Ordin de protecţie. Decizia nr. 426/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 1219/204/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.426
Ședința publică din data de 24.06.2014
PREȘEDINTE – R. C.
JUDECĂTOR – C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Ministerul Public - P. de pe langă Tribunalul Prahova reprezentat de Procuror - R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât M. S. M., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1394/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata reclamantă O. G., domiciliată în Câmpina,.. 186, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul pârât personal și asistat de apărător din oficiu avocat Ș. G., lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantului pârât, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului apelantului pârât în dezbateri.
Reprezentantul apelantului pârât, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, arată că emiterea unui ordin de protecție este o măsură excesivă și care nu este justificată în cauză. Solicită completarea probatoriilor cu acte noi, un supliment la interogatoriu pentru reclamantă și proba testimonială cu martorii indicați în cererea de apel și efectuarea unei expertize psihiatrice, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea, având în vedere o altă expertiză, expertiză depusă în cauză și care are la bază un înscris emis de o persoană care nu are studii medicale, la instanța de fond au fost analizate numai probele administrate de către reclamantă nu și cele ale pârâtului. Prin emiterea unui ordin de protecție i s-ar încălca dreptul pe care îl are asupra copilului, din audierea martorilor la instanța de fond s-a constatat că pârâtul nu reprezintă niciun pericol față de copil.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /10.03.2014 la Judecătoria Câmpina, reclamanta O. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună emiterea unui ordin de protecție cu caracter provizoriu pe o perioadă de 1 an de la data emiterii, constând în obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și față de minorul M. M., născut la data de 14.10.2004, față de domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei și față de unitatea școlară la care învață minorul, să i se interzică pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și minorul, să se dispună obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică și psihoterapie, până la ameliorarea stării de sănătate în temeiul disp. art.23 alin.9, art.27 din legea nr.217/2003, modificată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civila nr.1553/29.05.2013 Judecătoriei Câmpina, definitiva si irevocabila, a fost emis un ordin de protecție fata de parat în sarcina căruia au fost stabilite obligațiile sus menționate, ordin de protecție care nu a avut finalitate atât timp cât organele de politie nu si-au îndeplinit obligațiile stabilite prin lege în sarcina lor, motiv pentru care a apelat la IPJ Prahova, P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, însă pârâtul continuă să aibă un comportament agresiv, instituind teroare în jurul său.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, prin sentința civilă nr. 1394/17.04.2014 a Judecătoriei Câmpina, a fost admisă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului și s-a dispus emiterea temeiul disp. art.23 alin.1 din legea nr.217/2003 ordinului de protecție cu caracter provizoriu, pe durată de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin, dispunându-se obligarea paratului M. S. M., fiul lui V. și A., ns. la 14.01.1964 în Băicoi, jud. Prahova, să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamanta M. G. și față de minorul M. M.(născut la data de 14.10.2004), față de domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei și față unitatea școlară la care învață minorul, interzicerea paratului a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondeță sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minorul, obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie, păna la ameliorarea stării de sănătate.
În temeiul disp. art. 31 alin.1 din Legea nr.217/2003 s-a dispus comunicarea ordinului deîndată Poliției Municipiului Câmpina și Poliției Or. Băicoi, onorariul avocatului din oficiu, in suma de 200 lei, fiind in sarcina statului.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza Sentinței Civile nr.3163/01.11.2010 a Judecătoriei Câmpina s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, căsătorie în timpul căreia s-a născut la data de 14.10.2004 minorul M. M. care în urma desfacerii căsătoriei a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei, însă, prin sentința civilă nr.1533/29.05.2013 ,a fost emis un ordin de protecție față de pârât în temeiul căruia acesta a fost obligat, cu caracter provizoriu, pe o durată de 6 luni, să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, de minor, față de domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei și față unitatea școlară la care învață minorul, interzicându-i-se pârâtului orice contact ,inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minorul, fiind obligat pârâtul să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, pâna la ameliorarea stării de sănătate.
S-a menționat că potrivit declarațiilor martorilor Măcarau C., C. I., învățătorul minorului, după instituirea primului ordin de protecție, pârâtul l-a urmărit pe minor la școală, încercând să-l ia cu forța, fapt ce l-a determinat pe minor ca de la începutul semestrului al II_lea să nu mai frecventează școala, fiindu-i frică să nu fie furat de tatăl său, care sub pretextul că dorește să se intereseze de situația minorului, nu a mai vrut să părăsească incinta școlii, amenințându-l pe învățător, fiind necesară intervenția organelor de poliție pentru a-l îndepărta, iar între părți au existat deseori incidente violente, aspecte confirmate de Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr.8267/P/2010 privind trimiterea în judecată a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal asupra reclamantei, în timp ce la data de 08.05.2013 pârâtul i-a urmărit pe reclamantă și pe minor, l-a prins pe minor în fața judecătoriei și ținându-l foarte strâns în brațe, a refuzat să îi dea drumul până la intervenția jandarmilor care asigurau paza Judecătoriei, tulburând ordinea, liniștea publică în zonă, fapte care fac obiectul unor cercetări penale în dosarul penal nr. 1766/P/2013.
S-a specificat că în urma analizării probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine că între părți relațiile au fost și sunt tensionate de o perioadă îndelungată de timp, existând o . incidente generate de pârât, care s-au soldat cu injurii, amenințări, violențe fizice exercitate asupra reclamantei, minorului, fiind necesară intervenția organelor de poliție și sancționarea cu caracter administrativ a pârâtului, aspecte care atestă comportamentul obsesiv al pârâtului de a-i urmări în continuare atât pe minor cât și pe reclamantă, în condițiile în care minorul a fost încredințat reclamantei prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât pârâtul reprezintă un pericol la adresa reclamantei, copilului, mai ales că acesta suferă de Tulburare de personalitate de tip exploziv-cu elemente paranoide, fiind o persoană potențial periculoasă în situații conflictuale viitoare, aspecte confirmate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la data de 09.01.2014 în dosarul nr.1766/P/2013
Prin urmare, instanța, constatând că există indicii temeinice privind necesitatea luării de urgență a unor măsuri de protejare a reclamantei, a copilului, determinate de temerea justificată a acestora în raport de comportamentul pârâtului, cu privire la siguranța celor doi, în baza disp. art. 23 pct. 3, art-. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, a admis cererea și a dispus emiterea unui ordin de protecție prin care cu caracter provizoriu pe o durată de 6 luni de la data emiterii a dispus: obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și față de minorul M. M. (născut la data de 14.10.2004), față domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei și față de unitatea școlară la care învață minorul, a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic,prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și minorul, fiind obligat pârâtul să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, până la ameliorarea stării de sănătate în temeiul disp. art.23 alin.1 din legea nr.217/2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând completarea probatoriilor cu martori, expertiză psihiatrică, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii, motivându-se că reclamanta este vinovată de sănătatea precară a minorului, fiind singurul care s-a ocupat de copil în timp ce reclamanta întreținea relații extraconjugale, minorul suferind un șoc psihic, efectuând demersuri în vederea internării copilului, nefinalizate datorită reclamantei și că instanța de fond nu a fost imparțială, respingându-i toate cererile, neavând probleme de sănătate, încercându-se discreditarea sa,certificatul medico-legal nr.1004/2002 demonstrând starea sa de sănătate corespunzătoare, impunându-se efectuarea unei alte expertize medico-legale psihiatrice în acest sens, mai ales că a absolvit studii postuniversitare de psihopedagogie, nu a încălcat dispozițiile legale când a vizitat copilul la școală și că examenul psihologic nr.44/20.01.2014 reprezintă o greșeală a psihologului de caz.
În continuare, pârâtul a arătat că eronat s-a ținut seama de declarațiile martorilor audiați în cauză, deși aceștia nu au fost prezenți la incidentul din luna ianuarie 2014, declarațiile fiind contradictorii, adresa nr.663/2014 neavând relevanță atât timp cât după expirarea termenului stabilit în ordinul de protecție inițial s-a prezentat la școala frecventată de minor în cursul lunii decembrie 2013 și nicidecum în luna noiembrie 2013 potrivit afirmațiilor martorilor audiați în cauză, impunându-se reaudierea acestora, mai ales că în baza declarației martorului C. I. era imposibil ca minorul să fie speriat la data de 20.03.2013, acesta din urmă nefiind la școală datorită distanței foarte mari, impunându-se efectuarea unei adrese la organele de poliție pentru a se stabili dacă martorii audiați în cauză se află în cercetări.
De asemenea, pârâtul a precizat că martorul M. C. se află în curs de cercetare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, impunându-se ca instanța de apel să acorde o altă apreciere probelor administrate în cauză, probei cu interogatoriul reclamantei care nu manifestă interes față de situația școlară a minorului, starea sănătății acestuia, traumatizându-l permanent
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 30.04.2014.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 3163/01.11.2010 a Judecătoriei Câmpina, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 24.07.2004, din culpă comună, urmând ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de O., încredințarea spre creștere și educare a minorului M. M., născut la 14.10.2004 reclamantei, fiind obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului de 150 lei lunar începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței și până la majoratul copilului.
În baza sentinței civile nr.1553/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina a fost admisă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului și a fost emis un ordin de protecție cu caracter provizoriu pe o durată de 6 luni de la data emiterii acestuia constând în obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m. față de reclamantă și de minorul M. M., față de domiciliile acestora, de locul de muncă al reclamantei, de unitatea școlară la care învață minorul și i s-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, minorul, dispunându-se obligarea pârâtului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, până la ameliorarea stării de sănătate.
Conform adreselor nr.663/14.03.2014, 1766/P/2013, Rechizitoriului nr.8267/P/21.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, începând cu luna decembrie 2013 și până în luna ianuarie 2014 pârâtul s-a prezentat la Liceul Tehnologic Mecanic Câmpina, liceu la care este înscris minorul M. M., fiul pârâtului, în clasa a III-a, ocazie cu care în momentul în care a solicitat situația școlară a copilului acesta s-a manifestat violent, agresiv față de cadrele didactice, fratele vitreg al minorului, dată de la care minorul M. M. nu a mai venit la școală de frica tatălui, deși până în momentul respectiv a frecventat zilnic cursurile școlare, iar în urma cercetărilor penale efectuate, organele de urmărire penală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, de distrugere, motivându-se că la data de 23.07.2010, 25.01.2012, acesta ar fi lipsit-o de libertate pe reclamantă, după care la data de 08.05.2013 pârâtul urmărindu-i pe cei doi, aflându-se în fața Judecătoriei Câmpina, l-a prin pe minor pe care l-a ținut cu forța, refuzând să-i dea drumul copilului din brațe, fiind necesară intervenția forțelor de ordine pentru a-l împiedica pe pârât să-l ia cu forța pe minor.
Martorii M. C., C. I. au declarat că după instituirea primului ordin de protecție pârâtul l-a urmărit pe minorul M. M. la școală, încercând să îl ia cu forța deseori, ajungând să o sechestreze pe reclamantă de mai multe ori în urma cu cca. 2, 3 ani, iar începând cu luna noiembrie 2013 pârâtul a venit frecvent la școală, încercând să intre cu forța în școală, pe motiv că dorește să cunoască situația școlară a minorului, însă după ce i s-a comunicat situația respectivă, pârâtul a adresat amenințări învățătorului minorului, având loc incidente similare și în luna decembrie 2013, incidente în urma cărora pârâtul a venit la scoală și a avut loc o altercație cu fratele minorului când pârâtul a încercat să îl ia pe copil cu forța, dată de la care copilului i-a fost frică să mai vină la școală, minorul având rezultate foarte bune la învățătură până la momentul respectiv.
De asemenea, martorul Z. A. a arătat că la jumătatea lunii ianuarie 2014 l-a însoțit pe pârât la școala frecventată de minor pentru ca acesta să se intereseze de situația școlară a copilului, însă pârâtul a fost împiedicat de cadrele didactice să intre în școală și să ia legătura cu minorul.
În cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.14/09.01.2014, efectuat de către SML Prahova s-a menționat că pârâtul suferă de tulburare de personalitate de tip exploziv cu elemente paranoide, având discernământ la data săvârșirii faptelor, respectiv 08.05.2013, reprezentând un pericol potențial în situații conflictuale viitoare, mai ales că neagă boala de care suferă, disimulează anumite comportamente, divaghează de la subiect, manifestă aspecte paranoide în conținutul povestirii, fiind necesară confruntarea acestuia cu probe pentru ca ulterior să recunoască că a avut loc în realitate împrejurarea respectivă.
Disp. art.23 din Legea nr.217/2003, stipulează că persoana a cărei viață, integritate fizică, psihica, libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie, poate solicita instanței, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții, caz în care pentru emiterea unui ordin de protecție trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un act de violență în familie, actul de violență să provină din partea unui membru de familie, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violență.
De asemenea, disp. art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevăd că prin „violență în familie” se înțelege orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu, suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale, psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza sentinței civile nr. 3163/01.11.2010 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 24.07.2004, fiind încredințat spre creștere si educare reclamantei minorul M. M. născut la 14.10.2004, însă, ulterior desfacerii căsătoriei dintre părți, între cei doi foști soți au existat permanent neînțelegeri care au degenerat în acte de violență, pârâtul având un comportament agresiv, violent față de reclamantă și minor, exercitând presiuni asupra reclamantei, asupra minorului, încercând să îl ia cu forța pe copil, traumatizându-l permanent, motiv pentru care prin sentința civilă nr.1553/ 29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina rămasă definitivă, a fost emis un ordin de protecție față de pârât în temeiul căruia a fost obligat să păstreze o anumită distanță față de reclamantă, de minor, de domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei, de unitatea școlară la care învață minorul, interzicându-i-se acestuia orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și minorul și a fost obligat să urmeze consiliere psihologică și psihoterapie.
Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, ulterior pronunțării sentinței civilei sus menționate, între părți au existat în continuare neînțelegeri determinate de prezența pârâtului la școala frecventată de către minor începând cu luna noiembrie 2013 când, invocând ca motiv situația școlară a minorului, a încercat să pătrundă cu forța în școală, provocând scandal, încercând să îl ia cu forța pe minor, traumatizându-l, vizite care au continuat și în cursul lunii ianuarie 2014, în urma cărora copilul a refuzat să se mai prezinte la scoală, aspecte confirmate de martorul C. I., în calitate de cadru didactic la Liceul Tehnologic Mecanic Câmpina, astfel încât prin rechizitoriul nr. 8267/P/ 21.01.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, de distrugere, ocazie cu care în urma expertizării medico legale psihiatrice a pârâtului la data de 19.01.2014 s-a constatat că acesta suferă de tulburare de personalitate de timp exploziv, cu elemente paranoide, fiind o persoană periculoasă în situații conflictuale.
Ca atare, atât timp cât, după despărțirea părților, permanent pârâtul a întreținut o relație conflictuală cu reclamanta și minorul constând în urmărirea permanentă a acestora, în săvârșirea unor acte de violență, amenințări, încercând să îl ia pe minor cu forța de la reclamantă, de la școală, comportament având consecințe negative asupra vieții, integrității fizice, psihice în ceea ce-i privește pe reclamantă, minor, acesta din urmă suferind diferite traume, fiindu-i frică să meargă la școală începând cu luna noiembrie 2013, când deseori pârâtul a încercat să intre cu forța în școala frecventată de minor, să îl răpească pe motiv că se interesează de situația școlară a minorului, fapt ce la determinat pe minor să nu se mai prezinte la școală de frica pârâtului, iar în urma acestui comportament manifestat de pârât s-a dispus la un moment dat în luna ianuarie 2014 trimiterea în judecată a pârâtului pentru săvârșirea unor infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și de distrugere, înseamnă că pârâtul are o atitudine necorespunzătoare, un comportament deviant în ceea ce privește desfășurarea unor raporturi normale, firești între acesta și fosta soție, propriul copil, comportament de natură să provoace, celor doi suferințe psihice, emoționale, psihologice.
De altfel, în condițiile în care, pârâtul a avut și are un comportament agresiv, violent, întreținând permanent în relația cu reclamata și minorul o situație conflictuală, tensionată, urmărindu-l permanent pe minor, inclusiv la școală, traumatizându-l, comportament în urma căruia minorul a fost nevoit să nu se mai prezinte la școală, fiindu-i frică că va fi răpit de către pârât, iar potrivit raportului de expertiză medico legală psihiatrică din 09.01.2014 pârâtul suferă de tulburare de personalitate de timp exploziv cu elemente paranoide, prezentând un pericol potențial în situații conflictuale viitoare, înseamnă că în realitate prin comportamentul său pârâtul pune în pericol viața, integritatea fizică, psihică a reclamantei și a minorului, creând o temere puternică reclamantei și copilului cu privire la siguranța acestora, impunându-se luarea de urgență a măsurii de protejare a acestora, constând în emiterea unui ordin de protecție pe o durată de 6 luni în vederea obligării pârâtului de a păstra distanța minimă de 200 m. față de reclamantă, minor, de domiciliul acestora, de locul de muncă al reclamantei, de unitatea școlară a copilului, de a i se interzice orice contact cu cei doi, inclusiv telefonic sau în orice alt mod și de a urma consiliere psihologică și psihoterapie.
Mai mult chiar, deși prin sentința civilă nr.1553/29.05.2013, s-a dispus obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200m. față de reclamantă, minor, de domiciliile acestora, de locul de muncă al reclamantei, de unitatea școlară la care învață minorul, interzicându-i-se orice contact cu cei doi, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, fiind obligat să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, tocmai în scopul ca pârâtul să-și revizuiască comportamentul, în realitate acesta din urmă a continuat să aibă un comportament agresiv, violent, să îi urmărească pe cei doi permanent, traumatizându-l pe minor, refuzând consilierea psihologică, psihoterapia, împrejurare care reprezintă prin însăși natura sa o dovadă certă că se impune în continuare luarea măsurii solicitată de către reclamantă, ținându-se seama în exclusivitate de interesul superior al copilului care are nevoie de liniște, siguranță, inclusiv la școală, în scopul evitării oricăror incidente, a atitudinii agresive din partea pârâtului.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis cererea, dispunând emiterea ordinului de protecție cu caracter provizoriu pe o durată de 6 luni constând în obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m. față de reclamantă, minor, de domiciliile acestora, de locul de muncă al reclamantei, de unitatea școlară la care învață minorul, interzicându-i-se orice contact cu cei doi, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, obligarea acestuia să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, fiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.23 și urm. din Legea nr.217/2003.
Susținerile pârâtului în sensul că reclamanta este vinovată de sănătatea precară a minorului, fiind singurul care s-a ocupat de copil, reclamanta întreținând relații extraconjugale, minorul suferind un șoc psihic, efectuând demersuri în vederea internării copilului, nefinalizate datorită reclamantei și că instanța de fond nu a fost imparțială, respingându-i toate cererile, neavând probleme de sănătate, încercându-se discreditarea sa, certificatul medico-legal nr.1004/2002 demonstrând starea sa de sănătate corespunzătoare, nu pot fi avute în vedere deoarece la stabilirea situațiilor de fapt, de drept, deduse judecății nu se ține seama de comportamentul reclamantei față de minor, inclusiv în timpul căsătoriei părților, ci, dimpotrivă, de comportamentul pârâtului față de copil pe care îl traumatizează, încercând să îl ia cu forța de la școală, iar în speță nu există nicio dovadă la dosar care să ateste lipsa de imparțialitate a completului de judecată, actele existente la dosar făcând dovada stării de sănătate a pârâtului, inclusiv din punct de vedere psihic.
Împrejurările invocate de către pârât conform cărora s-ar impune efectuarea unei alte expertize medico-legale psihiatrice, fiind absolvent de studii postuniversitare de psihopedagogie, nu a încălcat dispozițiile legale când a vizitat copilul la școală, examenul psihologic nr. 44/20.01.2014 reprezentând o greșeală a psihologului și că eronat s-a ținut seama de declarațiile martorilor audiați în cauză, deși aceștia nu au fost prezenți la incidentul din luna ianuarie 2014, declarațiile fiind contradictorii, nu au niciun temei legal întrucât în speță nu se impune efectuarea unei alte expertize psihiatrice atât timp cât raportul de expertiză existent la dosar nr. 14/09.01.2014 atestă cu certitudine starea de sănătate a pârâtului din punct de vedere psihic, neexistând niciun element care să impună clarificarea anumitor situații privind starea de sănătate a pârâtului, vreo eroare a unei comisii medicale în acest sens, iar indiferent de studiile pe care le are pârâtul acesta a avut un comportament agresiv față de copil, pretinzând pur și simplu că îl vizitează la școală, declarațiile martorilor reprezentând dovezi concludente cu privire la comportamentul necorespunzător al pârâtului.
Afirmațiile pârâtului conform cărora adresa nr.663/2014 este irelevantă, prezentându-se după expirarea termenului stabilit în ordinul de protecție inițial la școala frecventată de minor în luna decembrie 2013 în loc de noiembrie 2014, impunându-se reaudierea martorilor și că în baza declarației martorului C. I. era imposibil ca minorul să fie speriat la data de 20.03.2013, acesta nefiind la școală datorită distanței foarte mari, impunându-se efectuarea unei adrese la organele de poliție pentru a se stabili dacă martorii audiați în cauză se află în cercetări, nu au relevanță în cauză deoarece adresa sus menționată, declarația martorului C. I., învățător la clasa la care se află înscris minorul, atestă comportamentul agresiv al pârâtului pe care acesta l-a manifestat față de copil începând cu luna noiembrie 2013 când a încercat să îl ia cu forța pe copil, aspecte percepute personal de martorii audiați în cauză, neexistând nicio împrejurare rezultată din dezbateri care să impună reaudierea martorilor, iar în speță potrivit declarației martorului C. I. minorul nu s-a mai prezentat la scoală începând cu luna ianuarie 2014 din cauza comportamentului pârâtului, manifestând frică față de acesta din urmă, neavând relevanță formularea unor plângeri penale de către pârât împotriva martorilor.
Motivele invocate de către pârât potrivit cărora martorul M. C. se află în curs de cercetare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, impunându-se o reapreciere a probelor administrate în cauză, administrarea probei cu interogatoriul reclamantei care nu manifestă interes față de situația școlară a minorului, starea sănătății acestuia, traumatizându-l permanent, sunt neîntemeiate întrucât nu se justifică completarea probatoriilor, inclusiv cu interogatoriu, martori, expertiză medico - legală, în condițiile în care raporturile juridice dintre părți au fost clarificate, ținându-se seama de probele administrate în cauză care au demonstrat comportamentul agresiv, violent al pârâtului față de reclamantă și copil, fiind cel care îl traumatizează pe acesta din urmă, îi inspiră frică și nicidecum reclamanta căreia i s-a încredințat spre creștere și educare minorul.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art. 480 alin.1 cod pr. civilă modificat, va respinge apelul, ca nefondat.
De asemenea, tribunalul, ținând seama de disp. arzt.479 cod pr. civilă modificat, va respinge cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată, întrucât, în realitate nu există nicio împrejurare nouă de fapt sau de drept care să rezulte din dezbateri și care să impună completarea probelor în scopul clarificării raporturilor juridice dintre părți, raporturi care au fost elucidate pe baza probelor administrate în primă instanță constând în acte, martori, ținându-se seama de obiectul și natura cauzei, de dispozițiile legale incidente în cauză, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probatoriilor formulată de apelantul pârât împotriva intimatei-reclamante, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelantul pârât M. S. M., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1394/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata reclamantă O. G., domiciliată în Câmpina,.. 186, jud. Prahova, ca nefondat.
Onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțata in ședința publica azi, 24.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Fiind în CO, semnează
P. Grefier
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.C./Tehn.TS/5 ex/07.04.2014
d.f._ Judec. Câmpina
j.f. M. L. E.
| ← Evacuare. Sentința nr. 3727/2014. Tribunalul PRAHOVA | Ordin de protecţie. Decizia nr. 1418/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
