Contestaţie la executare. Decizia nr. 1468/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1468/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 38216/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1468
Ședința publică din data de 10.12.2014
Președinte: Ș. O. C.
Judecător: P. –A. A.
Judecător: M. C. A.
Grefier: D. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – intimat M. PLOIEȘTI – SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, C._, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3835/18.03.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – contestatoare M. M., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – contestatoare M. M., personal, lipsind recurentul – intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform disp. art. 229 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 2.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:
Instanța revine asupra măsurii dispuse prin rezoluția de înregistrare a cererii de recurs în sensul obligării recurentului – intimat la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 41,22 lei și a timbrului judiciar de 1,5 lei, constatând că această măsură a fost dispusă din eroare, recurentul fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, instanța, în baza art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă din oficiu ca motiv de nulitate de ordine publică inexistența minutei din dosarul primei instanțe, punând acest aspect în discuția părților
Intimata M. M. arată că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul intimata M. M. solicită instanței respingerea recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 14.11. 2011 contestatoarea M. M. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu Serviciul Public Finanțe Ploiești, prin care a solicitat anularea somației nr._ din 29.10. 2012 și a titlului executoriu nr._/29.10. 2012 .
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că, în luna noiembrie 2012 a primit de la intimată somația și titlu executoriu nr._/29.10. 2012 prin care a fost înștiințată că figurează ca și debitoare cu suma de 1.640 lei compusă din suma de 893 lei impozit pe clădire și majorări în cuantum de 747 lei.
În continuare, contestatoarea a susținut că, debitul de 893 lei, conform înscrisurilor sus menționate, ar reprezenta impozitul pe imobilul– casă de locuit, situat în Ploiești, ., Jud. Prahova, însă ea a achitat suma de 2,938 lei reprezentând impozitul aferent perioadei 2006-2012, așa cum rezultă din chitanțele pe care le menționează cu nr. și .>
În drept, au fost invocate prevederile O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură civilă.
Anexat cererii, au fost depuse în fotocopii: somația nr._ din 29.10. 2012 ; titlu executoriu nr._ din 29.10. 2012, chitanțe fiscale (filele 9-35) certificat de moștenitor NR. 138/199.
La data de 06.02. 2013 intimata a depus prin serviciul Registratură întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, verificând situația fiscală a imobilului respectiv, organele fiscale au constatat că, în mod eronat, a stabilit rolul unic nominal_ – moștenitori defunct M. C., astfel încât s-a procedat la încetarea rolului respectiv .
În drept, au fost invocate disp. art .275 Cod proc. civ. și art. 242 alin 2 Cod proc . civ.
Anexat întâmpinării au fost depuse actele care au stat la baza întocmirii titlului executoriu.
La termenul de judecată din 27.03. 2013, intimata a învederat instanței că, în prezent contestatoarea figurează cu un debit de 600 lei cu titlu de impozit pe teren.
La termenul de judecată din 09.01. 2014, reprezentantul intimatei a precizat că actele de executare emise pe numele contestatoarei au fost anulate, în acest sens fiind depusă adresa nr._/20.01. 2014 din care reiese că, somația nr._/29. 10. 2012 a fost anulată.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prinsentința civilă nr. 3835/18.03.2014 instanța de fond a admis contestația la executare formulată de contestatoarea M. M., în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în cuantum de 143 lei, reprezentând taxa de timbru.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 29.10. 2012 a fost emisă pe numele contestatoarei somația nr._ din 29.10. 2012 prin care a fost înștiințată că figurează în evidențele fiscale cu un debit în cuantum de 893 lei, reprezentând impozit pe clădiri.
La baza somației mai sus menționate a stat titlu executoriu nr._ din 29.10. 2012 în care a fost calculat impozitul pe clădiri în perioada 15 .03. 2004 – 30.09. 2012 .
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că s-a depus de către contestatoare dovezile de achitare –impozit pe clădiri din perioada 13.01._12, fiind greu de crezut că s-a achitat impozitul aferent anului 2006 fără să se achite impozitul aferent anului 2004, mai mult decât atât, intimata a recunoscut că a fost o eroare privind persoanele în sarcina cărora acest debit trebuia calculat procedând la anularea somației mai sus menționate.
Față de aceste considerente, instanța a admis contestația și a anulat actele de executare: somația nr._ din 29.10. 2012 și titlu executoriu nr._ din 29.10. 2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimatul M. Ploiești – Serviciul Public Finanțe Locale, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare, ca rămasă fără obiect.
Astfel, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a respins acțiunea, ca rămasa fără obiect, având în vedere ca somația nr._/29.10.2012 privind pe „Moștenitorii Defunctului M. C." a fost anulata de organele de executare silita din cadrul instituției recurente.
Mai mult, Judecătoria Ploiești a obligat – o la plata cheltuielilor de judecata către M. M., in cuantum de 143 lei, reprezentând taxa de timbru, deși prin întâmpinarea depusa la primul termen de judecata a solicitat instanței aplicarea prevederilor art. 275 Cod procedura civila, urmând a nu obliga la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În continuare, recurentul a arătat că verificând situația fiscala a debitorului, a dispus recalcularea impozitului aferent imobilului situat in Ploiești, ., jud. Prahova și a constatat că în mod eronat a fost stabilit rolul unic nominal_ - Moștenitori Defunct M. C., procedându-se la încetarea rolului respectiv.
În continuare, recurentul – intimat a precizat că debitele înregistrate la acest rol au fost preluate la rolul_ titular Magiaru M. si la rol_ titular Magiaru I., potrivit cotelor stabilite prin Certificatului de moștenitor nr. 138/19.05.1997, pe o perioada de 5 ani in urma, potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar debitele restante reprezentând impozit pe clădire pentru rolul Moștenitori Defunct M. C. (pentru cota de 50% din clădire pentru care nu a fost achitat impozitul) au fost preluate de cei doi coproprietari.
Astfel, recurentul a arătat că în urma recalculării impozitului Magiaru M. - rol unic nominal_ figurează cu debit restant in suma de 456 lei si Magiaru I. - rol unic nominal_ figurează cu debit restant in suma de 1234 lei, reprezentând impozit clădire .
Pentru perioada mai veche de 5 ani debitele au fost reglate prin borderouri de reglare.
Referitor la concluzia Judecătoriei Ploiești, potrivit căreia din probatoriu administrat in cauza, M. M. a depus dovezile de achitare - impozit pe clădiri in perioada 15.03._12, fiind greu de crezut ca s-a achitat impozitul aferent anului 2006 fără sa se achite impozitul aferent anului 2004, recurentul – intimat a menționat că la rolul_ titular - Moștenitorii Defunctului M. C. (pe cota de 50% din clădire) nu au fost făcute plați.
De asemenea, recurentul a arătat că la data de 03.12.2012 impozitul total de plata pentru rolul_ - titular Magiaru I. (pentru cota de 38%) era in suma de 1234 lei, rol la care nu au fost făcute plați la impozitul pe clădire, fiind emise deciziile de impunere nr._ si_.
La data de 03.12.2012 impozitul total de plata pentru rol_ - titular M. M. (pentru cota de 12%) era in suma de 601 lei, rol la care s-a făcut o plata la impozit clădire la data de 15.03.2012 cu suma de 145 lei si la taxa teren cu suma de 19 lei, rămânând de plata obligații fiscale restante in suma de 456 lei la impozitul pe clădire, fiind emise deciziile de impunere nr._ si_.
Recurentul – intimat a mai susținut că celelalte plați făcute anterior cu chitanțe menționate de M. M., reprezintă obligații fiscale mai vechi de 5 ani si accesorii neachitate la timp.
Totodată, recurentul – intimat a apreciat cp în motivarea sa, instanța de fond nu a avut in vedere că atât în art. 137 cat si in art. 140 Cod pr. fiscala, legiuitorul a arătat doar care sunt elementele pe care trebuie sa le cuprindă titlul executoriu si somația, fără a indica eventualele cauze de nulitate a celor doua acte administrative efectuate in cursul procedurii de executare silita. Singurele cauze de nulitate a unor acte administrative, potrivit Codului de procedura fiscala sunt cele prevăzute de art. 46, si anume: lipsa numelui, prenumelui si calitatea persoanei împuternicite si a organului fiscal, numele, prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal.
În speța de fata, recurentul a susținut că deși se solicita anularea unor acte de executare, M. M. nu a criticat sub nici un aspect aceste acte, nu a invocat nicio neregularitate in modalitatea de întocmire a lor, nu se indica lipsa niciunui element prevăzut de art. 45 Cod procedura fiscala care ar fi putut duce la anularea acestora .
De altfel, a apreciat recurentul că în cadrul contestației la executare nu se pot face aprecieri asupra titlului, instanța putând doar sa se pronunțe asupra legalității formelor de executare și numai în cazul in care, pentru contestarea titlului de creanța nu exista posibilitatea de acces la o instanța, pe calea contestației la titlu executoriu, adresata instanței de executare, se pot solicita, nu numai lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca si apărări de fond, prin care sa se pună in discuție însăși validitatea creanței fiscale .
Pentru aceste motive, recurentul – intimat a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 3835/18.03.2014 a Judecătoriei Ploiești, in sensul respingerii contestației la executare, ca rămasa fără obiect.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin Serviciul Registratură, la data de 2.12.2014, intimata M. M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Astfel, intimata a arătat că sentința instanței de fond este temeinica și legala, întrucât însăși intimata la fond prin întâmpinare recunoaște ca reverificând situația imobilului in cauza, organele fiscale au constatat propria lor eroare, in sensul ca au stabilit rolul unic nominal1469143-mostenitori def. M. C., si din acest motiv au procedat la încetarea rolului respectiv.
De asemenea, intimata a arătat că nu se poate dispune respingerea contestației ca rămasa fără obiect, așa cum solicita intimata Serv. Public de Finanțe Locale Ploiești în recursul său întrucât contestația la executare formulata a fost depusa si înregistrata la sfârșitul anului 2012, in termen legal, când s-a înregistrat si prezentul dosar nr._, întrucât recurenta a depus abia in data de 20.01.2014 adresa sa nr._/20.01.2014 din care rezulta ca ulterior, după depunerea contestației la executare, au dispus anularea somației și a titlului executoriu nr._/29.10.2012, fiind justificată și legală soluția dată de prima instanță.
Examinând sentința recurată prin prisma motivului de nulitate de ordine publică, invocat din oficiu, dar și a criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 258 din Codul de procedura civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semnează, sub pedeapsa nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.
Practic, minuta consemnează rezultatul deliberării judecătorului asupra tuturor cererilor cu care a fost investit, cu respectarea principiului disponibilității, conform art. 129 alin. (6) Cod procedură civilă, reprezentând dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțată asupra oricărei cauze, indiferent de stadiul procesual.
În mod indubitabil, întocmirea minutei este obligatorie, dând posibilitatea verificării celor deliberate asupra unei cauze și a exercitării controlului în calea de atac, lipsa acesteia atrăgând nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 105 alin. (1) Cod procedură civilă.
Din verificarea fiecărei file a dosarului de fond, tribunalul constată că prima instanță nu a întocmit o minută în care să fi consemnat rezultatul deliberării asupra contestației la executare promovate de intimata-contestatoare M. M., ceea ce atrage nulitatea sentinței civile nr. 3835/18.03.2014.
De altfel, instanța de recurs observă și faptul că dispozitivul respectivei sentințe este unul incomplet, cuprinzând doar mențiunea admiterii contestației la executare și obligația intimatei de a plăti cheltuieli de judecată către contestatoare, fără a descrie în concret soluția adoptată cu privire la actele de executare silită atacate, reprezentate de somația și titlul executoriu nr._/29.10.2012, emise de recurentă.
În aceste condiții, în baza art. 312 alin. (3) cu aplicarea art. 304 pct. 5 și art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești împotriva sentinței civile nr. 3835/18.03.2014 a Judecătoriei Ploiești, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, conform considerentelor prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – intimat M. PLOIEȘTI – SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE, C._, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3835/18.03.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – contestatoare M. M., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță – Judecătoria Ploiești, conform considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.
Președinte, | Judecători, | |
Ș. O. C. | P. – A. A. | M. C. A. |
Grefier, | ||
D. A. | ||
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red.P.A.A./Tehnored. P.A.A.
2ex/28.01.2015
Dosar fond nr._ – Judecătoria Ploiești
j.f. D. F. I.
.
← Pretenţii. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1104/2014.... → |
---|