Superficie. Sentința nr. 955/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 955/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 7817/105/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 955

Ședința publică din data de 02.04.2014

PREȘEDINTE - C. - A. M.

GREFIER – I. C. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect „superficie - revizuire dos._ ” formulată de revizuenta ASOCIAȚIA P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, in numele și interesul acționarilor societății dizolvate, MTS SA, cu sediul în Târgu S., ., județ C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Târgu S., .. 16, județ C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuenta reprezentată președintele Asociației, Raduly-Baka, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că revizuenta și intimata au depus note de ședință.

Tribunalul comunică revizuentei nota de ședință depusă de intimată.

In continuare, acordă cuvântul asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active, a tardivității introducerii cererii și a netimbrării cererii, invocate de intimată prin întâmpinare, precum și asupra fondului cauzei.

Revizuenta reprezentată de președintele Asociației solicită respingerea excepțiilor invocate de partea adversă față de faptul că este in termen și a fost in procedura insolvenței fiind lipsită de capacitate de exercițiu. In continuare, susține că a dobândit capacitatea de exercițiu prin decizia Curții de Apel Cluj. De asemenea, conform punctului 7 NCPC de la redobândirea capacității de exercițiu susține că are 6 luni la dispoziție, termen respectat. Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii completate si precizate; fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul rămâne in deliberare asupra excepțiilor puse in discuție, precum și asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 09.10.2013, revizuenta .>prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA, a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 1202/21 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. S., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata ., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Sentinței nr.1202/21 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ .

În motivarea cererii, revizuenta a învederat faptul că sentința atacată în revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 232/30 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia nr.316/29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată, revizuenta a susținut că Sentința penală menționată constată săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înstrăinare frauduloasă a imobilelor societății, cu acte lovite de nulitate absolută și dispune restabilirea situației anterioare infracțiunilor, în sensul reîntoarcerii în patrimoniul societății MTS S.A.a tuturor activelor fraudulos înstrăinate de inculpați – conform și dispozițiilor Curții Constituționale a României, potrivit cărora rezultă că sentința penală se execută împotriva detentorului bunului, oricine ar fi.

S-a mai arătat de revizuentă că sentința penală în cauză, anterioară sentinței atacate, a fost investită cu formulă executorie, iar executarea dispozițiilor civile a fost încuviințată de instanța de executare – precum și că, cu privire la imobilul înscris în CF nr. 5093 Turia, aflată în detenția firmei pârâte, sentința atacată „constată existența dreptului de proprietate asupra construcțiilor aflate în incinta imobilului” – constatare ce încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței penale.

În drept, revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. (8) și (9) și urm. din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 482, art. 492 și urm. din cod civil (vechi).

În dovedirea cererii, revizuenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Intimata ., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosința a S.C. MTS SA. și, in consecința excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului S.C. MTS SA; excepția tardivității introducerii cererii; excepția netimbrarii cererii și, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

A arătat intimata sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a revizuentului, că prin hotărârea definitiva si executorie a Tribunalului Cluj - Comercial la data de 06.02.2013 s-a admis cererea lichidatorului judiciar Casa de Insolventa Transilvania si s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C MTS S.A. in condițiile art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, care prevede ca judecatorul-sindic va da o sentința de închidere a procedurii daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului. Totodată, s-a dispus radierea debitoarei S.C. MTS S.A. din evidentele Oficiului Registrului Comerțului.

A susținut intimata că radierea s-a si operat, așa cum rezulta din documentul eliberat la solicitarea sa, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C..

A menționat intimata ca, odată cu depunerea cererii de eliberare informații la Registrul Comerțului, a solicitat personal sa se menționeze date cu privire la acționariatul societății radiate, tocmai pentru a evidenția ca acesta nu mai exista – însă, a primit răspunsul conform căreia, in condițiile in care o societate se radiază de la Registrul Comerțului, mai mult daca închiderea procedurii falimentului s-a dispus in condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, este evident ca nu exista acționariat si atunci Oficiul nu are ce date sa elibereze cu privire la acționarii societății, neavând posibilitatea in evidentele computerizate nici măcar sa selecteze criteriul privind acționarii unei societăți radiate.

În aceste condiții, a solicitat intimata a se aprecia ca S.C. MTS S.A., fiind radiata, acționariatul nu mai exista, in condițiile in care nici societatea nu mai exista, iar o relație de reprezentare presupune ca reprezentatul sa se afle in situația juridica de a fi reprezentat, or in cauza de fata interesele invocate nu se bazează pe o situație reala. Astfel, Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS S.A., neavând calitate procesuala, nu poate sa formuleze cereri si acțiuni in fata justiției, in numele acționariatului unei societăți radiate, motiv pentru care a solicitat a se constata acest aspect si anularea cererii ca fiind introdusă de către o persoana fără calitate procesuală activă, neputând reprezenta acționariatul unei societăți care figurează ca radiata in evidentele Registrului Comerțului. Afirmația nefondată a reprezentantului Asociației, potrivit căreia bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate (și să se observe ca aceste bunuri nu mai exista in patrimoniul societății radiate, conform închiderii procedurii) revin acționarilor nu poate fi primita, întrucât acesta invoca un articol din Legea nr. 31/1990 - legea societăților comerciale, articolul 237 alin. (10) care se aplica situației prevăzute de alin. (8) si (9) care reglementează procedura de radiere fara numirea unui lichidator, dispoziție care nu se poate aplica in cazul S.C. MTS S.A., in cazul căreia a fost numit un lichidator.

Astfel, a solicitat intimata admiterea excepțiilor susținute mai sus și anularea cererii ca fiind introdusa de o persoana fără calitate.

În ceea ce privește excepția tardivității introducerii cererii, a considerat intimata că termenul in care putea fi exercitata o astfel de acțiune a expirat, dat fiind faptul ca in reglementarea art. 511 alin. (1) pct. 8 noul Cod de proc. civ., termenul este de o luna de Ia data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar data in care a fost pronunțata hotărârea de recurs a Curții de Apel B. in dosarul nr._, si anume Decizia civila nr. 1096, a fost data de 28 mai 2013.

A susținut intimata că, întrucât revizuenta a invocat si pct. 9 al art. 509, cu toate ca nu a făcut dovada împrejurării ca ar fi fost împiedicată sa se înfățișeze la judecata, și alin. (2) al art. 511 noul Cod de proc. civ. reglementează in sensul ca termenul de revizuire este de 15 zile si se socotește de la încetarea împiedicării și, ca urmare, a solicitat anularea cererii ca fiind tardiv introdusa.

Cu privire la netimbrarea cererii, intimata a arătat că nu poate fi primita afirmația revizuentei, conform căreia cererea ar fi scutita de taxa judiciara de timbru, întrucât art. 29 alin. (1) lit. i) invocat de revizuentă, nu este aplicabil in cauza.

A arătat intimata că în sensul acesta s-a pronunțat st Curtea de Apel B. in dosarul nr._, dosar introdus de reprezentantul aceleiași Asociații, obiectul fiind revendicare imobiliara, faza procesuala apel, judecat sub vechea reglementare a taxelor judiciare de timbru, insa dispozițiile au rămas aceleași si in noua reglementare: „... prin sentința penala nr. 232/30.03.2006 a fost soluționata latura civila, dispunându-se restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunilor, in sensul ca s-a dispus reîntoarcerea in patrimoniul S.C. MTS Targu S. a tuturor activelor înstrăinate in mod fraudulos de inculpatul E. Ede. Litigiile derulate împotriva terților dobânditori nu pot fi considerate ca decurgând din procesul penal.

A menționat intimata că în cauza nu au aplicabilitate dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea 146/1997, deci in mod corect prima instanța a obligat reclamanta la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 2 alin. (1) lit. f) si a aplicat sancțiunea anularii pentru netimbrare, in baza art. 20 alin. (1) din aceeași lege." (Decizia civila nr. 76/.), astfel că, se impune anularea cererii, ca fiind netimbrata.

Pe fondul cauzei, a arătat intimata că prin hotărârea Judecătoriei Târgu S. nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 232/30.03.2006, întrucât prin sentința de fond din dosarul nr._ s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul in cauza, de reclamanta S.C. S. K. S.R.L., iar conform art. 430 noul Cod de proc. civ., hotărârea judecătoreasca ce soluționează, in tot sau in parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșata.

A precizat intimata că mai este reglementat faptul ca autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijină, astfel încât pentru a da eficienta noțiunii de autoritate de lucru judecat, in conținutul hotărârii invocate de revizuent ar trebui sa se regăsească aceleași aspecte ca si cele care sprijină hotărârea inițiala, inclusiv cele prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasa. Pe baza acestor aspecte, a solicitat intimata a se observa ca nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus, motiv pentru care a solicitat și respingerea cererii ca inadmisibila.

Îndrept, intimata a invocat disp. art. 205 noul Cod de proc. civ., precum si dispozițiile mai sus amintite.

Anexat întâmpinării a depus intimata, documentul eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. nr. 7829/14.05.2013, Ia care a făcut referire mai sus.

La data de 08.01.2014 revizuenta .>prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA, a formulat răspuns la întâmpinare, prin a solicitat motivat respingerea excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosința a S.C. MTS SA., respectiv a lipsei calității procesuale active; a lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului S.C. MTS SA; a tardivității introducerii cererii și a netimbrarii cererii, invocate de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiate, reiterând și detaliind totodată concluziile sale și pe fondul cauzei.

La răspunsul la întâmpinare, revizuenta a atașat înscrisuri.

La același termen, reprezentantul revizuentei, prezent personal în instanță, a menționat că își precizează cererea de revizuire, în sensul că nu mai susține decât motivul referitor la încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv temeiul de drept prev. de art.509 pct. 8 Ncpc, nemaiinvocând și art. 509 pct. 9 – instanța punându-i în vedere să formuleze în scris această precizare.

La data de 05.02.2013 revizuenta .>prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA, a formulat o “notă de ședință intitulată „extindere a cauzei” pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin.1 pct. 7 N.C.pr.civ. raportat la pct. 8 din N.C.pr.civ.”.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr. 878/64/_ al Judecătoriei Tg. S. în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

Examinând excepția tardivității, cu referire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 Ncpc (fost art.322 pct. 7 Cod procedură civilă vechi), tribunalul constată că, potrivit art. 511 alin. (1) pct.8 Ncpc, termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Revizuenta pretinde că sentința civilă nr. 1202/21.12.2012 încalcă autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor civile cuprinse în sentința penală nr. 232/30.03.2006 dată de Judecătoria Câmpina, definitivă prin decizia nr. 316/29.03.2010 a Curții de Apel Ploiești.

Dând eficiență prevederilor art. 511 alin. (1) pct.8 Ncpc (324 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă vechi), tribunalul constată că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 Ncpc (fost art.322 pct. 7 Cod procedură civilă vechi), dedusă spre soluționare, putea fi promovată cel mai târziu până la data de 21.01.2013 – prezenta cerere fiind însă înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova la data de 8.10.2013, conform vizei de primire aplicate pe cerere de Serviciul Registratură al instanței.

Termenul pentru exercitarea cererii de revizuire are natura juridică a unui termen de decădere a cărei nerespectare atrage, conform art. 185 Ncpc (103 Cod procedură civilă vechi), sancțiunea decăderii, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Tribunalul nu poate lua în considerare susținerea revizuentei, în sensul că este în termenul de formulare a cererii de revizuire ca urmare a soluționării dosarului de insolvență deschis împotriva debitoarei S.C. MTS S.A., în sensul închiderii procedurii falimentului și al dispunerii radierii din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., prin sentința civilă nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

În primul rând, încetarea existenței S.C. MTS S.A., ca subiect de drept colectiv, nu este de natură a produce vreo influență în ceea ce privește modalitatea de soluționare a prezentei cereri, deoarece efectele sentinței civile nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, se produc doar pentru viitor, fără a retroactiva și fără a avea semnificația dobândirii de către Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS S.A. a calității de reprezentant al debitoarei la data promovării litigiului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 248 Ncpc (art. 137 C. vechi) cu aplicarea art. 511 alin. (1) pct.8 Ncpc (324 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă vechi) și art. 185 Ncpc (103 Cod procedură civilă vechi), tribunalul va admite excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct.8 N.c.pr.civ, (322 pct. 7 Cod pr. civ.) invocată de intimată și va respinge această cerere ca fiind tardivă.

Față de modalitatea de soluționare a acestei excepții, se constată inutilă analizarea celorlalte aspecte ale cauzei, cu referire la temeiul de drept al revizuirii arătat.

Referitor la cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 pct.7 N.c.pr.civ (art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă vechi), în baza 510 alin (2) Ncpc ) va dispune disjungerea acestei cereri, înaintarea la C. Registratură pentru formarea unui dosar separat cu termen la 07.05.2014, S1, la care se va pune în discuție excepția necompetenței materiale.

P. ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct.8 N.c.pr.civ, (322 pct. 7 Cod pr. civ.) invocată de intimată.

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe art.509 pct.8 N.c.pr.civ (art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă) formulată de revizuenta ASOCIAȚIA P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, în numele și interesul acționarilor societății dizolvate MTS S.A., cu sediul în Târgu S., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1202/21.12.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C.S. K. S.R.L., cu sediul în Târgu S., .. 16, județul C., ca tardiv formulată.

Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe art.509 pct.7 N.c.pr.civ (art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă) formulată de revizuenta ASOCIAȚIA P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, în numele și interesul acționarilor societății dizolvate MTS S.A., cu sediul în Târgu S., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1202/21.12.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C.S. K. S.R.L., cu sediul în Târgu S., .. 16, județul C., și dispune înaintarea la C. Registratură pentru formarea unui dosar separat cu termen la 07.05.2014, S1, în care se va pune în discuție excepția necompetenței materiale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2014.

Președinte, Grefier,

C. - A. M. I. C. M.

Red. M.C.A./tehnored. M.C.A

4 ex./ 22.05.2014

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Superficie. Sentința nr. 955/2014. Tribunalul PRAHOVA