Pensie întreţinere. Decizia nr. 588/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 588/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 3393/331/2011
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 588 | |
Ședința publică din data de 17 aprilie 2014 | |
Președinte: | G. M. |
Judecători: | M. C. |
M. N. | |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă DIBOȘ G.-C., domiciliată în comuna Posești, .. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 690/08.04.2013, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât DIBOȘ G., domiciliat în comuna M., .. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - reclamantă Diboș G.-C. personal, lipsă fiind intimatul - pârât Diboș G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității formulării cererii de recurs, având în vedere faptul că sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 08.04.2013 și trebuia atacată în termen de 5 zile de la pronunțare iar reclamanta a declarat recurs la data de 30.01.2014 și o pune în discuția părților.
Recurenta - reclamantă Diboș G.-C. personal având cuvântul arată că a făcut în termenul legal cererea de recurs și solicită să i se plătească pensia de întreținere de când s-a născut și până în anul 2010 pentru că intimatul nu i-a dat nicio pensie.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ reclamanta Diboș G.-C. a chemat în judecată pe pârâtul Diboș G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea ei.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este tatăl său si nu contribuie cu nimic la întreținerea ei.
Cauza a fost suspendată la data de 20 februarie 2012, potrivit art. 155 indice 1 cod procedură civilă.
Din verificarea actelor dosarului a rezultat că ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 20 februarie 2012 când cauza a fost suspendată, potrivit art. 155 indice 1 cod procedură civilă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.
Conform art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin 1 (un) an.
Întrucât in speță, termenul de 1 (un) an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța, in baza art. 155 indice 1 cod procedură civila raportat la art. 248 cod procedură civila, a constatat perimarea acțiunii, pronunțând, în acest sens sentința civilă nr.690/08.04.2013, care putea fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare conform art.253 alin.2 c.pr.civ.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta la data de 30.01.2014 astfel cum rezultă din data menționată pe cererea de recurs.
În ședința publică de judecată din data de 17.04.2014 tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii recursului având în vedere faptul că sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 08.04.2013 și trebuia atacată în termen de 5 zile de la pronunțare iar reclamanta a declarat recurs la data de 30.01.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma excepției tardivității introducerii recursului invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Sentința recurată, prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Diboș G. C., a fost pronunțată la data de 08.04.2013, iar conform art.253 alin.2 c.pr.civ. putea fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, termenul de recurs expirând la data de 15.04.2013, însă recurenta a formulat recursul la data de 30.01.2014( vezi data menționată de aceasta pe cererea de recurs) cu mult în afara termenului legal în care putea exercita calea de atac a recursului.
Ca atare excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care tribunalul o va admite și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității introducerii recursului.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă DIBOȘ G.-C., domiciliată în comuna Posești, .. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 690/08.04.2013, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât DIBOȘ G., domiciliat în comuna M., .. Prahova, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2014.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | |
G. M. | M. C. | M. N. | |
Grefier, | |||
E. M. | |||
Operator date cu caracter personal 5595 | |||
Red./tehnored.MG | |||
2 ex./25.04.2014 | |||
d.f. nr._ | |||
j.f. J. A. A. | |||
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 61/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
---|