Pensie întreţinere. Decizia nr. 1132/2015. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 1132/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 38059/281/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1132

Ședința publică din data de 18.03.2015

Președinte: P.-A. A.

Judecător: Ș. O.-C.

Grefier: N. L. E.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant R. V., domiciliat în comuna Păulești, ., jud. Prahova, și apelanta-pârâtă M. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6254/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu autoritatea tutelară C. L. PĂULEȘTI, cu sediul în Păulești, jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la prima strigare a cauzei apelantul-reclamant personal și apelanta-pârâtă personal și asistată de avocat C. C.-C., lipsind autoritatea tutelară, iar la a doua strigare se prezintă apelantul-reclamant personal și asistat de avocat C. V. și apelanta-pârâtă personal și asistată de avocat C. C.-C., lipsind autoritatea tutelară

Procedura de citare este îndeplinită.

Cereri timbrate cu taxă de timbru, în cuantum de câte 5 lei, conform chitanțelor PCP nr. 2013 (19)/18.02.2015 – apelantul-reclamant, și nr._/18.03.2015 – apelanta-pârâtă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezilor de achitare a taxelor judiciare de timbru aferente apelurilor promovate, că apelanta-pârâtă a depus întâmpinare, iar apărătorul apelantului-reclamant a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de prezentare, deoarece asigură asistență judiciară într-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M., după care

La prima strigare a cauzei, apelantul-reclamant depune la dosar delegația avocațială a apărătorului său și dovada achitării taxei de timbru aferentă apelului promovat și, având cuvântul, solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, întrucât apărătorul său se află la Judecătoria Vălenii de M.

Apărătorul apelantei-pârâte depune la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă apelului promovat și, având cuvântul, solicită acordarea unui termen de judecată, întrucât nu se știe cât durează până apărătorul apelantului-reclamant va ajunge în instanță.

Tribunalul ia act că au fost achitate taxele de timbru aferente apelurilor promovate și dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, în vederea prezentării apărătorului apelantului-reclamant.

La a doua strigare a cauzei, apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul, arată că trebuia citată în cauză și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sector 5 București.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul, arată că într-adevăr trebuia citată în cauză și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sector 5 București.

Tribunalul apreciază că nu este necesară citarea în cauză a autorității tutelare din cadrul Primăriei Sector 5 București la u termen la care nu se dezbate cauze pe fond, aceasta neavând calitatea de parte.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, pe care le depune la dosar, comunicând și apelantei-pârâte, prin apărător, un exemplar al acestora, la care sunt atașate și 6 fotografii, pentru a se dovedi că declarațiile martorilor audiați și ale mamei minorei reprezintă niște neadevăruri.

Tribunalul prezintă apelantei-pârâte fotografiile depuse la dosar de către apelantul-reclamant.

Apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Totodată, arată că în ceea ce privește fotografiile depuse la dosar de apelantul-reclamant, arată că acestea u fost făcute când minorul era foarte mic și nu înțelegea nimic, precum și că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință înscrisurile comunicate de apelantul-reclamant.

Tribunalul, apreciind concludentă și pertinentă soluționării căilor de atac exercitate în cauză proba cu înscrisuri solicitată de apelantul-reclamant și apelanta-pârâtă, în baza art. 295 cod proc. civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, atât cele depuse la acest termen de judecată, cât și cele existente la dosar.

Apărătorul apelantului-reclamant și apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestora.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului promovat de reclamant, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul stabilirii unui program de vizitare astfel cum s-a solicitat prin acțiune sau legăturile tatălui cu minorul să se facă fără prezența mamei și nu în domiciliul acesteia (în cazul în care se apreciază că programul de vizitare este corect), fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului formulat de reclamant, având în vedere că nu poate fi îndeplinit un program de vizitare a copilului în Păulești, în condițiile în care domiciliul acestuia este în București, mai ales că minora nu-l cunoaște pe reclamant, nu din vina pârâtei, ci a reclamantului, care nu a vizitat copilul în București, copil care se îndepărtează în momentul în care își vede tatăl. Mai mult, apelanta-pârâtă locuiește în București, acolo își desfășoară activitatea profesională și nu are nicio legătură cu localitatea Păulești, însă, cu toate acestea, l-a invitat pe reclamant să-și cunoască minora, astfel că trebuie respins apelul declarat de acesta, întrucât minora este străină de tatăl său. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, solicită admiterea acestuia și stabilirea programului de vizitare sâmbăta și duminica între orele 14-17 în domiciliul mamei, până când tatăl și minora se cunosc mai bine, urmând a nu fi menținut programul stabilit de instanța de fond, în sensul ca fiecare parte să meargă în domiciliului celeilalte, întrucât reclamantul este căsătorit, are o altă familie și alți copii.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul, arată că reclamantul este de acord cu luarea minorei în domiciliul său de sâmbătă până duminică.

Apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul în replică, arată că astfel cum reiese și din ancheta socială, domiciliul pârâtei este în București, iar reclamantul este un necunoscut pentru minoră, astfel că nu poate rezista într-un mediu necunoscut.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul în replică, arată că reclamantul a vizitat minora în perioada sărbătorilor de C..

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.11.2012 sub nr._ reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâta M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea în comun de către părți a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011; stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei pârâte; obligarea reclamantului la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate; obligarea pârâtei să permită reclamantului desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună, de vineri de la orele 16:00 până duminica la orele 14:00 cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui; 2 săptămâni în perioada de vară în cursul concediului de odihnă al reclamantului cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui; o săptămână în vacanța de C. și o săptămână în vacanța de P., alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că părțile au locuit împreună în imobilul proprietatea reclamantului și din relația de concubinaj începută în anul 2010 a rezultat minora R. R., născută la data de 15.06.2011; începând cu data de 14.09.2012 părțile s-au despărțit în fapt definitiv, în urma unor tensiuni apărute între cei doi, pârâta părăsind locuința comună împreună cu minora și de atunci reclamantul nu a mai avut nicio legătură cu minora, fapt ce nu este în interesul copilului, care trebuie să dezvolte relații armonioase cu ambii părinți.

În cererea sa reclamantul a făcut referire la decizii CEDO, respectiv cauza Ticli și Mancuso c. Italiei –hotărârea din 23.03.1999, în care se arată că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună este un element esențial al vieții de familie.

Reclamantul a precizat că, în prezent, este căsătorit cu o altă persoană.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 262 alin. 2, art. 397, art. 401, art. 505 alin. 2 Cod civil, art.112 Cod proc. civ.

În susținerea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială și a depus la dosarul cauzei: carte de identitate pârâtă; certificatul de naștere minoră . nr._ eliberat de C. L. Ploiești la data de 27.06.2011; scrisoarea olografă a pârâtei adresată reclamantului la plecarea din locuința comună (fl. 6-10 dosar).

În cauză a fost dispusă, din oficiu, efectuarea unui referat de anchetă psiho-socială la domiciliile părților cu privire la condițiile de creștere și educare ale minorei, informațiile solicitate fiind comunicate la dosarul cauzei (fl. 13-15; 37 dosar).

La termenul de judecată din data de 08.04.2013, pârâta prin apărător a depus întâmpinare și cerere reconvențională (fl. 22-24 dosar).

Prin întâmpinare, pârâta a învederat că nu este de acord cu programul de vizitare solicitat de către reclamant, respectiv cu luarea minorei în domiciliul tatălui în perioadele de vacanță, având în vedere vârsta minorei și a faptului că minora nu-și mai amintește de tată, întrucât la data despărțirii minora avea 1 an și 3 luni, iar reclamantul nu a mai vizitat-o pe minoră până în prezent, trecând 7 luni de când aceasta nu l-a mai văzut.

Aceasta a mai precizat că atunci când a început relația de concubinaj cu reclamantul, dânsul era despărțit în fapt de soție - cu care este căsătorit și în prezent, reclamantul promițându-i pârâtei că va divorța de soție deoarece nu se mai înțeleg de mai mulți ani, iar pârâta a acceptat să se mute în domiciliul reclamantului, în decembrie 2010, deoarece era însărcinată.

De asemenea, s-a mai susținut că, încă din ianuarie 2011, reclamantul și-a schimbat total atitudinea față de pârâtă, manifestând un comportament urât și jignitor la adresa sa, spunându-i, printre altele, că-i produce pagubă prin mâncare și fiind complet dezinteresat de persoana ei.

Aceasta a mai arătat că, în timp, reclamantul a început să consume alcool, să devină tot mai agresiv, atât verbal, dar mai ales fizic și destul de des, a început să ducă minora la soția sa, fără știrea mamei, pentru ca minora să se obișnuiască cu soția, iar apoi să fie oprită de reclamant și soție, iar pârâta să fie izgonită din locuință.

Pârâta a mai precizat că de când s-a mutat în domiciliul reclamantului a avut parte numai de suferință, reclamantul având un comportament violent față de aceasta și chiar a amenințat cu moartea, atât pe ea cât și pe părinții ei.

Cât privește relația tată - minoră, pârâta a arătat că deși reclamantul este de profesie veterinar, când acesta se întorcea de la serviciu nu se schimba de hainele cu care era îmbrăcat când mergea să facă tratamente animalelor nu se spăla pe mâini și-o lua în brațe pe minoră, situație care conducea la discuții între părți.

Aceasta a mai învederat că minora nu avea voie să folosească pe zi mai mult de 3 pampersi, pentru economie, iar apa pentru îmbăierea minorei era pusă în cădiță chiar de către reclamant, dar într-o cantitate cât de mică, pentru a nu se consuma apă și gaze la încălzit; la mare, în luna septembrie 2012, în cele 7 zile de sejur, reclamantul dorea s-o țină pe minoră pe plajă de la ora 09:00 până seara și, pentru că pârâta pleca cu minora în cameră în jurul orelor 11:00, reclamantul a avut față de aceasta un comportament foarte violent.

Pârâta a menționat că lucrează în învățământ, iar după plecarea de la reclamant a fost detașată cu locul de muncă în București, unde locuiește în prezent cu forme legale la adresa: București, Șoseaua Panduri, nr.60, ..

Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă a solicitat a se stabili pentru reclamantul-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: a II-a și a III-a sâmbătă a fiecărei luni la domiciliul ales al mamei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., între orele 14:00-17:00.

În probatoriu, pârâta-reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului - pârât și proba testimonială.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-119 Cod proc. civ.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței nr._ din data de 08.04.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei (fl.18 dosar).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.11.2012 sub nr._/302/2012 reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea în exclusivitate de către reclamantă a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011; stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei reclamante; obligarea pârâtului la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul copilului. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că din relația de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora R. R., născută la data de 15.06.2011; că, pe toată perioada cât părțile au locuit împreună, pârâtul a fost o persoană violentă fizic și verbal, a lovit-o și insultat-o în nenumărate rânduri, a amenințat-o mereu că „o omoară și că îi răpește fetița”, sau că „o omoară și pe ea și pe fetiță și pe părinții acesteia”, fiind cunoscut în localitatea de domiciliu ca o persoană violentă, reclamanta fiind nevoită și reușind să părăsească domiciliul în care locuiau abia la data de 14.09.2012.

Aceasta a mai arătat că toate violențele fizice și amenințările verbale s-au petrecut atât în timpul cât a fost însărcinată cât și după ce s-a născut minora, fiind săvârșite chiar și în față minorei și că, pârâtul nu a arătat niciun fel de interes față de minoră, neocupându-se deloc de creșterea și educarea ei, că îi place să consume băuturi alcoolice, stare în care devine foarte violent fizic și verbal, iar de la separarea în fapt a părților, pârâtul nu a vizitat-o pe minoră.

Reclamanta a mai solicitat stabilirea locuinței minorei la mamă și exercitarea exclusivă a autorității părintești având în vedere vârsta minorei de 1 an și 5 luni, vârstă la care minora are nevoie de dragostea și afecțiunea mamei, de care este foarte atașată sufletește.

S-a mai arătat că reclamanta are condiții materiale mai bune decât pârâtul (apartament cu 2 camere și dependințe și un salariu corespunzător) și are aptitudinile necesare pentru creșterea și educarea minorei, fiind învățătoare, iar pârâtul, în vârstă de 44 ani, este o persoană recalcitrantă și cu un comportament violent și în prezent este căsătorit legal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 398-402 Cod civil, art. 112 Cod proc. civ.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimonială și anchetă socială și a depus la dosarul cauzei copii de pe: cartea de identitate reclamantă; certificatul de naștere minoră . nr._ eliberat de C. L. Ploiești la data de 27.06.2011; adeverința nr.2204/15.11.2012 eliberată de Școala Gimnazială I.G.D., București prin care se arată că reclamanta este detașată pe post de învățător la această unitate și venitul lunar brut și net (fl. 5-7 dosar).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6,00 lei conform chitanței nr._ din data de 31.01.2013 (fl. 23 dosar nr._/302/2012).

S-a dispus, din oficiu, efectuarea unui referat de anchetă psiho - socială la domiciliul părților cu privire la condițiile de creștere și educare ale minorei, informațiile solicitate fiind comunicate la dosarul cauzei (fl. 16-17;19-20 dosar nr._/302/2012).

La termenul de judecată din data de 31.01.2013 în dosarul nr._/302/2012 pârâtul prin apărător a depus întâmpinare și cerere reconvențională timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei, conform chitanței . nr.826 din data 30.01.2013 (fl.25-28).

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București și a solicitat pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În ceea privește cererea reconvențională formulată de către pârât în dosarul nr._/302/2012, conținutul acesteia este identic cu cel al acțiunii din dosarul nr._ în care are calitatea de reclamant, în plus adăugând la motivarea în fapt a cererii, faptul că susținerile reclamantei, în sensul că ar fi violent și că ar fi amenințat-o fizic și verbal sunt neîntemeiate, motivat de faptul că ordinul de protecție promovat de către reclamantă la Judecătoria Ploiești a fost respins, solicitarea reclamantei fiind vădit netemeinică, iar în biletul lăsat de către reclamantă la părăsirea de către aceasta a locuinței comune împreună cu minora nu se face vorbire nicăieri de vreun act de amenințare fizică sau verbală săvârșit asupra ei.

În ceea ce privește minora, pârâtul a arătat că față de aceasta a avut tot timpul o atitudine protectoare, de îngrijire, firească pentru un părinte, a dus-o de trei ori la mare și chiar i-a deschis un cont la CEC, unde a și depus suma de 10.000 lei, titulară fiind minora.

Prin sentința civilă nr. 851/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată de către pârât prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.03.2013 sub nr._ cu termen de judecată la data de 25.06.2013.

La termenul de judecată din data de 25.06.2013 instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu de litispendență a dosarului_ la dosarul nr._, reunind cele două dosare și urmând să se judece cauza sub nr._ .

În cauză s-a citat Autoritatea Tutelară - C. L. Păulești, județul Prahova.

La termenul de judecată din data de 15.11.2013 apărătorul pârâtei-reclamante a depus la dosarul cauzei adeverința nr.2151/12.11.2013 eliberată de Școala Gimnazială I. G. D., București prin care se arată că reclamanta este detașată pe post de învățător la această unitate și venitul lunar brut și net și este titular cu contract de muncă pe durată nedeterminată la Școala Gimnazială „Arh. T.T. S.” .; adeverința nr. 148/28.06.2013 eliberată de Școala Primară M. Lord, București, în care se arată că minora este înscrisă la grupa BABY a acestei unități din Sectorul 5 București; cartea de identitate pârâtă-reclamantă, iar apărătorul reclamantului-pârât a depus la dosar adeverința nr.31/30.10.2013 emisă de S.C. CTENO FAR SRL cu veniturile salariale ale acestuia (fl. 44-46; 47 dosar).

Apărătorul pârâtei-reclamante a depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale, în sensul de a se stabili programul de vizitare pentru reclamantul-pârât, astfel: a II-a și a III-a sâmbătă a fiecărei luni la domiciliul minorei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., ., între orele 14:00-17:00; pe perioada vacanței numai în locuința minorei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., ., între orele 15:00 - 17:00, ca urmare a vârstei mici a acesteia de 2 ani și 4 luni, până la împlinirea vârstei acesteia de 10 ani. Totodată, a solicitat stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei din București (fl.48 dosar).

La termenul de judecată din data de 20.12.2013 instanța de fond a procedat la administrarea interogatoriilor formulate pentru reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă, răspunsurile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar (fl. 55-56; 57-60), după care, a audiat sub prestare de jurământ și pe rând, martorii încuviințați părților, pentru reclamantul-pârât martorii M. V. și R. C. M., și pentru pârâta-reclamantă martorii V. M. și V. I. G., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei (fl. 68-69; 70-71;; 61-63; 72-73 dosar).

S-au depus la dosarul cauzei copie de pe carnetul CEC cu suma de 10.000 lei în contul deschis la sucursala Ploiești și fișa consultații medicale privind minora (fl.64-67 dosar).

Apărătorul pârâtei-reclamante, față de copia cărții de identitate depusă la dosarul cauzei de către pârâta-reclamantă (fl.53-54), a învederat că locuința acesteia este în București și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești în temeiul art.10 alin.1 pct.7 Cod proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 23.12.2013 instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești invocată de către pârâta-reclamantă prin apărător, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că, la momentul formulării acțiunii de către reclamant, ambele părți au avut domiciliul în ., iar pârâta în întâmpinarea depusă a învederat că locuiește în ., indicând adresa din București doar cu titlul de reședință, respectiv locuință secundară. Schimbarea domiciliului efectiv al pârâtei, ulterior momentului înregistrării cauzei pe rolul instanței din Ploiești, nu poate fi apreciat ca înlăturând competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De altfel, chiar într-o atare situație, invocarea necompetenței teritoriale ulterior administrării întregului probatoriu, nu mai poate conduce la o soluție de declinare a cauzei.

La termenul de judecată din data de 11.04.2014, apărătorul reclamantului-pârât având cuvântul a depus la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței . nr.5395/11.04.2004 (fl. 83 dosar) și a arătat că alte cereri nu mai are de formulat și probe de administrat în cauză și a solicitat cuvântul pe fond.

Prin Sentința civilă nr. 6254/30.03.2014, Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea principală, astfel după cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât R. V., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. M., a admis în parte cererea reconvențională, astfel după cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă M. M., a dispus exercitarea în comun de către părți a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011, a stabilit locuința minorei R. R., născută la data de 15.06.2011 la domiciliul mamei, a obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în procent de 25% din venitul net realizat cu începere de la data introducerii acțiunii (09.11.2012) și până la majoratul copilului, a obligat pârâta-reclamantă să îi permită reclamantului-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei; 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei; o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei și a admis în parte capătul de cerere formulat de pârâta-reclamantă și în consecință obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, urmând ca în privința contravalorii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar să opereze compensarea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 15.06.2011 s-a născut minora R. R., conform certificatului de naștere . nr._ eliberat de C. L. Ploiești la data de 27.06.2011 (fl. 8 dosar).

Cu privire la exercitarea autorității părintești în privința minorei, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 483 Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, revenind, în principiu, în egală măsură, ambilor părinți. În acest sens, art. 487 cod civil stabilește că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acesteia potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

Prin urmare, în această materie, legiuitorul a instituit principiul codeciziei, autoritatea părintească exercitându-se, ca regulă, de către ambii părinți, lor revenindu-le deopotrivă răspunderea pentru creșterea copilului.

În acest sens, trebuie avut în vedere și dreptul copilului de a crește alături de părinții săi, consfințit prin Convenția O. privitoare la drepturile copilului și transpus în legislația românească în art. 30 din legea nr. 272/2004, dar și interesul superior al acestuia, ce reclamă participarea ambilor părinți la creșterea și educarea sa.

Din această perspectivă, despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești comune, ambii părinți trebuind să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor în luarea deciziilor importante legate de creșterea și evoluția acestuia, autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți, constituind o garantare a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc.

Instanța a atras atenția că, exercitarea autorității părintești în privința copilului impune o responsabilizare, care necesită disponibilitatea părților de a colabora pentru luarea deciziilor importante din viața copilului lor. Din această perspectivă, calitatea de părinți prevalează în raport de alte aspecte, interesul superior al copilului constând în a avea alături tatăl și mama, în egală măsură, pentru o dezvoltare echilibrată, armonioasă.

În consecință, exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la copilul minor constituie o excepție de la regulă, de strictă interpretare și aplicare, care își găsește incidența doar în condițiile probării unor motive temeinice, apte să justifice scindarea ocrotirii copilului, în interesul superior al acestuia din urmă.

Sfera situațiilor care necesită exercitarea exclusivă a autorității părintești față de copil de către un singur părinte, în vederea asigurării ocrotirii interesului superior al minorului, este stabilită expres și limitativ de art. 507 Cod Civil. Potrivit acestuia, exercitarea autorității părintești se va putea realiza de către un singur părinte în cazul în care celălalt este decedat, este declarat mort prin hotărâre judecătorească, este pus sub interdicție, este decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice alt motiv, se află în neputință de a-și exprima voința. Acesta din urmă va păstra dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia, potrivit art. 400 alin 2 Cod Civil.

Din această perspectivă, susținerile mamei în sensul că vârsta mică a minorei ori atașamentul acesteia față de mamă ar impune cu necesitate statuarea exclusivității în exercitarea autorității părintești nu pot fi primite de vreme ce nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege apte să justifice scindarea ocrotirii părintești în considerarea interesului superior al copilului.

Prin urmare, instanța de fond a dispus exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011.

În ceea ce privește stabilirea locuinței minorei, instanța de fond a reținut că potrivit referatelor de anchetă socială dispuse a fi efectuate în cauză (fl.13-15; 37 dosar), de la intervenirea separării în fapt a părinților în luna septembrie 2012, mama a plecat împreună cu minora din locuința comună stabilindu-se în București la adresa Șoseaua Panduri, nr. 60, ., sector 5.

De la data despărțirii în fapt a părților, minora se află în îngrijirea și supravegherea exclusivă a mamei în domiciliul acesteia din București de la adresa menționată, apartament ce oferă condiții bune de locuit. Mama este învățătoare detașată la Școala Gimnazială I.G.D. din București (fl. 44 dosar), minora fiind înscrisă la grupa BABY a Grădiniței M. Lord, Sector 5, București (fl. 45 dosar).

Pentru considerentele anterior expuse și având în vedere vârsta foarte mică a minorei, aflată în etapa inițială de creștere caracterizată prin prezența indispensabilă a factorului matern, instanța de fond a apreciat că mama este în măsură să ofere minorei R. R. o locuință corespunzătoare nevoilor de creștere, educare și dezvoltare, fiind în interesul copilului să locuiască în continuare împreună cu mama sa.

În privința contribuției la plata cheltuielilor de creștere și educare ale minorei, instanța de fond a constatat că în speță nu există o înțelegere între părți în acest sens, urmând astfel să procedeze la stabilirea cuantumului acestora și partea care va fi obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.

Obligația de întreținere reprezintă îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului, în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori, constând în asigurarea mijloacelor necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale, în temeiul solidarității familiale, precum și a raporturilor de rudenie, ce implică sprijin moral și material din partea membrilor.

Existența, cuantumul, precum și modalitățile de executare ale acesteia se stabilesc în raport de situația concretă în care se găsesc părțile, respectiv, în funcție de starea de nevoie a celui de pretinde întreținerea și posibilitățile materiale ale celui obligat să asigure întreținerea.

În conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 Cod Civil, starea de nevoie a minorului care nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, este prezumată de legiuitor, iar potrivit art. 527 Cod Civil, cel care are datoria de a presta întreținere, potrivit ierarhiei imperativ stabilite de lege, poate fi obligat numai dacă dispune de mijloacele necesare pentru a o plăti sau posibilitatea de a dobândi astfel de mijloace, ținând seama de veniturile, bunurile sale, posibilitățile de realizare ale acestora, precum și celelalte obligații existente în sarcina sa.

Examinând situația de fapt din prezenta cauză, în raport de criteriile stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate, instanța de fond a reținut că minora R. R., în vârstă de 2 ani și 10 luni, nu are posibilitatea asigurării mijloacelor proprii de întreținere prin prestarea unei activități producătoare de venituri, în lipsa capacității de muncă.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere necesitățile specifice vârstei copilului și etapei de instruire în care se află minora, respectiv nivelul cheltuielilor obișnuite, curente pentru hrană, îmbrăcăminte, medicamente, etc. În acest sens, instanța de fond a reținut că starea de nevoie a minorului este prezumată de legiuitor, chiar dacă acesta ar deține bunuri, în conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 Cod Civil.

În ceea ce privește mijloacele reclamantului-pârât (debitorul obligației de întreținere) instanța de fond a reținut că acesta este salariatul S.C. CTENO FAR SRL (fl.47) și obține venituri sigure. De asemenea nu s-a făcut dovada în cauză că reclamantul-pârât ar mai avea în întreținere un alt copil minor.

Instanța de fond, ținând seama de prevederile art. 529 alin 2 potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, de prevederile art. 532 alin. 1 Cod civil, precum și de faptul că reclamantul-pârât nu mai are în întreținere un alt copil minor, a obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în procent de 25% din venitul net realizat cu începere de la data introducerii acțiunii (09.11.2012) și până la majoratul copilului.

Legăturile personale efective sunt principala modalitate de a menține relațiile normale dintre părinți și copii, atunci când aceștia nu mai locuiesc împreună, asigurând păstrarea afecțiunii reciproce și oferind posibilitatea ambilor părinți de a veghea în continuare la buna creștere și educare a minorilor, astfel încât desfacerea căsătoriei să nu afecteze dezvoltarea lor echilibrată.

Dreptul părintelui care locuiește separat de copil, de a menține legături personale cu acesta este o componentă esențială a dreptului la viața de familie, garantat de art. 8 CEDO, precum și de reglementarea internă în materie, acesta neconstituind o simplă facultate oferită de legiuitor ci o obligație legală, a cărei finalitate rezidă tocmai în asigurarea prezenței ambilor părinți în evoluția ulterioară a copilului.

În conformitate cu dispozițiile art. 401 Cod Civil, părinții separați de copilul lor păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere, instanța de tutelă stabilind modalitatea de exercitare a dreptului.

În acest sens, art. 496 alin. 5 Cod Civil stabilește că părintele la care copilul nu locuiește în chip statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia, exercițiul acestui drept putând fi limitat de către instanța de tutelă, doar în considerarea interesului superior al copilului.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are, la rândul său, dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului său superior, când instanța poate restrânge exercitarea acestui drept pentru motive temeinice de natură a-i periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială.

Analizând situația de fapt în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice apte să justifice necesitatea restrângerii exercițiului dreptului tatălui de a stabili legături personale cu minora.

Astfel, instanța de fond nu a putut reține susținerile pârâtei-reclamante în sensul că tatăl copilului ar fi manifestat o conduită reprobabilă față de copilul său, inclusiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice, de vreme ce atare aspecte nu sunt susținute de niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză. În acest sens, instanța a înlăturat declarațiile martorilor V. I. G. și V. M. privitoare la o presupusă violență manifestată de tată în relația cu mama și copilul întrucât atare aspecte nu au fost percepute personal, având la bază exclusiv relatări ale pârâtei-reclamante.

În speță, instanța de fond a constatat că tatăl manifestă interes pentru menținerea relațiilor cu personale cu copilul său, probele administrate în cauză nerelevând existența unor motive temeinice care să ateste afectarea dezvoltării de natură fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului și, implicit, să justifice o limitare a raporturilor din această perspectivă.

În acest sens, a apreciat că trebuie reținute inclusiv concluziile referatului de anchetă socială (fl. 12 dosar), potrivit căruia imobilul în care locuiește, în prezent, tatăl copilului este racordat la toate utilitățile și corespunzător nevoilor familiei, fiind optim pentru desfășurarea legăturilor personale. Totodată, instanța de fond a constatat că, în speță, ansamblul probator administrat în cauză nu a relevat alte elemente de natură să conducă la concluzia că minora nu este pregătită, din toate punctele de vedere, să păstreze relații firești cu părintele său.

La stabilirea programului de vizitare, instanța de fond a avut în vedere prezența indispensabilă a tatălui în procesul de dezvoltare și maturizare a copilului, ceea ce presupune recunoașterea imaginii paterne și a sentimentului de siguranță și autoritate specific, vârsta mică a acestuia, precum și respectarea programului său obișnuit de odihnă și activități educative.

Totodată, s-a ținut seama atât de dreptul părintelui de a menține legăturile personale cu minora, cât și de necesitatea inițierii unor contacte într-un mediu cunoscut acestuia, cum este domiciliul mamei sau, cel puțin în prezența acesteia, unde să se simtă în siguranță, pentru a putea asimila mai ușor impactul schimbărilor familiale, fără cauzarea unei instabilități emoționale determinate de repetate deplasări în domiciliul tatălui aflat la o distanță apreciabilă de cel al mamei.

Prin urmare, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei-reclamante să îi permită reclamantului-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei; 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei; o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei.

Instanța de fond a admis în parte capătul de cerere formulat de pârâta-reclamantă și în consecință a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, urmând ca în privința contravalorii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar să opereze compensarea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta M. M., solicitând în temeiul art. 297 Cod procedura civila, să se stabilească că instanța de fond a fost necompetentă, iar în ipoteza că se va stabili că a fost competentă, în temeiul art. 296 cod procedura civila, să se admită apelul, să se schimbe în parte Sentința civilă nr. 6254/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești - județul Prahova și, judecând cauza pe fond, să fie indicat în concret stabilirea locuinței minorei R. R., născută la data de 15.06.2011, la domiciliul său din București, potrivit Cărții de Identitate și anchetei sociale și să se stabilească programul de vizitare, potrivit cererii reconvenționale și cererii conexe (ce a fost depusă pe rolul Judecătoriei sector 5), după cum urmează: în al doilea și al patrulea weekend din luna începând de sâmbăta între orele 14-17 și duminica între aceleași ore 14-17, la domiciliul subsemnatei din București; o zi de C. și de Paste, alternativ, din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei la domiciliul tatălui și în prezenta mamei, între orele 14-17.

De asemenea, apelanta – pârâtă a solicitat să se respingă în totalitate capătul de cerere prin care s-a încuviințat ca „o săptămâna în vacanta de vara cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezenta mamei", ca urmare, a faptului că intimatul - reclamat este căsătorit, are familie și nu este posibilă conviețuirea în locuința acestuia, împreună cu acesta și soția lui, a faptului că și ea are propria familie și acest capăt de cerere generează conflicte nejustificate și a se avea în vedere vârsta fragedă a minorei de 3 ani și 6 luni, care nu îl cunoaște de tată pe intimat, din culpa lui care nu a vizitat-o la domiciliul său.

Totodată, apelanta – pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel, pârâta a învederat faptul că instanța de fond se consideră în mod greșit competentă să judece fondul cauzei, cât timp din actele de la dosarul cauzei rezultă că ea avea reședința în București și își desfășura/desfășoară activitatea în București, așa cum ușor se poate constata din referatul de anchetă socială întocmit de către autoritatea tutelara din cadrul Primăriei sector 5 București, care a concluzionat că minora se afla sub creșterea și îngrijirea sa în București, din adeverințele de salariu eliberate de către Scoală Gimnaziala „I.G. D.", cât și din declarațiile martorilor audiați care au arătat în concret faptul că minora se afla și locuiește în mod statornic în București, iar în județul Prahova, . în vizită la bunici.

Mai mult, apelanta – pârâtă a solicitat a se reține că nu avea locuința statornică în . aceasta localitate a fost tolerată în locuința părinților săi cu foarte mult timp înaintea depunerii cererii de chemare în judecată, însă, așa cum a mai arătat, reședința/locuința statornică, precum și locul de munca se afla în București, așa cum arată și art. 6 CP.C

Or, apelanta – pârâtă a susținut că instanța de fond, deși a reținut că trebuie respectat interesul superior al copilului pentru o dezvoltare echilibrată și armonioasă, dă o hotărâre judecătoreasca prin care din cauza neînțelegerilor dintre ea, intimatul-reclamant, soția acestuia și copilul lui, se hotărăște în mod incorect și greșit, potrivit dispozitivului hotărârii, ca minora să asiste la violentele verbale și fizice, potrivit situațiilor pe care hotărârea fondului le generează.

De altfel, apelanta – pârâtă a susținut că între ea și intimatul –reclamant - pârât nu a existat o familie în adevăratul sens al cuvântului, ori căsătorie cum greșit judecătorul fondului reține, ci a fost vorba despre o relație de concubinaj temporară, din care s-a născut minora R. R., însă se impune a fi reținut că minora nu îl cunoaște pe intimatul – reclamant - pârât, iar pentru aceasta el este un străin, din culpa acestuia, care deși a fost invitat de nenumărate ori să vină pentru o oră, două să-și vadă copilul în București, acesta nu a făcut-o, ci a preferat să vină la locuința părinților săi să îi șicaneze, deși cunoștea și cunoaște ca ea și fiica sa locuiesc în București.

De asemeni, apelanta – pârâtă a susținut că instanța de fond mai retine tot în mod greșit că intimatul-reclamant - pârât ar fi avut o atitudine protectoare și că le-ar fi dus de trei ori la mare, iar judecătorul fondului refuză să înțeleagă vârsta mică de niciun an pe care o avea minora și nu înțelege același judecător al fondului că la o asemenea vârsta un copil nu poate înțelege calitatea persoanelor ce-l înconjoară.

În acest sens, apelanta – pârâtă a susținut că, așa cum spunea, pentru minora, intimatul-reclamant pârât este un străin, din culpa acestuia, care atât înainte de prezentul proces, cât și pe timpul procesului nu a făcut nimic în a încerca să se cunoască, ci în momentul în care le vedea era agresiv astfel încât minora se speria, iar agresivitatea acestuia s-a răsfrânt și asupra părinților săi care sunt proprietarii imobilului situat în localitatea Păulești și care au fost agresați de către acesta în propria lor casă, așa cum rezultă din actele de la dosar și mai mult, ea nu are nicio legătură cu localitatea Păulești.

În continuare, apelanta – pârâtă a susținut că programul de vizitare stabilit de către instanța de fond este aberant și nu reprezintă interesul minorului, ci se transformă în avocatul intimatului – reclamant - pârât, în sensul că este în stare să pună în pericol și pe drumuri un copil de 3 ani și 6 luni, în sensul de a se deplasa din București la locuința intimatului, peste 80 de km cu diverse mijloace de transport, ca și cum intimatul - reclamant - pârât este handicapat și nu se poate deplasa.

Or, apelanta – pârâtă a susținut că instanța de fond în interesul superior al minorului, probabil, înțelege că minorul nu trebuie să mai mănânce, lapte, dulciuri, etc., nu trebuie să meargă în locuri de distracții special amenajate pentru copiii de vârsta ei, deoarece instanța fondului constata prin înțelepciunea de care dă dovada că minora trebuie să cheltuiască banii pe transport și să-și pună viața în pericol pe drumuri pentru a satisface în realitate interesul unui major în vârsta de 46 ani, fără a se putea găsi, din punctul său de vedere, o explicație.

Totodată, apelanta – pârâtă a apreciat că este corect ca minora să fie vizitată în locuința statornică din București și nu invers, apreciind că un copil nu trebuie sacrificat pentru interesul tatălui major în vârstă de 46 de ani care a apelat la tot felul de modalități nedrepte pentru a obține o hotărâre nelegală.

De asemenea, apelanta – pârâtă a solicitat să se aibă în vedere că minora R. R. merge la grădinița tot în București, unde își are și locuința statornică.

Astfel, apelanta – pârâtă a susținut că intimatul – reclamant - pârât, dacă dorește poate veni să își vadă fetița și în alte zile, în afara celor indicate, la ore de bun simt și pentru o oră, două, pentru a nu o deranja în orele de somn, de masa, etc., deoarece nimeni nu i-a interzis, însă nu pot să fie de acord niciodată ca ea, împreună cu minora să fie obligate de a se deplasa 80 de km pe cheltuieli proprii și fără a se ține cont de condițiile meteo și pericolele din trafic, pentru ca același judecător de fond să îi satisfacă o plăcere intimatului – reclamant - pârât, în detrimentul unui copil de 3 ani și 6 luni.

Față de cele învederate, apelanta – pârâtă a solicitat să se admită apelul așa cum a fost declarat și motivat.

De asemenea, apelanta – pârâtă a precizat că dovada în acest sens înțelege să o facă cu actele de la dosar și își rezerv dreptul la orice alte probe ar rezulta din dezbateri.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul R. V., învederând că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ a solicitat în contradictoriu cu M. M., ca instanța să dispună exercitarea în comun de către părți a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei, obligarea sa la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreținere, obligarea pârâtei M. M. să permită desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea si al patrulea weekend din luna de vineri de la orele 16:00 până duminică la orele 14:00 cu posibilitatea luării minorei la domiciliul tatălui, 2 săptămâni în perioada de vară în cursul concediului de odihnă al tatălui cu posibilitatea luării minorei la domiciliul tatălui; o săptămâna în vacanța de Paste și o săptămâna în vacanța de C., alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei la domiciliul tatălui.

În ceea ce privește soluția dispusă de instanța de fond privind exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minora R. R., apelantul – reclamant a susținut că nu are critici de formulat

De asemenea, apelantul – reclamant a susținut că nu formulează critici nici în ceea ce privește soluțiile instanței de fond privind stabilirea locuinței minorei R. R. la domiciliul mamei nici în ceea ce privește obligarea sa la plata pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale în procent de ¼ din venitul net realizat.

Totodată, apelantul – reclamant a precizat că înțelege să critice însă soluția instanței în ceea ce privește programul de vizitare stabilit, respectiv în doilea și al patrulea weekend din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei, 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei, o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei, soluție pe care o consideră netemeinică.

Astfel, apelantul – reclamant a apreciat că nu se poate pune în aplicare un astfel de program de vizitare întrucât relațiile dintre el și M. M. nu pot permite ca acest program de vizitare să se desfășoare în prezenta acesteia, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea încuviințată de instanța de fond de a lua minora R. R. la domiciliul său.

Mai mult, apelantul – reclamant a susținut că este căsătorit, iar prezența pârâtei M. M. în domiciliul său, în prezent, alături de soția sa, cu siguranța nu ar fi în beneficiul fiicei sale minore.

Totodată, apelantul – reclamant a susținut că de la pronunțarea sentinței apelate pârâta M. M. i-a permis de aproximativ 3-4 ori în preajma Crăciunului să își vadă fiica, aceasta nefiind în niciun fel influențată de prezenta sa, jucându-se cu el.

În continuare, apelantul – reclamant a apreciat că, din tot ansamblul probator administrat în cauză de instanța de fond nu au reieșit elemente de natură să conducă la concluzia că fiica sa nu este pregătită să păstreze relații firești tată-fiică cu el, ori că acestea pot influența dezvoltarea fizică, mentală, spiritual, morală sau socială a fiicei sale.

Așadar, apelantul – reclamant a solicitat să se admită apelul, să se dispună modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a programului de vizitare solicitat prin cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că programul de vizitare fixat de instanța de fond este mai benefic pentru fiica sa, să se permită ca acesta să fie efectuat fără prezenta pârâtei M. M. în domiciliul său.

În drept, apelantul – reclamant a invocat disp. art466 și urm Cod procedura civilă.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub același umăr unic de dosar, iar apelanta – pârâtă M. M., în temeiul art. 115-118 C.P.C, a formulat întâmpinare la apelul declarat și motivat de R. V., iar pe baza probelor administrate, a solicitat să se respingă ca neîntemeiat, reiterând, în esență, susținerile din cererea de apel.

În dovedirea apelului declarat, apelantul-reclamant a solicitat și instanța a încuviințat, proba cu înscrisurile noi, probă care a fost și administrată.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către reclamant și, respectiv, de către pârâtă, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată ca aceste motive sunt fondate în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Instanța de control judiciar consideră că analiza motivelor de apel formulate de ambele părți litigante trebuie să pornească de la expunerea dispozițiilor legale ce au incidență asupra raporturilor/relațiilor personale pe care fiecare dintre părinți trebuie să le dezvolte cu copilul minor rezultat din relația acestora.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Lg. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată și republicată, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

În alineatul 4 al aceluiași text legal se statuează că, în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În continuare, prin dispozițiile art. 18 din același act normativ, sunt reglementate, fără caracter limitativ, modalitățile de exercitare a relațiilor personale dintre părinți și copiii lor minori, printre care se regăsesc vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care nu locuiește în mod obișnuit, corespondența sau orice altă formă de comunicare cu copilul, întâlniri ale copilului cu părintele cu care nu locuiește în mod obișnuit, într-un loc neutru, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.

De asemenea, potrivit art. 496 alin.5 Noul Cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, instanța de tutelă putând limita exercițiul acestui drept, dacă este în interesul superior al copilului.

Coroborând textele legale enunțate mai-sus, tribunalul reține că legiuitorul consacră deopotrivă atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ceea ce privește creșterea și educarea minorului, cât și dreptul copilului, care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea, ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale cu ambii părinți, precum și cu rudele sale față de care a dezvoltat legături de atașament.

Răspunderea părintească reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil, cuprinzând în special încredințarea și dreptul de vizită.

În cadrul operațiunii de atribuire a răspunderii părintești, care include autoritatea părintească sau orice relație similară acestei autorități, prin care se determină drepturi, puteri și obligații ale părinților, ale tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului, conform art. 1 alin. 2 din Convenția de la Haga adoptată la 19.10.1996, cu privire la competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor, criteriul esențial, călăuzitor, care trebuie avut în vedere de instanța de judecată este reprezentat de interesul superior al copilului minor.

Consacrarea expresă, cu caracter general a acestui principiu în legislația internă s-a realizat prin disp. art. 2 din Lg. nr. 272/2004 care statuează că orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, principiu care este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților, altor reprezentanți legali, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

Tribunalul consideră că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt existentă între părțile litigante, în sensul că apelanta-pârâtă nu a probat existența unor motive temeinice, susceptibile a justifica restrângerea exercițiului dreptului tatălui de a avea legături personale cu minora R. R., născută la data de 15.06.2011, din relația de concubinaj a acestora.

În concret, instanța de fond a realizat o analiză atentă a materialului probatoriu administrat, stabilind că apelantul-reclamant nu a adoptat o conduită reprobabilă în raporturile cu minora, manifestând interes pentru dezvoltarea și menținerea relațiilor personale cu fiica sa.

Tribunalul nu poate lua în considerare susținerile apelantei-pârâte referitoare la pretinsa agresivitate apelantului-reclamant în prezența copilului, atitudine care nu este confirmată de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză, cu excepția depozițiilor martorilor V. I. G. și V. M., pe care, în mod justificat, prima instanță le-a înlăturat, în condițiile în care acești martori au relatat aspecte pe care nu le-au perceput în mod personal, fiindu-le relatate de apelanta-pârâtă.

De asemenea, aspectele invocate de apelanta-pârâtă referitoare la punerea în pericol a copilului prin deplasarea acestuia din București la locuința lui R. V. situată în . minora ar ajunge în situația de a nu fi hrănită sau de a nu merge în locuri de distracții special amenajate pentru copiii de vârsta sa, sunt rezultatul percepției subiective a apelantei, care, în esență, refuză să accepte ceea ce dispozițiile legale în vigoare consacră cu claritate: dreptul apelantului-reclamant de a avea legături personale cu fiica sa și dreptul minorei de a menține relații personale și contacte directe cu părintele cu care nu locuiește în mod obișnuit, drepturi corelative obligației mamei de a permite dezvoltarea acestor legături în scopul asigurării unei dezvoltări normale, fizice și psihice, a copilului.

Instanța de control judiciar consideră că modalitatea de stabilire a programului de vizitare, la care s-a oprit judecătorul fondului, este însă una eronată, ce nu satisface exigența respectării interesului superior al copilului, în contextul în care relațiile dintre părinții minorei sunt conflictuale, fiind imposibilă de imaginat punerea în executare a sentinței primei instanțe prin care lui R. V. i s-a conferit posibilitatea de a-și vizita fiica în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, începând de sâmbătă de la ora 11,00 și până duminică la ora 17,00, în domiciliul mamei, iar în perioada vacanțelor, de C., de Paști și de vară, cu posibilitatea luării copilului în domiciliul tatălui și în prezența mamei.

În mod evident, prin vizitarea copilului în domiciliul mamei, respectiv prin luarea copilului în domiciliul său, dar în prezența apelantei-pârâte, reclamantul ar fi în imposibilitate să dezvolte o comunicare firească, fără constrângeri sau bariere cu fiica sa, care, indubitabil, s-ar ivi prin prezența celuilalt părinte. În plus, nu poate fi în interesul copilului menținerea programului de vizitare la domiciliul mamei nici din perspectiva faptului că ar trebui să asiste ori să perceapă aspectele negative ale raporturilor dintre părinții săi naturali, afirmație valabilă și pentru perioada vacanțelor, când apelanta-pârâtă ar trebui să o însoțească pe minoră în domiciliul tatălui.

Împrejurarea că R. V. are în prezent o altă familie nu poate constitui un impediment pentru încuviințarea dreptului de a avea legături personale cu minora la domiciliul tatălui, nici unul dintre mijloacele de probă administrate nedemonstrând incapacitatea reclamantului de a-i asigura un program de hrană, de odihnă și de distracție, corespunzător nevoilor copilului, chiar dacă are vârsta 3 ani și 9 luni la data soluționării prezentului apel.

În sensul arătat, tribunalul reține că s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în Hotărârea pronunțată în cauza Monory contra României și Ungariei, a statuat că posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul la viața de familie protejat de art. 8, statele având obligația de a asigura reunirea copilului cu părintele său.

Toate aceste argumente conduc la concluzia că ambele apeluri sunt fondate în ceea ce privește modalitatea concretă de stabilire a programului de vizitare, astfel că, în baza art. 296 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 496 alin. 1 și art. 401 Cod civil, coroborate cu art. 17 și art. 18 din Legea nr. 272/2004, tribunalul va admite aceste apeluri, urmând a schimba în parte sentința atacată, în sensul că va încuviința apelantului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora R. R., născută la 15.06.2011, obligând apelanta-pârâtă să-i permită exercitarea acestui drept, potrivit următorului program de vizitare:

- de la data pronunțării prezentei decizii și până la data de 30.06.2015, după împlinirea vârstei de 4 ani de către minoră, în ziua de sâmbătă din al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00, în domiciliul mamei;

- începând cu data de 01.07.2015, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă, ora 11,00, până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

Tribunalul va menține în rest dispozițiile hotărârii atacate, ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de apelantul-reclamant R. V., domiciliat în comuna Păulești, ., jud. Prahova și apelanta-pârâtă M. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6254/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu autoritatea tutelară C. L. PĂULEȘTI, cu sediul în Păulești, jud. Prahova.

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că încuviințează apelantului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora R. R., născută la 15.06.2011, obligând apelanta-pârâtă să-i permită exercitarea acestui drept, potrivit următorului program de vizitare:

- de la data pronunțării prezentei decizii și până la data de 30.06.2015, în ziua de sâmbătă din al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00, în domiciliul mamei;

- începând cu data de 01.07.2015, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă, ora 11,00, până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

Menține în rest sentința, ca legală și temeinică.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publică, azi, 18.03.2015

PREȘEDINTE, JUDECATOR,

Ș. O.-C. P.-A. A.

Grefier,

N. L.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. P.A.A./tehnored. S.L.F.

5 ex./02.06.2015

D.f. nr._ – Judecătoria Ploiești

J.f. A. M. P.

← Reintegrare în familie. Sentința nr. 1730/2015. Tribunalul...		Pensie întreţinere. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul PRAHOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pensie întreţinere. Decizia nr. 2276/2015. Tribunalul PRAHOVA Ordin de protecţie. Decizia nr. 267/2015. Tribunalul PRAHOVA Pensie întreţinere. Hotărâre din 05-05-2015, Tribunalul PRAHOVA Reintegrare în familie. Sentința nr. 1730/2015. Tribunalul PRAHOVA