 02.11.1991 si T. A. M. născuta la 21.10.1992 - în prezent cei doi intervenientii aflându-se în continuarea studiilor, fiind studenți la facultati diferite in Cluj, aspect recunoscut de către pârât la interogatoriu.
S-a mai reținut de către instanța de fond că în timpul casatoriei părtilor a fost achiziționat de catre aceștia apartamentul situat in Ploiești, ., .. 3, . rezulta din contractul de vânzare-cumpărare A 2184/26.03.2007, iar după despărțirea soților si pronunțarea hotărârii de divorț, reclamanta si intervenienții au continuat sa locuiască împreuna cu pârâtul in acest apartament, așa cum a recunoscut pârâtul la întrebarea nr.1 din interogatoriul administrat la solicitarea interveneintului T. A. S.- între părți existând însă o . neînțelegeri legate de modul de folosire a acestui apartament, locuit in prezent numai de către pârât.
Conform adresei IPJ Prahova din 28.03.2012, reclamanta a formulat o plângere înregistrata sub nr._/08.03.2012, iar in urma verificărilor efectuate de către organele de politie i s-a pus in vedere pârâtului sa nu mai recurgă la acte de violenta împotriva reclamantei si sa respecte legile in vigoare, făcându-se mențiunea ca pârâtul personal a declarat ca nu este de acord ca fiica părților, respectiv intervenienta T. A. M., sa mai locuiască pe viitor la domiciliul sau din Ploiesti, precum și că fiul sau, intervenientul T. A. S. a dobândit in proprietate un imobil de la bunicii sai, T. S. si T. Constanta, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5463/25.09.1998 și, deci ar avea o locuința asigurata .
Instanța de fond a apreciat că aceasta susținere este neîntemeiata deoarece vânzătorii din acest contract, respectiv părinții pârâtului, si-au rezervat un drept de abitație viager, pârâtul recunoscând de altfel la interogatoriu ca acest imobil despre care se susține ca ar putea fi locuința intervenientului este locuit in prezent de către o alta persoana, cu acordul mamei pârâtului.
De asemenea s-a reținut că pârâtul a recunoscut la interogatoriu ca se considera singurul proprietar al imobilului in care se solicita reintegrarea, respectiv apartamentul din Ploiești, . acord ca fosta soție si copiii săi, studenți, sa locuiască împreuna cu el, motiv pentru care nici nu si-a dat acordul necesar pentru eliberarea actelor de identitate ale celor doi copii, in calitate de titular al contractului de proprietate al spațiului locativ, împrejurări față de care instanța de fond a constatat incidenta disp. art. 581 si urm. Cod pr.civ, apreciind indeplinite condițiile de admisibilitate ale urgenței și caracterului vremelnic, reținând totodată că din această ultimă condiție decurge și o a treia cerință, și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. Măsura reintegrării în spațiu poate fi luată pe calea ordonanței președințiale, însă această posibilitate este recunoscută în doctrină și în practica judiciară îndeobște pentru situațiile în care este necesară restabilirea unei situații locative anterioare unui eveniment, în cazul în care împiedicarea părții interesate de a folosi imobilul respectiv s-a făcut în mod abuziv.
S-a mai retinut totodată că legea permite recurgerea la procedura ordonanței președințiale, indiferent dacă instanța este sesizată sau nu cu o cerere asupra fondului dreptului, soluție ce se desprinde din prevederile art. 581 alin. 3 C.proc.civ., potrivit cărora ordonanța poate fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului dreptului, de unde rezultă că o asemenea judecată poate chiar să nu existe.
În consecință, instanța de fond a apreciat ca cererea reclamantei de reintegrare in fostul domiciliu conjugal, până la clarificarea situației juridice a apartamentului in litigiu, prin partaj de bunuri comune este justificata, dat fiind faptul ca reclamanta nu are o alta locuința in proprietate, cu atât mai mult cu cât pârâtul a folosit acte de violenta pentru a împiedica accesul reclamantei si al copiilor săi in locuința, constatând totodată că apartamentul in care se solicita reintegrarea a fost cumpărat in timpul casatoriei, existând prezumția de comunitate care poate fi răsturnata de către pârâtul ce se considera unic proprietar al bunului, dar numai folosind mijloacele legale.
Față de cele arătate, în raport de prerogativele de care se bucură titularul dreptului de proprietate, între care dreptul de a exercita o stăpânire efectivă asupra bunului, în materialitatea sa, direct și nemijlocit, instanța de fond a apreciat că este justificată urgența în recurgerea la procedura sumară a ordonanței președințiale, măsura păstrându-și de asemenea caracterul vremelnic până la soluționarea pe fond a litigiului dintre părți, respectiv a cererii de partaj de bunuri comune.
De asemenea s-a apreciat ca fiind justificata si cererea intervenienților care, chiar daca aceștia sunt in prezent majori, se afla in continuarea studiilor, si nu au un alt domiciliu in afara căminului studențesc din Cluj in care stau pe perioada cursurilor, instanța de fond apreciind că sunt incidente dispozițiile legale referitoare la obligația de întreținere a părinților fata de copilul major aflat in continuarea studiilor până la împlinirea vârstei de 26 de ani, respectiv art. 499 al.3 cod civil și că prezintă relevanță și art. 51 al. 2 din Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului care se refera la dreptul tânărului care are capacitate deplina de exercițiu și îsi continuă studiile . învațământ de a beneficia de protecția speciala acordata in condițiile legii pe toata durata continuării studiilor, dar fara a depăși vârsta de 26 de ani.
Instanța de fond a avut în vedere si împrejurarea ca cei doi copii ai pârâtului au întâmpinat greutati in obținerea actelor de identitate, si pe cale de consecința in rezolvarea diferitelor situații legale pe care le-au întâmpinat, tocmai din cauza atitudinii răuvoitoare a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul T. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că a fost căsătorit cu reclamanta, iar despărțirea in fapt intervenind in anul 2009, atunci când aceasta a interes sa părăsească de buna voie domiciliul comun si sa se mute in B., refăcându-si viata așa după cum aceasta a dorit, dovada în acest sens stând faptul ca si-a înnoit cartea de identitate, stabilindu-si si in mod legal domiciliul in Municipiul B..
Recurentul intimat a mai arătat că reclamanta nu are vreun drept de proprietate asupra imobilului ce a constituit domiciliu comun pana la plecarea sa, acest aspect urmând sa se hotărască definitiv in cadrul partajului pe care aceasta a înțeles sa-1 promoveze si care face obiectul altui dosar pe rolul Judecătoriei Ploiești, aceasta fiind cea care a înaintat cererea de divorț intervenit între părți în anul 2010, formulând până în prezent și doua plângeri penale împotriva acestuia, ce au fost soluționate de parchet, in ambele cazuri dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Recurentul a mai precizat că reclamanta a solicitat inițial si înapoierea tuturor bunurilor sale personale și ale intervenienților, iar instanța de fond, având in vedere acordul pârâtului cu privire la acest aspect, a acordat termen special ca reclamanta sa vina sa-si ridice lucrurile, ceea ce a și făcut conform procesului verbal atașat la dosar, în aceste condiții, instanța de fond apreciind în mod greșit ca întemeiata cererea acesteia de reintegrare, motivata de faptul ca nu are unde sa mai locuiască, bazându-se numai pe simple afirmații, luând totodată o hotărâre de natură a-i afecta viata in mod direct si iremediabil, față de faptul ca reclamanta a cerut divorțul, afirmând ca nu mai exista înțelegere intre părți, precum si față de plângerile penale ale acesteia in care afirma ca recurentul o bate si o amenință cu moartea.
Cu privire la cererile celor doi intervenienti, recurentul a arătat că apreciază admiterea acestora ca fiind nelegală, aceștia fiind majori si neexistând nici măcar suspiciunea ca ar deține vreun drept asupra imobilului unde au solicitat reintegrarea lor, precizând și că după ce a intervenit despărțirea de intimată a făcut cu bună credință tot ceea ce a putut pentru a le asigura acestora atât un domiciliu (la adresa mamei sale), precum si cele necesare unei bune creșteri si educări, în prezent intervenienții având stabilit domiciliile în alta parte decât la domiciliul său.
Recurentul a mai precizat că pe rolul Judecătoriei Ploiești exista dosarul nr.l_ având ca obiect "partaj bunuri comune", in cadrul căruia a solicitat să se constate ca imobilul in a cărei reintegrare se solicita prin acțiunea ce face obiectul acestui dosar, este bunul său propriu, fiind obținut ca locuința de serviciu.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._, la data de 21.01.2013.
La data de 21.02.2013, reclamanta, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Tribunalul, examinând sentința recurată, in raport de situația de fapt reținuta, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 c.pr.civ., constata ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul sentinței civile de divorț nr.2083/24.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2009, rămasă irevocabilă la 26.04.2010, conform mențiunii de pe exemplarul depus în copie la dosar, rezultă că desfacerea căsătoriei dintre părți a fost solicitată de intimata reclamantă, încă din anul 2009 aceasta menționând că datorită „divergențelor de opinie cu privire la viața de familie” și atitudinii violente a pârâtului, recurentul de față, a fost „nevoită să se refugieze la prietenele ei”, aceasta indicându-și, de altfel, încă din anul 2009, domiciliul ales în Municipiul B. - ulterior, urmare a precizării acțiunii reclamantei declarându-se desfăcută căsătoria dintre părți din culpă comună.
Din aceste împrejurări rezultă că intimata - reclamantă nu mai locuia încă de la acel moment in fostul domiciliu comun, astfel încât formularea prezentei cereri de reintegrare în locuință pe calea ordonanței președințiale după mai mult de doi ani nu este de natură a justifica condiția de admisibilitate a urgenței pentru admiterea unei asemenea cereri.
Mai mult, solicitarea reclamantei-intimate din cererea sa completatoare, privind restituirea bunurilor sale personale și ale copiilor, finalizată la instanța de fond prin ridicarea efectivă a acestor bunuri (constând în 9 saci de plastic cu îmbrăcăminte, încălțăminte obiecte de cosmetică, accesorii, acte și altele), conform procesului verbal încheiat la 04.12.2012 și depus la fila 128 dosar fond, este în contradicție cu susținerile acesteia în sensul că nu ar avea unde să locuiască, fiind necesară reintegrarea sa în fostul domiciliu comun în care, de altfel, nu mai locuiește de peste doi ani.
Pe de altă parte, din probele dosarului rezultă cu certitudine relațiile tensionate dintre părți, inclusiv cu privire la cei doi intervenienți, astfel încât admiterea măsurii de reintegrare solicitată la acest moment ar crea o situație și mai dificilă în condițiile în care conviețuirea părților în același spațiu apare ca fiind practic imposibilă.
În ce privește solicitarea de includere a reclamantei intimate în contractul de vânzare cumpărare a imobilului, la care nu rezultă cu claritate că aceasta a renunțat efectiv în fața instanței de fond, în mod evident nu reprezintă o măsură cu caracter vremelnic de natură a putea fi luată pe calea ordonanței președințiale.
Având în vedere considerentele arătate, mai ales faptul că cei doi intervenienți sunt în momentul de față studenți în Mun. Cluj N., nu rezultă în cauză justificarea admiterii cererilor acestora de intervenție în interes propriu, în sensul reintegrării la rândul lor în apartamentul menționat în cauză, în condițiile în care aceștia sunt majori, locuind în mod evident în localitatea unde-și urmează studiile universitare, iar susținerea acestora că nu au unde locui pe perioada vacanțelor, nu se poate reține având in vedere că de peste doi ani aceștia nu mai locuiesc în respectivul apartament, relațiile cu tatăl lor sunt în mod evident foarte tensionate, astfel că luarea măsurii solicitate, cu caracter vremelnic, ar fi de natură a aduce mai multe prejudicii decât beneficii în condițiile date, cu atât mai mult cu cât aspectele invocate inițial în cererile formulate cu privire la întocmirea cărților de identitate, nu mai sunt de actualitate.
Față de considerentele arătate, Tribunalul, constatând drept incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., apreciază ca fiind fondate motivele de recurs formulate, iar pe cale de consecință, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod pr. civilă, rap. la art.581 cod pr. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr._/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 cod pr. civilă se va lua totodată act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât T. S., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/11.12.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. L. V., domiciliată în B., Aleea Sporturilor, ., ., și intimații - intervenienți în interes propriu T. A. S., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură N. R., cu sediul în Ploiești, .. 33, ., jud. Prahova, și T. A. M., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.
Ia act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
O. C. Ș. A. P. A. C. A. M.
GREFIER
L. E. N.
operator de date cu caracter personal 5595
red.MCA/ tehnored TS
3 ex. / 05.04.2013
d.f._ J. Ploiești
j.f. G. D.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 738/2013. Tribunalul PRAHOVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
