Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2500/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2500/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 18743/200/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2500
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, nr. înreg. la O.R.C. București – J_, C.U.I._, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva Încheierii de ședință din data de 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare F. M., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr._/17.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, iar în baza disp. art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr._/281/2014 la data de 30.09.2014, petentul B. A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de proces verbal de constatare a contraventiei . nr._/14.06.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generala de Drumuri si Poduri, privind pe debitorul M. F..
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 09.10.2014 Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul B. P. A., reținându-se că în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește proces verbal de constatare a contraventiei . nr._/14.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că prezentul proces verbal de constatare a contraventiei . nr._/14.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, instanța Fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc A. A. s-a solicitat înregistrarea si deschiderea dosarului de executare silita împotriva debitorului M. F., întrucât aceasta nu si-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011.
Creditoarea a învederat că, în fapt în urma solicitării acestora, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare silita, apreciind ca sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitoarei.De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacata, instanța de executare a respins in mod netemeinic si nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând ca procedura de comunicare a titlului executoriu, "prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire" in conformitate cu prevederile O.G. 2/2001 si ca procesul - verbal in cauza nu prezintă caracterul de titlu executoriu in sensul dispozițiilor art. 37 din OG nr.2/2001.
In acest sens, apelanta învederează instanței de apel faptul ca, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare „Comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor.""
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta in prelungirea in timp in chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana Ia un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului insusi, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanta relevanta in incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
In acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca "in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având in vedere cele sus rubricate, in speța de fata, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, apelanta mai învederează instanței de apel faptul ca aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.
Prin urmare, datorita faptului ca fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002, precum si ca legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese in mod evident faptul ca, in speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, apelanta solicită instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.l din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
In acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, solicitam instanței de apel sa constate faptul ca in cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fara a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR – S.A. in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
Apelanta mai arată că aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Prin urmare, apelanta precizează că reiese fără echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, apelanta menționează că instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC si la art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, se inserează și faptul că instanța de fond in baza considerentelor sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca aceasta creanța este certa, lichida si exigibila, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedura necontencioasa, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
De asemenea, apelanta mai arată că instanța de fond in temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația sa respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."
Totodată, apelanta mai învederează instanței de apel faptul ca, potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasă. legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, in aceasta faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu si modalitatea de comunicare a acestuia.
In acest sens, in procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, in măsura in care dovedește o vătămare in drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silita.
De asemenea, apelanta solicită instanței de apel să constate faptul ca Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație si Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egala cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a I.C.C.J. in speța de fata, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Or, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, apelanta mai solicită instanței de judecata sa constate faptul ca procedura de comunicarea a titlului executoriu in cauza s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv.
In baza acestor considerente, solicitam admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea in tot a încheierii apelate si încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției R11 nr._/14.06.2011.
În baza acestor considerente, apelanta – creditoare solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și urm. NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel. In temeiul art. 223 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite (filele 15 – 36).
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de16.02.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea părților.
La termenul de judecată din data de 23.04.2015, tribunalul constatând lipsa de procedură cu intimata-debitoare F. M., întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă” și, având în vedere că s-a depus la dosar de către D.E.P.A.B.D. de pe lângă Tribunalul Prahova răspunsul la relațiile solicitate, din oficiu, de instanță, cu privire la domiciliul actual al intimatei-debitoare, a reluat procedura de citare cu aceasta, a dispus rectificarea citativului, în practica și în sistemul informatic Ecris al instanței, cu privire la domiciliul actual al intimatei-debitoare F. M., în sensul de se consemna corect domiciliul acesteia, respectiv Ploiești, .. 12, jud. Prahova și a dispus citarea acesteia la adresa indicată de către D.E.P.A.B.D. de pe lângă Tribunalul Prahova, respectiv în Ploiești, .. 12, jud. Prahova, cu un exemplar al cererii de apel.
Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelanta-creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A., se reține că intimata-contravenientă are domiciliul în Ploiești, . județ Prahova, adresă care figurează și în procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, întocmit la data de 08.07.2011.
Din fișa de evidență pentru intimată emisă, la solicitarea instanței de către D.E.P.A.B.D., aflată la fila 43 dosar apel, rezultă că intimata, începând cu data de 15 iunie 2009 nu mai locuiește în Ploiești, . județ Prahova, de la acea dată și până în prezent domiciliul acesteia fiind în Ploiești, ..12 județ Prahova.
Ca atare, este evident că acesteia nu i s-a comunicat niciodată procesul verbal de constatare a contravenției, pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite, ceea ce înseamnă că, instanța fondului în mod corect a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Potrivit art. 665 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite și dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii; împrejurare care se regăsește în cauza de față.
Astfel, în mod justificat, prima instanță a apreciat că procesul-verbal de contravenție . nr._/14.06.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât nu s-a făcut dovada comunicării către contravenient, în condițiile în care la data la care se pretinde că procesul verbal a fost comunicat intimata nu mai locuia la adresa la care se arată că s-a făcut comunicarea, de altfel nu locuia la acea adresă nici la data întocmirii procesului verbal, iar schimbarea domiciliului a fost legal înregistrată de către organele abilitate din cadrul Ministerului afacerilor interne.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ. cu aplicarea art. 665 alin. 5 C.pr.civ., va păstra în tot încheierea de ședință din data de 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, nr. înreg. la O.R.C. București – J_, C.U.I._, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva Încheierii de ședință din data de 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare F. M., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova, ca nefundat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
Președinte, Judecător,
G. M. C. A. M.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. M.G../tehnoredM.G.
4 ex./07.07.2015
d.f.nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. T. M. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2526/2015.... | Întoarcere executare. Decizia nr. 362/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








