Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1590/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1590/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 20046/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1590

Ședința publică din data de 05.12.2014

PREȘEDINTE: E. C. D.

JUDECĂTOR: G. D.

GREFIER: N. L. E.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare .>, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, prin Biroul Executorului Judecătoresc D. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor P. E. F., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având CNP_.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr._/25.07.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Tribunalul ia act că apelanta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului promovat.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 06.06.2014, sub nr._ formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC D. M., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 142 încheiat la data de 02 aprilie 2014, precum și a titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc pe parcursul derulării executării (conform art. 665 alin.4, teza II Cod procedură civilă), la cererea creditoarei S.C. U. S.A. cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, impotriva debitorului P. E. F. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova.

Prin încheierea de ședință din data de 02.07.2014 Judecătoria Ploiești a respins cererea având ca obiect încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 142 încheiat la data de 02 aprilie 2014 și autorizare pătrundere formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D. M., ca neîntemeiată

In motivarea încheierii arata că, potrivit art. 1809 alin 3 C.civ, temei de drept invocat de creditoare in cererea de executare silită din 04.06.2014, „Contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă. În privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și contractului încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent.”

Contractul invocat de creditoare drept titlu executoriu este „contractul de închiriere locuință și vânzare utilități și servicii nr. 142/02.04.2013”, încheiat între creditoare în calitate de proprietar și debitor în calitate de chiriaș.

Așadar, contractului dintre părți i se aplică dispozițiile de la Secțiunea a II-a a Cap. V din C.civ, intitulată “Reguli particulare în materia închirierii locuințelor”, iar la art. 1831 alin 1 C.civ se prevede că „dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriașului se face în baza unei hotărâri judecătorești.”

În concluzie, având în vedere principiul specialia generalibus derogant, instanța constată că disp. art. 1809 alin 3 C.civ nu sunt aplicabile contractului invocat de creditoare drept titlu executoriu, sens în care a fost respinsă, în temeiul art. 665 alin 5 pct. 2 C.pr.civ, cererea având ca obiect încuviințare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC D. M., cu sediul în Ploiești, în numele creditoarei S.C. U. S.A.

In motivarea cererii de apel arata că, potrivit art. 1809 alin.3 Cod civil, contractul de închiriere încheiat pe durată determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent este titlu executoriu în privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune la expirarea termenului. De asemenea, art. 133 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil arată că "chiriașul si persoanele care locuiesc împreună cu acestea nu se pot prevala de dispozițiile art. 1831 si 1832 din Codul civil pentru a se opune evacuării silite întemeiate pe prevederile art. 1809 alin. (2) sau alin. (3) ori pe cele ale art. 1816 alin. (3) din Codul civil".

Așa fiind, solicită admiterea apelului, desființarea încheierii instanței de fond și încuviințarea executării silite a contractului de închiriere locuință.

De asemenea, apelanta S.C. U. SA, in nume propriu a formulat apel împotriva încheierii data in Camera de Consiliu din data de 02.07 2014, de Judecătoria Ploiești, in dosarul nr._, privind respingerea cererii de încuviințare a executării silite, încheiere pe care o apreciază ca fiind nelegala si netemeinica.

In motivare arata că potrivit dispozițiilor art. 1798 coroborate cu art. 1809 alin 2 si 3 Cod civil,contractul de locațiune încheiat prin înscris sub semnătura privata care a fost înregistrat la organele fiscale, precum si cele încheiate in forma autentica constituie titlu executoriu potrivit legii pentru:

- plata chiriei la termenele si in modalitățile stabilite in contract sau, in lipsa acestora, prin lege.

- obligația de restituire a bunului dat in locațiune, numai in cazul contractelor încheiate pe durata determinata, la expirarea termenului.

Prin urmare, noile prevederi ale Codului civil elimina necesitatea unei acțiuni in evacuare formulata de proprietar, in cazul in care chiriașul refuza sa părăsească bunul închiriat după încetarea contractului si permite proprietarului sa se adreseze direct executorului judecătoresc, fara intervenția instanței de judecata si fara a aștepta un timp îndelungat ca litigiul sa se soluționeze.

Pe de alta parte, acțiunea in evacuare, in procedura speciala prevăzuta de art.1033 -1048 cod procedura civila, deși este o procedura speciala cu caracter urgent, în practica timpul de soluționare este foarte lung.

F. de cele prezentate, solicită admiterea apelului, modificarea încheierii din data de 02 07 2014, pronunțata de Judecătoria Ploiești, in dosarul nr._ in sensul încuviințării cererii de executare silita si evacuare a debitorului chiriaș P. E. F..

Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de probele administrate si de motivele de apel invocate, Tribunalul constată următoarele:

Așa cum rezulta din contractul de închiriere-locuință nr. 142/02.04.2013, apelanta S.C. U. S.A., in calitate de proprietar a închiriat intimatului P. E. F., locuința situata in Ploiești, ., . 1 camera cu suprafața totala de 22 m.p., pe durata limitată, respectiv până la data de 31.12.2013.

Potrivit dispozițiilor contractuale, chiriașul avea, printre altele, obligația sa predea locuința proprietarului, in stare de folosință si de curatenie.

De asemenea, in art.8 .1 lit. a, părțile au prevăzut faptul ca încetarea contractului are loc la expirarea termenului prevăzut in acesta, respectiv 31.12.2013.

Contractul de locațiune 142/2013 a fost înregistrat in evidentele organului fiscal competent, așa cum rezulta din declarația de la fila 6 dosar de fond.

La data de 04.06.2014, apelanta a formulat cerere de evacuare a locatarului intimat, fata de împrejurarea ca a încetat contractul de locațiune, prin ajungerea la termenul prevăzut in acesta, respectiv 31.12.2013, data de la care chiriașul refuza predarea locuinței.

In sprijinul cererii sale, apelanta a invocat disp. art. 1809 al. 3 cod civil .

Conform art. 1809 Cod civil: (2) În privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și contractului încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent.

Ca atare, contractul de locațiune încheiat pe perioada determinata si constatat printr-un înscris autentic reprezintă titlu executoriu la expirarea termenului pentru care a fost încheiat. In aceasta situație, caracterul executoriu se întinde in privința obligației de restituire a bunului ce a fost dat in locațiune.

Potrivit art. 133 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ,,Chiriașul și persoanele care locuiesc împreună cu acesta nu se pot prevala de dispozițiile art. 1831 si 1832 Cod civil pentru a se opune evacuării silite întemeiate pe prevederile art. 1.809 alin. (2) sau alin. (3) ori pe cele ale art. 1.816 alin. (3) din Codul civil”.

Dispozițiile cuprinse in art. 1831 Cod civil se refera la evacuarea chiriașului, iar cele cuprinse in art. 1832 se refera la alte persoane care locuiesc împreuna cu chiriașul.

Ca atare, chiriașul si persoanele care locuiesc împreuna cu acesta nu pot invoca prevederile art. 1831 si 1832 Cod civil pentru a se putea opune evacuării silite întemeiate pe art. 1.809 alin. 2 sau 3 (restituirea bunului dat in locațiune la expirarea termenului contractual) .

F. de aceste considerente, Tribunalul apreciază ca fiind fondate motivele de apel invocate de către apelanta S.C. U. SA , astfel că va admite apelul împotriva încheierii de ședință din data de 02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor P. E. F., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având CNP_ și, în consecință va schimba în tot încheierea apelată în sensul că va admite cererea. de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 142/02.04.2014, așa cum a fost formulata .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelanta-creditoare S.C. U. SA, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, prin Biroul Executorului Judecătoresc D. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor P. E. F., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având CNP_ și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea apelată în sensul că admite cererea. de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 142/02.04.2014.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. D. G. D.

Fiind in c.o. semnează Președintele instanței

GREFIER,

N. L. E.

Fiind in c.o. semneaza grefier-sef

operator de date cu caracter personal 5595

red. DG./tehnored. TS.

4 ex./23.12. 2014

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. F. R. N.

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu –contractul de închiriere nr. 142/02.04.2014

Incheiat intre creditoarea .> si debitorul P. E. F., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având CNP_, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite.

Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1590/2014. Tribunalul PRAHOVA