Reziliere contract. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 15970/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 172
Ședința publică din data de 26 Martie 2015
PREȘEDINTE - N. A.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- M. N.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul - reclamant M. PLOIEȘTI, CF_, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. A., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., nr. 7B, ., județ Prahova.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanței . nr._/25.09.2014, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, recurentul-reclamant M. Ploiești a depus la dosar motivele de recurs și delegație de reprezentare juridică, solicitând, totodată, judecarea cauzei în și lipsă, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, alte cereri nu mai sunt de formulat, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.07.2013, reclamantul M. PLOIEȘTI în contradictoriu cu pârâtul C. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate reziliat contractul de închiriere nr. 7933/26.02.2011, să dispună evacuarea pârâtului și obligarea acestuia la plata sumei de 455 lei, reprezentând chirie restantă și majorări legale de întârziere.
În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri.
La data de 02.09.2014, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Prin Sentința civilă nr._/08.09.2014, Judecătoria Ploiești a luat act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect „reziliere contract, evacuare și pretenții” formulată de către reclamantul M. Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul C. A., respingând cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția menționată, instanța de fond a reținut că potrivit art. 406 alin 1 C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Totodată, s-a reținut că potrivit alin 4 al aceluiași articol, dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
Având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile art. 406 alin 1 și 4 C.pr.civ., instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată formulate, iar în ceea ce privește cererea de reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, instanța a respins-o, având în vedere că, în speță, culpa procesuală îi aparține părții care a renunțat la judecarea pricinii.
Împotriva acestei sentințe a declarat inițial, în termen legal, apel - însă prin încheierea de ședință din data de 29.01.2015, având în vederea calea de atac corect indicată de instanța de fond în raport de obiectul dosarului, instanța, în temeiul art. 457 c.pr.civ., a recalificat cererea de apel ca fiind recurs, cauza fiind soluționată în complet legal constituit în acest sens.
Reformulând calea de atac ca fiind recurs, pârâtul M. Ploiești – prin Primar, a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sentința civilă nr._/08.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtului Ia plata cheltuielilor de judecată, este nelegală, prin raportare la prevederile art.488 alin.l pct.8 C. pr. civ., care reglementează situația "Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".
Recurentul a invocat faptul că prin cererea nr._/02.09.2014 a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată a reclamantului în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare in judecata formulata împotriva pârâtului C. A., prin care s-a solicitat sa se constate reziliat contractul de închiriere nr.7933/26.02.2001, obligarea pârâtului la achitarea sumei de 455 lei reprezentând chirie restanta si majorări de întârziere, precum si evacuarea necondiționată a pârâtului de pe terenul situat în Ploiești, . N., lotul nr.5, cu obligarea de a preda acest teren liber de orice sarcini.
S-a mai arătat că decizia de a renunța Ia judecată a fost luată ca urmare a achitării debitului înregistrat de pârât, însă având in vedere faptul că atitudinea acestuia de rău-platnic a cauzat introducerea acțiunii, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată – sub acest aspect învederând instanței de fond faptul că împreună cu acțiunea, a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 de lei, achitată cu chitanța nr._/28.03.2013.
A mai arătat recurentul că instanța de fond, în mod eronat a respins cererea sa în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, considerând că în speță culpa procesuală aparține părții care a renunțat la judecarea pricinii, respectiv municipiul Ploiești.
Deși în motivarea soluției instanța de fond apreciază ca există acordul tacit al părții adverse pentru renunțarea la acțiune, conform art.406 alin.4 C.pr. civ., ignoră prevederile ultimei teze din art.454 C. pr. civ. și, mergând mai departe pe un raționament greșit, consideră că reclamantul se află în culpă procesuală și respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În acest sens, recurentul invocă textual prevederile art.454 C.pr. civ.: "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere" - aceasta normă de drept reprezentând o excepție de la regula instituită prin dispozițiile art.453 C. pr. civ., în sensul în care, chiar dacă pârâtul pierde procesul, faptul că a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate îl exonerează de la plata cheltuielilor de judecată. Exonerarea de la plată nu va opera însă în cazul în care, deși pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului în contextul prevederii în discuție, acesta a fost pus în întârziere sau se află de drept în întârziere.
Recurentul a arătat în acest sens că la dosarul cauzei se regăsesc notificările nr. 100/10.04.2012, nr. 100/31.08.2012 si nr.100/17.05.2013, prin care pârâtul a fost somat să achite sumele datorate în baza contractului nr.7933/26.02.2001, însă până la data introducerii acțiunii injustiție pârâtul nu a dat curs acestora, încălcând prevederile contractuale. In acest mod am făcut dovada punerii în întârziere a pârâtului, în sensul prevederilor art. 454 teza ultimă din C. pr. civ.
Ca atare, față de faptul că pârâtul debitor a fost pus în întârziere anterior promovării cererii în instanță, chiar dacă acesta recunoaște pretențiile reclamantului, nu va fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată - în concluzie, împrejurarea că pârâtul a achitat debitul la chirie echivalează cu recunoașterea pretențiilor reclamantului, iar punerea în întârziere a pârâtului a fost dovedită cu notificările transmise acestuia, ceea ce atrage incidența prevederilor ultimei teze din art.454 C.pr. civ., sens în care cererea pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata apare pe deplin întemeiată.
În drept, s-au invocat prev. art.488 alin.l pct.8 C. pr. civ., solicitându-se admiterea recursului și casarea în parte a sentinței nr._/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._/0281/2013.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond arătând că, luând act de declarația sa de renunțare la judecată urmare a achitării debitului înregistrat de pârât, aceasta a respins în mod eronat cererea recurentului în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, considerând că în speță culpa procesuală aparține părții care a renunțat la judecarea pricinii, ignorând prevederile ultimei teze din art. 454 c.pr.civ. și notificările depuse la dosar prin care pârâtul-intimat a fost somat să plătească sumele datorate, fiind astfel pus în întârziere.
Analizând sentința prima instanței prin prisma motivelor de recurs formulate, Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o eronată interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește cheltuielile de judecată respingând cererea formulată de reclamant în acest sens, cu motivarea că “în speță, culpa procesuală îi aparține părții care a renunțat la judecata pricinii”.
În speță însă, se constată că judecătorul fondului a ignorat faptul că anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată prin care s-a solicitat, printre altele, obligarea pârâtului la achitarea chiriei restante cu majorările legale de întârziere - cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.07.2013, pârâtul-intimat C. A. a fost somat în mod repetat, prin notificările nr. 100/10.04.2012, nr. 100/31.08.2012 si nr.100/17.05.2013, depuse în copii certificate la filele 20-22 dosar, să achite în termen de 15 zile de la primire debitele restante și obligațiile de plată accesorii.
Pârâtul-intimat nu a răspuns însă somațiilor primite, astfel că recurentul-reclamant a fost nevoit să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea creanțelor sale, cu celelalte consecințe legale și contractuale – abia ulterior citării sale în prezenta cauză pârâtul înțelegând să achite chiria restantă și majorările de întârziere datorate în baza contractului de închiriere nr. 7933/26.02.2001 – împrejurare față de care, constatând că nu mai subzistă motivele pentru care a formulat prezenta acțiune, recurentul-reclamant a depus, la 4.09.2014, cerere de renunțare la judecată, solicitând în mod expres, motivat, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța nr._/28.03.2013.
Astfel, deși dispozițiile art.453 C. pr. civ., sunt în sensul în care, chiar dacă pârâtul pierde procesul, faptul că a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate îl exonerează de la plata cheltuielilor de judecată - plata debitului datorat reprezentând o asemenea recunoaștere, prevederile art.454 C.pr. civ. prevăd expres o excepție de la regula sus-menționată, în sensul că "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepțiacazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere".
Având deci în vedere împrejurările arătate, în baza art. 498 N.c.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurentul - reclamant M. PLOIEȘTI, împotriva sentinței civile nr._/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, iar pe cale de consecință, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Totodată, în temeiul art. 453 N. c.pr.civ., va obliga intimatul la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru - în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant M. PLOIEȘTI, CF_, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. A., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., nr. 7B, ., județ Prahova.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă intimatul la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2015.
Președinte Judecători
N. A. C. A. M. M. N.
Fiind în C.O. semnează Fiind în C.O. semnează
Președintele instanței Președintele instanței
Grefier
M. - D. B.
Fiind în C.O. semnează
Primul Grefier
operator de date cu caracter personal 5595
red.MCA/tehnored MCA
ex.2/03.08.2015
d.f._
j.f.F. R. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1206/2015.... | Completare/lămurire dispozitiv. Hotărâre din 31-03-2015,... → |
|---|
