Partaj judiciar. Decizia nr. 3169/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 3169/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 3169/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3169

Ședința publică din data de 23.11.2015

Președinte: Ș. O.-C.

Judecător: P.-A. A.

Grefier: S. L.-F.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant Ș. G., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 231, jud. Prahova și apelanta-pârâtă I. E. CNP_, domiciliată în .. 113, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/12.11.2012, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. T., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 243, jud. Prahova, S. E., domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 397, jud. Prahova, M. G., CNP_, domiciliată în ., jud. Prahova, C. M., CNP_, domiciliată în com. Mănești, ., Ș. I. M., CNP_, domiciliat în .. 258, jud. Prahova, M. T. VIENIȚA, CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 2B, ., ., jud. Prahova și Ș. A., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 2B, ., și intimații-pârâți C. I., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 170, jud. Prahova, C. E., CNP_, domiciliată în .. 170, jud. Prahova, C. G., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 170, jud. Prahova, N. C., CNP_, domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 116A, jud. Prahova, și C. D. M., CNP _, domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 23.11.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, la data de 28.06.2007, reclamanții Ș. I., Ș. G., Ș. T., S. E., M. G. și C. M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. Luciea și I. E., să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului de 6,9817 h, teren reconstituit prin titlul nr._/03.11.2003 eliberat de Comisia Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe urma defunctului I. N., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții si pârâții sunt succesorii defunctului I. N., in calitate de descendenți, cu 1/8 fiecare, iar la apariția Legii 18/1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul rămas de pe urma defunctului.

În susținerea cererii au depus înscrisurile de la filele 4-18 dosar fond.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6739 și urm. C.proc.civ. și dispozițiile Codului civil.

La data de 08.10.2007, pârâtele I. E. si C. Luciea au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii, dar au solicitat a se avea în vedere la atribuire, modul în care s-au folosit terenurile.

La termenul de judecată din data de 08.10.2007 instanța de fond a încuviințat pentru toate părțile proba cu înscrisuri și interogatoriu, interogatoriile administrate aflându-se la filele 38-44 dosar fond.

La termenul de judecată din data de 19.11.2007 instanța de fond a luat act de susținerea tuturor părților din cauză, în sensul că nu se impune pronunțarea unei încheieri interlocutorii, deoarece nu se contestă cota de 1/8 ce revine fiecărui succesor și nici masa de împărțit, motiv pentru care a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie care să identifice și să evalueze terenul de 6,9817 ha, urmând să întocmească propuneri de lotizare.

În cauză a fost întocmit raportul de expertiză topografică de către expert Troașcă A., expertiza fiind depusă la filele 104-114 dosar fond.

La termenul de judecată din data de 11.05.2009 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei C. Luciea, decedată la data de 30.04.2009.

La data de 26.10.2009 cauza a fost suspendată, în temeiul art. 1551 C.proc.civ., până la depunerea de către reclamanți a actelor de stare civilă pentru dovedirea calității de succesor a moștenitorilor defunctei C. Luciea.

La data de 01.02.2010 cauza a fost repusă pe rol, fiind introduși în cauză C. I., C. E., N. C., C. Dunia M., C. G., în calitate de moștenitori ai defunctei C. Luciea.

La termenul de judecată din data de 31.05.2010, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) C.pocr.civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Ploiești.

La termenul de judecată din data de 11.06.2012, cauza a fost repusă pe rol și au fost introduși în cauză moștenitorii reclamantului defunct Ș. I., decedat la 07.11.2011, respectiv Ș. A., M. T. Vienița și Ș. I. M..

În urma probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr._/12.11.2012 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform variantei I din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de Troașcă A., în următoarea modalitate:

Lotul nr.1 - Ș. I. a primit: terenul intravilan în suprafață de 565 mp situat în T9, P553, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 3, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 3125 m.p. situat în T107 P563/15, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 2500 m.p. situat în T107 P561/44 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, primind sultă în valoare de_ lei de la lotul nr.2.

Lotul nr. 2 - Ș. G. a primit: terenul intravilan în suprafață de 965 m.p. (438 mp - curți construcții, în valoare de_ lei, 527 mp – arabil, în valoare de_ lei), situat în T9, P553 și P 554 în valoare totală de_ lei, evidențiat în anexa nr. 3, Terenul intravilan în suprafață de 328 mp situat în T 90, P 461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 3125 mp situat în T107 P563/15, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în T 15 P104/39 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, Ș. G. plătind sultă lotului nr. 1 în valoare de_ lei, lotului nr. 6 în valoare de 1730 lei, lotului nr. 7 în valoare de 4110 lei.

Lotul nr. 3 - Ș. T. a primit: terenul intravilan în suprafață de 565 mp situat în T9, P553, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 3, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 3125 m.p. situat în T107 P563/15, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în T 104 P535/16 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, Ș. T. plătind sultă lotului nr. 7 în valoare de 2040 lei.

Lotul nr. 4 - S. E. a primit: teren intravilan în suprafață de 565 mp situat în T8, P468/2, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 4, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 9400 mp situat în T 7 P 21/90, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, S. E. plătind sultă lotului nr. 7 în valoare de 9690 lei.

Lotul nr. 5 - M. G. a primit: terenul intravilan în suprafață de 564 mp situat în T8, P 468/2, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 4, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 3125 mp situat în T107 P563/15, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 5000 mp situat în T 102 P 527/48 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, M. G. plătind sultă în valoare de 2020 lei, lotului nr. 7.

Lotul nr. 6 - C. M. a primit: terenul intravilan în suprafață de 564 mp situat în T8, P 468/2, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 4, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 5000 m.p. situat în T 102 P527/48, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 1, terenul extravilan în suprafață de 2500 mp situat în T 104 P 535/16 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, primind sultă de la lotul nr. 2 în valoare de 1730 lei.

Lotul nr. 7 - C. Luciea a primit: terenul intravilan în suprafață de 564 mp situat în T8, P 468/2, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 4, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 3700 mp situat în T 102 P527/36, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 1, C. Luciea primind sultă de la lotul nr. 2 în valoare de 4110 lei, de la lotul nr. 3 în valoare de 2040 lei, de la lotul nr. 4 în valoare de 9690 lei, de la lotul nr. 5 în valoare de 2020 lei, de la lotul nr. 8 în valoare de 6670 lei.

Lotul nr. 8 - I. E. a primit: terenul intravilan în suprafață de 965 mp (439 mp - curți construcții, în valoare de_ lei, 526 mp - arabil, în valoare de_ lei), situat în T9, P 553 și P 554 în valoare totală de_ lei, evidențiat în anexa nr. 3, terenul intravilan în suprafață de 828 mp situat în T90, P461/27, în valoare de_ lei, evidențiat în anexa nr. 2, cota indiviză de 1/8 din terenul în suprafață de 1176 mp, situat în T90, P461/27, în valoare de 2940 lei, evidențiat în anexa nr. 2, terenul extravilan în suprafață de 2500 m.p. situat în T 104 P 535/16 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, terenul extravilan în suprafață de 3600 mp situat în T 102 P 527/60 în valoare de_ lei evidențiat în anexa nr. 1, I. E. plătind sultă în valoare de 6670 lei lotului nr.7.

A fost obligat reclamantul Ș. G. la plata către reclamanții Ș. A., M. T. D. și Ș. I. M., a sumei de 253 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cota de 1/8 din taxa de timbru, onorariu expert și onorariu de avocat.

De asemenea, a fost obligată pârâta I. E. la plata către reclamanții Ș. A., M. T. D. și Ș. I. M. a sumei de 253 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cota de 1/8 din taxa de timbru, onorariu expert și onorariu de avocat.

În temeiul art. 54 alin. 2 din Legea 7/1996 s-a dispus ca, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă să fie transmisă la OJCPI Prahova - Biroul de Carte Funciară Ploiești, iar în temeiul art.771 din Codul fiscal, în termen de 30 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă și documentația aferentă să fie transmisă la organul fiscal competent.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr._/03.11.2003 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Prahova, aflat la fila 5 dosar de fond, de pe urma defunctului I. N., au rămas ca moștenitori:C. M., S. E., C. Luciea, Ș. T., M. G., I. E., Ș. I. Ș. G., cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 6,9817 ha, situat in com, Ariceștii Rahtivani .>

De pe urma defunctei C. Luciea decedată pe parcursul soluționării cauzei la 30.04.2009, au rămas ca moștenitori C. I., C. E., N. C., C. Dunia M., C. G., calitatea acestora de succesori ai defunctei nefiind contestată de niciuna dintre părți.

De pe urma defunctului reclamant Ș. I. decedat la 07.11.2011, au rămas ca moștenitori, Ș. A., M. T. Vienița și Ș. I. M..

Prin sentința civilă nr._/2010 s-a respins acțiunea promovată de reclamantul Ș. G. prin care acesta solicita anularea parțială a titlului de proprietate nr._/03.11.2003.

Prin expertiza efectuată în cauză de către Troașcă A. s-au propus două variante de lotizare.

Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 6731 C.proc.civ., instanța a dispus ieșirea părților din indiviziune în privința imobilului menționat anterior, în cote de 1/8 pentru fiecare succesor al defunctului, conform expertizei efectuate, cotele ce revin lui C. Luciea și Ș. I., urmând a fi preluate de moștenitorii acestora.

La atribuirea bunurilor ce fac obiectul cauzei, instanța a avut în vedere, în principal, posesia anterioară a terenurilor precum și solicitarea majorității părților din proces, față de împrejurarea că varianta I a fost propusă de Ș. I., Ș. G., Ș. T., S. E., M. G., C. M., C. Luciea, în timp ce varianta II a fost propusă numai de I. E..

În raport de aceste considerente, instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform variantei I din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de Troașcă A., varianta întocmită la solicitarea numiților Ș. I., Ș. G., Ș. T., S. E., M. G., C. M., C. Luciea.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recursreclamantul Ș. G.. De asemenea, împotriva aceleiași sentințe a declarat apel pârâta I. E..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul Ș. G. a arătat că instanța de fond a calificat calea de atac ca fiind recurs, deși potrivit expertizei tehnice topografice efectuată în cauză valoarea masei succesorale partajate este de 620.080 lei astfel că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 2821 alin. 1 C.proc.civ. Față de acest motiv a solicitat a se avea în vedere că recursul declarat este de fapt apel.

De asemenea, reclamantul a menționat că, prin sentința atacată, i-a fost atribuit lotul nr.2, fiind omologată varianta I din expertiza tehnică topografică judiciară întocmită în cauza. Expertul i-a atribuit un lot în suprafață de 828 mp în T90 P461/27 evidențiată în anexa 2, însă instanța i-a atribuit numai 328 mp în aceeași . aceeași valoare stabilită de expert, evidențiată în aceeași anexă nr.2, fără a motiva diminuarea suprafeței de teren, diferență care nu se regăsește la nici o altă parte din dosar.

În opinia reclamantului, prin omologarea variantei nr.1 din expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie i-a fost încălcat dreptul de proprietate în ceea ce privește imobilul, casa sa de locuit situată pe suprafața de 950 mp T9 P553 și P554, încălcarea dreptului de proprietate constând în principal în atributul posesiei și folosinței, deoarece expertul desemnat, fără a ține cont de existența pe teren a casei de locuit, a configurației acesteia și a existenței unei delimitări a terenului prin amplasarea unui gard, a modificat amplasamentul liniei de hotar, astfel că este în imposibilitate de a intra sau ieși în/din locuință, aspecte ce au fost învederate instanței la termenul de judecată din 05.11.2012, sub forma unei obiecțiuni la expertiză pe care instanța le-a respins, motivat de faptul că, la termenul de judecată din data de 26.04.2010, nu ar fi formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Consideră că instanța a procedat în mod greșit, deoarece expertul nu a amplasat pe schița plan construcțiile, astfel că nu și-a putut da seama are este distanța dintre linia de hotar stabilită de expert și ..

În raportul de expertiză, expertul desemnat a formulat două variante de lotizare, una propusă de reclamanți și una propusa de pârâta I. E., fără să țină cont de disp. art.6739 C.proc.civ., la o suprafață de 69.817 mp, teren ce cuprinde atât teren intravilan, cât și teren extravilan, expertul formând loturi în care se plătesc sulte, astfel că nu a formulat și o a treia variantă de lotizare în care, în funcție de cotele fiecăruia, să delimiteze terenul fără a se stabili sulta.

Dosarul a fost suspendat pentru soluționarea dosarului nr._, cauză în care expertul topograf B. N. a evidențiat pe schița de plan suprafața de teren situată în T9 P554, evidențiind totodată și T9 P553.

Din această schiță se poate observa că expertul a evidențiat și amplasamentul unor construcții, însă expertul Troașcă A., în anexa 3 a expertizei, nu a evidențiat aceste construcții. Comparând cele două schițe, reclamantul a observat că, în schița de plan, expertul B. delimitează în punctele 7 și 6 o distantă de 17,39 m liniari, în această suprafață fiind amplasată construcția sa, iar în punctele 6 și 1 delimitează, pe 11,31 m liniari, și amplasamentul casei pârâtei I. E.. Dacă se vor compara aceste măsurători cu cele efectuate de Troască A. care, în anexa 3, delimitează 14,35 m liniari pentru reclamant, dar și pentru pârâtă, se poate observa că linia de hotar dintre părți, respectiv lotul 2 și lotul 8, trece exact prin casa sa, încălcându-i astfel dreptul de proprietate. Dacă expertul Troașcă A. ar fi măsurat și evidențiat pe schița plan clădirile, o astfel de eroare nu s-ar fi produs.

Astfel, reclamantul apreciază că, prin omologarea variantei nr. 1 și prin respingerea cererii de refacere a raportului de expertiză, instanța de fond a dispus împotriva voinței părților, dând naștere la alte noi procese, constând în acțiunea în revendicare, întrucât instanța nu a avut în vedere faptul că suprafața de 950 mp este în proprietatea sa și nu face parte din masa succesorală, deși a depus la dosar adeverința nr. 886/29.04.1991, sau în crearea unui drept de servitute.

Față de motivele expuse, reclamantul a solicitat ca, în situația în care calea de atac este calificată ca fiind apel, să se dispună casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, refacerea expertizei judiciare topografice cu omologarea altei variante de lotizare, urmând să-i fie atribuite suprafețe de teren conform cotei sale succesorale. În situația în care calea de atac va fi calificată drept recurs, a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, refacerea expertizei topografice cu omologarea unei alte variante de lotizare și atribuirea suprafețelor de teren conform cotei sale succesorale.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 282 alin.2 și urm, art. 304 punct 6, 7, 9 C.proc.civ.

În motivarea cererii de apel, pârâta I. E. a arătat că soluția instanței de fond este nelegală în ceea ce privește modalitatea de evaluare și partajare a bunurilor, cu nerespectarea criteriilor legale în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a bunurilor la momentul efectuării partajului, precum și a criteriilor de atribuire reglementate de art. 673 ind. 10 C.proc.civ.

În ceea ce privește modalitatea de evaluare a bunurilor, pârâta a arătat că a formulat obiecțiuni în fața instanței de fond, arătând că bunurile nu au fost evaluate conform categoriei de folosință înscrisă în titlul de proprietate funciară, existând suprafețe de teren care apar în titlul de proprietate ca fiind terenuri extravilane, fiind evaluate la prețul de circulație al unor terenuri intravilane la nivelul anului 2010.

Justificarea dată în raport de Avizul unic 1209/24.03.2005 privind trecerea unor terenuri din extravilanul localității în intravilan nu prezintă relevanță, în opinia apelantei, fiind un aviz administrativ datat martie 2005, în urmă cu 7 ani înainte de a se proceda la ieșirea din indiviziune și nu s-a făcut dovada modificări categoriei de folosință în evidențele O.C.P.I. Prahova, deoarece opozabilitatea nu poate fi dată decât de mențiunile făcute în evidențele cadastrale. De asemenea, apelanta a arătat că nici titlul de proprietate funciară nu a fost modificat, astfel încât se impunea evaluarea terenurilor în raport de categoria de folosință înscrisă în titlul de proprietate legal, precum și în evidențele cadastrale.

În ceea ce privește evaluarea terenurilor, apelanta a arătat că valoarea lor a fost stabilită printr-o expertiză tehnică de specialitate efectuată la nivelul anului 2009, moment la care valoarea bunurilor imobiliare era mult mai mare, în noiembrie 2012, la data soluționării cauzei, criza economică diminuând dramatic valoarea de piață a bunurilor imobile, în special a terenurilor agricole, motiv pentru care apreciază că menținerea evaluării la nivelul anului 2009 încalcă dispozițiile legale în materia criteriilor de evaluare a bunurilor supuse partajului.

Apelanta a arătat că a adus la cunoștința instanței aceste aspecte, atât cu ocazia punerii în discuție a raportului de expertiză, cât și la data de 05.11.2012, după repunerea pe rol a cauzei care a fost suspendată potrivit art. 244 pct. 2 C.proc.civ. aproape 2 ani, solicitând refacerea raportului de expertiză tehnică topo, dar instanța de fond a respins solicitarea sa.

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, apelanta a arătat că este de acord cu acțiunea de ieșire din indiviziune, dar a solicitat respectarea criteriilor de atribuire prev. de art. 67310 C.proc.civ., mai ales criteriile ce țin de posesia îndelungată a bunurilor, de investițiile făcute în muncile agricole, de sporul de valoare adus acestor terenuri.

Totodată, a solicitat atribuirea terenului intravilan categoria curți-construcții, situat în T9 P553 și 554, având în vedere faptul că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, s-a soluționat o primă acțiune de partaj succesoral între aceiași moștenitori, apelantei atribuindu-i-se casa de locuit și o suprafață de 250 mp, conform prevederilor legale de la acea dată (sentința civilă nr. 3663/1989 a Judecătoriei Ploiești – filele 34-35 dosar fond).

Având în vedere că, din cuprinsul sentinței civile nr. 3663 1989 reiese că a achitat sultă celorlalți moștenitori, apelanta consideră că nu este legal ca, la acest moment, să-i fie atribuite aceleași terenuri pe care le are deja în posesie, conform unor hotărâri anterioare, iar valoarea acestor terenuri să intre în calculul drepturilor părților, deși a achitat sulta corespunzătoare după pronunțarea primei hotărâri de partaj succesoral, fiind în situația de a plăti de două ori sulta pentru aceleași bunuri atribuite prin două hotărâri succesive.

O altă critică adusă sentinței pronunțate de instanța de fond constă în aceea că, varianta de lotizare omologată nu respectă criteriile legale prev. de art. 67310 C.proc.civ.

Astfel, apelanta a arătat că, din toate probatoriile administrate, rezultă că între moștenitori a existat o înțelegere de partaj voluntar în natură, stăpânind fiecare anumite terenuri de circa 20 de ani, dovada acestei înțelegeri rezultând și din faptul că o parte dintre frați au obținut terenuri, prin transfer, în localitatea de domiciliu (. de instanța de fond încălcând criteriul folosinței continue a acestor suprafețe de teren de peste 20 de ani, suprafața de teren de 7.800 mp situată în T90 P461/27, ce i-a fost repartizată la câmp și pe care a stăpânit-o în mod continuu timp de peste 20 de ani, după ce i s-au scăzut alte suprafețe de teren, fiind în prezent partajată și împărțită între alți moștenitori.

În același timp, apelantei îi sunt atribuite suprafețe din terenurile altor moștenitori, iar din cauza evaluării eronate a terenurilor, care nu corespunde categoriei de folosință înscrisă în titlul de proprietate funciară, a fost obligată la plata unor sulte în bani, în valoare considerabilă.

Dacă instanța ar fi considerat necesar, conform voinței unor dintre moștenitori, să i se împartă terenul de 7.800 mp, după ce l-a exploatat 20 de ani, apelanta consideră că dreptul său valoric trebuia calculat în raport de această împrejurare, nefiind normal să i se atribuie suplimentar terenuri luate de la alți moștenitori, pentru ca în final să fie deposedată de terenurile sale și să aibă o obligație împovărătoare la plata unei sulte în bani.

Apelanta a reiterat argumentul potrivit căruia evaluarea este vădit eronată, întrucât nu respectă categoria de folosință și pentru aceleași categorii de folosință, valorile între terenurile învecinate prezintă mari discrepanțe.

În opinia sa, expertiza tehnică topo, în varianta omologată de instanță, nu respectă principiul partajării în natură a bunurilor de aceeași natură și categorie, dovadă fiind și faptul că sunt moștenitori care nu primesc bunuri în natură ci doar sulte în bani.

Apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală și în ceea ce privește modalitatea de calcul a cheltuielilor de judecată, deoarece toate părțile din litigiu ar trebui să suporte o cotă egală de 1/8 din cheltuielile de judecată, corespunzătoare cotelor succesorale, apelanta a solicitat admiterea apelului și completarea probatoriilor în sensul efectuării unei noi expertize tehnice topo de evaluare a bunurilor și propuneri de lotizare, conform criteriilor legale, de către un alt expert.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Prin încheierea din data de 26.03.2013, instanța a recalificat prezentele căi de atac ca fiind apeluri, iar nu recursuri, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

În raport de motivele de apel invocate de apelanta-pârâtă, apelantul-reclamant Ș. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În motivare reclamantul a arătat că expertul topograf desemnat de către instanță a evaluat în mod corect terenurile deoarece, de la data emiterii titlului de proprietate și până la data efectuării expertizei, categoria de teren a fost modificată pe cale administrativă, terenul în suprafață de_ mp fiind trecut în intravilan, în baza avizului nr. 1209/24.03.2005, apelanta-pârâtă dorind atribuirea terenului în totalitate, tocmai pentru că are cunoștință de noul regim al terenului, atitudine de natură a atinge drepturile succesorale ale tuturor părților, cunoscut fiind că partajarea terenurilor se face în funcție de categoria de folosință a acestora de la data partajării și nu de la data emiterii titlului de proprietate.

În opinia sa, apelanta-pârâtă a făcut trimitere în mod greșit la art. 67310 C.proc.civ., text de lege ce vizează atribuirea în totalitate a bunurilor și stabilirea unor cote pentru ceilalți coindivizari, deși ar fi trebuit să invoce prevederile art. 6739 C.proc.civ., care vizează modalitatea de formare și atribuire a loturilor în natură, cu sulte cât mai mici, cu respectarea folosinței, cu privire la acest aspect susținerile apelantei fiind pertinente numai în ceea ce privește faptul că nu s-a respectat posesia fiecărui coindivizar.

În ceea ce privește susținerile apelantei, în sensul că ar fi stăpânit 7.800 mp în T90 P461/27 de mai bine de 20 ani, apelantul-reclamant a arătat că sunt nereale, acest teren fiind în prezent intravilan, pârâta nedorind altceva decât să îl obțină în totalitate prin evaluarea lui ca extravilan, la o valoare mai mică, fără a face dovada că a stăpânit acest teren în intervalul de timp indicat.

De asemenea, apelantul-reclamant consideră nereale și susținerile că i s-ar fi atribuit din loturile altor moștenitori, instanța respectând criteriile de evaluare și lotizare și omologând în mod corect varianta de lotizare, în funcție de propunerile părților, cu singura excepție pe care a arătat-o acesta în motivele sale de apel, în ceea ce privește încălcarea dreptului său de proprietate, de accesul în locuința proprietatea sa.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelantul-reclamant consideră că instanța le-a evidențiat conform cotei de 1/8 și nu așa cum susține apelanta-pârâtă, motiv pentru care a solicitat să fie respinsă și această cerere.

Totodată, împotriva celor două apeluri au formulat întâmpinare intimații-reclamanți Ș. T., S. E., M. G., C. M., Ș. I. M., M. T. Vienita, Ș. A. și intimații-pârâți C. I., C. E., C. G., N. C., C. Dunia M., prin care au solicitat respingerea căilor de atac promovate în cauză de către cei doi apelanți și menținerea sentinței civile nr._/2012 ca fiind legală și temeinică.

Intimații au arătat că soluția instanței de fond este legală și temeinică în ceea ce privește modalitatea de evaluare și partajare a bunurilor succesorale, cu respectarea criteriilor legale în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a bunurilor la momentul efectuării partajului, precum și în ceea ce privește criteriile de atribuire în natură a bunurilor succesorale,

În opinia acestora, prin expertiza efectuată în cauză, bunurile succesorale au fost evaluate conform categoriei de folosință din care făceau parte. În legătură cu suprafața de teren de 7.800 mp trecut din categoria de folosință - teren extravilan, în intravilanul localității, intimații au precizat că acest teren are în prezent categoria de teren intravilan, conform avizului nr. 1209/2005 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 28/11.07.2005, titlul de proprietate cu privire la acest teren neputând fi modificat, având în vedere că niciunul dintre intimați nu a avut în posesie originalul acestui titlu de proprietate, acesta aflându-se în posesia apelantei I. E. de la eliberare până în prezent, intimații având doar copii ale acestuia.

Cu privire la susținerile apelantei I. E., în sensul că este nemulțumită de evaluarea terenurilor, intimații au precizat că această evaluare s-a făcut la prețul de circulație corespunzător comunei Ariceștii Rahtivani, avându-se în vedere categoria de folosință și încadrarea în zonă.

Mai mult, apelanta a solicitat atribuirea în natură a terenului de 7.800 mp situat în T90 P461/27, conform variantei a doua a expertizei topografice Troașcă A., doar din motive financiare, acest teren făcând parte din categoria terenurilor intravilane, având un preț de circulație foarte ridicat, fiind situat în vecinătatea Parcului Industrial „Crângul lui Bot” pe DN 72.

Cu privire la susținerile apelantei I. E. care, pentru a indice instanța în eroare, a adus în discuție o sentință civilă nr. 3663/1989, intimații au arătat că sunt eronate, deoarece sentința invocată nu a fost niciodată pusă în executare, apelanta nu a achitat niciodată sultă, neexistând niciun act doveditor în acest sens, mențiunea acestei sentințe nu a fost înregistrată în niciun act agricol, motiv pentru care, la data eliberării titlului de proprietate, întreaga suprafață de teren a fost trecută pe numele defunctului I. N., a cărui succesiune reprezintă obiectul prezentului dosar.

Intimații au solicitat să se ia act că între păți nu a existat niciodată o înțelegere de partaj voluntar, expertiza tehnică topografică efectuată în cauză și varianta de lotizare omologată de instanța de fond respectă criteriile legale prevăzute de art. 3731 C.proc.civ., această variantă omologată de instanța de fond respectând principiul partajării în natură a bunurilor de aceeași natură și categorie.

Cu referire la susținerile apelantului Ș. G., în sensul că i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate în ceea ce privește suprafața de teren de 950 mp T9 P553 și P 554, intimații au arătat că aceste susțineri sunt nereale, apelantul neavând niciun titlu de proprietate pentru acest teren ce face parte din masa succesorală a defunctului I. N., acesta făcând numeroase demersuri cu scopul de a obține doar pentru sine acest teren care a constituit obiectul dosarului nr._, cu menținerea ca legal a titlului de proprietate eliberat pe numele defunctului I. N..

În plus, intimații au precizat că, pe parcursul judecății în fond, apelantul a fost reprezentat și asistat în permanență prin apărător ales, acesta formulând la termenul din 05.11.2012 obiecțiuni la expertiza topo efectuată în cauză, obiecțiunile acestuia fiind respinse ca tardiv formulate.

În opinia intimaților, în mod corect și legal instanța de fond a respins obiecțiunile tuturor părților solicitate în cauză, având în vedere că la termenul din 26.04.2010 instanța s-a pronunțat asupra tuturor obiecțiunilor, apreciind că expertul a răspuns corespunzător obiectivelor stabilite, precum și obiecțiunilor acestuia, în condițiile în care, la termenul din 26.04.2010, a fost reprezentat de avocat R. A. și nu a avut obiecțiuni la raportul topo.

De altfel, intimații au arătat că, la soluționarea cauzei, apelantul a solicitat instanței omologarea variantei întâi din raportul de expertiză, astfel cum instanța a dispus ieșirea din indiviziune.

Față de considerentele expuse, intimații au solicitat respingerea căilor de atac exercitate în cauză și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

În cauză, instanța de apel a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză în specialitatea topografie, raportul fiind întocmit de expert O. B..

Examinând sentința, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamantul Ș. G. și de pârâta I. E., a dispozițiilor legale incidente, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, în temeiul legilor fondului funciar a fost emis titlul de proprietate nr._/03.11.2003 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de teren de 6,9817 ha pe raza . numele lui C. M., S. E., C. Luciea, Ș. T., M. G., I. E., Ș. I. și Ș. G., toți în calitate de moștenitori legali (fii) ai autorului lor, I. N..

În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 3 din Legea 18/1991, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

Conform actelor de stare civilă, depuse în copie la dosar, a rezultat că fiecare dintre persoanele nominalizate în titlul de proprietate arătat mai sus deține o cotă indiviză de 1/8 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului I. N., respectiv din terenurile menționate în titlu, după cum a menționat și prima instanță.

În concret, ținând seama că o parte dintre coproprietari au decedat între timp, cotele ce se cuvin părților din prezenta cauză sunt următoarele: reclamanții Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A. (toți în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. I., decedat pe parcursul soluționării prezentei cauze) au împreună o cotă indiviză de 1/8, reclamantul Ș. G. are o cotă indiviză de 1/8, reclamantul Ș. T. are o cotă indiviză de 1/8, reclamanta S. E. are o cotă indiviză de 1/8, reclamanta M. G. are o cotă indiviză de 1/8, reclamanta C. M. are o cotă indiviză de 1/8, pârâta I. E. are o cotă indiviză de 1/8, iar pârâții C. I., C. E., C. G., N. C., C.-Dunia M. (toți în calitate de moștenitori legali ai defunctei C. Luciea, decedată pe parcursul soluționării prezentei cauze) au împreună o cotă indiviză de 1/8 din succesiune.

Cu toate acestea, tribunalul observă că în mod greșit judecătoria a omologat o variantă care nu respectă întrutotul dispozițiile art. 6739 C.proc.civ., conținând criteriile pe care instanța de judecată trebuie să le aibă în vedere la formarea loturilor pentru coindivizari.

Astfel, potrivit acestui text de lege, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va sime seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri, cu cordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Sunt fondate criticile reclamantul Ș. G., în sensul că prin varianta I din raportul de expertiză întocmit de expert Troașcă A., omologată de prima instanță, terenul intravilan ce i-a fost atribuit în parcelele Cc 554 și A 553 nu îi permit o folosință în bună condiții a construcției edificate de acesta pe terenul în litigiu, limita de hotar dintre terenul atribuit acestuia și terenul atribuit pârâtei I. E. neluând în considerare forma și dimensiunile caselor de locuit aparținând părților.

Chiar dacă, de principiu, este de preferat ca o linie de hotar dintre două proprietăți să fie în linie dreaptă pe toată întinderea sa, totuși, dacă în concret, într-o anume situație, ținând cont de împrejurările specifice, se poate opta pentru stabilirea unei linii de hotar care nu este în linie dreaptă, dar care permite părților o bună folosință a construcțiilor edificate pe teren.

Unul din principiile ce trebuie avute în vedere cu ocazia soluționării unei proceduri de împărțeală judiciară este și acela de a atribui loturi către coproprietari de așa manieră încât să se preîntâmpine, pe cât posibil, eventuale litigii ulterioare. Or, în situația în care linia de hotar este amplasată fix pe peretele unei din construcții, aceste fapt este de natură a da naștere unor viitoare posibile litigii, determinate de imposibilitatea proprietarului construcției de a se folosi și de a întreține respectiva construcție.

De asemenea, se mai observă că, în primă fază, acest reclamant nu a fost în măsură să formuleze obiecțiuni față de această variantă de lotizare, deoarece expertul Troașcă A. nu a indicat, pe schița de plan anexă la raportul amplasamentul construcției aparținând acestuia, pentru a o clarificare a modului în care linia de hotar se raportează la amplasamentul construcției.

Referitor la critica reclamantului, în sensul că prin varianta I omologată de prima instanță i s-ar fi atribuit un teren de 328 mp în T 90 P461/27, este evident că este vorba despre o simplă eroare materială, în realitate terenul respectiv este în suprafață de 828 mp, așa cum s-a indicat și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expert Troașcă A., urmând ca acest aspect să fie avut în vedere cu ocazia pronunțării prezentei decizii.

În ce privește criticile formulate de pârâta I. E., tribunalul constată că, într-adevăr, raportul de expertiză efectuat de expert Troașcă A. la prima instanță, și care cuprindea și echivalentul valoric al terenurilor supuse împărțelii, a fost întocmit la data de 11.05.2009, iar sentința pronunțată de judecătorie a fost dată la data de 12.11.2012, la aproximativ 3 ani și jumătate de la efectuarea expertizei.

Ținând cont de fluctuațiile semnificative de pe piața imobiliară din această perioadă de timp, aspect de necontestat, fiind de notorietate criza economică și financiară din ultimii ani, tribunalul apreciază ca fiind fondate aceste critici, astfel că se impunea efectuarea unei noi evaluări a terenurilor în litigiu, având în vedere că, la formarea și atribuirea loturilor, este necesară stabilirea valorii reale de circulație a bunurilor, deoarece, pentru egalizarea loturilor, există posibilitatea să se dispună și plata unor sulte, în temeiul art. 742 C.civ.

De asemenea, este fondată și critica potrivit căreia prima instanță nu a ținut cont de posesia pârâtei I. E. asupra unei suprafețe de teren de 7.800 mp, situată în T90, P461/27, aspect care a fost recunoscut de părți la interogatoriu, singur aspect în discuția perioada acestei folosințe a terenului de către pârâtă, părțile interogate afirmând că această posesie ar data începând cu anul 2004.

Pentru acest motive, tribunalul a dispus prin încheierea pronunțată la data de 05.06.2013, în baza prevederilor art. 295, cu aplicarea art. 167 alin. 1 C.proc.civ., completarea probatoriului în apel cu o nouă expertiză în specialitatea topografie, care să aibă drept obiective identificarea și evaluarea terenurilor reconstituite părților prin titlul de proprietate nr._/03.11.2003, precum și formularea de propuneri de lotizare, luând în considerare dispozițiile art. 741 C.civ. și art. 6739 C.proc.civ.

Așa cum s-a menționat mai sus, în prezent părțile se află în stare de indiviziune cu privire la terenurile în suprafață totală de 6,9817 ha, situate pe raza . titlului de proprietate nr._/03.11.2003, cotele-indivize ale părților fiind detaliate în paragraful respectiv.

Potrivit art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi silit a rămâne în indiviziune. Părțile din prezenta cauză au solicitat a se proceda la ieșirea din indiviziune, însă potrivit unor variante de lotizare diferite.

Din această perspectivă, tribunalul urmează a dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile în suprafață totală de 6,9817 ha, situate pe raza com. Ariceștii Rahtivani, . în titlul de proprietate nr._/03.11.2003.

La stabilirea variantei de lotizare, tribunalul va avea în vedere criteriile reglementate de prevederile art. 6739 C.proc.civ., ce au fost redate anterior, precum și dispozițiile art. 741 alin. 1 și 2 C.civ.

În acest sens, tribunalul constată, mai întâi, că reclamantul Ș. G. și pârâta I. E. ocupă de mai mult timp terenuri în intravilanul localității, tarlaua 9, parcelele Cc 554 și A 553, pe care și-au edificat și construcții, ce reprezintă casele lor de locuit, astfel că va atribui parte din acest teren fiecăruia dintre cei doi.

Totodată, tribunalul va avea în vedere și ca linia de hotar dintre cele două loturi, ce urmează a fi atribuite reclamantului Ș. G. și pârâtei I. E., să aibă în vedere și situația concretă, existentă pe teren, în sensul ca hotarul dintre terenuri să ia în considerare și forma construcțiilor edificate deja de către părți, pentru a permite acestora o folosință și o îngrijire în bune condiții a construcțiilor respective.

De asemenea, se mai observă, după cum s-a arătat mai sus, faptul că pârâta I. E. are deja în posesie terenul în suprafață de 7.800 mp, situat în tarlaua 90, .. Acest aspect a fost recunoscut de aproape toate părțile din dosar.

Cu ocazia dezbaterilor în fond în prezentul apel, intimații-pârâți C. I., C. E., C. G., N. C., C.-Dunia M. (moștenitori ai defunctei C. Luciea), au contestat această situație, solicitând a le fi atribuit și lor parte din acest teren, însă tribunalul reamintește acestora că autoarea lor, C. Luciea, a formulat în fața primei instanțe întâmpinare împreună cu pârâta I. E. (fila 32 dosar fond), la data de 08.10.2007, prin care cele două pârâte au avut un punct de vedere unitar, comun, inclusiv în ce privește solicitarea de atribuire a terenului în suprafață de 7.800 mp către pârâta I. E..

Așadar, tribunalul observă că autoarea lor,C. Luciea, care cunoștea cel mai bine înțelegerile care au intervenit între cei 8 menționați pe titlul de proprietate nr._/03.11.2003 cu privire la modul de stăpânire și de împărțire a terenurilor respectivă, și-a exprimat o poziție neechivocă, în sensul că pârâta I. E. era îndreptățită să solicite a-i fi atribuit în lotul său acest teren de 7.800 mp.

Pe de altă parte, tribunalul apreciază că nu poate fi primită solicitarea intimaților, de omologare a variantei 4 din raportul de expertiză întocmit în apel, prin care terenul în suprafață de 7.800 mp ar trebui împărțit în 8 loturi, cu atribuirea pe fiecare tulpină de moștenitori a unei suprafețe de teren, deoarece în acest caz fiecare ar primi câte o suprafață de teren de doar 769 mp, urmând a se institui și o cale de acces indiviză în suprafață de aproximativ 275 mp.

Or, această variantă ar conduce la o fărâmițare semnificativă a terenului respectiv, total neproductiv pentru o exploatare corespunzătoare a respectivului teren, această variantă fiind în contradicție cu prevederile art. 741 alin. 2 C.civ., care stabilește ca partajarea în natură să nu fie făcută de așa natură încât să conducă la fărâmițarea excesivă a imobilelor.

Prin urmare, tribunalul apreciază că varianta care respectă cel mai mult dispozițiile art. 6739 C.proc.civ. și art. 741 C.civ. este varianta 1 din raportul de expertiză întocmit de expert O. B. la data de 13.05.2015.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul va admite apelurile declarate de reclamantul Ș. G. și de pârâta I. E. împotriva sentinței civile nr._/12.11.2012 pronunțate de Judecătoria Ploiești, pe care o va schimba în parte, în sensul că va dispune ieșirea din indiviziune a părților conform variantei 1 din raportul de expertiză întocmit în apel de expert O. B. la data de 13.05.2015, fiind menținută în rest sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 274-276 C.proc.civ., tribunalul va compensa în totalitate cheltuielile de judecată suportate de către părți în apel, ținând seama de cotele-părți ce li se cuvin acestora, precum și de criticile din apelurile declarate, care au fost apreciate de către tribunal ca fiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de apelantul-reclamant Ș. G., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 231, jud. Prahova și de apelanta-pârâtă I. E. CNP_, domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 113, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/12.11.2012 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. T., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 243, jud. Prahova, S. E., domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 397, jud. Prahova, M. G., CNP_, domiciliată în ., jud. Prahova, C. M., CNP_, domiciliată în com. Mănești, ., Ș. I. M., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 258, jud. Prahova, M. T. VIENIȚA, CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 2B, ., ., jud. Prahova și Ș. A., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 2B, ., și intimații-pârâți C. I., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 170, jud. Prahova, C. E., CNP_, domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 170, jud. Prahova, C. G., CNP_, domiciliat în com. Ariceștii Rahtivani, .. 170, jud. Prahova, N. C., CNP_, domiciliată în com. Ariceștii Rahtivani, .. 116A, jud. Prahova, și C. D. M., CNP _, domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.

Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că dispune ieșirea din indiviziune a părților conform variantei 1 din raportul de expertiză întocmit în apel de expert O. B. la data de 13.05.2015, după cum urmează:

LOTUL 1: Apelanta-pârâtă I. E. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Terenurile intravilane în suprafețe de 354 mp, respectiv 1.143 mp, situate în tarlaua 9, parcelele Cc 554, respectiv, A 553, delimitate în perimetrul D,2,3,4,A,B,C,D pe schița de plan anexă la raport, în valoare totală de 10.671 lei;

Teren intravilan în suprafață de 7.800 mp, situat în tarlaua 90, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 39.000 lei.

Primește bunuri în valoare totală de 49.671 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, obligă apelanta-pârâtă I. E. să plătească, cu titlu de sultă, suma de 22.783,125 lei, către loturile 2, 6, 7 și 8.

LOTUL 2: Apelantul-reclamant Ș. G. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Terenurile intravilane în suprafețe de 523 mp, respectiv 1.143 mp, situate în tarlaua 9, parcelele Cc 554, respectiv, A 553, delimitate în perimetrul 1,D,C,B,A,4,5,6,7,1 pe schița de plan anexă la raport, în valoare totală de 13.037 lei;

Teren extravilan în suprafața de 5.000 mp, situat în tarlaua 15, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 12.500 lei.

Primește bunuri în valoare totală de 25.537 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, apelantul-reclamant Ș. G. primește, cu titlu de sultă, de la apelanta-pârâtă I. E., suma de 1.350,875 lei.

LOTUL 3: Intimații-reclamanți Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A. (în calitate de moștenitori legali ai defunctului Ș. I.) primesc în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren extravilan în suprafață de 12.500 mp, situat în tarlaua 107, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 31.250 lei.

Primesc bunuri în valoare totală de 31.250 lei.

Au dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, obligă intimații-reclamanți Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A., să plătească, cu titlu de sultă, suma de 4.362,125 lei, către loturile 3 și 4.

LOTUL 4: Intimatul-reclamant Ș. T. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren extravilan în suprafață de 3.600 mp, situat în tarlaua 102, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 9.000 lei;

Teren extravilan în suprafață de 3.700 mp, situat în tarlaua 102, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 9.250 lei;

Teren extravilan în suprafață de 2.500 mp, situat în tarlaua 107, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 6.250 lei;

Primește bunuri în valoare totală de 24.500 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, intimatul-reclamant Ș. T. primește, cu titlu de sultă, de la intimații-reclamanți Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A., suma de 2.387,875 lei.

LOTUL 5: Intimata-reclamantă S. E. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren extravilan în suprafață de 10.000 mp, situat în tarlaua 102, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 25.000 lei.

Primește bunuri în valoare totală de 25.000 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, intimata-reclamantă S. E. primește, cu titlu de sultă, de la intimații-reclamanți Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A., suma de 1.887,875 lei.

LOTUL 6: Intimata-reclamantă M. G. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren extravilan în suprafață de 10.000 mp, situat în tarlaua 104, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 25.000 lei.

Primește bunuri în valoare totală de 25.000 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, intimata-reclamantă S. E. primește, cu titlu de sultă, de la apelanta-pârâtă I. E., suma de 1.887,875 lei.

LOTUL 7: Intimata-reclamantă C. M. primește în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren extravilan în suprafață de 9.400 mp, situat în tarlaua 7, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 23.500 lei.

Primește bunuri în valoare totală de 23.500 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, intimata-reclamantă S. E. primește, cu titlu de sultă, de la apelanta-pârâtă I. E., suma de 3.387,875 lei.

LOTUL 8: Intimații-reclamanți C. I., C. E., C. G., N. C., C.-Dunia M. (în calitate de moștenitori legali ai defunctei C. Luciea) primesc în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:

Teren intravilan în suprafață de 2.129 mp, situat în tarlaua 8, ., delimitat în perimetrul 1,2,3,4,5,6 pe schița de plan anexă la raport, în valoare de 10.645 lei.

Primesc bunuri în valoare totală de 10.645 lei.

Au dreptul la bunuri în valoare de 26.887,875 lei.

Pentru egalizarea loturilor, intimații-reclamanți C. I., C. E., C. G., N. C., C.-Dunia M. primesc, cu titlu de sultă, de la apelanta-pârâtă I. E. suma de 22.783,125 lei, și de la intimații-reclamanți Ș. I. M., M. T. Vienița, Ș. A., suma de 86,375 lei.

Menține în rest sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.

Compensează în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2015.

Președinte, Judecător,

Ș. O.-C. P.-A. A.

Grefier

S. L. F.

Red. O.C.Ș./tehnored. S.L.F.

16 ex./22.01.16

d. f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j. f. G. D.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 3169/2015. Tribunalul PRAHOVA