Expropriere. Sentința nr. 1851/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1851/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 510/105/2009**
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1851
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.08.2014
PREȘEDINTE - D. G.
GREFIER - A. Ș. P.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect expropriere – rejudecare dosar nr._, formulată de revizuentul C. L. PLOIEȘTI - prin PRIMAR, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A., domiciliată în București, .. 14, ., sector 1, M. N., domiciliată în comuna Drajna, . nr. 91, județul Prahova, prin procurator M. A., cu domiciliul susmenționat, S. E., domiciliată în București, ., ., prin procurator M. A., cu domiciliul susmenționat și P. J. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova, cauză trimisă spre rejudecare în baza Deciziei nr. 83/19.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.08.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14.08.2014, iar ulterior la data de 21.08.2014 și, respectiv, la data de 28.08.2014, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de revizuire de față constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 06.02.2009, sub numărul_, revizuentul C. L. Ploiești, prin Primar, a solicitat în contradictoriu cu intimații M. A., M. N., S. E. și P. Județului Prahova, revizuirea sentinței civile nr. 282/09.12.1998 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosar nr. 4567/1998.
Revizuentul și-a întemeiat în drept cererea pe disp. art. 322 punctul 5 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii s-a arătat că acțiunea în retrocedarea imobilului situat în .. 3 a fost introdusă de către D. M.. Aceasta a decedat la data de 15.02.2001, după soluționarea cauzei, iar cele trei intimate sunt moștenitoarele sale, în calitate de fiice. Imobilul ce a format obiectul retrocedării a fost inițial naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele lui G. A., iar ulterior, imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 347/1986, casa fiind demolată, iar terenul rămânând liber.
A arătat revizuentul că, prin sentința civilă. 282 din 09.12.1998, Tribunalul Prahova a admis acțiunea și a dispus retrocedarea terenului în suprafață de 335 m.p. către reclamanta D. M., în calitate de moștenitoare a tatălui său, G. A., deși reclamanta D. M. nu a depus acte de stare civilă și nici acte doveditoare ale dreptului său de proprietate asupra imobilului.
A precizat revizuentul că, în acel moment, practica instanțelor era constantă în admiterea acțiunilor în retrocedare formulate în temeiul Legii nr. 33/1994.
Revizuentul a învederat că, odată cu apariția Legii nr. 10/2001, pentru imobilul menționat s-a depus notificare de către S. M. și verișoarele acesteia, care au făcut dovada prin actele de stare civilă că sunt moștenitoarele fostului proprietar al imobilului. De asemenea, acestea au făcut dovada faptului că nu a existat și nu există nicio relație de rudenie între S. M. și autoarea intimatelor .
A precizat revizuentul că în soluționarea notificării depuse de către S. M., autoritatea publică a avut în vedere sentința nr. 282 din 9. 12.1998 pronunțată de Tribunalul Prahova.
A arătat revizuentul că printr-un memoriu adresat instituției Primarului, numita S. M. i-a comunicat hotărârile judecătorești prin care G. A., zis D., a fost condamnat politic, precum și procesul-verbal de confiscare a averii, documente pe care D. M. nu le-a prezentat niciodată în fața instanțelor de judecată. Conform acestor acte, a arătat revizuentul, la data confiscării averii lui G. A., zis D., în anul 1960, imobilul situat în .. 3 nu a făcut obiectul confiscării, întrucât, nu se afla în patrimoniul acestuia, situație în care nici nu se putea retroceda, în baza deciziei de reabilitare pentru condamnarea politică a acestuia.
Intimata M. A. a formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 115 Cod pr. civilă, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, apreciind că a fost introdusă cu rea credință.
A susținut intimata că sentința civilă nr. 282/1998 a Tribunalului Prahova a rămas definitivă și irevocabilă, fiind investită cu formulă executorie, în urma respingerii recursului declarat de Primarul municipiului Ploiești. A învederat că autorul numitei S. M. a decedat la data de 13 aprilie 1953 în București și nu putea fi condamnat în anul 1960 de către Tribunalul M..
Intimata a arătat că, din copia certificatului de deces al numitei S. M., rezultă că acesta a decedat în București, ., de unde i s-au naționalizat 3 apartamente și 2 apartamente din Piața Obor, nr. 2, sector 2 București.
La rândul său intimata M. A. a depus acte la dosar și anume: sentința civilă nr. 317 din 8.01.1999, adresa nr. 4385 din 29 februarie 1999 emisă de Primăria municipiului Ploiești, nr._ /2001, acte de stare civilă și certificat de moștenitor.
La termenul de judecată din data de 2 iunie 2009, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul disp. art. 242 pct. 2 Cod pr. civilă.
S-a formulat cerere de repunere pe rol la data de 30 martie 2010, de către revizuent, fiind acordat termen la data de 25 mai 2010.
La data de 8.06.2010 Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 797 prin care a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că decizia nr. 839 din 24 decembrie 1961, invocată ca act nou în sensul legii, de revizuent, nu constituie un act nou, pentru că a fost avut în vedere la pronunțarea sentinței civile ce face obiectul cererii de revizuire.
În acest context, a stabilit tribunalul, înscrisurile depuse de revizuent la dosar nu întrunesc cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă.
Cât privește faptul că imobilul nu se afla în patrimoniul autorului defunctei D. M., Tribunalul a arătat că G. A. a decedat în anul 1961, iar autorul numitei S. M. a decedat la data de 13 aprilie 1953, în București.
Prin urmare, a constatat Tribunalul, sentința nr. 477, pronunțată în anul 1960, a fost dată după decesul acestuia.
În sentința menționată, pronunțată de Tribunalul M. București s-a reținut că numitul G. A., fost comerciant, în cursul lunii aprilie 1960 a redactat și a răspândit o scrisoare cu conținut dușmănos, la adresa autorităților de la acea vreme.
Cum defunctul G. A., autorul numitei S. M. a decedat în 1953, a arătat tribunalul, nu mai avea cum să redacteze în anul 1960, acte cu caracter calomnios la adresa autorităților de la acea vreme.
Cu privire la defuncta G. E., autoarea numitei S. M., Tribunalul a reținut că aceasta a decedat în București, în anul 1946, iar imobilul a fost naționalizat în anul 1950, prin Decretul nr. 92/1950, perioadă în care aceasta nu mai era în viață.
Prin decizia nr. 247/24.11.2010, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de revizuent împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 8667/09.12.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursul declarat de revizuent, a modificat în tot decizia, în sensul că a admis apelul declarat de revizuent împotriva sentinței nr. 797/08.06.2010 a Tribunalului Prahova, pe care a desființat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare, la același Tribunal.
În motivare, s-a reținut că instanțele au evaluat caracterul determinant al înscrisurilor pretins noi, reprezentate de cele două hotărâri penale, din perspectiva legăturii cu imobilul în litigiu, a numitei S. M..
Or, a stabilit instanța de recurs, o asemenea modalitate de analiză a admisibilității cererii de revizuire este nelegală, întrucât acest lucru nu s-a solicitat prin cererea de revizuire și nu s-a urmărit prin invocarea înscrisurilor de către revizuent, excedând cadrului procesual în care s-a desfășurat judecata în dosarul nr. 4567/1998, în care numita S. M. nu a figurat ca parte în proces.
De asemenea, s-a reținut că nu a fost avut în vedere un alt înscris invocat în cererea de revizuire, respectiv procesul-verbal de confiscare a averii dispuse prin sentința penală nr. 477/07.10.1960, Tribunalul neintrând în cercetarea fondului.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._ .
La data de 01.06.2012 Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă 3938, prin care a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C. L. al municipiului Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în sensul dispozițiilor art. 322 alin. 5 Cod pr. civilă, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare de forță majoră.
Prin urmare, a arătat Tribunalul, simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să le procure în timpul procesului.
Tribunalul a apreciat că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, a reținut Tribunalul, nu reiese că revizuentul ar fi făcut o asemenea dovadă, limitându-se a afirma, în cadrul cererii de revizuire, doar că a aflat de existența acestor înscrisuri o dată cu . legii nr. 10/2001 și formularea unei notificări pentru imobilul în cauză de către numita S. M., care i-a și comunicat aceste înscrisuri, printr-un memoriu, în sprijinul notificării formulate.
Revizuentul nu și-a motivat imposibilitatea prezentării acestor înscrisuri în fața instanței de judecată care a soluționat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4567/1998 al Tribunalului Prahova.
Decizia nr. 839/1961, a reținut Tribunalul, nu poate fi considerată înscris nou în sensul art. 322 alin. 5 Cod pr. civilă, pentru că a fost cunoscută de revizuent la momentul derulării procesului în dosarul nr. 4567/1998 al Tribunalului Prahova, fiind depusă la dosar.
Cât privește cele două hotărâri penale, Tribunalul a apreciat că simpla necunoaștere a existenței acestor înscrisuri de către revizuent, la momentul judecării pe fond a cauzei, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de retrocedare.
Mai mult decât atât, chiar prin concluziile scrise depuse la dosar, a reținut tribunalul, revizuentul recunoaște faptul că, în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă a cărei revizuire este solicitată a fost depusă decizia nr. 999/1991 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care a fost admis recursul în anulare, împotriva hotărârilor penale, acestea fiind casate, iar inculpatul fiind achitat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art. 209 pct. 2 Cod penal.
Prin urmare, a concluzionat tribunalul, este vorba de fapt de o pretinsă necunoaștere, din moment ce, la soluționarea pe fond a cauzei, revizuentul avea cunoștință implicită de existența acestor două sentințe penale sus-menționate, cererea de revizuire fiind astfel, inadmisibilă.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, reglementat de dispozițiile art. 289 alin. 1 Cod pr. civilă, revizuentul C. L. al municipiului Ploiești, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că în mod evident nelegal, tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, demonstrând practic că nu a înțeles esența cererii de revizuire.
Apelantul a precizat că, contrar celor reținute de tribunal, înscrisurile invocate în cererea de revizuire, i-au fost înaintate de un terț (S. M.) nefiind depuse, niciodată, de către intimate, la momentul soluționării cauzei pe fond. A apreciat apelantul că motivarea sentinței este legată doar de faptul că acele sentințe penale nu constituie documente care să demonstreze prin ele însele, caracterul nefondat al acțiunii în retrocedare, susținându-se totodată, în mod nefondat, că ar fi avut cunoștință de existența lor.
Apelantul a arătat că înscrisurile depuse în susținerea cererii de recurs, întrunesc în realitate cerințele de admisibilitate reglementate de art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă și a învederat că imobilul în litigiu a aparținut numitului G. Gh. A., autorul doamnei S. M., persoană diferită de G. A., zis și D., condamnat politic în anul 1961 și care a fost autorul intimatelor.
Prin concluziile orale formulate la data de 12 noiembrie 2012 s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond.
La data de 14.09.2012 și respectiv 12.11.2012, intimata M. A., a formulat concluzii scrise, întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului, solicitând obligarea apelantului la plata de daune morale și cominatorii, precum și la plata c/val celor 4 apartamente demolate și amendarea acestuia, pentru exercitarea abuzivă a dreptului de apel.
La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2012, Curtea a dispus, după punerea în discuție a excepției invocată de intimată, respingerea acesteia, pentru considerentele de fapt și de drept menționate în încheierea de amânare a pronunțării la acel termen.
Curtea a invocat, din oficiu și a pus în discuția părților, excepția inadmisibilității pretențiilor formulate de intimată prin concluziile scrise și prin întâmpinare, dispunând la același termen de judecată, admiterea acestei excepții, considerentele de fapt și de drept fiind expuse în încheierea de la acea dată.
Prin decizia civ. nr. 83/19.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești a fost admis apelul declarat de revizuent, a fost desființata sent.civ.nr. 3938/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova si a fost trimisa cauza spre rejudecare către aceeași instanță.
In motivarea deciziei astfel pronunțate, s-au reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr. 8667 din data de 9 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de recurs a dispus casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, întrucât a constatat erorile săvârșite în raționamentul juridic al instanțelor anterioare.
În acest context, instanța de recurs a statuat că „prima instanță s-a raportat în mod greșit la decizia nr. 839 din data de 24 decembrie 1961, care, în fapt, nu a fost invocată prin cerere de revizuire ca înscris nou, determinant în adoptarea soluției asupra cererii de retrocedare, de asemenea, cu referire la hotărârile penale invocate de către revizuent, nu a analizat motivele cererii de revizuire astfel cum au fost formulate de către C. L. al municipiului Ploiești și nici nu a avut în vedere un alt înscris invocat în cerere, respectiv procesul-verbal de confiscare a averii dispuse prin sentința penală nr. 477/7.10.1960” (pagina 5 din decizie).
Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, problemele de drept dezlegate de instanța de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or în speță, se constată că instanța de trimitere nu s-a conformat dispozițiilor exprese ale deciziei de casare, procedând la analizarea cererii de revizuire din perspectiva deciziei nr. 839/24 decembrie 1961, în accepțiunea de act nou, nerespectând astfel, obligațiile stipulate în sarcina sa, de instanța de casare, care a stabilit irevocabil, că acest înscris „nu a fost invocat prin cererea de revizuire ca act nou, determinant în adoptarea soluției asupra cererii de retrocedare”.
În ceea ce privește hotărârile penale invocate în motivele de revizuire, Curtea reține că și sub acest aspect, dispoziția instanței de recurs a fost clar exprimată, atrăgându-se atenția instanței de trimitere că „ceea ce a intenționat revizuentul să dovedească prin referirea la hotărârile penale a fost faptul că nu acesta a fost temeiul juridic al preluării de către stat a imobilului din Ploiești, .. 3 (restituit prin sentința supusă revizuirii în cauză), din moment ce imobilul nu este menționat în procesul-verbal de confiscare a averii dispuse prin sentința penală nr. 477/7.10.1960, menținută în recurs, cu consecința că imobilul nu ar fi fost preluat de la autorul reclamantei din dosarul nr. 4567/1998, condamnat prin acea hotărâre” (pagina 4 din decizie).
Examinând sentința apelată, se constată că nici sub acest aspect, tribunalul nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, întrucât a ignorat problema de drept dezlegată de instanța superioară și a analizat cele două hotărâri penale din perspectiva posibilității cunoașterii lor de către revizuent, la momentul pronunțării sentinței ce se solicită a fi revizuită.
Totodată, Curtea constată că instanța de trimitere nu a făcut nicio referire la procesul-verbal de confiscare a averii dispusă prin sentința penală nr. 477/1960, deși, în decizia de casare, se stabilise că ignorarea acestui înscris în faza procesuală anterioară, a constituit unul dintre motivele de admitere a recursului și de casare a hotărârii, fiind o dovadă a necercetării fondului.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că instanța de trimitere nu a respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs, care a stabilit în mod clar și expres limitele și problemele de drept care urmează a fi avute în vedere în faza de rejudecare, situație ce echivalează cu o necercetare a fondului.
În aceste condiții, Curtea va proceda, în raport dispozițiile art. 297 alin. 1 teza a II a (incidente speței, conform normei tranzitorii din art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, cererea de revizuire fiind introdusă anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă, prin Legea nr. 202/2010), la admiterea apelului, cu consecința desființării și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Prahova, pentru a proceda la rejudecarea cauzei, respectând, conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, dispozițiile stricte ale deciziei nr. 8667/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 22.01.2013, sub nr._ .
La data de 12.04.2013, intimata M. A. a depus întâmpinare, prin care solicită să se aibă în vedere actele depuse și să se constate că Directorul executiv de la Direcția Administrației Publice nu are niciun drept de semnătură în documentele oficiale, în numele primarului.
La data de 16.04.2013, revizuientul C. L. al Mun.Ploiești, a depus la dosar o notă de ședință, prin care solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
La termenul de judecată din data de 16.04.2013, intimata M. A. a solicitat conexarea dosarului nr.8609/2005 al Tribunalului Prahova și dosarului nr._ al Curții de Apel Ploiești la prezenta cauză, arătând că aceste dosare au aceleași părți și același obiect, instanța prorogând discuția cu privire la aceasta pentru termenul de judecată din data de 18.06.2013.
La data de 06.06.2013, intimata M. A. a depus la dosar precizări prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
La termenul de judecată din data de 18.06.2013, intimata M. A., a depus la dosar un set de înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 24.09.2013, intimata M. A., a depus la dosar precizări prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
La termenul de judecată din data de 26.02.2014, revizuientul C. L. al Municipiului Ploiești, a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și precizată, întrucât înscrisurile invocate în susținerea cererii, fac dovada admisibilității cererii.
La termenul de judecată din data de 26.02.2014, instanța a respins excepția de conexitate invocată la data de 16.04.2013, constatând că nu s-au făcut dovezi în sensul existenței unei strânse legături de cauzalitate între dosarele intimate de către intimată, legătură care să impună soluționarea cauzelor împreună și a rămas în pronunțare asupra cererii de revizuire.
La data de 03.03.2014, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru completarea probatoriilor cu înscrisuri.
La data de 29.04.2014, intimata M. A. a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 08.05.2014, Arhivele Naționale Prahova au depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 07.08.2014, revizuenta a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente in cauza, Tribunalul constată următoarele:
In ce privește hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, Tribunalul retine următoarele: prin sentința civilă nr. 282/09.12.1998, pronunțată în dosarul civil nr. 4567/1998, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulata de către D. M., dispunând retrocedarea către reclamantă a suprafeței de teren de 335 mp., situată în Ploiești, ., jud. Prahova. Prin decizia civilă nr. 17/16.04.1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosar civil nr. 3029/1999, apelul declarat împotriva sentinței civile respective a fost respins, ca nefondat. Recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins, ca nefondat de către Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 3189/01.10.1998, astfel incât sentința civ. nr. 282/09.12.1998 a devenit irevocabilă.
Motivele cererii de revizuiresunt in esență, următoarele: revizuentul din prezenta cauza invoca in sprijinul cererii sale disp. art. 322 pct. 5 Cod pr.civ. si susține că odată cu formularea unei notificări pentru retrocedarea imobilului din .. 3 ( fost Agrișelor), in temeiul Legii 10/2001, de către numita S. M. si verișoarele acesteia, a intrat in posesia hotărârii judecătorești prin care G. A., zis D., a fost condamnat politic, precum și a procesului-verbal de confiscare a averii, documente pe care numita D. M., reclamanta in hotărârea supusa revizuirii, nu le-a prezentat niciodată în fața instanțelor de judecată.
Conform acestor acte, a arătat revizuentul, la data confiscării averii lui G. A., zis D., în anul 1960, imobilul situat în .. 3 nu a făcut obiectul confiscării, întrucât, nu se afla în patrimoniul acestuia, situație în care nici nu se putea retroceda, nici chiar în baza deciziei de reabilitare pentru condamnarea politică a acestuia.
Temeiul de drept invocat in sprijinul cererii de revizuire este cel prevăzut de disp. art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., normă legala ce care presupune descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori desființarea sau modificarea hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere .
De asemenea, Tribunalul va avea in vedere si considerentele deciziilor de casare nr. 8667/09.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă si nr. 83/19.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, problemele de drept dezlegate fiind obligatorii pentru judecătorul fondului, conform disp. art. 315 al. 1 cod pr.civ.
Astfel, s-a stabilit prin cele doua decizii de casare amintite anterior, cu autoritate de lucru judecat, faptul că decizia nr. 839 din data de 24 decembrie 1961, nu a fost invocată prin cerere de revizuire ca înscris nou, determinant in adoptarea soluției asupra cererii de retrocedare, și instanța nu a avut în vedere un alt înscris invocat în cerere, respectiv procesul-verbal de confiscare a averii dispusă prin sentința penală nr. 477/7.10.1960 (pagina 5 din decizia ICCJ).
În ceea ce privește hotărârile penale invocate în motivele de revizuire, s-a reținut irevocabil in decizia de casare nr. 8667/09.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă că „ceea ce a intenționat revizuentul să dovedească prin referirea la hotărârile penale a fost faptul că nu acesta a fost temeiul juridic al preluării de către stat a imobilului din Ploiești, .. 3 (restituit prin sentința supusă revizuirii în cauză), din moment ce imobilul nu este menționat în procesul-verbal de confiscare a averii dispuse prin sentința penală nr. 477/7.10.1960, menținută în recurs, cu consecința că imobilul nu ar fi fost preluat de la autorul reclamantei din dosarul nr. 4567/1998, condamnat prin acea hotărâre” (pagina 4 din decizie).
Prin urmare, examinând motivele invocate in susținerea cererii de revizuire, Tribunalul constata că revizuenta invoca hotărârile judecătorești prin care G. A. zis D. a fost condamnat politic precum si procesul-verbal de confiscare a averii acestuia, documente pe care D. M. nu le-a prezentat instanței la data formulării cererii de retrocedare a imobilului si care au fost aduse la cunoștința revizuentei de către S. M. si rudele acesteia, cu ocazia formulării unei notificări in temeiul Legii 10/2001 pentru același imobil.
In acest context, S. M. a susținut, in esență, că imobilul nu a aparținut lui G. A. zis D. ( născut la 12.12.1898 in . si decedat la 12.05.1961 la Aiud ), ci autorului său, care se numea tot G. A., dar cu alte date de identificare ( respectiv născut la 08.03.1875 in . la 13.04.1953 in București ), in cauza existând o confuzie de nume de care intimata D. M. a profitat cu ocazia pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită in prezenta cauză.
Examinând cele doua hotărâri judecătorești de condamnare a autorului reclamantei D. M., Tribunalul constată următoarele: din sent. nr. 477/07.10.1960 pronunțată de Tribunalul M. București prin care s-a dispus confiscarea totala a averii, ( aflata la filele 8-9 dosar revizuire înregistrat inițial), rezultă ca numitul G. A. zis D., născut la 12.12.1897 in ., raionul Teleajen, regiunea Ploiești, fiul lui C. si I. de profesie horticultor –botanist, casatorit cu un copil înfiat, avea ca avere personala la data pronunțării sentinței: 12 pogoane livada si un pogon fâneață, in trecut a avut o casa naționalizată cu un teren de 2500 m.p., iar soția sa poseda o casa si 6000 m.p. teren in . al condamnatului fiind in . nr. 122.
Prin Decizia nr. 1790/17.11.1960 pronunțata de Tribunalul M. de Regiune Militara București ( filele 10-13 dosar revizuire înregistrat inițial ), s-a respins recursul condamnatului împotriva sent. nr. 477/07.10.1960.
Prin Decizia nr. 839/24.10.1961 a Sfatului Popular oraș Ploiești se pune in executare sent. nr. 477/07.10.1960 si se trece in administrarea Sfatului Popular al orașului Ploiești, imobilul confiscat de la A. G. zis D., situat in Ploiești, ., compus din teren in suprafața de 2500 m.p., construcție din paianta cu doua camere si o magazie de scânduri.
Tribunalul constata că in cauza înregistrata sub nr. 4567/1998 in care s-a pronunțat sent.civ. nr. 282/09.12.1998 de către Tribunalul Prahova, sentința atacata cu revizuire, s-a reținut de către instanță faptul că, imobilul in cauza a fost proprietatea numitului G. A., autorul reclamantei D. M. si a fost întâi naționalizat prin Decretul 92/1950 si ulterior expropriat in baza Decretului 347/30.10.1986.
În aceea cauză Tribunalul a analizat cererea reclamantei D. M., raportat la cerințele stabilite prin Legea 33/1994 privind exproprierea, constatându-se ca terenul expropriat nu a fost folosit potrivit scopului pentru care a fost preluat si nici nu exista vreo alta declarație de utilitate publică, acestea fiind motivele ce au determinat pronunțarea sent.civ. nr. 282/09.12.1998, a cărei revizuire se cere.
De asemenea, Tribunalul retine că, in motivarea cererii de retrocedare promovata de către D. M. si înregistrata inițial sub nr. 490/1997 la Curtea de Apel București, se arata că terenul din . –Voda ) nr. 3 a fost proprietatea unchiului său, respectiv fratele mamei sale, așa cum dovedește cu adresa nr._/1996 din 11.07.1996 a Primăriei mun. Ploiești si Anexa la Decretul nr. 92/1950, construcția de pe teren fiind naționalizata la poziția 173 din decret. A mai arătat ca autorul sau, A. G. a decedat la Aiud la 12.05.1961, reclamanta fiind singura lui moștenitoare conform certificatului de moștenitor nr. 199/08.05.1996 . Prin urmare, singurele documente invocate de reclamanta D. M., la momentul retrocedarii imobilului, in susținerea dreptului de proprietate al autorului său au fost Decretul de naționalizare si adresa nr._/1996 din 11.07.1996 a Primăriei mun. Ploiești .
Este adevărat ca, la dosarul inițial înregistrat de către D. M., se depune decizia nr. 839 /1961, ( care nu poate fi avuta in vedere ca temei al cererii de revizuire, fiind cunoscuta de instanță si de părți la vremea respectivă), dar nu se depun si cele doua hotărâri judecătorești amintite anterior si care au constituit temeiul confiscării averii lui A. D..
De altfel, prin decizia 839/1961 s-a dispus confiscarea unui alt imobil decât cel ce face obiectul cauzei, respectiv cel situat in Ploiești, . si care a fost restituit moștenitorilor in baza Legii 18/1991, prin Ordinul nr. 98/12.08.1994 al Prefecturii Prahova, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr., 199/08.05.1996 ( aflat la fila 4 din dosar nr. 490/1997 al Curții de Apel București), certificat invocat de D. M. in dovedirea calității sale de moștenitor.
De asemenea, ca singur înscris doveditor al dreptului de proprietate al autorului său, D. M. a depus adresa nr._/1996 din 11.07.1996 a Primăriei mun. Ploiești ( fila 7 din dosar nr. 490/1997 al Curții de Apel București) din care rezulta ca . 173 din anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950 figurează ca proprietar numitul A. G., fara a se indica si alte elemente care sa permită identificarea acestuia, ca fiind unul si același cu A. G. zis D., autorul numitei D. M..
Prin urmare, din analiza coroborată a probelor administrate, rezulta ca in 1960, la data condamnării sale, numitul A. G. zis D. avea ca avere personala 12 pogoane livada si un pogon fâneață, iar in trecut a avut o casa naționalizată cu un teren de 2500 m.p., acest imobil fiind tocmai cel din Ploiești . cu teren in suprafața de 2500 m.p., construcție din paianta cu doua camere si o magazie de scânduri, care deja s-a restituit moștenitorilor, așa cum am arătat anterior.
Nu exista nicio alta dovada de proprietate din care sa rezulte ca numitul A. G. zis D. a avut la data condamnării sale sau anterior si o casa in Ploiești, .. 3 cu teren de 355 m.p.
Aceasta situație de fapt este confirmata si de înscrisurile de la filele 64-54 din dosarul de revizuire înregistrat inițial sub nr._, respectiv:
-adeverința nr. 825/1996 eliberata de C. L. al . rezulta ca defunctul A. G. zis D. deținea terenuri si doua case pe raza localității Drajna, bunuri confiscate prin cele doua hotărâri de condamnare din 1960 ;
- procesul-verbal de sechestru asigurător din 19.08.1960 prin care s-a instituit sechestru asupra bunurilor lui A. G. născut la 12.12.1898 ( așadar cel supranumit si D. ) si anume asupra casei din Ploiești, . si asupra unei alte case de 3 camere din Ploiești, . cu 150 m.p. teren, imobile ce nu fac insă obiectul prezentului litigiu ( de altfel si imobilul din . retrocedat numitei D. M. prin sent.civ.nr. 1054/1998 pronunțata de Judecătoria Ploiești, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor de pe urma defunctei D. M., depus la fila 68 dosar nr._ al ICCJ ) .
Cele menționate se coroborează si cu procesul-verbal din 17.08.1960, aflat la fila 65 din același dosar, in care se arata de asemenea ca se confisca cele doua case indicate si anterior in înscrisurile analizate mai sus, precum si terenuri in . nicio mențiune despre un imobil in .. 3, Ploiești, singurele case confiscate de la A. G. zis D. fiind deja retrocedate moștenitorilor acestuia, așa cum am arătat anterior.
Așadar, in situația in care instanța care a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, ar fi avut la dispoziție si sent. nr. 477/07.10.1960 prin care s-a dispus confiscarea averii lui A. G. zis D. si in care sunt enumerate proprietățile pe care acestea le avea la data pronunțării sentinței, dar si anterior, ar fi putut determina cu exactitate daca imobilul din Ploiești, .. 3( fost Agrișelor) s-a aflat sau nu in proprietatea acestuia .
Concluzionând, sub aspectul cerințelor pe care trebuie sa le îndeplinească înscrisurile invocate in revizuire raportat la disp. 322 pct. 5 Cod p.civ.-1865, Tribunalul constata că, cele doua hotărâri judecătorești invocate de revizuentă in susținerea cererii de revizuire sunt înscrisuri doveditoare noi, care nu au fost folosite in litigiul soluționat prin hotărârea atacata, au deplină forță probantă, nu implică cerința completării sau confirmării cu alte mijloace de proba si au existat la data pronunțării hotărârii atacate, fiind descoperite de către revizuentă ulterior, in contextul expus mai sus.
De altfel, revizuenta nici nu ar fi avut posibilitatea sa ia cunoștință despre cele doua hotărâri de condamnare a lui A. G. zis D., in condițiile in care copii ale hotărârilor judecătorești se eliberează doar părților sau moștenitorilor acestora, sub rezerva justificării unui interes, deci singura persoana care ar fi putut avea cunoștință de aceste înscrisuri, era la data pronunțării hotărârii atacate, numai reclamanta inițială D. M., si nu revizuenta din prezenta cauză .
Prin urmare, înscrisurile îndeplinesc si condiția de a nu fi fost înfățișate in procesul in care s-a pronunțat hotărârea atacata cu revizuire, fie pentru ca au fost reținute de partea potrivnica fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, revizuenta fiind in imposibilitate obiectivă sa le procure prin diligențe proprii, acestea fiind descoperite ulterior, doar cu ocazia formulării notificării in temeiul Legii 10/2001 de către alte persoane, respectiv la data de 06.01.2009 ( conform înscrisului-notificare aflat la fila 5 dosar revizuire înregistrat inițial ) , cererea de revizuire fiind așadar formulata in termenul legal de o lună de la data descoperirii înscrisurilor ( respectiv la 06.02.2009), conform art. 324 al.1 pct. 4 Cod pr.civ.
De asemenea, cele doua hotărâri îndeplinesc si cerința caracterului determinant, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, in sensul că, daca ar fi fost cunoscute de instanța a cărei hotărâre se atacă cu revizuire, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții deoarece atesta o alta situație de fapt decât cea cuprinsa in actele anterioare, ce au fost analizate cu ocazia judecării in fond.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Tribunalul constata ca si aceste condiții sunt îndeplinite deoarece hotărârea atacata este irevocabilă, prin hotărâre s-a cercetat fondul cauzei, iar criticile formulate se încadrează in motivele limitativ prevăzute de art. 322 Cod pr.civ., conform considerentelor anterior prezentate.
De asemenea, revizuenta justifica un interes in promovarea cererii de revizuire, fata de împrejurarea ca este obligata sa soluționeze in condițiile legii notificarea formulata in temeiul legii 10/2001 de către terțele persoane ce susțin ca sunt moștenitoare ale adevăratului proprietar.
In ce privește fondul pricinii deduse judecații in dosarul nr. 4567/1998, Tribunalul constata ca reclamanta inițială D. M. nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului sau, A. G. zis D. asupra imobilului in litigiu, la data exproprierii acestuia, respectiv in 1986, acesta fiind cadrul procesual stabilit chiar de către reclamanta D. M. prin precizarea la acțiune pe care a formulat-o la fila 8 in dosarul nr. 4567/1998 al Tribunalului Prahova, cadru procesual ce nu poate fi modificat in revizuire.
Astfel, Tribunalul retine că in cauza înregistrata sub nr. 4567/1998 in care s-a pronunțat sentința atacata cu revizuire a fost analizata cererea reclamantei D. M., raportat la cerințele stabilite prin Legea 33/1994 privind exproprierea deoarece reclamanta si-a precizat obiectul cererii, in sensul că solicita retrocedarea terenului si anularea măsurii de expropriere a acestuia întrucât exproprierea s-a făcut cu încălcarea prevederilor constituției si fara respectarea cerinței că exproprierea se poate dispune numai pentru utilitate publică.
S-a reținut in motivarea hotărârii astfel pronunțate că imobilul din Ploiesti, . ( actual B. Voda) a fost expropriat prin Decretul 347/30.10.1986, iar construcția aflata pe teren a fost demolata in 1988 .
Prin urmare, instanța fondului a analizat cererea de retrocedare formulata de D. M., din perspectiva neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a opera exproprierea prin Decretul nr. 347/1986, data la care A. G. zis D. era decedat si oricum ar fi fost exclusa ipoteza exproprierii vreunui bun imobil al acestuia deoarece prin sent. 477 /1960 i se confiscase deja întreaga avere.
Potrivit art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Or, in prezenta cauza, nu s-a făcut dovada ca fostul proprietar de la care a fost expropriat imobilul in 1986 era A. G. zis D., care era deja decedat la data exproprierii si care la data decesului, nu mai avea niciun bun imobil in patrimoniu, ca urmare a confiscării.
Mai mult chiar, Tribunalul va avea in vedere si înscrisurile depuse in prezentul dosar de revizuire, respective adresa Direcției Generale de Dezvoltare Urbana Ploiești nr._/30.04.2014, aflata la fila 219 dosar rejudecare, din care rezulta că la vechea adresa poștala din ..7, actual nr. 3 (valabil in 1950) figurează înscris la rubrica proprietar G. A. ( fara alte elemente de identificare) .
Se mai arată ca . aceasta denumire din 11.08.1993, anterior numindu-se . 14.04._93), . perioada 1902-1965 ) si .> Prin urmare, la data naționalizării, in 1950, imobilul avea ca adresa poștala . data exproprierii terenului in 1986, avea ca adresa poștală . data retrocedării prin sentința atacata cu revizuire, adresa era din nou .>
In ce privește numerotarea clădirilor, instanța retine ca potrivit adresei nr._ a Primăriei mun. Ploiești, de la fila 276 rezulta ca imobilul din .. 3 a avut si adresa .. 7 .
De asemenea, la dosar s-a depus de către Arhivele Naționale, la solicitarea instanței o copie certificată a Fișei pentru delimitarea, numerotarea si măsurarea clădirilor si a locuințelor din 1965, privind imobilul din Ploiești, ., la filele 250-267, iar din înscrisurile aflate la filele 255 si 258 anexe la Buletinul clădirii nr. 3 din .>, rezulta că, la data de 01.11.1944 proprietar al clădirii era G. A. domiciliat in Bucuresti ., persoană căreia i se plătea chirie de către cei care ocupau apartamentele din imobil . Tot această persoană face declarațiile de impunere din 1948, de la filele 258 si 262 . De asemenea, din Matricola nr. 2 –impozit pe clădiri aflata la fila 273, rezulta că in calitate de proprietar al clădirii din .. 7 ( actual nr.3, conform adresei arătate anterior) era menționată E. G., sotia lui Alecssandru G. G., casatoriti in . de casatorie de la fila 274.
Din adresa Primăriei Ploiești, de la fila 278 rezulta ca aceasta instituție a avut in administrare imobilul s terenul din .. 3 (fosta Agrișelor) ce a trecut in proprietatea statului prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950, fiind fosta proprietate a lui G. A. si E., terenul fiind expropriat in 1986.
De altfel, la adresa din Ploiești, .. 7 se afla și domiciliul părinților numitei S. M. E., la data nașterii acesteia, in 1928 ( adresa nr._/04.08.2010 a Consiliului L. Ploiești, de la fila 279), aceasta fiind terța persoană care a invocat un drept propriu si a formulat notificare in temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul in litigiu .
De asemenea, Tribunalul va retine si înscrisul intitulat Matricola de clădiri si terenuri din perioada 1955-1957 din care rezulta, ca imobilul in litigiu aparținea in perioada respective I.O.L.L.Căminul, iar anterior a aparținut M. Gh. Săvuleanu conform Matricolei generale pentru perioada 1938-1941 aflata la fila 300 .
Prin urmare, niciuna dintre probele administrate in cauza nu confirma susținerea pe care a făcut-o reclamanta inițială D. M. in sensul ca autorul sau A. G. zis D. ar fi fost vreodată proprietar al imobilului in litigiu.
Este evident ca a existat o confuzie de nume, folosita de reclamanta D. M. in favoarea sa, intre:
- numele celui menționat in actele prezentate anterior ca fiind proprietar al imobilului din .. 3 si anume A. G., nascut la Ceptura la data de 16.03.1875 si decedat la data de 13.04.1953 ( conform certificatului de moștenitor nr. 582/1974 emis de notariatul de Stat București de la fila 72 din dosar nr._ al Curții de Apel Ploiesti), cu ultimul domiciliu in București, . ( la fel ca si defuncta sa soție G. E. decedata la 09.08.1946, conform certificatului de moștenitor nr. 44/17.11.2000 de la fila 70 din dosar nr._ al Curții de Apel Ploiești ) si,
- numele autorului reclamantei D. M., respectiv, A. G. zis D., născut la 12.12.1898 in . si decedat la Aiud la data de 12.05.1961.
F. de toate aceste înscrisuri aflate la dosarul cauzei, Tribunalul constată lipsa oricăror dovezi cu privire la existența unui drept de proprietate asupra imobilului in litigiu, in patrimoniul numitului A. G. zis D., atât anterior naționalizării in 1950, cât si ulterior acestei date, inclusiv la data exproprierii in 1986, astfel incat cererea precizată a moștenitoarei acestuia, numita D. M., întemeiata pe disp. art. 35 din Legea 33/1994, este lipsită de temei.
Prin urmare, fata de suma considerentelor de fapt si de drept arătate, Tribunalul va admite cererea de revizuire, in temeiul art. 322-328 Cod pr.civ. si pe cale de consecință, va schimba in tot sentința civila nr. 282/09.12.1998 pronunțata de Tribunalul Prahova, în dosarul civil nr. 4567/1998 și va respinge ca neîntemeiată cererea precizata formulata de reclamanta D. M. ( in prezent decedata, având ca moștenitori legali pe M. A., domiciliată în București, .. 14, ., sector 1, M. N., domiciliată în comuna Drajna, . nr. 91, județul Prahova, prin procurator M. A., cu domiciliul susmenționat, S. E., domiciliată în București, ., . M. A.), privind retrocedarea imobilului situat in Ploiești, .. 3 ( fost Agrișelor) si anularea măsurii exproprierii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de revizuire declarata de C. L. PLOIEȘTI - prin PRIMAR, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A., domiciliată în București, .. 14, ., sector 1, M. N., domiciliată în comuna Drajna, . nr. 91, județul Prahova, prin procurator M. A., cu domiciliul susmenționat, S. E., domiciliată în București, ., ., prin procurator M. A., cu domiciliul susmenționat și P. J. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova, cauză trimisă spre rejudecare în baza Deciziei nr. 83/19.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Schimbă in tot sentința civila nr. 282/09.12.1998 pronunțata de Tribunalul Prahova, în dosarul civil nr. 4567/1998 si respinge ca neîntemeiată cererea precizată formulata de reclamanta D. M. ( in prezent decedata, având ca moștenitori legali pe intimații M. A., M. N. și S. E., privind retrocedarea imobilului situat in Ploiești, .. 3 ( fost Agrișelor) si anularea măsurii exproprierii acestuia.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. D. P. A. Ș.
operator de date cu caracter personal 5595
red./tehnored.GD
7 ex/01.09.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1237/2014. Tribunalul PRAHOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 998/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
