Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 28746/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 289
Ședința publică din data de 22.01.2015
Președinte: M. C.
Judecător: M. N.
Grefier: I. E. I.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare . SRL, CUI_, cu sediul ales în Ploiești, ., ., jud. Prahova, reprezentată prin Cabinet de Avocat - R. R., împotriva încheierii de ședință din data de 04.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor T. C., CNP -_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. Prahova și intimatul petent B. R. A. ORTANSA cu sediul în Ploiești, .. 7, ., jud. Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/26.09.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-creditoare . SRL București prin avocat M. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantei creditoare arată că alte cereri nu mai formulează și solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în cererea de apel.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2014 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, petenta B. R. Ortansa A. a solicitat încuviințarea executării silite, în dosarul de executare nr.854/2014, privind pe creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. București și pe debitorul TARTACUTA C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.1659 din data de 03.08.2006 semnat între BCR S.A. și debitor.
În motivarea cererii, s-a precizat că se solicită încuviințarea executării silite pentru creanța în cuantum de 6104,61 lei reprezentând debit datorat de împrumutat în temeiul contractului de credit invocat drept titlu executoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.665 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, la dosarul cauzei au fost depuse, înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 04.08.2014 Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite înaintată de petentul Birou executor Judecătoresc R. Ortansa A., în dosarul de executare nr. 854/2014, privind pe creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. București și pe debitorul TARTACUTA C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, in fapt, între Banca Comercială Româna S.A și debitorul TARTACUTA C. a fost încheiat contractul de credit nr. 1659 din data de 03.08.2006, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei.
Între Banca Comercială Română S.A și S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI a fost încheiat contractul de cesiunea de creanță nr. 277/31.05.2011. Prin acest contract intitulat „contract de cesiune de creanță”, părțile menționate anterior și-au transmis creanțe nenominalizate, numite generic în acest contract „ creanțe cesionate „, nefiind precizate prețul cesiunii sau debitorii cedați..
Instanța a reținut că potrivit art. 1 pct. 1.1 partea finală din contractul nr. 277/31.05.2011 “situația debitorilor cedați și a creanțelor cedate este prezentată în Anexa 1”, anexă ce nu a fost depusă la dosarul cauzei. Totodată, deși în extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare depus la dosar apare numele debitorului, nu rezultă cu claritate care este creanța ce a trecut în patrimoniul cesionarului S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI, existând neconcordanțe între datele înscrise în contractul de credit ce constituie titlu executoriu și cele relevate în extrasul atașat.
În drept, din interpretarea art.663 C.proc.civ., instanța a reținut că executarea silită poate porni numai la solicitarea persoanei care are calitatea de creditor, potrivit titlului executoriu.
Legea recunoaște calitatea de titlu executoriu hotărârilor judecătorești și oricăror alte înscrisuri care constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din art. 632 C.proc.civ.. În consecință, în materia executării silite, regula o constituie caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești, excepția fiind celelalte înscrisuri cărora legea le recunoaște acest caracter. Potrivit dispozițiilor art. 56 din legea 58/1998, în vigoare la data semnării contractului de credit în cauză, contractele de credit constituie titluri executorii.
În speță, instanța a reținut existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659 din data de 03.08.2006, în care are calitate de creditor BCR SA.
În continuare, instanța a apreciat că S.C. E. K. România S.R.L. București nu poate avea calitatea de creditor în prezenta cauză întrucât, din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine că a dobândit creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659 din data de 03.08.2006 și implicit calitatea de creditor al debitorului TARTACUTA C..
În concluzie, reținând dispozițiile art. 663 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, astfel cum figurează acesta în cuprinsul titlului executoriu, precum și faptul că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, instanța, în baza art. 665 alin.(5) pct.7, a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată. S-a apreciat că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat constituie un impediment în încuviințarea executării silite.
Împotriva încheierii de ședință din data de 04.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel, în termen legal, creditoarea E. K. România S.R.L., solicitând admiterea acestuia.
In motivare, creditoarea a arătat că a formulat împotriva debitorului T. C. cerere de executare silita ce face obiectul dosarului de executare 854/2014, in temeiul titlului executoriu - contract de credit 1659/18.07.2014, încheiat de către debitor cu BCR SA.
Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând, ca in cauza nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat.
Creditoarea a afirmat că soluția instanței de fond este netemeinica si nelegala față de faptul că cesiunea de creanța intre BCR SA si creditoare a fost încheiata înainte de . NCC. Astfel, aceasta cesiune este guvernata de regulile instituite de vechiul Cod Civil, respectiv disp. art. 1391C. civ.
Așadar, cesiunea de creanța este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului si fara a fi necesar a se încheia vreun înscris.
Prin urmare, in lipsa obligativității formei scrise, se deduce ca dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului.
La momentul formulării cererii de executare silita creditoarea a arătat că a depus titlul executoriu in original - contractul încheiat de BCR SA cu T. C., anexat cererii înaintata organului de executare.
Prin urmare, la data formulării cererii de executare silita (moment anterior solicitării încuviințării), creditoarea se afla in posesia titlului executoriu.
Coroborând aceasta situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 C. civ., instanța de fond ar fi trebuit sa concluzioneze ca in mod aparent, creditoarea isi justifica pretenția de a avea calitatea de creditor a dlui T. C..
Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii de pe un contractul de cesiune de creanța, creditoarea a făcut dovada existentei unui transfer convențional al unor creanțe de la BCR SA la creditoare; așadar si sub acest aspect, in aparenta se justifica posesia legitima a titlului executoriu, respectiv pare, a exista un temei legal pentru prezenta titlului in posesia E. K. România.
In plus fata de aceasta, la dosar a fost depus si un extras din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat.
De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanța la AEGRM, s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului, cu privire la cesiune.
In aceste condiții, ținând cont si de natura necontencioasa a cererii de încuviințare silita, in cadrul căreia instanța trebuie sa verifice numai aparenta de legalitate a cererii de executare silita, Judecătoria Ploiești ar fi trebuit sa se rezume la a constata ca in mod aparent creditoarea își justifica pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute in titlul executoriu aflat in original in posesia creditoarei si al cărei debitor este T. C..
In consecința Judecătoria ar fi trebuit sa admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca eventuale discuții asupra cauzei sa se facă numai in condițiile exercitării de către partea interesata a dreptului de dispoziție in procesul civil, in principiu prin formularea unei eventuale contestații la executare.
In drept, a invocat disp. art. 1391C. civ., 466 C. pr. civ.
In probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza s-a înregistrat sub nr._ .
Legal citat debitorul nu a depus întâmpinare.
Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contract de credit nr. 1659/03.08.2006 (f.6 – dos. fond), Banca Comercială Română S.A. a acordat debitorului T. C. un credit în sumă de 2000 lei, iar prin cererea de executare silită adresată B.E.J. R. Ortansa – A., E. K. România S.R.L. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul sus - menționat privind pe debitorul T. C. până la concurența sumei de 6.104,61 lei (f. 5 – dos. fond).
Între cedenta Banca Comercială Română S.A. și creditoarea – cesionară E. K. România S.R.L. a intervenit contractul de cesiune de creanță nr. 277/31.05.2011 prin care cedenta a cedat creanța sa împotriva debitorului T. C. (f. 13 – dos. Fond).
De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanță la A.E.G.R.M., s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului cu privire la cesiunea de creanță și, în aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare a executării silite, instanța de fond trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii, după cum trebuia să se rezume la a constata că, în mod aparent, E. K. România S.R.L. justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și al cărui debitor este T. C..
Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a reținut că, în cauza de față, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de încuviințare a executării silite, respectiv E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, întrucât, în realitate, creditoare a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659/03.08.2006 potrivit căruia debitorul a obținut un credit pe care nu l-a achitat, astfel încât, creditoarea a procedat la executarea silită.
Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat sub imperiului Codului civil de la 1864 care, la art.1391, prevede că „la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului”, creanța considerându-se transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.
Prin urmare, în lipsa obligativității formei scrise, dovada cesiunii de creanță se face prin dovedirea posesiei titlului care, în speță, a fost depus de E. K. România S.R.L. București la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite, posesia titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659/03.08.2006 privind pe debitorul T. C. fiind anterioară sesizării instanței de executare.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să admită apelul și, în baza art.480 alin.2 C.pr.civ., va schimba în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii formulată de B.E.J. R. Ortansa – A., sens în care va dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659/03.08.2006 privind pe debitorul T. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-creditoare . SRL, CUI_, cu sediul ales în Ploiești, ., ., reprezentată prin Cabinet de Avocat - R. R., împotriva încheierii de ședință din data de 04.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor T. C., CNP -_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. Prahova și intimatul petent B. R. A. ORTANSA cu sediul în Ploiești, .. 7, . și, în consecință:
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea
Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1659/03.08.2006 încheiat între debitor si BCR SA simultan/succesiv, prin toate modalitățile prevăzute de lege și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinsă în titlul executoriu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
I. E. I.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – reprezentat de contractul de credit nr.1659/03.08.2006, încheiat între debitor și Banca Comercială Română S.A împotriva debitorului T. C., CNP -_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. Prahova pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. I. E. I.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored.: M.N.
5 ex./ 18.02.2015
D.f._ – Judecătoria Ploiești
J. f. R. M. R.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 240/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 87/2015.... → |
---|