Pensie întreţinere. Decizia nr. 976/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 976/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 5010/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 976

Ședința publică din data de 30.10.2014

PREȘEDINTE – N. A.

JUDECĂTOR – M. N.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta–pârâtă C. I., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4606/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata–reclamantă D. S. L., domiciliată în Ploiești, . N. nr. 7, ., ., județul Prahova.

Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru de 10 lei, conform chitanței . nr._/24.09.2014, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de apelantă.

Totodată, tribunalul ia act de solicitarea intimatei în sensul că data nașterii acesteia este 15.02.1994 conform certificatului de naștere aflat la dosar.

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra apelului civil de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta D. S. L., născută la data de 20.06.1994 a chemat în judecată pe pârâta C. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, obligarea acestuia la plata pensiei lunare de întreținere în raport de venitul realizat de acesta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta este mama sa, iar în prezent, deși este majoră, se află în continuarea studiilor, fiind studentă în cadrul Universității Transilvania – Facultatea de Ingineria Lemnului.

Reclamanta a mai arătat că începând prin sentința civilă nr. 1922/2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pârâta a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa până la împlinirea vârstei majoratului..

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 527 și urm. c.civ.

Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, dar a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în primul rând trebuia să ajungă la un mediator potrivit legii medierii și apoi în instanță, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Prin întâmpinare, pârâta a mai arătat este de acord cu plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei, dar că mai are în întreținerea sa pe minora C. D.-A., născută la data de 13.10.2007 conform certificatului de naștere anexat.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 c.pr.civ., în conformitate cu care „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei” instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, pentru neîndeplinirii formalităților prevăzute de Legea medierii nr. 192/2006, instanța a constatat că acesta este neîntemeiată și a respins-o ca atare, deoarece prin dispozițiile art. 64 din actul normativ arătat, s-a stabilit că pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la contribuția părinților la întreținerea copiilor, iar în prezenta cauză, părțile nu au calitatea de soți

Prin sentința civilă nr. 4606/02.04.2014 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulata de reclamanta și a obligat pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei D. S. L., născută la data de 19.02.1994, fiica sa majoră, în cuantum de 16,5 % lunar, din venitul net lunar realizat, începând cu data introducerii acțiunii 20.02.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

S-a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut că reclamanta D. S. L., născută la data de 20.06.1994, este fiica majoră a pârâtei, aceasta aflându-se în continuarea studiilor fiind studentă conform adeverinței eliberată de unitatea de învățământ.

Prin sentința civilă nr. 1922/2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei, până la majoratul acesteia

Potrivit art. 499 alin. 3 C.civ. „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar în conformitate cu alin. 4 al art. 499 c.civ. „în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.

Conform art. 529 c.civ. întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la 1/3 din venitul său lunar net pentru 2 copii ori din venitul minim pe economia națională în situația în care părintele nu realizează venituri.

În consecință, instanța de fond constatând întemeiată acțiunea, a obligat pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei D. S. L., născută la data de19.02.1994, fiica sa majoră, în cuantum de 16,5 % lunar, din venitul net lunar realizat, începând cu data introducerii acțiunii 20.02.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta Corlateanu I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că prin sentința civila 4606 /2014 a fost obligata sa plătească 16.5% lunar pensie de întreținere din venitul său lunar dar nu s-a luat in considerație ca mai are un copil in întreținere nefiind aplicate disp. art.529 cod civil.

Apelanta a arătat că din actele depuse la dosar de intimata nu rezulta cați ani de facultate efectuează si apreciază că nu este corect ca pana la 26 ani să achite o pensie de întreținere, mai ales în cazul în care rămâne repetenta solicită să fie depusă la dosarul cauzei adeverință din care rezulta clar si concret cați ani de facultate efectuează, daca facultatea este de stat si nu privata!

Mai arată apelanta că nu s-a luat in considerație nimic din ceea ce a precizat în întâmpinare, mai mult arată că era necesar prezentarea la mediere conform prevederilor Legii 192/2006 modificata.

Precizează apelanta că s-a greșit data nașterii intimatei, o data s-a consemnat data nașterii ca fiind 20.06.1994, după care pe 19.02.1994, însă corect este 01.02.1994.

Recursul este întemeiat pe disp. art. 88 cod pr. Civila si următoarele

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr. _ la data de 02.09.2014.

Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate, si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la prima critică adusă sentinței apelate privitor la nemotivarea hotărârii, tribunalul reține că potrivit art. 425 C.pr. civ., instanța are obligația ca, motivând hotărârea pe care o pronunță, să precizeze motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Examinând sentința apelată se constată că în considerentele hotărârii este explicitată soluția din dispozitiv, hotărârea cuprinzând, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, potrivit art. 425 Cod pr. civ., astfel că această critică este nefondată.

În ceea ce privește critica apelantei referitoare la cuantumul pensiei de întreținere este de reținut că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, respectiv certificat naștere și adeverința nr. 606/03.10.2014 (filele 14,15 dosar apel), intimata reclamantă D. S. L., născută la data de15.02.1994, fiica apelantei pârâtei, se află în continuarea studiilor fiind studentă la Universitatea „Transilvania” din B., Facultatea de Ingineria Lemnului, cursuri de zi, finanțate de la bugetul statului.

Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1922/2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pârâta apelantă a fost obligată la plata la plata pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale, până la majoratul acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 499 alin. 3 c.civ. „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar în conformitate cu alin. 4 al art. 499 c.civ. „în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.

Conform art. 529 c.civ. întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la 1/3 din venitul său lunar net pentru 2 copii ori din venitul minim pe economia națională în situația în care părintele nu realizează venituri.

Așadar, din probele administrate rezultă că intimata este fiica apelantei, aflată în continuare la studii, iar apelanta mai are în întreținere un copil minor (fila 14 dosar fond), aspect reținut în mod corect de către instanța de fond.

Prin urmare, având în vedere și veniturile obținute de către apelantă (fila 17 dosar fond), în mod corect s-a stabilit în sarcina apelantei pârâte o pensie de întreținere în cuantum de 16,5 % lunar, din venitul net lunar realizat, începând cu data introducerii acțiunii 20.02.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, astfel că nu poate fi primită critica apelantei cu privire la cuantumul pensiei de întreținere.

Nici critica privind soluția pronunțată asupra inadmisibilității unei astfel de acțiuni nu este justificată, în mod corect reținând instanța de fond că prezentul demers judiciar nu este supus îndepliniri formalităților prevăzute de de Legea medierii nr. 192/2006 avându-se în vedere obiectul și calitatea părților.

În ceea ce privește îndreptarea erorii materiale privind data nașterii intimatei, având în vedere că o astfel de solicitare a fost formulată chiar de către intimată prin întâmpinare, Tribunalul a reținut data corectă a nașterii intimatei, ca fiind 15.02.1994 astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 N.C.P.C. Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge apelul declarat de apelanta–pârâtă C. I., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4606/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata–reclamantă D. S. L., domiciliată în Ploiești, . N. nr. 7, ., ., județul Prahova, ca nefondat.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică azi, 30.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

N. A. M. N.

GREFIER,

L. E. A.

operator de date cu caracter personal 5595

red. N.A./tehnored.TS

4ex./05.11. 2014

d.f. nr._

j.f. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 976/2014. Tribunalul PRAHOVA