Uzucapiune. Decizia nr. 1226/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1226/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 3827/331/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1226
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.09.2014
PREȘEDINTE –D. G.
JUDECĂTOR –C. D. E.
JUDECĂTOR –N. A.
GREFIER –C. A.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenții - reclamanți V. G. și V. A., ambii domiciliați în com. M. Ungureni, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1677/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă V. I., domiciliată în com. M. Ungureni, ..
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 849,20 lei, achitată cu chitanța . nr. 6484/02.09.2014 și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții – reclamanți reprezentați de avocat U. A. S. și intimata-pârâtă, personal și asistată de avocat D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinare din partea intimatei-pârâte, după care,
Tribunalul ia act că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare, din partea intimatei-pârâte, un exemplar fiind comunicat recurenților-reclamanți, prin apărător, în ședință publică.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru în cuantum de 849,20 lei, achitată cu chitanța . nr. 6484/02.09.2014 și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
Apărătorul intimatei-pârâte depune la dosar împuternicire avocațială.
Părțile, prin apărători, învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii în tot a acțiunii, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate, respectiv pentru terenul în suprafață de 610 mp, categoria de folosință curți-construcții din raportul de expertiză efectuat de expert T. I., menționând că va depune la dosar concluzii scrise.
Învederează că defuncta Șindrila F. a împartă terenul între copiii intimatei, fiecare dintre copii edificându-și case pe teren.
Învederează că recurenții și-au edificat casa pe terenul în suprafață de 1600 mp dăruit drept cadou de nuntă de defuncta Ș. F., acesta fiind singurul domiciliu pe care l-au avut recurenții în timpul căsătoriei, utilitățile sunt pe numele recurenților, achită impozit pentru imobilul în cauză.
Arată că singura probă a intimatei a fost cu declarația unei martore – vecină a acesteia, probă pe care o apreciază ca nefiind pertinentă.
Învederează că motivarea instanței de fond a fost aceea că recurenții – reclamanți nu au fost posesori, ci detentori ai terenului, însă acești au avut posesia continuă asupra terenului.
Menționează că din întrebările 7 și 8 la interogatoriu, rezultă că intimata nu i-a deranjat niciodată pe recurenții-reclamanți în posesia terenului.
Arată că recurenții-reclamanți au îngrijit-o pe defunctă, aceasta locuind împreună cu recurenții-reclamanți înainte de deces.
Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, menționând că terenul de 1600 mp a aparținut defunctei Ș. F., care și-a exercitat dreptul de proprietate asupra acestuia, în calitatea sa de proprietar, recurenții-reclamanți nu au dobândit terenul prin efectul uzucapiunii, ci proprietara și-a exercita dreptul de proprietate.
Învederează că faptul că defuncta ar fi dăruit suprafața de teren de 1600 mp recurenților – reclamanți și nu au întocmit actul autentic, este o susținere nouă, iar între părți nu a existat nici un act.
Învederează că proprietarul de drept, respectiv defuncta Ș. F., a stăpânit de drept terenul până în anul 2012, când a decedat, iar din anul 2002 până în 2012, nu poate interveni efectul uzucapiunii.
Cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la cererea subsidiară formulată de recurenții-reclamanți, prin apărător, în sensul admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate, respectiv pentru terenul în suprafață de 610 mp, categoria de folosință curți-construcții din raportul de expertiză efectuat de expert T. I., invocă același regim juridic ca și pentru admiterea în totalitate a acțiunii.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ din 13 decembrie 2011 reclamanții V. G. si V. A. au chemat în judecată pe pârâta V. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate că au dobândit proprietatea terenului în suprafață de 1600 mp. situat in ., jud. Prahova.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că acest teren a aparținut defunctei Sindrilă F., decedată la data de 6 sept.2002 care este bunica reclamantului V. G. si mama pârâtei, care este singura moștenitoare a acesteia.
Au mai susținut că in anul 1975 aceasta le-a dăruit reclamanților această suprafață de teren pentru întemeierea unei gospodării, dată de la care au început edificare construcției ce se află pe teren și toate utilitățile au fost trecute pe numele lor, astfel că au stăpânit netulburați acest imobil, fiind cunoscuți ca proprietari.
În drept, acțiunea nu a fost motivată.
În dovedirea cererii au solicitat proba cu înscrisuri, testimonială, interogatori si expertiză topo.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, insă în sedinta publică din 10 decembrie 2012 a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamanților si audierea unui martor.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, au fost audiați martorii C. C. si C. E., au fost luate interogatoriile părților si s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Expertiza tehnică topografică a fost întocmită de expert T. I. si depusă la dosar.
Prin Sentința civilă nr. 1677/04.11.2013, Judecătoria Vălenii de M. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții V. G. și V. A., a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că uzucapiunea este modul de dobândire a proprietății sau a altui drept real, prin posedarea neîntreruptă a lucrului în timpul determinat și reprezintă prescripția prin care se dobândește dreptul real, prin efectul posedării lucrului în timpul determinat, astfel încât starea de fapt de transformă în stare de drept.
Art.1890 vechiul cod civil stabilește că, pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, trebuie îndeplinite două condiții: să existe o posesie de 30 de ani și aceasta să fie utilă, adică neviciată.
Din declarațiile martorilor C. C. și C. E. rezultă că reclamanții au folosit o perioadă de timp de peste 30 de ani un teren a cărei suprafață nu o cunosc, teren care provine de la Ș. F.-bunica reclamantului, teren pe care și-au construit o casă și anexe gospodărești, începând cu anul 1975. Pe același teren se afla și casa de locuit folosită de defunctă, imobil care nu mai există în prezent.
În speță se constată că terenul pretins de reclamanți a fost stăpânit de defuncta Ș. F. până la data decesului, respectiv 06.09.2002, aspect recunoscut de reclamanți prin interogatoriul administrat. În anul 1975 aceasta le-a permis reclamanților construirea unei case de locuit și ulterior și a unor anexe gospodărești pe terenul în suprafață de 610 m.p. curți construcții, care face parte din suprafața mai mare de 1.582 m.p.(diferența de 972 m.p. având categoria arabil), imobile care au fost identificate prin raportul de expertiză topo T. I. și planul de situație anexă.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că stăpânirea imobilului, cu îngăduința proprietarului nu este de natură să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului întrucât posesorul a fost, în realitate, un detentor precar, conform art.1853 al.2 vechiul Cod civil, care nu a exercitat o posesie utilă, așa cum s-a stabilit prin practica judiciară în materie( Decizia nr.392/05.03.1986 pronunțată de fotul Tribunal Suprem-Secția civilă, menționată în concluziile scrise depuse de pârâtă la dosar).
Este cunoscut faptul că dobândirea prin prescripția achizitivă de 30 de ani a dreptului de proprietate este sancțiunea proprietarului care nu iși mai exercită prerogativele dreptului de proprietate, cu consecința dobândirii de către neproprietar a dreptului de proprietate în condițiile prevăzute de lege. În cauză se constată că reclamanții nu au exercitat o posesie legală în intervalul cuprins între anul 1975 și anul 2002. Posesia acestora nu este utilă întrucât nu au posedat terenul sub nume de proprietar, ci doar au avut un drept de folosință și administrare asupra acestuia, titularul dreptului de proprietate asupra terenului fiind Ș. F..
D. urmare, față de considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți și, totodată a dispus obligarea acestora la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții V. G. și V. A..
În motivarea cererii de recurs, reclamanți au învederat faptul că prin acțiunea introductivă de instanța au solicitat, în contradictoriu cu V. I. să se constate că, în temeiul uzucapiunii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 1600 mp situat în .. 232.
În continuare, recurenții-reclamanți au susținut că au învederat și dovedit că defuncta Șindrila F. le-a dăruit acest teren în anul 1975 în vederea construirii gospodăriei.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că au dovedit de asemeni că defuncta avea o singură fiică, pârâta din prezenta cauză și că a înțeles să se împartă către toți copii pârâtei terenurile sale, astfel încât în prezent fiecare stăpânește ce a primit.
Mai mult, recurenții-reclamanți au susținut că este adevărat că defuncta a locuit cu reclamanții până la deces (2002) dat, în permanență ea, reclamanții și întreg satul a avut reprezentarea că terenul aparține reclamanților.
De altfel, recurenții-reclamanți au susținut că atunci când a făcut împărțirea terenurilor a avut în vedere ca reclamanții o vor îngriji la bătrânețe, lucru care s-a și întâmplat și, în aceste condiții niciuna dintre părți nu a înțeles să încheie în acest sens un înscris.
De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că a învederat ca a construit gospodăria și încă din 1975 posedă terenul și se comportă ca veritabili proprietari, nefiind îngrădiți în posesia lor.
Or, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a respins acțiunea considerând ca sunt detentori precari, ca au avut numai un drept de folosință.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că, așa cum a spus, ei nu au avut calitatea de detentori precari, terenul le-a fost dăruit și nu dat spre folosința, iar dacă s-ar fi încheiat o chitanța în acest sens nu s-ar mai fi pus problema de detenție precara și, dată fiind relația părților se găsesc în imposibilitate morală de a încheia un asemenea înscris.
De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că posesia este o stare de fapt ce constă în stăpânirea materiala asupra unui bun aflat în circuitul civil exercitată de către o persoana cu intenția de a se comporta fata de terți ca proprietar sau titular al unui drept.
Recurenții-reclamanți au susținut că posesia are două elemente constitutive: corpus și animus.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că elementul corpus este elementul material și presupune contactul nemijlocit și constă în stăpânirea materială a bunului, adică în realizarea de acte materiale de deținere și folosire a bunului.
Mai mult, recurenții-reclamanți au susținut că elementul corpus al posesiei se poate concretiza și în acte juridice referitoare la acel bun: împrumut de folosință, închiriere, vânzare-cumpărare.
De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că elementul animus, denumit și psihologic sau intenționat, constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietarsau alt drept real.
Or, recurenții-reclamanți au susținut că lipsa elementului psihologic intențional face ca cel care deține bunul să nu aibă calitatea de posesor, plasându-1 calitativ în aceea de simplu detentor precar, între posesie și detenție precară există un element comun, anume exercitarea în egală măsură a stăpânirii fizice asupra lucrului, având fiecare elementul corpus.
Recurenții-reclamanți au susținut în continuare că deosebirea dintre cele două noțiuni prin aceea că detentorul precar este lipsit de elementul animus, lipsindu-i intenția de a se comporta ca și titularul dreptului de proprietate sau altui drept real, iar ceea ce îi lipsește detentorului precar este animus sîbi habendi, ceea ce îl distinge de posesor situație în care el este obligat să restituie bunul pe care îl stăpânește numai sub aspect material. Detentorul precar poseda numai pentru altul, motiv pentru care precaritatea este echivalenta cu lipsa posesiei. Posesia este o stare de fapt iar detenția este o stare de drept. Posesia poate fi si un fapt neregulat ex:posesia dobândita prin furt, uzurpare, pe când detenția este întotdeauna un fapt reglementat ca atare.
Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că au calitatea de detentori precari: locatorul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist cu deposedare, etc, toți aceștia deținând bunul în baza unui titlu și deci stăpânirea lor nu este una de fapt prin întrunirea celor două elemente constitutive ale posesiei.
Recurenții-reclamanți au susținut că, în susținerea apărării potrivit căreia au primit terenul ca dar și nu ca permisiune de a folosi terenul, exceptând faptul că au construit și au gospodărit pe acest teren peste 40 ani, o reprezintă împrejurarea ca au înregistrat terenul în evidențele locale pe numele lor, iar în acest sens defuncta a dat declarație.
Față de probele administrate în cauză, recurenții-reclamanți au susținut că rezulta ca ei nu sunt detentori precari, ei au întrunit ambele elemente ale posesiei, atât elementul corpus, cât elementul animus.
De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că ei și-au întemeiat gospodăria, au construit, au înregistrat în evidentele fiscale, au achitat impozit. Nu s-a pus niciodată problema sa restituim acest teren, astfel incat sa fim considerați detentori precari.
În acest sens, recurenții-reclamanți au susținut că dovada posesiei, se face prin probarea existenței concomitente a elementelor sale componente, iar elementul material al posesiei este mai ușor de dovedit datorită caracterului său aparent.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că fiind vorba de un fapt material, posesia poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, care să contureze certitudinea stăpânirii faptice și efective, iar elementul psihologic, intențional, pentru a-1 dovedi trebuie să țină cont de 2 reguli: prezumția de neprecaritate, adică posesorul este presupus ca poseda pentru sine sub nume de proprietar dacă nu este probat ca a posedat pentru altul și prezumția de neintervertire a titlului.
De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că dovada posesiei se mai poate face prin înscrierea imobilului la administrația financiara, plata impozitelor sub nume de proprietar.
Mai mult, recurenții-reclamanți au susținut că, potrivit art.1853 Cod Civil, „actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică in calitate de locatari, depozitari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinației legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său".
Deci, recurenții-reclamanți au susținut că specificul detenție precare consta în faptul că stăpânirea lucrului este lipsită de elementul intențional, psihologic al posesiei, iar stăpânirea materială a lucrului se exercită pentru altul și nu pentru sine.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că, din toate probele rezultă că ei au stăpânit pentru ei și nu pentru altul, iar împrejurarea că defuncta a fost îngrijită de ei nu poate conduce decât la concluzia că le-a arătat recunoștința pentru gestul său și nu înseamnă că li s-a permis să stăpânească terenul de vreme ce și-au construit casa lor.
Mai mult, recurenții-reclamanți au susținut că alta ar fi fost situația în care ar fi locuit în casa bătrânească și nu ar fi construit nimic, alta ar fi situația dacă s-ar fi dovedit că ar fi avut numai permisiunea de a locuit cu defuncta, în aceea situație se putea vorbi de detenție precară.
Or, recurenții-reclamanți au susținut că manifestarea de voința a fost clar în sensul de a se transmite dreptul de proprietate, iar faptul că defuncta a dăruit toate terenurile pe care le avea, așa cum a spus și în acțiune rezultă și din răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu.
De altfel, recurenții-reclamanți au susținut că în raportul de expertiză, în continuarea terenului în litigiu este identificat lotul dăruit de defuncta lui V. I., iar expertul a făcut mențiunea că terenul aparține lui V. I. după ce pârâta a precizat acest lucru în fata sa.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că se află în fața încă a unei recunoașteri a faptului că defuncta a împărțit terenurile și fiecare a stăpânit ceea ce a primit.
Recurenții-reclamanți au susținut în continuare că toate răspunsurile la interogatoriu sunt în sensul celor afirmate de ei în cuprinsul acțiunii.
Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că pârâta a administrat o singura probă, aceea cu un martor, care așa cum au relatat este în relație de dușmănie cu ei.
De altfel, recurenții-reclamanți au susținut că depoziția acesteia este străină de realitatea din teren, aceasta pretinde ca au fost dăruite fâșii late de 3 m și lungi de 22 m, ignorând situația din teren, respectiv ca ieșirea la calea publica este de 12 ml, iar în partea din față sunt construite casa și anexele gospodărești.
Or, recurenții-reclamanți au susținut că din analiza raportului de expertiza efectuat în cauză se poate observa că datorita toponomiei terenului nu se poate pune problema de detenție precară, construcțiile aflate în partea din față, construcții pe care le-au edificat ei acoperind mare parte din teren. Aceste construcții au fost destinate familiei lor și, așa cum rezulta și din interogatoriu și din proba testimonială, de-a lungul timpului neexistând nici o problemă legată de dreptul lor de proprietate.
Mai mult, recurenții-reclamanți au susținut că a depus contracte de furnizare a utilităților pe numele lor, acestea reprezentând încă o dovada a elementului animus.
Față de aceste considerente, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În subsidiar¸ recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii, respectiv pentru terenul in suprafața de 610 mp, categoria curți construcții din raportul de expertiza efectuat de exp. T. I..
Intimata-pârâtă V. I. a formulat întîmpinare, solicitând să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. G. și V. A. împotriva Sentinței civile nr. 1677/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., având în vedere următoarele aspecte:
Astfel, în ceea ce privește un prim aspect referitor la motivul de recurs prin care se critica soluția instanței de fond pentru faptul că în mod greșit a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamanților-recurenți prin care aceștia au solicitat să se constate că au uzucapat terenul în litigiu in suprafață de 1.582 m. p., intimata – pârâtă a solicitat să se constate că în mod corect instanța de fond a stabilit ca prin probele administrate în cauză, reclamanții-recurenți nu dovedesc îndeplinirea condițiilor stabilite de disp. art. 1860 din Vechiul cod civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului in litigiu.
În acest sens, intimata – pârâtă a susținut că, în esența prin criticile formulate, recurenții susțin că ar fi exercitat o posesie asupra acestui teren ce întrunește ambele elemente atât elementul Corpus, cât și elementul Animus, situație față de care în mod greșit instanța de fond a stabilit calitatea lor de detentori precari.
De asemenea, intimata – pârâtă a susținut că reclamanți-recurenți au arăatat ca stau pe acest teren din anul 1975, când le-ar fi fost dăruit de defuncta Șindrila F. proprietara de fapt si de drept a terenului care a decedat in anul 2002; au fost in imposibilitatea morala sa încheie un înscris care să ateste aceasta situație datorită relației de rudenie existente cu Șindrila F. care a fost bunica maternă a reclamantului V. G. .
Intimata – pârâtă a solicitat să se înlăture aceste susțineri având în vedere atât considerentele instanței de fond, cât și faptul că, așa cum riguros a stabilit teoria și practica în materie, imposibilitatea morala a preconstituirii a unui înscris poate fi de regula invocată atunci când se pretinde existența unei alte convenții existente între părți decât cea rezultată din actul încheiat înțelegerea reala neputând fi materializată într-un înscris eventual cu caracter de act secret datorita relațiilor dintre pârtii, cele acceptate fiind părinți – copii, astfel că, în opinia sa, rezultă incontestabil că din probele administrate nu s-a făcut absolut nicio dovadă în sensul pretins de reclamanți.
Mai mult decât atât, intimata – pârâtă a considerat că acest mod în care reclamanții pretind că ar fi intrat în posesia terenului nu poate fi invocat drept împrejurare de dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Totodată, intimata – pârâtă au solicitat a se avea în vedere că terenul în litigiu în suprafață de 1589 m.p. identificat potrivit raportului de expertiza topo efectuat in cauza a fost proprietatea defunctei Șindrila F. care și-a exercitat din totdeauna și până la decesul său din 2002 prerogativele conferite de acest drept.
Or, intimata – pârâtă au susținut că aceasta situație este pe deplin dovedită prin probatoriul administrat și recunoscută expres de ambii reclamanți recurenți prin răspunsul dat la interogatoriul solicitat de ei aflat la fila 90, dosar fond, întrebare nr. 1.
Față de situația stabilită prin ansamblu probator administrat în cauză, respectiv ca s-a demonstrat fără putință de tăgadă că terenul în litigiu proprietatea defunctei Șindrila F. a fost stăpânit permanent și efectiv de aceasta până la decesul sau, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanții-recurenții chiar dacă au stat pe acest teren în perioada pretinsa nu îndeplinesc condițiile legale pentru a se constata uzucapiunea de lunga durata intervenita in favoarea lor.
De asemenea, intimata – pârâtă a solicitat a se avea în vedere și faptul că în mod constant teoria și practica în materie au stabilit că „uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar pentru pasivitatea lui." ( I.C.C. J. Secția civile Decizia nr. 356/13.01.2006) situație ce categoric nu poate fi pretinsă față de proprietara terenului Șindrila F., a cărui unică moștenitoare este ea, V. I..
Față de aspectele mai sus prezentate ce se coroborează cu situația de fapt și de drept corect reținută de instanța de fond în baza probatoriului administrat, intimata – pârâtă a solicitat să se înlăture ca neîntemeiate și celelalte aspecte arătate pe calea recursului de reclamanți, respectiv: declarația martorei audiată la cererea lor este ineficientă pentru o pretinsa stare de dușmănie cu reclamanții recurenți; din raportul de expertiza topo ar rezulta caracterul posesiei reclamanților recurenți; contractele de utilității încheiate de reclamanții la construcția pretins edificate de ei ar putea constitui un indiciu al caracterului posesiei.
În considerarea celor prezentate, intimata – pârâtă a solicitat să se primească concluziile sale, să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. G. și V. A. și, pe cale de consecință, să se mențină ca temeinică și legală Sentința civilă nr. 1677/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria Văleni de M. în dosarul_ .
De asemenea, intimata – pârâtă a solicitat cheltuieli de judecata
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. _ .
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către reclamanți, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Tribunalul reține ca cei doi recurenți V. G. si V. A. au criticat, in esență, hotărârea instanței de fond sub aspectul modului de soluționare a cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiunea de lunga durata asupra terenului de 1600 m.p. situat in M. Ungureni nr. 232, jud. Prahova.
In ce privește situația de fapt ce a condus la chestiunea litigioasa dedusă judecății, Tribunalul reține că, instanța de fond a stabilit in mod corect faptul că cei doi recurenți- reclamanți au edificat construcțiile casa de locuit si anexe gospodărești pe un teren primit de la defuncta Șindrila F., încă din anul 1975 .
Se retine in motivarea sentinței atacate faptul ca defuncta le-a permis reclamanților să-și construiască locuința pe un teren de 610 m.p., parte dintr-un teren mai mare, de 1582 m.p. ce a continuat sa fie stăpânit de către Ș. F. până in 2002, la data decesului sau.
Este adevărat ca, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, îngăduința proprietarului constituie in fond o înțelegere intre părți, in temeiul căreia proprietarul este de acord ca bunul sa fie folosit, gratuit, o perioada nedeterminata de timp.
Cu toate acestea, in prezenta speță se constată că intenția recurenților a fost aceea de a poseda pentru ei, intenție ce rezulta si din faptul ca potrivit înscrisurilor de la filele 57-59 dosar de fond, au fost înscriși in evidentele agricole si fiscale ale comunei ca deținători si plătitori de impozit pentru casa edificata pe terenul de 610 m.p. si sunt cunoscuți in localitate ca fiind proprietari ai acesteia, așa cum a recunoscut de altfel pârâta la interogatoriul administrat .
De asemenea, este de reținut si faptul ca adevăratul proprietar al terenului, respectiv Șindrila F. a cunoscut foarte bine aceste împrejurări deoarece a locuit împreuna cu reclamanții până la deces, fiind îngrijita de aceștia, aspect recunoscut de pârâtă la interogatoriu, astfel încât nu se poate considera ca nu a avut in mod efectiv cunoștința de împrejurarea ca bunul sau este posedat de altul, posesia fiind așadar publică, cunoscută chiar si de adevăratul proprietar dar și de către terți.
In acest context, așa cum rezultă din probele administrate, defuncta Ș. F. a înțeles sa facă practic o donație nepotului său V. G., constând in terenul pe care acesta si-a edificat gospodăria, donație care nu s-a materializat însă într-un înscris, date fiind si relațiile de rudenie existente intre părți, fiind deci lipsită de eficiență din punct de vedere juridic pentru a transfera dreptul de proprietate, consecința fiind aceea că, nimic nu-l împiedică pe posesor sa prescrie in condițiile legii, împotriva titularului dreptului, jurisprudența instanței supreme fiind relevantă in acest sens .
Prin urmare, posesia exercitata de reclamanții-recurenți fiind continua, netulburata, publică si sub nume de proprietar, in sensul prevederilor art. 1847 si urm. Cod civil, in perioada celor 30 de ani prevăzuta de art. 1890 din același cod, instanța de fond trebuia sa aibă in vedere si acele elemente probatorii invocate de către reclamanți in sprijinul cererii formulate .
Astfel, la interogatoriu, intimata pârâta, care de altfel este fiica lui Ș. F. si mama lui V. G., a recunoscut ca reclamanții sunt cunoscuți de întregul . ai gospodăriei edificate de ei pe terenul in litigiu si ca nu au fost deranjați niciodată in stăpânirea astfel exercitata, aspecte relatate si de martorii audiați.
Întinderea suprafeței de teren pe care reclamanții si-au edificat casa de locuit si anexele gospodărești este delimitata prin raportul de expertiza efectuat in cauza de T. I., fiind de 610 m.p. .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de 1846-1847 Cod civil, Tribunalul constată ca recursul reclamanților este fondat și in temeiul disp. art. 304 ind. 1 Cod pr.civ., potrivit cărora instanța de control judiciar poate examina cauza sub toate aspectele, va admite recursul declarat de recurenții - reclamanți V. G. și V. A., împotriva sentinței civile nr. 1677/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă V. I. și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea și pe cale de consecință va constata că recurenții-reclamanți au dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului de 610 m.p. având categoria de folosință curți-construcții, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită de T. I..
Fiind in culpă procesuala, in temeiul art. 274 Cod pr.civ., Tribunalul va obliga intimata, la plata către recurenți, a sumei de 850 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți V. G. și V. A., ambii domiciliați în com. M. Ungureni, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1677/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă V. I., domiciliată în com. M. Ungureni, . și, în consecință:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și pe cale de consecință constată că recurenții-reclamanți au dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului de 610 mp având categoria de folosință curți-construcții, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită de T. I..
Obligă intimata, la plata către recurenți, a sumei de 850 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2014.
Președinte, Judecători,
G. D. E. C. D. A. N.
Grefier,
A. C.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. D.G./tehnored. A.Ș.P.
3 ex./01.10.2014
d.f. nr._ - Judecătoria Vălenii de M.
j.f. J. A. - A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1921/2014.... | Uzucapiune. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
