Rezoluţiune contract. Decizia nr. 129/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1894/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 129
Ședința publică din data de 03.03.2015
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât R. D. T. cu domiciliul în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 7956/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. (fostă O. A. M. E.) cu domiciliul în Bucov, ., județul Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 546,50 lei conform chitanței . nr._/03.03.2015 și timbru judiciar în valoare de 3,00 lei ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns la prima strigare recurentul – pârât personal și asistat de av. M. M., lipsă fiind intimata - reclamantă
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus cerere formulată de apărătorul intimatei – reclamantei, av. C. D. P. prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare.
Tribunalul ia act că recurentul – pârât a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 546,50 lei conform chitanței . nr._/03.03.2015 și timbru judiciar în valoare de 3,00 lei ce au fost anulate.
Tribunalul ia act că intimata – reclamantă A. A. M. E. a formulat în temeiul disp.art. 308 alin. 2 C.pr.civ. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefundat, din care un exemplar este comunicat recurentului – pârât prin apărător.
Intimata – reclamantă prin apărător solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.
Tribunalul respinge cererea formulată de recurentul – pârât prin apărător prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării și a fi în măsură să răspundă la excepția invocată, ca neîntemeiată, însă pentru a da posibilitatea recurentului – pârât să ia la cunoștință de conținutul întâmpinării, precum și față de cererea formulată de apărătorul recurentului – pârât, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns la a doua strigare recurentul – pârât reprezentat de av. M. M. și intimata - reclamantă reprezentată de av. C. D. P..
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata – reclamantă prin apărător arată că în prezent se numește A. A. M. E., sens în care depune la dosar dovada schimbării numelui, respectiv copia certificatului de căsătorie nr._/06.09.2014 și a cărții de identitate.
Tribunalul ia act că intimata – reclamantă a depus la dosar copia certificatului de căsătorie nr._/06.09.2014 și a cărții de identitate din care rezultă că în prezent se numește A. A. M. E.
Pe rând părțile prin apărători învederează instanței că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile părților, prin apărători, în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurentul – pârât prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat să se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că, în cauză sunt incidente disp.art. 1683 N.C.civ. cu privire la vânzarea bunului altuia, astfel încât instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea și a constatat rezoluțiunea convenției de vânzare - cumpărare, deoarece nu poate fi aplicată sancțiunea nulității având în vedere că autoturismul a fost vândut în baza unei chitanțe.
Mai arată recurentul – pârât că nu s-a perfectat actul de vânzare – cumpărare deoarece cheltuielile erau prea mari cu privire la taxa de mediu, iar intimata – reclamantă a refuzat demersul de perfectare a actului de vânzare – cumpărare.
De asemenea, recurentul – pârât arată că instanța de fond a analizat modalitatea de transmitere a bunului, însă autoturismul nu a aparținut recurentului, iar potrivit depoziției martorului audiat în cauză a fost predat atât autoturismul cât și cu actele de proprietate ale acestuia, în speță fiind incidente disp.art. 1080 C.civ. cumpărătorul răspunde de îndeplinirea actului juridic, cu cheltuieli de judecată.
Intimata – reclamantă prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat având în vedere probele administrate în cauză, prin care arată că este proprietar, dar nu s-a mai dorit perfectarea actelor consideră că a fost înșelăciune, luând în considerare că la momentul încheierii convenției, mașina se afla în proprietatea societății de leasing și nu la . care se află în insolvență și ca urmare nu putea achiziționa un bun.
Mai arată intimata – reclamantă că a chemat în judecată pe recurentul – pârât pentru că nu poate înscrie autoturismul care se află în proprietatea unei societăți de leasing și nu în proprietatea pârâtului, care era în imposibilitatea de a îndeplini obligația asumată, motiv pentru care solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Recurentul – pârât prin apărător revine în replică și arată că se susține ca punct de plecare vânzarea bunului altuia, însă în măsura în care acesta aparține unei alte persoane, dar au fost predate atât actele cât și autoturismul, bun ce a fost studiat de cumpărător.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 29.01.2013, sub nr._, reclamanta O. A. M. E., în contradictoriu cu pârâtul R. D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezoluțiunea Convenției de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, obligarea pârâtului la restituirea prețului de 3.600 Euro, precum și obligarea acestuia la plata de daune interese. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 10.12.2011, accesând site-ul www.autovit.ro, a găsit un autoturism de vânzare marca Renault Megane. A arătat în continuare că l-a contactat pe vânzător, respectiv pârâtul R. D. și a stabilit o întâlnire cu aceasta, care a avut loc în prezența martorilor A. G.-C. și O. N. Amarei, ocazie cu care pârâtul i-a arătat mașina, i-a spus că a fost adusă din Franța, că este proprietarul ei și dorește să o vândă pentru a cumpăra o altă mașină cu capacitate cilindrică mai mică, precizând reclamanta și că i-a arătat fugitiv actele mașinii dintr-un dosar.
Reclamanta a mai arătat că la data de 12.12.2011 pârâtul a venit cu autoturismul la locul ei de muncă pentru vânzare, ocazie cu care i-a propus acestuia să facă o convenție la un biroul notarial, întrucât urma să îi remită suma de 3.600 euro. Reclamanta a învederat în continuare că pârâtul i-a spus că nu este nevoie, că îi costă bani și că e mai bine să facă o chitanță de mână, fapt care s-a și realizat, reclamanta arătând că i-a remis pârâtului suma de 3600 Euro, acesta dându-i actele mașinii, urmând ca ulterior să se realizeze înmatricularea și vânzarea legală.
A mai arătat reclamanta că la data de 14.12.2011, a fost la un birou de înmatriculare în vederea completării actelor necesare pentru înmatricularea autoturismului pe numele său, constatând la acel moment că proprietar al autoturismului nu este pârâtul R. D., așa cum postase pe net în anunțul de vânzare.
Reclamanta a mai învederat că, luând legătura telefonic cu pârâtul, acesta i-a spus să stea liniștită, întrucât mașina este a socrului său P. S., urmând a fi rezolvată această problemă. A arătat în continuare că ulterior pârâtul a refuzat să-i mai răspundă la telefon, pentru a încheia actele cu adevăratul proprietar.
În drept, au fost invocate disp. art. 1683 alin. 4 cod civil.
În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri.
La data de 03.10.2013, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând în motivare că nu a avut la momentul vânzării autovehiculului calitatea de proprietar ci doar aceea de mandatar, aspect cunoscut de către reclamanta, astfel încât nu exista identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecații.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, respectiv, a S.C Condurii Suit S.R.L., învederând că aceasta avea calitatea de proprietar al autoturismului la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, solicitând ca aceasta să ia locul pârâtului, cu consecința scoaterii sale din proces.
În drept, au fost invocate disp. art. 74 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, pârâtul a arătat că la terminarea achitării ratelor de leasing ale autovehiculului Renault Megane, S.C Condurii Suit S.R.L., prin administratorului acesteia, i-a lăsat cuscrului său, care lucra în cadrul societății acestuia, spre folosință, acest autovehicul, urmând ca acesta să-1 cumpere la momentul la care va dispune de banii necesari.
A arătat pârâtul, în continuare, că, întrucât cuscrul său nu a dispus de acești bani, administratorul S.C. Condurii Suit S.R.L. l-a contactat și l-a rugat sa se ocupe de vânzarea autovehiculului societății comerciale, motiv pentru care a publicat pe internet un anunț referitor la acest lucru.
A mai precizat că acționând în baza unui mandat încheiat în forma verbala cu proprietarul mașinii, a vândut autoturismul reclamantei, aducându-i la cunoștință faptul că nu el este proprietarul autovehiculului, fapt pe care nu a intenționat nici o clipă să îl ascundă, mai ales că este foarte ușor de observat calitatea de proprietar studiind actele mașinii, pe care pârâtul arată că i le-a pus la dispoziție, nefiind nevoie de o prudență sau diligență specială. A mai arătat pârâtul că ulterior a oferit suma de bani încasată proprietarului mașinii.
Pârâtul a mai arătat că, susținerea reclamantei conform căreia a descoperit cine este proprietarul mașinii abia după ce a mers la un birou de copiat acte este una tendențioasa, fiind imposibil să fie ascuns acest aspect, pe care i l-a relatat, iar pe de altă parte, dacă s-ar considera că fiind adevărata susținerea acesteia, l-ar fi putut observa chiar de la momentul predării autovehiculului, astfel cum 1-a observat abia apoi, fără a face vreo cercetare suplimentară.
A mai precizat pârâtul că, susținerea reclamantei conform căreia a refuzat sa răspundă la telefon este neadevărată, întrucât a discutat cu reclamanta punând-o pe aceasta în legătură cu proprietarul mașinii.
De asemenea, a susținut că nu a fost pusă niciodată la îndoială calitatea de proprietar a mașinii, de către fostul proprietar al autoturismului sau de către vreun terț, acesta transmițând proprietatea acesteia, primind în schimb prețul bunului vândut. A arătat pârâtul și că la încheierea tranzacției, reclamantei i-a fost predat autoturismul, talonul, cartea de identitate, cele două rânduri de chei. Contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul, a arătat în continuare pârâtul, este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesar, ca manifestarea de voință a părților să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile, astfel cum rezultă din disp. art. 1295 C.civ. 1864, respectiv, 1674 din Noul Cod Civil.
A mai învederat pârâtul că potrivit art. 1, art. 2 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 610/1992, documentul care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului este cartea de identitate, document pe care l-a înmânat reclamantei, ce conține date despre vehicul și persoanele pe numele cărora acesta a fost înmatriculat succesiv, datele despre deținător fiind înscrise de către organul de poliție care efectuează înmatricularea, pe baza dovezii că acesta a achitat taxele cuvenite statului și că vehiculul este asigurat, art. 3 stabilind că la înstrăinarea vehiculului, deținătorul acestuia va transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.
De asemenea, pârâtul a arătat că procedura de radiere și înmatriculare în circulație a autovehiculelor este reglementată prin art. 9-14 din Instrucțiunile nr._ /1993 ale Ministerului de Interne, Finanțelor și Transporturilor de aplicare a H.G. nr. 610/1992, în vigoare în anul 1998 și în prezent, iar ulterior și prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România și prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare, acte normative din cuprinsul cărora rezultă că obligația de a efectua formalitățile de înmatriculare a vehiculului pe numele noului deținător incumbă acestuia din urmă.
A mai arătat pârâtul că în dosarul penal cu nr. 1445/P/2012, s-a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale față de pârât sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.215, alin. 1 CP, reținându-se în cadrul referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale faptul că la momentul efectuării tranzacției, reclamantei i-au fost predate pe lângă autoturismul în cauză și toate documentele acestuia, respectiv certificatul de înmatriculare și cartea de identitate, documente din care reiese faptul că la mențiunea proprietar este specificat faptul că deținător este Volksbank, iar ulterior a fost înstrăinat către ..
Pârâtul a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri, în copie: înscrisul intitulat ”chitanță” din 10.01.2012, notificare din 10.01.2013, cartea de identitate a vehiculului cu nr. de înmatriculare_, certificat de înmatriculare, rezoluție de neîncepere a urmăririi penale din 14.06.2012, referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din 25.05.2012.
La termenul de judecată din 18.11.2013, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât și a admis excepția inadmisibilității cererii de arătare a titularului dreptului, invocată din oficiu.
La data de 25.11.2013, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a ., arătând în motivare că aceasta a avut calitatea de proprietar al autoturismului la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În motivarea cererii de chemare în garanție, a arătat că, la terminarea achitării ratelor de leasing ale autovehiculului Renault Megane, S.C Condurii Suit S.R.L., prin administratorului acesteia, i-a lăsat cuscrului său, care lucra în cadrul societății acestuia, spre folosință, acest autovehicul, urmând ca acesta să-1 cumpere la momentul la care va dispune de banii necesari.
A arătat pârâtul, în continuare, că, întrucât cuscrul său nu a dispus de acești bani, administratorul S.C. Condurii Suit S.R.L. l-a contactat și l-a rugat să se ocupe de vânzarea autovehiculului societății comerciale, motiv pentru care a publicat pe internet un anunț referitor la acest lucru.
A mai precizat că acționând în baza unui mandat încheiat în formă verbală cu proprietarul mașinii, a vândut autoturismul reclamantei, aducându-i la cunoștință faptul că, nu el este proprietarul autovehiculului, fapt pe care nu a intenționat nici o clipă să îl ascundă, mai ales că este foarte ușor de observat calitatea de proprietar studiind actele mașinii, pe care pârâtul arată că i le-a pus la dispoziție, nefiind nevoie de o prudență sau diligență specială. A mai arătat pârâtul că ulterior a oferit suma de bani încasată proprietarului mașinii.
În drept, au fost invocate disp art. 72 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 03.03.2014, instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție.
La același termen, instanța a încuviințat pentru reclamant probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu un martorul A. G. C., iar pentru pârât, probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu un martor. Pârâtul, prin apărător, a învederat că va indica cu listă numele și domiciliul martorului ce i-a fost încuviințat, motiv pentru care instanța a pus în vedere pârâtului la acel termen să indice numele și domiciliul martorului în termen de 5 zile de la încuviințarea probei sub sancțiunea decăderii.
La termen de judecată din 26.05.2014, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar interogatoriul propus a fi luat reclamantului și nu a indicat numele și domiciliul martorului încuviințat, neprezentându-l nici personal, instanța a constatat că pârâtul este decăzut din probele menționate.
În cauză, instanța a administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu martorul A. G. C..
În urma probelor administrate in cauză, prin sentința civilă nr. 7956/26.05.2014, Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, ca neîntemeiată.
A respins cererea de arătare a titularului dreptului, respectiv, ., formulată de pârâtul R. D., ca inadmisibilă.
A anulat cererea de chemare în garanție a ., formulată de pârâtul R. D., ca netimbrată.
A admis cererea având ca obiect rezoluțiune contract, formulată de către reclamanta O. A. M. E. și a dispus rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare fără dată, intitulată „chitanță” și încheiată între reclamanta O. A.-M.-E., în calitate de cumpărătoare, și pârâtul R. D., în calitate de vânzător, având ca obiect autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R11I38E3.
A dispus repunerea părților în situația anterioară și, pe cale de consecință:
A obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 3600 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând prețul plătit de reclamantă pârâtului în baza convenției de vânzare cumpărare.
A obligat reclamanta să restituie pârâtului autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R11I38E3.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2063 lei, din care 1058 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 1000 lei reprezentând onorariul de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, excepție unită cu fondul la 18.11.2013, a respins-o, reținând despre calitatea procesuala pasivă, că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
În cauza de față instanța de fond a constatat faptul că pârâtul nu a avut calitatea de mandatar în cadrul convenției încheiate cu reclamanta, având ca obiect autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, astfel cum susține pârâtul, ci de vânzător, fapt ce reiese chiar din cuprinsul înscrisului menționat.
Astfel, în convenție apar mențiunile:” Subsemnatul R. D. … am vândut auto marca Renault Megane..”, ”cumpărător O. A. M. E.” și ”Vânzător R. D.”, neexistând nicio referire la vreo calitate de mandatar a pârâtului și nici la persoana mandantului.
Pe fondul cauzei, analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că la data de 12.12.2011, între pârâtul R. D., în calitate de vânzător, și reclamanta O. A. M. E., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat convenția de vânzare cumpărare intitulată ”înscris”, având ca obiect transmiterea către reclamantă a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R11I38E3, pentru prețul de 3.600 euro.
Reclamanta a achitat pârâtului prețul stabilit, respectiv, 3.600 euro, aspect ce rezultă chiar din cuprinsul înscrisului încheiat de părți, dar și din declarația martorului audiat în cauză, împrejurarea nefiind contestată nici de pârât.
Deși a susținut că a acționat în calitate de mandatar al adevăratului proprietar al vehiculului și nu ca vânzător, astfel cum s-a reținut anterior, cu ocazia analizei asupra excepției lipsei calității pasive, este cert că pârâtul a avut calitatea de vânzător cu ocazia încheierii convenției menționate.
Potrivit cărții de identitate a vehiculului, proprietar al autoturismului nu este însă pârâtul, nici măcar societatea invocată de acesta în întâmpinare, ., ci Volksbank Leasing Romania IFN SA.
Situația de fapt expusă mai sus este reținută de instanța de fond în baza înscrisurilor menționate și a declarației martorului A. G. C., care a confirmat susținerile reclamantei din cererea introductivă. Totodată, întrucât pârâtul, deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, a lipsit de la termenul stabilit pentru administrarea probei, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C.pr.civ, în sensul că a considerat această împrejurare ca un început de dovadă scrisă în folosul reclamantei, care se completează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv, înscrisurile și proba testimonială.
În drept, conform art. 1683 alin 1 din C.civ., privind vânzarea bunului altuia, dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător. Conform alin. 2 și 3, obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului, iar dacă din lege sau din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.
Potrivit alin. 4 al art. 1683 C.civ., în cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluțiunea contractului, restituirea prețului, precum și, dacă este cazul, daune-interese.
Așadar, rezultă din textul normativ citat că vânzarea bunului altuia ca operațiune juridică este valabilă, indiferent că dobânditorul a cunoscut sau nu lipsa calității de proprietar a vânzătorului. Acesta este însă obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la proprietar la cumpărător. Totodată, obligația vânzătorului se consideră executată și prin ratificarea de către proprietar a vânzării.
În cauză însă, astfel cum rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care să procure cumpărătorului proprietatea asupra bunului ce a făcut obiectul convenției.
În aceste condiții, constatând că pârâtul vânzător nu a asigurat transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, instanța de fond, în temeiul disp. art. 1683 alin 4 din C.civ., a admis cererea formulată de reclamantă și va dispune rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare fără dată, intitulată „chitanță” și încheiată între reclamanta O. A.-M.-E., în calitate de cumpărătoare, și pârâtul R. D., în calitate de vânzător, având ca obiect autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R11I38E3.
Pe cale de consecință, prima instanță a dispus și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract, în sensul că a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 3600 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând prețul plătit de reclamantă pârâtului în baza convenției de vânzare cumpărare.
Legat de repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, instanța de fond a observat că reclamanta a solicitat, drept consecință a rezoluțiunii contractului, numai restituirea prețului plătit pârâtului vânzător, așadar numai restituirea de către cealaltă parte a propriei prestații. Or, principiul restabilirii situației anterioare, presupune că tot ce s-a executat în baza unui act juridic desființat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Așadar, chiar și în lipsa unei cereri reconvenționale din partea pârâtului în acest sens, întrucât repunerea părților în situația anterioară nu poate opera numai față de una din părțile contractului, instanța de fond a dispus și obligarea reclamantei la restituirea către pârât a autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R11I38E3.
În ceea ce privește cererile de arătate a titularului dreptului și de chemare în garanție a ., formulate de pârât, având în vedere soluțiile de admitere a excepțiilor inadmisibilității, respectiv, netimbrării cererii, potrivit considerentelor din încheierile de ședință de la termenele din 18.11.2013 și 03.03.2014, instanța de fond a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât, ca inadmisibilă și a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârât, ca netimbrată.
De asemenea, constatând că pârâtul a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat în temeiul art. 274 C.pr.civ., la plata către reclamant a sumei de 2063 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1058 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 1000 lei reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul R. D. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond in mod greșit a admis acțiunea si a constatat rezolutiunea convenției de vânzare cumpărare, obligând paratul la restituirea prețului, având in vedere următoarele motive:
În cauza sunt incidente dispozițiile art. 1683 noul cod civil, vânzarea bunului altuia. Aceste prevederi fac referire la faptul că, vânzătorul trebuie să asigure transmiterea bunului de la titularul dreptului de proprietate la cumpărător.
Proprietar al autoturismului este societatea de leasing Volksbank Leasing România IFN SA. Utilizator al autoturismului a fost .. Recurentul a înstrăinat autoturismul în calitate de mandatar (acord verbal) al persoanei deținătoare a bunului.
Este clar că, autoturismul nu se afla în posesia proprietarului de drept, societatea de leasing, aceasta predând toate actele de proveniență ale bunului în original dar și cele doua rânduri de chei. Un alt aspect foarte important este faptul că societatea de leasing a predat efectiv și factura reprezentând rata reziduală și certificatul fiscal, urmând ca utilizatorul să o înmatriculeze ulterior la Poliție.
Deși intimata a susținut că nu a avut cunoștință de acest aspect, precizează faptul că, la momentul predării efective a autoturismului, recurentul i-a adus la cunoștință această situație și i-a prezentat pe lângă cartea de identitate și talonul, și factura reziduală dintre Volksbank și ..
În referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din dosarul 1445/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești se face mențiune asupra faptului că martorii O. N. A. și A. G. C. „confirmă faptul că în momentul tranzacției efectuate au fost predate și actele mașinii care în prealabil au fost studiate".
Singurul act pe care nu i 1-a dat recurentul a fost certificatul fiscal emis de către ., însă, intimata nu a avut nicio problemă cu acest lucru și a spus că îl va primi la momentul înmatriculării efective.
Deși i s-a solicitat de nenumărate ori intimatei să se prezinte la Poliție în vederea înmatriculării autoturismului, utilizatorul putând să elibereze certificatul fiscal, aceasta nu a făcut acest lucru datorită următoarei situații:
Autoturismul a fost vândut în decembrie 2011, în acea perioadă erau cozi foarte mari la Serviciul înmatriculări întrucât la începutul anului 2012 urma să fie promulgată pe 10 ianuarie Legea 9 (privind noua taxă de poluare, denumită timbru de mediu), costurile fiind mult mai mari față de vechea taxă.
Intimata nu s-a prezentat așadar la Serviciul înmatriculări, motivând că nu stă la acele cozi, fapt pentru care recurentul nu a avut cui să predea certificatul fiscal. Ulterior, utilizatorul a avut niște probleme financiare și nu a mai putut obține certificatul fiscal, acumulând datorii la Administrația Financiară, iar intimata a aflat că timbrul de mediu costă foarte mulți bani, aspect ce nu mai era convenabil, ducând la imposibilitatea înmatriculării autoturismului.
Aflându-ne în aceasta situație, vina recurentului nu există, acesta nu se face vinovat de faptul că nu a asigurat transmiterea bunului către cumpărător, motiv pentru care este evident că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile prin obligarea acestuia la restituirea prețului, ca și sancțiune a nerespectării art. 1683 noul cod civil, cum greșit a reținut instanța de fond.
Așa fiind, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 7956/26.05.2014 și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecata.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În raport de motivele de recurs, intimata A. E. A. M., fostă O., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că aspectele invocate de recurent nu au nici o încadrare în drept cu privire la nulitățile invocate pe calea recursului.
Motivele de recurs nu critică în mod direct sentința civilă nr. 7956 din 26.05.2014 a Judecătoriei Ploiești prin care s-a admis acțiunea formulată de s intimata-reclamantă, dispunându-se rezoluțiuna Convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți, având ca obiect autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_ .
Nu există nici o critică cu privire la probele administrate în cauză, cu privire la analiza probelor, administrându-se la instanța de fond proba cu interogatoriul, cu martori numai din partea reclamantei și cu acte.
Recurentul-pârât nu s-a mai prezentat nici personal și nici prin avocatul care-1 reprezenta, nemaifacand nici un fel de susținere, neadministrând nici un fel de probă. Numai intimata-reclamantă a administrat proba cu martor și a solicitat interogatoriul pârâtului, acesta neprezentându-se legal citat, făcând-se aplicarea disp. art. 225 C.pr.civ.
Motivele de recurs nu examinează cauza în limitele probelor și susținerilor făcute de părți, făcând vorbire de situații de fapt care nici nu au existat și nici nu au fost probate.
Așa cum se retine în urma probelor administrate recurentul a postat în nume de proprietar pe un site de publicitate vânzări auto, vânzarea autoturismului Renault Megane în calitate de proprietar. Convenția materializata printr-o chitanță sub semnătură privată de vânzare s-a făcut între intimată în calitate de comparator și pârâtul în calitate de vânzător care a și primit suma de 3600 euro. Ulterior, când a vrut să facă actele, a constatat că mașina nu era proprietatea pârâtului așa cum susținuse, era a unei societăți comerciale care o deținea în temeiul unui contract de leasing, societatea respectivă ., fiind în insolvență.
În temeiul disp, art. 1683 alin. 1 C. civ . vânzarea bunului altuia, poate fi făcută în măsura în care vânzătorul este obligat să transmită dreptul de proprietate de la titularul sau, adică în speță de la societatea de leasing Volksbank Leasing România IFN SA, către intimată.
Acest lucru în fapt nu numai că nu s-a realizat, dar nu se putea realiza, pentru că, Contractul de leasing trebuia finalizat asa cum se știe, el fiind un contract de închiriere până la ultima rată reziduală, de care poate să beneficieze numai titularul contractului de leasing, adică ., societate care era în insolvență, care nu mai putea face nici un fel de plăți și de dobândire de active.
In concluzie, susținerile recurentului numai pe situații de fapt nu au nici o legătură cu cauza, pârâtul abandonând practic ca și avocatul său orice susținere în fața instanței de fond, prin neadministrarea niciunei probe și prin neprezentarea la termenul de administrare a probelor și de soluționarea a cauzei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pârâtul R. D. T., a transmis reclamantei dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Renault M., cu număr de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE251R1138E3, cu suma de 3600 Euro. În acest sens a fost încheiată chitanța intitulată înscris, reclamanta achitând această sumă, după cum reiese din cuprinsul înscrisului.
Pârâtul a avut calitatea de vânzător astfel cum reiese din cuprinsul chitanței și nu pe aceea de mandatar al adevăratului proprietar.
Mașina nu era proprietatea pârâtului ci, a unei societăți comerciale care o deținea în temeiul unui contract de leasing, societatea respectivă ., fiind în insolvență, însă, acesta a avut calitatea de vânzător așa cum s-a menționat.
Susținerea pârâtului în sensul că, a înstrăinat autoturismul în calitate de mandatar al persoanei deținătoare a bunului, nu este dovedită nici una din probele dosarului, dar mai presus de toate, astfel cum rezultă din convenția de vânzare cumpărare aflată la fila 6 dosar fond, acesta a avut calitatea de vânzător al autoturismului vândut.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1683 alin. 4 C. pr. civ. conform cărora, în cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate solicita rezilierea contractului, restituirea prețului, precum și dacă este cazul, daune interese.
Totodată. Potrivit art. 1683 alin. 1 C. pr. civ., dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se afla în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.
În speță, vânzătorul- pârâtul R. D. T. nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de disp. art. 1683 Cod civil, sens în care, în mod corect s-a dispus rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare fără dată, intitulată Chitanță, încheiată între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârât în calitate de vânzător pentru autoturismul marca Renault Megane cu număr de înmatriculare_, nr. de omologare ABRE252R11138E3.
Așa fiind, tribunalul va respinge recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 7956 din 26.05.2014 a Judecătoriei Ploiești, ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
În baza disp. art. 274 C. pr. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul–pârât R. D. T., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr.7956/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata–reclamantă A. (fostă O.) A. M. E., cu domiciliul în Bucov, ., județul Prahova, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu apărător.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. G. H. M. R., N. C.
Fiind în Concediu de studii
Semnează Președintele Instanței
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.C.N./tehnored. A.L.E.
2 ex./23.03.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. F. R. N.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Hotărâre din 31-03-2015,... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
