Legea 10/2001. Decizia nr. 11/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 2206/310/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 11
Ședința publică din data de 07.01.2014
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTORI - A. G. H.
- M. R.
GREFIER - R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți C. M. și C. M., ambii domiciliați în Bușteni, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr.929/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu intimații - pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., Sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții – reclamanți, reprezentat prin av. N. B. M., lipsă fiind intimații - pârâți
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că la dosarul cauzei nu s-a depus întâmpinare.
Recurenții – reclamanți, prin apărător, solicită proba cu înscrisuri, sens în care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a obține de la Tribunalul Sibiu înscrisuri ce vor fi folosite în ceea ce excepția prescripției dreptului la acțiune.
Tribunalul ia act că recurenții - reclamanți, prin apărător, solicită proba cu înscrisuri noi, împrejurare fată de care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a le obține de la Tribunalul Sibiu, întrucât nu a avut timp suficient pentru a le depune la acest termen de judecată, mai ales că a fost bolnavă o săptămână.
Tribunalul respinge cererea privind acordarea unui termen de judecată pentru a obține și depune la dosar înscrisuri noi, considerând că a avut timpul material necesar obținerii înscrisurilor și a pregăti apărarea.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, învederează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile recurenților - reclamanți, prin apărători, în sensul de mai sus, în temeiul disp. art.150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, învederează că au declarat recurs, deoarece în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care, termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care aceștia au luat la cunoștință de conținutul deciziei civile nr.2669/2009 potrivit căreia I.C.CJ. a admis recursul fostului proprietar și a modificat dispozitivul deciziei civile nr.230/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Mai arată recurenții - reclamanți că, prin decizia civilă nr.230/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea și a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare pentru imobilul aflat la un alt număr, respectiv la nr.254 și nu la nr.252, fiind obligați să lase în deplină proprietate imobilul aflat la nr.252 în loc de nr.254.
Totodată, arată că au formulat cerere de îndreptare de eroare materială a deciziei care, însă, a fost respinsă în anul 2009, fiind soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, instanța de fond, în mod greșit, a reținut că dreptul material la acțiune s-ar fi prescris în anul 2010, în condițiile în care, în anul 2009 s-a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat la nr.252, deoarece până la acea dată numărul imobilului era menționat greșit.
Precizează recurenții - reclamanți, prin apărător, că la momentul la care au investit instanța, noul cod civil intrase în vigoare, astfel că, erau aplicabile dispozițiile noului Cod civil, ceea ce înseamnă că această excepție trebuia invocată în fata instanței de fond, iar nu în fata instanței de recurs.
Așadar, exceptai nu a fost invocată în termen, partea adversă trebuia decăzută din dreptul de a mai putea invoca această excepție.
Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție prin care s-a admis cererea pentru imobilul de la nr.254 în loc de nr.252 a fost redactată în luna iunie 2009, ori în ipoteza în care operează, în cauză, Decretul nr.167/1958, termenul este cel în care Înalta Curte de Casație si Justiție a pronunțat si redactat hotărârea, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțată de Judecătoria S. în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții C. M. și C. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata prețului actualizat, stabilit printr-o expertiză contabilă reprezentând prețul achitat la data cumpărării imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.43N/26.09.1996.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că nu au beneficiat de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilului din Bușteni, ., jud. Prahova care le-a fost vândut prin contractul de vânzare – cumpărare nr.43N/26.09.1996, conform Legii nr.112/1995, întrucât îndeplineau toate condițiile prevăzute de art.9 alin.6 din această lege la momentul cumpărării.
S-a mai precizat și faptul că prețul imobilului a fost achitat de reclamanți, integral la data de 26.09.1996 - data încheierii contractului, cu chitanțele nr._/20.09.1996 și nr._/27.09.1996.
Reclamanții au învederat că titlul lor de proprietate a fost desființat prin hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, respectiv prin decizia civilă nr. 380/A/2003 a Curții de Apel A. I..
În drept, reclamanții au invocate disp. art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.10/ 2001.
În raport de susținerile reclamanților, pârâta D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice a formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepția puterii lucrului judecat, întrucât pe rolul Judecătoriei Câmpina a fost înregistrat dosarul nr._ care a avut același obiect, a fost fundamentat pe același temei juridic și s-a purta de aceleași părți și contra lor, în aceleași calitate.
Astfel, Judecătoria Câmpina a pronunțat prin sentința civilă nr.1188/08. 10.2010 prin care a respins acțiunea formulată de reclamanți, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă, prin decizia pronunțată la data de 13.02.2012 de Curtea de Apel Ploiești.
Prin sentința civilă nr.4774/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., reținându-se că, în situația în care se invocă, în același timp mai multe excepții procesuale, în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale din caracterul și efectele produse de excepțiile respective.
Astfel, pentru a putea rezolva excepția puterii de lucru judecat, s-a apreciat că trebuie să se verifice dacă instanța este competentă.
Potrivit considerentelor deciziei nr.380 A/2003 a Curții de Apel A. - I. pronunțată în dosarul nr.2927/2003, contractul de vânzare - cumpărare nr. 43N/1996 a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, temeiul în drept al acțiunii formulate de reclamanți fiind art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.10/ 2001, republicată.
Legea nr.10/2001 instituie norme speciale de competență, derogatorii de la dreptul comun în materie, așa încât sunt de strictă interpretare, analogia legii fiind inadmisibilă.
În consecință, acțiunea având ca obiect „restituire preț” formulată în baza Legii nr.10/2001 nu poate fi privită ca un petit accesoriu al acțiunii privind restituirea imobilului în baza aceluiași act normativ și, ca atare, competența de soluționare revine instanțelor de drept comun, în funcție de criteriul valoric al pretențiilor bănești solicitate.
Reclamanții solicită un preț de 30.870.325 ROL, plătit în anul 1996, care să fie actualizat la momentul introducerii cererii și, neindicând valoarea nici măcar provizorie a pretențiilor, tribunalul s-a raportat, pentru stabilirea competenței, la contractul de vânzare - cumpărare nr.43N/1996.
Astfel, tribunalul a considerat ca fiind aplicabil în cauză art.pct.1 coroborat cu art.2 pct.1 lit. b) C.pr.civ. în sensul stabilirii competenței materiale, iar din punct de vedere teritorial, deși competența este relativă și, având în vedere că o acțiune de acest gen a fost soluționată de Judecătoria S. prin acordul părților, va trimis cauza acestei instanțe.
Primindu-se dosarul la Judecătoria S., cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 25.10.2012.
În urma probelor administrate în cauză cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate contabilă, Judecătoria S. a pronunțat sentința civilă nr. 226/06.03.2013 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanți și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamanților suma de 83.878 lei reprezentând prețul reactualizat al apartamentului situat în imobilul din Bușteni, ., parter, jud. Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, prin decizia civilă nr. 380/A/2003 a Curții de Apel A. I. a fost admisă acțiunea în revendicare, în favoarea persoanelor îndreptățite - moștenitoare ale fostului proprietar, respectiv Orendovici Aglae Georgette.
Din considerentele acestei decizii a rezultat faptul că preluarea imobilului din Bușteni, ., jud. Prahova, s-a făcut fără titlu de câtre stat de la proprietar, reclamanții din prezenta cauza, conform contractului de vânzare - cumpărare nr.43N/26.09.1996, achitând prețul de 30.870.325 ROL la data încheierii contractului.
Pârâtul a recunoscut, indirect, că reclamanții nu au beneficiat de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu și, mai mult decât atât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a propus probe.
Art.501 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, acordă dreptul la restituirea prețului de piață proprietarului al cărui contract de vânzare - cumpărare a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I. a fost admisă acțiunea formulată împotriva reclamanților din prezentul dosar, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.43N/26.09.1996, iar prin sentința civilă nr.1188/08.10.2010, pronunțată de Judecătoria S., irevocabilă prin decizia civilă nr.339/07.06.2011 a Tribunalului Prahova, s-a reținut că, în speță, contractele de vânzare - cumpărare ale chiriașilor - cumpărători sunt lovite de nulitate absolută, avându-se în vedere decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I., conform art.50 din Legea nr.10/2001 republicată, „fiind încheiate în disprețul legii în vigoare la data înstrăinării” și a respinsă, pe bună dreptate, acțiunea în pretenții a reclamanților prin care se solicita acordarea unor despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în Bușteni, . jud. Prahova, potrivit standardelor internaționale de evaluare.
În atare situație, prin decizia civilă nr.33/07.06.2011 a Tribunalului Prahova a fost respins ca nefondat apelul acelorași reclamanți, arătându-se că nu se poate vorbi de acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit de art.50 alin. (21) și art.501 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, Legea nr. 112/1995 nefiind respectată, arătându-se că, acordarea unor despăgubiri reprezentând valoarea de piață a apartamentelor ar însemna încălcarea dispozițiilor Codul civil cu privire la principiul îmbogățirii fără just temei, aceste două acțiuni în pretenții ale reclamanților - acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.1188/08.10.2010, pronunțată de Judecătoria S., irevocabilă prin decizia civilă nr.339/07.06.2011 a Tribunalului Prahova și acțiunea din cauza de față - fiind acțiuni cu obiect juridic distinct, neconfundându-se între ele, astfel încât, nu operează autoritatea de lucru judecat în speță.
S-a mai reținut aceeași argumentație juridică, fiind indubitabil faptul că contractul de vânzare - cumpărare al chiriașilor - cumpărători este lovit de nulitate absolută, conform art.50 din Legea nr.10/2001 republicată, fiind încheiat în disprețul legii în vigoare, la data înstrăinării.
În raport de dispozițiile art.50 și art.501 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, s-a considerat însă că reclamanții sunt îndreptățiți doar la restituirea prețului achitat și actualizat, iar nu și la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, situație juridică tranșată definitiv prin sentința civilă nr.1188/08.10.2010 pronunțată de Judecătoria S., irevocabilă prin decizia civilă nr.339/07.06.2011 a Tribunalului Prahova, deoarece aceștia, chiar dacă au suferit un prejudiciu moral afectiv în urma desființării contractului de vânzare - cumpărare nr.43N/26.09. 1996, astfel cum a reținut Curtea de Apel Alba Iulia, contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat în disprețul legii, la acea dată.
Astfel, restituirea prețului achitat și actualizat corespunde criteriilor de proporționalitate ale unui just echilibru și sunt menținute criteriile interesului general al comunității și imperativele de apărare ale drepturilor fundamentale ale individului, deoarece echilibrul este atins atunci când despăgubirea plătită către persoana care a fost privată de proprietate este, în mod rezonabil și proporțional, în raport cu valoarea prețului achitat, așa cum a fost determinată la momentul când s-a realizat privarea de proprietate.
Pornind de la această idee, în sensul păstrării echilibrului, s-a reținut că reclamanții nu suportă o încărcătură specială și exorbitantă, cu toate că dispuneau de un „bun” în sensul jurisprudenței C.E.D.O., până în momentul desființării contractelor de vânzare – cumpărare prin sentința civilă menționată, rămasă irevocabilă, moment de la care aceștia au fost privați de proprietatea asupra imobilului situat în Bușteni, . jud. Prahova, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.43N/26.09.1996, deoarece contractul a fost încheiat în disprețul legii, la acea dată.
În speță, dat fiind modul în care s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr.43N/26.09.1996, respectiv prin eludarea Legii nr.112/1995, rambursarea prețului plătit, reactualizat cu indicele de inflație, acoperă prejudiciul încercat de reclamanți, prin privarea lor de proprietate, motiv pentru care aceștia nu sunt îndreptățiți nici la contraechivalentul prejudiciului moral suferit, fiind în culpă.
Prin urmare, reclamanții au dreptul la restituirea prețului reactualizat cu indicele de inflație de la data plății, în condițiile art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.10 /2001, sume de bani la plata cărora pârâtul a fost obligat prin prezenta hotărâre.
S-a procedat la obligarea pârâtului la plata prețului plătit de reclamanți pentru imobilul în litigiu, reactualizat, neputându-se considera că părțile nu au formulat o asemenea solicitare și, prin urmare, nu li s-ar cuveni sumele achitate cu acest titlu, cum, în mod greșit, a considerat prima instanță.
Potrivit art.20 alin.1 din Constituția României, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Pe de altă parte, pentru a putea reclama protecția instituită de art.1 din Primul Protocol la Convenție, s-a apreciat că reclamanții ar trebui să fie titularii „unui bun”, în sensul dispoziției enunțate care, în ceea ce privește pretențiile lor, ar consta în dreptul de creanță referitor la prețul de piață al imobilului sau, cel puțin, în speranța legitimă, că, potrivit legislației naționale unită cu o jurisprudență constată ar putea beneficia de suma de bani echivalentă prețului de piață.
Reclamanții nu au un asemenea drept de creanță, potrivit legislației naționale și nu au nicio speranță legitimă că ar putea obține o astfel de sumă de bani, din moment ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.501 din Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de despăgubiri la valoarea pretinsă.
Nu există nicio jurisprudență constantă care, pornind de la ideea de reparație integrală a prejudiciului creat cumpărătorilor - chiriași, prin pierderea imobilului în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile de desființare a actului juridic prin care au dobândit bunul, să le recunoască acestora dreptul la valoarea de piață a imobilului.
În cazul reclamanților, s-a reținut că nu se poate considera că s-ar fi procedat la o reparație inechitabilă prin obligarea pârâtului la restituirea prețului reactualizat.
Astfel, Legea nr.112/1995 este o legislație de protecție a chiriașilor cu vocație la cumpărarea imobilelor care cad sub incidența acestei legi, ei plătind, un preț inferior prețului de piață al apartamentelor cumpărate.
În cazul desființării actelor juridice prin care au dobândit asemenea bunuri, pentru încălcarea legii sub imperiul căreia au fost încheiate, este firesc ca aceste persoane să recupereze prețul plătit reactualizat, iar nu prețul de piață al bunului.
Textul din Legea nr.10/2001 care permite obținerea prețului de piață este o dispoziție de favoare pentru chiriașii - cumpărători, caz în care aceștia trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, toate condițiile legii pentru a invoca beneficiul legii în discuție, impunerea acestor condiții intrând în marja de apreciere recunoscută statelor în adoptarea și aplicarea unei legislații reparatorii.
Cum, în speță, pentru argumentele arătate, reclamanții nu îndeplinesc aceste condiții, ei nu pot invoca protecția instituită de art.1 din Primul Protocol la Convenție, deoarece nu au „un bun”, în sensul acestei dispoziții.
Ca urmare, cum, în mod corect, au susținut și reclamanții, în cazul cumpărătorilor cărora li s-au desființat contractele de vânzare - cumpărare pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, dispozițiile din Legea nr. 10/2001 care prevăd restituirea, către aceste persoane, a prețului plătit, reactualizat, este în deplină concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, conform prevederile art.50 și art.501 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, s-a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți doar la restituirea prețului achitat și reactualizat, astfel încât, a fost admisă acțiunea și obligat pârâtul la restituirea către aceștia a sumei de 83.878 lei reprezentând prețul reactualizat al imobilului cumpărat, conform contractului de vânzare - cumpărare nr.43N/26.09.1996, potrivit raportului de expertiză contabilă B. C. M..
Prin decizia civilă nr.923/23.05.2013 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, a fost admis recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice – prin D.G.F.P. Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, a fost casată în tot sentința civilă nr.226/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria S. și a fost trimisă cauza spre rejudecate la aceeași instanță de fond, reținându-se că prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond și depusă la dosar la data de 16.07.2012, D.G.F.P. Prahova în numele Ministerului Finanțelor Publice, în baza mandatului nr._/28.06.2012, a invocat excepția puterii lucrului judecat, arătând că pe rolul Judecătoriei Câmpina s-a aflat dosarul nr._ care a avut aceleași părți, același obiect și a fost fundamentat pe același temei juridic, cauză în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1188/8.10.2012 prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. M., sentința rămânând definitivă și irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 13.02.2012.
În motivarea sentinței recurate, Judecătoria S. a menționat că pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare, neluând astfel în considerare excepția invocată în termen legal, excepție asupra căreia nu s-a pronunțat, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței.
Art.137 C.pr.civ. prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii; excepțiile pot fi unite cu fondul în condițiile în care, pentru judecarea lor, este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
În cauza de față, tribunalul a reținut că instanța de fond nu numai că nu s-a pronunțat, mai întâi, asupra excepției autorității lucrului judecat invocată de pârât prin întâmpinare, dar nici măcar nu a avut în vedere că această excepție a fost invocată, excepție care a rămas astfel nesoluționată.
Față de această împrejurare și, văzând și prevederile art.3041 C.pr.civ. coroborat cu art.312 C.pr.civ., s-a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe și asupra excepției autorității lucrului judecat invocată de pârât prin întâmpinare, ocazie cu care va pune în discuția părților și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin cererea de recurs și se vor analiza și celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs, nemaifiind necesară analizarea de către instanța de recurs a criticilor privind nemotivarea hotărârii, de vreme ce, instanța fondului nu s-a pronunțat asupra excepției sus menționate.
Primindu-se dosarul la Judecătoria S., cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 19.06.2013.
Prin sentința civilă nr.929/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria S. a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de același pârât și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. M. și C. M., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin decizia civilă nr.380/A/01.07.2003 a Curții de Apel A. I. a fost admisă acțiunea promovată de moștenitoarea fostului proprietar - Orendovici Aglae Georgette, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.43/26.09.1996 privind imobilul situat în Bușteni, ., jud. Prahova, compus din construcții – Vila L. și teren în suprafață de 1.000 mp.
Acest imobil a fost dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr.43 N din 26.09.1996 de reclamanții C. M. și C. M., prin cumpărare, de la Statul român – prin mandatar S.C. C. S.A.
Reclamanții au achitat prețul de 30.870.325 lei la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Instanța de fond a constatat că prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care prevăd că „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”, alin.3 al aceluiași articol dispunând că „restituirea prețului prevăzut la alin.2 și 21 se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare”.
Contractul de vânzare - cumpărare dintre reclamanți și Statul Român a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, aspecte care rezultă din considerentele deciziei civile nr.380/A/01 iulie 2003 a Curții de Apel A. I., prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.43/26.09.1996 privind imobilul situat în Bușteni, ., jud. Prahova.
Împrejurarea că pe rolul Judecătoriei S. a fost înregistrat și dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr.1188/08.10.2010 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamanților C. M. și C. M. promovată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost reținută ca element al autorității lucrului judecat, în condițiile în care, cele două acțiuni sunt întemeiate pe cauze diferite, respectiv această din urmă acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001, reclamanții solicitând restituirea prețului de piață al imobilului, față de desființarea contractului lor de vânzare - cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În consecință, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile existenței autorității lucrului judecat, lipsind identitatea de cauză juridică a celor două acțiuni, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat.
Relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut faptul că reclamanții au dobândit dreptul de a solicita de la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice restituirea prețului actualizat, achitat pentru imobilul cumpărat și cu privire la care au fost evinși, ca urmare a desființării contractului lor de vânzare - cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel cum prevede ipoteza textului legal, respectiv la data de 28.05.2007, când a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de desființare a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți, astfel cum rezultă din ștampila de legalizare a deciziei civile nr.380/A/01 iulie 2003 a Curții de Apel A. I..
Termenul în care cumpărătorii evinși puteau cere restituirea prețului actualizat, achitat pentru imobil, este cel general de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care a început să curgă din momentul nașterii dreptului la acțiune, astfel cum dispune art.7 din același act normativ.
Cum dreptul la acțiune s-a născut la data de 28.05.2007, când a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de desființare a contractului de vânzare - cumpărare, instanța de fond a apreciat că reclamanții aveau posibilitatea să solicite restituirea prețului actualizat, achitat pentru imobil, până la data de 28.05.2010, ori acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06.06.2012.
Constatându-se împlinit termenul de prescripție de 3 ani defipt de lege pentru valorificarea, pe cale judiciară a dreptului reclamanților, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C. M. și C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Astfel, reclamanții au învederat că, în fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata prețului actualizat cu coeficientul de inflație al apartamentului dobândit potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr.43N /1996 încheiat cu S.C. Conți S.A. Ploiești.
În motivarea cererii, au precizat reclamanții că nu au beneficiat de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilului din Bușteni, ., dobândit în baza Legii nr.112/1995, încheiat în considerarea faptului că, la momentul adoptării acestui act normativ, aveau calitatea de chiriași, iar la data contractului de vânzare - cumpărare nr.46N/1996 încheiat cu S.C. C. S.A. Ploiești au achitat integral prețul stabilit de vânzătoare, potrivit chitanțelor nr._/20.09.1996 și nr._/27.09.1996.
Au mai susținut reclamanții că titlul lor de proprietate a fost desființat, potrivit deciziei civile nr.380/A/2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și deciziei civile nr.2669/06.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civila și de Proprietate Intelectuală în dosarul nr._ .
Inițial, cererea a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, la data de 06.06.2012, iar prin sentința civilă nr.4774/2012 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., unde cauza a fost înregistrata la data de 25.10.2012 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.226/06.03.2013, Judecătoria S. a admis pretențiile reclamanților, dispunând obligarea pârâtului să restituie suma de 83.878 lei reprezentând prețul actualizat al imobilului, conform expertizei contabile B..
Împotriva sentinței civile nr.226/2013 pronunțată de Judecătoria S. pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 923/2013 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost casată hotărârea, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competenta a soluționa această cauză.
Cu ocazia judecării cauzei, la ultimul ciclu procesual, au fost puse în discuție cele două excepții invocate, reținându-se în mod just că nu operează în cauza autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale pentru o astfel de excepție.
Au mai arătat reclamanții că, anterior investirii instanței cu această cerere de chemare în judecată, au formulat și o cerere potrivit căreia au solicitat să se dispună restituirea prețului de piață al imobilului dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr.l46N/1996 care a făcut obiectul dosarului nr.576/310/ 2010, acțiune care a fost respinsă, reținându-se atât de instanța de fond, cât și de instanțele superioare, că acest contract de vânzare – cumpărare încheiat cu S.C. C. S.A. Ploiești a fost încheiat prin eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/ 1995.
Temeiul de drept al primei cererii fiind diferit față de prezenta acțiune, având cauze diferite, reclamanții au apreciat că, în mod corect, Judecătoria S. a dispus respingerea excepției autorității lucrului judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții au arătat că aceasta a fost admisă de instanța de fond, reținându-se că cererea de chemare în judecată trebuia formulată, cel târziu la data de 28.05.2010, apreciind că termenul general de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 s-a împlinit la data menționată.
Consideră reclamanții că argumentele instanței de fond în baza cărora a fost admisă această excepție sunt greșite, având în vedere faptul că, prin decizia civila nr.380 A/2003 a Curții de Apel A. I., au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Bușteni, ., dispunându-se anularea contractului de vânzare – cumpărare privind acest imobil compus din teren si construcție.
În cursul anului 2007, fosta proprietară - Orendovici Aglae Georgette a solicitat executorului judecătoresc să fie pusă în posesie asupra imobilului situat în Bușteni ., jud. Prahova, cererea fiind înregistrată la B.E.J. P. B., sens în care s-a format dosarul de executare nr.248/2007.
Odată cu aceasta, s-a constatat că hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în executare, întrucât, imobilul dobândit de reclamanți, potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr.112/1995 se afla la altă adresă, în speță, fiind vorba de . Jud. Prahova.
În aceste condiții, fosta proprietară s-a adresat Curții de Apel A. I. solicitând îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 230A/2003, astfel că, prin încheierea pronunțată la data de 22.05.2008, curtea a respins această cerere a constatării nelegalității contractului de vânzare - cumpărare privind imobilul situat în Bușteni, ., apreciind că aceasta nu poate fi considerată ca fiind o eroare materială, ci o veritabilă chestiune de fond care se impunea a fi evidențiată în căile de atac exercitate de către petenta.
Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, numita Orendovici Aglae Georgette a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, sens în care s-a format dosarul nr._ și, prin decizia civilă nr. 2669/06.03.2009, a fost admis recursul, constatându-se că imobilul pentru care s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.43N/ 1996 este situat în Bușteni, ., iar nu la nr.254, context în care reclamanții au apreciat că, în mod greșit, Judecătoria S. a considerat că termenul până la care puteau solicita restituirea actualizată a prețului poate fi apreciat ca fiind data de 28.05.2010.
În consecință, chiar și în situația în care reclamanții ar fi solicitat, prin cererea de chemare în judecată, restituirea în mod voluntar a prețului, pârâtul nu ar fi putut s-o facă, întrucât, prin contractul de vânzare - cumpărare fusese dobândit un imobil situat în ., iar nu la nr.254, astfel cum se solicitase și cum admiseseră, de fapt, instanțele investite cu soluționarea cererii formulate de fosta proprietară.
Așa fiind, în speța dată sunt incidente disp. art.304 pct.9 C.pr.civ., hotărârea recurată fiind lovită de nelegalitatea prevăzută de acest text de lege, fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii.
Au mai menționat reclamanții că instanța de fond nu a luat în calcul faptul că termenul de prescripție ar fi trebuit să curgă de la momentul când aceștia au luat cunoștință de conținutul deciziei civile nr.2669/2009 potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul fostului proprietar și a modificat dispozitivul deciziei civile nr.230A/2003 al Curții de Apel A. I., respectiv după ce au solicitat legalizarea deciziei civile nr.2669/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, de la această dată se poate spune că a început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art.2513 NCC, excepția prescrierii dreptului la acțiune poate fi invocată în primă instanță, prin întâmpinare sau cel târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și, în cazul în care, debitorul nu invocă în aceste momente procedurale excepția este decăzut din dreptul de a mai invoca prescripția, în speță, cauza fiind soluționată, în mod greșit, întrucât excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată prin cererea de recurs, instanța omițând să constate că pârâtul nu mai putea invoca o astfel de excepție într-un astfel de moment procesual.
Mai mult decât atât, chiar instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că aceasta excepție a fost invocată în recurs, fără a observa că partea era decăzută din dreptul de a mai invoca o astfel de excepție, iar pe de altă parte, a avut loc și o întrerupere a termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, fiind formulată o altă acțiune prin care reclamanții au solicitat restituirea prețului de piață al imobilului situat în Bușteni, ., astfel că, o astfel de circumstanță întrerupe termenul de prescripție, cererea fiind formulată în termen.
Au reiterat reclamanții faptul că, termenul în care trebuia exercitată acțiunea a început să curgă de la data legalizării deciziei civile nr.2669/2009 și s-a întrerupt odată cu formularea cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. 576/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1188/08.10.2010, definitivă si irevocabilă la data de 13.02.2012, astfel încât, raportat la această din urmă dată, reclamanții s-au adresat instanței de judecată cu o noua cerere în termenul de 6 luni, astfel cum prevăd dispozițiile legale din Noul Cod de Procedură Civilă.
În final, reclamanții au subliniat faptul că termenul de prescripție începe să curgă de la data luării la cunoștință de conținutul deciziei civile nr.2669/2009 pronunțată de Î.C.C.J. prin care a fost modificat dispozitivul deciziei civile nr. 230A/2003 a Curții de Apel A. I..
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la dat de 12.11.2013.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contractul de vânzare – cumpărare nr.43 – N/26.09.1996 încheiat între S.C. C. S.A. Ploiești, în calitate de vânzător și reclamanții C. M. și C. M., în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au dobândit, în baza art.9 din Legea nr.112/1995, apartamentul situat în Bușteni, ., jud. Prahova, compus din 6 camere de locuit, antreu, debara, 2 băi, bucătărie, cămară, 3 W.C. – uri, oficiu, 2 terase, hol, balcon, pivniță, garaj și magazie, prețul vânzării fiind de 30.870.325 lei
Prin decizia civilă nr.380/A/01.07.2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă în cauza ce a format obiectul dosarului nr.2927/ 2003, definitivă la data de 28.05.2007 prin decizia Î.C.C.J., a fost admis apelul declarat de reclamanta Orendovici Aglae Georgette împotriva sentinței civile nr.813/20.12. 2002 a Tribunalului Sibiu care a fost schimbată în sensul admiterii acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Bușteni, Comisia Locală Bușteni de aplicare a Legii nr.112/1995, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr.112/1995, C. M. și C. M..
Astfel, prin decizia sus – menționată s-a constatat nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, în favoarea Statului Român, dispunându-se anularea Hotărârii nr.150/02.07.1998 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr.112/1995 și, pe cale de consecință, s-a constatat și nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr.43 – N/26.09.1996 privind dobândirea imobilului în litigiu compus din construcții „Vila L.” și teren în suprafață de 1.000 mp.
La data de 19.07.2010, B.E.J. P. B. a întocmit, în dosarul de executare silită nr.248/2007, procesul – verbal prin care, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I., creditoarea Orendovici Aglae Georgette a fost pusă în posesie asupra imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, compus din construcții – Vila „L.” și teren în suprafață de 804,00 mp. și au fost declarați scoși din posesie debitorii C. M. și C. M. din imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.1188/08.10.2010 pronunțată de Judecătoria S. în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea ca nefondat atât a apelului, potrivit deciziei civile nr. 339/07.06.2011 a Tribunalului Prahova, cât și a recursului, conform deciziei pronunțate la data de 13.02.2012 de Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice privind obligarea acestuia la plata către reclamanți a prețului de piață al imobilului compus din construcție și teren situat în Bușteni, ., jud. Prahova.
Pe calea prezentului demers judiciar, reclamanții C. M. și C. M. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului actualizat, stabilit printr-o expertiză contabilă reprezentând prețul achitat la data cumpărării imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.43-N/26.09.1996, invocând drept temei juridic art.50 alin.2 și alin.3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Deși, prescripția extinctivă în dreptul civil nu este definită in terminis de legea civilă, totuși, plecând de la prevederea ce consacră efectul prescripției extinctive – art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958: „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” – se poate defini prescripția extinctivă din dreptul civil ca fiind stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție.
Prin termen de prescripție se înțelege intervalul de timp, stabilit de lege, înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.
Este general acel termen de prescripție care își găsește aplicație practică ori de câte ori nu își găsește aplicație un termen special de prescripție.
Termenul de prescripție extinctivă, având caracter general, aplicabil raporturilor civile obligaționale (cele care au în conținutul lor drepturi de creanță și îndatoriri corelative), este instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, astfel: „Termenul de prescripție este de 3 ani…”.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, se constată că dreptul reclamanților C. M. și C. M. de a solicita obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului actualizat, achitat de aceștia la data cumpărării imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.43-N/26.09.1996, s-a născut la data de 28.05.2007 – dată la care decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I. prin care s-a constatat nulitatea contractului menționat a devenit irevocabilă prin decizia pronunțată de Î.C.C.J.
Reținând că, potrivit mențiunilor din fișa de repartizare aleatorie informatizată a cauzei, acțiunea inițială care a făcut obiectul dosarului nr.4323/ 105/2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06.06.2012, este evident că, în speță, termenul general de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune – 28.05.2007, termen înlăuntrul căruia putea fi introdusă acțiunea și care se împlinea la data de 28.05.2010, a fost cu mult depășit.
Susținerea reclamanților inserată în cuprinsul motivelor de recurs în sensul că, în opina acestora, termenul de prescripție ar fi trebuit să curgă de la momentul la care au luat cunoștință de conținutul deciziei civile nr.2669/06.03.2009 a Î.C.C.J. prin care a fost admis recursul declarat de fostul proprietar al imobilului în litigiu - Orendovici Aglae Georgette, reținându-se că imobilul în privința căruia s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr.43/N/ 26.09.1996 este situat în Bușteni, . jud. Prahova, iar nu la nr.254, cum din eroare s-a menționat în decizia civilă nr. 380/A/2003 a Curții de Apel A. I. nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, prin decizia nr.2669/06. 03.2009 a Î.C.C.J. nu a fost modificată, pe fond, în niciun fel, soluția dată prin decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I., ci doar a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul acestei din urmă decizii cu privire la numărul străzii la care este situat imobilul.
Pe cale de consecință, decizia civilă nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I. a devenit irevocabilă prin decizia pronunțată de Î.C.C.J. la data de 28.05.2007, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani.
Nici critica formulată de reclamanți cu privire la momentul până la care pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ar fi putut invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune prin prisma noilor reglementări, respectiv ale art. 2513 din noul Cod civil care prevăd că „prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate” nu poate fi reținută, câtă vreme, prin decizia civilă nr.923/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, irevocabilă,
s-a dispus casarea sentinței civile nr.226/06.03.2013 a Judecătoriei S. și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond pentru a se pronunța asupra excepției autorității lucrului judecat, ocazie cu care să se pună în discuția părților și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin cererea de recurs.
Așa fiind, cum decizia civilă nr.923/23.05.2013 a Tribunalului Prahova este irevocabilă și, în același timp, obligatorie pentru instanța de trimitere, Judecătoria S. nu a făcut altceva, cu ocazia rejudecării pricinii, decât să se conformeze dispozițiilor deciziei de casare, punând în discuția părților și pronunțându-se asupra excepțiilor arătate în precedent.
Pe de altă parte, analizând practicaua sentinței recurate (f.14 – dos. fond, vol. II) se constată că, deși reclamanții au beneficiat de asistență juridică calificată prin prezența apărătorului ales, cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, nu s-a făcut niciun fel de referire la existența sau nu a posibilității de a se invoca, pentru prima dată, în fața instanței de recurs, a excepției prescripției dreptului material la acțiune, punându-se chiar concluzii de respingere a acesteia.
Pentru a conchide, în mod corect instanța de fond admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanții C. M. și C. M. ca fiind prescrisă, câtă vreme, așa cum s-a arătat, dreptul acestora la acțiune s-a născut la data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr.380/A/2003 a Curții de Apel A. I., respectiv la data de 28.05.2007 când a fost pronunțată în recurs decizia de către Î.C.C.J., termenul de prescripție de 3 ani în care se putea promova prezenta acțiune împlinindu-se la data de 28.05.2010, fiind lipsit de relevanță momentul la care reclamanții au luat cunoștință de conținutul deciziei civile nr.2669/2009 potrivit căreia Î.C.C.J. a admis recursul fostului proprietar și a modificat dispozitivul deciziei civile nr.380/A/01.07.2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia numai cu privire la numărul străzii la care este situat imobilul.
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prev. de art.304 C.pr.civ. de natură să afecteze legalitatea sentinței instanței de fond, urmează ca în baza disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți C. M. și C. M., ambii domiciliați în Bușteni, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr.929/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu intimații - pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., Sector 5, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 ianuarie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
N. C. A. G. H. M. R.
Participând la un seminar,
Semnează președintele instanței
GREFIER
R. C.
Operator de data cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
2 ex. – 17.02.2014
d.f.nr._ – Judecătoria S.; j.f. D. G. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1135/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 1161/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
