Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-01-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 23151/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9
Ședința publică din data de 07.01.2014
Președinte - N. C.
Judecători – A. G. H.
- M. R.
Grefier – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - contestatoare M. M. B. domiciliata in Ploiești, .. 7, ., ., împotriva sentinței civile nr.8814/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata . IFN SA cu sediul in București, ., ..
Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 25,00 lei conform chitanței . nr._/15.11.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei ce au fost anulate si atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - contestatoare reprezentată prin av. Serbaniuc T. în substituire av. I. C., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada completării taxei judiciare de timbru.
Recurenta - contestatoare depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 72,00 lei.
Tribunalul ia act că recurenta - contestatoare a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 72,00 lei conform chitanței . nr. 271/06.01.2014, ce a fost anulată.
Recurenta - contestatoare, prin apărător, învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile recurentei - contestatoare, prin apărător, în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenta - contestatoare, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului, întrucât nu a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de leasing ce constituie titlu executoriu.
În subsidiar arată că societatea pârâtă poate pretinde doar ratele scadente si neachitate până la data rezilierii, respectiv suma de 4240,08 lei, nu si celelalte rate până la sfârșitul contractului, iar pe de altă parte instanța a preluat în mod greșit suma de plată din raportul de expertiză, corect fiind_ lei, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar note scrise.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea M. M. B. a formulat contestație la executare împotriva intimatei . IFN SA solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 405/2011 al B. M. Goslan.
În motivarea contestației s-a arătat că nu se datorează suma pretinsă pe calea executării silite deoarece a achitat o mare parte din credit, a predat cu proces verbal autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing încă din luna octombrie 2010, iar creditorul nu i-a comunicat în niciun fel că ar mai avea de plată vreo sumă de bani.
La termenul de judecată din 07.02.2012, contestatoarea și-a precizat acțiunea, criticând și încheierea prin care a fost încuviințată executarea silită, sub aspectul existenței creanței și a îndeplinirii de către aceasta a cerințelor prevăzute de art.3731 și următ cod pr. civ., considerând că sunt necesare lămuriri cu privire la întinderea și înțelesul titlului executoriu..
Prin sentința civilă nr.8814/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte contestația la executare precizată formulată de contestatoare, constatându-se reziliat contractul de leasing financiar nr. 1381/02.07.2010 conform notei interne din 02.07.2010 privind rezilierea contractului de leasing financiar nr._/2.07.2010, precum și că contestatoarea mai datorează intimatei suma de_,57 lei, sumă calculată conform raportului de expertiza contabila și Anexelor acestuia.
Totodată s-a dispus anularea în parte formele de executare silita întocmite în dosarul de executare silită nr. 405/2011 al B. M. Goslan, mai puțin procesul-verbal de cheltuieli de executare silită întocmit de B. M. Goslan la data de 20.09.2011, pe care instanța îl menține și s-a dispus continuarea executării silite până la concurența sumei de_,07 lei, din care suma de_,57 lei, reprezentând creanța datorată intimatei și suma de 3323,5 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
A fost respinsă în rest contestația la executare, ca neîntemeiată, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că față de contestația la executare dedusa judecații si potrivit probelor administrate in cauza, respectiv înscrisuri, interogatoriu si expertiza de specialitate contabila, ca urmare a cererii de executare silita formulata de intimata, s-a întocmit dosarul de executare silita nr. 405/2011 al B. M. Goslan.
Instanța de fond a constatat că, în speță, prin contestația la executare astfel cum a fost precizată debitoarea-contestatoare a solicitat lămurirea înțelesului titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/18.12.2008 cat si anularea formelor de executare întocmite in dosarul de executare anterior menționat.
In ceea ce privește titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing nr._/18.12.2008, instanța de fond a constatat că acesta a fost reziliat unilateral la data de 02.07.2010 si având in vedere clauzele contractuale însușite de părți prin semnătura si necontestate de contestatoare ca fiind abuzive, instanța de fond a reținut ca acesta urmează a-si produce efectele pana la încasarea totală a creanței calculata in baza acestor clauze contractuale.
Cat privește înțelesul clauzelor, prima instanță a reținut că acestea sunt explicite si clare, nefiind echivoce, iar în ceea ce privește întinderea titlului executoriu, respectiv a contractului de leasing sus-menționat, s-a reținut ca acesta a fost lămurit prin efectuarea in cauza a expertizei contabile.
Având in vedere ca prin expertiza contabila s-a stabilit suma pe care o mai datorează contestatoarea, suma care este mai mica decât cea solicitata de intimata in cadrul executării silite, instanța de fond a apreciat că se impune anularea in parte a formelor de executare silita si continuarea executării silite numai până la concurenta sumei stabilita prin expertiza contabila, respectiv_,57 lei + cheltuieli de executare in suma de 3323,5 lei, in total suma de_,07 lei.
Față de considerentele arătate și in temeiul textelor de lege invocate, instanța de fond a admite in parte contestația la executare precizată, constatând reziliat contractul de leasing financiar nr. 1381/02.07.2010 conform notei interne din 02.07.2010 privind rezilierea contractului de leasing financiar nr._/2.07.2010.
Pe cale de consecința, instanța de fond a constatat că, in speță, contestatoarea mai datorează intimatei suma de_,57 lei - sumă calculată conform raportului de expertiza contabila și Anexelor acestuia, întocmit de expert contabil C. N. si in consecință a dispus anularea in parte a formelor de executare silită in dosarul de executare silită nr.405/2011 al B. M. Goslan, mai puțin procesul-verbal de cheltuieli de executare silită întocmit de B. M. Goslan la data de 20.09.2011, pe care instanța îl menține.
Instanța de fond a dispus continuarea executării silite până la concurenta sumei de_,07 lei, din care suma de_,57 lei, reprezentând creanța datorată intimatei și suma de 3323,5 lei, reprezentând cheltuieli de executare, respingând în rest contestația la executare precizată, ca fiind neîntemeiata, iar in baza art. 274 C.pr.civ, a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, apreciind că hotărârea atacată este lovită de nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct.5 si 9 C.pr.civilă întrucâtjudecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ ti nu a urmărit aflarea adevărului în cauză.
Astfel, arată că a dedus controlului judiciar atât titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing cât si actele de executare ulterioare.
Întrucât titlul executoriu era reprezentat de o convenție, am solicitat analizarea valabilității sale, în considerarea dispozițiilor art.399 alin.3 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, recurenta consideră că judecătorul fondului, în virtutea rolului său activ, era obligat să sesizeze si să pună în discuția părților nulitatea clauzelor abuzive din contractul ce reprezenta titlul executoriu dedus controlului judiciar.
Or, această obligație trebuia analizată cu mai multă rigurozitate deoarece s-a prezentat singură în fata instanței pentru aș apăra interesele si nu a avut cunoștințele juridice necesare, cu atât mai mult, cu cât, nulitatea absolută se putea invoca nu doar de către părți ci chiar de către instanță din oficiu.
Consideră recurenta că instanța de fond trebuia să invoce din oficiu nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de leasing dedus controlului judiciar, în sens contrar hotărârea fiind dată cu încălcarea principiilor procesuale de bază, problema clauzelor abuzive în contractele de leasing fiind de notorietate, astfel de clauze fiind supuse controlului judiciar.
In opinia recurentei, potrivit contractului, pe care nu l-a negociat, ca urmare a rezilierii acestuia, beneficiarul era obligat să restituie finanțatorului obiectele ce fac obiectul leasingului, să achite ratele scadente până la momentul desfacerii contractului inclusiv penalitățile aferente, să achite daune interese care devin exigibile prin efectul rezilierii această sumă fiind compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală, neexecutarea contractului care are ca efect rezilierea acestuia fiind mai profitabilă societății de leasing decât continuarea raportului juridic contractual întrucât redobândește bunurile (în cazul nostru, nu au fost uzate) și, în aprecierea acesteia, și întreg prețul (toate ratele anterioare și ulterioare desfacerii convenției).
Art.13 din contract, în baza căruia expertul a inclus si ratele nescadente, are natura unei clauze penale, fiind determinate anticipat întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor pe care finanțatorul pretinde că le va suporta prin neexecutarea contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 1066 din Codul civil (în vigoare la data încheierii contractului), clauza penală, fiind un contract, trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale oricărei convenții, în principiu, instanța de judecată având posibilitatea de a o micșora proporțional cu ceea ce s-a executat, în caz de executare parțială a obligațiilor de către debitor.
A mai precizat recurenta că actuala legislație permite instanței de judecată să reducă penalitatea dacă aceasta este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului (art. 1541 din Codul civil), însă, în cazul său, acest text de lege nu a fost respectat întrucât deși există semnătura subsemnatei pe condițiile generale ale contractului de leasing, acestea nu au fost negociate, neexistând un consimțământ valabil în acest sens, contractul de leasing fiind contract de adeziune, condiții generale ale acestuia nefiind negociate, fiind redactate separat, având format tipizat și fiind aduse la cunoștința beneficiarului fără a exista posibilitatea reală de a le negocia, doar condițiile speciale, care sunt separate și care privesc obiectul leasingului, durata contractului și a plăților făcând obiect al negocierilor, astfel că, aplicarea semnăturii pe contractul tipizat nu dovedește existența consimțământului subsemnatei, recurenta fiind nevoită să adere la condițiile impuse de societatea de leasing, aceste împrejurări atrăgând nulitatea clauzei penale.
S-a mai arătat că, această dispoziție contractuală încalcă prevederile art. 5 din Codul civil, în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cu care nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri, aceste prevederi legale fiind preluate și în noul cod, în art. 11 alin.2 care stipulează că nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
În al doilea rând, recurenta-contestatoare apreciază că hotărârea recurată este lovită de nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civilă, motivat de faptul că încalcă dispozițiile art. 15 din OG 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing.
Astfel, arată că societatea de leasing poate pretinde doar ratele scadente si neachitate până la data rezilierii, respectiv 4.240,08 lei, nu si celelalte rate până la sfârșitul contractului, or, suma calculată de către expert cuprinde si celelalte rate nescadente, respectiv ratele 19 - 48 din graficul de rambursare, aspect ce nu a fost cenzurat de către instanța de judecată.
De asemenea, recurenta arată că expertul a inclus în suma finală si suma de 2.147,87 lei reprezentând cheltuieli de recuperare cu motivarea că acestea se regăsesc în doua tabele centralizatoare semnate de către firma recuperatoare ..
Însă, recurenta arată că a predat autoturismul de bunăvoie astfel încât cheltuielile de recuperare nu se justifică. De altfel, există incluse în suma finală si cheltuieli ce reprezintă taxe de somație si cheltuieli de executare silită, toate acestea fiind, de fapt, cheltuieli de recuperare.
Expertul a inclus si suma de 8.769,83 lei ce ar reprezenta creanța calculată la rezilierea contractului si care reprezintă diferența dintre pretinsele daune de reziliere si valoarea recuperată prin valorificarea autoturismului.
Recurenta arată că, la calculul acestei sume s-a avut în vedere ratele de capital nescadente, la care a calculat penalități de întârziere deși, așa cum am arătat anterior, acestea nu pot fi pretinse de către societatea de leasing întrucât si-a recuperat autoturismul pe care 1-a valorificat prin vânzare, expertul recunoscând că suma pretinsă de societate ca fiind determinată de rezilierea contractului nu a fost înscrisă în nicio factură deși exista o obligație în acest sens.
Or, includerea tuturor acestor sume în suma pretins datorată de mine societății de leasing conduce la pronunțarea unei hotărâri nelegale.
Totodată, recurenta apreciază că hotărârea este nelegală si pentru faptul că toate calculele efectuate de către judecătorul fondului sunt greșite, acesta preluând în mod greșit din expertiză suma de_,57 lei întrucât, în realitate, expertul face referire la suma de 15.924,57 lei. În opinia judecătorului fondului suma de_,57 pretins datorată societății de leasing plus suma de 3323,5 lei reprezentând cheltuielile de executare ar conduce la un total de 29.248,07 lei, deși, în realitate totalul este de 19.248,07 lei.
La data de 21.11.2013 intimata . IFN SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, in principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin cererea de recurs se invocă nulitatea art. 13 din condițiile generale de leasing financiar, prin prisma Legii nr. 193/2000 și art. 5 C.civ, având în vedere că, susține recurenta, această clauză nu ar fi fost negociată și creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, însă prin cererea introductivă la instanța de fond, critica adusă executării silite nu a privit existența unor așa-zise clauze abuzive în contractul de leasing.
Având în vedere dispozițiile art. 294 alin. 1 C.p.c în care se reglementează limitele apelului, și anume, în această cale nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi, precum și dispozițiile art. 316 C.p.c, recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond este inadmisibil, deoarece a fost schimbată cauza, respectiv temeiul juridic al acțiunii, direct în fața instanței de recurs și s-au formulat cereri noi, în sensul constatării caracterului abuziv al art. 13 din condițiile generale de leasing financiar.
Admiterea schimbări cauzei cererii introductive și formularea unei noi cereri în fața instanței de recurs, sunt de natură înlăture și principiul dublului grad de jurisdicție, fapt ce atrage inadmisibilitatea acestei căi de atac.
A mai precizat intimata că un alt argument adus de recurentă se referă la art. 15 din O. G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, acesta fiind interpretat în sensul că nu ar exista o obligație care să decurgă din lege, în sensul în care utilizatorul să fie obligat la plata ratelor de leasing datorate după rezilierea contractului, însă interpretarea dată de recurentă art. 15 din O. G. nr. 51/1997, excede scopului avut în vedere de legiuitor.
Referitor la cheltuielile de recuperare a bunului, intimata a arătat că acestea sunt datorate de către recurentă deoarece contractul a fost reziliat din culpa sa, iar subscrisa a trebuit să angajez o societate de recuperări bunuri, a căror servicii trebuie achitate, recurenta predând mașina după ce a fost contactată de către reprezentanții societății de recuperări, iar aceștia s-au deplasat la domiciliul recurentei pentru a ridica mașina.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere s-au calculat doar la facturile emise și neachitate, iar calculul acestora se face până în momentul achitării efective a debitului principal, susținerea recurentei cu privire la penalitățile solicitate, în sensul că acestea nu s-ar datora după predarea bunului către subscrisa, neavând nicio acoperire legală sau contractuală, penalitățile de întârziere calculându-se la facturile emise și neachitate, reprezentând o lipsă de folosință a banilor ce nu au fost achitați la termenul scadent de către recurentă, neavând nicio legătură cu predarea mașinii, neexistând niciun text de lege sau o prevedere contractuală care să limiteze calculul penalităților până la momentul predării mașinii sau raportat la un alt moment.
Sub aspectul celui de al treilea motiv de recurs, care ar atrage nelegalitatea hotărârii instanței de fond intimata a arătat că acesta se referă la faptul că, s-a preluat în mod greșit debitul datorat, stabilit prin raportul de expertiză contabilă, respectiv a trecut în dispozitiv suma de_,57 lei, în loc de_,57 lei, în realitate, nefiind vorba de o nelegalitate a sentinței atacate, ci mai degrabă de o eroare materială, după cum se poate observa, debitul datorat de recurentă, calculat prin raportul de expertiză contabilă, fiind de 15.924,57 lei.
Tribunalul, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Recurenta contestatoare a investit Judecătoria Ploiești cu o contestație la executare, pe cale căreia a solicitat anularea formelor de executa, motivat de faptul că nu datorează debitul pentru care a fost începută executarea silită.
Ulterior, pe calea unei precizări și completări a cererii de chemare în judecată, a precizat că se îndreptă și împotriva încheierii prin care a fost încuviințată executarea silită, alte motive nemaifiind invocate, în aceste condiții, instanța de fond neputând acorda mai mult decât s-a cerut.
Rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța de judecată neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunile cu care a fost investită, astfel cum acestea au fost formulate.
Așadar, instanța de fond, respectând principul disponibilității părților, nu se putea pronunța decât în limitele investirii lor, neavând posibilitatea legală de a examina din oficiu, așa cum în mod nefondat susține recurenta, caracter abuziv al clauzelor contractuale.
Instanța este datoare să se pronunțe, în limitele investirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de contestatoare prin cererea de chemare în judecată, nicio dispoziție legală neprevăzând posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părți și pusă în discuție de instanță din oficiu.
Respectarea principiului rolului activ al judecătorului nu înseamnă că instanța trebuia să pună în discuția părților caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de leasing.
Aceasta ar echivala, pe de o parte cu o antepronunțare, iar pe de altă parte s-ar fi creat un dezechilibru în situația părților, în sensul de a putea folosi în măsură egală drepturile procesuale.
Așa fiind, toate criticile subsumate acestui motiv de recurs, vizând lipsa olului activ al primei instanțe, sunt nefondate.
Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs, tribunalul reține că, efectul devolutiv al recursului, raportat la dispozițiile art.3041 cod pr. civ., este limitat prin faptul că, expresie a principiului disponibilității, instanța de control judiciar va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticii formulate de reclamant.
Instanța de control judiciar verifică sentința atât sub aspectul temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a apreciat probele administrate în cauză, și dacă, pe baza acestora a reținut corect raporturile juridice dintre părți, cât și sub aspectul legalității, al aplicării și interpretării legii.
Instanța de recurs este datoare să verifice numai ceea ce s-a judecat în primă instanță, neputând fi cerute cereri noi ori modificate elementele pe care aceasta le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.
Ori, tribunalul constată că pe calea motivelor de recurs se tinde a se schimba cauza, întrucât, în fața primei instanțe s-au invocat motive privind nedatorarea sumei pentru care a ost începută executarea silită, iar pe calea recursului au fost invocate, pentru prima dată, motive privind caracterul abuziv al clauzelor contractului de leasing, ceea ce nu este permis.
În acest fel, instanța de recurs nu ar mai putea exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate, din moment ce schimbarea cauzei în recurs al duce la analiza unui alt temei juridic față de cel examinat de instanța de fond și a altei instituții juridice, cu regim legal distinct față de cel avut în vedere de prima instanță.
În aceste condiții, tribunalul constată că aceste critici nu mai pot fi primite pe calea prezentului recurs.
Nici cel de al treilea motiv de recurs nu este fondat.
Astfel, în fața instanței de fond, recurenta s-a declarat satisfăcută cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă, neformulând obiecțiuni.
Așadar, nu mai pot fii invocate neregularități în calea de atac, acestea putând fi invocat cel mai târziu la primul termen după depunerea lucrării, situație care, de altfel, nu s-a realizat.
Mai mult decât atât, neregularitatea privitoare la greșelile primei instanțe, vizând greșita mențiune a sumelor rezultate din cuprinsul raportului de expertiză nu poate fi invocată pe calea recursului, ci numai în condițiile art.281 cod pr. civ.
Pentru toate aceste motive, având în vedere și dispozițiile art.312 cod pr. civ., tribunalul urmează să respingă recursul a nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - contestatoare M. M. B. domiciliata in Ploiești, .. 7, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8814/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata . IFN SA cu sediul in București, ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 07.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. C. A. G. H. M. R.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.M.R.
Tehnored. MȘ
2 ex./13.01.2014
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. S. Z.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1590/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 769/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
