Revendicare imobiliară. Decizia nr. 97/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 5753/105/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 97
Președinte: P.-A. A.
Judecător: Ș. O.-C.
Judecător: E. C.-D.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea D. A. A., domiciliată în București, ., ., sector 6, împotriva deciziei civile nr. 1513/ 16.11.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata S. M. O., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, prin mandatar S. L., cu același domiciliu.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul intimatei, S. L., lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr._/29.11.2012, și timbru judiciar, în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar: un memoriu de către contestatoare și întâmpinare de către intimată, după care
Mandatarul intimatei depune la dosar procura de reprezentare a intimatei, autentificată sub nr. 3353/28.12.2012 de BNP L. M. și L. M. L., și, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.
Mandatarul intimatei, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei a cărei anulare se solicită ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 01.08.2012, sub nr._, contestatoarea D. A. A. a chemat în judecată pe intimata S. M. O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei nr. 1513/16.11.2011 și, pe cale de consecință, să fie admis recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 4689/29.04.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2010 și, pe fond, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, atât instanța de fond, Judecătoria Ploiești, cât și instanța de recurs, Tribunalul Prahova, au făcut o eroare de ordin material prin faptul invocării autorității de lucru judecat, întrucât prin cererea formulată în dosarul_/281/2010 a solicitat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 80 mp. situată în Ploiești, ., jud. Prahova, precum și grănițuirea proprietăților învecinate, suprafață ce face obiectul unui alt litigiu.
A susținut contestatoarea că eroarea și greșeala de ordin material pleacă de la faptul că cei 80 mp ce formează obiectul cererii sale de revendicare sunt cu totul alții decât cei 80 mp ce au făcut obiectul altei judecăți purtate între părți, situați fizic în alt loc decât suprafața ce face obiectul litigiului de față.
De asemenea, contestatoarea a menționat că instanța de recurs nu a menționat pe care punct al articolului 304 și-a întemeiat în drept decizia pronunțată.
La termenul de judecată din data de 6.12.2012 contestatoarea a depus la dosar memoriul prin care a arătat că la data deschiderii succesiunii, după decesul mamei sale, N. M., în octombrie 1998, notarul a constatat că în certificatul de moștenitor nr. 195/1966 acesta figura cu o suprafață de 280 mp și în realitate, timp de 52 de ani, între 1946-1998, a stăpânit o suprafață mai mare, respectiv 600 mp, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 29.01.1930, bunicii săi A. și N. D. au cumpărat un teren de 1.200 mp situat în Ploiești, ., jud. Prahova, și două corpuri de casă aflate pe acest teren, astfel încât autoarei sale îi revenea jumătate din această suprafață, adică 600 mp.
Contestatoarea a mai arătat că din această suprafață N. M. vinde cu actul autentic nr. 441/1995 suprafața de 134 mp și dă în folosință surorii sale, R. C., suprafața de 80 mp care la decesul acesteia îi revine contestatoarei D. A. A., în calitate de moștenitoare suprafața de 386 mp.
A mai precizat contestatoarea că moștenitoare a numitei R. C. este S. F., care i-a plătit contravaloarea terenului în suprafață de 80 mp printr-o înțelegere amiabilă ce a făcut obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare, înțelegere ce nu a mai fost recunoscută de S. F., după decesul mamei sale, R. C..
La același termen de judecată, intimata a formulat notă de ședință prin care învederează instanței că reclamanta-contestatoare a declanșat, cu rea credință, în perioada 2000-2011 peste 22 de procese în legătură cu suprafața de 80 mp intravilan situată în Ploiești, ., jud. Prahova, întrucât prin precontractul de vânzare-cumpărare, încheiat la notarul public, în anul 2000, între D. A. A. și S. M. O., prin care a convenit să cumpere de la D. A. A. suprafața de 80 mp teren intravilan la prețul de 80.000.000 lei (ROL), preț achitat conform chitanțelor depuse la dosar, respectându-se astfel toate clauzele contractuale.
A mai arătat intimata că, întrucât contestatoarea D. A. A., după primirea prețului, a refuzat nejustificat să întocmească actul de vânzare-cumpărare între părți, declanșând o . acțiuni pentru anularea înțelegerii ce a fost stabilită în mod legal și amiabil, cereri care au fost respinse prin hotărâri irevocabile - definitive.
Astfel, intimata a arătat că prin decizia nr. 372/2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, decizia nr. 1438/2002 a Curții de Apel Ploiești și decizia nr. 974/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a constatat calitatea de proprietar a sa asupra terenului în suprafață de 80 mp, contestatoarea fiind obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul respectiv.
Intimata a mai arătat că prin executări silite, efectuate în baza hotărârilor judecătorești, a intrat definitiv în posesia terenului, fiind declarat la Serviciul Public Finanțe Locale în calitate de proprietar al terenului în suprafață de 80 mp, situat în Ploiești, ., jud. Prahova, și înregistrat cu număr unic PF_ pentru care a achitat impozitul aferent în perioada 2010-2012.
Așadar, intimata a arătat că este proprietara unui singur teren în suprafață de 80 mp, situat în Ploiești, ., jud. Prahova, în baza deciziilor irevocabile.
Intimata, legal citată, a formulat la data de 17.01.2013 întâmpinare, prin care a arătat că niciunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. 1 și 2 și art. 318 C.proc.civ. nu au fost invocate în memoriul care stă la baza contestației în anulare formulată de D. A. A., motivele evidențiate în contestația în anulare vizează fondul cauzei judecat în peste 20 de dosare intentate de contestatoare și soluționate prin decizii irevocabile, astfel încât nu se încadrează în motivele legale ale contestației în anulare.
Din oficiu, tribunalul a dispus atașarea dosarului de fond nr._/281/2010, în care a fost pronunțată decizia nr. 1513/16.11.2011, ce face obiectul prezentei contestații în anulare.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de contestație în anulare formulate de către contestatoare, a dispozițiilor legale incidente, conform art. 317 și 318 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, contestația fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce se poate exercita doar asupra hotărârilor irevocabil, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Astfel, art. 317 C.proc.civ. stabilește că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, precum și atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare lacompetență.
De asemenea, art. 318 C.proc.civ. stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, aomis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin urmare, rezultă că legea a reglementat în mod limitativ doar 4 cazuri în care poate fi admisă o contestație în anulare, alte motive invocate de părți fiind inadmisibile în raport de normele legale imperative menționate anterior.
În cauza de față, tribunalul reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/281/2010 reclamanta D. A. A. în contradictoriu cu pârâta S. M. O., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- pârâta să fie obligată să-i lase reclamantei în deplină proprietate si liniștita posesie suprafața de 80 mp teren situat in localitatea Ploiești, ., județul Prahova;
- pârâta să fie obligată la grănițuirea proprietății părților învecinate si anume terenul proprietatea paratei situat în Ploiești, . (deși in expertiza s-a stabilit a fi pe . Prahova si terenul proprietatea reclamantei, situat in Ploiești, ., județul Prahova;
- pârâta să fie obligată să suporte jumătate din cheltuielile de grănițuire, conform art. 584 Cod Civil.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin actul de vânzare cumpărare din 29.01.1930 A. si N. D. au cumpărat terenul in suprafața de 1200 mp situat in Ploiești, ., jud. Prahova si doua corpuri de casa aflate pe acest teren.
S-a menționat că la data de 01.04.1957 a decedat D. N., eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 195/1966, in care se menționează ca N. M. primește 140 mp teren in Ploiești, ., jud. Prahova iar R. Constanta primește tot 140 mp teren in Ploiești, . Prahova.
S-a mai arătat că la data de 26.08.1961 a decedat D. A., eliberându-se Certificatul de Moștenitor nr. 4/1967, in care se menționează că N. M. primește terenul 140 mp aflat in Ploiești, ., jud. Prahova, iar R. Constanta primește terenul de 140 mp aflat pe . (fosta E. P.). Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 190/11.01.1967 R. Constanta a vândut cota indiviza de 20.5,61 mp din .500 mp din terenul de pe . pe care ii deținea de la părinții săi. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 441/1995 N. M. a vândut cola indiviza de 134 mp din 545 mp din terenul de pe . lui C. N.. Prin contractul de promisiune de vânzare cumpărare nr. 602/20.04.2000 autentificat la BNP L. C., reclamanta D. A. A. s-a obligat să vândă paratei S. M. O. terenul de 80 mp indiviz din 140 mp, teren aflat in Ploiești, ..
De la aceasta data, a susținut reclamanta, au apărut litigiile intre cele doua părți.
Prin sentința civilă nr. 4689/29.04.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocata de pârâtă, fiind respinsă cererea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanta D. A. A. în contradictoriu cu pârâta S. M. O., ca fiind autoritate de lucru judecat.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta S. M. O., instanța de fond a reținut următoarele:
Din interpretarea prevederilor art. 163 alin. 1 C.proc.civ., coroborate cu prevederile art. 166 C.proc.civ., a reieșit că nimeni nu poate fi chemat în judecată de mai multe ori pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte.
În cazul existenței puterii de lucru judecat, art. 1201 cod civil stabilește condițiile în care un aspect litigios, soluționat definitiv și irevocabil de instanțele de judecată, nu mai poate face obiectul unei noi judecăți. Potrivit acestei prevederi legale, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Autoritatea de lucru judecat - res iudicata pro veritate habetur este reglementată ca o prezumție legala absolută irefragabilă de către art. 1201 C. civ. și ca o excepție de fond, peremptorie si absolută de art. 166 C.proc.civ.
Astfel, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca între cauza soluționată deja definitiv și cea de-a doua cauză, aflată pe rolul instanțelor, să existe o triplă identitate: de obiect, de cauză și de părți.
Instanța de fond a analizat excepția autorității de lucru judecat raportând prezenta cauză la acțiunile soluționate prin Decizia nr. 1438/2002 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești și, mai ales, prin Decizia nr. 974/2008, pronuntata de Tribunalul Prahova.
Astfel, s-a reținut că prin decizia nr. 1438/2002, instanța a constatat calitatea de proprietar a pârâtei din prezenta cauză, S. M. O., în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, D. A. A., asupra terenului in suprafața de 80 mp cumpărat de la reclamantă, situat in Ploiești,..
De asemenea, s-a reținut că prin decizia nr. 974/2008, pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr._, s-a tranșat in mod irevocabil actiunea in revendicare formulata de S. M. O. privind suprafata de teren de 80 mp, situata in Ploiesti, ., judetul Prahova iar D. A. A. a fost obligată sa lase în deplină proprietate și posesie lui S. M. O. suprafața de 60 mp, teren situat în Ploiești, ., asa cum a fost indentificată in completarea la Raportul de Expertiza Tehnica Judiciara, intocmit de inginerul D. M., suprafață identificată în perimetrul B"A"A"B". Acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 480 Cod civil.
Cu privire la obiect, acesta constă în pretenția concretă dedusă judecății. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de părți este același în ambele acțiuni.
În cauza de față, obiectul a fost recunoașterea și realizarea dreptului de proprietate asupra unui teren de 80 mp de teren situat în Ploiești, ., așa cum a reieșit din acțiunea în revendicare formulată de reclamantă.
În acțiunea soluționată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 974/2008, pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr._, obiectul cererii de chemare in judecata formulata de pârâta din prezenta cauză a fost recunoașterea și realizarea dreptului de proprietate asupra aceluiași teren de 80 mp de teren situat în Ploiești, ..
În acțiunea soluționată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 1438/2002 obiectul cererii de intervenție în interes propriu formulate de pârâta din prezenta cauză a fost recunoașterea și realizarea dreptului de proprietate asupra aceluiași teren de 80 mp de teren situat în Ploiești, ..
Pârâta din prezenta cauză a și fost pusă în posesia unei părți de 20 mp din suprafața de 80 mp, ulterior pronunțării deciziei 1438/2002.
În acțiunea soluționată definitiv și irevocabil prin decizia nr. 974/2008, i-a fost recunoscut pârâtei din prezenta cauză dreptul acesteia de proprietate asupra restului de 60 mp din terenul de 80 mp. Reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase pârâtei din prezenta cauză această suprafață de teren în deplină proprietate și posesie. Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil.
Instanța a constatat astfel existența identității de obiect între acțiunea din prezenta cauză și acțiunea soluționată irevocabil prin Decizia nr. 974/2008 (cu privire la terenul aflat în litigiu), raportat si la acțiunea soluționată irevocabil prin Decizia nr. 1438/2002.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta D. A. A., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
In mod greșit instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul ca, în realitate parata ocupă de două ori suprafața de 80 mp, iar reclamanta a solicitat revendicarea celei de a doua suprafețe de teren de 80 mp pe care pârâta o ocupă în mod abuziv, respectând evident hotărârile judecătorești.
Astfel, după enumerarea litigiilor civile dintre părți, recurenta a arătat că prin procesul verbal de punere în posesie întocmit de B. P. A. la data de 19.06.2009 s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața de 60 mp, conform deciziei civile nr. 1438/2002, la care se adaugă cei 20 mp „recunoscuți”, în total 80 mp, teren ce a fost primit incorect, în plus de către pârâtă, deoarece autorul acestuia (R. C.) intrase deja în posesia unei suprafețe de teren de aproximativ 80 mp în anul 1975, atunci când N. M., autoarea reclamantei, i-a dat acestuia suprafața de teren respectivă pentru a avea loc să intre cu mașina.
Motivația celor susținute mai sus de către recurentă a fost argumentată de aceasta astfel:
- inițial N. M. a fost de acord sa ii dea lui R. C. suprafața de aproximativ 80 mp pentru a-i facilita . autoturismul;
- după eliberarea Certificatelor de Moștenitor ale lui D. A. si N. moștenitoarele acestora au dorit in iulie 2000 sa completeze certificatele de moștenitor cu încă 320 mp pana la suprafața reala din actul de proprietate din 1930, si anume pana la 1200 mp (lucru cu care autorii paratei au fost de acord - a se vedea întrebarea si răspunsul 3 din dosarul 8306/2000 si parata la întrebarea 4);
- în august a decedat R. C.;
- având nevoie de bani pentru înmormântarea părinților reclamantei, S. L. (tatăl paratei) s-a oferit sa ajute reclamanta la data de 17.04.1999 cu suma bani (2800 lei), urmând a fi restituita ulterior; deși reclamanta a vrut sa restituie suma de bani, autorii paratei nu au mai dorit acest lucru, ci au dorit ca aceasta suma de bani sa ramana in contul terenului de 80 mp pe care deja ii stăpânea, in acest sens dand reclamantei diferența de 5200 lei si astfel a fost încheiat formal promisiunea din 2000;
- la acest moment astfel se află practic . S. a rămas cu cei 80 mp ce se aflau in interiorul suprafeței autoarei sale iar reclamanta cu întreaga sa suprafața;
- pârâta nu a mai achitat și diferența de preț pana la 8.000 lei, întrucât nu mai era necesar;
- ulterior insă, văzând că poate obține o suprafață mai mare de teren, deci încă 80 mp, a intervenit in „ieșirea din indiviziune" pentru terenul de 1072 mp constatându-se abia in recurs dreptul sau de proprietate pentru cei 80 mp, fără însă a stabili amplasamentul, acest lucru întâmplându-se pentru că pârâta renunțase la varianta de lotizare, întrucât a recunoscut ca acel teren il stăpânea deja în anul 2002! II stăpânea întrucât era incorporat in terenul autoarei sale de 339 mp (după ieșirea din indiviziune) si astfel a rămas pe varianta II din raportul de expertiza P. D., fără a mai solicita in recurs schimbarea variantei II cu varianta I.
De aici a început confuzia, profitând prin diferite acțiuni pârâta, menționate mai sus, reușind doar prin decizia Tribunalului Prahova nr. 974/2008 sa mai intre in posesia a încă 80 mp.
A mai susținut recurenta că instanța de fond a analizat practic doar decizia 1438/2002 a Curții de Apel Ploiești si decizia civila nr. 974/2008 a Tribunalului Prahova, neînțelegând că, în realitate, in prezent, pârâta ocupa de doua ori suprafața de 80 mp, deși s-a stabilit (si aici raportându-ne la cele doua hotărâri judecătorești) că S. M. O. este proprietara doar a unei singure suprafețe de 80 mp.
Făcând referire la terenurile vândute de autoarele pârtilor (R. Constanta vinde 205,41 mp si N. M. vinde 134 mp), susține recurenta că autoarea paratei vinde mai mult decât autoarea reclamantei, iar acum parata este cea care deține mai mult teren. Momentul de la care pârâta a primit încă 80 mp a fost atunci când a renunțat la judecata celui de-al doilea motiv de recurs in care se solicita varianta I din expertiza P., in care pârâta recunoaște ca este in posesia terenului de 80 mp,pentru ca ulterior sa solicite si sa primească prin contradicția din raportul completare a expertului D. M. si, ulterior, a instanței de recurs printr-o motivare în care nu se înțelege de unde provin cei 20 mp si nici cei 60 mp, încă 80 mp
Astfel, recurenta a precizat că nu a contestat si nici nu avea cum sa pună in discuție o hotărâre judecătoreasca sub aspectul rămânerii sale irevocabile, insa numai după analizarea corecta a acestor înscrisuri la care a făcut referire si evident după analizarea comparativă a suprafețelor de teren se poate observa ca cele susținute de către reclamanta sunt conforme cu situația reala din teren. Este lesne de înțeles că un asemenea dosar ridică oarecum semne de întrebare cu privire la calitatea părților, insa reclamanta a descris fiecare dosar in parte, majoritatea acestora fiind introduse de către pârâta si nu de către reclamanta cum in mod greșit s-a susținut in întâmpinare, astfel încât analizând pe scurt hotărârile se poate observa ca „procesomana" nu este alta decât pârâta care nu s-a mulțumit până când nu a obținut de doua ori suprafața de teren de 80 mp.
Chiar și analizând aceasta situație din punct de vedere matematic, în anul
2000 reclamanta stăpânea aproximativ 600 mp; scăzând cei 134 mp și cei 80
mp, mai rămân 386 mp; în prezent reclamanta stăpânește doar 306 mp,
exact cu 80 mp mai puțin pe care în mod eronat pârâta îi stăpânește de 2
ori.
Prin decizia civilă nr. 1513/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respins recursul declarat de reclamanta D. A. A., ca nefondat.
S-a reținut în decizia instanței de recurs că potrivit înscrisurilor depuse la dosar, atât de reclamantă, cât și de pârâtă, între părți au existat numeroase litigii legate de dreptul de proprietate cu privire la loturile de teren ce compun imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova. Acest întreg teren a fost deținut, inițial, de numiții D. N. și D. A., în prezent decedați, iar ulterior, fie mortis causa (prin moștenire), inter vivos (contracte între diferite persoane), acesta a ajuns în posesia/proprietatea mai multor persoane.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, aceste litigii au fost soluționate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin urmare acele hotărâri judecătorești sunt prezumate a exprima adevărul și nu mai pot fi contrazise de alte hotărâri judecătorești ulterioare, în conformitate cu dispozițiile art. 1200 pct. 4 C.proc.civ.
Făcând o analiză a situației de drept și de fapt rezultate în urma acestui șir de procese civile dintre părți, tribunalul a reținut că, anterior, între părți a fost pronunțată decizia nr. 1438/25.06.2002 de către Curtea de Apel Ploiești, în recurs, prin care s-a constatat calitatea de proprietar a lui S. M. O. asupra terenului în suprafață de 80 mp, înstrăinat din totalul de 140 mp, situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, urmare a convenției dintre D. A. A. și S. M. O..
Pentru a pronunța această hotărâre irevocabilă, instanța de recurs a reținut că între aceste părți a intervenit o înțelegere prin care s-au obligat să încheie ulterior un contract autentic de vânzare-cumpărare pentru o suprafață de teren de 80 mp indiviz din suprafața de 140 mp, iar S. M. O. i-a plătit lui D. A. A. prețul convenției, de 20.000.000 lei vechi, fapt necontestat de către aceasta din urmă, însă ulterior D. A. A. nu a mai fost de acord să efectueze actul autentic, în mod nejustificat.
Cât privește cea de-a doua hotărâre judecătorească irevocabilă, la care face trimitere instanța de fond, tribunalul a mai constatat că este vorba despre decizia civilă nr. 974/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de S. M. O. și a fost obligată D. A. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei terenul în suprafață de 60 mp, situat în perimetrul B”A”A’B’ identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză completare întocmit de expert D. M..
Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, s-a reținut faptul că prin decizia nr. 1438/25.06.2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (cea menționată mai sus) s-a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea lui S. M. O. pentru un teren în suprafață de 80 mp, iar parte din acest teren, respectiv o suprafață de 60 mp, este ocupată fără drept de către D. A. A..
Cercetând motivele invocate de reclamanta D. A. A. în susținerea prezentei cereri de chemare în judecată, cu dispozitivele celor două hotărâri judecătorești irevocabile enumerate mai sus, dar și prin raportare la considerentele acestor două hotărâri, tribunalul a observat că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile privind existența unei autorități de lucru judecat, toate cele trei identități prevăzute de art. 1201 C. civ. regăsindu-se în prezentul dosar.
Această triplă identitate, de părți, de obiect și de cauză, a fost corect și detaliat descrisă de către instanța de fond în hotărârea recurată, fapt ce face de prisos reluarea pe larg a acelorași expuneri în prezentele considerente.
Identitatea de părți există atâta timp cât procesele civile anterioare s-au purtat exact între aceleași părți, chiar dacă ele au avut și calități procesuale diferite.
Cauza acestor trei procese este același, chiar dacă litigiile din aceste dosare au fost ușor diferite, deoarece scopul final urmărit de D. A. A. este același, și anume recunoașterea și realizarea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra unui teren de 80 mp, situat în Ploiești, ., despre care aceasta pretinde că este ocupat fără drept de către S. M. O..
La rândul său, și obiectul este identic în cele trei litigii, fiind vorba despre un pretins drept de proprietate cu privire la un teren în suprafață de 80 mp, situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
Trimiterile pe care recurenta le face în cuprinsul cererii de recurs la eventuale inadvertențe dintre expertizele tehnice judiciare efectuate în cele două dosare, situația de fapt reținută în considerente și mențiunile din dispozitivele acestor hotărâri judecătorești nu pot fi primite de către tribunal. Deschiderea unui nou proces de către D. A. A. în vederea corectării acestor pretinse erori de judecată nu se poate realiza cu ignorarea efectelor puterii de lucru judecat pe care pronunțarea în recurs a unor hotărâri judecătorești irevocabile le-a născut.
Pe de altă parte, tribunalul a mai constata prin decizia de recurs că aceste susțineri ale reclamantei, atât din cererea de chemare în judecată, cât și din cuprinsul cererii de recurs, referitoare la o pretinsă dublă acaparare de către S. M. O. a unei suprafețe de teren de 80 mp, prima dată în anul 1975, atunci când N. M., autoarea lui D. A. A. i-ar fi dat această suprafață de teren lui R. C. pentru a avea loc să intre cu mașina personală în interiorul curții, iar a doua oară în baza deciziei nr. 1438/25.06.2002 a Curții de Apel Ploiești, sunt simple susțineri, nedovedite, și care nu au corespondent în realitate.
În cauza de față, deși contestatoarea D. A. A. a susținut că instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare de ordin material privind obiectul cererii sale în revendicare, în sensul că ar fi vorba despre două terenuri diferite, având fiecare suprafața de câte 80 mp, prin memoriul atașat acestei contestații în anulare reclamanta D. A. A. reiterează aceleași susțineri făcute, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs.
Or, din cele prezentate mai sus, se observă că aceste susțineri au mai fost analizate de către instanțele de judecată, în fond și în recurs, investite cu soluționarea prezentei cereri în revendicare formulate de reclamanta D. A. A..
Cu alte cuvinte, din motivele invocate în contestație nu rezultă că în cauză ar fi vorba despre o „greșeală materială”, la care fac trimitere dispozițiile art. 318 C.proc.civ., ci că, în realitate, este vorba despre o eroare de judecată, de reapreciere a probatoriului administrat în cauză.
Or, pe calea contestației în anulare nu se poate solicita o nouă examinare asupra fondului litigiului dintre părți.
Pe de altă parte, celălalt motiv al contestației în anulare promovate de reclamanta D. A. A., în legătură cu faptul că instanța de recurs nu precizează pe ce punct de la art. 304 C.proc.civ. își fundamentează respingerea cererii sale de recurs, nu poate fi primit de către tribunal, deoarece el nu se încadrează în niciunul din cazurile în care poate fi formulată o contestație în anulare, fie ea obișnuită ori specială.
Cu toate acestea, se observă că tribunalul și-a întemeiat decizia de recurs pe prevederile art. 3041 C.proc.civ., având în vedere că hotărârea atacată a fost dată fără drept de apel, putând fi examinată sub toate motivele aspectele, recursul nefiind limitat la motivele de recurs menționate la art. 304 C.proc.civ.
În consecință, în raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 317-318 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamanta D. A. A. împotriva deciziei nr. 1513/16.11.2011 pronunțate în recurs de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2010.
De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 274 C.proc.civ, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D. A. A. cu domiciliul în București, ., . împotriva deciziei civile nr. 1513/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2010 în contradictoriu cu intimata S. M. O. cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
Președinte Judecători
P.-A. A. Ș. O.-C. E. C.-D.
Fiind în C.O. semnează
Președintele Tribunalului
Grefier
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
2 ex./24.04.13
d. f._/281/2010 Judecătoria Ploiești
j. f. I. M.
Operator de date cu caracter personal 5595
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2664/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 1366/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
