Acţiune în constatare. Decizia nr. 356/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 13071/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 356
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât P. A. C., CNP_, domiciliat în or. Topoloveni, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr. 8354/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – reclamante B. I., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 53, ., județ Prahova și G. M. E., CNP_, domiciliată în Ploiești, Malu R., nr. 53, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 192,00 lei, conform chitanței . nr._/15.10.2014, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele-reclamante reprezentate de avocat L. I., lipsind apelantul-pârât.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatelor-reclamante, avocat L. I., depune la dosar împuternicire avocațială și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul intimatelor-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, arătând că nu au fost încălcate prevederile art. 204 C.pr.civ., deoarece la primul termen de judecată acordat de instanța de fond au fost prezente toate părțile. De asemenea, precizează că pârâtul a fost citat legal și, deși nu s-a prezentat în instanță, acesta a formulat întâmpinare, astfel că, nu au fost încălcate drepturile sale la apărare. Susține că pârâtul a recunoscut, practic, toate cele invocate de intimatele-reclamante și, solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul ia act de susținerile apărătorului intimatelor-reclamante și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantele B. I. și G. M. E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. A. C., constatarea valabilității înscrisului sub semnătură privata intitulat “contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit” încheiat cu acesta din urmă la data de 26.11.2011 in Ploiești, prin care s-a consemnat ca au vândut pârâtului autovehiculul proprietatea lor marca „DAEWOO CIELO", nr. înmatriculare_, nr. identificare KLATF19Y15D073315, . 139069R, contra sumei de 500 Euro și să fie pronunțată o sentință care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, au arătat că în temeiul certificatului de moștenitor anexat, ca urmare a decesului soțului si respectiv tatălui lor, B. I., au devenit moștenitoarele masei succesorale in care se include si autovehiculul marca „DAEWOO CIELO", nr. înmatriculare_ nr. identificare KLATF19Y15D073315, . 139069R.
La data de 26.11.2011, in Ploiești, au vândut acest autovehicul paratului, contra sumei de 500 Euro, încheind cu aceasta ocazie un înscris intitulat „contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit". Au menționat că au înmânat pârâtului, odată cu autovehiculul, cheile mașinii și toate actele acesteia în original.
S-au înțeles cu paratul să meargă la IJP Prahova în termen de o luna, pentru a înregistra acest contract și a se radia autovehiculul de pe numele lor, înregistrându-se pe numele pârâtului. Nu a fost prezent vreun martor la aceasta convenție, deoarece au avut încredere în pârât. Dar pârâtul nu a respectat aceasta convenție, neprezentându-se la IJP Prahova la data stabilită. Dar, nici in termen de 30 zile de la data încheierii convenției, paratul nu s-a prezentat singur la IJP Prahova, conform legii, pentru a înscrie acest autovehicul pe numele său.
Au mai arătat că la Primăria Ploiești - serv. finanțe publice locale, au radiat acest autovehicul de pe rolul nostru, pentru a nu mai plați impozit.
In drept au invocat prevederile art. 35 c.pr.civ. nou și 1295 c. civ. vechi.
La termenul de judecată din data de 02.06.2014 reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra autovehiculului s-a transferat în patrimoniul pârâtului în baza înscrisului sub semnătură privată din data de 26.11.2011.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție respingerea cererii ca lipsită de interes având în vedere că pentru înstrăinarea unui autovehicul folosit, legea nu prevede respectarea vreunei anumite forme a contractului, aceasta având natura consensuala, forma autentica nefiind necesara pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului de la vânzător la cumpărător, aceasta producându-se la momentul realizării acordului de voința .
Mai mult reclamantele si pârâtul au încheiat contractul tip la data de 26.11.2011 ocazie cu care și-au executat obligațiile chiar din ziua aceea, plătind prețul, iar reclamantele predând posesia autoturismului. Dreptul de proprietate s-a transferat in mod automat in patrimoniul său, ca efect juridic al încheierii contractului de vânzare cumpărare. In aceasta situație, reclamantele nu justifica interes in formularea prezentei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare cumpărare.
A precizat că a înstrăinat acest autoturism prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data 20.12.2011 numitului V. M. R..
În drept art. 1174 Cod Civil, art. 205 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 8354/06.06.2014 Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei de interes ca rămasă fără obiect, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantele B. I. și G. M. E., în contradictoriu cu pârâtul P. A. C., a constatat că în patrimoniul pârâtului există dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Daewoo Cielo, număr de identificare KLATF19Y15DO73315, . 139069R, înmatriculat sub nr._, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit din data de 26.11.2011 și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 691,90 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea cauzei în fond.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța constată că în urma precizării depuse de reclamante la termenul de judecată, prin care au solicitat în loc de pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare cumpărare, constatarea transmiterii dreptului de proprietate ca urmare a încheierii înscrisului sub semnătură privată, rămâne fără obiect și instanța o va respinge ca atare.
În privința dispozițiilor legale aplicabile, prima instanța a constatat că față de data încheierii înscrisului, 26.11.2011, acesta este guvernat de Noul cod civil (art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011).
Pe fond s-a reținut următoarele: la data de 23.03.2011 s-a eliberat de către BNPA L. M. și L. M. L. certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 76 prin care reclamantele erau declarate moștenitoarele defunctului B. I., în masa succesorală fiind inclusă și cota de ½ din autovehiculul marca „DAEWOO CIELO", nr. înmatriculare_ nr. identificare KLATF19Y15D073315, . 139069R, restul cotei de ½ aparținând reclamantei B. I..
La data de 26.11.2011 s-a încheiat între reclamante, în calitate de vânzătoare, și pârât, în calitate de cumpărător, înscrisul intitulat contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit prin care primele îi vindeau celui de-al doilea autoturism cu nr. înmatriculare_, contra unui preț de 500 de euro, consemnându-se că s-a predat bunul și s-a plătit prețul.
Vânzarea-cumpărarea este un contract consensual, care se încheie valabil prin exprimarea acordului de voință al părților asupra lucrului și asupra prețului, astfel cum rezultă din interpretarea art. 1650 alin. 1 C.civ.
Aceasta înseamnă că dreptul de proprietate asupra bunului se transmite în mod valabil la data realizării acordului de voință.
Din punct de vedere al formei, potrivit art. 272 C.pr.civ., înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, nefiind supus niciunei formalități. Contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect un autovehicul nu este supus condiției formei autentice, trebuind a îmbrăca însă forma scrisă ad probationem. Instanța reține că în speță înscrisul aflat la fila 8 în copie îndeplinește această condiție.
În astfel de cauze trebuie cercetate condițiile de fond și de formă care guvernează încheierea actelor juridice civile (prevăzute la art. 1179 alin. 1, respectiv capacitate de a contracta, consimțământ valabil, obiect determinat și licit și cauză licită și morală) și condițiile speciale care guvernează contractul de vânzare-cumpărare (1652 și urm. C.civ.), instanța constatând doar dacă aceste condiții sunt întrunite.
Astfel, obiectul contractului îl constituie autoturismul marca Daewoo Cielo, nr._ (fiind determinat, licit, posibil și moral) și prețul (500 de euro). Cauza este reprezentată de dorința vânzătorului de a dobândi prețul și a cumpărătorului de a dobândi bunul, consimțământul este valabil exprimat prin semnarea chitanței de ambele părți, iar capacitatea acestora se prezumă, având în vedere că sunt persoane majore, nepuse sub interdicție.
În ceea ce privește capacitatea părților, instanța fondului a constatat că toate părțile aveau capacitate deplină de exercițiu în momentul încheierii contractului și că niciuna dintre părți nu a invocat vicierea consimțământului, astfel încât instanța prezumă că acesta a fost valabil exprimat.
În privința incapacităților speciale de a cumpăra sau vinde, prevăzute la art. 1652-1656, se constată că nu a fost invocată nicio astfel de situație.
Din adresa nr._/13.06.2013, emisă de SPCRPCIV Prahova, rezultă că autoturismul nr._ este înmatriculat pe numele defunctului, ceea ce înseamnă că această condiție este îndeplinită. Din certificatul de atestare fiscală nr._/12.06.2013 depus de reclamante rezultă și că este achitat impozitul auto aferent, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 113 alin. 4 C.pr.fisc.
Faptul că pârâtul a vândut autovehiculul unui terț nu împiedică instanța să constate că prin înscrisul sub semnătură privată acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui bun, în condițiile în care una din condițiile valabilității vânzării este ca vânzătorul să fie proprietarul bunului.
Prin prezenta acțiune reclamantele urmăresc nu să se constate că la acest moment pârâtul este proprietar, ci că a devenit proprietar la data de 26.11.2011, în baza înscrisului încheiat între părți, pentru ca astfel să poată radia autovehiculul de pe numele lor de la autoritatea competentă. Pronunțarea unei astfel de hotărâri nu invalidează de plano eventuala transmitere ulterioară a dreptului de proprietate din patrimoniul pârâtului în cel al unei terțe persoane.
Potrivit art. 1674 C.civ., cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului.
Prin urmare instanța de fond a constatat că cererea este întemeiată și o a admis-o, constatând că în patrimoniul pârâtului există dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Daewoo Cielo, număr de identificare KLATF19Y15DO73315, . 139069R, înmatriculat sub nr._, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit din data de 26.11.2011.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 691,90 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat. Faptul că reclamantele au mai achitat o taxă de timbru în cuantum de 191,90 lei – suplimentar față de taxa datorată conform legii și stabilite de instanță prin rezoluție și comunicată prin citație – nu este culpa pârâtului, reclamantele având posibilitatea formulării unei cereri de restituire, astfel încât instanța va respinge cererea cu privire la această sumă ca neîntemeiată.
Împotriva hotărârii mai sus menționată a declarat apel pârâtul P. A. C., solicitând instanței de apel ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea apelului, schimbarea sentinței mai menționate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata, in principal ca lipsită de interes iar in subsidiar ca nefondată. De asemenea, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În motivarea cererii de apel, apelantul-pârâta arată faptul ca înțelege sa critice hotărârea instanței de fond având in vedere dispozițiile art.204 Cod procedura civila potrivit cărora „ reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz instanța a dispus amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formulării întâmpinării „
Apelantul-pârât solicită instanței să observe că aceste dispoziții legale au fost nesocotite de instanța de fond, care nu a dispus amânarea cauzei la termenul din data de 2.06.2014, urmare a modificării acțiunii reclamantelor, instanța de fond încălcând dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu i-a dat posibilitatea să ia la cunoștință de modificarea cererii astfel încălcându-se astfel dreptul la apărare.
Totodată, menționează că această precizare a fost depusa la dosarul cauzei după deschiderea dezbaterilor in fond, cu toate ca potrivit dispozițiilor art. 204 alin. 3 Cod procedura civila ,,modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevăzut de alin 1 poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților „
Mai mult, apelantul apreciază că și aceasta cerere, astfel cum a fost modificata respectiv: „sa se constate ca dreptul de proprietate asupra autovehiculul s-a transferat in patrimoniul paratului in baza înscrisului sub semnătura privata din data de 26.11.2011 „este lipsita de interes ,deoarece potrivit art.1674 Cod Civil „cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori daca din voința pârtilor nu rezulta contrariul proprietatea se strămuta de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă „.
In aceste condiții raportat la acest text de lege, se solicită de către apelant să se observe că dreptul de proprietate s-a transferat in mod automat in patrimoniul său, ca efect juridic al încheierii contractului de vânzare cumpărare, situație in care reclamantele nu justifica interes in formularea unei astfel de acțiuni având ca obiect constatarea existentei dreptului de proprietate.
De asemenea, apelantul-pârât precizează că instanța de fond in considerentele sentinței a arătat faptul ca „vânzarea-cumpărarea este un contract consensual care se încheie valabil prin exprimarea acordului de voința al părților asupra lucrului si asupra prețului „ceea ce înseamnă ca dreptul de proprietate asupra bunului se transmite in mod valabil la data realizării acordului de voința „
Mai mult decât atât se inserează faptul că pe calea întâmpinării pârâtul a arătat că a înstrăinat acest autoturism prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data 20.12.2011 numitului V. M. R. - CNP_, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului de vânzare cu reclamantele deoarece autoturismul era avariat in proporție de 70 % si nu mai putea fi reparat.
În drept, apelantul-pârât și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prev. de art. 466 si urm.C.pr.civ.
În dovedirea celor menționate solicită proba cu înscrisuri (filele 7 -8).
La data de 10.11.2014, reclamantele au depus prin intermediul Compartimentului Registratură întâmpinare la cererea de apel formulata de pârât, solicitând instanței de apel ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună respingerea apelului ca neîntemeiat.
Pe calea întâmpinării, intimatele-reclamante au arătat că din cuprinsul motivelor de apel, apelantul-pârât a arătat că la judecata in prima instanța a cauzei, au fost încălcate prevederile art.204 Cod Procedura Civila, prin aceea ca instanța de fond a primit modificarea cererii de chemare in judecata deși aceasta a fost formulata cu încălcarea termenului impus de alin.1 art. 204 Cod Procedura Civila si ca oricum aceasta cerere nu i-a fost comunicata, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
In realitate, intimatele-reclamante solicită să se observe că modificarea acțiunii s-a depus la termenul din 02.06.2014, adică la primul termen de judecata, pentru care toate părțile au fost legal citate deci cu respectarea prevederilor art.204 alin. 1 Cod Procedura Civila.
De asemenea, se mai arată că pentru acest prim termen de judecata, pârâtul deși legal citat, nu a înțeles să se prezinte ci și-a formulat in scris apărările, formulând excepții si solicitând probe in apărare, astfel încât nu i-a fost încălcat dreptul la apărare astfel cum susține in motivele de apel si mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusa la prima instanța, pârâtul a recunoscut că a cumpărat autoturismul respectiv si nu a contestat in nici un fel susținerile reclamantelor.
La cel de-al doilea punct din întâmpinarea formulată de intimatele-reclamante acestea privește excepția lipsei de interes a cererii modificate, invocata in motivele de apel, astfel încât intimatele precizează că cererea acestora așa cum a fost modificata, îndeplinește condiția interesului de a acționa, reglementata de art. 33 Cod Procedura Civila, astfel încât solicită respingerea acestei excepții, ea neîntemeiata.
Astfel, este cert stabilit ca înțelegerea părților contractante a fost aceea ca in termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, pârâtul sa înregistreze acest contract la Serviciul de Înmatriculări Auto si să realizeze radierea autovehiculului de pe numele autorului lor si respectiv înregistrarea in evidente pe numele pârâtului.
De asemenea, intimatele arată că în pofida convenției lor si a obligației legale ce-i revenea, pârâtul nu s-a mai prezentat in vederea radierii autoturismului si înmatriculării pe numele său, astfel încât si in prezent, deși vândut, in evidentele oficiale autoturismul figurează in continuare pe numele defunctului, așa cum rezulta din adresa nr._/13.06.2013 emisa de SPCRPCIV Prahova aflata la dosarul cauzei, ceea ce rezultă că reclamantele, in calitatea lor de moștenitoare ale def. B. I., justifică un interes legitim în a formula acțiunea si de a cere instanței sa constate transmiterea dreptului de proprietate, astfel încât vânzarea-cumpărarea să-și producă toate efectele recunoscute de lege.
F. de cele arătate, intimatele-reclamante solicită respingerea excepției lipsei de interes, ca neîntemeiata si pe fondul apelului solicită respingerea apelului ca nefondat si menținerea hotărârii primei instanțe ca legala si temeinica.
In drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prev. de disp.art. 205 Cod Procedura Civila.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către pârât, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Practic, apelantul invocă ca și motiv de apel încălcarea garanțiilor oferite de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neacordării unui nou termen de judecată de către instanța fondului, urmare a depunerii de către reclamante a cererii intitulate „ Precizări” la data de 02.06.2014( depusă în ședință publică și nu după încheierea dezbaterilor, astfel cum rezultă din viza de primire), respectiv la primul termen de judecată.
Apelantul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu a putut să ia la cunoștință de modificarea cererii.
Tribunalul, analizând prevederile art. 204 c.pr.civ. reține că cererea de modificare a acțiunii a fost depusă în termen legal, respectiv că nu în toate cazurile de modificare a cererii se va da termen, ceea ce raportat la conținutul cererii modificatoare duce la concluzia că în mod corect instanța fondului a apreciat că nu se impune a se acorda un nou termen în cauză și a procedat la soluționarea cauzei.
De altfel, apelantul nu face dovada niciunei vătămări, din lecturarea motivelor de apel, pe aspectul cererii modificatoare, rezultând că acesta achiesează susținerilor reclamantelor, arătând că „ dreptul de proprietate s-a transferat in mod automat in patrimoniul său, ca efect juridic al încheierii contractului de vânzare cumpărare” și, fiind vorba de o acțiunea în constatare instanța nu a făcut decât să constate existența acestui drept.
Susținerile cu privire la lipsa de interes a reclamantelor în obținerea unei hotărâri sunt nefondate pentru aceleași considerente reținute și de către instanța fondului la analiza excepției invocate de pârât prin întâmpinare.
Astfel, reclamantele au urmărit să se constate că pârâtul a devenit proprietar al vehiculului la data de 26.11.2011, în baza înscrisului încheiat între părți, pentru ca astfel să poată radia autovehiculul de pe numele lor de la autoritatea competentă, interesul acestora fiind actual și legitim devreme ce doreau să nu mai figureze cu autovehiculului în evidențele fiscale și ale Serviciului de înmatriculări auto, mai ales că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a-l înmatricula pe numele său.
Faptul că pârâtul a înstrăinat la rândul său vehiculului nu are relevanță în cauză, instanța nefiind investită cu analizarea aspectelor legate de această înstrăinare.
Concluzionând, pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.480 c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat și va lua act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-pârât P. A. C., CNP_, domiciliat în or.Topoloveni, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr. 8354/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele – reclamante B. I., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 53, ., județ Prahova și G. M. E., CNP_, domiciliată în Ploiești, Malu R., nr. 53, ., județ Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.
Președinte,Judecător,
G. M. C.-A. M.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored.G.M.
4 ex./31.03.2014
D.f._ Judecătoria Ploiești
J.f. R. M. B.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Hotărâre din 27-01-2015, Tribunalul PRAHOVA → |
---|