Contestaţie la executare. Decizia nr. 82/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 26203/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 82
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.01.2014
PREȘEDINTE: G. D.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: M. M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta intimată SN IF SA, cu sediul în Slobozia, ..5, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1775/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul contestator Y. M., domiciliat în Ploiești, ., nr. 2, jud.Prahova, și intimații B. R. R., cu sediul în Ploiești, ..7, . și E. S., cu sediul în A., ., nr.4A, jud.A..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care este parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr._ contestatorul Y. M. în contradictoriu cu intimații E. S., SN IF SA, B. R. R., a formulat contestație la executare, împotriva înștiințării emisa de B. R. R. in data de 13.06.2012, solicitând anularea actului de executare contestat, anularea tuturor formelor si actelor de executare silita, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că prin înștiințarea contestata se arata ca se vinde la licitație publica imobilul proprietatea contestatorului pentru despăgubirea creditoarei S.C. EKUATOR INTERNATIONAL S.R.L., însă potrivit sentinței civile nr. 683/19.03.2012 pronunțata de Tribunalul A. in dosarul_, aceasta societate a fost radiata din Registrul Comerțului și prin urmare aceasta societate nu poate sa mai primească sumele de bani pretinse de executorul judecătoresc, executarea silita fiind făcuta in numele si pe seama unei societăți care nu mai exista.
Mai arată contestatorul că pentru un debit inițial de 24.716 lei (cuprinzând si cheltuieli de executare conform somației din 10.10.2006) pana in prezent a achitat dublul acestei sume (534.712 lei) și de asemenea contestă si cheltuielile de executare, care nu sunt detaliate si menționate in mod clar in actul de executare contestat.
La termenul de judecată din data de 01.11.2012, contestatorul a formulat completare la contestație la executare, prin care a solicitat și anularea actelor de executare efectuate după formularea prezentei contestații la executare, încetarea executării silite pornita împotriva sa, având in vedere ca a achitat întreaga datorie, inclusiv dobânzile și introducerea in cauza in calitate de intimat a lichidatorului E. S. cu sediul in mun. A., ., nr. 4A, jud. A. si a creditoarei SN IF SA sucursala Ialomița, cu sediul in Slobozia, .. 5, jud. Ialomița .
Acțiunea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile 399-402, art. 403 alin. 1 c.pr. civ.
La data de 26.11.2012 intimata SN IF SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivarea cererii intimata a arătat că la data de 12.01.2004 a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva .. P. încheierea 1956 din data de 30.08.2004 Tribunalul A. a admis cererea și a deschis procedura falimentului împotriva . fiind desemnat lichidator judiciar .. P. sentința civilă 2440/15.11.2004 Tribunalul A. a admis cererea formulată de lichidator împotriva fostului acționar unic al debitoarei Y. Muharem și s-a dispus urmărirea averii personale a acestuia până la concurența sumei de_ lei ROL, reprezentând pasivul societății debitoare ., formându-se dosarul de executare 56/2005 al B. M. S..
A mai precizat intimata că creanța solicitată a fost de_ ROL (din care 147._ reprezentând contravaloare apă pentru irigații, suma de_ penalități de întârziere și 303.000 cheltuieli de judecată). Sumele pe care le-a încasat de la lichidatorul judiciar și executorul judecătoresc sunt în cuantum de 20.500 RON, rămânând un rest de achitat de_,66 lei.
A mai arătat că prin sentința civilă 683/19.03.2012 Tribunalul A. a dispus închiderea procedurii ca urmare a distribuirii tuturor sumelor obținute. A mai precizat că drepturile și obligațiile lichidatorului au fost preluate de către creditorul declanșator SNIF SA Sucursala B.).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
P. sentința civila nr. 1775/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisa contestația la executare si s-a dispus anularea înștiințării din data de 13.06.2012 si a actelor de executare efectuate după aceasta înștiințare.
In motivarea acestei hotărâri s-au reținut următoarele aspecte: prin încheierea 1956 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 508/2004 s-a admis cererea formulată de SN IF SA Ialomița și a dispus deschiderea procedura falimentului în baza Legii 64/1995 și a desemnat ca lichidator judiciar pe ..
P. sentința civilă 2440 din data de 15.11.2004 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 508/2004 s-a dispus admiterea cererii formulate de lichidatorul judiciar . a dispus urmărirea averii personale a lui Y. M. până la concurența sumei de_ lei reprezentând pasivul societății debitoare . A., a cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de executare silită.
P. cererea de executare silită nr. 1658/01.04.2005 lichidatorul . a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului Y. M..
P. înștiințarea din data de 13.06.2012 i s-a comunicat debitorului că se va proceda la scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului situat în Ploiești, ., nr. 2, județul Prahova pentru debitul de_,70 de lei la care se adaugă cheltuielile de executare, fiind întocmit procesul-verbal de vânzare la licitație din data de 24.07.2012.
P. sentința civilă 683 din data de 19.03.2012 pronunțată în dosarul_ de Tribunalul A. s-a dispus aprobarea raportului final întocmit de lichidatorul E. S., s-a dispus închiderea procedurii falimentului ., s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În drept conform art. 399 C.p.c împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Instanța reține că procedura insolvenței se finalizează prin sentința de închidere a procedurii insolvenței, după închiderea procedurii lichidatorul se dezinvestește de întreaga procedură a insolvenței față de debitorul respectiv, nemaiavând niciuna din competențele și atribuțiile prevăzute de legea insolvenței. Acțiunea în răspundere contra asociaților nu mai poate fi continuată după închiderea procedurii lipsind situația premisă.
Închiderea procedurii antrenează dispariția personalității juridice a debitorului ceea ce antrenează și stingerea datoriilor debitorului precum și a obligațiilor de garanție sau solidare inclusiv acțiunile în regres.
Instanța reține că în prezenta cauza executarea silită împotriva asociatului persoană fizică a fost începută la solicitarea lichidatorului judiciar al societății . A.. Cum prin sentința civilă 683 din data de 19.03.2012 pronunțată în dosarul_ de Tribunalul A. s-a dispus aprobarea raportului final întocmit de lichidatorul E. S., s-a dispus închiderea procedurii falimentului ., s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, instanța reține că după această dată executarea silită nu mai avea cum să continue din moment ce lichidatorul a fost descărcat de gestiune, iar societatea care a declanșat procedura executării silită a fost radiată.
În ceea ce privește susținerea creditoarei SN IF SA Ialomița (la a cărei solicitare s-a deschis procedura insolvenței) că drepturile și obligațiile lichidatorului din dosarul de executare silită 56/2005 au fost preluate de către aceasta, instanța de fond reține că nu a fost indicat un temei legal în baza căruia se pot prelua drepturile și obligațiile lichidatorului din dosarul de executare silită în condițiile în care societatea debitoare a fost radiată. Mai mult instanța reține că nu există vreo cerere de executare silită formulată de către creditoare.
Împotriva acestei hotărâri a declaratrecurs intimata SN IF SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului formulat, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință, respingerea contestației la executare formulată de contestatorul Y. M..
În motivarea recursului, intimata a arătat că, instanța de fond nu i-a adus la cunoștință și nu a verificat excepția de tardivitate a depunerii contestației prevăzută de art. 401 C.pr.civ.
De asemenea, mai arată că Tribunalul A. - Secția Comercială și C. Administrativ în Dosarul nr. 508/2004 prin Sent.civ. nr. 2440/15.11.2004 a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar . împotriva fostului acționar unic al debitoarei ..R.L. A. - Y. M. domiciliat în mun. Ploiești ., nr. 2, jud. Prahova. S-a dispus urmărirea averii personale a acestuia până la concurența sumei de_ lei ROL, reprezentând pasivul societății debitoare ..R.L. A., a cheltuielilor de judecată cheltuielilor de executare silită.
Creanța solicitată de această societate a fost de_ lei ROL din care: 147.653. reprezentând c/val apa pentru irigații;_ reprezentând penalități de întârziere și 303.000 lei cheltuieli de judecată sume ce sunt și în planul parțial de distribuire.
Sumele pe care le-a încasat recurenta de la lichidatorul judiciar și biroul executor judecătoresc sunt următoarele:
- la data de 19.03.2007 a încasat suma de 3.000,00 lei;
-la data de 17.11.2008 a încasat suma de 9.000,00 lei;
-la data de 09.03.2009 a încasat suma de 8.500,00 lei;
TOTAL20.500,00 lei RON
Rest de achitat 10.224,66 lei RON
P. sentința civilă nr. 683/19.03.2012 Tribunalul A. - Secția Civilă în Dos. 508/108/2 judecătorul sindic a constatat că la data de 19.03.2012 lichidatorul E. S. desemnat să administreze procedura falimentului debitorului ..R.L. A., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a distribuirii tuturor sumelor obținute.
Cu privire la executarea silită în dosarul execuțional nr. 56/2005 al B.E.J. R. R., se constată că drepturile și obligațiile lichidatorului au fost preluate de către creditorul declanșator (S.N.I.F. SA. Sucursala B.).
La creanța susmenționata recurenta arată că a solicitat B.EJ. R. R. și suma de 1.200,00 lei reprezentând evaluare imobil (construcție +teren) situat în mun. Ploiești ., nr.2, jud. Prahova, suma achitată P.F A P. M. N. - expert evaluator.
În conformitate cu art. 312 alin 1,2 și 3 din C.pr.civ. solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 1775/29.01.2013a Judecătoriei Ploiești și pe cale de consecință respingerea contestatiei la executare formulată de Y. M..
Având în vedere prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006 - privind insolvența comercială și art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/2005 - privind timbrul judiciar, arată că sunt scutiți de taxa judiciară și timbru judiciar.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Față de excepția tardivității introducerii contestației la executare invocate în recurs, a arătat intimatul contestator că prin contestația depusă, acesta nu a criticat Titlul Executoriu-Sentința Civilă nr. 2440/15.11.2004, întrucât nici nu avea temei de drept să facă acest lucru.
Arată că a contestat actele executorului judecătoresc B. R. R., respectiv Înștiințarea din data de 13.06.2012și actele de executoare următoare, arătând că a achitat în întregime debitul.
Se poate observa că data înregistrării contestației la executare este în termenul legal, astfel încât consideră intimatul contestator că excepția invocată de recurentă urmează a fi respinsă.
A demonstrat cu acte-recipise de consemnare și extrase de cont CEC Bank, că a achita suma de aproximativ 50.000 lei, iar creanța este de doar_ lei, achitând astfel în plus aproximativ_ lei.
Dacă executorul judecătoresc nu i-a remis recurentei banii pe care intimatul i-a achitat acestuia în dosarul de executare nr. 56/2005, recurenta SNIF SA București are obligația să îi solicite executorului judecătoresc B. R. R. să-i achite întreaga sumă executată silit și în nici un caz să îl oblige pe intimat să îi achite în continuare sume în plus, pe care nu le datorează.
Pentru aceste motive solicita respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constată următoarele:
Așa cum rezultă din somația depusă la fila 8 din dosarul de fond si emisa la data de 26.04.2011, contestatorul Y. M. a fost somat de executorul judecătoresc să îndeplinească obligația stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentința civila nr. 2440/15.11.2004 pronunțata de Tribunalul A., respectiv să achite către creditoarea S.C. EKUATOR INTERNATIONAL S.R.L. ( prin lichidator judiciar ..) suma de 3.814, 30 lei debit restant neachitat, suma ce urma a fi reactualizata.
La primul termen de judecata in fata instanței de fond, contestatorul a solicitat prin cererea completatoare introducerea in cauza in calitate de intimata a . sucursala I., fara a arăta temeiurile de fapt si de drept ale cererii sale de chemare in judecata a acestei persoane.
De asemenea, Tribunalul constata că instanța de fond nu a pus in discuție aceasta cerere, nu a cerut contestatorului sa indice temeiul de drept al introducerii in cauza a acestei societăți si nici nu a lămurit care este calitatea acesteia in cadrul procedurilor de executare silită supuse examinării.
Instanța de fond nu a clarificat aceste aspecte nici la următorul termen de judecata din data de 29.11.2012, deși societatea IF S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare .
P. urmare, Tribunalul constata că, instanța de fond nu a lămurit toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, precum si modul in care a fost achitat debitul datorat ( total sau parțial ), având in vedere plățile făcute anterior de către contestator si, de asemenea, nu a lămurit calitatea societății recurente in cadrul dosarului execuțional, față de împrejurarea ca inițial calitatea de creditor a avut-o alta societate si anume S.C. EKUATOR INTERNATIONAL S.R.L. ( prin lichidator judiciar ..)
Necesitatea clarificării acestor aspecte rezultă si din conținutul procesului verbal de vânzare la licitație încheiat la 27.01.2009 de către B. R. R., aflat la fila 157 din dosarul de fond, potrivit căruia, la data respectivă, contestatorul debitor mai avea de achitat suma de 4.488 lei RON, din totalul creanței stabilita prin sent.civ. nr. 2440/2004, creanța pe care a plătit-o integral, achitând la 26.01.2009 suma de 3.300 lei, iar la data de 27.01.2009, suma de 1200 lei, cu recipise CEC pe care le-a depus la Biroul executorului judecătoresc.
Pentru aceste motive, executorul a constatat ca debitul datorat de contestatorul debitor a fost recuperat, urmând ca sumele consemnate cu recipisele CEC sa fie virate in contul creditoarei S.C. EKUATOR INTERNATIONAL S.R.L., iar dosarul de executare sa fie închis cu mențiunea „executat”.
Văzând ca nu a fost stabilită cu certitudine calitatea de creditoare a recurentei si nici împrejurarea ca debitorul a achitat integral debitul către creditoarea prevăzută in titlul executor, Tribunalul constată că in mod real nu poate verifica temeinicia si legalitatea hotărârii atacate pe această cale .
Omisiunea instanței de fond de a cerceta calitatea de creditor a societății IF S.A. in cadrul executării silite contestate si implicit calitatea procesuală a acesteia, configurează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod pr.civ.
F. de suma considerentelor anterior expuse, Tribunalul reține că se impune in temeiul art. 304 ind. 1 si art. 312 Cod pr. Civ. admiterea recursului si casarea sentintei recurate, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta sa se pronunțe, în urma probelor ce se vor administra, asupra adevăratelor raporturi juridice dintre părți, astfel cum s-a arătat mai sus, urmând sa stabilească calitatea de creditor in raportul juridic execuțional dedus judecații precum si dacă achitarea debitului de către debitorul-contestator s-a făcut integral către creditorul din titlul executor sau către o terță persoană.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta intimată SN IF SA, cu sediul în Slobozia, ..5, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1775/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul contestator Y. M., domiciliat în Ploiești, ., nr. 2, jud.Prahova, și intimații B. R. R., cu sediul în Ploiești, ..7, ., jud.Prahova și E. S., cu sediul în A., ., nr.4A, jud.A..
Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești, conform considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. D. R. C. N. M.
GREFIER,
M. M. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. G.D./tehnored. M.M.C
2 ex./18.03.2014
d.f./_ Jud. Ploiești
j.f./F. G.M.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 998/2014. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1350/2014.... → |
---|