Acţiune în constatare. Decizia nr. 1084/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1084/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1706/259/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1084
Ședința publică din data de 12.11.2014
Președinte: P. –A. A.
Judecător: Ș. O. C.
Grefier: D. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant S.C. C. I. SRL, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 421/05.05.2014 pronunțate de Judecătoria M. în contradictoriu cu intimatul –pârât S. P., CNP_, domiciliat în M., .. 197, ., ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 18.11.2013, sub nr._, reclamanta S.C. C. I. S.R.L., a solicitat in contradictoriu cu pârâtul S. P.: a) să se constate intervenită vânzarea autoturismului marca Tico Daewoo având număr de înmatriculare_, societatea C. I. SRL, având calitatea de vânzător si dl S. P., având calitatea de vânzător; b) obligarea paratului la plata sumei de bani care reprezintă contravaloarea impozitului pentru autoturismul marca Tico Daewoo pe care pârâtul l-a cumpărat de la subscrisa, din anul 2010 si pana in prezent; c) anularea titlurilor de impunere de la AFP Sector 1 emise pentru perioada când autoturismul nu mai era in proprietatea si posesia subscrisei, respectiv după 12.03.2010; d) obligarea paratului S. P. la plata daunelor materiale ca urmare a imposibilității de a participa la licitații; e) obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 12.03.2010, societatea a vândut autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_ pârâtului S. P., stabilindu-se un preț de 119 lei, dovada transferului dreptului de proprietate de la societate la parat fiind făcuta cu Înscrisul sub semnătura privata intitulat „Factura nr 2088/12.03.2010, înscris semnat de către paratsi chitanța fiscala705/12.03.2010. s-a mai arătat că impozitul a fost plătit de societate.
S-a menționat că reprezentanții societății au înmânat pârâtului cartea de identitate si certificatul de înmatriculare ale autoturismului.
S-a mai arătat că prin reprezentanții legali ai reclamantei au încercat sa ia legătura cu pârâtul pentru a putea radia autoturismul cu nr. de înmatriculare_ si pentru a-1 înscrie pe numele noului proprietar dar acesta nu a dat curs solicitărilor societății.
Societatea a efectuat demersuri in vederea Radierii autoturismului menționat mai sus, conform Certificatului de atestare fiscala eliberat la data de 31.03.2010 pentru radiere, dar din lipsa de cooperare a pârâtului nu a putut efectua acest pas pentru finalizarea vânzării.
Societatea a anunțat la Direcția Generala Impozite si Taxe locale scoaterea din evidenta fiscala a autoturismului marca Daewoo Tico conform facturii nr. 2088 din data de 12.03.2010.
Reclamanta a mai arătat că din factura fiscala nr 2088 din data de 12.03.2010 reiese faptul ca vehiculul a ieșit din patrimoniul subscrisei la data de 12.03.2010, data opozabila terților fiind 31.03.2010, data la care contractul de vânzare cumpărare a dobândit data certa, conform art 1182 C.Civ. prin prezentarea la o instituie publica.
Mai mult, in luna iunie 2011 subscrisa a primit o amenda pentru lipsa rovinietei, respectiv proces-verbal si înștiințarea de plata_/17.06.2011. Ulterior, societatea a transmis procesul-verbal si înștiințarea de plata primite pârâtului care, de fata cu martori, a spus reprezentanților legali ai societății reclamante ca se va ocupa de această situație.
Mai târziu, societatea a mai primit încă 2 procese-verbale si înștiințări de plata tot pentru lipsa rovinietei pentru același autoturism.
De asemenea, reclamanta prin reprezentanții săi legali a încercat sa ia legătura cu cei de la CNADNR pentru a-i înștiința ca nu mai sunt proprietarii autoturismului cu nr. de înmatriculare_, dar aceștia le-a comunicat ca trebuie sa se adreseze instanței de judecata.
A mai arătat că, după ce au primit 3 amenzi pentru lipsa rovinietei, împotriva cărora au formulat plângere contravențională, societatea a primit de la AFP Sector 1, adrese de impunere in baza proceselor-verbale de contravenție susmenționate. întrucât erau emise acele adrese de impunere, societatea întâmpinând dificultăți in obținerea certificatelor fiscale necesare participării la licitații.
A solicitat a se observa că a fost in imposibilitate de a se prezenta la serviciul circulație al politiei pentru a solicita radierea autoturismului vândut, in cauza fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 5 din OG nr. 78/2000: „La înstrăinarea vehiculului ultimul proprietar al acestuia are obligația de a transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului."
De asemenea, întrucât reprezentanții societății au eliberat cartea si certificatul de înmatriculare ale autoturismului pârâtului S. P. nu au putut radia autoturismul întrucât art. 8 din Instrucțiunile de aplicare nr._ /1993 ale H.G. nr.610/1992: „Organul financiar radiază din evidenta sa vehiculul inserís definitiv pe baza certificatului de radiere din circulație (anexa nr. 4) eliberat de serviciul circulație din cadrul inspectoratului județean de politie. "
Potrivit art. 11 din aceleași Instrucțiuni; „Serviciul circulație efectuează radierea vehiculului pe baza următoarelor documénte:a) cartea de identitate a vehiculului; b) actul de identitate al noului deținător, in cazul persoanei fizice, sau adresa, in cazul persoanei juridice; c) certificatul de înmatriculare a vehiculului pe care fostul deținător a efectuat mențiunea "înstrăinat catre (numele si prenumele), la data de.........."si a semnat, in cazul persoanei fizice, sau a aplicat stampila, in cazul persoanei juridice, precum si anexa acestuia și plăcile cu numărul de înmatriculare; d)3 exemplare ale certificatului de radiere, completate atat cu datele fostului, cat si ale noului detinator; e) fisa de înmatriculare a vehiculului, având completate casetele A, B, D si E; f) timbru fiscal.
Potrivit art. 12 din Instrucțiunile de aplicare nr._ /1993 ale H.G. nr.610/1992„ După verificarea autenticității documentelor menționate la art. 11, serviciul circulație, in prezenta fostului si noului deținător, efectuează următoarele operațiuni: a) completează următoarele documente, astfel:- cartea de identitate la prima rubrica libera a casetei "Radieri" din pag. 4, cu data, semnătura si stampila;- certificatul de radiere (3 exemplare), cu data, semnătura si stampila, aplicând prin divizare si anulare (stampilare) corespunzătoare, marca și matca timbrului fiscal dublu pe primele 2 exemplare ale certificatului de radiere;- fișa de înmatriculare aflată în evidenta la rubricile referitoare la gradul, numele și semnătura lucrătorului care a efectuat radierea, precum și data radierii;b) anexează la fișa de înmatriculare aflată în evidenta vechiul certificat de înmatriculare și un exemplar din certificatul de radiere, având aplicată matca timbrului fiscal, după care le clasează în evidenta pasivă;c) înmânează noului deținător actul de identitate, fișa de înmatriculare și cartea de identitate, iar fostul deținător, exemplarul netimbrat al certificatului de radiere;d) trimite organului financiar, conform art. 8, exemplarul doi al certificatului de radiere timbrat. "
In ceea ce privește anularea titlurilor de impunere de la AFP Sector 1 emise pentru perioada când autoturismul nu mai era in proprietatea si posesia societății, respectiv după 12.03.2010 a solicitat admiterea acestui capăt de cerere având in vedere faptul ca pe numele societății au fost emise mai multe titluri de impunere pe care societatea nu consideră ca sunt obligați sa le achite având in vedere faptul ca autovehiculul cu nr de înmatriculare_ nu se mai afla in posesia si proprietatea sa de la data de 12.03.2010.
In ceea ce privește obligarea paratului S. P. la plata daunelor materiale ca urmare a imposibilității de a participa la licitații, a solicitat a se avea in vedere faptul ca societatea are in obiectul de activitate si dreptul de a participa la licitații.
Aceasta activitate a fost îngreunata din cauza acestor amenzi care au ajuns la administrație pe numele societății iar aceasta a întâmpinat greutăți in obținerea certificatelor fiscale necesare participării la licitații. Aceste impedimente au adus prejudicii subscrisei având in vedere imposibilitatea de prezentare la licitații.
D. urmare, ținând cont de cele menționate mai sus, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.
In drept, a invocat OG nr. 78/2000, Instrucțiunile de aplicare nr._ /1993 ale H.G. nr. 610/1992, OG 2/2001
În dovedirea acțiunii reclamanta a înțeles să solicite proba cu înscrisuri, proba testimoniala cu martori și interogatoriul pârâtului.
In dovedirea cererii, atasat acesteia, reclamanta a depus la dosar fotocopiile înscrisurilor, certifícate conform cu originalul, aflată la filele 8-20 ale dosarului cauzei.
La data de 05.12.2013 reclamanta prin administratorul său a depus la dosarul cauzei precizări la cererea de chemare în judecată, aflată la fila 23, la care a anexat înscrisuri, în fotocopie, certifícate conform cu originalul, aflată la filele 24-32 ale dosarului cauzei.
Prin această cerere precizatoare, reclamanta a menționat că . calitatea de vânzător, iar paratul S. P., de cumpărător; ulterior datei vânzării (12.03.10) a radiat autovehiculul marca TICO cu nr. de înmatriculare_ si, ca urmare, societatea nu a achitat începând cu data vânzării, niciun impozit. De asemenea, a solicitat obligarea paratului, S. P. la plata către . a sumei de 625 lei, reprezentând amenzi contravenționale, la plata onorariului de avocat în cuantum de 1300 lei, cheltuieli de deplasare în cuantum de 300 lei, despăgubiri ca urmare a imposibilității participării societății la licitații publice în cuantum de 1000 lei. Prin această precizare se indică ca martor numitul B. C.. Totodată, reprezentantul societății reclamante indică valoarea obiectului cererii, fiind de 1744 lei, menționând că această sumă provine din valoarea de vânzare a autoturismului: 119 lei, amenzi contravenționale: 625 lei, daune morale, datorate neputinței prezentării societății la licitații publice: 1000 lei.
În etapa scrisă, reprezentantul legal al societății reclamantei a indicat valoarea obiectului cererii, fiind de 119 lei, aflată la fila 44 a dosarului cauzei.
De asemenea, prin această cerere, reclamanta prin reprezentantul său solicită proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei, lăsând la aprecierea instanței asupra necesității administrării și probei cu martori.
La data de 25 martie 2014, reclamanta prin reprezentantul său a depus la dosar precizări la acțiunea introductivă, solicitând următoarele: să se constate intervenita vânzarea între societatea C. I. S.R.L.- in calitate de vânzătoare si S. P. - in calitate de cumpărător, a autoturismului marca Tico Daewoo, cu numărul de inmatriculare_ ; obligarea paratului S. P., sa inmatriculeze in circulație autoturismul pe numele sau, pe cale de consecința intervenind radierea din circulație pe numele vânzătorului, respectiv a . paratului la plata către vânzătoare a sumei de 625 de lei, reprezentând amenzi contravenționale, achitate de ..R.L., ca urmare a refuzului paratului de a înmatricula autoturismul pe numele sau in circulație, așa cum este obligat de Codul Rutier, Capitolul II, art. 11 si urm. - obligarea paratului S. P., la plata despăgubirilor materiale in cuantum de 1000 de lei, ca urmare a imposibilității participării la licitații și obligarea paratului S. P., la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acesteia, reclamanta a relevat că la data de 12.03.2010, societatea reclamanta a vândut paratului S. P., un autoturism marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_ . Odată cu încheierea facturii nr. 2088/12.03.2010, paratului i s-au înmânat si cartea de identitate si talonul mașinii, necesare pentru înmatricularea in circulație pe numele acestuia.
In ceea ce privește radierea autovehiculului din evidentele fiscale, a fost sarcina societății, pe care și-a îndeplinit-o (am depus copie de pe Certificatul de Radiere din evidentele fiscale).
Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu si-a îndeplinit obligația înmatriculării autoturismului si ca urmare, a primit mai multe amenzi de la CNANDR, pentru lipsa rovinietei, iar o parte dintre acestea le-a achitat.
In drept, a invocat art 1178, art .2502 alin (2) pct 2 din cod civil si dispozițiile codului rutier.
Pârâtul, în procedura scrisă, nu a depus întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2014, în temeiul art. 255 C.p.c., rap. la art. 258 și art. 237 al.2 pct.7 C.p.c., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu un martor, în temeiul art. 258 C.p.c. rap la art.254 C.p.c. a fost decăzut pârâtul din dreptul de a propune probatorii, întrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare în faza procedurii scrise,
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2014, reclamanta prin apărătorul său a declarat că se renunță la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.
Instanta a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorului B. C..
Prin sentința nr 421/05.05.2014 Judecătoria M. a admis în parte cererea modificată formulată de către reclamanta S.C. C. I. S.R.L.(fosta .), în contradictoriu cu pârâtul S. P., a constatat intervenită vânzarea cumpărarea autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_ la data de 12.03.2010 între reclamantă în calitate de vânzător și pârât în calitate de cumpărător, a obligat pârâtul să înmatriculeze pe numele acestuia autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_, precum si la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 123,5 lei, si a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit facturii nr. 2088 din data de 12.03.2010, între reclamanta S.C. C. I. S.R.L. in calitate de vanzator si paratul S. P., în calitate de cumpărător, a intervenit vânzarea - cumpărarea autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_ la prețul de 119 lei ce a fost achitat în ziua încheierii convenției.
Deși între părți s-a materializat acordul de voință privind vânzarea, respectiv cumpărarea autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_, pârâtul nu s-a mai prezentat la organele competente în vederea efectuării formalităților de radiere a autoturismului de pe numele reclamantului și înscrierea pe numele cumpărătorului.
Din depozitia martorului B. C., audiat in cauza,, instanța reține că pârâtul a refuzat să se prezinte pentru efectuarea formalităților de radiere a autoutilitarei din evidențele organelor de poliție de pe numele reclamantei și înscrierea autoturismului pe numele său.
Potrivit art. 1295 Cod civil din anul 1864, aplicabil în cauză față de data încheierii convenției, vânzarea-cumpărarea este un contract consensual și translativ de proprietate, astfel încât, prin simplul acord de voință al părților și fără îndeplinirea vreunei formalități, se produce nu numai încheierea contractului, dar operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Acțiunea în constatare este admisibilă în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul nu are la dispoziție o acțiune în realizare, contractul de vânzare-cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, iar, pe de altă parte, justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului cumpărător, respectiv înscrierea mențiunilor noului deținător al autovehiculului în cartea de identitate, urmând să se facă pe baza hotărârii judecătorești de către organele de poliție, în condițiile în care pârâtul refuză să se prezinte personal pentru acest demers.
Astfel, conform art. 12 din Instrucțiunile nr. 290/1993 de aplicare a H.G. nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului, serviciul circulație efectuează radierea vehiculului după verificarea autenticității documentelor prevăzute de lege și, în prezența fostului și noului deținător, înmânează noului deținător exemplarul netimbrat al certificatului de radiere.
În aceste condiții, întrucât reclamantul nu a putut realiza radierea din circulație a autoutilitarei de pe numele său și înscrierea lui pe numele cumpărătorului, instanța a admis acțiunea și a constatat, în temeiul dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă din nul 1865, intervenită între părți la data de 12.03.2010, vânzarea – cumpărarea autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_, reclamanta având calitatea de vânzător, iar pârâtul având calitatea de cumpărător, pentru prețul de 119 lei. În consecință instanța a obligat pârâtul să înmatriculeze pe numele acestuia autoturismului marca Tico Daewoo cu numărul de înmatriculare_
În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită obligarea paratului la plata către vânzătoare a sumei de 625 de lei, reprezentând amenzi contravenționale, achitate de ..R.L., ca urmare a refuzului paratului de a înmatricula autoturismul pe numele sau in circulație, și obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale in cuantum de 1000 de lei, ca urmare a imposibilității participării la licitații instanța le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
La dosarul cauzei, reclamanta a depus la dosar copia proceselor verbale de contravenție . nr._ din 17.06.2011, . nr._ din 19.09.2011 și . nr._ din 06.07.2011, menționând totodată și faptul că a formulat plângere contravențională fără a face însă dovada soluțiilor date în urma plângerilor. Cu toate acestea instanța a reținut că emițând pretenții la plata contravalorii amenzilor reclamanta solicită, indirect, pronunțarea asupra vinovăției în comiterea contravenției ceea ce nu se poate face pe cale acțiunii de drept comun. Aceste apărări trebuie folosite de către reclamantă în plângerile contravenționale promovate.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale in cuantum de 1000 de lei, ca urmare a imposibilității participării la licitații fără a face însă dovada existenței unor licitații la care să nu fi putu participa, cauza pentru care i-a fost refuzată participarea și prejudiciului efectiv suferit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că s-au solicitat plata onorariului de avocat în sumă de 1000 lei fără însă a se depune în original chitanța de plată astfel că acest onorariu nu poate fi acordat. De asemenea, s-a solicitat plata costurilor salariale ale reprezentanților B. M. și B. C. Leonar, diurnă deplasare, carburant și rovinietă pentru participarea la 4 termene.
Instanța a reținut pe de o parte că plata costurilor salariale ale reprezentanților B. M. și B. C. Leonar și diurnă deplasare nu sunt dovedite la dosar, nedepunându-se copia contractului de muncă și a convenției ce stabilește nivelul salarial și diurna cuvenită și în ce condiții se acordă. De altfel, reprezentantul societății a fost prezent numai la ultimul termen de judecată astfel că acesta justifică carburant și rovinietă pentru acest termen respectiv suma de 103,5 lei la care se adaugă contravaloarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.
Pentru aceste considerente instanța a admis în parte cererea modificată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, reclamanta a declarat apel, susținând că a constatat că suma admisă drept cheltuieli de judecată in obligația pârâtului nu este conformă cu cererea formulată de reclamantă si cu dovezile depuse la dosar.
Astfel, apelanta-reclamantă a arătat că, de fapt, cheltuielile de judecată sunt in valoare totală de 2441 lei si se compun din: onorariu avocat – 1000 lei, amenzi contravenționale si taxe de despăgubire provenite din procesele verbale de contravenție – 625 lei, taxă de timbru – 20 lei, cheltuieli totale de deplasare – 796 lei.
Apelanta-reclamanta a precizat că această sumă reprezintă cheltuielile de judecată minimale solicitate, pentru că s-a renunțat la despăgubirile cerute ca urmare a imposibilității participării societății la licitații publice sau alte cheltuieli.
Având in vedere aceste susțineri, a solicitat o revizuire a sumei admise ca si cheltuieli de judecată in obligația pârâtului.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, iar intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței la termenul de judecată, fără a fi solicitat încuviințarea vreunui mijloc de probă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamantă, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate în parte, pentru considerentele ce urmează a fi admise.
Astfel, în ceea ce privește obligarea intimatului-pârât la plata contravalorii amenzilor achitate în baza proceselor-verbale de contravenție . nr._ din 17.06.2011, . nr._ din 19.09.2011 și . nr._ din 06.07.2011, în cuantum total de 625 lei, tribunalul constată că această pretenție nu se circumscrie cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, ci presupune verificarea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale a dobânditorului autoturismului marca Tico Daewoo, cu număr de înmatriculare_ .
În mod eronat, judecătorul fondului a cenzurat cererea apelantei-reclamante de acordare a respectivelor sume, atât timp cât, prin efectul operațiunii de vânzare-cumpărare, intervenite între părți la data de 12.03.2010, dobânditorului îi incumba obligația de a nu circula cu respectivul vehicul pe drumurile publice fără rovinietă, conform art.7 din OG nr. 15/2002 rap. la art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ
Tribunalul consideră că, pentru cauza de față, sunt irelevante soluțiile date în dosarele având ca obiect plângerile contravenționale promovate de . împotriva proceselor-verbale de contravenție enumerate în precedent, atât timp cât, în calitate de dobânditor al autoturismului, S. P. trebuia să achite contravaloarea rovinietei, nerespectarea acestei obligații conducând la sancționarea contravențională a apelantei, cu consecința prejudicierii patrimoniului său cu suma totală de 625 lei, reprezentând contravaloare amenzi și tarif de despăgubire achitate potrivit chitanțelor aflate la filele 29-31 dosar fond. Practic, instanța de apel consideră că sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât, conform art.1349 cu aplicareaart.1357 Cod civil.
Referitor la cheltuielile de judecată avansate de apelantă în primul ciclu procesual, tribunalul reține că, potrivit art.453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de partea adversă care a câștigat procesul, desigur la cererea celui care a obținut o hotărâre favorabilă, pentru respectarea principiului disponibilității instituit de art.22 Cod procedură civilă.
Prin sentința supusă controlului judiciar, instanța de fond a cenzurat, total eronat, cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat în sumă de 1000 lei (suma solicitată efectiv în cuprinsul motivelor de apel), pentru considerentul că nu ar fi prezentat originalele chitanțelor de plată, în ciuda faptului ca, la dosar, se regăsește copia respectivei facturi (fila 24 dosar fond), cu mențiunea de conformitate cu originalul.
Or, este lesne de observat că, potrivit art.292 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză, în copie certificată pentru conformitate.
Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris.
În cauză, judecătorul fondului nu a solicitat, în niciun moment (din procedura administrativă prealabilă ori din faza procedurii judiciare publice) apelantei-reclamante să prezinte originalul facturii nr._/18.06.2012, astfel că nu putea înlătura, din oficiu, acest înscris de la soluționarea cauzei.
Referitor la costurile de deplasare, instanța de apel observă că, potrivit mențiunilor inserate în cuprinsul încheierilor de ședință pronunțate la datele de 21.02.2014, 11.03.2014, 25.03.2014 și 29.04.2014, reprezentantul convențional al societății a prezent la acele termene de judecată, astfel că apelanta este îndrituită la plata contravalorii carburantului de 90 lei/fiecare termen de judecată, potrivi calculului realizat prin nota de ședință depusă la 30.04.2014, în total 360 lei.
În ceea ce privește diurna de deplasare și costurile salariale pentru B. M./B. C. L., instanța de apel consideră că, în mod justificat, prima instanță a apreciat această pretenție ca fiind nedovedită, reclamanta nedepunând nici un înscris doveditor al sumelor pretinse cu aceste titluri.
Față de toate rațiunile expuse, în baza art.480 alin.2 cu aplicarea art.453 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 421/05.05.2014 pronunțate de Judecătoria M. pe care o va schimba în parte în sensul ca va obliga intimatul-pârât la plata sumei de 625 lei, cu titlu de despăgubiri, precum si a sumei de 1380 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în fond către apelanta - reclamanta.
Tribunalul va menține în rest sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
În baza art.453 cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că apelanta nu a solicitat asemenea cheltuieli în prezenta fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul – reclamant S.C. C. I. SRL, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 421/05.05.2014 pronunțate de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul –pârât S. P., CNP_, domiciliat în M., .. 197, ., ., județul Prahova.
Schimba în parte sentința atacata in sensul ca obliga intimatul - parat la plata sumei de 625 lei, cu titlu de despăgubiri, precum si a sumei de 1380 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in fond către apelanta - reclamanta.
Menține in rest sentința, ca legala si temeinica.
Ia act ca apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecata in apel.
Definitiva.
Pronunțată in ședință publică azi 12.11.2014.
Președinte,Judecător,
P. –A. A. Ș. O. C.
Grefier,
D. A.
Red. /tehnored.PAA
5 ex./15.12.2014
Operator date cu caracter personal 5595
J f T. N.
D f_
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 242/2014. Tribunalul... | Validare poprire. Sentința nr. 7/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








