Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1093/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1093/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 29046/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1093
Ședința publică din data de 16.03.2015
PREȘEDINTE: E. C. D.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: A. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare E. I. BETEILIGUNGSVERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED, prin administratorul activelor S.C.E. KSI ROMÂNIA S.R.L BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. R., în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 04.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare D. D. M., domiciliată în Ploiești, .. 239, ., jud. Prahova, CNP_3.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu OP nr._/2014, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În baza art. 258 rap. la art. 255 c.pr.civ., instanța încuviințează apelantei creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerând-o legală, pertinentă, concludentă.
Având în vedere că apelanta creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța fiind lămurită sub toate aspectele de fapt și de drept, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 25.07.2014 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, petentul S.C.P.E.J. T., T. și G., prin executor judecătoresc T. L. I. a solicitat încuviințarea executării silite, în dosarul de executare nr.4111/2014, privind pe creditoarea E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin administratorul activelor S.C.E. KSI România S.R.L București și pe debitorul D. D. M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 3661PF din data de 30.06.2006 semnat între BCR S.A. și debitor.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat încheierea din camera de consiliu din data de_ prin care a respins cererea de încuviințare a executării silite înaintată de petentul S.C.P.E.J. T., T. și G., prin executor judecătoresc T. L. I., ca neîntemeiată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.665 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată, la dosarul cauzei fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 de lei.
În dovedirea cererii, la dosarul cauzei au fost depuse, în copii certificate de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, mai multe înscrisuri: titlul executoriu, dovada cesiunii de creanță, încheierea prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare, extras din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, între Banca Comercială Româna S.A și debitorul D. D. M. a fost încheiat contractul de credit nr. 3661PF din data de 30.06.2006, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei.
Între Banca Comercială Română S.A și BCR ASIGURĂRI S.A. a fost încheiat contractul de asigurare nr.RCC00007 din data de 13.05.2005. Prin acest contract părțile menționate anterior au convenit ca asiguratul să transmită asiguratorului toate drepturile și garanțiile ce derivă din contractul de credit, pe care le are contra debitorului, prin remiterea obligatorie către asigurător a unui exemplar original din contractul de credit astfel cum rezultă din Anexa nr.7 la contract. Între înscrisurile atașate prezentei cereri nu se regăsește și anexa amintită anterior, astfel că nu este certă îndeplinirea formalității remiterii exemplarului original din contractul de credit către asigurător .
Potrivit cererii petentei, cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin administratorul activelor S.C.E. KSI România S.R.L București, la dosarul cauzei fiind atașate mai multe înscrisuri care relevă încheierea unor contracte de cesiune consecutive prin intermediul cărora se urmărește dovedirea transmiterii creanței decurgând din titlul executoriu invocat. La dosar au fost depuse următoarele contracte de cesiune de creanță încheiate consecutiv: contractul nr. 47/13.09.2007 încheiat între S.C. BCR Asigurări S.A. (cedent) și I.F.N. Next Capital Finance S.A. ( cesionar), contractul din octombrie 2007 semnat între I.F.N. Next Capital Finance S.A.(cedent) și V. Investments (Ireland) Limited (cesionar) și contractul din data de 31.08.2011 încheiat între V. Investments (Ireland) Limited (cedent) și E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin administratorul activelor S.C.E. KSI România S.R.L București (cesionar).
Analizând înscrisurile amintite anterior, instanța de fond a constatat că în niciunul dintre contractele de cesiune nu este individualizat debitorul D. D. M. și nici cuantumul creanței cedate. Din extrasele din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare nu rezultă cu certitudine obiectul cesiunii dintre cedentul V. Investments (Ireland) Limited și cesionarul E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited.
În drept, din interpretarea art.663 C.proc.civ., prima instanță a reținut că executarea silită poate porni numai la solicitarea persoanei care are calitatea de creditor, potrivit titlului executoriu.
Legea recunoaște calitatea de titlu executoriu hotărârilor judecătorești și oricăror alte înscrisuri care constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din art. 632 C.proc.civ.. În consecință, în materia executării silite, regula o constituie caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești, excepția fiind celelalte înscrisuri cărora legea le recunoaște acest caracter. Potrivit dispozițiilor art. 56 din legea bancară nr. 58/1998, în vigoare la data semnării contractului de credit în cauză, contractele de credit constituie titluri executorii.
În speță, instanța de fond a reținut existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 3661PF din data de 30.06.2006, în care are calitate de creditor inițial BCR SA.
În continuare, prima instanță a apreciat că E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin administratorul activelor S.C.E. KSI România S.R.L București nu putea avea calitatea de creditor în prezenta cauză întrucât, din actele depuse la dosarul cauzei, nu a rezultat cu certitudine că a dobândit creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 3661PF din data de 30.06.2006 și implicit calitatea de creditor al debitorului D. D. M..
În concluzie, reținând dispozițiile art. 663 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, astfel cum figurează acesta în cuprinsul titlului executoriu, precum și faptul că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, prin administratorul activelor S.C.E. KSI România S.R.L București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, instanța, în baza art. 665 alin.(5) pct..7, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată, apreciind că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat constituie un impediment în încuviințarea executării silite.
Împotriva încheierii din data de 04.08.2014, pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul_ a declarat apel, în termen legal, reclamanta E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH si Next Capital Investments Limited,, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că:
In fapt, împotriva debitoarei D. D. M. s-a pornit executarea silita in temeiul titlului executoriu - contract de credit nr. 3661/PF/30.06.2006, încheiat de debitoare cu BCR SA., titlu de creanța ce le-a fost cesionat de către BCR Asigurări SA.
A învederat apelanta că BCR Asigurări SA a devenit titularul creanței rezultând din contractul de credit, in temeiul dispozițiilor legii asigurărilor si ca urmare a plații primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat - neplata ratelor de către împrumutat.
Apelanta a arătat că suma pentru care s-a solicitat executarea silita reprezintă dauna acoperita de către societatea de asigurare ., actualizata, în susținerea cererii depunându-se la dosarul cauzei: titlul executoriu in original, OP privind plata primei de asigurare pentru producerea riscului asigurat, precum si contractele de cesiune dintre BCR Asigurări SA si IFN Next Capital Finance SA, IFN Next Capital Finance SA si Varde Investment Limited si dintre Varde Investment Limited si E. I. Beteiligungsverwaltungsgesellschaft MBH si Next Capital Investments Limited.
A menționat apelanta că Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, pe motiv ca nu s-a făcut dovada cesiunii de creanța cu privire la debitoarea D. D. M., înțelegând să critice încheierea pronunțata de Judecătoria Ploiești, pentru următoarele considerente: cesiunea de creanța a fost realizata înainte de . Noului Cod Civil, astfel încât, potrivit disp. art.1391 - la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului.
Totodată, potrivit disp. art. 2 alin. 2 lit. a, rap. la disp. art. 29 alin. 1 din TITLUL VI al Lg 99/1999, condiția de publicitate privind cesiunea de creanța se realizează prin înscrierea avizului privind cesiunea la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare.
A învederat apelanta că, prin coroborarea dispozițiile celor doua texte de lege cu faptul posesiei titlului executoriu in original - contractul de credit nr. 3661/PF/30.06.2006, concluzia ce reiese este ca titlul executoriu a fost predat subscrisei de către cedentă, in urma realizării cesiunii de creanța.
Apreciază apelanta că, Judecătoria ar fi trebuit sa conchidă ca subscrisa isi justifica calitatea de creditoare si ca urmare sa încuviințeze executarea silita.
Apelanta critică hotărârea instanței de fond în sensul că, daca ar fi procedat la o verificare a actelor depuse {contract de credit, înscrierea avizelor privind cesiunile de creanta,dosarul de dauna, cerere executare silita) ar fi observat ca in toate aceste înscrisuri se vorbește despre același contract de credit, încheiat cu BCR SA, respectiv cesionat succesiv de către BCR Asigurări SA., IFN Next Capital Finance si Varde Investments.
Pentru motivele arătate, apelanta a solicitat admiterea apelului astfel cum fost formulat, schimbarea in tot a încheierii din data de 04.08.2014 si pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art: 466 si urm. Noul Cod de proc civ., art.1391 si urm. din Vechiul Cod civil.
In susținerea apelului a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și judecarea cauzei in lipsă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ ..
In raport de motivele de apel, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În esență, apelanta critică încheierea instanței de fond considerând că in mod greșit aceasta a apreciat că apelanta petentă nu are calitate de creditor.
Tribunalul constată ca soluția adoptata de către instanța de fond este temeinica si legala deoarece calitatea de creditor trebuie să rezulte neîndoielnic dintr-un înscris care să îmbrace forma legală, simpla prezumare a acestei calități nefiind suficientă.
Este adevărat că, în prezenta cauză, contractul de cesiune încheiat intre BCR si E. KSI România SRL la 31.05.2011 este guvernat de dispozițiile Codului civil -1866.
Potrivit disp. art. 1391 Cod civil, pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat care are calitatea de terț față de convenția dintre cedent si cesionar, dar pentru ca cesiunea să fie opozabilă debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități, respectiv notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitorul cedat.
Aceste condiții de formă impuse de legiuitor pentru ca cesiunea să fie opozabila debitorului au ca scop tocmai ca debitorului cedat să i se aducă la cunoștință in mod efectiv schimbarea creditorului său.
Prin urmare, până la îndeplinirea acestor formalități cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul este îndreptățit să o ignore .
Numai după îndeplinirea formalităților arătate in precedent, debitorul cedat devine debitor al cesionarului și pe cale de consecință poate fi pus în executare silită de către acesta, prin toate mijloacele permise de lege.
Or, in prezenta cauza, Tribunalul constata ca nu se face nici dovada că cesiunea de creanță a avut ca obiect si creanța datorata de debitoare si nici nu se face dovada calității de creditor a cesionarului, calitate care să-i fie opozabilă debitorului cedat deoarece nu s-a îndeplinit niciuna dintre formalitățile arătate in precedent.
Este adevărat că nu este necesar consimțământul debitorului decât in anumite situații, dar in același timp trebuie făcută dovada certa atât a încheierii convenției intre cesionar si cedent cu privire la creanța pentru care s-a solicitat executarea silită, cât si a opozabilității cesiunii către debitorul cedat, numai in aceasta situație petenta având calitatea de creditor al acestuia, astfel încât să poată solicita punerea in executare silita a titlului executoriu.
În aceste condiții, față de dispozițiile imperative ale art. 1391 Cod civil, nu este suficienta simpla tradițiune a titlului executoriu între cedent si cesionar, pentru ca acesta din urmă să dobândească calitatea de creditor al debitorului cedat.
Nu poate fi primita nici susținerea apelantei, in sensul că extrasul din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM), face dovada publicității cesiunii, inclusiv fata de debitor.
Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) este reglementata de art. 2413 Noul Cod Civil.
Efectul înscrierii in aceasta arhiva este cel arătat de disp. art. 2415 NCC potrivit căruia „ creditorul care înscrie o ipoteca asupra unui bun este prezumat că are cunoștință despre existenta tuturor ipotecilor care au fost înscrise mai înainte cu privire la același bun . Dovada contrara nu este admisibilă”.
Prin urmare, înscrierea în aceasta arhivă a unei creanțe cesionate înainte de . Noului cod civil nu poate avea efectele cerute de art. 1391 din Vechiul Cod civil, referitoare la formalitățile necesare pentru opozabilitatea cesiunii față de debitorul cedat .
Dispozițiile legale imperative din art. 1391 Vechiul Cod civil au fost edictate tocmai in scopul de a asigura protecția efectivă a debitorului împotriva oricăror abuzuri ce s-ar putea produce cu ocazia punerii sale in executare, fiind necesar ca acesta să cunoască in mod efectiv faptul schimbării creditorului său, tocmai pentru a se evita o plată nedatorată sau o compensație nelegală.
Așa cum s-a arătat si in precedent, numai după îndeplinirea formalităților cerute de lege, debitorul cedat devine debitor al cesionarului si nu mai poate plăti in mod valabil cedentului. De asemenea, numai din acest moment, debitorul nu mai poate invoca compensația pentru o creanță ce s-a născut împotriva cedentului ulterior notificării sau acceptării cesiunii.
Concluzionând, fără a pune la îndoială validitatea contractului de cesiune invocată în cauza, dar constatând că petenta apelanta nu a făcut dovada calității sale de creditor al debitorului cedat, nefiind îndeplinite formele necesare pentru opozabilitate fata de debitor, nefiind făcuta nici dovada că obiect al cesiunii îl constituie si creanța datorată de intimatul debitor, văzând suma tuturor considerentelor expuse anterior, Tribunalul apreciază ca motivele de apel sunt nefondate .
Prin urmare va respinge apelul ca atare, încheierea pronunțata de Judecătoria Ploiești la data de 04.08.2014, fiind temeinică și legală dat fiind faptul că, în cauza nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de disp. art. 665 Noul Cod pr.civ., raportat la disp. art. 663 NCPC, dispoziții potrivit cărora executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, daca prin lege nu se prevede altfel, calitatea de creditor al apelantei petente nefiind făcută, conform celor expuse anterior .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-creditoare E. I. BETEILIGUNGSVERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED, prin administratorul activelor S.C.E. KSI ROMÂNIA S.R.L BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. R., în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 04.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare D. D. M., domiciliată în Ploiești, .. 239, ., jud. Prahova, CNP_3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2015.
Președinte, Judecător,
E. C. D. G. D.
Grefier,
A. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red.E.C.D. /tehnored. I.I.E.
4 ex./ 01.04.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. R. M. R.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 822/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1439/2015.... → |
---|