Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 783/2014. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 783/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1441/310/2010*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 783

Ședința publică din data de 23.09.2014

Președinte: Ș. O.-C.

Judecător: P.-A. A.

Grefier: D. A.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-pârât G. M. I. și apelantul-intervenient G. S. I., decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe apelantul-pârât G. M. I., G. R. M. și G. E., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. V. M. din București, .. 31, sector 1 împotriva încheierii interlocutorii din data de 13.12.2011 și a sentinței civile nr. 753/28.06.2012, pronunțate de Judecătoria S., în contradictoriu cu apelanta-reclamantă B. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., ., precum și intimatul-intervenient G. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. Svet A. din București, Piața K., nr. 8, ., ., cauză trimisă spre rejudecare prin decizia nr. 63/14.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 08.09.2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.09.2014, ulterior la data de 16.09.2014 și la data de 23.09.2014 când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând, în rejudecare, asupra apelurilor civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._/310/2010, formulată de reclamanta G. (devenită B. în urma divorțului, iar ulterior, B. - prin căsătorie) A., în contradictoriu cu pârâtul G. M. I., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul, în cotă de ½ pentru fiecare parte.

În motivarea cererii s-a arătat de reclamantă că este separată în fapt de pârât din data de 24.12.2009, iar pe rolul Judecătoriei S. se află în curs de judecată dosarul nr._, având ca obiect divorțul soților.

A susținut reclamanta că în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit următoarele bunuri: un teren în suprafață de 500 mp situat în orașul Bușteni, .. 11, jud. Prahova, și construcția edificată pe acesta, dobândită potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050/1998 de BNP O. I. M.; apartamentul nr. 71 situat în or. S., .. 8, ., ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2776/2003 de BNP I. D. - B. G..

La data de 02.11.2010, reclamanta a precizat și completat cererea introductivă, indicând că masa bunurilor comune dobândite de soți cu contribuție egală în timpul căsătoriei.

A mai precizat reclamanta că mai sunt și alte sume de bani și bunuri pe care nu le poate indica, dată fiind separarea în fapt a soților din data de 24.12.2009, solicitând a fi abilitată pentru a obține relații de la unitățile bancare în vederea precizării întregii mase supuse partajului.

La data de 30.11.2010, reclamanta a procedat la o nouă precizare a acțiunii, solicitând ca la masa bunurilor de împărțit să fie aduse și următoarele: 1) boxa nr. 11 situată la demisolul construcției C1 din Bușteni, ., T 10 P 1095, compusă dintr-o singură încăpere de 32,11 mp; 2) boxa nr. 12 situată la demisolul construcției C1 din Bușteni, ., T 10 P 1095, compusă dintr-o singură încăpere de 32,40 mp; 3) suma de 40.500 euro obținută din vânzarea apartamentului nr. 7 din Bușteni, ., . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/02.06.2010, intrați în contul pârâtului nr. RO06RNCB_0002 deschis la BCR – București.

S-a mai solicitat de reclamantă completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a numiților S. C. M. și S. M. L., având în vedere că apartamentul nr. 6 din Bușteni, . înstrăinat cu plata prețului în rate, iar ultima rată trebuie achitată la data scadentă de 25.11.2016, cât și a numitelor P. M. și P. A., având în vedere calitatea acestora de proprietare asupra terenului din Bușteni, . în cotă de 19%, având în vedere că nu toate apartamentele edificate în construcția de pe acest teren au fost vândute.

Pârâtul G. M. I. a formulat, la data de 30 noiembrie 2010, întâmpinare la cererea reclamantei, prin care a arătat că solicită admiterea in parte a acțiunii reclamantei si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, susținând că este real că în timpul căsătoriei cu reclamanta au dobândit bunurile inserate în cuprinsul acțiunii introductive, însă regimul lor juridic nu este decât în parte supus comunității de bunuri, întrucât bunuri importante au fost obținute din banii acordați de tatăl său, astfel că nu pot fi împărțite cu reclamanta.

Relativ la apartamentul 71 din S., .-a afirmat că este o garsonieră, ce a fost achiziționat cu banii obținuți din vânzarea unui bun propriu dobândit anterior căsătoriei cu reclamanta, dar și din vânzarea unui alt bun cumpărat în timpul căsătoriei, dar cu banii tatălui său.

Pârâtul G. M. I. a formulat si cerere reconvenționala, prin care a solicitat:

- scoaterea de la partaj a imobilelor situate în Bușteni, .. 11, respectiv în orașul S. .. 8, . regimul juridic de bunuri proprii;

- obligarea reclamantei de a suporta în cotă de ½ garanțiile corespunzătoare fiecărui contract încheiat în parte, precum și taxe și impozite aferente;

- obligarea reclamantei de a contribui în cotă de ½ la efectuarea lucrărilor de finisare a apartamentelor în litigiu;

- obligarea reclamantei la restituirea cotei de ½ din contravaloarea cheltuielilor de școlarizare în străinătate a fiicei sale;

- obligarea reclamantei la aducerea la partaj a contravalorii ratelor plătite în timpul căsătoriei pt. apartamentul din S., Calea Moroeni nr. 43, precum și a lucrărilor de îmbunătățiri - gresie și faianță;

- reținerea la partaj din imobilul din Bușteni, . a beneficiului efectiv realizat de foții soți;

- obligarea reclamantei la suportarea pasivului căsătoriei, respectiv a datoriilor existente la momentul cererii de partaj: 6.000 euro către T. Ș., 20.000 euro către B. I., 50.000 euro către G. F. și 5.000 euro către C. F..

La data de 18 ianuarie 2011, a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul G. I. S., prin care a solicitat scoaterea de la masa bunurilor de partajat a imobilelor teren și construcție din Bușteni, .. 11, cât și a apartamentului nr. 71 din S., .. 8, imobile ce au fost achiziționate din suma de 171.000 dolari USA, virați în contul fiului său, pârâtul G. M. I., deschis la Banca Agricolă, intenția sa fiind de a-l gratifica doar pe fiul său, sumă de bani ce provenea din vânzarea unui alt bun al intervenientului, astfel că este imoral și lipsit de echitate ca reclamanta să beneficieze de ½ din această sumă foarte mare de bani.

S-a mai susținut de acesta că la data cumpărării imobilelor cei doi soți nu dețineau sume de bani sau bunuri care să le fi permis achiziționarea acestor imobile, astfel că prețul de achiziționare a acestor bunuri, nefiind procurat din venituri comune ale soților, nici bunurile nu pot fi considerate bunuri comune.

Față de cererea de intervenție formulată în cauză, reclamanta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea acesteia, cât și excepția lipsei de interes a intervenientului, care nu justifică vreun interes în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 08.02.2011 Judecătoria S. a respins cele două excepții invocate de reclamantă și a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul G. I. S., pe care a calificat-o drept cerere de intervenție în interesul pârâtului-reclamant reconvențional G. M. I., având în vedere că această cerere doar sprijină apărarea acestei părți, neinvocându-se pretenții proprii ale intervenientului față de părțile din dosar.

Reclamanta a formulat o cerere de restrângere a acțiunii principale la data de 22 februarie 2011, în sensul că nu a mai solicitat la partaj apartamentele 5, 9 și 10 din imobilul situat în Bușteni, ., boxele nr. 11 și 12 (fila 93 dosar fond), precizarea finală a cererii principale, cu rectificarea acestei precizări de la fila 134 din dosarul de fond, făcând referire la compunerea masei de partaj din următoarele bunuri:

- imobilul teren și construcție, cu extinderea aferentă, din orașul Bușteni, .. 11;

- imobilul garsonieră din orașul S., .. 8;

- bunurile mobile indicate inițial; lipsa de folosință a imobilului din Bușteni, .. 11;

- apartamentele nr. 2, 3 și 6 din imobilul din orașul Bușteni, .;

- banii obținuți din vânzarea apartament nr. 7 la data de 11.06.2010, prețul încasat de pârât în contul său fiind de 40.500 euro.

Pârâtul G. M. I. a depus la dosar o precizare a cererii reconvenționale, prin care a solicitat constatarea calității de bunuri proprii a imobilelor din Bușteni, .. 11 și din S., .. 8, ce au fost dobândite din suma de bani virată direct în contul său de către tatăl pârâtului, bani obținuți în urma vânzării unui imobil revendicat.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu G. F., prin care a solicitat obligarea celor doi foști soți la restituirea în cotă de 50% fiecare a sumei de 50.000 euro, acordată cu titlu de împrumut în timpul căsătoriei acestora.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat de intervenient că a împrumutat celor doi soți diverse sume de bani începând cu toamna anului 2003, dată fiind relația de prietenie existentă cu aceștia, urmând ca restituirea sumelor de bani să se facă în toamna anului 2008, fără ca soții să poată restitui sumele împrumutate la termenul scadent, suma împrumutată ridicându-se la 50.000 euro, al cărei cuantum a fost recunoscut de cei doi soți.

Cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F. a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din data de 19.04.2011 (f. 251 vol. I dosar fond).

O altă cerere de intervenție a fost formulată în cauză de intervenientul P. I. în interesul reclamantei B. A., prin care acesta susține că i-a ajutat financiar pe cei doi soți cu suma de 20.000 USD în primăvara anului 2008, banii pe care susține că i-a avut din economiile sale personale (f. 14 vol. II dosar fond).

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din data de 11.10.2011 (f. 170 - 171 dosar fond).

La data de 13 decembrie 2011 Judecătoria S. a pronunțat încheierea de admitere în principiu, prin care a constatat că soții G. au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală de 50% fiecare, următoarea comunitate de bunuri:

I. Activ patrimonial:

-dreptul de creanță asupra lucrărilor de înlocuire a tâmplăriei exterioare, cât și a celei interioare (uși), montarea parchetului stratificat în 3 camere și înlocuirea obiectelor sanitare (chiuvete), lucrări efectuate la imobilul situat în or. Bușteni, ..11, jud. Prahova;

-sume de bani:

- 24.867 euro, obținută din vânzarea apartamentului nr. 2 situat în or. Bușteni, ., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2483/16.12.2009, încasați la data de 24.12.2009 de pârât ca urmare a tranzacției efectuate cu Nohorniac M. F.;

- 20.250 euro, reprezentând prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 3 de la aceeași adresă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1955/28.10.2009;

- 26.730 euro, reprezentând prețul încasat în rate din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1889/19.10.2009, pentru vânzarea apartamentului nr. 6 de pe ., . a fost încasată suma de 7.776 euro până la data pronunțării IAP-ului- decembrie 2011, iar diferența va fi achitată în rate de câte 324 euro lunar până la data de 25.11.2016, ultima rată fiind de 162 euro;

-40.500 euro, reprezentând prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 7, . aceeași adresă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/11.06.2010, sumă existentă în contul pârâtului nr. RO06RNCB_0002 deschis la BCR –București la data de 29.10.2010.

Bunuri mobile:

-nivelul 1 (în pivniță): 6 rafturi, un cuier, șifonier, 10 rafturi încălțăminte;

-nivelul 2: un șifonier, un pat, un TV, comodă TV, 3 comode, 2 rafturi, 6 lămpi, o perdea (într-o cameră); 2 fotolii, 2 șifoniere, o comodă, o bibliotecă, un pat, 3 lămpi, o perdea (în altă cameră); 1 șifonier, 1 pat, 5 rafturi, 2 fotolii, 1 TV, o perdea (în a treia cameră); în baie: set din lemn mască chiuvetă și etajere, mașină spălat rufe; în bucătărie: 12 dulapuri, mașină spălat vase, aragaz, cuptor, frigider, hotă, chiuvetă, filtru cafea, filtru apă, seturi farfurii, seturi tacâmuri, pahare și căni, o masă cu scaune, un cântar electronic, un prăjitor pâine, un cuptor microunde, o perdea; în sufragerie: o bibliotecă, o canapea piele, 2 fotolii, 2 comode, 3 mese, 6 scaune, 2 vitrine, perdele, covoare, 2 aspiratoare, o combină muzicală, o măsuță;

-nivelul 3: dressing compus din mai multe șifoniere, 2 lămpi (într-o cameră), un pat, un birou (în altă cameră), un pat, un TV, 2 mese, 4 scaune, o comodă TV, 2 servante, 2 jaluzele, un DVD player (într-o cameră); cameră video, mașina de tuns iarba, mașini de cusut, un umidificator, seturi lenjerii de pat, perne, plăpumi, covoare, scaune terasă, o masă terasă, un cântar, un calculator cu cele necesare, 20 lămpi curte.

Toate bunurile enumerate mai sus se află în posesia pârâtului.

II. Pasiv patrimonial:

-suma de 50.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR de la data plății, împrumutată de la intervenientul G. F..

De asemenea, a constatat că imobilul teren în suprafață de 500 mp situat în or. Bușteni, .. 11, jud. Prahova și construcția edificată pe acesta, cu extinderea aferentă, dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050/1998 de BNP O. I. M. și apartamentul nr. 71 situat în or. S., .. 8, ., ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2776/2003 de BNP I. D. - B. G., au calitatea de bunuri proprii ale pârâtului-reclamant reconvențional G. M. I..

Totodată, au fost respinse în principiu celelalte capete ale cererii principale, ale cererii reconvenționale, cât și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul P. I..

Pentru a pronunța această încheiere interlocutorie de partaj, instanța de fond a reținut că reclamanta B. (fostă G.) A. s-a căsătorit cu pârâtul G. M. I. la data de 16.03.1990, căsătorie desfăcuta prin sentința civila nr. 1317/02 noiembrie 2010 a Judecătoriei S. (f. 84-85). După încheierea căsătoriei cei doi soți au avut domiciliul comun in apartamentul proprietatea personală a pârâtului G. M. I., dobândit anterior încheierii căsătoriei cu reclamanta, situat in mun. București, ., . 2 camere și dependințe.

În cursul anului 1998 tatăl pârâtului, G. S. I., redobândește în urma soluționării în instanță, proprietatea asupra imobilului din mun. București, ., alături de alți 4 moștenitori, imobil care este vândut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2776/02 septembrie 1998 de BNP M. R. (f. 114-115 vol. II) pentru prețul de 12._ lei, ce urma să fie plătit cel mai târziu a doua zi, pe 03 septembrie 1998, preț din care tatălui reclamantului îi revenea 1/5, potrivit înțelegerii consemnate între moștenitori în înscrisul sub semnătură privată intitulat „declarație-înțelegere” încheiat la data de 10.07.1998 (f. 112-113 vol.II).

A doua zi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din București, ., respectiv la data de 03 septembrie 1998 în contul nr._ deschis pe numele pârâtului G. M. I. la fosta Banca Agricolă este depusă suma de 172.000 USD, astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar (f. 100-105 vol.II).

La o diferență de circa 2 săptămâni, respectiv la data de 22 septembrie 1998 soții G. cumpără imobilul din Bușteni, ..11, compus din 500 mp teren și construcția existentă pe acest teren, pentru suma de 30.000 USD, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050/22.09.1998 de BNP O. I. M. (f. 116-117).

La acest imobil s-au efectuat extinderi, renovări si amenajări, în baza autorizației de construire nr.102/29.06.1999 eliberată de Primăria or. Bușteni (f. 111 vol II), astfel cum au recunoscut și părțile la interogatoriile luate în instanță, cât și declarațiile martorilor G. M. (f. 279-282 vol.I), P. I. D. (f. 126-130 vol.II).

De asemenea, în aceeași perioadă imediat următoare donației făcută de tatăl pârâtului, cei doi soți G. s-au mutat din apartamentul de 2 camere în care locuiseră în București într-un alt apartament cu 4 camere, situat pe .. 6, . data de 05 octombrie 1998 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2142 (f. 106-107 vol.II).

Acest apartament din București este vândut la data de 17 iulie 2003 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 (f. 106-107), pentru suma de 570 milioane lei vechi, iar la data de 25 august 2003 este cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2776, apartamentul nr. 71(garsonieră) situat în or. S., ..8, achiziționat la prețul de 7.000 USD (236 milioane lei vechi).

După încheierea etapei renovării și extinderii construcției din or. Bușteni, ..11, în cursul anului 2000, familia G. și-a stabilit domiciliul comun în acest imobil din Bușteni.

Potrivit art. 31 lit. b din Codul familiei (aplicabil în cauză față de disp. art. 6 din NCC), sunt bunuri proprii bunurile dobândite prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.

În cauza de față suma de 172.000 USD a fost donată de tatăl pârâtului sub forma darului manual, prin depunerea acesteia în contul deschis pe numele fiului său la Banca Agricolă, fără a se putea presupune că prin această donație ar fi gratificat și pe soția fiului său, în condițiile în care nu a existat vreo stipulație expresă în acest sens, iar, pe de altă parte, reclamanta, astfel cum menționează prin răspunsul la interogatoriu, nu a putut preciza care a fost cuantumul sumei donate de socrul său și aflată în contul soțului său.

Instanța de fond a arătat că, deși reclamanta a susținut că a fost împuternicită de soțul său pentru a avea acces la contul respectiv, acest aspect nu a fost dovedit, semnătura reclamantei apărând doar pe extrasele de cont care au fost eliberate spre informare, nu și pe cele care dovedesc efectuarea de alte operațiuni în contul respectiv (f. 100-105 vol. II). Astfel, reclamanta nu a dovedit că suma de 172.000 dolari USA donată de tată fiului său, pârâtul G. M. I., a fost făcută în considerarea ambilor soți, pentru a fi reținută teza a II-a din norma legală anterior expusă și a determina concluzia că respectiva sumă de bani a intrat în categoria bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei.

Dată fiind strânsa legătură dintre donația făcută de intervenientul G. S. I. prin depunerea în contul fiului său, G. M. I., a sumei de 172.000 USD și achiziționarea imobilului situat în or. Bușteni, ..11, extins începând cu anul achiziționării sale, cât și a apartamentului din mun. București, . ulterior a fost înstrăinat la data de 17 iulie 2003, iar la data de 25 august 2003 a fost cumpărată garsoniera din S., ..8, având în vedere principiul subrogației reale cu titlu universal, potrivit art. 31 lit.f din Codul familiei, Judecătoria Sinaiai a constatat că cele două imobile anterior menționate sunt bunurile proprii ale pârâtului G. M. I., aspect ce va determina și admiterea în principiu a cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul G. S. I..

Față de caracterul de bun propriu al imobilului din Bușteni, ..11, bun ce aparține exclusiv pârâtului, s-a constatat că este neîntemeiat capătul de cerere principală având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a lipsei de folosință pentru acest imobil.

Relativ la lucrările de îmbunătățiri executate la imobilul ce a constituit domiciliul comun al soților se recunoaște de pârât, prin întâmpinarea depusă la dosar, că în cursul anului 2005 au fost efectuate de cei doi soți lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare, cât și a celei interioare (uși), montarea parchetului stratificat în 3 camere, iar prin declarația martorei T. M. I. este dovedită și înlocuirea obiectelor sanitare (chiuvetele), lucrări efectuate la imobilul situat în or. Bușteni, ..11, jud. Prahova, martora confirmând și înlocuirea în întregime a obiectelor de mobilier și a tâmplăriei, reclamanta fiind preocupată de achiziționarea unor astfel de bunuri cu ocazia efectuării unei vizite în C. (f. 118-121).

Cu privire la aceste lucrări de îmbunătățiri, instanța de fond a apreciat că reclamanta deține un drept de creanță, corespunzător cotei sale de contribuție de 50% la efectuarea respectivelor lucrări, cotele egale ale soților la dobândirea bunurilor comune nefiind contestate de nici unul dintre foștii soți.

În timpul căsătoriei cei doi soți au încheiat contractul de asociere autentificat sub nr. 157/11.02.2008 de BNP D. P. din Bușteni cu T. Ș. și G., proprietarii imobilului construcție și teren situat în or. Bușteni, ., prin care părțile au stabilit modalitatea de împărțire a beneficiilor rezultate din vânzarea apartamentelor construite pe terenul respectiv. Ulterior, la data de 08.10.2008 este încheiat actul adițional autentificat sub nr. 1455 de BNP D. P., prin care drepturilor proprietarilor T. Ș. și G. sunt înstrăinate proprietarilor actuali, P. M. și P. A. (f. 103-104vol. I).

Prin aceste contracte de asociere, modificate prin mai multe acte adiționale ulterioare (f. 61-63, 105 vol. I), soții G. dobândesc o cotă de 81% din prețul de vânzare al celor 10 apartamente situate în construcția edificată pe terenul din Bușteni, ., iar diferența de 19% revine proprietarelor P. M. și A..

Deși reclamanta a solicitat inițial partajarea acestor apartamente și introducerea în cauză a proprietarilor terenului respectiv, instanța de fond a respins această cerere de introducere în cauză a proprietarelor imobilului, deoarece cei doi foști soți nu au vreun drept de proprietate cu privire la apartamentele nevândute, ci doar un drept de creanță, constând în cota de 81 % din prețul de vânzare al acestor imobile.

Astfel, modalitatea în care se va proceda la împărțirea rezultatului asocierii a fost stabilit prin actul adițional autentificat sub nr. 218 /18.02.2011 de BNP D. P. (f. 94-95 vol.I), astfel că, deși pârâtul-reclamant reconvențional G. M. I. solicită, prin concluziile scrise depuse la dosar, să fie reținute în componența masei de partajat și apartamentele nr. 5, 9 și 10, boxele nr. 11 și 12 din imobilul anterior menționat, instanța reține că, pe de o parte, foștii soți nu au un drept de proprietate asupra acestor apartamente, iar, pe de altă parte, dreptul de creanță pe care îl dețin nu face obiectul partajului, deoarece modalitatea de partajare a acestui drept de creanță a fost stabilită prin actul autentic încheiat între părți, astfel că nu se impune consolidarea acestei modalități de partajare prin alt înscris autentic reprezentat de hotărârea instanței de judecată.

O parte din apartamentele din construcția din Bușteni, . a fost înstrăinată de soți în timpul căsătoriei acestora, dar după separarea în fapt a soților, despărțire ce a intervenit la data de 24 decembrie 2009, dată recunoscută de cei doi foști soți și confirmată de martorii audiați, când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal din Bușteni împreună cu cele două fiice, pe fondul unor certuri cu soțul său.

Astfel:

- suma de 24.867 euro, obținută din vânzarea apartamentului nr. 2 situat în or. Bușteni, ., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2483/16.12.2009, încasată la data de 24.12.2009 de pârât ca urmare a tranzacției efectuate cu Nohorniac M. F.; această sumă de bani a fost încasată exclusiv în contul pârâtului chiar la data de 24 decembrie 2009, când s-a produs și separarea în fapt a soților. Pârâtul recunoaște încasarea respectivei sume de bani la data de 24 decembrie 2009, prin notele scrise depuse la dosar (fila 319 vol. II), afirmând că suma de 9.000 dolari USA i-a dat-o reclamantei la aceeași dată de 24 decembrie 2009, iar diferența de 3.000 dolari USA la data de 28 decembrie 2009, fără însă a dovedi în vreun fel aceste plăți, cu atât mai mult cu cât separarea în fapt nu a avut loc în mod pașnic, ci în urma unui scandal între cei doi soți, iar relațiile dintre aceștia nu sunt nici la acest moment unele cordiale;

- 20.250 euro, reprezentând prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 3 de la aceeași adresă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1955/28.10.2009 (f. 30-32); prețul acestui apartament a fost încasat în 3 tranșe, astfel suma inițială de 5.000 euro a fost achitată la data încheierii contractului, iar diferența de preț de 25.000 euro a fost încasată în 2 rate, din care 10.000 euro la data de 15 martie 2010, iar 15.000 euro la data de 15 aprilie 2010, în contul vânzătorului G. M. I. deschis la BRD Bușteni, acestuia revenindu-i cota de 81% din întregul preț, potrivit acordului de asociere cu proprietarele terenului și construcției înstrăinate; cu privire la diferența de preț încasată în cursul lunilor martie-aprilie 2010 pârâtul susține că a depus suma de bani cuvenită reclamantei în contul acesteia nr._ deschis la Raiffeisen Bank – Agenția Bușteni, în perioada 22.01._10, însă din extrasele de cont depuse la dosar de reclamantă nu rezultă efectuarea de către pârât a unor operațiuni de creditare a contului reclamantei cu aceste sume de bani (f. 358-361 vol.II), ci doar o singură operațiune de creditare cu suma de 500 lei efectuată de pârât la data de 05.03.2010 (f. 361 vol.II).

- 26.730 euro, reprezentând prețul încasat în rate din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1889/19.10.2009, pentru vânzarea apartamentului nr. 6 de pe ., . a fost încasată suma de 7.776 euro până la data pronunțării prezentei încheieri - decembrie 2011, iar diferența va fi achitată în rate de câte 324 euro lunar până la data de 25.11.2016, ultima rată fiind de 162 euro, astfel cum rezultă din clauzele contractuale (f. 33-35 vol. I); pârâtul nu a contestat încasarea acestor rate plătite lunar în contul său de către cumpărătorii Șimon C. M. și Șimon M. L., arătând însă că ratele încasate în perioada unui an de zile în intervalul de timp septembrie 2010-septembrie 2011 au fost achitate în avans pentru studiile de master ale fiicei reclamantei din prima căsătorie, B. A.; această plată nu reprezintă o excludere de la masa bunurilor de împărțit a respectivelor sume de bani, întrucât ea reprezintă o plată voluntară făcută de pârât unui terț, fără a exista vreun temei legal sau fără a fi datorată.

- 40.500 euro, reprezentând prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 7, . aceeași adresă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/11.06.2010 (f. 36-39 vol. I); cu privire la acest apartament a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/02 iunie 2010, prin care este încasat avansul de 10.000 euro în contul vânzătorilor (f. 40-42 vol. I), iar diferența de 40.500 euro a fost depusă în contul pârâtului nr. RO06RNCB_0002 deschis la BCR –Agenția S. la data de 29.10.2010, plată făcută în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/11 iunie 2010 de cumpărătorii I., astfel cum rezultă din extrasul de cont eliberat la data de 29.10.2010 (f. 55 vol. I). Din această sumă de bani pârâtul susține că a achitat împrumuturile contractate de la P. D. și B. I., respectiv la data de 14 iunie 2010 a achitat 11.000 euro lui P. D., la data de 15 iunie 2010 a restituit încă 10.000 euro aceluiași creditor, iar la aceeași dată de 15 iunie 2010 a restituit suma de 10.000 euro lui B. I. (f. 319 verso vol. II); pârâtul a depus la dosar și înscrisul sub semnătură privată ce poartă data de 11 noiembrie 2008, prin care se atestă un împrumut de 21.000 euro contractat de la P. D., cât și restituirea acestuia în întregime la data de 14 iunie 2010, respectiv 15 iunie 2010 (f. 321 vol. II), la care se adaugă convenția încheiată în cursul procesului, la data de 15.09.2011 (f. 322 vol. II), încheiată între pârât și B. I. G., prin care se confirmă retroactiv în împrumut de 30.000 euro încheiat între părți în cursul lunii septembrie 2008, din care pârâtul a restituit suma de 10.000 euro în iunie 2010 plus 4.000 euro, reprezentând dobânda aferentă perioadei septembrie 2008-septembrie 2011, rămânând de achitat suma de 24.000 euro; instanța a înlăturat din contextul probator aceste înscrisuri, apreciind că ele au fost întocmite pro causa, date fiind relațiile de prietenie existente între pretinșii creditori și pârâtul G. M. I., acesta încercând să scoată de la masa bunurilor de partajat respectivele sume de bani. Este de menționat că prin declarația dată în fața instanței de martorul P. I. D. se arată că restituirea împrumutului de 20.000 euro a fost făcută anterior separării în fapt a soților, în vara anului 2009 (f. 126-130 vol. II). Mai mult, același martor arată în mod expres prin declarația dată faptul că nu a încheiat nici un contract în formă scrisă cu pârâtul relativ la împrumutul acordat acestuia (f. 129 vol. II). De altfel, în înscrisul sub semnătură privată ce poartă data de 21.09.2008 (f. 323 vol. II), prin care pârâtul declară că o să ia cu titlu de împrumut suma de 30.000 euro de la B. I. și B. E. este semnat doar de pârât, nu și de presupușii creditori, în schimb apare semnătura numitului P. D. (ginerele celor doi creditori) în calitate de martor. Acest înscris confirmă doar intenția pârâtului de a lua cu titlu de împrumut suma de 30.000 euro, fără a se mai face și dovada acordării efective a împrumutului. Mai mult, în cuprinsul înscrisului se dau detalii foarte precise cu privire la modalitatea în care urmează a fi acordat respectivul împrumut, suma împrumutată urmând a fi depusă în contul pârâtului deschis la BCR – Filiala S. sau BRD – Filiala Bușteni în lunile septembrie și octombrie 2008, în jurul datei de 25, fără ca pârâtul să facă dovada efectivă a remiterii acestei sume de bani în modalitatea anterior menționată sau în altă modalitate.

De asemenea, instanța de fond a mai constatat că în timpul căsătoriei soții au dobândit numeroase bunuri mobile, constând în obiecte de aparatură electronică și electrocasnică, obiecte de mobilier, toate aflate în imobilul unde soții au avut domiciliul conjugal în or. Bușteni, .. 11, respectiv cele enumerate în cuprinsul încheierii de admitere în principiu. Toate bunurile enumerate mai sus se află în posesia pârâtului, care a rămas să locuiască în acest imobil după separarea în fapt a soților, prin plecarea reclamantei din domiciliul comun.

Referitor la susținerile pârâtului, în sensul că în baie există obiectele sanitare care au existat încă de la refacerea casei, instanța de fond a menționat că sunt contrazise de declarațiile martorei T. M. I. (f. 118-121 vol. II), care a însoțit-o pe reclamantă în mai multe vizite efectuate în străinătate, dintre care una în C., în timpul căreia reclamanta a achiziționat mai multe obiecte sanitare, unele pentru apartamentele edificate în Bușteni, . au fost montate chiar în locuința soților (chiuveta din baia de la parter). Aceeași martoră confirmă și schimbarea obiectelor de mobilier de mai multe ori în timpul căsătoriei celor doi soți, cât și a tâmplăriei locuinței în anul 2005.

Cu privire la faptul că unele dintre obiectele electrocasnice sunt defecte, s-a arătat că aceste aspecte vor fi avute în vedere la evaluarea bunurilor de către un expert ce va fi numit în cauză; pârâtul mai afirmă că biblioteca, canapeaua și fotoliile din piele existente în sufragerie au fost cumpărate odată cu casa, având același regim juridic, față de proveniența banilor, însă acest aspect nu a fost dovedit în cauză, în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului nefăcându-se referire și la înstrăinarea unor obiecte de mobilier odată cu imobilul construcție și teren (f. 116-117 vol. II).

Deși pârâtul-reclamant reconvențional solicită a fi aduse la masa de împărțit și contravaloarea ratelor plătite pt. apartamentul din S., Calea Moroeni nr. 43, precum și a lucrărilor de îmbunătățiri efectuate la acest apartament, constând în montarea gresiei și faianței, instanța constată că apartamentul nr. 16 situat în or. S., Calea Moroeni nr. 39 este cumpărat de mama reclamantei, numita P. I., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7/07 ianuarie 2010, astfel că instanța de fond nu a reținut în componența masei de partaj contravaloarea ratelor achitate pentru acest apartament, care nu este proprietatea reclamantei. De asemenea, potrivit descrierii tehnice a apartamentului, acesta avea montată gresia și faianța, la care se adaugă și alte îmbunătățiri, la momentul cumpărării, iar pârâtul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare, în sensul că a participat în vreun fel la efectuarea respectivelor lucrări de montare gresie și faianță (f. 53-54 vol. II).

Cu privire la capătul de cerere reconvențională prin care pârâtul-reclamant reconvențional solicită obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale de a suporta în cotă de ½ garanțiile corespunzătoare fiecărui contract, taxele și impozitele aferente, instanța de fond a constatat că obligația legală de garanție la care se referă pârâtul-reclamant reconvențional este antrenată de dispozițiile legale ce reglementează efectele contractului de vânzare-cumpărare, iar, pe de altă parte, acestea obligații de garanție nu se impun a opera față de pârâtul-reclamant reconvențional, ci ele intervin față de cumpărători. Totodată, impozitele și taxele la care face referire pârâtul nu sunt suportate de vânzători, ci de cumpărători, potrivit clauzelor contractuale, cu atât mai mult cu cât cei doi soți, după cum s-a arătat, nu sunt titularii vreunui drept de proprietate cu privire la imobilul teren și construcție situat în or. Bușteni, ., ci doar a unui drept de creanță izvorât din contractele de asociere încheiate cu proprietarele P. M. și A..

Pârâtul mai solicită a fi obligată reclamanta de a contribui în cota de ½ la lucrările de finisare a apartamentelor în litigiu, dar instanța de fond a apreciat că pârâtul nu a dovedit lucrările la care face referire și în ce ar consta ele, cu atât mai mult cu cât apartamentele au fost finalizate din veniturile pe care le realizau ambii soți prin firmele pe care le aveau, reclamanta deținând o firmă ce se ocupă cu comerțul articolelor de îmbrăcăminte pentru copii, iar pârâtul cu edificarea de construcții în vederea vânzării lor ulterioare, astfel cum dovedesc declarațiile martorilor G. M. A. (f. 279-282 vol. I), T. M. I. (f. 118-121 vol. II), O. I. (f. 122-125 vol. II), ce doi soți fiind percepuți de comunitatea în care trăiau ca fiind o familie înstărită, lipsită de griji materiale, deținătoare de automobile de lux.

În compunerea masei de partajat pârâtul solicită a fi reținut beneficiul efectiv obținut din imobilul realizat în Bușteni, ., capăt de cerere ce a fost raportat la considerentele expuse în cele ce preced, în sensul că sumele de bani ce au fost învestite de cei doi soți pentru realizarea apartamentelor din . au fost obținute din veniturile realizate de aceștia în timpul căsătoriei, prin contribuțiile lor egale.

Instanța de fond a mai precizat că se mai solicită de către pârâtul-reclamant reconvențional obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale de a restitui ½ din contravaloarea cheltuielilor de școlarizare în străinătate a fiicei sale din prima căsătorie; într-adevăr, prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că din prima căsătorie a reclamantei s-a născut minora B. O. A., care a urmat studii superioare la Universitatea Richmond din Londra (f. 36-42 vol. II), pârâtul contribuind la suportarea cheltuielilor de școlarizare ale acesteia, astfel cum rezultă din relațiile bancare referitoare la contul bancar deschis pe numele acesteia (f. 153-212 vol. I), însă judecătoria a reținut că pârâtul nu avea vreo obligație legală de a contribui la suportarea respectivelor cheltuieli, deoarece, potrivit art. 87 Cod familiei (aplicabil la data nașterii și executării raportului juridic respectiv, în temeiul art. 6 din Noul Cod Civil), obligația de întreținere a copilului celuilalt soț are caracter subsidiar și ea există doar față de copilul minor și doar în situația în care părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.

În cauza de față, școlarizarea în străinătate a fiicei reclamantei dintr-o căsătorie anterioară a avut loc după finalizarea studiilor medii efectuate în București, respectiv după majorat, iar, pe de altă parte, reclamanta nu are obligația de a suporta cheltuielile făcute de pârât față de altă persoană, care, la rândul său, are capacitate de exercițiu deplină pentru a răspunde juridic. Totodată, aceste obligații asumate de pârât reprezintă obligații civile imperfecte, numite și obligații naturale, a cărei executare nu se poate obține pe cale silită, dar, în măsura în care a fost executată de bunăvoie de către debitor, aceasta din urmă nu are dreptul să pretindă restituirea prestației. În acest sens, art. 1092 din vechiul cod civil dispunea că „orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”, însă alineatul 2 al aceluiași articol stabilește și limitele acestei restituiri, în sensul că „repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie”.

Prin urmare, s-a constatat că pârâtul a suportat cheltuielile școlarizării în străinătate ale fiicei reclamantei din prima căsătorie, B. O. A., de bunăvoie, fără a exista vreo obligație impusă de o dispoziție legală, aceasta reprezentând un act de dispoziție voluntară a pârâtului, dată fiind și afecțiunea dintre pârât și această fiică a reclamantei, pe care a crescut-o de la vârsta de 2 ani, de când s-a căsătorit cu reclamanta, ca pe fiica sa proprie, astfel cum au confirmat martorii audiați.

Referitor la pasivul comunității de bunuri, reclamantul reconvențional Groaza M. I. arată că acesta se compune din împrumuturile de 6.000 euro către T. Ș., 20.000 euro către B. I. G., 50.000 euro către G. F. și 5.000 euro către C. F., la care se adaugă datorii pentru materialele de construcții achiziționate de 30.000 lei (f. 65-71).

Cu privire la pasivul patrimonial, instanța de fond a considerat că pretinsele împrumuturi contractate de la numiții C. F. și T. Ș., precum și sumele datorate pentru materialele de construcții achiziționate nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă.

De asemenea, pretinsul împrumut rămas de restituit către creditorul B. I. G. și consemnat în înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, depus la fila 323 vol. II, a fost înlăturat din contextul probator pentru argumentele expuse în cele de mai sus, astfel că nici acest debit nu a fost reținut în componența pasivului.

Singurul contract de împrumut ce a fost dovedit se referă la împrumuturile acordate celor doi soți de intervenientul principal G. F., în cuantum de 50.000 euro, sumă recunoscută atât de reclamantă, cât și de pârât, care însă nuanțează această recunoaștere prin întâmpinarea depusă la filele 272-273 vol I, în sensul că la sfârșitul anului 2003, începutul anului 2004 intervenientul a vrut să-i împrumute suma de 20.000 dolari pentru a fi învestită în construcții, urmând să fie restituită cu dobânda de 10.000 dolari, cu capitalizare, astfel că s-a ajuns la suma de 60.000 dolari în anul 2008, când a restituit intervenientului 25.000 dolari, iar diferența de 45.000 dolari a fost convertită în 50.000 euro, ce trebuia restituită până la data de 31 decembrie 2013 +/- 6 luni, pârâtul arătând că este de acord să restituie jumătate din suma respectivă până la sfârșitul anului 2013 +/- 6 luni, potrivit înțelegerii.

Cu privire la aceste susțineri despre condițiile de acordare și restituire a împrumutului, pârâtul nu a administrat nicio probă, prin întâmpinarea depusă de reclamantă la dosar afirmându-se că datorită relațiilor de prietenie dintre familiile G. și G. au fost acordate mai multe împrumuturi în intervalul 2003-2007, totalizând 50.000 euro, fără a se întocmi vreun înscris constatator al acestor împrumuturi, sumă ce trebuia restituită la sfârșitul anului 2008.

Aceste aspecte au fost dovedite și prin declarațiile martorului R. B. (f. 151-152 vol. II), care a menționat că relațiile dintre cele două familii au fost unele de strânsă prietenie, astfel că nu au fost întocmite înscrisuri pentru împrumuturile acordate, iar sumă de 50.000 euro urma să fie restituită de cei doi soți în vara/toamna anului 2008.

Aspectele menționate de martorul S. Ș. V. (f. 153-154 vol. II) referitoare la data de restituire a împrumutului și care confirmă versiunea pârâtului, în sensul că acesta urma să fie restituit la finele anului 2013, nu au fost reținute de către judecătorie, deoarece martorul face referire doar la niște discuții telefonice pe care le-ar fi auzit și care ar fi fost purtate între intervenient și pârât, prin care acesta din urmă a încercat să obțină această dată de restituire a împrumutului.

De asemenea, depoziția aceluiași martor, prin care se arată că suma inițial împrumutată a fost de 20.000 dolari USA în anul intervalul 2002-2004, cu o dobândă anuală de 10.000 dolari USA, confirmă doar cele relatate de pârât respectivului martor, fără ca acesta să cunoască respectivele afirmații nemijlocit, din alte surse sau din participarea la diverse discuții între părți.

Instanța de fond a mai menționat că probele administrate au confirmat faptul că sumele împrumutate de la intervenientul G. F. au fost folosite pentru cheltuielile comune ale căsătoriei, cât și pentru edificarea construcțiilor din Bușteni, astfel că această datorie are regimul juridic impus de art. 32 lit. b Cod familiei, constituind obligații contractate de ambii soți, motive pentru care va fi reținută această sumă de bani în pasivul comunității de bunuri.

Relativ la cererea de intervenție formulată în cauză de intervenientul P. I. în interesul reclamantei B. A., prin care acesta susține că i-a ajutat financiar pe cei doi soți cu suma de 20.000 USD în primăvara anului 2008, bani pe care arată că i-a avut din economiile sale personale, instanța reține că intervenientul a dovedit că a lucrat în străinătate în perioada 1975-1979, prestând diverse meserii în domeniul construcțiilor, astfel cum arată prin răspunsurile la interogatoriul luat în fața instanței (f. 178-179 vol. II), dar împrejurările că ar fi obținut în această perioadă câștiguri atât de însemnate în valută, pe care le-ar fi introdus ilegal în țară, în condițiile în care în timpul regimului comunist deținerea de valută intra sub incidența legii penale, sume de bani pe care le-ar fi economisit timp de circa 40 de ani și pe care le-ar fi predat celor doi soți în anul 1998 pentru a fi achiziționat imobilul din Bușteni, nu doar că nu au fost dovedite, dar afirmă o stare de fapt ce depășește logica formală.

Nici reclamanta și nici intervenientul nu au reușit să explice cum de această sumă de 20.000 dolari, pe care intervenientul pretinde că o avea în conservare, nu le-a fost oferită celor doi soți anterior anului 1998, în condițiile în care până la data respectivă aceștia trăiau într-un apartament cu 2 camere, familia fiind formată din 4 persoane, și doar după donația celor 172.000 dolari SUA făcută de tatăl pârâtului aceștia au reușit să cumpere un alt apartament cu 4 camere, cât și imobilul din Bușteni.

Instanța de fond nu a acceptat susținerea că intervenientul ar fi oferit celor doi soți un ajutor material în cuantum de 20.000 dolari în anul 1998, în condițiile în care pârâtul deținea deja în cont suma de 172.000 dolari donată de tatăl său. De altfel, proba testimonială administrată în cauză a confirmat fără dubiu că explozia de prosperitate a celor doi soți a intervenit după anul 1998, când s-au mutat din apartamentul de 2 camere într-altul de 4 camere în București, au achiziționat imobilul din Bușteni, și-au schimbat cele două autoturisme marca „Oltcit” pe care le dețineau, iar ulterior au avut mai multe autoturisme de lux, din care autoturismele de teren pe care le deținea fiecare dintre soți fiind duse la Istambul pentru a fi accesorizate, astfel cum declară martora T. M. I., iar reclamanta a efectuat numeroase deplasări în străinătate atât pentru susținerea afacerilor familiei, cât și în interes turistic, după cum afirmă aceeași martoră și rezultă din numeroasele vize aplicate pe pașaportul reclamantei (f. 219-253 vol. II) .

Pentru cele ce preced, cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de tatăl acesteia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Susținerea reclamantei, în sensul că a primit ajutorul material și din partea mamei sale, cu ocazia înstrăinării apartamentului pe care aceasta îl deținea în București, bani din care a fost ulterior cumpărată garsoniera din S., ..8, nu a fost reținută, câtă vreme din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.11.2000, al apartamentului mamei reclamantei deținut în București rezultă că aceasta a încasat cu titlu de avans suma de 200 dolari SUA din prețul total al vânzării de 11.740 dolari, contractul de vânzare-cumpărare urmând a fi încheiat la data de 30.11.2000 (f. 25 vol. II).

La data de 25.05.2004 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 mama reclamantei, P. I. cumpără terenul de 500 mp din Bușteni, . (f. 79-80 vol. II), pe care sunt ridicate două locuințe, pe care le înstrăinează în cursul anului 2005 prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 120 și nr. 121 ambele din data de 05.02.2005 (f. 73-78 vol. II).

Ulterior, la data de 07 ianuarie 2010 mama reclamantei achiziționează garsoniera nr. 16 din or. S., Calea Moroeni nr. 39, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 (f. 53-54 vol. II).

După pronunțarea IAP-ului, în cauză a fost desemnat expert constructor M. I., care a întocmit lucrarea de expertiză dispusă, având ca obiective: identificarea si evaluarea lucrărilor de îmbunătățiri arătate la imobilul construcție situat în or. Bușteni, .. 11, descrise in considerentele anterioare (f. 65 - 69 vol. III dosar fond), cât și expertul evaluator bunuri mobile B. N., care a identificat și evaluat bunurile mobile reținute în componența masei de partajat (f. 58 - 64 vol. III dosar fond), iar ulterior întocmirii expertizei construcții expertul evaluator bunuri mobile a efectuat propunerile de lotizare a întregii mase supuse partajului.

Prin sentința civilă nr. 753/29.06.2012, Judecătoria S.a admis în parte cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă reconvențională B. (fostă B., fostă G.) A., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional G. M. I. si a admis în totalitate cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul G. S. I., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F. și, în consecință, a dispus partajarea bunurile comune dobândite de foștii soți G. în timpul căsătoriei, potrivit variantei I a raportului de expertiză lotizare întocmit de expert B. N..

De asemenea, instanța de fond a atribuit lotul II pârâtului.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei următoarele sume de bani: 13.102 lei, sultă; 47.344,50 euro/echivalentul în lei la data plății, reprezentând preț încasat din vânzarea bunurilor imobile; 8.829 euro - potrivit convenției - acord încheiate între părți la data de 03.05.2012.

De asemenea, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F., au fost obligați foștii soți la plata către intervenientul în interes propriu G. F. a sumei de 50.000 euro.

Totodată, instanța de fond a constatat că imobilele din orașul Bușteni, .. 11, județul Prahova și din orașul S., .. 8, ., ., județul Prahova, sunt bunuri proprii ale pârâtului și au fost respinse celelalte capete ale cererii principale, reconvenționale, cât și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul P. I. - decedat – prin moștenitor B. A..

Au fost compensate cheltuielile de judecată, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.336 lei, rest rămas după compensare, precum și obligarea aceluiași pârât la cheltuieli de judecată către intervenientul principal în cuantum de 5.712 lei.

Împotriva încheierii interlocutorii pronunțată la data de 13.12.2011 și a sentinței civile nr. 753/29.06.2012 ambele de Judecătoria S. pârâtul G. M. I. a formulat apel,precizat a fi declarat față de cererea de intervenție in interes propriu formulata de intervenientul G. F. in dosarul de fond, solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței civile nr. 753/29 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria S., în sensul obligării restituirii de către foștii soți a sumei de 50.000 euro la sfârșitul anului 2013, precum și respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea apelantului – parat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.712 lei către acesta sau reducerea acestora.

Pentru admiterea apelului propriu declarat, apelantul-pârât a solicitat ca instanța de apel sa aibă in vedere următoarele considerente: prin acțiunea introductivă cu care a investit prima instanța, reclamanta nu a solicitat la partaj și pasivul căsniciei, respectiv suma în litigiu de 50.000 euro, iar cererea reconvențională formulata în cauză aduce, pentru prima dată, spre soluționare, datoria patrimoniala a foștilor soți G. către intervenientul G. F..

Apelantul-pârât a arătat că, în lipsa acestei cereri la care ulterior a achiesat reclamanta, prin recunoașterea datoriei, intervenientul nu ar fi avut posibilitatea să probeze niciodată existenta acestui împrumut, ca atare, arată că nu se poate pune în discuție buna - credință, în ceea ce îl privește pe intervenient si prin urmare, reținerea de către instanța de fond că apelantul ar fi contestat atât cuantumul sumei împrumutate, cat si data scadentei este absolut eronată, potrivit considerentelor de la pagina 20 din sentința.

Apelantul a arătat că nu a contestat cuantumul împrumutului, întrucât atât în cererea reconvențională, cât și în cererea de intervenție formulată de intervenient suma solicitată a fost de 50.000 euro, singura apărare făcută fiind în privința scadenței împrumutului, susținută ca fiind anul 2013, arătând, totodată, că în lipsa oricărui înscris doveditor întocmit între părți, dovada celor susținute este cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt sau relatările martorilor fiecăruia.

A mai arătat apelantul, că intervenientul a susținut ca data a acordării împrumutului, anul 2013, pe care nu l-a contestat, a susținut ca si data a restituirii acestuia - sfârșitul anului 2008, pentru a se situa in cadrul termenului de prescripție la data formulării cererii și dat fiind neîntocmirea niciunui înscris in acest sens, apelantul a arătat ca nu a avut niciun termen concret de restituire, întrucât dobânda curgea oricum in fiecare an, iar discuțiile cu privire la restituirea banilor au apărut in contextul in care reclamanta i-a sugerat intervenientului ca apelantul refuza sa-i restitui banii, deși acesta deja recunoscuse că-i datorează.

În acest context de împrejurări, apelantul a arătat ca a purtat primele discuții împreună cu intervenientul cu privire la termenul de restituire al banilor, convenindu-se, in contextul crizei economice si imobiliare, ca termen de restituire sfârșitul anului 2013, sperând in revenirea pieței imobiliare și dobândirea lichidităților necesare pentru restituirea împrumutului, termen dovedit cu declarația martorului S. Ș. V., care a asistat personal la discuția telefonică dintre apelant și intervenient, de comun acord, nu doar la solicitarea apelantului.

În continuare, a arătat apelantul ca intervenientul nu a mai respectat înțelegerea făcută telefonic în urma intervențiilor reclamantei, care i-a sugerat că apelantul nu ar mai dori sa restituie suma de bani si, ca urmare, nu a mai recunoscut înțelegerea nici in fata instanței.

În opinia apelantului, în mod neîntemeiat, instanța de fond a înlăturat declarația martorului propus de apelant si a dat eficienta declarației martorului intervenientului, numitul R. B., ce a declarat că i-a împrumutat intervenientului suma de 1500 euro, pentru ca acesta la rândul său, pe lângă alte sume de bani însumând 4000 euro, sa ii împrumute apelantului si soției, termenul de restituire fiind in vara sau toamna anului 2008.

Apelantul a arătat că nu a dovedit reaua - credința, in condițiile in care fără recunoașterea sa, intervenientul nu ar fi avut niciodată posibilitatea dovedirii acestui împrumut, întrucât ar fi putut sa nu solicite pasivul căsniciei si intervenientul sa nu aibă niciun punct de plecare in solicitarea sa, iar atitudinea corecta a apelantului a fost sancționată de prima instanța cu înlăturarea apărărilor sale, fiind obligat, totodată, la plata cheltuielilor de judecata către intervenient.

Sub acest ultim aspect, apelantul a arătat ca nu este un motiv întemeiat pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, chiar daca nu a recunoscut in totalitate pretențiile intervenientului, respectiv termenul de restituire, întrucât recunoașterea sa si nu a reclamantei a generat posibilitatea admiterii atât in principiu, cat si pe fond a cererii intervenientului si drept consecința, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata este neîntemeiata, iar in subsidiar, acestea trebuiau semnificativ reduse.

La data de 02.08.2012 a declarat apel reclamanta B. (fostă B.) A. împotriva încheierii interlocutorii pronunțată la data de 13.12.2011 de Judecătoria S. și împotriva sentinței civile nr. 753/29.06.2012 pronunțată de aceeași instanță, considerându-le nelegale și netemeinice, precizând că motivele apelului vizau respingerea cererii privind lipsa de folosință pentru imobilul situat în Bușteni, nu s-au reținut ca bunuri comune imobilele situate în orașele Bușteni și S., arătând, totodată, că apelul viza și varianta de lotizare.

Printr-o cerere separată, reclamanta si-a dezvoltat apelul declarat, arătând în cadrul primului motiv de apel că în mod greșit instanța de fond a reținut ca bun propriu al pârâtului G. M. I. imobilul garsonieră situat în S., .. 8, ., ., jud. Prahova, în realitate, acesta fiind bun comun, întrucât foștii soți au contribuit fiecare, în egală măsură, cu sume proprii la achiziționarea lui.

A arătat că, din actul autentic de dobândire a garsonierei rezultă că reclamanta, singură, a cumpărat acest imobil or, în opinia apelantei - reclamante, dacă acest bun s-ar fi cumpărat numai din banii pârâtului, ar fi fost firesc ca doar pârâtul să figureze în contract.

În ceea ce privește contribuția proprie, s-a arătat că banii investiți i-au fost dați de mama sa, suma provenind din vânzarea propriului apartament al părintelui din București, însă instanța fondului a reținut că antecontractul depus la dosar privind plata sumei de 200 USD nu este o probă concludentă, ulterior intrând în posesia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1880/10.11.2000 de BNP Asociați S. D. și Tototean B. C. C., din care a rezultat că mama reclamantei a încasat la data de 10.11.2000 prețul integral în sumă de_ lei vechi, preț calculat la o valoare a cursului USD de 25.005 lei la data de 10.11.2000, rezultând un total de 5600 USD echivalent in monedă străină al prețului vânzării.

Acesta a fost motivul, a arătat apelanta, pentru care mama sa a fost prima locatară a garsonierei, ulterior schimbându-și domiciliul din București în S. unde a continuat să locuiască până în anul 2012, când a fost evacuată de pârât, situație de fapt ce rezultă din copia xerox a cărții de identitate anexată motivelor de apel.

În opinia aceleiași apelante, în sprijinul susținerilor sale, o probă la fel de importantă o reprezintă chiar recunoașterea intervenientului G. I. S. care la data de 03.02.2011, i-a înaintat pe cale poștală, declarația din care rezultă că acesta nu mai are nicio pretenție asupra imobilului din S., .. 8, .. Prahova, imobilul fiind achiziționat, în parte, din bani proveniți de la mama sa P. I., declarație sub semnătură privată datată 03.02.2011, atașată, de asemenea, motivelor apelului.

Apelanta-reclamantă a apreciat, sub acest aspect, că se impunea completarea probatoriului cu interogatoriul intervenientului G. I. S., pentru ca acesta să recunoască înscrisul sub semnătură privată intitulat „Declarație” și să-și precizeze poziția asupra cererii de intervenție în interes propriu, sub aspectul renunțării la capătul de cerere privind imobilul - garsonieră.

Față de cele arătate, apelanta a solicitat includerea acestui imobil în masa de partaj și atribuirea lui către reclamantă, întrucât în garsonieră nu au locuit decât mama sa, reclamanta după despărțirea în fapt, precum și fiica acesteia pentru care anexează copia actului de identitate.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel, reclamanta a solicitat schimbarea variantei de lotizare stabilită de prima instanță prin hotărârea de fond, în sensul efectuării partajului conform variantei 2 din raportul de expertiză întocmit de expertul B. N., prin care toate bunurile mobile sunt atribuite pârâtului, ținând seama de considerente privind: mobila existentă în imobilul din orașul Bușteni, .. 11, jud. Prahova, reținut ca bun propriu al pârâtului, nu este o mobilă standard aceasta fiind personalizată de foștii soți, comandată în funcție de spațiul disponibil al imobilului, piesele de mobilier reținute la partaj.

Astfel spus, a arătat reclamanta, la data amenajării imobilului în cauză, mobila nu a fost achiziționată de la magazine de profil, ci a fost comandată pentru a se integra cât mai bine în ambientul casei, dincolo de aceste aspecte, apelanta arătând că nu mai are niciun imobil în proprietate și, prin urmare nu are unde să folosească și nici chiar să depoziteze aceste bunuri, fiind pusă în situația dezavantajoasă de a renunța la aceste bunuri.

A solicitat admiterea apelului conform motivelor de apel invocate, fără a fi dezvoltat și motivul de apel în ceea ce privește soluția de respingere a cererii privind lipsa de folosință pentru imobilul situat în Bușteni.

Nota de susțineri formulată de G. M. I. la data de 23.01.2013 a încorporat și motivele apelului propriu privind cota de ½ din sumele totalizând 47.344,50 euro, la care a fost obligat prin dispozitivul hotărârii primei instanțe, defalcate, astfel: apelantul - intervenient a arătat că în mod eronat s-a reținut în masa partajabilă cuprinsă în încheierea interlocutorie pronunțată la data de 13.12.2011 cota de ½ din 24.867 euro obținută din vânzarea apartamentului nr. 2 din orașul S., ., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2483/16.12.2009; cota de ½ din suma de 20.250 euro reprezentând prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 3 de la aceeași adresă potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1955/28.10.2009; cota de ½ din prețul cuvenit în urma vânzării apartamentului nr. 7 de 40.500 euro potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1039/ 11.06.2010, precum și cota de ½ din ratele aferente apartamentului nr. 6, arătând că argumentația instanței de fond în sensul că banii au fost încasați de fiecare dată de către apelantul - pârât, nu au fost predați în cota cuvenită fostei soții, indiferent dacă erau despărțiți numai în fapt sau divorțați, nu poate fi reținută față de confirmarea în mod implicit a reclamantei că a încasat sumele de bani prin prezența acesteia constant la notar în vederea semnării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință.

Dacă situația nu ar fi stat așa, apelantul-pârât a arătat că ar fi greu de crezut că reclamanta s-ar mai fi prezentat vreodată să semneze următorul contract, dacă nu ar fi primit banii încasați în luna decembrie 2009 sau următoarele contracte ale căror sume au fost reținute prin încheierea interlocutorie, dacă nu și-ar fi primit cota cuvenită, părțile fiind despărțite și nu se aflau în proces de divorț.

De asemenea, apelantul-pârât a arătat că înscrisurile existente deja la dosarul de fond al cauzei, precum și cele depuse la instanța de apel constând în: împuternicire asupra contului reclamantei în care au intrat banii din vânzarea apartamentelor nr. 2 și nr. 7, reclamanta având posibilitatea ca și apelantul să scoate sumele de bani din vânzarea apartamentelor în măsura în care anterior apelantul nu i-ar fi predat, banii nefiind scoși imediat pentru a împiedica eventualul acces al reclamantei la ridicarea banilor, așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar în sensul că prețul apartamentului nr. 2 în sumă de 24.867 euro a intrat în cont în data de 24.12.2009 și în aceeași zi a fost ridicată suma de 9000 euro, reclamanta părăsind domiciliul comun în data de 24.12.2009.

Apelantul a enumerat, printre înscrisuri, declarația autentică a reclamantei din 24.05.2010 prin care a precizat, în mod expres, că a primit în întregime prețul de la cumpărătorii apartamentul nr. 3 și nu mai are nicio pretenție materială față de aceștia, contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr.1 încheiat cu mult după despărțirea părților, respectiv în data de 24.05.2010, reclamanta semnând contractul, încasând prețul aferent vânzării pe care nu l-a mai solicitat la partaj, actul adițional din data de 18.02.2011 semnat de reclamantă, procura specială privind împuternicirea apelantului în legătură cu acte pentru contractul de asociere din 09.06.2009, procură ce nu a fost revocată de reclamantă, declarația olografă din 02.01.2010, declarațiile martorilor propuși de aceasta privind existența și dobândirea obiectelor de mobilier din casă.

În continuare, apelantul-pârât a învederat aspecte cu privire la ratele achitate pentru apartamentul nr. 6, existând, în acest sens, declarația olografă a numitei B. O. din data de 14.09.2010, prin care recunoaște primirea de la apelant, imediat după vânzarea imobilului, a sumei de 1900 lire sterline pentru cursurile de masterat, ratele fiind folosite în interesul exclusiv al fiicei reclamantei, iar ratele din septembrie 2011-2012 urmează să-i profite exclusiv apelantului, ulterior încheindu-se convenția - acord.

În ceea ce privește considerentul instanței de fond în această privință, pârâtul a arătat că terțul nu era orice persoană, ci chiar copilul reclamantei, crescut de apelant, temeiul fiind unul moral, și nu un temei legal și nu poate fi sancționat patrimonial de către instanță pentru că a contribuit cu suma de bani necesară studiilor pentru fiica reclamantei si în continuare să fie obligat la plata către reclamantă a acestor bani folosiți în interesul fiicei.

În ceea ce privește suma de 40.500 euro, apelantul-pârât a învederat argumentația greșită a instanței de fond raportat la următoarele înscrisuri, în concret, banii au fost virați în contul său la data de 11.06.2010, la data de 15.06.2010 a plătit împrumutul contractat de la numitul B. I. în sumă de 10.000 euro, așa cum rezultă din extrasul de cont din 16.11.2010, combătând susținerea instanței de fond că aceste înscrisuri sun fabricate pro causa; tot din această sumă a restituit numitului P. D. suma de 21.000 euro potrivit extraselor de cont din 16.11.2010, apelantul arătând că toți acești bani împrumutați au fost necesari pentru edificarea și finalizarea apartamentelor, întrucât așa cum rezultă din extrasele de cont de la data demarării lucrărilor numai existau banii necesari pentru executarea în întregime a proiectului.

Cel de-al doilea motiv de apel a privit nereținerea la pasivul căsniciei a sumei de 20.000 euro împrumutați de la numitul B. I., deși niciodată pe parcursul derulării procesului, reclamanta nu a contestat existența acestui împrumut, existând, de asemenea, extrase de cont de la BRD Agenția Bușteni care confirmă împrumutul la datele de 25.09.2008 (suma de 10.000 euro), la data de 28.10.2008 (10.00 euro) și 18.11.2008 (suma de 10.000 euro) de la B. I. și restituirea sumei de 10.000 euro din_ euro, încasată din vânzarea apartamentului nr. 7.

Ca atare, în opinia apelantului-pârât, acest împrumut a fost pe deplin dovedit, fiind contractat pentru cheltuielile comune ale căsniciei și trebuie suportat și de reclamantă.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel, pârâtul a criticat greșita obligare a sa la plata către reclamantă a sumei de 8.829 euro potrivit convenției - acord încheiate între părți la data de 03.05.2012, aceasta fiind o eroare materială, convenția stipulând clar că jumătate din diferența de 81% preț neachitat se va achita reclamantei în 52 de rate lunare egale, plus o rată de 81 euro, iar instanță nu poate trece peste această convenție.

Obligația stipulată prin dispozitivul sentinței primei instanțe încalcă convenția părților și ar însemna ca reclamanta să încaseze suma de bani de două ori, respectiv odată direct de la cumpărător, potrivit convenției, și a doua oară prin executarea apelantului, potrivit dispozitivului hotărâri, iar în raportul de lotizare depus nu este inclusă această sumă în cadrul sultei ce urmează a fi plătită reclamantei.

Ca atare, considera apelantul, instanța de fond trebuia să facă doar trimitere la convenția acord din data de 03.05.2012, ce reprezintă voința comună a părților și nu să-l oblige pe apelant la o sumă pe care nu o datorează, contrar convenției, precizând că de la data convenției, reclamanta și-a primit banii direct în cont, potrivit înscrisurilor anexate motivelor de apel.

Punctat sub nr. IV, pârâtul dezvoltă următorul motiv al căii de atac arătând că instanța fondului nu s-a pronunțat asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F., pârâtul arătând că a recunoscut existența unei datorii comune a foștilor soți G. către intervenient în cadrul raporturilor de sistare a stării de devălmășie, iar cererea de intervenție s-a fundamentat exclusiv pe buna-credință a apelantului în sensul recunoașterii existenței datoriei, întrucât nu exista la dosar niciun înscris depus de intervenient din care să rezulte că îi datora suma în cauză.

Față de cererea de intervenție în interes propriu, apelantul a ridicat două apărări, prima constând în executarea pe cale voluntară și recunoașterea ca și termen de restituire convenit amiabil, în lipsa chitanței, pentru anul 2013, iar cea de-a doua apărare formulată în cadrul contestării termenului, ceea ce în cauză s-a și întâmplat, privind prescrierea dreptului la acțiune întrucât banii au fost împrumutați în anul 2003, termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2006 și nu în anul 2011 când a fost formulată cererea de intervenție.

Pentru a produce efecte, recunoașterea trebuie să fie făcută în cadrul termenului de prescripție, astfel putând opera efectele recunoașterii prevăzute de art. 17 din Decretul nr. 167/1958, arată apelantul.

În atare situație, este greu de crezut declarația martorului R. B. care deși datora sume de bani importante intervenientului G. B., s-a împrumutat la rândul său de o altă sumă de bani pentru a fi dată cu împrumut părților.

Totodată, buna-credință a apelantului nu putea fi pusă la îndoială în ceea ce privește susținerile privind recunoașterea datoriei, nici în ceea ce privește data acordării împrumutului, respectiv anul 2003, apreciind, în urma înlăturării declarației martorului ce nu este credibilă, că acțiunea este prescrisă, instanța nepronunțându-se asupra excepției invocate prin întâmpinarea formulată față de cererea de intervenție.

Față de aceste motive, apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței nr. 753/2012 a Judecătoriei S., în sensul excluderii din masa de împărțit a cotei de ½ din sumele de 94.689 euro, respectiv 47.344,5 euro la care a fost obligat, ca plata a sultei către reclamantă, precum și a sumei de 8.829 euro contrară convenției părților și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului G. F. și includerea în pasivul căsniciei a sumei de 20.000 euro, invocând, în drept, dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

La data de 29.01.2013, intervenientul G. I. S. și-a motivat apelul declarat la data de 24.07.2012, arătând că nemulțumirea sa față de hotărârea pronunțată privește neacordarea cheltuielilor de judecată aferente cererii de intervenție proprii, respectiv taxa judiciară de timbru achitată de intervenient în sumă de 4.378 lei, în condițiile admiterii cererii formulate.

Prin motivele de apel depuse la termenul procesului din data de 31.01.2013, pârâtul G. M. I. și-a formulat criticile față de cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului G. F., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței apelate în sensul obligării restituirii de către foștii soți a sumei de 50.000 euro la sfârșitul anului 2013 și respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.712 lei către intervenient sau reducerea acestora.

Pentru admiterea apelului, pârâtul a solicitat să se aibă în vedere următoarele motive: prin acțiunea introductivă reclamanta nu a solicitat la partaj și pasivul căsniciei, respectiv suma de 50.000 euro, cererea reconvențională depusă aducând pentru prima dată pentru soluționare datoria patrimonială a foștilor soți G. către intervenientul G. F. pentru că, în lipsa acestei cereri la care ulterior a achiesat reclamanta prin recunoașterea datoriei, intervenientul nu ar fi avut posibilitatea să probeze existența acestui împrumut, față de care nu se poate pune în discuție buna-credință față de intervenient.

Față de considerentul primei instanțe prin care se reține că părțile au contestat atât cuantumul sumei împrumutate, cât și data scadenței este eronat, nefiind contestat cuantumul împrumutului, întrucât atât în cererea reconvențională cât și în cererea de intervenție suma solicitată a fost de 50.000 euro, singura apărare privește scadența împrumutului susținută a fi în anul 2013.

A arătat apelantul că intervenientul a susținut ca și dată a acordării împrumutului, anul 2013, pe care părțile nu le-au contestat, însă a reținut ca și dată a restituirii acestuia, sfârșitul anului 2008, pentru a se situa în cadrul termenului de prescripție la data formulării cererii.

Discuțiile privind restituirea banilor au apărut în contextul în care reclamanta i-a sugerat intervenientului că refuză să-i restituie suma, deși recunoscuse că îi datorează, fiind purtate primele discuții împreună cu intervenientul cu privire la termenul de restituire, convenindu-se ca acest termen să fie la sfârșitul anului 2013, motivat de revigorarea pieței imobiliare și existența până la acea dată a lichidităților necesare pentru restituirea împrumutului.

A arătat, în continuare, apelantul că cele susținute au fost dovedite cu declarația martorului S. Ș. V. ce a asistat personal la discuția telefonică dintre apelant și intervenient, acesta din urmă nu a mai respectat însă înțelegerea făcută telefonic, în urma intervențiilor reclamantei care i-ar fi sugerat un comportament al pârâtului în sensul nerestituirii banilor, cu consecința nerecunoașterii înțelegerii nici în fața instanței care în mod neîntemeiat a înlăturat declarația martorului pârâtului și a dat eficiență declarației martorului intervenientului, numitul R. B..

Apreciind depoziția martorului, apelantul a arătat că acesta nu este credibil în sensul celor susținute privind împrumutul intervenientului de la un terț pentru ca la rândul său, să-i împrumute pe soți în condițiile în care, fără recunoașterea pârâtului, intervenientul nu ar fi avut niciodată posibilitatea dovedirii împrumutului.

Pârâtul a susținut că a fost sancționat de instanța fondului comportamentul său onest, prin înlăturarea apărărilor sale, fiind obligat, totodată, și la plata cheltuielilor de judecată către intervenient, chiar dacă nu a recunoscut în totalitate pretențiile acestuia, respectiv termenul de restituire, ceea ce nu este un motiv întemeiat pentru obligarea sa la cheltuielile procesului.

Soluția de obligare la plata cheltuielilor procesului este neîntemeiată sau cel puțin acestea trebuiau semnificativ reduse, întrucât recunoașterea pârâtului și nu a reclamantei a determinat admiterea în principiu, cât și pe fond a cererii intervenientului, considerente față de care solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 07.08.2012 sub același număr de dosar, nr._ 2012.

La termenul procesului din data de 15.11.2012, tribunalul, deliberând, a dispus decăderea apelanților G. M. I. și G. S. I. din dreptul de a-și mai motiva apelurile și de a mai propune dovezi noi în susținerea apelului, conform art.292 Cod pr. civilă, față de care apelantul a invocat neconcordanțe între considerentele încheierii din 15.12.2012 și dispozitivul acesteia, în sensul că dispozitivul încheierii nu cuprinde nicio mențiune cu privire la admiterea vreunei excepții, apreciind că poate să depună motive de apel, întrucât, din punct de vedere legal, nu s-a dispus nici o sancțiune de natură a fi decăzuți din orice drept.

Invocă caracterul devolutiv al apelului, devoluțiunea fiind în principiu totală și completă, efectul devolutiv având consecințe și asupra probelor, instanța de apel având obligația de a se pronunța în fond pe baza celor invocate la prima instanță.

Față de sancțiunea pronunțată la data de 15.11.2012, tribunalul a calificat motivele de apel formulate de apelantul pârât G. M. I. prin cele două cereri depuse la dosar ca fiind note de ședință, urmând a fi tratate ca atare, având în vedere caracterul interlocutoriu al încheierii din 15.11.2012.

Au fost administrate, în apel, probele cu înscrisuri solicitate de fiecare parte, respectiv de apelanta - reclamantă și apelantul - pârât, fiind respinsă proba cu interogatoriul apelantului - intervenient G. S. I. solicitat de apelanta-reclamantă, tribunalul apreciind că readministrarea probei cu interogatoriu nu se mai impune.

Prin decizia civilă nr. 317/30.05.2013 Tribunalul Prahova a respins ca nefondate apelurile declarate reclamanta B. (fostă B., fostă G.) A., de pârâtul G. M. I. și intervenientul G. S. I..

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul formulate de reclamanta B. A. (fostă G.), tribunalul a constatat că este nefondat, astfel că l-a respins ca atare, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2776/ 25.03.2003 de B.N.P. I. D. B. G. din municipiul S., reclamanta G. A., căsătorită, a achiziționat apartamentul nr. 71 situat în orașul S., .. 8, ., ., pentru un preț al vânzării de 7.000 USA, respectiv 236.593,00 lei, la cursul de referință BNR de 33.799 lei/dolar din data de 25.08.2003, primit de vânzătorii C. T., P. V. și B. M. S. în întregime de la vânzătoarea- reclamantă.

Față de calitatea de bun propriu pentru apartamentului situat în municipiul S., .. 8, reclamanta a invocat sursele de proveniență a banilor ce a constituit prețul vânzării, arătând că proveniența sumei cu titlu de preț a rezultat din suma obținută din vânzarea unui apartament al părintelui său, mama P. I., imobil situat în București, . mamă cu intenția investirii sumelor de bani în imobilul - garsonieră.

Reclamanta a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1880/10.11.2000 privind înstrăinarea de către vânzătoarea P. I. a apartamentului nr. 124 situat în municipiul București, sector 2, ., ., . R. A. N., prețul vânzării fiind de_ lei.

Examinând înscrisul înlăturat de instanța fondului (existent la f. 25 din volumul II component al dosarului nr._ al Judecătoriei S.), tribunalul a constatat că înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 07.10.2000 intitulat „Chitanță angajament”, a constatat un avans primit de vânzătoare în sumă de 200 lei, urmând ca diferența de preț în sumă de 11.540 dolari să fie achitat până la data de 30.11.2000.

Este adevărat că în fața instanței de apel reclamanta produce o probă nouă constând în contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a imobilului deținut de mama sa în municipiul București, . data de 10.11.2000, autentificat sub nr. 1880 din aceeași dată, însă înscrisul nou nu are aptitudinea de a modifica soluția primei instanțe cu privire la calificarea imobilului – garsonieră, bun propriu al pârâtului.

În continuare, prima instanță a invocat contracte de vânzare-cumpărare succesive prin care mama reclamantei, numita P. I. cumpăra o suprafață de teren de 500 mp. în Bușteni, . pe care sunt ridicate două locuințe înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 120/05.02.2005 și nr. 121/05.02.2005, pentru ca la data de 07.01.2010, aceasta să achiziționeze garsoniera nr. 16 din orașul S., Calea Moroieni nr. 39, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 7.

Susținerea reclamantei privind existența unei surse de proveniență a banilor reprezentată de prețul obținut de părintele său în urma înstrăinării unui imobil propriu nu a putut reprezenta o probă concludentă, cu atât mai mult cu cât între data înstrăinării imobilului părintelui din 10.11.2000 și achiziționarea imobilului - garsonieră de reclamantă în data de 25.03.2003 s-a scurs o perioadă de aproape 3 ani, astfel că pretinsa investiție a banilor părintelui în achiziția de fiica - reclamantă a garsonierei este puțin probabilă, o atare sursă de proveniență îndepărtată în timp de data achiziției, trebuie susținută și de alte probe în completare ce nu au fost produse de reclamantă.

Sub acest aspect, apărarea apelantului ce a arătat că cel de-al doilea apartament propriu al său din București, . în data de 17 iulie 2003 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3247/2003 pentru un preț de_ lei vechi, prețul din înstrăinare servind pentru cumpărarea garsonierei în litigiu, imediat, la data de 25 august 2003, a putut fi primită, raportat la datele apropiate în timp ale înstrăinării si achiziționării ulterioare, putând naște prezumția ca imobilul garsonieră a fost dobândit cu suma provenită din vânzarea bunului propriu al apelantului, coroborată si cu celelalte probe administrate.

În ceea ce privește pretinsa recunoaștere a intervenientuilui G. I. S. a drepturilor de proprietate ale reclamantei cu privire la acest imobil, s-a reținut că apelanta invoca înscrisul sub semnătură privata intitulat „Declarație” prin care apelantul arată că nu are nicio pretenție asupra imobilului „achiziționat, parțial, din banii doamnei I. P. - mama reclamantei G. A.”.

Înscrisul întocmit la data de 03.02.2011 nu poate produce consecințe juridice care să influențeze modalitatea de dobândire a imobilului în cauză, nefiind în niciun caz vorba de o recunoaștere făcută sub rigorile legii penale (în fața notarului public sau în fața instanței) cu toate consecințele ce ar rezulta din darea declarației in aceste condiții si efectele pe care le produce rezultate din caracterul de înscris autentic pentru înscrisul ce incorporează declarația de recunoaștere, iar per a contrario, recunoașterea consemnata . semnătura privata nu poate fi producătoare de astfel de efecte. Aceasta cu atât mai mult cu cât examinând și apărarea apelantului-pârât în această privință, acesta arată că a existat o revenire a intervenientului asupra celor declarate (cuvântul apărătorului apelantului-pârât exprimat cu ocazia punerii în discuție contradictorie a probei solicitată de reclamantă privind interogarea pârâtului la termenul de judecată al procesului în apel din data de 04.03.2012).

Mai mult, interogarea intervenientului G. I. S. la propunerea reclamantei în fața primei instanțe la termenul procesului din 19.04.2011 (răspunsuri interogatoriu – f. 220 - 221 din vol. III component al dosarului de fond), nu a relevat mărturisirea urmărită de reclamantă, intervenientul interogat arătând în răspunsul dat la întrebarea nr. 3 că: „cele două imobile din S. și Bușteni au fost cumpărate exclusiv din banii pe care i-a dat fiului său (suma menționată anterior la întrebarea nr. 1 fiind de 172.000 dolari).

Se adaugă și forța probantă a interogării constând în recunoașterile făcute de partea interogată în fața instanței, în condiții de contradictorialitate, comparativ cu puterea probantă a unui înscris sub semnătura privată a celui ce declară, pentru care nu se pot verifica condițiile în care au fost declarate cele consemnate în cuprinsul acestuia.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel privind omologarea unei alte variante de lotizare prin care toate bunurile mobile să fie atribuite pârâtului, s-a constatat a fi nefondat.

Astfel, considerente legate de calitatea și forma mobilierului (susținându-se a fi comandat special pentru imobilul în cauză, în funcție de spațiul disponibil al imobilului), mobilier personalizat sau considerente legate de lipsa unui imobil în proprietate unde ar putea fi depozitate bunurile atribuite prin hotărârea de partaj, apelanta-reclamantă susținând a fi pusă într-o situație dezavantajoasă de a renunța la bunurile mobile atribuite, sunt considerente ce nu pot fi primite, întrucât instanța la formarea și atribuirea loturilor trebuie să dea, pe cât posibil, fiecărei părți aceeași cantitate de mobile și imobile, în respectarea principiului înscris în art. 741 Cod civil vechi în vigoare la data dezlegării raporturilor dintre soți si, totodată, în respectarea dispozițiilor art. 673⁹ Cod procedură civilă ce obligă instanța de partaj să țină cont de criteriile instituite în textul de lege evocat, printre care și mărimea cotei - părți, acordul părților și natura bunurilor.

Nici împrejurările invocate de către reclamantă privind recuperarea mai dificilă de la pârât sau transportul acestora, astfel cum a arătat în fața expertului (varianta II, opțiunea reclamantei – f. 81 – 82 din vol. III din dosarul de fond), nu pot fi primite, încălcând principiul atribuirii bunurilor în natură, cu evitarea pe cât este posibil a sultelor, principiu care de altfel a fost respectat de instanța de fond.

Examinând convenția-acord invocată de apelantul-pârât purtând legalizarea de semnătură sub nr. 38/03.05.2012 de notarul public G. S., s-a constatat că apelanții, reclamantă și pârât, au convenit cu cumpărătorii S. C. M. și S. M. L., în calitate de părți, în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1889/19.10.2009, în condițiile în care nu ar mai subzista comunitatea de bunuri, au hotărât ca plata reprezentând 81% din diferența de preț neachitată până la data încheierii convenției să fie achitată de către cumpărători, astfel: jumătate din această diferență de 81% se va achita apelantului-pârât, iar cealaltă jumătate, respectiv procentul de 40,5 % se va achita în condițiile negociate prin contractul de vânzare - cumpărare în conturile menționate de fiecare parte, în 52 rate lunare egale plus o rată de 81 euro, arătându-se în mod explicit că această convenție nu modifică contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1889/19.10.2009 de notarul public Ionița D. B. G., ci constituie un mod de partajare a creanței între vânzători ca urmare a desfacerii căsătoriei acestora.

Reproșului apelantului-pârât adus instanței fondului, arătând că această convenție - acord din 03.05.2012 reprezintă voința comună a foștilor soți și nu poate fi obligat contrar convenției la o altă sumă, întrucât reclamanta ar însemna să încaseze de două ori suma de bani (de la cumpărător, potrivit convenției, și prin executarea silită a hotărârii de partaj) s-a apreciat că nu este întemeiat.

Obligându-l pe pârât la plata sumei de 8.829 euro, potrivit convenției acord încheiată între părți la data de 03.05.2012, instanța fondului nu a încălcat această convenție, arătând în considerentele hotărârii că părțile si-au stabilit prin bună învoială modalitatea de plată a ratelor cuvenite din vânzarea apartamentului nr. 6 de pe ., etaj I prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1889/19.10.2009.

Întregind considerentul instanței de fond în urma examinării și a raportului de expertiză ce conține propunerile de lotizare, întocmit de expertul B. N. se constată că acesta a reținut suma de 26.730 euro reprezentând prețul, în rate, pentru vânzarea apartamentului nr. 6 din orașul Bușteni, ., . potrivit încheierii interlocutorii pronunțate la data de 13.12.2011, pârâtul a încasat, în rate, în contul vânzării apartamentului nr. 6 suma de 7.776 euro până la data pronunțării încheierii în cauză (decembrie 2011, respectiv un număr de 24 rate în valoare de 324 euro). Conform aceleiași încheieri interlocutorii reclamanta are dreptul la o cotă parte de ½ din această sumă, respectiv 3.888 euro.

Expertul detaliază în continuare sumele încasate în euro de către pârât până la data de 30.04.2012, sumele cuvenite cu titlu de sultă de către reclamantă, ținând seama și de convenția prin care părțile stipulează o rată lunară de 324 euro, rezultând o sumă cuvenită reclamantei de 8.829 euro.

Suma cu titlu de pasiv patrimonial reprezentat de împrumutul de 20.000 euro către B. I. G., consemnat într-un înscris sub semnătură privată încheiat între părți, datat 21.09.2008 (f. 323 din vol. II dosar de fond), nu a fost reținută și înscrisul a fost înlăturat din ansamblul probator.

Examinând înscrisul, s-a constatat că acesta a fost încheiat între apelantul – pârât G. M. I. și împrumutătorii B. I. și B. E., în prezenta unui martor, astfel că acesta nu are forță probantă decât între părțile contractante si nu a mai fost dovedit prin niciun alt mijloc de probă.

În ceea ce privește valoarea probantă a declarațiilor martorilor R. B., propus de pârât și martorul S. Ș. V. propus de intervenientul principal G. F., în mod corect, prima instanță a dat relevanță mărturiei declarantului S. Ș. V..

La termenul procesului din data de 15.11.2012, tribunalul a dispus decăderea apelanților G. M. I. și G. S. I. din dreptul de a-și mai motiva apelurile și de a mai propune dovezi noi în susținerea apelului, conform art. 292 Cod procedură civilă, față de care apelantul a invocat neconcordanțe între considerentele încheierii din 15.12.2012 și dispozitivul acesteia.

A arătat apelantul că dispozitivul încheierii nu cuprinde nicio mențiune cu privire la admiterea vreunei excepții, în realitate, a sancțiunii decăderii si ca urmare, în opinia proprie, nu s-a dispus nici o sancțiune, raționament ce nu poate fi primit cat timp instanța de apel deliberează si hotărăște decăderea celor doua părți din dreptul de a-si motiva apelul, dispoziția ce se regăsește in partea expozitiva a încheierii si nu in partea sa dispozitiva, ceea ce nu afectează existenta sa si nici aplicarea sa, in partea dispozitiva regăsindu-se masurile finale luate cu privire la mersul procesului in apel.

Simpla situare a dispoziției de sancționare în partea încheierii ce retine susținerile parților, aspectele ce au făcut obiectul discuției pentru acel termen al judecații, dar si cele hotărâte de instanța de apel, nu poate conduce la negarea sancțiunii aplicate asupra căreia tribunalul s-a pronunțat expres în ședința publică.

Ținând seama de caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel s-a pronunțat în fond pe baza celor invocate la prima instanță.

În pofida sancțiunii decăderii dispusă de către instanța de control la termenul procesului în apel din data de 15.11.2012, apelantul G. M. I. a formulat motive de apel încorporate în întâmpinarea depusă la data de 23.01.2013 (filele 49-56 din dosarul în apel), solicitând reținerea criticilor care vizează cota de ½ din sumele totalizând 47.344,50 euro, la care a fost obligat prin dispozitivul încheierii de admitere în principiu pronunțată la data de 13.12.2011, nereținerea la pasivul căsniciei a sumei de 20.000 euro împrumutați de la numitul B. I., iar în cadrul motivului de apel punctat sub nr. III, apelantul critică greșita obligare a sa prin dispozitivul hotărârii primei instanțe la plata către reclamantă a sumei de 8829 euro potrivit convenției acord din data de 03.05.2012.

Totodată punctat sub nr.IV, apelantul a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F..

Sancțiunea decăderii dispusă de către tribunal oprește instanța de control să examineze criticile invocate de către pârât ce pot fi însă apreciate ca și concluzii pe fondul cauzei, tribunalul examinând de altfel în considerentele anterior expuse aceste apărări ale apelantului cu privire la obligația sa la plata sumei de 8829 euro stipulată și în convenția-acord, pasivul comunității de bunuri și a examinat sub acest aspect cele invocate de parte în cuprinsul întâmpinării dar și în cadrul motivelor formulate, cum dispune de altfel si art.292 alin.2 partea finală Cod pr. civilă, potrivit căruia în cazul în care apelul nu se motivează, ori motivarea apelului sau întâmpinare nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel pronunțându-se în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Înscrisurile noi depuse in faza apelului de aceeași parte, detaliate la pct. nr.II din întâmpinarea și motivele de apel formulate la data de 23.01.2013 (filele 50-53 din dosarul în apel), nu au mai putut face obiectul examinării instanței de apel întrucât sancțiunea decăderii se întinde și asupra dreptului de a mai propune dovezi noi în susținerea apelului declarat, conform art.292 Cod pr. civilă care obligă părțile să nu se folosească înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Pe cale de consecință, sancțiunea decăderii extinzându-și efectele și asupra aspectului probator, înscrisurile invocate de apelant, nu au mai fost supuse analizei.

Potrivit art.295 alin 1 Cod pr. civilă, instanța de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu, iar in ceea ce privește aspectul probator în alin.2 al aceluiași temei procesual s-a arătat că instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Nepronunțarea instanței asupra prescripției dreptului la acțiune față de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. F. nu poate fi considerat motiv de ordine publică, cu atât mai mult cu cât dacă prin hotărârea dată instanța omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel, iar completarea hotărârii nu mai poate fi cerută pe calea apelului, ci numai în condițiile art.281-281² astfel cum dispune art.281^2a Cod pr. civilă.

Nici nemulțumirea apelantului G. I. S. constând în neacordarea cheltuielilor de judecată aferente cererii proprii de intervenție formulate, constând în taxa judiciară de timbru achitată care nu a fost restituită de prima instanța deși cererea a primit o soluție de admitere, nemulțumire ce ar constitui motivul apelului declarat nu a mai putut face obiectul analizei urmare a aplicării sancțiunii decăderii și în privința acestei cereri, partea având însă posibilitatea să-și valorifice drepturile de care pretinde ca a fost vătămat și în cadrul procesual al dispozițiilor art.281^2a raportat la art.281² Cod pr. civilă dacă sunt îndeplinite cerințele instituite de aceste temeiuri procesuale.

Examinând încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 13.12.2011, tribunalul a constatat că stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță s-a făcut în mod corect atât în ceea ce privește compunerea masei de partaj cât și în privința cotei de contribuții a fiecărui soț la comunitatea de bunuri cu ambele sale componente activ și pasiv patrimonial fiind dezlegate cererile proprii ale părților principale și incidentale, iar prin hotărârea de partaj nr. 753/29.06.2012 prima instanță a sistat starea de indiviziune prin formarea și atribuirea loturilor, echilibrarea acestora prin sulte, făcându-se totodată o aplicare corectă a principiilor de drept în materia partajului și a criteriilor de atribuire prevăzute de disp. art.673⁹ cod pr. civilă ținând seama de voința părților și propunerilor de lotizare, nefiind identificate motive care să conducă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Urmare a soluției de respingere a apelurilor declarate, cererile accesorii formulate de părți în ceea ce privește restituirea cheltuielilor procesului constând în cheltuieli de timbraj și cele privind onorariul apărătorului angajat, nu au mai putut fi primite, părțile fiind în culpă procesuală.

Împotriva încheierii de ședință din data de 15.11.2012 și a decizieinr. 317/30.05.2013 ambele pronunțate de Tribunalul Prahovaau declarat recurs în termen legal pârâții G. M.-I. și G. S.-I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că în mod nelegal prin încheierea de ședință din 15.11.2012 au fost decăzuți din dreptul de a motiva apelul, acest prim termen fixat nefiind prima zi de înfățișare, așa cum este definită de art. 134 Cod pr.civilă, soluție care aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, fiind astfel incidente disp. art. 304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă.

S-a arătat astfel că primul termen de judecată nu putea fi considerat prima zi de înfățișare câtă vreme motivele de apel nu erau comunicate, apelurile nu erau timbrate și se impunea precizarea cererilor de apel sub aspectul obiectului, în sensul dacă se atacă întreaga hotărâre sau numai o parte din aceasta. În prezența acestor incidente procedurale pentru a căror rezolvare oricum instanța de apel a acordat un nou termen de judecată, recurenții arată că părțile nu puteau pune concluzii, astfel încât nu se putea vorbi de împlinirea momentului primei zile de înfățișare, aceasta realizându-se la data de 31.01.2013.

Au mai precizat recurenții că încheierea recurată și decizia dată în baza acestei încheieri sunt lovite de nulitate câtă vreme în dispozitivul încheierii nu există menționată soluția dată asupra excepției tardivității și aplicării sancțiunii decăderii, precum și asupra cererii de amânare formulată de G. M.-I..

Au mai susținut recurenții că în mod greșit a fost respinsă cererea de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător, în condițiile în care oricum dosarul a suferit amânare pentru a se comunica motivele de apel depuse în sală de reclamantă, astfel încât cererea de amânare nu conducea la tergiversarea procesului.

Instanța însă, în mod nelegal a respins cererea de amânare pentru angajarea unui apărător tocmai pentru a aplica sancțiunea decăderii, producând în acest fel vătămări grave dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Pe fondul litigiului, recurenții au arătat că decizia pronunțată în cauză este nelegală, fiind incidente motivele de recurs prev. de art. 304 pct.5,6,7,8 și 9 Cod pr.civilă.

Astfel, se arată de către recurenți că instanța nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune și în mod greșit recurentul G. M.-I. a fost obligat la plata sumei de 8829 euro potrivit convenției-acord încheiată între părți la data de 03.05.2012, în condițiile în care reclamanta a solicitat cota de ½ din sumele obținute din vânzarea apartamentului.

Totodată recurenții au mai arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât nu a motivat soluția de respingere a apelurilor formulate de aceștia, iar cererea de partaj bunuri comune și cererea reconvențională au fost soluționate în mod greșit, hotărârea fiind dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Prin decizia civilă nr. 63/14.01.2014 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de pârâtul G. M.-I., de intervenientul G. S.-I. (decedat pe parcursul procesului, în dreptul căruia s-au subrogat moștenitorii G. M.-I., G. R.-M., G. E., împotriva deciziei civile nr.317 din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova și a casat decizia, trimițând cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, potrivit art. 287 alin. 1 pct. 3 și 4 C.proc.civ., cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovezile invocate în susținerea apelului, cerințe care sunt prevăzute potrivit alin. 2 al aceluiași articol sub sancțiunea decăderii și care pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Potrivit art. 134 C.proc.civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Pentru a exista acest moment procedural trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: părțile să fie legal citate și să poată pune concluzii. A putea pune concluzii, în sensul art. 134 C.proc.civ., înseamnă că partea este în măsură să-și exprime poziția, punctul de vedere în legătură cu orice aspect din procesul respectiv.

Astfel, în practica judiciară s-a apreciat că nu pot fi puse concluzii dacă una din părți a formulat o cerere pentru lipsă de apărare pe care instanța a apreciat-o întemeiată, dacă cererea de chemare în judecată și înscrisurile nu au fost comunicate pârâtului, dacă completul nu era legal constituit.

În speță, Curtea a constatat că termenul de judecată din data de 15.11.2012 când apelanții G. au fost decăzuți din dreptul de a motiva apelurile, nu putea fi considerat prima zi de înfățișare în condițiile în care cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar precizări cu privire la obiectul căii de atac exercitate, respectiv dacă înțeleg să atace întreaga hotărâre sau o parte din aceasta, aspect față de care s-a prorogat discuția asupra timbrajului.

Totodată, la acest termen au fost comunicate motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă B. A. atât apelantului-pârât G. M. I., prezent în instanță, cât și apelantului-intervenient G. S. I., precum și intimatului-intervenient G. F., cauza fiind amânată pentru a se lua cunoștință de conținutul acestora.

Faptul că termenul din 15.11.2012 nu poate fi considerat prima zi de înfățișare decurge și din interpretarea art. 291 alin. 1 C.proc.civ. „În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art.1141, comunicarea motivelor de apel și a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfățișare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare.”

Prin urmare, „prima zi de înfățișare” nu poate fi considerat termenul la care au fost comunicate motivele de apel pentru că intimatul „nu poate pune concluzii”, la acest termen părțile fiind doar legal citate.

În concluzie, în cazul în care însăși apelanta-reclamantă a depus motivele de apel la termenul de judecată din 15.11.2012 și nu în termenul prevăzut de art. 114¹ C.proc.civ., acest termen nu putea fi considerat prima zi de înfățișare întrucât intimații nu puteau pune concluzii.

Soluția adoptată de instanța de apel, de decădere a apelanților G. din dreptul de a motiva apelul și de a propune probe, apare cu atât mai nelegală cu cât la următorul termen de judecată din 31.01.2013 (care a constituit și prima zi de înfățișare) aceștia au depus motivele de apel, iar pentru soluționarea cauzei s-au mai acordat încă patru termene de judecată.

Procedând în această modalitate, instanța de apel a produs apelanților o vătămare prin neanalizarea apărărilor formulate și a administrării eventuale a probelor, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură săvârșit prin neobservarea formelor legale în condițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ.

Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a aplicat disp. art. 287 alin. 2 C.proc.civ. și art. 292 C.proc.civ., dispunând decăderea apelanților G. M.-I. și G. S.-I. din dreptul de a-și motiva apelurile și din dreptul de a mai propune probe noi în susținerea apelului, aspect față de care se impune admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 15.11.2012, în baza art. 304 pct. 5 și 9 Cod pr. civilă, cât și împotriva deciziei pronunțate în cauză, pe care Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă o casează și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, urmând ca instanța de apel să se pronunțe și asupra apelurilor declarate de apelanții G. M.-I. și G. S.-I. (decedat pe parcursul procesului - în dreptul căruia s-au subrogat moștenitorii acestuia), procedând la soluționarea cauzei în mod unitar.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, în rejudecare, cauza a fost înregistrată din nou la data de 21.02.2014, sub nr._ .

În ședința publică din data de 19.03.2014 apelanta B. A. a depus la dosar dezvoltarea motivelor de apel, arătând că în mod greșit, a apreciat instanța de fond că imobilul – garsonieră situat în S., .. 8, ., ., județul Prahova reprezintă bunul propriu al pârâtului G. M. I., acesta fiind bun comun, urmând a se dispune partajarea acestuia.

Astfel, a susținut apelanta B. A. că, garsoniera sus menționată a fost dobândită prin contribuția ambilor soți, din fonduri proprii, mai exact din sumele de bani primite de la mama sa, P. I. care la rândul său avea aceste sume din vânzarea unui apartament pe care îl avea în proprietate.

Situația de fapt este probată atât de înscrisuri (contractul de vânzare al casei lui P. I.), cât și de declarația martorului G. M. A. din care reiese faptul că mama apelantei și-a vândut casa și le-a dat toți banii foștilor soți G., iar garsoniera a fost achiziționată cu acești bani, dar și de declarația numitului G. S. I. care la data de 03.02.2011 a arătat că are cunoștință de achiziționarea garsonierei din banii mamei apelantei, P. I..

A apreciat apelanta că, indiferent dacă vânzarea apartamentului lui P. I. a avut loc în 2000, iar achiziționarea garsonierei a fost în 2003, trebuie avut în vedere faptul că aceasta a fost înțelegerea dintre foștii soți G. și P. I. (aceasta din urmă le-a donat soților banii proveniți din vânzare și le-a solicitat să achiziționeze o garsonieră în proprietatea lor, dar în care P. I. să poată locui), că P. I. nu a intrat niciodată în posesia banilor rezultați din vânzare și că tot ea este cea care după vânzarea casei a locuit cu familia foștilor soți, apoi mutându-se în garsonieră imediat după achiziționarea acesteia.

În continuare, a susținut apelanta că, în mod greșit instanța de fond a decis cu privire la partajarea bunurilor mobile, în sensul alegerii variantei prin care i-au fost atribuite și apelantei B. A. anumite bunuri mobile, solicitând omologarea variantei din raportul de expertiză în care toate bunurile mobile sunt atribuite lui G. M. I., urmând ca apelanta B. A. să primească sulta corespunzătoare cotei sale.

Cu toate că există principiul atribuirii bunurilor în natură către coproprietari, apelanta a apreciat că în această situație instanța trebuia să aibă în vedere particularitățile speței, întrucât aceste bunuri se află în casa care s-a decis a fi bun propriu al lui G. M. I., ele fiind și în prezent folosite de către acesta, trebuia să aibă în vedere că relațiile dintre cei doi foști soți sunt tensionate, datorită numeroaselor plângeri și a comportamentului violent și agresiv al lui G. M. I. față de apelanta B. A., care în mod clar aceasta se află în imposibilitate reală de a-și dobândi aceste bunuri.

A mai învederat apelanta că instanța trebuia să aibă în vedere, la formarea loturilor, criteriul eficienței economice, deoarece în speță discutăm de bunuri mobile care prin trecerea timpului și utilizare se deteriorează și își pierd valoarea, bunuri care au rămas întotdeauna în posesia lui G. M. I., acesta fiind cel care le folosește și în prezent.

În ceea ce privește apelurile declarate de G. M. I. și G. S. I., decedat pe parcursul soluționării cauzei, având ca moștenitori pe G. R. M. și G. E., apelanta B. A. a arătat că, instanța a dispus în mod corect obligarea lui G. M. I. să achite suma de 13.102 lei, reprezentând sultă, 47.344,50 Euro reprezentând preț încasat din vânzarea imobilelor, 9.829 Euro potrivit convenției acord din data de 03.05.2012 și 8.336 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, a arătat apelanta că susținerile apelantului G. M. I. nu se fundamentează pe niciun mijloc de probă, întrucât ea nu a primit nicio sumă ce i se cuvenea ca urmare a acestor vânzări de imobile, de toți banii care se cuveneau ei si lui G. M. I. folosindu-se exclusiv acesta din urmă.

De asemenea, apelanta a susținut că afirmația intimatului G. M. I. în sensul că ea nu s-ar mai fi prezentat la notariat să vândă si celelalte imobile dacă nu ar fi primit suma ce i se cuvenea, este o simplă presupunere, o afirmație nefondată, intimatul neproducând nici o probă în acest sens.

Referitor la sumele încasate ca urmare a valorificării . care G. M. I. a susținut că le-ar fi folosit în parte pentru achitarea studiilor de masterat efectuate în străinătate de către fiica reclamantei B. A., instanța de fond a reținut în mod corect că această plată nu reprezintă o excludere de la masa bunurilor de împărțit a respectivelor sume de bani, întrucât ea reprezintă o plată voluntară făcută unei terțe persoane, unei persoane majore, fără a exista vreun temei legal ori fără a fi datorată, astfel încât această sumă nu îi putea fi imputată apelantei.

Cu privire la suma de bani primită de G. M. I. cu titlu de preț pentru . suma de 40.500 Euro și susținerea acestuia în sesul că ar fi achitat anumite împrumuturi către pretinșii creditori B. I. si P., arată apelanta că declarația martorului P. nu se coroborează cu înscrisurile depuse de G. M. I. la dosar cu privire la aceste pretinse contracte de împrumut si restituirea lor, iar pe de altă parte în mod corect instanța de judecată a apreciat aceste înscrisuri ca fiind întocmite pro cauza, având în vedere relațiile de prietenie dintre G. M. I. și pretinșii creditori, cât si încercările lui G. M. I. de a scoate aceste sume de la masa de împărțit.

În ceea ce privește obligarea intimatului G. M. I. la plata sumei de 8829 euro, a apreciat apelanta că instanța și-a fundamentat decizia pe convenția acord a părților din data de 08.05.2012, cât și pe raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. B. N..

Pentru toate motivele expuse mai sus apelanta B. A. a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței instanței de fond, atribuirea garsonierei situată în S., . sa la plata sultei corespunzătoare si atribuirea către G. M. I. a tuturor bunurilor mobile, urmând ca apelanta să primească sulta aferentă cotei sale. Totodată, a solicitat respingere, ca nefondate, a apelurilor promovate de apelanții G. M. I. si G. S. I., prin moștenitori.

La data de 19.03.2014 apelanții G. M. I., precum și G. M. I., G. R. M. și G. E. (în calitate de succesori ai defunctului G. S. I., decedat pe parcursul procesului) au dezvoltat motivele de apel invocate inițial.

Astfel, apelanții au criticat sentința instanței de fond, arătând că a încălcat normele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de G. M. I. prin întâmpinarea la cererea de intervenție principala promovata de G. F., excepție pe care nici instanța de apel nu a analizat-o, deși este de ordine publica, putând fi invocata pentru prima oara in recurs.

O altă critică adusă sentinței instanței de fond a fost aceea că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecații. În susținerea acesteia apelanții au arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat cota de ½ din sumele obținute din vânzarea apartamentului nr.6 situat in Bușteni, ., ., iar prin soluția pronunțata de către prima instanța și menținută de către instanța de apel, reclamantei i s-a acordat întregul preț obținut din valorificarea acestui bun.

Apelantul G. M. I. a mai susținut că în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 8829 euro, întrucât potrivit convenției din 2012 reclamanta trebuia să încaseze ratele direct de la cumpărător, fără ca acestea sa mai traca prin patrimoniul său, aspect menționat și în cadrul raportului de expertiză lotizare depus la fond și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

Mai mult decât atât a susținut apelantul că este executat silit pentru această sumă de bani, deși reclamanta încasează lunar direct de la comparator ratele stabilite prin convenție, ceea ce evidențiază reaua credința a reclamantei cu privire la respectarea înțelegerilor pe care si le-a asumat.

Cu privire la apelul declarat de G. S. I. cu privire la cheltuielile de judecată, arată că atât timp cât cererea sa de intervenție accesorie a fost admisa, evident ca partea adversa, B. A., trebuia sa fie obligata la suportarea cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru, in cuantum de 4378 lei, întrucât acesteia ii revine culpa procesuala ce a determinat intervenția mea in proces si suportarea cheltuielilor cu taxa judiciara de timbru.

În continuare apelantul a apreciat că cererea de partaj bunuri comune și cererea reconvențională au fost soluționate în mod greșit și că în mod eronat a fost reținută la masa partajabilă în cadrul încheierii d admitere în principiu a cotei de ½ din suma de 47.344,50 euro la care a fost obligat.

Argumentația instanței de fond, în sensul ca banii au fost încasați si apoi nepredați in cota cuvenita fostei soții, indiferent daca s-au despărțiți numai in fapt sau chiar divorțați, nu poate fi reținuta pentru întrucât reclamanta a confirmat în mod implicit faptul că a încasat acei bani prin prezența ei în mod constant la notar pentru semnarea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referința și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, s-a arătat că în mod greșit nu a fost reținuta la pasivul căsniciei suma de 20.000 euro împrumutați de la B. I., in condițiile in care niciodată pe parcursul derulării procesului, intimata nu a contestat existenta acestui împrumut și fiind dovedit faptul că a fost contractat pentru cheltuielile comune ale căsniciei si trebuie ca atare suportat si de către intimate reclamanta.

Totodată, s-a apreciat că hotărârea instanțe a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii - art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât la momentul asocierii în Contractul de asociere autentificat sub nr. 157/11.02.2008, așa cum a fost modificat prin Actele Adiționale ulterioare, era căsătorit cu reclamanta, iar obligațiile asumate prin Contractul de asociere erau de a aduce aport in munca, bani si materiale pentru realizarea obiectului asocierii, cota inițială ce li se cuvenea fiind stabilită in indiviziune, la cifra de 81% din prețul obținut din vânzarea bunurilor, însă în cazul în care s-a apreciat că aceasta cota de 81% reprezintă bun codevălmaș, este evident ca instanța de fond era obligata sa aprecieze cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea acestui bun.

Mai mult, aceasta cota trebuia supusa partajului la valoarea sa neta, după scăderea cheltuielilor efectuate cu obținerea bunului-obiect al asocierii.

D. urmare era absolut necesara efectuarea unei expertize tehnice in construcții, pentru determinarea cheltuielilor suportate cu edificarea apartamentelor, urmând ca aceste cheltuieli sa fie scăzute din prețul obținut, urmând ca numai rezultatul net sa fie împărțit intre părți.

Pe de alta parte, a susținut apelantul că trebuia sa se tina cont ca acesta a suportat în mod exclusiv toate cheltuielile cu materialele, munca si autorizațiile pentru obținerea apartamentelor al căror preț de vânzare a fost solicitat de reclamanta si acordat in mod nelegal de către instanța de judecata.

F. de aceste considerente, a solicitat admiterea apelurilor așa cum au fost formulate, cu cheltuieli de judecata.

În dovedirea apelului, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, martori, expertiza tehnica, interogatoriu, etc.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.06.2014, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. 2 raportat la art. 167 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul a încuviințat în parte cererea formulată de apelanții-pârâți privind suplimentarea în apel a probatoriilor, în sensul că s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a fost respinsă cererea de administrare a probelor cu interogatoriile intimaților, declarațiile a doi martori, precum și a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții civile.

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 27.05.2014 a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 63/14.01.2014 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că hotărârea tribunalului a fost casată în parte.

Examinând încheierea și sentința atacate, prin prisma motivelor de apel formulate de către apelantul-pârât și de apelantul-intervenient, în limitele stabilite prin decizia nr. 63/2014 a Curții de Apel Ploiești, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din data de 27.05.2014, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 296 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt parțial fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ce privește apelul declarat de intervenientul G. I. S., decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe pârâtul G. M. I. și pe intervenienți G. R. M. și G. E., tribunal reține că acesta vizează faptul că, în mod greșit prima instanță nu ar fi obligat pe pârâta B. A. la plata de cheltuieli de judecată către acesta.

În acest sens, se observă că prin încheierea pronunțată la data de 18.01.2011 G. I. S., tatăl pârâtului G. M. I., a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat scoaterea de la masa de împărțit a imobilelor situate în or. Bușteni, .. 11, jud. Prahova, respectiv or. S., .. 8, ., . neavând caracter de bunuri comune, pe motiv că ar fi fost dobândite integral cu banii săi.

Cererea de intervenție a fost timbrată de către intervenient cu suma de 4.378 lei, potriivt chitanței .-S nr._/09.09.2001 (fila 19 vol. II dosar fond).

Prin încheierea pronunțată la data de 08.02.2011 prima instanță, analizând această cerere de intervenție, a apreciat, din examinarea conținutului său, că are caracter de cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului G. M. I., iar în baza prevederilor art. 52 C.proc.civ., a încuviințat în principiu această cerere de intervenție accesorie. Prin urmare, rezultă în mod evident că această cerere de intervenție a fost formulată în susținerea interesului pârâtului G. M. I. (care a și solicitat prin cererea reconvențională formulată scoaterea de la masa de partaj a celor două imobile) și contra interesului reclamantei B. A..

Prin sentința apelată a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul G. I. S., prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.proc.civ., prima instanță trebuia să se pronunțe și cu privire la solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

Ținând seama că reclamanta s-a opus admiterii acestei cereri de intervenție accesorie, rezultă că aceasta se afla în culpă procesuală față de intervenient, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 274 și urm. C.proc.civ., prima instanță trebuia să dispună obligarea reclamantei la plata către intervenient a sumei de 4.378 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, către intervenient.

În consecință, tribunalul constată că este fondat apelul declarat de intervenient (în prezent decedat) și susținut în continuare de succesorii săi, respectiv pârâtul G. M. I. și intervenienții G. R. M. și G. E., astfel că sentința atacată va fi schimbată în parte, în sensul că va obliga reclamanta să plătească pârâtului și intervenienților G. R. M. și G. E. (toți în calitate de moștenitori ai intervenientului G. S. I.) suma de 4.378 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În ce privește apelul declarat de intervenientul G. M. I., se reține că prima critică invocată se referă la o pretinsă nepronunțare asupra unei excepții invocate de acesta.

Astfel, se observă că la data de 18.04.2011 G. F. formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea reclamantei și a pârâtului să îi plătească, fiecare, o cotă de 50 % din împrumutul în sumă totală de 50.000 euro, pe care l-a acordat celor doi în perioada în care părțile erau căsătorite (fila 244-245 vol. I dosar fond).

Ulterior, la data de 14.06.2011 pârâtul G. M. I. a formulat întâmpinare la această cerere de intervenție în interes propriu, prin care a arătat că, „este de acord să îi restituie jumătate din suma recunoscută până la sfârșitul anului 2013 plus minus 6 luni, așa cum au avut înțelegerea cu intervenientul. Dacă intervenientul contestă termenul de restituire, urmează să constatați prescrierea dreptului la acțiune, întrucât banii (20.000 dolari) au fost împrumutați în anul 2003-2004, iar recunoașterea mea a vizat exclusiv existența împrumutului pentru executarea lui pe cale voluntară și nu pe calea unei acțiuni judecătorești, care la momentul formulării cererii intervenientului față de data împrumutului era prescrisă” (filele 272-273 vol. I dosar fond).

Pe lângă faptul că nu poate fi primită o asemenea „recunoaștere condițională a datoriei” de către pârât, chiar și în această situație, tribunalul observă că până la acest moment nu a fost îndeplinită condiția impusă de pârât pentru activarea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată în susținerea cu caracter subsidiar din întâmpinarea formulată. Nici până la momentul pronunțării prezentei decizii, 23.09.2014, pârâtul nu a remis voluntar suma solicitată de intervenient, deci, cu atât mai mult, în anul 2013, plus-minus 6 luni, cum s-a susținut în întâmpinare.

Plecând de la maniera în care pârâtul a înțeles să își formuleze apărarea față de pretențiile intervenientului G. F., exprimate de acesta în cererea de intervenție în interes propriu, în mod corect instanța de fond a considerat că nu a fost învestită în mod expres, ferm, de către pârâtul G. M. I., cu o excepție a prescripției dreptului material la acțiune pentru intervenient.

De altfel, examinând și concluziile scrise depuse de pârâtul G. M. I. anterior pronunțării sentinței atacate (filele 104-105 vol. III dosar fond), tribunalul observă că în prima parte a acestora pârâtul face diverse mențiuni pe fondul litigiului, respectiv în legătură cu existența ori inexistența acestui debit în sarcina sa și a reclamantei, față de creditorul-intervenient G. F., pentru ca, în finalul concluziilor, pârâtul G. M. I. să solicite „ca atare, urmează să rețineți suma la partaj în cotă de ½ pentru fiecare, cu obligarea de plată din 2013, cel mai târziu iunie 2013”.

În nici un moment, pârâtul G. M. I., cu ocazia concluziilor scrise adresate Judecătoriei S., nu face vorbire despre o eventuală excepție a prescripției dreptului material la acțiune al intervenientului G. F..

Prin urmare, tribunalul constată că este nefondat acest prim motiv de apel invocat de pârâtul G. M. I., referitor la o pretinsă nepronunțare de către prima instanță asupra unei excepții a prescripției dreptului la acțiune al intervenientului G. F..

Referitor la a doua critică adusă de pârâtul G. M. I. sentinței atacate, în ce privește faptul că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut și ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, tribunalul observă că la data de 03.05.2012 reclamanta B. A. și pârâtul G. M. I. a intervenit o convenție-acord (filele 90-91 vol. III dosar fond) prin care părțile au convenit modalitate de primire de către aceștia a unui procent de 81 % din prețul vânzării unui imobil ce le-a aparținut, respectiv apartamentul nr. 6 situat la etajul 1 al construcției C1, situată în or. Bușteni, ., T10, P1095, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1889/19.10.2009 de BNP I. D. - B. G., din partea cumpărătorilor Șimon C.-M. și Șimon M.-L. (filele 33-35 vol. I dosar fond).

Conform clauzelor convenției, jumătate din diferența de 81 % preț rămas neachitat, respectiv 40,5 % se va achita direct reclamantei, iar jumătate din diferența de 81 % preț rămas neachitat, respectiv 40,5 % se va achita direct pârâtului.

Această înțelegere, recunoscută de părți și în fața judecătoriei, a fost avută în vedere și de către expertul desemnat de prima instanță cu ocazia formulării propunerilor de lotizare.

Astfel, plecând de la constatarea că fiecare dintre foștii soți, coproprietari în cote egale asupra dreptului de creanță reprezentat de procentul de 81 % din restul de preț rămas de primit în urma vânzării, urmează a fi primit direct, în contul său, de către reclamantă și pârât, fiecare în cotă de 1/2, expertul B. N. nu a mai luat în considerare, la formarea loturilor și, evident, la stabilirea eventualelor sulte, valoarea de 17.658 euro, reprezentând suma pe care cumpărătorii Șimon o mai aveau de achitat foștilor soți G. la data de 03.05.2012 (data încheierii convenției-acord) (fila 82 vol. III dosar fond).

Cu toate acestea, tribunalul observă că în mod greșit prima instanță, cu ocazia formării loturilor cuvenite părților în urma partajului de bunuri comune, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 8.829 euro, ce i se cuvenea în calitate de coproprietară în cotă de ½ asupra diferenței de preț pe care foștii soți o mai avea de primit în urma vânzării unui imobil bun comun.

Procedându-se astfel, rezultă că reclamanta B. A. ar urma să primească de două ori suma de 8.829 euro (respectiv suma totală de 17.658 euro), o dată de la cumpărătorii Șimon, prin virare directă în contul reclamantei, și a doua oară prin plată de către pârât, în baza sentinței atacate, deși nu avea dreptul decât la suma de 8.829 euro.

Prin urmare, tribunalul constată că acest motiv de apel invocat de pârâtul G. M. I. este fondat, astfel că urmează a dispune schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul că va înlătura obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 8.829 euro, potrivit convenției-acord încheiate între părți la data de 03.05.2012.

Referitor la motivele trei și patru din apelul invocat de pârât, se observă că acestea vizează modalitatea concretă în care prima instanță a stabilit masa bunurilor comune dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei acestora.

În fapt, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a reținut în comunitatea de bunuri comune a foștilor soți, prin încheierea interlocutorie de partaj pronunțată la data de 13.12.2011, suma de 112.347 euro, reprezentând contravaloarea apartamentelor nr. 2, 3, 6 și 7 din imobilul situat în or. Bușteni, ..

Astfel, în vederea edificării imobilului în care situate aceste apartamente, soții G. au încheiat împreună cu proprietarii terenului pe care urma să se edifice respectivul imobil (soții T. Ș. și G.), contractul de asociere autentificat sub nr. 157/11.02.2008 de BNP D. P., iar ulterior, la data de 08.10.2008 a fost întocmit un prim act adițional, prin care drepturile ce le cuveneau soților T. au fost transmise către P. M. și P. A. (filele 103-104 vol. I dosar fond).

Prin actele adiționale ulterioare, părțile asociate au stabilit modalitatea de împărțire a rezultatului asocierii din valorificare, în privința apartamentelor menționate anterior, în sensul că soților G. le revine o cotă de 81 % (diferența de 19 % revenind lui P. M. și P. A.), respectiv 40,5 reclamantei și 40,5 % pârâtului.

În urma înstrăinării prin contracte autentice de vânzare-cumpărare a apartamentelor arătate mai sus, prețul total al vânzării, cuvenit soților G., a fost calculat la valoarea de 112.347 euro, astfel: 24.867 euro pentru apartamentul nr. 2 (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2483/16.12.2009), 20.250 euro pentru apartamentul nr. 3 (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1955/28.10.2009), 26.730 euro pentru apartamentul nr. 6 (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1889/19.10.2009) și 40.500 euro pentru apartamentul nr. 7 (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/11.06.2010).

Toate aceste sume au fost, fie virate în conturile pârâtului G. M. I., fie, cum este cazul apartamentului nr. 6 (a cărui situație a fost descrisă mai sus) inițial se stabilise ca ratele să fie achitate tot în conturile acestuia.

Nu pot fi reținute susținerile pârâtului, din motivele de apel, în sensul că o parte din aceste sume ar fi fost încasate de către reclamantă. Simpla prezență a reclamantei la sediul notarului, în vederea perfectării actelor autentice de vânzare-cumpărare, nu poate naște prezumția rezonabilă că reclamanta ar fi încasat personal vreo sumă de bani din aceste înstrăinări, de vreme ce pârâtul nu a dovedit în mod cert o asemenea situație de fapt.

În cuprinsul sentinței atacate, prima instanță a prezentat în detaliu modalitatea în care a fost încasat prețul pentru fiecare dintre cele 4 vânzări și argumentele pertinente pentru care au fost înlăturate afirmațiile pârâtului, conform cărora reclamanta ar fi primit o parte din aceste sume.

Argumentul pârâtului din apelul declarat, în sensul că a emis pe numele reclamantei o împuternicire pentru a efectua acte de dispoziție cu privire la sumele de bani aflate în contul bancar al pârâtului nu reprezintă o dovadă certă a faptului că reclamanta ar fi intrat în posesia vreunei sume de bani din aceste vânzări, atâta timp cât pârâtul nu a prezentat, concomitent, eventuale extrase de cont din care să rezultă că, în realitate, au și fost efectuate eventuale acte de extragere diverse sume de bani din contul pârâtului.

De asemenea, faptul că pârâtul ar fi contribuit cu diverse sume de bani la achitarea unor taxe școlare în favoarea fiicei reclamantei dintr-o relație anterioară (B. O. A.) nu constituie un argument juridic pentru a considera că reclamanta a beneficiat în mod personal de vreo sumă de bani din prețul vânzării acelor imobile. Așa cum a arătat și prima instanță, aceste plăți pe care pârâtul le-a efectuat în favoarea numitei B. O. A., fiica reclamantei, cu titlu de cheltuieli de școlarizare, trebuie considerate a fi niște plăți benevole efectuate de pârât către o terță persoană, în virtutea unor raporturi ce ar putea fi asimilate relațiilor de familie tată-fiică, însă ele nu diminuează în vreun fel dreptul reclamantei de a beneficia de cota legală cuvenită din prețul vânzării respectivelor apartamente.

În privința sumei de 40.500 euro, reprezentând preț al vânzării apartamentului nr. 7, este cert faptul că această sumă a fost virată direct în contul bancar al pârâtului (fila 55 vol. I dosar fond). În legătură cu pretinsele plăți, din această sumă de 40.500 euro, efectuate de pârât către terțe persoane, cu titlu de restituire împrumut, înscrisurile prezentate de pârât în dovedirea afirmațiilor sale nu reprezintă înscrisuri autentice, care să asigure un caracter de certitudine al acestor pretinse împrumuturi, mai ales că este vorba despre suma mari de bani (30.000 euro de la numitul B. I., 21.000 euro de la numitul P. D.).

De asemenea, pârâtul nu a depus la dosar extrase de cont bancar din care să rezulte un eventual transfer de bani de la persoanele menționate anterior către pârât, cu titlu de împrumut, precum și invers, de la pârât către respectivele persoane, cu titlu de restituire împrumut.

Pârâtul nu își poate invoca propria manieră de acțiune în privința tranzacționării unor sume foarte mare de bani (30.000 euro, 21.000 euro), respectiv prin simple chitanțe de mână, fără acte în formă autentică, precum și prin înmânare directă, și nu prin transfer bancar, în vederea dovedirii solicitării sale de constatare a unui pasiv al comunității de bunuri, pârâtul trebuind să își asume consecințele deciziei de a efectua tranzacții cu sume mari de bani într-o manieră străină unei persoane rezonabile și diligente, care obișnuiește să încheie acte autentice de împrumut, iar transferul efectiv al sumelor de bani îl realizează prin intermediul băncilor comerciale.

Singura tranzacție efectuată de pârât prin transfer bancar este cea din data de 15.06.2010, prin care pârâtul a virat în contul numitului I. G. suma de 10.000 euro, însă atâta timp cât această dovadă nu se coroborează cu alte dovezi, din care să rezulte în mod evident că reprezintă o restituire a unui împrumut anterior, nu pot fi primite susținerile pârâtului, aprecierea primei instanțe, în sensul că respectivele înscrisuri sau operațiuni au fost efectuate pro causa, fiind corecte, atâta timp cât la momentul respectiv, 15.06.2010, relațiile dintre soți erau deja tensionat, acțiunea de partaj fiind introdusă de către reclamantă la mai puțin de o lună de la acel moment.

În sfârșit, tribunalul urmează a înlătura criticile pârâtului în sensul că prima instanță a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile legale la momentul stabilirii masei bunurilor comune.

Este adevărat că reclamanta și pârâtul, la acel moment soți, alături de terțe persoane (proprietare ale unui teren) au încheiat un contract de asociere, respectivul contractul de asociere autentificat sub nr. 157/11.02.2008 de BNP D. P.. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă în mod evident că scopul acestei asocieri l-a constituit edificarea de construcții cu mai multe apartamente (blocuri), urmând ca ulterior aceste apartamente să fie vândute individual.

Dacă terțele persoane au contribuit la această asociere cu terenul pe care să se realizeze aceste construcții, soții G. s-au obligat să contribuie cu aport bănesc.

Conform art. 25 din Codul Familiei (în prezent abrogat, dar aplicabil raporturilor personale și patrimoniale din perioada căsătoriei părților) soții au drepturi și obligații egale în timpul căsătoriei. Prin urmare, în lipsa unor stipulații contrare din contractul de asociere (nu este cazul în cauza de față) sau în lipsa unor dovezi contrare certe din partea pârâtului (ce nu au fost produse de către acesta), în speță operează pe deplin prezumția de contribuție egală a soților G. la realizarea acestei asocieri, respectiv la alocarea de fonduri în vederea edificării imobilelor.

În continuare, tribunalul constată că prin acest contract de asociere reclamanta și pârâtul au stabilit ca partea ce le revine lor din această asociere (de regulă un procent de 81 % din prețul vânzării apartamentelor construite și ulterior vândute) să fie împărțit în cote egale, de ½, pentru fiecare dintre ei (respectiv 40,5 % din preț).

Or, atâta timp cât, pe de-o parte, aportul financiar al soților la această asociere a fost egal, iar pe de altă parte, s-a stabilit ca și rezultatul asocierii să fie împărțit în mod egal între cei doi foști soți, tribunalul constată că, per ansamblu, faptul că reclamanta și pârâtul și-au propus să dobândească bunuri în timpul căsătoriei prin constituirea unei asocieri, în baza prevederilor Vechiului Cod Civil, nu a schimbat în niciun fel cotele egale prezumate de soți la dobândirea unor bunuri în timpul căsătoriei.

În ce privește susținerile pârâtului, conform cărora trebuie făcută o diferență între noțiunea de „rezultatul asocierii” prevăzută în contractul de asociere, și noțiunea de „prețul încasat de părți în urma vânzării”, tribunalul apreciază că această diferențiere nu are relevanță în cauza de față. Așa cum s-a menționat anterior, aportul financiar al soților s-a realizat tot din bunuri comune ale soților; chiar și în situația pretinselor împrumuturi ale pârâtului în vederea edificării respectivelor imobile, ele au fost considerate de soți ca fiind obligații comune, sumele de bani restituite fiind plătite tot din comunitatea de bunuri a soților, și nu din eventuale bunuri proprii ale pârâtului, acest din urmă aspect nefiind dovedit cu certitudine de către pârât.

Nu se impune a se proceda la „scăderea cheltuielilor efectuate cu obținerea bunului – obiect al asocierii”, pentru a stabili care a fost profitul net al părților din această asociere, întrucât, în lumina celor arătate anterior, s-a constatat că respectivele cheltuieli au fost efectuate tot cu fonduri provenind din comunitatea de bunuri a soților.

Prin urmare, tribunalul apreciază că și acest ultim motiv de apel, invocat de pârât, este nefondat.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ., tribunalul va admite apelurile declarat de pârâtul G. M. I. și de intervenientul G. I. S. (decedat pe parcursul soluționării cauzei), prin moștenitorii săi legali, pârâtul G. M. I. și intervenienții G. R. M. și G. E., încheierii interlocutorii din data de 13.12.2011 și a sentinței civile nr. 753/28.06.2012, ambele pronunțate de Judecătoria S..

Astfel, tribunalul va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 8.829 euro, potrivit convenției-acord încheiate între părți la data de 03.05.2012, precum și că va obliga reclamanta să plătească pârâtului și intervenienților G. R. M. și G. E. (toți în calitate de moștenitori ai intervenientului G. S. I.) suma de 4.378 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxă judiciară de timbru, fiind menținută în rest sentința atacată, precum și în tot încheierea interlocutorie din 13.11.2012, ca fiind legale și temeinice.

De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 274-276 C.proc.civ., ținând seama că doar o parte din motivele invocate de pârât au fost considerate ca fiind fondate, precum și de cotele indivize ale părților, tribunalul va dispune obligarea reclamantei să plătească pârâtului suma de 1.082,45 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru proporțional cu pretențiile admise.

Totodată, în baza acelorași texte de lege, se va dispune obligarea pârâtului să plătească intervenientului G. F. suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII

DECIDE:

Rejudecând în limitele stabilite prin decizia nr. 63/2014 a Curții de Apel Ploiești, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din data de 27.05.2014 pronunțată de aceeași instanță,

Admite apelurile declarate de apelantul-pârât G. M. I. și de apelantul-intervenient G. S. I. (decedat pe parcursul procesului) având ca moștenitori pe apelantul-pârât G. M. I. și pe apelanții-intervenienți G. R. M. și G. E.), toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CABINETUL DE AVOCAT „V. M.”, cu sediul în București, .. 31, sector 1, împotriva încheierii interlocutorii din data de 13.12.2011 și a sentinței civile nr. 753/28.06.2012, pronunțate de Judecătoria S., în contradictoriu cu în contradictoriu cu apelanta-reclamantă B. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., ., sector 3, precum și cu intimatul-intervenient G. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul CABINETUL DE AVOCAT „SVET A.”, cu sediul în București, Piața K., nr. 8, ., ., cauză trimisă spre rejudecare prin decizia nr. 63/14.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că înlătura obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 8.829 euro, potrivit convenției-acord încheiate între părți la data de 03.05.2012, precum și că obligă reclamanta să plătească pârâtului și intervenienților G. R. M. și G. E. (toți în calitate de moștenitori ai intervenientului G. S. I.) suma de 4.378 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Menține în rest sentința atacată, precum și în tot încheierea interlocutorie din 13.11.2012, ca fiind legale și temeinice.

Obligă apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 1.082,45 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru proporțional cu pretențiile admise.

Obligă apelantul-pârât să plătească intimatului-intervenient G. F. suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014.

Președinte, Judecător,

Ș. O.-C. P.-A. A.

Grefier

D. A.

Red. O.C.Ș.

7 ex/31.10.14

d. f._ Judecătoria S.

j. f. N. D. G.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

← Pensie întreţinere. Hotărâre din 16-04-2014, Tribunalul PRAHOVA		Pensie întreţinere. Hotărâre din 20-02-2014, Tribunalul PRAHOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 13-11-2014, Tribunalul PRAHOVA Nulitate act. Sentința nr. 2975/2014. Tribunalul PRAHOVA Pensie întreţinere. Hotărâre din 16-04-2014, Tribunalul PRAHOVA