Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 322/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 322/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 18755/281/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 322

Ședința publică din data de 16.05.2014

PREȘEDINTE – G. D.

JUDECĂTOR – E. C. D.

GREFIER – A. L. E.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta–reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 12, . in mun. Ploiesti, .. 12, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1453/04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C., cu domiciliul in mun. Ploiești, .. 12, ..

Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosar, prin serviciul registratură, cerere formulată de apelantă, prin care arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii de apel.

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_ reclamanta A. DE P. NR.12, . a solicitat instanței ca pe calea ordonanței președințiale în contradictoriu cu pârâtul D. C-tin, să fie suspendată executarea procesului verbal încheiat la data de 04.07.2013 cu privire la Adunarea Generală a Proprietarilor din . la soluționarea în fond a cauzei și anularea acestui act.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, funcționează în baza procesului verbal semnat în ședința din data de 03.2013 când a fost ales Comitetul Executiv format din 5 membrii.

La data de 04.07.2013 a fost convocată Adunarea Generală a Locatarilor fără ca în prealabil să fie respectate procedurile în sensul că nu s-a afișat Convocatorul și nici Ordinea de zi, astfel că reclamanta prin reprezentanți susține necesitatea de a promova acesta acțiune, existând un interes public major de natură a perturba grav funcționarea asociației de proprietari. Se argumentează că prin demisionarea administratorului s-ar crea o stare de criză în activitatea și buna colaborare a furnizorilor.

Referitor la paguba iminentă, arată reclamanta că rezultă din: imposibilitatea întocmirii listelor de ședință, a achitării facturilor, afectarea funcționarii în bune condiții a asociației de proprietari și nu în ultimul rând afectarea relațiilor cu furnizorii de utilități.

Sub aspectul fondului sunt invocate dispozițiile art.23 si art.24 din leg. 230/2007.

În etapa regularizări au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 194 si urm. C.proc.civ. astfel ca, instanța de fond a fixat termen la data de 12.11.2013.

La termenul din data de 12.11.2013, pârâtul a solicitat a fi încuviințată cererea de amânare pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului cu scopul de a-și formula apărări în fond.

Prin sentința civilă nr.1453/04.02.2014 Judecătoria Ploiești a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind suspendarea executării procesului verbal încheiat la data de 04.07.2013 și formulat de către A. DE P. NR.12, . reprezentanții săi legali Ș. S. și P. I. în contradictoriu cu pârâtul D. C-tin, a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. DE P. NR.12, .>

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Reclamanta arată că la o data premergătoare ședinței din data de 04.07.2013 în care a fost ales Comitetul executiv nu a fost afișat convocatorul și Ordinea de zi, astfel că a solicitat ca pe calea ordonanței președințiale să fi suspendată executarea procesului verbal. Potrivit doctrinei în materia contenciosului administrativ, suspendarea unui act administrativ poate opera ca și efect al legii de drept sau, poate fi dispusă de către organul emitent printr-un act juridic, instituția conducând in accepțiunea art. 7 din leg 554/2004 la încetarea provizorie a efectelor juridice pe care le produce actul administrativ. Procesul verbal încheiat la data menționată nu poate fi asimilat actului administrativ așa încât nu poate fi prevăzută în scopul încetării efectelor acestuia instituția suspendării. Față de împrejurarea că pe calea ordonanței președințiale este doar analizat succint fondul, însă nerejudecarea impunând acest lucru instanța de fond a apreciat cererea ca inadmisibilă.

În fondul cererii prima instanță a reținut că această acțiune a fost promovată întrucât există un interes public major de natură a perturba grav funcționarea asociației de proprietari paguba iminentă, rezultând: imposibilitatea întocmirii listelor de ședință, a achitării facturilor afectarea funcționarii în bune condiții a asociației de proprietari și nu în ultimul rând afectarea relațiilor cu furnizorii de utilități.

Conform dispozițiilor art. 996 c.proc.civ., instanța de fond a stabilit că în favoarea reclamantului există aparența unui drept de a putea să ordone măsuri provizorii în cazurile grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru păstrarea unei pagube iminente și care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din interpretarea logico-juridică a textului reiterat se deduce că, la primirea cererii instanța este datoare a verifica îndeplinirea celor trei condiții și anume: urgența, caracterul vremelnic și nerejudecarea fondului, care potrivit aceleași interpretări sunt necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.

În privința urgenței, legiuitorul indică situațiile ce pot face necesară o intervenție a justiției și anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.

Dând eficiență doctrinei și jurisprudenței în materie și verificând înseși motivul pentru care a fost formulată cererea instanța de fond a constatat că acesta nu se regăsește între cele expuse în practică, căci, anularea unui proces-verbal al Adunării Generale din data de 04.07.2013, nu reclamă o urgență asimilată uneia dintre cerințele ordonanței în acest sens având în vedere înseși momentul la care a fost introdusă cererea.

Mai mult decât atât analizând mijloacele de proba administrate in sensul dovedirii acestei cerințe, decelând prin prisma acestora se retine ca nici un înscris atașat la dosar nu releva acest aspect.

Prima instanță mai reține că obiectul prezentei cereri de ordonanță președințială nu întrunește nici condiția neprejudecării fondului, cât timp se solicită instanței ca, pe această cale specială și derogatorie de la dreptul comun, admisibilă doar în condițiile strict și cumulativ prevăzute de lege, să dispună in sensul anularii unui proces-verbal, instanța aflându-se în situația de a dispune cu privire la existența unui fapt care presupune analiza unor elemente relevante pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cerința vremelniciei, instanța fondului reține că nici această condiție nu este întrunită, având în vedere că prin cerere nu se solicită luarea unei masuri cu caracter temporar ci definitiv anularea procesului-verbal fiind o acțiune ireversibila.

În același sens, prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată de către reclamanta în lipsa elementelor cumulative ce se cer a fi întrunite într-o cale derogatorie de la dreptul comun, aceea a ordonanței președințiale, s-ar aduce în mod evident prejudicii pârâtului care nu își poate exercita atribuțiile in deplina legalitate

F. de aceste arierate constând ca cele trei elemente instituite prin lege, trebuie îndeplinite cumulativ, instanța de fond a apreciat că, în speță nu se justifică recurgerea de către reclamanta la această procedură sumară pentru apărarea drepturilor lor, ci acestea urmează să și le valorifice pe calea dreptului comun, motive pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiata.

Împotriva hotărârii mai sus menționate a formulat în temeiul art. 466 NCPC apel, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 12, . ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea hotărârii și pe fond admiterea cererii având ca obiect ordonanță președințială.

În fapt, apelanta-reclamantă cu privire la cererea de suspendare, consideră că, în baza art. 996 din N. C. proc. civ., au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, având în vedere faptul că procesul verbal întocmit la data de 4 iulie 2013 produce o pagubă importantă asociației de proprietari, așa încât se impunea suspendarea acestuia.

Menționează că în prezent, asociația de proprietari funcționează în baza procesului verbal întocmit la data de 3 aprilie 2013, prin care s-a ales Comitetul executiv, precum și administratorul M. C., care funcționează și în prezent.

Astfel, apelanta-reclamantă precizează că în mod greșit a reținut instanța de fond împrejurarea că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, atâta timp cât nu s-au respectat procedurile prevăzute de lege privind convocarea adunării generale.

Față de fondul cauzei, apreciază apelanta că în mod eronat a reținut prima instanță faptul că s-ar aduce prejudicii pârâtului pe motiv că nu își poate exercita atribuțiile în deplină legalitate, atâta timp cât procesul verbal din data de 4 iulie 2013 a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (2) din LEGEA Nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, care stipulează următoarele: „Adunarea generală este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari; (3) Adunarea generală ordinară se convoacă fie de președintele asociației de proprietari, fie de comitetul executiv; (4) Pentru situații speciale sau de maximă urgență, adunările generale extraordinare ale asociației pot fi convocate oricând de către comitetul executiv sau de către cel puțin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației de proprietari; (5) Proprietarii trebuie anunțați, prin afișare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra oricărei adunări generale a asociației de proprietari, cu cel puțin 7 zile înainte de data stabilită* inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generate. Ordinea de zi anunțată se poate completa prin hotărâre a adunării generale".

În cazul de față, apelanta arată că nu s-au respectat prevederile legale pentru următoarele considerente: nu există convocator; nu există ordine de zi: nu există documente din care să rezulte organizarea adunării generale; persoana care a condus adunarea generală nu are nicio calitate în Comitetul Executiv al Asociației de P.: în comitet an fost alese persoane care nu au fost prezente la ședință, respectiv domnul P. I. - vicepreședinte care era plecat din țară: doamna S. C., fost administrator,» refuză să predea actele asociației de proprietari întocmite pe perioada cât a deținut funcția de administrator: Comitetul executiv ales prin procesul verbal întocmit la data de 03.04.2013 nu a avut cunoștință de această ședință.

Pentru aceste considerente, apelanta apreciază că sentința de fond este lipsită de temei legal și este dată cu interpretarea greșită a probatoriilor administrate în cauză, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv: suspendarea executării procesului verbal încheiat Ia data de 04 iulie 2013, orele 19,30 cu privire la Adunarea Generală a proprietarilor din Bloc J5, .. 12, anularea procesului verbal încheiat la data de 04 iulie 2013, orele 19,30 cu privire la Adunarea Generală a proprietarilor din Bloc J5, .. 12, având ca ordine de zi „schimbarea conducerii asociației . de reducere a cheltuielilor".

În dovedirea celor susținute solicită proba cu înscrisuri.

în drept, și-a invocat cererea pe dispozițiile prev. de art. 148 alin. (1) teza a Il-a; art. 150, art. 996, art. 466 din N.C.proc. civ.

De asemenea, solicită cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces precum și judecarea cauzei si in lipsa, potrivit art. 223 și 411 N. C. proc. civ.

Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 11.03.2014.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La data de 08.05.2014 prin intermediul serviciului registratură, apelanta-reclamantă, prin reprezentanții săi legali în temeiul dispozițiilor prev. de art.406 alin.5 C.pr.civ. a formulat și a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei de față, motivată de faptul că la data de 27.02.2014 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a membrilor asociației de proprietari pe anul 2014, ocazie cu care a fost ales un nou președinte în persoana numitului D. C. ca urmare a demisiei doamnei Ș. Steluța și un nou Comitet executiv.

La data de 08.05.2014 prin intermediul serviciului registratură, apelanta-reclamantă, prin reprezentanții săi legali în temeiul dispozițiilor prev. de art.406 alin.5 C.pr.civ. a formulat și a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei de față, motivată de faptul că la data de 27.02.2014 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a membrilor asociației de proprietari pe anul 2014, ocazie cu care a fost ales un nou președinte în persoana numitului D. C. ca urmare a demisiei doamnei Ș. Steluța și un nou Comitet executiv.

Întrucât dosarul a fost deja înaintat la instanța competentă a soluționa calea de atac, iar cererea de renunțare la calea de atac a intervenit în fața tribunalului, trebuie stabilit dacă este vorba tot despre o achiesare expresă la hotărâre sau despre o renunțare la judecarea căii de atac, pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 406 NCPC, cu exigențele specifice, anume acordul părții adverse.

Tribunalul reține că, după introducerea căii de atac și până în momentul încheierii dezbaterilor înaintea instanței care o soluționează, partea poate oricând să-și retragă calea de atac declarată, fie în scris sau verbal, în fața instanței care soluționează calea de atac, fie prin înscris autentic, fără a mai fi necesar consimțământul intimatului, deoarece, prin retragerea căii de atac, partea a achiesat la hotărârea primei instanțe.

Trebuie să se facă astfel distincție între renunțarea la însăși cererea de chemare în judecată și renunțarea la calea de atac declarată, aceasta din urmă fiind considerată o retragere a căii de atac [sintagmă folosită în anumite prevederi ale codului, precum cele referitoare la apelul incident și apelul provocat, menținute în noul cod - art. 472 alin. (2) și art. 473 NCPC]. Acest raționament juridic a fost întemeiat pe dispozițiile art. 267 C. 1865, referitor la renunțarea la calea de atac.

Spre deosebire de art. 267 C. 1865, art. 404 NCPC se referă expres doar la renunțarea la calea de atac în fața primei instanțe, astfel încât nu poate fi aplicat prin analogie și pentru renunțarea în fața instanței ierarhic superioare.

O astfel de interpretare literală a normelor menționate relevă o abordare ce obligă la coroborarea cu alte prevederi legale, pentru conturarea regimului juridic al actului procesual de dispoziție al retragerii căii de atac, cu toate că s-ar fi impus o formulare corespunzătoare a prevederilor art. 404, în sensul de a acoperi și această ipoteză.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 463 NCPC, potrivit cărora achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunțarea unei părți la o cale de atac pe care o putea folosi, cât și renunțarea la o cale de atac deja exercitată. Pe acest temei, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanței competente să o soluționeze o poate retrage, fără a fi necesar consimțământul părții adverse, deoarece norma nu impune o asemenea condiție. Dacă achiesarea părții la hotărâre este condiționată, sunt aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (3).

În aplicarea art. 464 alin. (2), retragerea căii de atac se poate face de către parte personal, prin act autentic sau declarație verbală în fața instanței, fie de către mandatar cu procură specială. În absența unei norme speciale derogatorii de la dreptul comun, în privința hotărârii prin care instanța de control judiciar ia act de retragerea căii de atac sunt aplicabile regulile de drept comun, prevăzute de art. 424.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul va lua act de renunțarea la judecata căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de cererea de renunțare la judecata apelului formulat de apelanta–reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 12, . in mun. Ploiesti, .. 12, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1453/04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C., cu domiciliul in mun. Ploiești, .. 12, ., jud. Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,16.05.2014

Președinte, Judecător,

G. D. E. C. D.

Grefier,

A. L. E.

operator de date cu caracter personal 5595

red. E.C.D./tehnored. E.M.

2 ex./ 10.06.2014

d.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. D. S. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 322/2014. Tribunalul PRAHOVA