Pretenţii. Decizia nr. 740/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 740/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 2960/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 740
Ședința publică din data de 14.05.2014
PREȘEDINTE: N. C.
JUDECĂTORI: A. G. H.
C. A. M.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta - reclamantă D. L. M., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.3165/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. S. DE GOSPODĂRIE URBANĂ PLOIEȘTI S.R.L., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 32 lei, achitată cu chitanța . nr._/31.03.2014 și . nr._/2014 și timbru judiciar de 3 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata – pârâtă, prin consilier juridic D. C. Emeric, lipsă fiind recurenta – reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus, prin intermediul Compartimentului registratură, taxă judiciară de timbru în cuantum de 16 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014 și timbru judiciar de 2,5 lei, din partea recurentei – reclamante și întâmpinare formulată de intimata – pârâtă, după care;
Reprezentantul intimatei - pârâte depune la dosar delegație de reprezentare juridică și întâmpinarea, în dublu exemplar, în original și solicită amânarea cauzei în vederea comunicării către recurenta – reclamantă.
Tribunalul respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reprezentantul intimatei – pârâte, prin care solicită amânarea cauzei în vederea comunicării către recurenta – reclamantă a unui exemplar al întâmpinării, având în vedere că nu există text de lege în acest sens.
Reprezentantul intimatei – pârâte, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei – pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2012, reclamanta D. L. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 300,72 lei cu titlu de despăgubiri materiale constând în contravaloarea a doi arbuști din specia liliac și unul din specia trandafir, tăiați de aceasta de pe terenul concesionat în Cimitirul Viișoara, clasa II, extensie 2, rând 79, loc 6, sumă reactualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale constând în suferința pricinuită prin tăierea acestor arbuști plantați de defunctul ei tată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este concesionara unui loc de veci în Cimitirul Viișoara, conform actului de concesiune nr.155/29.12.2004, acest loc de veci fiind în posesia sa chiar din luna februarie 1993 când a decedat mama ei, în urma cu 17 ani tatăl său plantând acești arbuști pe terenul al cărui drept de folosință îi aparține în întregime.
A mai învederat reclamanta că acest loc de veci este întreținut în permanență, arbuștii au fost toaletați de ea și îngrijiți cu mult drag, deoarece au căpătat o valoare sentimentală deosebită, în condițiile în care, tatăl său a decedat în luna august 2005 și se află înmormântat chiar în acest loc de veci.
În cursul lunii noiembrie, acești arbuști au fost tăiați chiar de la rădăcină de către pârâtă și, solicitând acesteia explicații și remedierea prejudiciului, prin adresa nr._/5.12.2012 i s-a răspuns sfidător, spunându-i-se că acești arbuști din specia liliac pot crește până la 7 - 8 m., iar dacă nu sunt toaletați prin tăieri succesive în perioada de corecție, aparatul foliar împiedică vizibilitatea unor obiective.
Potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Cimitirelor din Municipiul Ploiești, este interzisă plantarea de pomi, de orice fel de către concesionari, deci, nicidecum, de arbuști de genul care erau plantați pe terenul al cărui drept de concesiune în deține.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.871 - 873 C.civ. și ale art.1349 și urm. C.pr.civ.
În raport de susținerile reclamantei, pârâta S.C. S. de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. a formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești și a prematurității formulării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în toamna anului 2012, în calitate de administrator al Cimitirelor Municipiului Ploiești a constatat că, pe locul de înhumare indicat de reclamantă, existau mai mulți pomi și, întrucât, raporturile juridice născute în legătură cu executarea contractelor de concesiune a bunurilor aparținând domeniului public sunt raporturi de drept administrativ, părțile - concesionar și concedent - se află într-o relație de subordonare juridică.
Pârâta a mai menționat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a respecta regulamentul, motiv pentru care s-a procedat, în mod legal, la tăierea acestor pomi, de orice fel, tăierea fiind făcută și ca urmare a faptului că cei doi arbuști de liliac aveau, la momentul tăierii, o înălțime considerabilă, de cca. 4 m., nefiind îngrijiți și ieșind din perimetrul locului de veci concesionat, stânjenind în acest fel trecerea pe . între locurile de veci.
Prin încheierea de ședință din data de 17.05.2013, au fost respinse excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare și, în urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și expertiză tehnică de specialitate agro, prin sentința civilă nr.3165/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D. L. M., reținându-se că, prin actul de concesiune nr.155 din data de 29.12.2004, acesteia i-a fost concesionat locul de înhumare clasa II locul 6 rândul 79 . suprafața de 250 x1,20 mp., iar în toamna anului 2012, pârâta, în calitate de administrator al cimitirelor Mun. Ploiești, constatând că pe locul de înhumare aparținând reclamantei există mai mulți pomi și, față de prevederile Regulamentului de Funcționare și Organizare a Cimitirelor Mun. Ploiești aprobat prin H.C.L. nr.181/2009 modificată prin H.C.L. nr.443/2011 potrivit cărora este interzisă plantarea de pomi de orice fel de către concesionari, a procedat la tăierea acestora.
Analizând raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a reținut că expertul tehnic desemnat în cauză a răspuns obiectivelor stabilite, expertiza efectuându-se, în principal, pe baza planșelor foto din dosar, a înscrisurilor depuse de ambele părți în dovedire, precum și a constatărilor efectuate la fața locului.
Obiectivul stabilit de instanța de fond, respectiv acela de a se preciza care ar fi eventualul prejudiciu suferit de reclamantă în cazul retezării arbuștilor, expertul a precizat faptul că s-a identificat locația în cimitirul Viișoara clasa a – II - a, extensie 2, rând 79, loc 6, unde s-a constatat că au fost tăiați 2 arbuști de liliac și un trandafir, din declarația reclamantei rezultând faptul că arbuștii de liliac au fost sădiți în anul 1993, iar trandafirul în anul 2005.
A mai arătat expertul că, pentru a răspunde obiectivelor expertizei, a evaluat valoarea prejudiciului plecând de la sădirea celor doi arbuști de liliac și a unui trandafir, răspunsul la acest obiectiv fiind că prețul corect al prejudiciului suferit de către reclamantă a fost de 143,58 lei.
În ceea ce privește forța probantă a raportului de expertiză, prima instanță a apreciat că, în ceea ce privește concluziile raportului de expertiză, acestea nu sunt obligatorii pentru judecători, aceștia nefiind obligați nici să dispună efectuarea unei noi expertize.
Lucrarea întocmită de un specialist este un simplu mijloc de probă care, în principiu, nu are o pondere superioară la analizarea materialului probator de către instanța de judecată, însă, întocmai ca în cazul celorlalte mijloace de probă, și în cazul raportului de expertiză, judecătorul trebuie să indice motive temeinice pentru înlăturarea acestui mijloc de probă.
De altfel, în practica judiciară s-a arătat că acest mijloc de probă nu poate fi absolutizat, instanța având chiar posibilitatea de a înlătura lucrarea care nu se coroborează cu alte probe, neexistând obligația pentru judecător de a-și însuși observațiile, constatările și concluziile expertului desemnat.
Instanța de fond a avut în vedere și faptul că, totuși, în măsura în care opinia exprimată în cadrul raportului de expertiză nu este combătută prin nicio altă probă, iar concluziile finale sunt convingătoare, atunci, raportat la cauza concretă dedusă judecății, acest mijloc de probă este prevalent în cauză.
Judecătorul cauzei beneficiază de un drept suveran de apreciere a probelor astfel că, în raport de opinia expertului care se regăsește în raportul de expertiză depus la dosar, având în vedere și lipsa obiecțiunilor la raport, instanța de fond a apreciat că acest mijloc de probă este prevalent în cauza de față.
În ceea ce privește răspunsul la interogatoriu al reclamantei, s-a reținut că aceasta a învederat că angajații Cimitirului Viișoara nu i-au adus la cunoștință niciodată, verbal, la momentul plății tarifului anual de concesiune că plantarea celor doi pomi contravine Regulamentului Cimitirelor aprobat prin H.C.L. nr.181 /2009, cu modificările ulterioare (întrebarea nr.2), după cum, de asemenea, a menționat că sistemul foliar al pomilor, în momentul tăierii, depășea limita suprafeței de teren concesionate și afecta trecerea pe calea de acces (întrebarea nr.3)., instanța de fond reținând și faptul că reclamanta a arătat că, peste tot în cimitir, sunt plantați astfel de pomi (întrebarea nr.4).
Referitor la răspunsul la interogatoriu al pârâtei, aceasta a arătat că, în cursul lunii noiembrie 2012, a dispus tăierea a 2 arbuști din specia alb liliac și a unui trandafir care erau plantați pe mormântul părinților reclamantei în Cimitirul Viișoara, deoarece împiedicau vizibilitatea unor obiective, depășeau limita suprafeței de teren concesionate și afectau trecerea la . nr.1).
De asemenea, s-a arătat că pomii nu erau îngrijiți și toaletați (întrebarea nr.2), aveau peste 3 m. (întrebarea nr.3), tăierea acestora efectuându-se în temeiul Regulamentului de funcționare a cimitirelor Mun. Ploiești (întrebarea nr. 4).
Potrivit Regulamentului de funcționare a cimitirelor, este interzisă doar plantarea de pomi, nu și de arbuști, întrucât arbuștii sunt plante care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă, ajung până la înălțimea maximă de 1 m. (întrebarea nr.9).
În ceea ce privește puterea doveditoare a interogatoriului, instanța de fond a avut în vedere că, este de resortul instanței să interpreteze declarația părții, care nu poate fi cenzurată de instanțele superioare, atunci când interpretarea nu denaturează răspunsul dat la interogatoriu.
În trecut, mărturisirea judiciară era considerată regina probelor probatio probatissima, judecătorul având obligația legală de a considera ca adevărat faptul mărturisit în fața sa.
Prin Decretul nr.205/1950, „mărturisirea judiciară a fost transformată dintr-o probă legală ce făcea deplină dovadă într-o probă obișnuită, lăsată la aprecierea instanței”.
Astfel, după ce judecătorul face verificări cu privire la sinceritatea și veridicitatea ei, în raport de celelalte probe administrate în cauză, o va putea reține ca o probă deplină, ca o probă susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară ori ca un început de dovadă sau o va înlătura motivat dacă își formează convingerea că mărturisirea nu corespunde adevărului.
Analizând răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei, instanța de fond a reținut această probă ca fiind un început de dovadă ce urmează a fi completată cu raportul de expertiză depus la dosar și cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.
Astfel, s-a reținut că răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara prejudiciul.
Instanța s-a raportat, în cauză, la condițiile răspunderii civile delictuale, verificând dacă acestea sunt întrunite în cauza de față.
Răspunderea civilă delictuală presupune existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către o altă persoană și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat, în prealabil, de o altă persoană.
Prin fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Fapta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, aceasta fiind acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă, deci va fi angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei prejudiciabile.
Verificând dacă, în prezenta cauză, sunt întrunite toate aceste elemente, instanța de fond a apreciat că nu se poate angaja răspunderea pârâtei pe acest temei - răspundere civilă delictuală, câtă vreme, nu există fapta ilicită și, deși reclamanta este beneficiara unui loc de concesiune, raportul dintre concedent și concesionar este guvernat de regulile stabilit prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor din Mun. Ploiești care, la art.54, interzice comercializarea florilor și a obiectelor de cult de către ale societăți în afara celor aflate în subordinea A.D.P.P. Ploiești, desființarea aleilor de circulație în scopul creării de noi locuri de înhumare, tăierea arborilor, arbuștilor, distrugerea vegetației fără avizele necesare, plantarea de pomi de orice fel de către concesionari.
Instanța de fond a reținut, din planșele foto depuse la dosarul cauzei, faptul că pomii plantați de către reclamantă nu erau toaletați, astfel că, în mod legal, pârâta a procedat la tăierea acestora, neputându-se reține în sarcina pârâtei vreo culpă, context în care, nu s-a putut proceda la obligarea acesteia la repararea prejudiciului, deoarece în cauza de față nu există fapta ilicită a pârâtei.
Față de cele expuse, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantă, dispunând obligarea acesteia la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert agro, reținând că, potrivit art.274 alin.1 C.pr.civ „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. A cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul”.
S-a reținut că, „a cădea în pretenții”, înseamnă a pierde procesul și, pentru ca o parte să fie considerată că a pierdut un proces, trebuie fie ca aceasta să fi investit instanța cu o cerere care să fi fost respinsă, fie să fi fost obligată la o anumită prestație, ca efect al admiterii cererii celeilalte părți.
Temeiul obligației de restituire a cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală, dedusă din sintagma partea care cade în pretenții.
Culpa procesuală aparține reclamantului în ipoteza în care acțiunea acestuia a fost respinsă, instanța de fond având în vedere faptul că acțiunea introductivă a fost respinsă, astfel că, potrivit considerațiilor expuse, reclamanta D. L. M. a căzut în pretenții.
Dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumții, iar în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, s-a reținut că, potrivit jurisprudenței constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune că, „în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
Pornind de la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a verificat dacă toate cheltuielile solicitate de pârâtă sunt dovedite,motiv pentru care a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de onorariu expert.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D. L. M., arătând că nu a fost analizat fondul cauzei cu care instanța a fost investită, analizând incidența dispozițiilor art.998 - 999 din vechiul Cod civil, deși nu a invocat aceste texte de lege, ci art.871 - 873 C.civ., art.1349 și urm. din Noul Cod Civil, aplicabil în speță, fapta ilicită pretinsă fiind ulterioară intrării în vigoare a Codului civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicat în Monitorul Oficial nr.505/2011, aplicabil din data de 01.10.2011.
Fiind incidente disp. art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., urmează ca, raportat la art.312 alin.3 și 5 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în speță, întrucât acțiunea e introdusă anterior datei de 15.02.2013, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în situația în care se va trece peste cele invocate anterior, considerându-se că, de fapt, acesta este temeiul acțiunii, reclamanta a solicitat a se observa că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 C.pr.civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Sub acest aspect, susține reclamanta faptul că, paragrafele 22 - 23 din hotărâre sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța a reținut că nu sunt obligatorii concluziile raportului de expertiză, dar, pe de altă parte, a arătat că, nefiind formulate obiecțiuni, având concluzii convingătoare, a apreciat că „acest mijloc de probă este prevalent în cauză”.
La paragraful 25 al hotărârii referitor la interpretarea forței interogatoriului reclamantei, sunt menționate, în opinia acesteia, motive străine de pricină – afirmându-se că „De asemenea, a menționat reclamanta că sistemul foliar al pomilor la momentul tăierii depășea limita suprafeței de teren concesionate și afecta trecerea pe calea de acces (răspuns la întrebarea nr. 3)”, depunând copia interogatoriului de unde rezultă, fără putință de tăgadă, că la această întrebare a răspuns „nu”, fără a lăsa loc de interpretări.
Ori, chiar instanța de fond, la paragraful 27, a arătat că interpretarea interogatoriului este resortul instanței și nu poate fi cenzurată de instanțele superioare, atunci când nu denaturează răspunsul dat la interogatoriu, în mod special, judecătoria denaturând răspunsul său clar, de „nu” la interogatoriu, ca să poată fi cenzurat de tribunal.
Instanța de fond a încălcat dispozițiile art.54 din Regulamentul Cimitirelor și art.998 - 999 C.civ. referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale și, pornind de la condițiile angajării acestei răspunderi, trebuie să existe dovada unei fapte - tăierea arbuștilor plantați pe locul de veci concesionat de pârâtă, a unui prejudiciu creat material în sumă de 351,12 lei, conform raportului de expertiză la care nu au fost efectuate obiecțiuni și moral, precum și a unei legături de cauzalitate și vinovăția pârâtei.
Art.54 din Regulamentul cimitirelor invocat atât de reclamantă, dar și de pârâtă spune că „se interzice... tăierea arborilor, arbuștilor, distrugerea vegetației fără avizele necesare, plantarea de pomi de orice fel”.
Ori, reclamanta nu a plantat pomi, ci arbuști - recunoașterea pârâtei la interogatoriu, astfel că, nu a încălcat Regulamentul cimitirelor.
Definiția arbustului de pe Wikipedia - Arbustul este o plantă lemnoasă care are mai multe tulpini, spre deosebire de arbore care are un trunchi mai înalt și o coroană. Arbustul crește sub formă de tufișuri cu o înălțime medie de 2 – 5 m.
Expertul a spus, în mod clar, că din măsurarea tulpinilor retezate (8 - 11 cm.) și numărul inelelor anuale a rezultat perioada de vegetație declarată de reclamantă, înălțimea fiind de aproximativ 1,5 m., nu 3 m. cum susține pârâta și, indiferent de înălțimea atinsă, este clar că reclamanta a plantat arbuști și nu pomi, deci nu a încălcat nicio regulă.
Fără a fi anunțată reclamanta, fără a se face dovada că plantele sale produceau un prejudiciu, fără a fi soma să procedeze, în vreun fel, pârâta a tăiat de la rădăcină acești arbuști, cu o semnificație deosebită pentru reclamantă.
Potrivit aceluiași Regulament, nu are voie să taie arbuștii, fără avizele necesare, pârâta nesusținând niciodată și nici nefăcând dovada că le-ar avea.
Instanța de fond a înlăturat finalmente toate probele administrate - înscrisuri, expertiză, interogatorii, rezumându-se doar la fotografiile depuse de reclamantă cu privire la care a menționat, în mod expres, că erau din vara anului 2012, iar nu de la momentul producerii faptei ilicite, când chiar făcea acțiunea de toaletare, spunând că se vede că nu erau toaletați, astfel că, în mod legal, pârâta a procedat la tăierea acestora.
Ori, e clar că fotografiile nu fac dovada că, la momentul tăierii arbuștii, nu erau toaletați, reclamanta arătând că, în cazul în care, se impunea tăierea sau toaletarea, trebuia să i se trimită o somație în acest sens, ca să facă ea însăși acest lucru, iar dacă nu se conforma, putea fi obligată de instanța judecătorească, dacă se impunea, pe calea unei acțiuni de „obligație de a face".
În final, reclamanta a învederat că o societate nu poate progresa fără respectarea anumitor valori, principii, iar dacă se închid ochii de fiecare dată, la fiecare nedreptate care se face, se va ajunge la acceptarea altelor, cu precizarea că s-a conformat dispoziției instanței de fond de a plăti pârâtei suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru onorariul expertului, acest fapt fiind încă un motiv de a înțelege că, la nivel de principiu, respectă decizia instanței, deși nu este de acord cu ea, fiind nedrept ca tot ea să fie pedepsită pentru nedreptatea și suferința pe care pârâta i le-a produs.
Reclamanta D. L. M. a solicitat admiterea recursului, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea pricinii în lipsa sa.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 09.04.2014.
În raport de motivele de recurs formulate de recurenta - reclamantă D. L. M., intimata - pârâtă S.C. S. de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. a formulat, în temeiul art.308 alin.2 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat (f.17).
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum si din oficiu, conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Art.871 – 873 din noul cod civil care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 – texte de lege pe care reclamanta D. L. M. și-a întemeiat prezentul demers judiciar, sunt prevăzute în „Secțiunea a 3 - a. Dreptul de concesiune” care reglementează conținutul acestui drept, modul de exercitare și apărarea sa.
Însă, având în vedere că prin petitul acțiunii cu care instanța de fond a fost investită, respectiv „obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 300,72 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea a doi arbuști din specia liliac și a unuia din specia trandafir, tăiați de aceasta de pe terenul concesionat în Cimitirul Viișoara, clasa II, extensie 2, rând 79, loc 6, sumă reactualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective, precum și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale constând în suferința pricinuită prin tăierea acestor arbuști plantați de defunctul său tată”, este evident că, în speță, sunt incidente dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, în condițiile art.998 – 999 C.civ. de la 1864, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.6 alin.2 C.civ. și art.3 din Legea nr.71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, respectiv efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivității), cât și efectele viitoare, anume efectele care se vor produce după . legii noi (ultraactivitatea).
În speță, cum actul de concesiune nr.155 a fost încheiat de reclamanta D. L. M. și pârâta S.C. S. de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. la data de 29.12.2004, așadar, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în speță, rămân aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 sub imperiul căruia a fost perfectat actul.
Astfel, potrivit actului de concesiune sus – menționat, A.D.P.P. Ploiești a concesionat reclamantei D. L. M., în Cimitirul Viișoara, un loc de înhumare clasa II, locul 6, rândul 79, . suprafața de 2,50 x 1,20 mp., concesiunea fiind făcută pe o durată de 49 de ani.
Se stipulează în actul de concesiune faptul că atât concesionarului, cât și membrii familiei sale sunt obligați să ia cunoștință integrală de obligațiile prevăzute în Regulamentul privind funcționarea cimitirelor administrate de A.D.P.P. Ploiești, regulament aprobat prin H.C.L. nr.181/2009, modificată prin H.C.L nr.443/2011 care, la art.54 arată, în mod expres, că „în cimitire se interzice plantarea de pomi, de orice fel, de către concesionari”.
Raportul de expertiză tehnică de specialitate agro B. T. a relevat faptul că, din declarația reclamantei a reieșit faptul că arbuștii de liliac au fost sădiți în anul 1993, iar trandafirul în anul 2005 și, procedându-se la măsurarea grosimii tulpinilor retezate (8 – 11 cm.) și numărul inelelor anuale, a fost confirmată perioada de vegetație declarată de reclamantă, pretinsul prejudiciu suferit de aceasta ridicându-se la suma de 143,58 lei.
La interogatoriul luat la solicitarea reclamantei (f.168 – dos. fond, întrebarea nr.1), pârâta a confirmat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2012, a dispus tăierea a 2 arbuști, în special liliac alb și un trandafir, deoarece împiedicau vizibilitatea unor obiective, depășeau limita suprafeței de teren concesionată și afectau trecerea pe . întrebările nr.2 și 3 din același interogatoriu, pârâta negând faptul că arbuștii ar fi fost îngrijiți și toaletați, precum și că aceștia nu ar fi depășit înălțimea de 2,5 m., având, conform răspunsului pârâtei, peste 3 m.
În puține articole (art.998 – 1003 C.civ.), Codul civil sintetizează un principiu care corespunde atât unor cerințe de etică și echitate socială, cât și unor cerințe ale securității juridice: principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 – 999 C.civ. – texte de lege care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii, fiind aplicabile și persoanelor juridice.
Potrivit art.998 C.civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, art.999 C.civ. stipulând că „omul este responsabil nu numai prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite, cu precizarea că atât practica judiciară, cât și literatura juridică sunt unanime în a considera că numai o faptă ilicită poate să atragă, după sine, răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției (vinovăția celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat).
Așadar, vinovăția exprimă atitudinea subiectivă a celui ce a săvârșit fapta ilicită, față de aceasta; exprimă, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte.
În ceea ce privește primul element al răspunderii civile delictuale – prejudiciul – acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, în practica judecătorească, noțiunea de faptă ilicită fiind privită în mod extensiv, în sensul că se reține răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv - stricto sensu -, dar și atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale unei persoane.
În ceea ce privește necesitatea existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, este cunoscut faptul că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci, este necesar ca între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a cauzat acel prejudiciu.
De altfel, necesitatea existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este implicată în însăși definiția dată faptei ilicite, ca element al răspunderii civile, de îndată ce, însuși caracterul ilicit al acesteia este dat de împrejurarea că prin ea a fost încălcată norma dreptului obiectiv și a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al unei persoane.
Pentru ca răspunderea civilă a celui ce a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci, este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat, așadar, cu vinovăție.
Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările acesteia, cu precizarea că fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces psihic complex, de conștiință și de voință, proces care sfârșește prin a se manifesta în exterior, a se obiectiviza, sub forma acțiunii ori inacțiunii ilicite.
Dată fiind această prezentare analitică a instituției răspunderii civile delictuale, prin prisma textelor de lege care o reglementează, dar și a elementelor care condiționează angajarea sa, se reține, din probatoriile administrate în cauză, că, în speță, nu s-a făcut dovada săvârșirii unei fapte ilicite, cătă vreme, angajații pârâtei au procedat la tăierea arbuștilor plantați de autorul reclamantei, în mod legal, fată de art.54 din Regulamentul privind funcționarea cimitirelor administrate de A.D.P.P. Ploiești, aprobat prin H.C.L. nr.181/2009, modificată prin H.C.L nr.443/2011, motivul acestei operațiuni fiind acela că împiedicau vizibilitatea unor obiective, depășeau limita suprafeței de teren concesionată și afectau trecerea pe . întrebările nr.2 și 3 din interogatoriu, pârâta negând faptul că arbuștii ar fi fost îngrijiți și toaletați, arătând că aceștia aveau o înălțime de peste 3 m.
Pe cale de consecință, cum în mod corect a reținut și instant de fond, deși reclamanta D. L. M. este beneficiara unui loc de înhumare în Cimitirul Viișoara, raporturile acesteia cu concedentul A.D.P.P. Ploiești sunt guvernate de regulile imperative statuate prin Regulamentul privind funcționarea cimitirelor administrate de A.D.P.P. Ploiești, aprobat prin H.C.L. nr.181/2009, modificată prin H.C.L nr.443/2011 care, fiind un act administrativ, își va produce pe deplin efectele în vederea cărora a fost emis, până la anularea sa pe calea contenciosului administrativ.
Neexistând fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, este evident că, în speță, nu există niciun prejudiciu cauzat reclamantei care trebuie să se supună, în ceea ce privește regulile de folosire a locului concesionat, regulamentului arătat în precedent și, prin urmare, nu există nici legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtei.
În acest context, în mod corect, instanța de fond apreciind că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, a respins-o ca atare.
În ceea ce privește modalitatea de interpretare a probelor, este cunoscut faptul că judecătorul nu poate soluționa un litigiu dedus judecății numai pe baza afirmațiilor părților, ceea ce înseamnă că acesta își va forma convingerea și va pronunța hotărârea pe baza probelor administrate în cauză.
Într-un sens mai larg, prin probă se înțelege fie acțiunea de stabilire a existenței sau inexistenței unui anumit fapt, fie mijlocul prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit, fie rezultatul realizat prin folosirea mijloacelor de probă, adică măsura în care acestea au reușit să formeze convingerea judecătorului cu privire la existenta sau inexistenta faptului.
Referitoare la forța probantă a expertizei agro dispusă în cauză, literatura de specialitate a statuat faptul că instanța nu este legată de concluziile acesteia care constituie numai elemente de convingere, fiind lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca, de altfel, toate celelalte mijloace de probă.
Aceasta înseamnă că, în procesul civil, probele administrate în cauză se interpretează prin coroborare unele cu altele în scopul stabilirii corecte a situației de fapt dedusă judecății, pentru pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale.
Așadar, chiar dacă prin expertiza dispusă în cauză s-a constatat că prezumtivul prejudiciu cauzat reclamantei prin tăierea arbuștilor poate fi cuantificat la suma de 143,58 lei, față de necesitatea respectării dispozițiilor Regulamentului privind funcționarea cimitirelor administrate de A.D.P.P. Ploiești, aprobat prin H.C.L. nr.181/2009, modificată prin H.C.L nr.443/2011, nu se putea dispune obligarea pârâtei la plata acestei sume, câtă vreme, operațiunea de tăiere a fost determinată de împiedicarea vizibilității unor obiective, depășirea limitei suprafeței de teren concesionată și afectarea trecerii pe . respectivi nefiind îngrijiți și toaletați, depășind înălțimea de peste 3 m.
Alegația reclamantei inserată în cuprinsul motivelor de recurs în sensul că există neconcordanțe între motivarea cuprinsă în paragraful 25 al considerentelor sentinței atacate și răspunsul dat de aceasta la întrebarea nr.3 din interogatoriul propus de pârâtă nu poate fi reținută, în condițiile în care, este cunoscut faptul că, interogatoriul se semnează pe fiecare pagină de președinte, grefier, de cel care l-a propus, precum și de partea care a răspuns, după ce, în prealabil, a citit si a luat cunoștință de cuprins, iar în cazul în care se fac adăugiri, ștersături sau schimbări, acestea vor fi semnate, în același mod, sub pedeapsa „de a nu fi ținute în seamă”.
Așadar, în cazul în care reclamanta ar fi constatat, cu ocazia semnării interogatoriului luat la cererea pârâtei că răspunsurile sale orale nu concordă cu cele menționate, în scris, de președintele completului de judecată, aceasta era îndrituită să aducă la cunoștință acest fapt, anterior semnării, fapt care, însă nu s-a întâmplat.
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prev. de art.304 C.pr.civ. de natură să afecteze legalitatea sentinței instanței de fond, urmează ca în baza disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă D. L. M., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.3165/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. S. DE GOSPODĂRIE URBANĂ PLOIEȘTI S.R.L., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
N. C. A. G. H. C. A. M.
GREFIER
C. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
2 ex. – 16.06.2014
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. G. V.
| ← Întoarcere executare. Hotărâre din 10-01-2014, Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
