Pretenţii. Decizia nr. 319/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 32133/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.319
Ședința publică din data de 16.06.2015
PREȘEDINTE – C. M.
JUDECĂTOR – R. C.
JUDECĂTOR – P. A. D.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul petent P. I. domiciliat în ..11, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.1357/02.02.2015 pronunțată de judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul în Tulcea, nr.32, jud. Tulcea și intimata chemată în garanție . în Sibiu, . A, Centrul de Afaceri Sibiu, nr.5, .. Sibiu.
Cererea de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata chemată în garanție reprezentată de consilier juridic R. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic R. M., având cuvântul, invocă excepția netimbrării recursului.
Instanța urmează a se pronunța asupra excepției invocate odată cu soluționarea recursului, întrucât există posibilitatea ca până la sfârșitul ședinței de judecată recurenta să achita taxa de timbru.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției și pe fondul cauzei, existând posibilitatea ca până la sfârșitul ședinței de judecată să fie achitată taxa de timbru.
Cons.jr.R. M., având cuvântul, solicită în principal anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat, potrivit motivelor din întâmpinare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 16.06.2015, a fost invocată, din oficiu de către instanță, excepția de netimbrare a recursului formulat de recurenta P. I. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constată că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere părții respective să achite suma datorată pană la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentei obligația de a achita o taxa judiciară de timbru in suma de 51 lei, stabilită potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificată, conform mențiunii înscrisă în cuprinsul citației ce i-a fost comunicată.
În condițiile în care recurenta nu s-a conformat obligației de a achita suma indicată până la termenul de judecata stabilit din data de 16.06.2015 în baza disp. art.137 alin.1 Cod procedură civilă cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul formulat de recurenta P. I. împotriva sentinței civile nr.1357/02.02.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiză a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale intimatei, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a recursului invocată de intimata chemată în garanție și în consecință:
Anulează recursul declarat de recurentul petent P. I. domiciliat în ..11, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.1357/02.02.2015 pronunțată de judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul în Tulcea, nr.32, jud. Tulcea și intimata chemată în garanție . în Sibiu, . A, Centrul de Afaceri Sibiu, nr.5, .. Sibiu, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. C. R. P. A. D.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator date cu caracter personal 5595
Red./tehnored. CIN
2 ex/24.06.2015
f.j.Șimon O. R.
d.f._ J.Ploiești
← Pretenţii. Decizia nr. 2517/2015. Tribunalul PRAHOVA | Acţiune în constatare. Hotărâre din 16-06-2015, Tribunalul... → |
---|