Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 61/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 16576/281/2013
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 61 | |
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014 | |
Președinte: | M. C. |
Judecători: | M. N. |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - pârât P. Ș. G. cu domiciliul în Focșani, ., județul V. și cu domiciliul procesual ales la cabinet de Avocat F. V. cu sediul la cabinet de avocat D. A. în Focșani, .. 17, județul V., împotriva sentinței civile nr._/03.10 2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă I. L. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, C. L. PLOIEȘTI - Autoritate tutelară cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii, nr. 2-4, județul Prahova și C. L. FOCȘANI - Autoritate tutelară cu sediul în Focșani, .. 1bis, județul V..
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, conform chitanțelor . nr._/07.10.2013 și VnFoc nr._/06.11.2013 și timbre judiciare de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul - pârât P. Ș. G. personal și asistat de avocat D. C. și intimata - reclamantă I. L. personal și asistată de avocat T. D., lipsă fiind autoritățile tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatei - reclamante depune la dosar întâmpinare însoțită de acte, copii fiind comunicate și părții adverse.
Apărătorul apelantului - pârât solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării și al actelor depuse.
Tribunalul respinge cererea apărătorului apelantului - pârât de amânare a cauzei pentru a lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării întrucât nu mai este prevăzut de lege un nou termen pentru a depune întâmpinare și acte, intimata - reclamantă fiind decăzută la acest termen de judecată din acest drept. A fost respectată procedura regularizării și comunicate în prealabil cererea de apel, motivele de apel, întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă și a tuturor actelor depuse de către părți.
Apărătorul intimatei - reclamante având cuvântul solicită să se ia act că întâmpinarea depusă la dosar reprezintă concluzii scrise.
Părțile pe rând, având cuvântul, arată că alte cererii nu mai formulează.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului - pârât având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă și admiterii cererii reconvenționale formulată de pârât. În subsidiar solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât a fost stabilită locuința minorului fără a se efectua ancheta socială, fără un minim de probatoriu. Instanța de fond a greșit enorm pentru că nu a dispus efectuarea anchetei sociale și nu a analizat care este situația materială a părților. Solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul intimatei - reclamante având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond întrucât ancheta socială s-a efectuat la solicitarea pârâtului - reclamant. Copilul stă împreună cu mama sa la părinții acesteia, însă și pârâtul tot la părinți locuiește. Instanța de fond a considerat just ca minorul să locuiască împreună cu mama sa. Solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantului - pârât având cuvântul în replică arată că nu s-a efectuat nici o anchetă socială, la dosar a fost depus un răspuns la sesizarea pârâtului. Mai mult pârâtului nu i s-a acordat decât 2-3 ore să viziteze minorul și nu poate să stea cu copilul în stradă. Chiar dacă nu au fost căsătoriți legitim, copilul este rezultatul relației de concubinaj.
Apărătorul intimatei - reclamante având cuvântul în replică arată că s-a efectuat ancheta socială de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar atitudinea recalcitrantă a tatălui și fratelui reclamantei se datorează faptului că pârâtul a formulat plângere la secția 4 Poliție.
TRIBUNALUL :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta I. L., a chemat în judecată pe pârâtul P. S. G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună pe calea ordonanței președințiale, ca autoritatea părintească asupra minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 să fie exercitată numai de către mamă și să stabilească locuința minorului la mamă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că din relația sa de concubinaj cu pârâtul, a rezultat minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, iar datorită neînțelegerilor, s-a produs despărțirea în fapt de pârât.
Reclamanta a mai susținut că dată fiind vârsta fragedă a minorului, cât și faptul că este foarte atașat de ea și de rudele sale și ținând cont de distanța mare la care locuiește pârâtul, consideră că este împlinit caracterul grabnic al cererii, cu mențiunea că pe rolul Judecătoriei Ploiești a introdus acțiunea de stabilirea autorității părintești și stabilire domiciliu minor pe calea dreptului comun.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv certificatul de naștere al minorului.
La data de 20.09.2013, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată, iar pe calea cererii reconvenționale, a solicitat să se dispună, provizoriu, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți; să se stabilească, provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/281/2013 a Judecătoriei Ploiești, ca locuința minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 să fie stabilită la tată, iar în subsidiar, să i se încuviințeze provizoriu, păstrarea legăturilor personale cu minorul, după cum urmează: la fiecare sfârșit de săptămână de vinerea, până duminica seara, a doua și a treia zi de Paști, a doua și a treia zi de C., o lună în perioada de vară, de la 01 iulie la 01 august, o lună în perioada 01 februarie 01 martie, o săptămână în fiecare an, care să includă și ziua minorului, respectiv 02 aprilie.
Prin sentința civilă nr._ Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea precizată formulata de reclamanta I. L., împotriva paratului P. S. G., si C. L. PLOIESTI si FOCSANI-SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARA, a admis în parte cererea reconvențională, stabilindu-se provizoriu locuința minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 la mama reclamantă-pârâtă, în Ploiești, ., jud. Prahova până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
S-a dispus provizoriu, ca plata alocației de stat pentru copii, cuvenită minorului P. B., născut la data de 05.04.2011, să fie făcută conform art. 4 din Legea 61/1993 către reclamanta-pârâtă până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
A fost obligată provizoriu reclamanta-pârâtă să permită pârâtului-reclamant păstrarea legăturilor personale cu minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, la domiciliul mamei, în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 10,00-13,00 până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
Au fost respinse în rest cererile, ca neîntemeiate.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că din uniunea consensuală a părților, a rezultat minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, aflat în grija exclusivă a mamei intimata – reclamantă, pe rolul Judecătoriei Ploiești aflându-se în curs de soluționare acțiunea înregistrată sub nr._/281/2013 formulată de reclamanta I. L. având ca obiect exercitare autoritate părintească, cu termen recomandat 14.10.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin 1 c.pr.civ. „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Dispozițiile art. 919 c.pr.civ. prevăd că „instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.
Potrivit dispozițiilor art. 260 c.civ. „copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie, precum și cu cei adoptați”, iar în conformitate cu art. 448 c.civ. „copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie”.
În ceea ce privește solicitarea părților de stabilire provizorie a locuinței minorului P. B., născut la data de 05.04.2011, la mamă, respectiv la tată, instanța a constatat că potrivit art. 496 c.civ. copilul minor locuiește la părinții săi, iar dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
În prezenta cauză, instanța de fond a constatat că în raport de vârsta fragedă a minorului și de nevoile speciale ale acestuia, coroborată cu concluziile adresei către pârâtul-reclamant, nr. IA_/07.08.2013 emisă de C. Județean Prahova – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în conformitate cu care „în urma investigațiilor efectuate s-a constatat că minorul se află în îngrijirea mamei și a familiei lărgite pe linie maternă, unde beneficiază de o creștere și îngrijire corespunzătoare”, precum și de data de la care minorul se află în grija exclusivă a mamei, respectiv 21.03.2013, instanța urmează să admită în parte cererea și să stabilească provizoriu locuința minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 la mama reclamantă-pârâtă, în Ploiești, ., jud. Prahova până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
De asemenea, instanța a dispus provizoriu, ca plata alocației de stat pentru copii, cuvenită minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 să fie făcută conform art. 4 alin. 4 din Legea 61/1993 către reclamanta-pârâtă până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești și va respinge în rest cererea formulată de reclamanta-pârâtă.
In ceea ce priveste autoritatea părintească, aceasta este definită de art.483 alin.1 C.civ. ca fiind ansamblul drepturilor și îndatoririlor care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și care aparțin în mod egal ambilor părinți.
D. pe cale de excepție autoritatea părintească va fi acordată, chiar și provizoriu, unui singur părinte, potrivit art. 398 alin 1 cod civil fiind necesar să existe motive întemeiate și să fie respectat interesul superior al copilului.
În speță, sub aspectul autorității părintești, instanța a constatat că probele administrate în cauză nu au relevat vreun motiv întemeiat pentru a se dispune în sensul exercitării acesteia numai de către unul dintre părinți, respectiv numai de către mamă.
În conformitate cu prevederile art. 401 alin. 1 c.civ. „în cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”.
Este indiscutabil, că în prezenta cauză, ambii părinți sunt atașați de minor, dar modalitatea provizorie de păstrare a legăturilor personale cu minorul, propusă de pârâtul-reclamant nu poate fi validată de către instanță, în raport de vârsta fragedă și nevoile speciale ale acestuia.
În consecință, instanța a admis în parte cererea reconvențională, a obligat provizoriu reclamanta-pârâtă să permită pârâtului-reclamant păstrarea legăturilor personale cu minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, la domiciliul mamei, în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 10,00-13,00 până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, respingând în rest cererea.
In baza art. 453 C.p.c., cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea partii adverse, instanta a luat act ca nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe civile nr. 12.880 din 3.10.2013 a declarat apel pârâtul P. Ș. G., criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegala și solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței și rejudecând cauza, respingerea cererii de ordonanța președințiala formulate de reclamanta I. L. si admiterea cererii reconvenționale formulate de apelantul – pârât.
In subsidiar, apelantul - pârât a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța.
Apelantul - pârât a susținut că instanța a pronunțat hotărârea fără a i se comunica o copie a cererii completatoare si acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștința despre aceasta si a-și formula apărările, fiindu-i astfel încălcat dreptul de a-și formula apărările.
Apelantul - pârât a mai susținut că instanța a stabilit in mod provizoriu locuința minorului P. B., născut la data de 2.04.2011 ( si nu la data de 5.04.2011) la locuința mamei fără a face minimul de verificări sub aspectul daca aceasta are sau nu locuința la adresa indicata si daca măsura dispusa este in interesul superior al minorului. Recurentul a arătat, așa cum a arătat si in întâmpinare, că intimata - reclamanta nu deține condițiile materiale si morale pentru creșterea si educarea minorului si nu-i poate asigura la locuința familiei ei cele necesare unei bune dezvoltări fizice si psihice. Din declarațiile autentice depuse la dosarul cauzei rezulta atât lipsa condițiilor materiale ale reclamantei si ale familiei acesteia, cat si lipsa condițiilor morale a mamei-reclamante. Din aceleași declarații rezulta ca minorul nu este bine îngrijit de către mama reclamanta, precum si faptul ca familia acesteia are un comportament violent care pune minorul in situația de a asista la scandaluri si stări tensionate, astfel ca măsura luata nu este una in interesul superior al acestuia
Apelantul - pârât a mai susținut că a solicitat efectuarea unei anchete sociale pentru a dovedi ca cele susținute in cererea formulata corespund adevărului, insa, cu toate acestea instanța a pășit la judecarea pe fond a cererii de ordonanță fără sa mai fie administrate alte probe, pronunțând o soluție nelegala si netemeinica, fără a cerceta pe fond cauza, chiar si sumar, pentru stabilirea măcar a aparentei dreptului .
Apelantul - pârât a mai susținut că instanța a pronunțat o hotărâre fără a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanța președințiala formulate de reclamanta-parata.
Apelantul - pârât a mai arătat că măsura dispusă de către instanța de fond, în sensul ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul, la locuința mamei-reclamante, 3 ore la 2 săptămâni, este practic una teoretica, întrucât in realitate acest drept nu-i va fi respectat datorita caracterelor violente ale membrilor familiei reclamantei, așa cum rezultă și din declarațiile autentice depuse la dosarul cauzei .
În concluzie, a solicitat apelantul - pârât admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței și rejudecând cauza, respingerea cererii de ordonanța președințiala formulate de reclamanta I. L. si admiterea cererii reconvenționale formulate de apelantul – pârât.
In subsidiar, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479, 480, alin. 2 și 3 N.C.p.c., constată următoarele:
Din uniunea consensuală a părților a rezultat minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, aflat actualmente în grija a mamei pârâte-reclamante, pe rolul Judecătoriei Ploiești aflându-se în curs de soluționare acțiunea înregistrată sub nr._/281/2013 formulată de reclamanta I. L. având ca obiect exercitare autoritate părintească, cu termen la 16.04.2014.
La data de 23.07.2013, mama reclamantă a formulat cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, prin care, în contradictoriu cu pârâtul P. S. G., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună pe calea ordonanței președințiale, ca autoritatea părintească asupra minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 să fie exercitată numai de către mamă și să stabilească locuința minorului la mamă.
La data de 20.09.2013, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată, iar pe calea cererii reconvenționale, a solicitat să se dispună, provizoriu, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți; să se stabilească, provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/281/2013 a Judecătoriei Ploiești, ca locuința minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 să fie stabilită la tată, iar în subsidiar, să i se încuviințeze provizoriu, păstrarea legăturilor personale cu minorul, în modalitatea arătată de acesta.
Prin sentința civilă nr._ Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea precizată formulata de reclamanta I. L., împotriva paratului P. S. G., si C. L. PLOIESTI si FOCSANI-SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARA, a admis în parte cererea reconvențională, stabilindu-se provizoriu locuința minorului P. B., născut la data de 05.04.2011 la mama reclamantă-pârâtă, în Ploiești, ., jud. Prahova până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
S-a dispus provizoriu, ca plata alocației de stat pentru copii, cuvenită minorului P. B., născut la data de 05.04.2011, să fie făcută conform art. 4 din Legea 61/1993 către reclamanta-pârâtă până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
A fost obligată provizoriu reclamanta-pârâtă să permită pârâtului-reclamant păstrarea legăturilor personale cu minorul P. B., născut la data de 05.04.2011, la domiciliul mamei, în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 10,00-13,00 până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești.
Au fost respinse în rest cererile, ca neîntemeiate și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul, verificând potrivit art. 479 N.C.p.c., în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță constată că nu se poate pronunța asupra acestor aspecte de netemeinicie și nelegalitate invocate întrucât instanța de fond nu a administrat toate probele admisibile potrivit legii și care să ducă la soluționarea procesului.
Deși a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 496 c.civ. potrivit cărora dacă părinții nu locuiesc împreună, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani, la primul termen de judecată, instanța de fond, a trecut la soluționarea cauzei, fără a solicita efectuarea anchetei sociale la domiciliile ambilor părinți.
Astfel, instanța de fond a nesocotit și dispozițiile legale potrivit cărora orice măsură cu privire la minor trebuie să aibă în vedere interesul superior al acestuia .
De asemenea, instanța de fond a pronunțat soluția criticată cu încălcarea principiului contradictorialității procesului civil, fără a se fi pus în discuția părților administrarea unor probatorii eficiente care să asigure legala și temeinica soluționare a procesului.
Declarând cercetarea procesului încheiată, fără a se fi administrat probe suficiente cu privire la temeinicia cererilor formulate de către ambele părți instanța de fond a încălcat și prevederile art. 254 alin. 5 N.C.p.c. privind rolul instanței.
Tribunalul constată că instanța a dispus obligarea a pârâtului la plata alocației de stat pentru copii, cuvenită minorului P. B., către reclamanta-pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, fără a verifica dacă o astfel de cerere a fost legal formulată de către reclamantă și dacă aceasta a fost comunicată pârâtului.
Pentru aceste considerente, tribunalul, văzând că apelantul – pârât a solicitat expres prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 480, alin. 2 și 3 N.C.p.c., va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza la Judecătoria Ploiești spre rejudecare potrivit considerentelor prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul - pârât P. Ș. G. cu domiciliul în Focșani, ., județul V. și cu domiciliul procesual ales la cabinet de Avocat F. V. cu sediul la cabinet de avocat D. A. în Focșani, .. 17, județul V., împotriva sentinței civile nr._/03.10 2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă I. L. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, C. L. PLOIEȘTI - Autoritate tutelară cu sediul în Ploiești, B-ul Republicii, nr. 2-4, județul Prahova și C. L. FOCȘANI - Autoritate tutelară cu sediul în Focșani, .. 1bis, județul V..
Anulează sentința atacată și trimite cauza la judecătoria Ploiești spre rejudecare potrivit considerentelor prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
E. M.
operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored.: M.N.
2 ex. / 12.02.2014
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. G.
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 588/2014. Tribunalul PRAHOVA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 976/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
---|