Contestaţie la executare. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 1041/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2237/105/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1041

Ședința publică din data de 10.04.2014

Președinte: P.-A. A.

Grefier: N. L. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta .>, prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 16, jud. C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, jud. C., ., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, jud. B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, jud. C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezentul dosar s-a format urmare disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă formulată în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, precum și că s-au depus la dosar: notă de ședință de către revizuentă, întâmpinare și înscrisuri de către intimata . Bearings SRL B. și cerere de către intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară C. și . prin care solicită a li se comunica motivele cererii de revizuire, după care

Tribunalul respinge cererile de amânare formulate de O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., . si S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., ca fiind neîntemeiate, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, prezentul dosar este format prin efectul disjungerii în vederea punerii în discuția părților a unei excepții absolute.

Tribunalul invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă dedusă judecății și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 03.03.2014, revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., O. de C. și Publicitate Imobiliară C., ., SC U. U. Rulmenți Bearings SRL B., ., . SRL și S. Județean al Arhivelor Naționale C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea Sentinței nr. 2904/15.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, obligarea Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară C. la radierea firmelor tabulare și a sarcinilor înscrise în CF ale imobilelor; intabularea dreptului de proprietate a societății M. SA în CF ale imobilelor; potrivit dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr.232/30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina privind cărțile funciare noi, provenite din cărțile funciare vechi: CF nr.5022 Tg. S., în parte transcris în CF nr.6227 Tg. S.; CF nr.4901 Turia, în parte transcris în CF nr.5093 Turia și în CF nr.4912 Turia; CF nr.4984 Tg. S. și CF. nr.727 Săsăuși - Lunga, pentru motivele ce urmează a le învedera.

În motivarea cererii, revizuenta a învederat faptul că sentința atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziții civile ale Sentinței penale nr.232/30 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia nr.316/29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată, revizuenta a susținut că încalcă și autoritatea de lucru judecat a Deciziilor nr.182/R/13 mai 2008 și nr.137/R/01 aprilie 2008 ale Tribunalului C., cât și nr.726/22 martie 2010 și nr.8426/23 octombrie 2012 ale Curții de Apel Cluj, care stabilesc cu autoritate de lucru judecat calitatea Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, de administrator și reprezentant legai al intereselor patrimoniale ale societății M. SA și ale acționarilor acesteia, în orice domeniu.

Mai mult, revizuenta a precizat că în procedura insolvenței, acționarii sunt lipsiți de capacitatea de exercițiu a drepturilor privind bunurile societății, interesele lor nu au fost apărate de administratorul și lichidatorul judiciar,.

De asemenea, revizuenta a susținut că rezultă din textul sentințelor atacate, că administratorul/lichidatorul nu a reacționat la acțiunile introduse de societatea M. SA prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, acestea fiind,în opinia sa, „fraudulos” anulate pe excepția calității de reprezentant sau a netimbrării.

În acest sens, revizuenta a menționat că prin închiderea procedurii cu radierea societății, acționarii dobândesc capacitate de exercițiu a drepturilor civile, procedurale și materiale asupra bunurilor și drepturilor societății.

Astfel, revizuenta a arătat că Sentința nr.232/30 martie 2006, constată săvârșirea infracțiunii de înstrăinare frauduloasă a imobilelor societății de către infractori, cu acte lovite de nulitate absolută (autentificate de BNP P. I. sub nr.382/20.03.2000, nr.451/31.03.2000, nr.609/24.04.2000, nr. 816/02.06.2000, nr.817/02.06.2000, nr.818/02.06.2000 și nr.293/februarie 2002) și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul "reîntoarcerii în patrimoniul societății M. SA a tuturor activelor fraudulos înstrăinate".

Mai mult, revizuenta a susținut că, prin adresa nr.396/_ din 03 august 2010, instanța de executare trimite sentința Oficiului de C. C. pentru operarea cărților funciare.

De asemenea, revizuenta a precizat că rezoluțiunea finală a tuturor fraudelor săvârșite împotriva patrimoniului societății și împotriva intereselor bugetelor publice și ale asigurărilor, constă în asigurarea judiciară a bunurilor pe numele firmelor grupărilor infracționale interpuse pentru a da pe numele infractorului interpus bani publici.

Pentru motivele mai sus arătate, revizuenta a solicitat să se dispună anularea Sentinței nr.2904/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, obligarea Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară C. la radierea firmelor tabulare și a sarcinilor înscrise în CF ale imobilelor, intabularea dreptului de proprietate a societății M. SA în CF ale imobilelor (imobilele rămân pe numele M. SA până la soluționarea destinației conform hotărârii AGEA din11 august 2006), potrivit dispozițiilor civile ale sentinței penale nr.232/30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, privind cărțile funciare noi provenite din cărțile funciare vechi: CF nr.5022 Tg. S., în parte transcris în CF nr.6227 Tg. S.; CF nr.4901 Turia, în parte transcris în CF nr.5093 Turia și în CF nr.4912 Turia; CF nr.4984 Tg. S. și CF. nr.727 Săsăuși-Lunga, dreptul de proprietate a societății M. SA fiind definitiv stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În probațiune, revizuenta a invocat sentința penală, sentința atacată, sentințe, decizii și înscrisuri la care a făcut referire, precizând totodată că solicită atașarea în copii certificate a dosarului de fond al Judecătoriei Tg. S..

Revizuenta a precizat, totodată, că cererea este scutită de taxa judiciară de timbru potrivit prevederii art.29. alin.1. lit. i. O.U.G. nr.80/2013, cauza decurgând din cauza penală (a se vedea și Decizia nr.2487/24/apr.2013 a ICCJ - Secția Civilă), solicitând totodată a se dispune și în lipsa sa.

În dovedirea cererii, revizuenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În drept, revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală raportat la pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă (similare cu prevederile art. 322 pct. 6 teza finală raportat la pct. 7 din vechiul cod).

Intimata . (U. U. Rulmenți Bearings SRL) a formulat întâmpinare la cererea formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, solicitând ca, prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să se respingă acțiunea reclamantei ca vădit nefondată, netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării, intimata a precizat că un prim argument vizează faptul că este declarată de către o persoană fără calitate procesuală activă și fără calitate de reprezentant.

De asemenea, intimata a menționat că al doilea argument vizează lipsa capacității procesuale de folosința a .>

În plus, . fost radiată în urma închiderii procedurii falimentului, iar intimata nu a avut relații de niciun fel, nici comerciale și nici procesuale cu . administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA .

În dovedirea întâmpinării, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Ceilalți intimați ce au avut calitatea de părți în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, legal citați, nu au formulat întâmpinări și nici nu s-au prezentat în fața instanței la termenul de judecată.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

La termenul de judecată din 13.03.2014, în baza art. 3 și 6 din Legea nr. 76/2012, respectiv art. 25 din noul cod de procedură civilă, tribunalul a constatat că prezenta cerere de revizuire este supusă și trebuie soluționată conform prevederilor vechiului cod de procedură civilă, revizuirea fiind întemeiată pe disp. art. 322 pct. 6 teza finală raportat la art. 322 pct. 7 din vechiul cod de procedură civilă.

În aceeași ședință publică, din oficiu, tribunalul a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, pe care a pus-o în discuția părților.

P. sentința civilă nr. 784/13.03.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția I Civilă, a fost admisă excepția tardivității formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, invocată din oficiu, cu consecința respingerii acestei cereri, ca fiind tardivă.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 6 cod proc. civilă, formulată de revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, împotriva sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, înaintarea la C. Registratură pentru formarea unui dosar separat cu termen la 10.04.2014, S4T1, la care se va pune în discuție excepția necompetenței materiale

Această cerere de revizuire disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, tot la completul învestit inițial, la data de 14.03.2014, sub nr._ , procedându-se la citarea legală a părților.

În ședința publică din data de 10.04.2014, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, dedusă judecății, excepție pe care a pus-o în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând cu prioritate această excepție, tribunalul constată că, potrivit art.323 alin.1 cod procedură civila vechi, incident în cauză, în baza art. 3 și 6 din Legea nr. 76/2012, respectiv art. 25 din noul cod de procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasa definitivă si a cărei revizuire se solicita.

In determinarea hotărârii care poate fi atacata si, implicit in determinarea competentei, trebuie avuta în vedere instanța care s-a pronunțat asupra fondului în cadrul procesului respectiv, iar nu instanța la are a rămas definitiva sau irevocabila hotărârea.

Cu alte cuvinte, așa cu s-a statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență, revizuirea este de competenta instanței care a analizat fondul raportului juridic dedus judecații, iar nu neapărat de competenta instanței care s-a pronunțat asupra fondului căii de atac. O atare soluție se impune față de natura acestei căi extraordinare de atac, de retractare.

In prezenta cauză, sentința civilă nr.2904/15.11.2011 a Judecătoriei Câmpina a dobândit caracter irevocabil prin respingerea recursului, soluția pronunțată prin decizia civilă nr.685/09.05.2012a Tribunalului Prahova, Secția I Civilă .

Pe cale de consecință, hotărârea care evocă fondul este aceea a primei instanțe, iar nu decizia pronunțata de instanța de recurs, Tribunalul Prahova nefiind competent, din punct de vedere material, să soluționeze prezenta cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pc.6 Cod procedură civilă (în acest sens, instanța invocă, cu titlul de exemplu, decizia nr.4090/2001 a Secției civile – ICCJ).

Față de argumentele expuse, în baza art.323 alin.1 cu aplicarea art. 137 alin.1, art.158 și art.159 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, urmând a declina competența de soluționare a judecării cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art.322 pc.6 Cod procedură civilă, în favoarea Judecătoriei Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 6 cod proc. civilă, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 6 cod proc. civilă, formulată de revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 55, jud. C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, jud. C., ., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, jud. B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, jud. C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, jud. C., în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2014.

P., Grefier,

A. P.-A. L. E. N.

Red. P.A.A./tehnored.P.A.A.

11 ex./ 22.04.2014

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul PRAHOVA