Ordin de protecţie. Decizia nr. 1418/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1418/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 11184/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1418
Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- M. N.
GREFIER - M. - D. B.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurentul-pârât S. I., CNP_, domiciliat în com. Berceni, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 6788/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. R. S., CNP_, cu ultim domiciliu cunoscut în ., jud. Prahova.
Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității prezentei căi de atac a recursului și o pune în discuția reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea acestei excepții și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca inadmisibil.
Tribunalul ia act de susținerile reprezentantului Ministerului Public și, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanta S. R. S. a solicitat pronunțarea unui ordin de protecție a sa față de pârâtul S. I..
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul este soțul său si că de la momentul despărțirii în fapt, produs in septembrie 2013, acesta o agresează în permanență verbal, o amenință și o urmărește, inclusiv la locul de muncă, provocându-i o stare de teamă.
În drept au fost invocate prevederile Legii 217/2003.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, și a solicitat administrarea probelor cu martori și cu interogatoriul
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței și a arătat ca nu și-a hărțuit soția, că ultima dată a căutat-o la data de 03.03.2014 si că locuiește în continuare alături de fiul major al părților.
În dovedire, pârâtul a solicitat administrarea probei testimoniale și a celei cu interogatoriul reclamantei.
La termenul de judecată din data de 09.05.2014, față de neîndeplinirea de către pârât a obligației de a depune la dosarul cauzei lista cu numele și adresa martorului încuviințat și având în vedere că acesta nu a prezentat nici martorul la termenul acordat pentru administrarea probelor, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 254 alin. 4 litera a) Cod procedură civilă, decăderea pârâtului din dreptul de a mai administra proba.
Prin sentința civilă nr.6788/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S. R. S. și a emis ordin de protecție a acesteia, dispunându-se, pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligații și interdicții pentru pârâtul S. I.: să păstreze o distanță minimă de 100 metri atât față de victima S. R.-S., cât și față de mama victimei S. E., domiciliată în comuna Valea Călugărească, .. 75, jud. Prahova, s-a interzis pârâtului S. I. orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu victima S. R.-S., a fost obligat pârâtul să predea poliției armele deținute.
A fost respinsă în rest acțiunea cu privire la celelalte măsuri de protecție solicitate, ca neîntemeiată., luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în fapt, părțile sunt căsătorite de la data de 17.09.1994 conform certificatului de căsătorie depus în copie la fila 18 din dosar. Aceștia au împreună un fiu, major, care locuiește alături de tată. Potrivit declarațiilor părților, soții sunt despărțiți în fapt din septembrie 2013, cu mici întreruperi, în care au conviețuit, aceștia locuind separat.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut existența unei rupturi profunde între părți, aceștia percepând diametral opus despărțirea produsă. Pe fondul dificultății de a accepta ruptura de soția sa, pârâtul a avut față de reclamantă manifestări menite să îi creeze acesteia un sentiment de insecuritate și de îngrădire.
Totodată, a fost avută în vedere declarația martorului audiat în cauză, T. M., care a susținut că, în calitate de prietenă și colegă de serviciu cu reclamanta a constatat că după ultima despărțire în fapt, aceasta primea de la pârât sute de mesaje pe telefonul mobil, unele dintre ele de amenințare cu sinuciderea sau cu moartea. A mai arătat martora, că pârâtul a susținut în fața colegilor de serviciu ai reclamantei că nu suportă pe nimeni în preajma ei. De asemenea, acesta a mers la locul de muncă al reclamantei de două ori, cu prima ocazie vrând să o bată chiar pe martoră, iar cu a doua ocazie mergând cu autoturismul până pe peronul gării și proferând amenințări față de colegii de serviciu ai soției.
Depoziția martorului confirmă susținerile reclamantei și se coroborează, de asemenea cu atitudinea procesuală a pârâtului.
Instanța de fond a constatat că la termenul de judecată fixat pentru administrarea probei cu interogatoriul acesta a lipsit în mod nejustificat. Din acest motiv se va da eficiență tezei a II-a din art. 358 Cod procedură civilă, absența nejustificată a pârâtului urmând a fi considerată ca un început de dovadă în folosul reclamantei.
D. urmare, instanța de fond a apreciat, având în vedere procedura specială a ordinului de protecție, că probele administrate în cauză fac dovada în mod suficient cu privire la agresiunile verbale și psihologice la care a fost suspusă reclamanta. Acestea se încadrează în prevederile art. 4 litera a) și b) din Legea 217/2003, care descriu formele de violență verbală și psihologică avute în vedere de legiuitor și care au creat reclamantei stări de teamă și tensiune, sentimente de insecuritate și suferințe nejustificate.
Sub aspectul măsurilor de protecție solicitate de reclamantă, instanța de fond a admis în parte cererea formulată, având în vedere caracterul violențelor exercitate, considerând întemeiată și cererea privind păstrarea de către pârât a unei distanțe de 100 metri față de reclamantă și față de mama acesteia, numita S. E., domiciliată în comuna Valea Călugărească, .. 75, jud. Prahova, pentru a se evita astfel continuarea presiunilor din partea pârâtului.
De asemenea, având în vedere că în mare parte exercitarea violențelor a avut loc prin intermediul telefonului, instanța de fond a considerat întemeiată cererea privind interzicerea oricărui contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu victima S. R.-S..
Sub aspectul obligației de predare a armelor deținute, s-a reținut că o parte din violențele exercitate față de reclamantă erau amenințări cu moartea și cu sinuciderea, motiv pentru care instanța apreciază că prezența unei arme la dispoziția pârâtului poate reprezenta un pericol atât pentru siguranța reclamantei, cât și a pârâtului.
Instanța de fond a respins însă ca neîntemeiată cererea reclamantei de a i se interzice pârâtului să se apropie de reședința actuală a reclamantei. Din interpretarea prevederilor art. 23, litera d) din Legea 217/2003 se constată că o astfel de măsură de protecție poate fi luată ca alternativă la obligația de păstrare a unei distanțe minime față de victimă, iar nu cumulativ. Legiuitorul a folosit conjuncția „ori”, cu înțelesul de „sau”, iar nu conjuncția „și” care ar fi permis aplicarea simultană a celor două măsuri de protecție.
Mai mult, prima instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul a urmărit-o sau a agresat-o în vreun mod la reședință, apărând astfel ca nejustificată cererea de interzicere a deplasării pârâtului în satul unde locuiește reclamanta.
Pentru toate motivele de fapt și de drept, instanța de fond a admis în parte cererea și a dispus emiterea ordinului de protecție a reclamantei S. R.-S., dispunând pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligații și interdicții pentru pârâtul S. I., domiciliat în com. Berceni, ., jud. Prahova: a fost obligat pârâtul S. I. să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victima S. R.-S., va obliga pârâtul S. I. să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de mama victimei, S. E., domiciliată în comuna Valea Călugărească, .. 75, jud. Prahova, a interzis pârâtului S. I. orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu victima S. R.-S., fiind obligat pârâtul să predea poliției armele deținute.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând in motivare că este adevărat ca acesta a comis unele erori pe parcursul căsniciei (ca si reclamanta de altfel), insa acestea nu sunt de natura a institui luarea unor asemenea masuri preventive si, cu siguranță, nu au fost săvârșite fără rațiuni determinante, fără provocări accentuate si fără umilințe produse de către reclamanta.
Totodată, recurentul a arătat că celelalte motive ale recursului le va depune printr-un memoriu separat, în termen de 3 zile de la comunicarea Hotărârii, in raport de dispozițiile art. 487 Cod pr. Civila coroborat cu art. 470 alin (51 C.pr.civ.), memoriu care nu a fost depus la dosarul cauzei.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 18.08.2014.
Legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției inadmisibilității invocată din oficiu., în conformitate cu dispozițiile art. 248, alin. 1 și 2 N.C.proc.civ., potrivit cărora „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau după caz, cercetarea în fond a cauzei”, tribunalul constată și reține următoarele :
Prezenta cauză are ca obiect o acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. S., întemeiată pe dispozițiile Legii 217/2003, modif.și completată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11.04.2014, potrivit rezoluției de primire (fila 1 dosar fond).
Conform prevederilor art. 3 din Legea 76/2012 privind punerea în aplicare a NCPC, dispozițiile Codului de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., respectiv după data de 15.02.2013.
Prin urmare, cauza de față este supusă exclusiv prevederilor Noului Cod de Procedură Civilă (NCPC).
Deși, anterior datei de 15.02.2013, respectiv în baza vechiului Cod de Procedură Civilă de la 1865, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță în materia reglementată de Legea 217/2003, modif.și completată erau supuse direct recursului, în prezent, aceste sentințe pot fi atacate doar cu apel, fiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea 76/2012.
Or, în speța de față, se observă că în mod greșit s-a menționat faptul că hotărârea judecătorească pronunțată în cauză poate fi atacată cu recurs, în realitate, conform prevederilor legale enumerate mai sus, calea de atac corectă era apelul.
Mai mult decât atât, însuși recurentul pârât, preluând indicațiile instanței de fond, a înțeles să atace sentința civilă nr. 6788/09.05.2014 a Judecătoriei Ploiești cu recurs, în loc de apel, cum era legal.
În consecință, analizând cu prioritate, conform art. 494 raportat la art. 248 NCPC, excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de reclamantă, tribunalul constată că acesta este inadmisibil, deoarece această cale de atac nu este prevăzută de lege.
Cu toate acestea, ținând seama de dispozițiile art. 457 alin. 3 NCPC, tribunalul reamintește reclamantului faptul că, de la data primirii prezentei decizii, are posibilitatea de a exercita calea de atac legală (apelul) împotriva sentinței civile nr. . 6788/09.05.2014 a Judecătoriei Ploiești, dacă apreciază în acest sens.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și va respinge recursul declarat de recurentul-pârât S. I., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 6788/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât S. I., CNP_, domiciliat în com. Berceni, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 6788/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. R. S., CNP_, cu ultim domiciliu cunoscut în com. Berceni, ., jud. Prahova, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. M. C. A. M. M. N.
GREFIER,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red./tehnored.: N.M / M.Ș.
4 ex. – 25.11.2014
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. P. M. E.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 426/2014. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
