Rectificare carte funciară. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 15890/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.150
Ședința publică din data de 25.02.2014
PREȘEDINTE – R. C.
JUDECĂTOR – C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți F. C. S. și F. Z. A. ambii domiciliați în Ploiești, . C, jud. Prahova cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. E. – Ploiești, ., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații P. V., P. E. și B. E. toți cu sediul în Ploiești, . A, jud. Prahova.
Cererea de apel netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică la orele 13,15 au răspuns intimații pârâți reprezentați de avocat Iofciulescu E. M., lipsind apelanții reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei cerere de amânare din partea apărătorului apelanților prin care arată că nu se poate prezenta fiind plecată la P. de pe lângă Curtea de apel Ploiești.
Reprezentantul intimaților pârâți invocă excepția netimbrării apelului.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorilor părților în dezbateri și asupra excepției.
Reprezentantul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulată, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată, iar în ceea ce privește excepția netimbrării, solicită admiterea acesteia, anularea apelului ca netimbrat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 25.02.2014, intimații au invocat excepția netimbrării apelului declarat de apelanții reclamanți F. C. S., F. Z. A., excepție pusă în discuția părților și asupra căreia instanța a rămas în pronunțare.
Examinând excepția de netimbrare instanța de apel constată că, potrivit art.11 alin. 1, art. 20 alin.1-3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere apelanților să achite suma datorată pană la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere apelanților sa achite o taxa judiciară de timbru în suma de 123 lei si un timbru judiciar de 1 leu, stabilite potrivit disp. art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificată, potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul citațiilor care le-au fost comunicate.
În condițiile în care apelanții nu s-au conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 25.02.2014, in baza art.137 alin.1 Cod procedură civilă cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată de intimați și va anula apelul declarat de apelanții reclamanți F. C. S. și F. Z. A. împotriva sentinței civile nr._/23.10.2013 a Judecătoriei Ploiești, ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiză a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale apelanților, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În baza disp. art. 274 și art. 277 C. pr. Civ. va dispune obligarea, în solidar, a apelanților la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului invocată de către intimați și în consecință:
Anulează apelul declarat de apelanții reclamanți F. C. S. și F. Z. A., ambii domiciliați în Ploiești, . C, jud. Prahova și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. E. – Ploiești, ., .. A, . împotriva sentinței civile nr._/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații P. V., P. E. și B. E. toți cu sediul în Ploiești, . A, jud. Prahova, ca netimbrat.
Obligă în solidar pe apelanți la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator date cu caracter personal 5595
Red./tehnored. CIN
7 ex./04.03.2014
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. B. M. R.
← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 784/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 152/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
---|