Pensie întreţinere. Decizia nr. 2276/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2276/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 2712/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.2276

Ședința publică din data de 26.05.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR - A. G. H.

GREFIER – A. D.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă M. A. M., având domiciliul în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței civile nr._/08.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. I. S., având domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – reclamantă M. A. M., personal, lipsind intimata – pârâtă.

Cerere pentru care a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței . și nr._/03.04.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul Registratură, la data de 03.04.2015, apelanta – reclamantă M. A. M. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, iar la data de 20.04.2015 intimata – pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, după care:

Apelanta – reclamantă M. A. M. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul apelanta – reclamantă M. A. M. solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul obligării intimatei la plata pensiei de întreținere în procent de 25% din venitul minim pe economie la nivelul anului 2014.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr.2712 281/

2014, reclamanta M. A. M. a chemat în judecată pe pârâta M. I. S., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă menționată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în raport de venirile realizate la acel moment, dar că, în prezent, aceasta nu mai are un loc de muncă, iar nevoile de întreținere și educare au crescut.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare, nu a invocat excepții și nu a solicitat încuviințarea de probe.

Prin sentința civilă nr._/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploieștia fost admisă acțiunea precizată formulata de reclamantă, dispunându-se majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în favoarea reclamantei M. A.-M., născută la data de 11.07.1994, de la procentul de 25% din venitul net lunar realizat, la suma de 159 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 31.01.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantei în cuantum de 25% din venitul net lunar realizat, care nu mai corespunde nevoilor de întreținere și pregătire ale acesteia și nici venitului minim pe economia națională.

Potrivit art. 499 alin. 3 c.civ. „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Conform art. 529 c.civ. întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la 1/4 din venitul său lunar net pentru 1copil ori din venitul minim pe economia națională în situația în care părintele nu realizează venituri.

Având în vedere dispozițiile art. 531 alin. 1 c.civ. în conformitate cu care „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”, instanța de fond a admis acțiunea și a majorat pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în favoarea reclamantei M. A.-M., născută la data de 11.07.1994, de la procentul de 25% din venitul net lunar realizat, la suma de 159 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 31.01.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța de fond a avut în vedere nevoile de creștere și educare ale reclamantei, cuantumul venitului minim lunar, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâta realizează venituri, precum și faptul că aceasta nu mai are în întreținerea sa alte persoane.

In baza art. 453 C.p.c., cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea părții adverse, instanța de fond a luat act ca nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat apel, în termen legal, reclamanta M. A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea in tot a hotărârii atacate, arătând că a solicitat obligarea pârâtei la plata unei pensii majorate de întreținere, instanța urmând a avea in vedere nevoile reclamantei, care este elevă potrivit actelor anexate.

Susține reclamanta că, în mod greșit instanța de fond nu a dispus obligarea pârâtei la plata unei pensii majorate de întreținere, menținând asuma de 159 lei lunar la care era deja obligata prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Solicită reclamanta a se avea în vedere că, pârâta deși nu realizează venituri, trebuie să achite o pensie de întreținere in cotă procentuala de 25% din venitul minim pe economia națională, instanța de fond menținând însă suma pe care deja pârâta o plătește respectiv 159 lei.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 20.03.2015.

In raport de motivele de apel formulate de apelanta - reclamantă M. A. M., intimata - pârâtă Pârâta M. S. I. a formulat, în baza art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat (f.13), susținând că, prin sentința civilă nr._/08.10.2014, instanța de judecată în mod temeinic și legal a admis acțiunea și a dispus majorarea pensiei de întreținere la suma de 159 lei/lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 499 alin. 3 c.civ. „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

La rândul său, art. 529 c.civ. prevede că întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la 1/4 din venitul său lunar net pentru un copil ori din venitul minim pe economia națională în situația în care părintele nu realizează venituri.

Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, se reține că prin sentința civilă nr._/7.09.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/281/2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. A. M. în contradictoriu cu pârâta M. (actuala M.) S. I., dispunându-se obligarea acesteia din urmă la plata către reclamanta născută la data de 11.07.1994, a unei pensii lunare de întreținere in cuantum de 25 % din venitul net lunar realizat, începând cu data înregistrării acțiunii – 11.07.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Potrivit adeverinței nr.4527/23.09.2013 eliberată de LTS „Sf. . M. A. M. este înscrisă în anul școlar 2013 - 2014 la această unitate de învățământ la cursurile de zi.

Deși, in considerentele sentinței apelate, instanța de fond a arătat că la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere au fost avute in vedere nevoie de creștere și educare ale reclamantei M. A. M., precum și venitul minim pe economia națională, pârâta M. I. S. nerealizând venituri, nu a fost menționat, in niciun mod, algoritmul de calcul al pensiei de întreținere stabilită, respectiv a sumei de 159 lei lunar, în condițiile în care, este cunoscut faptul că, începând cu data de 01.01.2014 (acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 31.01.2014, venitul minim pe economia națională se situează la nivelul sumei de 850 lei, conform Hotărârii nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează să admită apelul și, în baza art.480 alin.2 C.pr.civ. va schimba în parte, sentința apelată în sensul că va majora pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr._/2012 în favoarea reclamantei de la cota procentuală de 25% din venitul net realizat la suma de 210 lei, începând cu data introducerii acțiunii - 31.01.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, menținând restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelanta – reclamantă M. A. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/08.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. I. S., domiciliată în Ploiești, ., ., județul Prahova

Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr._/2012 în favoarea reclamantei de la cota procentuală de 25% din venitul net realizat la suma de 210 lei, începând cu data introducerii acțiunii - 31.01.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

M. R. A. G. H.

Fiind în C.O. semnează

Președintele completului

GREFIER

D. A.

Operator de date cu caracter personal 5595.

Red. A.G.H./Tehnored. A.D.

4ex./29.06.2015

Dosar fond nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 2276/2015. Tribunalul PRAHOVA